Ce înseamnă că crearea lumii a fost din generozitate

Articolul nr. 5, 1989

Cei dintâi au explicat despre crearea lumii, că nu s-a datorat lipsei, căci nu se poate spune despre Creator că El are vreo lipsă. Mai degrabă, crearea lumii a fost din generozitate. Adică, așa cum se spune (în Midraş Raba, Bereşit), „Creatorul le-a vorbit îngerilor când a vrut să-l creeze pe Adam haRişon, iar ei au spus: «Cine este omul pentru ca Tu să-ți amintești de el?»”.

Creatorul le-a răspuns: „Cum este aceasta? Este ca un rege care are un turn plin din abundență, dar nu are oaspeți”. Aceasta nu este o lipsă; ci, pur și simplu, El vrea să dăruiască cu generozitate, astfel încât ființele create să se bucure. Lipsa este ceea ce ar trebui să primească omul și nu poate primi. Aceasta este considerată o lipsă. Dar a dărui nu se consideră a fi o lipsă. Prin urmare, învățăm că crearea lumii din cauza dorinței Sale de a face bine creațiilor Sale a fost din generozitate și nu dintr-o lipsă.

Dar cel care primește ceva trebuie să aibă o lipsă. Adică, dacă primitorul vrea să se bucure de ceea ce primește, el trebuie să aleagă doar lucrurile pe care le dorește. Altfel, nu va obține nicio plăcere de aici. El vrea să se bucure de acel lucru, dar îi este imposibil. Aceasta este ceea ce vedem în natura noastră. Mai mult, măsura plăcerii pe care o primește depinde de măsura tânjirii. Astfel, tânjirea după ceva determină măsura plăcerii obținute, fie ea mică sau mare.

Conform cu dorința Lui de a face bine, adică pentru ca ființele create să se bucure de încântare și plăceri, El a creat în creaturi o dorință și o tânjire de a pofti mereu să primească plăcere. Dacă nu-și pot satisface lipsa pentru lucrul pe care-l doresc, creaturile suferă, iar pe măsura suferinței cauzate de incapacitatea de a-și satisface lipsa, este și dorința pentru acesta.

Uneori, suferința devine de așa natură încât omul spune: „Mai bine mor decât să trăiesc”, dacă nu-mi pot satisface lipsa. Dar aceasta se datorează suferinței pe care o resimte din cauza lipsei sale. Firește, atunci când primește satisfacția nevoii sale, despre care a spus „Mai bine mor decât să trăiesc”, ce plăcere simte când primește împlinirea!

Când vorbește despre muncă, omul trebuie să ajungă la o asemenea lipsă de a nu avea Dvekut [adeziune] cu Creatorul, încât să spună: „Dacă nu pot realiza Dvekut cu Creatorul, această lipsă îmi provoacă astfel de chinuri încât spun: «Mai bine mor decât să trăiesc»”.

Aceasta se numește „dorință reală”, iar această dorință este demnă de satisfacere. Ordinea muncii este ca, de fiecare dată, să se trezească în om o tânjire după Dvekut, iar atunci când merge pe calea spre Dvekut cu Creatorul, verifică întotdeauna dacă i s-a acordat apropierea de Creator. Adică, atunci când se spune: „Și să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta”, îl iubește cu adevărat pe Creator sau se iubește și pe sine?

Așa cum au spus înțelepții noștri (Suka 45), „Oricine se unește de dragul Creatorului cu altceva este dezrădăcinat din lume”. Aceasta înseamnă că el se roagă Creatorului să-l ajute să poată face totul de dragul Creatorului, ceea ce înseamnă că singurul său scop va fi de a dărui. Cu toate acestea, el mai adaugă puțin din scopul pentru sine, care este diferit de scopul „de dragul Creatorului”. „De dragul Creatorului” înseamnă a dărui, iar el, în timp ce se roagă să-l ajute Creatorul, dorește ceva și pentru sine, ceea ce este diferit de dorința de a dărui, este exact opusul.

