Rugăciunea celor mulţi

Articolul Nr. 15, 1986

Este scris în Zohar (BeŞalah (Când Faraonul a trimis) şi în Comentariul Sulam, punctul 11), „şi ea a spus, ‘Locuiesc în mijlocul poporului meu’. El întreabă, ‘Ce înseamnă aceasta?’ El răspunde, ‘Când Din (judecata) este prezentă în lume, omul nu trebuie să se separe de colectiv şi să fie singur, deoarece când Din este prezentă în lume cei care sunt remarcaţi şi se observă că sunt singuri sunt prinși primii, chiar dacă sunt drepţi. De aceea, omul nu trebuie să se retragă niciodată din mijlocul semenilor săi deoarece mila Creatorului este întotdeauna asupra întregului popor unit. De aceea ea a spus, ‘Locuiesc în mijlocul poporului meu’ şi nu doresc să mă separ de ei’”.

„Când Din este prezentă în lume” se referă la dorinţa de a primi, care este iubire de sine, natura cu care s-au născut creaturile, datorită dorinţei Lui de a face bine creaturilor Sale. Şi deoarece a existat o dorinţă de echivalenţă de formă, aşa încât să nu fie pâinea ruşinii, s-a dat o sentință [Din], care interzice folosirea vaselor de primire, cu excepţia situaţiei în care omul ştie că poate ţinti ca primirea să fie pentru a dărui. Atunci îi este permis să folosească vasele de primire.

Prin urmare, înţelesul expresiei „Când Din este prezentă în lume” este că atunci când lumea întreagă este scufundată în iubire de sine, este întuneric în lume, deoarece nu este niciun spaţiu pentru ca lumina să coboare la creaturi din cauza disparității de formă dintre lumină şi creaturile care primesc lumina. Datorită acestei diferenţe de formă s-a dat sentinţa ca abundenţa superioară să nu fie dată creaturilor.

De aceea, când cineva se trezeşte şi doreşte ca, Creatorul să-l apropie, adică să-i dea vasele dăruirii, ceea ce se cheamă „a aduce aproape,” el Îi cere Creatorului să-l ajute. Cu toate acestea, se ştie că ajutorul care vine de la Creator este numit „abundenţa superioară”, care este numită Neşama, „suflet”. Este precum se spune în Zohar, că ajutorul primit de sus constă dintr-un suflet sfânt.

Din această cauză, când omul vine să ceară Creatorului să-l apropie de EL, dar este singur, înseamnă că înţelege că, Creatorul trebuie să-l apropie pe el personal. Totuşi, de ce crede acest om că publicul poate rămâne în starea curentă şi doar el ar trebui să fie tratat diferit de Creator?

Este așa pentru că înţelege că el are merite pe care alţi oameni nu le au. Şi cu toate că aceștia sunt indivizi care nu fac parte din colectiv, deoarece înţeleg că ei merită să se apropie de Creator mai mult decât alţii şi se consideră a fi drepți, ei sunt prinși primii. Cu alte cuvinte Din, care este primirea pentru sine, se găseşte în acești oameni mai mult decât în toţi ceilalţi şi ei devin mai răi decât ceilalţi în ceea ce privește calităţile iubirii de sine.

Este aşa deoarece omul crede că merită mai mult decât ceilalți. Cu alte cuvinte, este suficient ca toți ceilalți să aibă ceea ce au, dar când se autoanalizează, el merită mai mult decât restul oamenilor. Acest gând este considerat primire adevărată, adică 100% iubire de sine. Rezultă că iubirea de sine începe să se dezvolte în el mai mult decât în alţii.

Prin urmare rezultă că el lucrează constant în iubire de sine. Şi totuşi, în propriii săi ochi, i se pare că este drept, deoarece doreşte să lucreze ca dăruitor. El își spune că cererea sa către Creator, ca El să-l apropie este corectă, fiindcă, ce cere el? Să-i dea Creatorul puterea de a ține Tora şi Miţvot pentru a dărui. Şi ce vină poate exista atunci când doreşti să-L serveşti pe Rege?

Cu aceasta, putem interpreta cuvintele Zohar-ului, care îi sfătuieşte pe oamenii care au o cerinţă interioară, care nu pot accepta starea în care se află pentru că nu văd niciun progres în munca lui Dumnezeu şi cred ce este scris (Deuteronom 30:20), „Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să asculţi vocea Sa şi să te alipeşti de EL, pentru că aceasta este viaţa ta şi lungimea zilelor tale”. Ei observă că le lipseşte iubirea şi Dvekut [adeziunea/alipirea] şi nu simt viaţa din Tora şi nu ştiu cum să găsească sfat pentru sufletele lor, cum să ajungă să simtă în organele lor, ceea ce ne spune textul.

