Despre importanţa prietenilor
Articolul Nr. 17, Partea 1, 1984
Despre importanţa prietenilor din societate şi cum să-i apreciem, cu alte cuvinte cu ce fel de importanţă trebuie să-şi privească fiecare prietenul. Bunul simţ ne spune că, dacă cineva îşi consideră prietenul la un nivel inferior nivelului său, atunci el va dori să-l înveţe pe acesta cum să se poarte mai virtuos decât calităţile pe care le are. Ca atare, nu poate fi prietenul lui; îşi poate lua prietenul ca student şi nu ca prieten.
Și dacă cineva îşi vede prietenul la un nivel superior faţă de al său şi vede că poate dobândi calităţi bune de la acesta, atunci prietenul îi poate fi Rav şi nu prieten.
Înseamnă că, doar atunci când omul îşi vede prietenul la acelaşi nivel cu al său, atunci îl poate accepta pe celălalt ca prieten şi se poate uni cu el. Aceasta deoarece „prieten” înseamnă că ambele părți sunt în aceeași stare. Acest lucru este impus de bunul simț. Cu alte cuvinte, ei au aceleaşi puncte de vedere şi astfel decid să se unească. Apoi, amândoi acționează în direcția scopului pe care doresc să îl atingă.
Sunt ca doi prieteni care gândesc la fel şi care fac o afacere împreună, pentru a obține profit. În acest stadiu ei simt că au puteri egale. Dar dacă unul dintre ei va simţi că este mai competent decât celălalt, atunci nu va dori să-l accepte pe celălalt ca pe un partener egal. În schimb, ei vor crea un parteneriat proporțional cu puterea şi calităţile pe care unul le are în plus faţă de celălalt. Atunci parteneriatul va fi de treizeci şi trei sau treizeci şi cinci de procente şi nu se mai poate spune că sunt egali în afacere.
Dar în iubirea de prieteni, atunci când prietenii se unesc pentru a da naștere unității între ei, înseamnă în mod explicit că sunt egali. Aceasta se numeşte „unitate”. De exemplu, dacă fac afaceri împreună şi hotărăsc ca beneficiul să nu fie distribuit în mod egal, numim asta „unitate”? În mod clar, o afacere în iubirea de prieteni va fi atunci când profiturile şi posesiunile prietenilor sunt egal controlate de către aceştia. Ei nu ar trebui să ascundă sau să tăinuiască nimic unul faţă de altul, ci totul să fie cu iubire, prietenie, adevăr şi pace.
În articolul „Un discurs la completarea Zohar-ului”, este scris: „Pentru atingerea măreţiei, trebuie îndeplinite două condiţii:
1) întotdeauna să ascultăm şi să primim aprecierea societăţii, în măsura măreţiei prietenilor;
2) mediul trebuie să fie mare, după cum este scris: ‚În mulţtitudinea oamenilor este slava Regelui’ ”.
Pentru a satisface prima condiţie, fiecare student trebuie să simtă că este cel mai mic dintre toţi prietenii, şi doar atunci el va fi capabil să primească de la toți aprecierea măreţiei, fiindcă unul mai mare, nu poate să primească de la unul mic şi, cu atât mai mult, să fie impresionat de cuvintele acestuia. Doar cel mic este impresionat de aprecierea celui mai mare.
În ceea ce priveşte a doua condiţie, fiecare student trebuie să laude meritele fiecărui prieten, ca şi cum acela ar fi cel mai mare din generaţie. Atunci, mediul îl va influenţa cum ar trebui să o facă un mediu măreţ, din moment ce calitatea este mai importantă decât cantitatea.
Rezultă că, în privinţa iubirii de prieteni, ei se ajută unul pe altul, adică este suficient pentru fiecare să-l considere pe prietenul său la același nivel cu al său. Dar deoarece fiecare ar trebui să înveţe de la prietenii săi, intervine aici noţiunea de Rav şi discipol. Din acest motiv, omul ar trebui să-şi considere prietenul mai mare decât el.
Dar cum poate el să-l considere pe prieten mai mare, dacă vede că meritele sale le depăşesc pe cele ale prietenului său, că este mult mai talentat şi are calităţi naturale mai bune? Există două moduri de a înţelege acest lucru:
1. El are credinţă mai presus de raţiune: odată ce şi-a ales prietenul, el îl apreciază pe acesta mai presus de raţiune.
2. Într-un mod mai natural – în raţiune. Dacă s-a decis să-l accepte pe celălalt ca prieten şi lucrează cu el însuși ca să-l iubească, atunci este normal ca din cauza iubirii să vadă doar lucrurile bune. Și chiar dacă prietenul are şi părţi rele, el nu le poate observa, după cum este scris: „iubirea acoperă toate fărădelegile”.
Observăm că omul poate vedea lucruri rele la copiii vecinului său, dar niciodată la copiii săi. Şi când cineva menționează vreo greşeală a copiilor lui, imediat el se opune prietenului său şi începe să enumere meritele propriilor săi copii.
Şi întrebarea este, care este adevărul? În fond, copiii săi chiar au merite şi de aceea omul se supără când ceilalți vorbesc despre copiii lui. Explicația este, după cum am auzit de la tatăl meu, că într-adevăr fiecare om are şi bune şi rele. Şi amândoi, şi vecinul şi tatăl, spun adevărul. Doar că vecinul nu se poartă cu copiii celuilalt ca un tată cu copiii lui, fiindcă el nu are aceeaşi iubire pentru ei, la fel cum are tatăl lor.
De aceea, când se gândește la copiii celuilalt, vede doar defectele lor, deoarece asta îi provoacă mai multă plăcere. Şi asta fiindcă el poate arăta că este mai virtuos decât alţii pentru că are copii mai buni. De aceea vede el doar defectele celorlalţi. Ceea ce vede el este adevărat, dar vede doar lucrurile care-i fac plăcere.
Și tatăl, de asemenea vede doar adevărul, doar că el ține cont doar de partea bună pe care o au copiii lui. Nu vede defectele copiilor săi fiindcă acestea nu-i fac plăcere. Deci, el spune adevărul despre ceea ce vede în copiii săi. Şi fiindcă vede doar lucrurile care-i pot face plăcere, el vede doar virtuţile.
Rezultă că, dacă omul îşi iubeşte prietenii, conform regulii iubirii el va dori să vadă doar meritele acestora şi nu greşelile lor. De aceea, dacă vede greșelile din prietenii săi, nu este un semn că prietenii ar greşi, ci că greşeala este în el, adică, deoarece iubirea sa pentru prieteni este imperfectă, el vede greşelile acestora.
De aceea, acum el nu ar trebui aibă grijă de corectarea prietenului său, ci el însuşi are nevoie de corectare. Rezultă din toate cele de mai sus că nu ar trebui să urmărească corectarea greşelilor prietenului său, pe care le vede în prieten, ci el însuşi va trebui să corecteze defectul pe care l-a creat în iubirea de prieteni. Şi când se corectează singur, el vede doar meritele prietenului şi nu greşelile acestuia.