De aceea este „dezrădăcinat din lume”. Adică, Creatorul a creat lumea pentru a face bine creațiilor Sale, iar omul este dezrădăcinat din această lume din cauza lipsei de echivalență de formă. Prin urmare, de fiecare dată, el se analizează pentru a vedea dacă merge pe calea cea dreaptă. Dacă vede că nu merge pe calea cea dreaptă, suferă. Dar suferința trebuie să fie foarte mare, ceea ce înseamnă că suferința este rezultatul nevoii.

Adică, asta nu înseamnă că omul ar trebui să sufere, dar că ar trebui să aibă o nevoie, iar nevoia provoacă suferință. Cu alte cuvinte, suferința sa mărturisește amploarea nevoii sale.

Rezultă că a fost necesar ca ființele create să se nască cu o dorință de a primi, căci fără dorința și tânjirea de a primi plăcere, nu am avea conceptul de plăcere. Atunci de ce nu simțim plăcere, când avem deja dorința și tânjirea de a primi plăcere dar trebuie să muncim, altfel nu ni se vor oferi plăceri nici în corporalitate și nici în spiritualitate?

Răspunsul se referă la intenția menționată mai sus, de a face bine creațiilor Sale așa cum este scris (în cartea Pomul Vieții), la începutul ei: „Țimţum [restricția] a fost pentru a scoate la lumină perfecțiunea faptelor Sale.” Acolo se explică (Studiul celor Zece Sfirot, Partea 1) ce înseamnă că „Întrucât există regula că fiecare ramură vrea să semene cu rădăcina sa, atunci când ființele create primesc încântarea și plăcerea de la Creator, în ele va exista rușine. Prin urmare, a existat o corectare în favoarea creaturilor și anume, dacă primesc pentru a dărui, nu va exista rușine în timpul primirii plăcerilor”.

În consecință, ar trebui să înțelegem, dacă spunem că Creatorul dorește să facă bine creațiilor Sale din generozitate, de unde vin cei răi? Aceasta implică faptul că, acela care nu vrea să primească încântarea și plăcerea este numit „rău”; dar de ce este numit „rău” dacă nu vrea să primească abundența, iar cel care primește încântarea și plăcerea este numit „drept”?

Chestiunea respectării Torei și Mițvot [porunci/fapte bune] este, așa cum au spus înțelepții noștri: „Am creat înclinația rea; am creat Tora drept condiment”. Prin Tora și Mițvot, răul va fi corectat. Dar ce este răul? Faptul că noi nu putem primi încântare și plăcere din cauza disparității, care ne provoacă rușine. Din cauza rușinii, nu ni se poate dărui, deoarece rușinea face ca încântarea și plăcerea să nu fie depline. Acesta este motivul pentru care nu ni se dau încântarea și plăcerea. Prin urmare li se spune, nu numai că nu li se dă încântare și plăcere, dar că li se dă și numele de „răi”.

Ar trebui să înțelegem de ce sunt numiți „răi” dacă nu pot primi încântare și plăcere. Întrucât Creatorul a creat lumea din generozitate, este ca un om bogat care are totul și nu are nevoie de nimic. Dorește să dea milostenie săracilor și deoarece vrea ca săracii să se simtă bine atunci când primesc milostenia și să nu simtă nicio neplăcere, bogatul a spus: „Voi da milostenie, mare sau mică, dar cu o singură condiție”. Adică, milostenia, mare sau mică, nu depinde de dăruitor, ci de primitor.

Este aşa, pentru că din perspectiva Dăruitorului, El poate da mult mai mult decât poate obține primitorul. Adică, primitorul nu poate ști câtă încântare și plăcere îi poate oferi Dăruitorul, deoarece primitorul nu știe ce posesiuni are Dăruitorul. În schimb, măsura în care primitorul încearcă să ceară încântare și plăcere este în funcție de ceea ce evaluează și înțelege că-i poate da Dăruitorul. Și într-adevăr, ceea ce Dăruitorul are de oferit este de asemenea, mai presus de intelectul omului, iar el nu poate evalua nimic din ce este mai presus de intelectul său.