Sfatul este să ceri pentru întregul colectiv. Cu alte cuvinte, pentru tot ceea ce simte că-i lipseşte şi pentru care cere împlinire, omul nu ar trebui să se considere o excepţie sau că merită mai mult decât ceea ce are colectivul. Mai degrabă, „Locuiesc în mijlocul poporului meu”, ceea ce înseamnă că mă rog pentru întregul colectiv pentru că doresc să ajung la o stare în care să nu mai am nicio grijă pentru mine însumi, de nici un fel, ci doar pentru ca, Creatorul să fie mulţumit. Prin urmare, pentru mine nu contează dacă Creatorul găseşte plăcere în mine sau poate primi aceeași plăcere de la alţii.

Cu alte cuvinte, el cere Creatorului să ne dea o anumită înţelegere, care este numită „în întregime pentru Creator”. Înseamnă că el va fi sigur că nu se înșeală singur că vrea să-I dăruiască Creatorului, când de fapt se gândeşte cu adevărat doar la propria iubire de sine, adică să simtă încântarea şi plăcerea.

De aceea, el se roagă pentru colectiv. Aceasta înseamnă că, dacă sunt câţiva oameni în colectiv care pot atinge scopul de Dvekut cu Creatorul, iar aceasta va aduce mai multă mulţumire Creatorului decât dacă el însuşi ar fi recompensat cu apropierea de Creator, el se exclude singur. În schimb, doreşte să-i ajute pe ei  Creatorul pentru că acest lucru va aduce mai multă mulţumire sus decât ar aduce munca sa. Din acest motiv se roagă pentru colectiv pentru ca, Creatorul să ajute întregul colectiv şi să le dea acel sentiment - că ei primesc satisfacţie din a fi capabili să-I dăruiască Creatorului, să-I aducă mulţumire.

Şi din moment ce orice necesită o trezire de jos, el dă această trezire, iar ceilalți vor primi trezirea de sus, aceia despre care Creatorul ştie că-i vor fi mai de folos Lui. 

Rezultă că, dacă el are puterea de a cere o asemenea rugăciune, atunci va fi supus cu siguranţă unui adevărat test - dacă este de acord cu o asemenea rugăciune. Dar dacă el ştie că tot ce spune sunt doar vorbe goale, ce poate face când vede că trupul nu este de acord cu o asemenea rugăciune, de a avea  dăruire pură fără nicio picătură de primire?

Aici există doar faimosul sfat – să se roage Creatorului şi să creadă deasupra raţiunii că, Creatorul îl poate ajuta atât pe el, cât şi întregul colectiv. Şi el nu trebuie să fie impresionat dacă vede că s-a rugat de multe ori, dar nu i s-a răspuns la rugăciune. Aceasta aduce omul la disperare şi corpul îl sfidează şi-i spune „Nu vezi că nu poţi face nimic? Şi aşa, complet neajutorat cum eşti, tu ceri acum Creatorului să-ţi acorde lucruri care sunt de neacceptat pentru oameni rezonabili”.

Atunci corpul argumentează, „Spune-mi, care dintre oamenii pioşi şi practici îşi doresc ca, Creatorul să le dea ceva care este complet nerezonabil? Mai mult de atât, poţi vedea că nu ţi-au fost date nici măcar lucruri mai mărunte decât ceea ce ceri acum de la Creator, deși I-ai cerut Creatorului să te ajute. Şi acum spui că vrei să ceri de la Creator să-ţi dea ceva imens. Acesta este într-adevăr un lucru important deoarece nu sunt multe rugăciuni în lume care să-I ceară Creatorului să le dea putere să facă ceva pentru colectiv, aşa încât publicul să fie recompensat cu încântare şi plăcere datorită muncii tale. Aceasta este numită „dăruire pură şi curată fără nici o picătură de iubire de sine”.

„Şi tu consideri că rugăciunea ta pentru lucruri mărunte nu a fost împlinită, dar lucrurile măreţe şi importante sunt cu siguranţă nepreţuite”. De exemplu, am putea spune că merită să mergem la o anumită persoană care are accesorii atât de preţioase, încât ar trebui să le cauţi în lumea întreagă ca să le găsești, deoarece se găsesc doar printre cei puţini aleşi. Şi vine cineva din clasa mijlocie, care abia dacă are acasă accesoriile necesare, cu ideea că ar trebui și el să încerce să obţină acele obiecte, care se găsesc doar printre câţiva aleşi. Cu siguranţă, dacă cineva ar auzi acest lucru, ar râde de el.

