Pe patul meu noaptea

Articolul nr. 23, 1985 

Zohar-ul (Tazria, punctul 1) întreabă despre versetul „Pe patul meu”: „Rabi Elazar a început: „Pe patul meu noaptea l-am căutat pe cel pe care-l iubește sufletul meu”. El întreabă: „Se spune: ‘Pe patul meu’. Ar fi trebuit să se spună: ‘În patul meu’ Ce înseamnă „Pe patul meu”? El răspunde: „Adunarea lui Israel a vorbit înaintea Creatorului și L-a întrebat despre exil, deoarece ea este așezată printre restul națiunilor cu copiii ei și zace în țărână. Și pentru că zace într-o altă țară, una impură, ea a spus: „Cer de pe patul meu, căci zac în exil”, iar exilul se numește „nopți”. De aceea, „L-am căutat pe cel pe care-l iubește sufletul meu, 'pentru a mă elibera de aici'”.

Se știe că adunarea lui Israel este Malchut, care conține toate sufletele. De asemenea, se știe că fiecare om este considerat o lume mică, așa cum este scris în Sfântul Zohar, că omul este format din cele șaptezeci de națiuni ale lumii. Aceasta corespunde celor șapte Sfirot, unde fiecare Sfira [singular de la Sfirot] este formată din zece, deci sunt șaptezeci de discernăminte. Ele sunt opuse față de Kdușa [sfințenie], deoarece există șapte Sfirot de Kdușa și cele șaptezeci de națiuni din care este alcătuit omul. Aceasta înseamnă că fiecare națiune are o poftă specială care îi aparține. Omul este format din toate cele șaptezeci de pofte care există în general în cele șaptezeci de națiuni.

În interiorul omului există și Israel, care este sinele lui. Însă acesta este numit un „punct în inimă”, adică un punct de întuneric. Aceasta înseamnă că Israelul din ea nu luminează și ea este considerată Ahoraim [posterior]. Motivul este că ea se află în exil, sub stăpânirea celor șaptezeci de națiuni din om.

Ele au puterea de a stăpâni Israelul din ea prin întrebările pe care le pun lui Israel atunci când el vrea să facă ceva pentru Creator, ceea ce se numește Yașar-El [direct către Creator]. În acel moment, ele îl fac pe om să înțeleagă că nu merită să lucreze decât pentru iubirea de sine. Iar în ceea ce privește dăruirea, ele întreabă „Ce”, „Ce este lucrarea aceasta pentru tine”, despre care am aflat că este întrebarea celor răi. Și dacă omul vrea să le învingă argumentul, atunci vine întrebarea lui Faraon, care a spus: „Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui?”.

Dacă aceste întrebări nu funcționează asupra unei persoane de prima dată, ele se repetă toată ziua, așa cum este scris (Psalmii, 42:11): „Cu uciderea oaselor mele, potrivnicii mei mă ocărăsc și îmi spun toată ziua „Unde este Dumnezeul tău?” și nu se poate ieși de sub stăpânirea lor. Ele înjosesc pe Israel din om până în ţărână, după cum este scris (Psalmul 44): „Pentru că sufletul nostru s-a înclinat până în ţărână; pântecul nostru se lipește de pământ”. Ar trebui să interpretăm că înclinarea sufletului nostru până jos, în praf, face ca pântecul nostru să se lipească de pământ.

„Pântecul” este din vasele de primire ale omului. Aceasta înseamnă că punctul din inimă se află în praf și din această cauză Kelim [vasele] noastre sunt în Dvekut [adeziune] numai cu lumescul, care este iubirea de sine.

Pe când, dacă împărăția cerurilor ar fi onorată, atunci cu siguranță că am fi fost onorați să avem șansa de a-L sluji pe Creator în vreun fel. Am fi considerat chiar și cel mai mic serviciu drept o avere. Pentru o asemenea onoare, ar fi meritat să renunțăm la toate plăcerile care ne vin prin iubirea de sine. Acesta este sensul a ceea ce spunem în rugăciunea suplimentară de Șaloș Regalim [Trei pelerinaje]: „Tatăl nostru, Regele nostru, arată slava împărăției Tale, în curând, asupra noastră”. Cu alte cuvinte, Îi cerem Creatorului, din moment ce împărăția cerurilor este degradată și într-o stare de Șchina [Divinitate] în praf, vrem ca El să ne arate importanța și gloria Împărăției cerurilor și atunci va fi marea noastră onoare să fim astfel răsplătiți, să ieşim din iubirea de sine și să ne fie acordată iubirea pentru Creator.