Prin urmare, el trebuie să creadă că există lucruri mai prețioase și mai importante decât ceea ce-și poate imagina primitorul, deoarece toate realizările celui de jos sunt construite pe o minte corporală, externă, în timp ce spiritualitatea este construită pe o minte internă. Despre asta este scris în introduceri: „Fiecare lume de jos, în raport cu lumea de deasupra ei este ca o sămânță de muștar în comparație cu o lume întreagă”. Din acest motiv, toată dăruirea celui de sus, despre care spunem că este o dăruire mare sau mică, nu depinde de cel de sus, ci de capacitatea celui de jos de a îndeplini condițiile Dăruitorului. Numai în măsura în care cel de jos încearcă să îndeplinească condițiile, el poate primi. Adică, dacă cel de jos își poate pune intenția peste lucruri mari, el primește lucruri mari. 

Și care sunt condițiile cu care Dăruitorul vrea să dăruiască și pe care cel de jos ar trebui să le îndeplinească? din moment ce Creatorul a creat lumea din generozitate! Adică, El nu este deficitar, atunci de ce are nevoie ca acela de jos să-I urmeze voința? Este ca și cum Dăruitorul nu vrea să-i dea nimic primitorului decât dacă primește ceva în schimb de la el.

Răspunsul este că, Creatorul a pus condiții în momentul dăruirii, ca primitorul să nu primească milostenia din cauza tânjirii primitorului, deși tânjirea după dăruirea pe care Dăruitorul vrea să o ofere este foarte puternică. Totuși, Dăruitorul dorește ca, din acest motiv, el să renunțe la primire și să primească milostenia doar datorită plăcerii pe care aceasta o oferă Dăruitorului, care-i dăruiește primitorului. Înțelepții noștri au numit aceasta: „Toate lucrările tale vor fi de dragul cerului și nu de dragul tău”.

Totuși, trebuie să știm că această condiție, aceea că, Creatorul vrea ca fiecare să lucreze doar pentru El și nu pentru sine, nu este în beneficiul Creatorului, ca și cum El ar avea nevoie de acest lucru. Mai degrabă, faptul că ființele create lucrează de dragul Creatorului este în beneficiul creaturilor! Adică, este așa pentru ca ființele create să nu simtă neplăcere atunci când primesc milostenie de la Dăruitor. Acesta este motivul pentru care Dăruitorul a pus această condiție ca ele să facă totul de dragul Creatorului și nu de dragul lor.

Acum putem înțelege ceea ce am întrebat: De ce sunt numiți „răi” cei care nu vor să respecte Tora și Mițvot? La urma urmei, Tora și Mițvot au fost date pentru a purifica pe Israel cu ele, așa cum spune Rabi Hanania Ben Akaşia. Rezultă că, acela care nu respectă Tora și Mițvot nu va primi încântare și plăcere.

Dar de ce sunt numiți „răi”? Este ca un mare doctor care vine la un spital unde sunt operați pacienți cu cancer, care este o boală terminală. El spune că are un leac și, dacă pacienţii iau leacul, vor supraviețui cu toții. Mai mult, toată lumea va spune că acum se bucură de viață. Adică, vor spune că acum văd că a meritat să se nască pentru a primi aceste plăceri. Și după aceea, toată lumea va spune din toată inima: „Binecuvântat este Cel care a spus: «Să fie lumea»”, deoarece vor fi într-o lume în care totul este bine.