Este la fel și în cazul nostru. Când cineva nu este educat, ci este sub medie şi totuşi  doreşte să ceară de la Creator Kelim (vasele) care se găsesc la câţiva aleşi din lume, atunci corpul însuşi îl sfidează. Îi spune, „Nebunule, cum îndrăzneşti să te gândeşti măcar să ceri Creatorului ceva ce nu posedă nici măcar oamenii învăţaţi? Cum pot eu să-ți dau putere să lucrezi la astfel de prostii”?

Şi aici începe adevărata muncă, deoarece munca omului în această lume este să iasă din domeniul înclinaţiei rele, care este numită „primire pentru a primi”. Şi acum îşi doreşte să-l ajute Creatorul să meargă pe calea dăruirii pure şi curate fără nici o picătură de primire pentru sine.

Rezultă că această muncă este cu adevărat împotriva răului, deoarece el nu doreşte să-i lase nici o posesiune acestuia. Mai degrabă, acum el doreşte ca munca lui să nu fie pentru dorința de a primi. De fapt el cere Creatorului ca până şi munca depusă înainte, când s-a aflat în domeniul dorinţei de a primi, să fie mutată din autoritatea ei sub autoritatea Creatorului.

Rezultă că, acum el se roagă Creatorului să-i dea forţa să se căiască. Adică, Creatorul îi va da puterea de a aduce înapoi în domeniul Creatorului toate faptele care au fost pentru dorinţa de a primi, atât cele din trecut, cât şi cele din viitor. Este precum a spus Maimonide (Legile Căinţei, Capitol 2), „Căinţa trebuie să fie şi pentru trecut”.

El scrie, „Ce este căinţa? Păcătosul să părăsească păcatul şi să şi-l scoată din minte şi să hotărască în inima sa că nu o să-l mai repete niciodată, după cum este scris 'Cel rău să-şi abandoneze calea'. Şi el ar trebui să regrete de asemenea şi trecutul după cum este scris, ‘După ce m-am întors, m-am căit’, iar Cel care ştie toate misterele va depune mărturie că el nu se va mai întoarce niciodată la acest păcat”.

Acum putem înţelege importanţa rugăciunii celor mulţi, după cum este scris, ‘Sălăşluiesc în mijlocul poporului meu”. Zohar-ul spune „Omul nu trebuie să se retragă niciodată dintre oameni, deoarece mila Creatorului este întotdeauna asupra tuturor oamenilor strânşi laolaltă”. Aceasta înseamnă că, dacă cineva Îi cere Creatorului să-i dea vasele dăruirii- aşa cum au spus înţelepţii noştri, „Așa cum El este milostiv, fii și tu milostiv”- ar trebui să se roage pentru întregul colectiv. Aceasta deoarece atunci este evident că ţelul său este ca, Creatorul să-i dea vase de dăruire pură, aşa cum este scris, „Mila Creatorului este întotdeauna asupra tuturor oamenilor strânşi laolaltă”. Se știe că de sus nu există nicio dăruire cu jumătate de măsură. Aceasta înseamnă că, atunci când abundenţa este dăruită de sus în jos, ea este pentru întregul colectiv.

De aceea, persoana trebuie să ceară pentru întreaga colectivitate, deoarece orice abundenţă care vine de sus vine întotdeauna pentru toţi oamenii. De aceea el spune, „Mila Creatorului este întotdeauna pentru toţi oamenii”. Astfel, aceasta are două înţelesuri, deoarece pentru a avea dăruire pură ar fi fost de-ajuns să te rogi pentru o singură persoană în afară de tine. Dar aici mai este și o altă chestiune – o persoană trebuie să ceară un lucru întreg pentru că, în spiritualite, există regula că tot ceea ce vine este întotdeauna un lucru întreg şi toate observaţiile sunt doar în cei care primesc. Din acest motiv omul trebuie să ceară pentru întregul colectiv.

Şi din moment ce abundenţa vine la întregul colectiv şi deoarece nu există nicio lumină fără un Kli (vas), adică este imposibil de primit împlinirea dacă nu este niciun spaţiu gol în care să poată intra umplutura, omului i se răspunde la acea rugăciune pe care a făcut-o pentru public. Este aşa cum au spus înţelepţii noștri (Baba Kama, 92) „Celui care pledează pentru milă pentru prietenul său, i se răspunde primul, deoarece el are nevoie de acelaşi lucru”. Fiindcă deşi abundenţa vine asupra colectivului, colectivului îi lipsesc Kelim.

Cu alte cuvinte, abundenţa care vine de sus este suficientă pentru toţi oamenii, dar fără Kelim – deficienţe, aşa încât aceasta să poată umple golurile – oamenii nu ating abundenţa care vine de sus. Mai degrabă, celui care are deficienţe i se răspunde primul.