Acesta este sensul a ceea ce interpretează Zohar-ul: „De aceea, „L-am căutat pe cel pe care-l iubește sufletul meu” să mă elibereze de aici”. Se știe că omul este alcătuit din trei suflete: 1) un suflet de Kdușa; 2) un suflet de Klipat [Klipa de] Noga; 3) un suflet al celor trei Klipot impure [plural de la Klipa]. Sufletul de Kdușa luminează doar ca un punct. Prin urmare, sufletul de Klipat Noga ar trebui să se conecteze la sufletul de Kdușa, așa cum am explicat în articolele anterioare în numele lui Baal HaSulam. Dar din moment ce operatorul principal este sufletul de Klipat Noga - deoarece sufletul celor trei Klipot impure nu poate fi corectat iar sufletul de Kdușa nu trebuie corectat pentru că este sfânt - atunci toată munca se face cu sufletul de Klipat Noga.

Când (cineva) îndeplinește Mițvot [fapte bune/corectări], Klipat Noga se alătură la Kdușa. Când comite nelegiuiri, sufletul de Klipat Noga se alătură sufletului celor trei Klipot impure. Cu toate acestea, sufletul de Kdușa este în Ahoraim [posterior], adică nu luminează și este într-o stare joasă. De aceea noi nu vrem să depunem eforturi pentru a face fapte bune, astfel încât Klipat Noga să se alăture la Kdușa.

De aici, „Pe patul meu noaptea l-am căutat pe cel pe care-l iubește sufletul meu”, ca să-l scot din ea, căci sufletul de Kdușa aparține adunării lui Israel, dar se află într-o altă țară, necurată, cerând de la cel pe care-l iubește sufletul meu, să mă scoată din pământul necurat. Adică, din moment ce sufletul de Kdușa este în josnicie, sufletul de Noga face ceea ce-și doresc cele trei Klipot impure. Rezultă că atunci când sufletul de Kdușa trebuie să sufere stăpânirea Klipot impure, care guvernează în acel moment, sufletul de Kdușa cere să fie eliberat din acest exil, numit „nopți”.

Este scris în Zohar (punctul 9 din Sulam [comentariul]): „Rabi Aha spune: „Am învățat că, Creatorul decide dacă o picătură este bărbat sau femeie, iar tu spui: „O femeie care concepe prima dată, naște un băiat”. Astfel, decizia Creatorului este redundantă.” Rabi Yosi a spus: „Într-adevăr, Creatorul decide între o picătură masculină și o picătură feminină. Și pentru că El a făcut distincția, El hotărăște dacă va fi un băiat sau o fată”.

Această explicație este neclară. Pentru că, dacă „El a făcut distincția, El decide dacă va fi sau nu băiat”. De ce trebuie El să decidă? Este evident că va fi bărbat sau femeie? El interpretează în Sulam: „Sunt trei parteneri într-un om: Creatorul, tatăl său și mama sa. Tatăl său dă albul din el; mama sa — roșul din el; iar Creatorul dă sufletul. Dacă picătura este masculină, Creatorul dă sufletul unui bărbat. Dacă este feminină, Creatorul dă sufletul unei femei. Rezultă că, atunci când femeia concepe prima dată, picătura nu este încă masculină, dacă Creatorul nu trimite în ea un suflet de bărbat. Acest discernământ pe care Creatorul îl face într-o picătură – că este potrivit pentru un suflet de bărbat sau de femeie – este considerat a fi „decizia Creatorului”. Dacă El nu ar face distincția și nu ar trimite un suflet de bărbat, picătura nu ar deveni bărbat. Astfel, cele două afirmații nu se contrazic una pe alta”.