Însă există un grup de oameni care nu-l lasă pe doctor să intre în spital. Și când doctorul intră în sfârșit, după mai multe rugăminți, și le dă pacienților leacul, acel grup intervine și insistă ca aceștia să nu accepte leacul doctorului. Întrebarea este: Ce nume ar trebui dat acelui grup, care nu-i lasă pe pacienți să se vindece, din moment ce pacienții sunt sub controlul lor? Și este așa, pentru că atât timp cât sunt bolnavi, acest grup are de câștigat, dar dacă ar fi vindecați de boala lor, acest grup nu ar mai avea niciun câștig. Cu siguranță, că ei sunt numiți răi!

Din afară, fiecare înțelege că, dacă medicul îi poate pedepsi pentru că nu-i lasă pe pacienți să se vindece, el ar trebui cu siguranță să o facă. Nimănui nu i-ar trece prin minte să spună că medicul este supărat pe acești oameni răi pentru că nu-l ascultă, pentru că medicul îi pedepsește de dragul pacienților. Adică, medicul vrea din generozitate ca pacienții să se vindece și nu are nevoie de nicio recompensă, deoarece nu are nevoie de nimic din ceea ce pacienții ar trebui să-i dea, fiindcă vine să vindece pacienții doar pentru ca aceștia să se simtă bine și să se poată bucura de viață. Cu siguranță că acela care vede ce face medicul nu va spune despre el că face ceva de dragul său.

Din acest motiv, atunci când medicul spune că acești oameni, care nu-i lasă pe pacienți să se vindece, sunt răi și merită să fie pedepsiți, astfel încât, prin pedepsele pe care le vor suferi, aceste suferințe pe care le vor simți cei răi să-i facă să înceteze să se mai amestece în viața pacienților, pentru ca aceștia să-și ia poată lua leacul, toată lumea înțelege că acest lucru este de dragul pacienților și nu de dragul medicului. 

Prin aceasta ar trebui să interpretăm că, deși Creatorul a creat lumea din generozitate, iar Creatorul nu are lipsuri astfel încât creaturile să-I poată oferi ceva care să-L completeze, deoarece Creatorul este complet și nu are lipsuri în El, totuși, deoarece El dorește ca ființele create să se bucure de viață, El stabilește o condiție ca ființele create să primească totul deoarece Creatorul dorește ca ele să primească încântare și plăcere, căci prin aceasta încântarea și plăcerea vor fi fără nicio rușine. Aceasta se numește „plenitudinea acțiunilor Sale”.

Acesta este leacul pe care medicul vrea să-l ofere pacienților, care sunt aproape de moarte, numiți „cei răi în viața lor sunt numiți «morți»”. Prin leacul numit „dorința de a dărui”, ei vor atinge Dvekut și vor adera la Viața Vieților. Prin urmare, rezultă că aceia care nu doresc ca pacienții să-l primească, nu-i lasă să se angajeze în Tora și Mițvot, prin care pot fi răsplătiți cu leacul numit „dorința de a dărui”. În aceste Kelim [vase], Creatorul poate plasa încântarea și plăcerea, deoarece atunci când primesc încântarea și plăcerea în aceste Kelim, creaturile nu vor pierde Dvekut numită „echivalență de formă”. Dvekut înseamnă că ei ies din starea în care „cei răi sunt numiți «morți» și sunt răsplătiți cu viață.

Așadar, ce înseamnă că acest grup nu-l dorește și intervine în primirea leacului? Cum se amestecă ei? Prin faptul că nu-i lasă să respecte Tora și Mițvot, căci în acest fel primesc leacul, care este scopul de a dărui. Firește, este clar de ce sunt considerați răi pentru că intervin în primirea leacului. Adică, leacul prin care vor fi răsplătiți cu viață se numește „dorința de a dărui”. Forțele care interferează nu-i lasă să ia leacul, numit „Tora și Mițvot”, așa cum au spus înțelepții noștri: „Am creat înclinația rea; am creat Tora drept condiment”.

Din acest motiv, cei care interferează, care sunt considerați răi, merită pedepse. Prin suferința pe care o vor simți, vor înceta să mai intervină în primirea leacului. Rezultă că tot ceea ce face Creatorul - adică pedepsele - este de dragul ființelor create.