Pentru a înțelege toate cele de mai sus în muncă, ar trebui să interpretăm că toți cei trei parteneri sunt într-o singură persoană. „Tatăl și mama sa” sunt cauzele nașterii unui fiu. „Tatăl” lui este masculinul, numit „bărbat” și „integritate”, deoarece masculinul este considerat a fi întreg. Tatăl său dă albul pentru că „albul” se numește „integritate”, acolo unde nu există murdărie. Mama lui se numește Nekeva [feminin] și „femeie”, iar ea este numită „deficiență”, deoarece Nekev [gaură] înseamnă deficiență [lipsă] și se numește „roșeață”. Este așa cum spunem că, atunci când lumina semaforului este roșie, nu poți traversa, ceea ce se numește „barieră”, atunci când nu poți merge înainte. Creatorul dă sufletul, deoarece omul poate face orice, dar spiritul vieții îi aparține Creatorului.

Ordinea muncii este ca omul să-și împartă ziua de lucru în zi și noapte. „Ziua” înseamnă integritate, iar „noaptea” înseamnă deficiență. Pentru ca un fiu să se nască și să aibă o viață lungă, acel fiu trebuie să fie născut de tatăl său și de mama lui, deoarece tatăl său îi dă albul, adică integritatea, considerată a fi „bărbat masculin”, iar mama lui îi dă lipsa, numită „femeie feminină”. Integritatea și deficiența trebuie să existe pentru că o persoană trebuie să primească hrană pentru subzistența sa și apoi poate munci. La fel, aici în munca pentru  Creator, o persoană trebuie să primească hrană spirituală și apoi poate vedea ce trebuie corectat. Altfel, fără hrană, el nu are putere de muncă, iar noi primim hrană doar de la integritate.

Prin urmare, putem obține integritatea în timpul angajamentului în Tora și Mițvot [porunci], pentru că atunci nu examinăm cât de mult efort depunem pentru a respecta Tora și Mițvot, pentru a le face perfect și fără cusur, adică să ne examinăm pe noi înșine pentru a vedea dacă suntem în regulă sau nu. Mai degrabă, în acel moment examinăm Tora și Mițvot, adică ale cui Tora și Mițvot le respectăm. Trebuie să ne gândim la dăruitorul Torei, în timp ce binecuvântăm: „Binecuvântat ești Tu, Doamne, Dăruitorul Torei”. Cu Mițvot spunem: „Care ne-a sfințit cu Mițvot ale Lui”, adică pentru a ști că păstrăm Mițvot ale Creatorului.

Prin urmare, trebuie să luăm în considerare importanța celui care dă și să obţinem din aceasta vitalitate și bucurie, pentru că merităm să respectăm, într-o oarecare măsură, ceea ce El ne-a poruncit. Atunci ar trebui să spunem că, deși munca nu este încă „respectare reală”, pentru a dărui în toate felurile, totuși, ar trebui să credem că există oameni cărora nu le-a trecut prin minte sau nu vor să respecte Tora și Mițvot, câtuși de puțin. Dar nouă, Creatorul ne-a dat dorința și voința de a le respecta puțin și anume cu puțină înțelegere, dar până la urmă facem ceva, în timp ce ceilalţi oameni nici măcar nu au acel ceva. Când acordăm atenție acestui lucru, primim vitalitate și hrană.

Aceasta se numește „tatăl său dă albul”, așa cum am spus că integritatea se numește „alb”, acolo unde nu există murdărie. Există un dublu câștig aici: 1) În acest fel, el primește bucuria de a fi aderat la Întreg, adică la Creator, și trebuie să credem că ceea ce El dă este întreg. Integritatea îl face pe om întreg, făcându-l să se și simtă întreg. În mod firesc, el se hrănește din aceasta, astfel încât să poată trăi și să persiste și apoi să aibă putere să facă munca sfântă. 2) După importanța pe care o dobândește în timpul muncii în integritate, va avea mai târziu loc să simtă deficiența legată de munca sa, care nu este cu adevărat pură. Adică, în acel moment el își poate imagina cât de mult pierde prin neglijența sa în muncă, pentru că poate face comparație între importanța Creatorului și propria sa josnicie, iar aceasta îi va da energie pentru a munci.

Cu toate acestea, el ar trebui să se corecteze și singur, altfel va rămâne în întuneric și nu va vedea adevărata lumină care strălucește asupra acelor Kelim [vase] care sunt potrivite pentru aceasta, numite „vase de dăruire”. Corectarea Kelim se numește Nukva, deficiență, atunci când omul lucrează la corectarea deficiențelor sale. La acest lucru se referă, „Mama lui dă roșul”. Adică vede în acel moment lumina roșie a semaforului, care sunt barierele din drumul său, care-l împiedică să atingă scopul.

Apoi vine timpul rugăciunii, deoarece omul vede măsurile muncii sale în ceea ce privește „mintea și inima”, faptul că nu a progresat în munca de dăruire. Vede de asemenea că trupul lui este slab, că nu are puteri mari, ca să-și poată depăși natura. Din acest motiv, vede că, dacă Creatorul nu-l ajută, este pierdut, precum este scris (Psalmul 127): „Dacă Domnul nu zidește casa, în zadar muncesc cei ce o zidesc”.

Din acestea două, adică din integritate și deficiență, care sunt „tatăl și mama”, rezultă că, Creatorul este cel care-l ajută, dându-i un suflet, care este spiritul vieții. Și atunci se naște nou-născutul. Acesta este motivul pentru care înțelepții noștri au spus: „Există trei parteneri în om”. Nou-născutul care s-a născut este considerat un descendent viabil, ceea ce înseamnă că are viață lungă. În caz contrar, dacă nu are sufletul pe care-l dă Creatorul, acel nou-născut este numit „născut nemișcat”, adică nu este viabil și „cade de la nivelul său”. Ar trebui să știm că, Creatorul dorește să dăruiască, așa cum s-a explicat în mai multe locuri că „lumina superioară nu încetează să lumineze”, dar avem nevoie de Kelim care să fie capabile să primească.

Prin urmare, trebuie să facem două discernăminte cu privire la ceea ce depinde de pregătirea omului, deoarece există două forțe în om: 1) forțele de primire, 2) forțele de dăruire. Trebuie să corectăm aceste două forțe, astfel încât să funcționeze pentru a dărui. Forța dăruirii dintr-o persoană se numește „bărbat”, iar forța de primire se numește „femeie”, „feminin”. Concepția înseamnă că omul face un efort pentru a obține ceva. De exemplu, atunci când are nevoie de grâu, el seamănă grâu. Aceasta înseamnă că munca lui va produce grâu. Dacă are nevoie de cartofi, va semăna cartofi. Adică depune eforturi în conformitate cu ceea ce-și dorește și asta este ceea ce obține.

La fel este și în munca pentru Creator. Dacă cineva dorește să corecteze vasele dăruirii, numite „masculin”, „bărbat”, ceea ce se numește „Dacă bărbatul concepe prima dată”, ceea ce înseamnă că gândul său inițial este să corecteze vasele dăruirii, atunci ea „naște o fiică” deoarece se știe că există o relație inversă între Kelim și lumini, iar „lumina feminină” se numește Katnut [micime/copilărie].

„Dacă femeia concepe prima dată”, adică el vrea să corecteze vasele de primire, astfel încât acestea să funcționeze pentru a dărui, atunci „ea naște un fiu”, adică lumină masculină, care este lumina de Gadlut [maturitate/măreție]. „Și Creatorul dă sufletul”. Creatorul face distincția cu privire la picătură, adică la munca omului, de ce tip a fost „semănatul” lui, adică pregătirea. Adică, dacă el dorește ca vasele lui de primire să funcționeze pentru a dărui, atunci Creatorul îi dă un suflet masculin, numit „Neșama [suflet] de Gadlut”. Dacă el este considerat a fi „bărbat”, adică dorește doar ca vasele lui de dăruire să funcționeze pentru a dărui, el primește de la Creator lumina de Katnut, numită „feminină”.