Ascultă glasul nostru

Articolul Nr. 39, 1985

În Slichot (rugăciuni pentru iertare), spunem: «Ascultă-ne glasul, Domnul, Dumnezeul nostru, ai milă și îndură-Te de noi și primește rugăciunea noastră cu milă și bunăvoință”. În litaniile de luni și joi spunem: „Ai milă de noi, Doamne, cu milostivirea Ta, și nu ne da pe mâinile celor cruzi. De ce ar trebui națiunile să spună: ’Unde este Dumnezeul lor?’ Ascultă-ne glasul și ne iartă și nu ne abandona  în mâinile dușmanilor noștri pentru a ne șterge numele. Orice-ar fi, noi nu am uitat Numele Tău; Te rugăm să nu ne uiți”».

Ar trebui să înțelegem de ce se termină cu: „În cele din urmă, nu am uitat Numele Tău; Te rugăm să nu ne uiți”. Cu alte cuvinte, acesta este motivul pentru care cerem Creatorului să ne ajute, pentru că se spune: „ În cele din urmă, nu am uitat Numele Tău”. Ce motiv și cauză există în „Orice-ar fi, noi nu am uitat Numele Tău”, după care spunem, „Te rugăm să nu ne uiți”?

Pentru a înțelege cele de mai sus, trebuie să știm cum sunt națiunile care pun întrebări eretice, de vreme ce spunem: „De ce să spună națiunile: ‚Unde este Dumnezeul lor?’”. De asemenea, trebuie să înțelegem de ce Îi spunem Creatorului „Nu ne da pe mâinile celor cruzi”. Cine sunt cei cruzi? De asemenea, se pare că dacă nu am fi fost dați pe mâinile celor cruzi în exil, nu ar fi fost prea rău și nu ar fi trebuit să ne rugăm să fim eliberați din exilul printre națiuni.

Vom explica acest lucru în conformitate cu calea noastră. De vreme ce ne-am născut după Țimțum [restricție] și ascundere și în noi este revelată numai dorința de a primi pentru noi înșine, ea ne permite să înțelegem că trebuie să lucrăm numai pentru propriul nostru beneficiu. Fiind înrobiți beneficiului personal, noi ne îndepărtăm de Creator. Se știe că aproape și departe se referă la disparitatea formei și echivalența formei.

Din acest motiv, atunci când cineva este scufundat în primirea pentru sine, el este separat de viața vieților. În mod natural, el nu poate simți aroma Torei și Mițvot [poruncilor], pentru că numai atunci când omul crede că ține porunca Creatorului nu pentru beneficiul său, el poate să adere la Dăruitorul Torei. Deoarece Creatorul este sursa vieții, atunci omul simte gustul vieții și numește Tora, „Tora vieții” și versetul  „Aceasta este viața ta și lungimea zilelor tale”, devine realitate.

Dar în timpul separării totul este întunecat pentru el. Deși înțelepții noștri au spus: „Omul ar trebui să se angajeze întotdeauna în Tora și Mițvot Lo Lișma [nu de dragul Său],  căci de la Lo Lișma va ajunge la Lișma [de dragul Său]”, există multe condiții pentru aceasta. Mai întâi, el trebuie să aibă nevoie să obțină Lișma. El se gândește: „Ce pierd prin angajarea Lo Lișma, motiv pentru care trebuie să-mi amintesc mereu de ce învăț Lișma? Nu este pentru a primi o recompensă corporală sau spirituală. Mai degrabă, motivul pentru care învăț Lo Lișma este de a atinge astfel gradul de Lișma.

În acel moment întrebarea, „Ar trebui să lucrez pentru un lucru de care nu am nevoie?” se trezește în el. Corpul vine și-i spune: „Ce voi câștiga prin dorința ta de a lucra pentru a dărui, numită Lișma? Dacă voi depune eforturi în Lo Lișma, voi primi ceva important numit Lișma?”

În realitate, se întâmplă opusul. Dacă îi spune corpului: „Lucrează în Tora și Mițvot Lo Lișma, pentru că în acest fel vei realiza Lișma”, trupul îl va deranja cu siguranță, dacă acesta este scopul lui, de a obține Lișma. El îi va oferi multe scuze omului, pentru care nu poate face munca Lo Lișma.

Poate că acesta este motivul pentru care corpul îi perturbă pe cei care învață Lo Lișma, faptul că astfel vor ajunge la Lișma și nu îi lasă să se angajeze nici măcar în Lo Lișma, deoarece corpul se teme „ca nu cumva omul să obțină Lișma”.

Acest lucru nu este valabil pentru acei oameni care nu învață cu intenția de a realiza Lișma și se angajează în Tora și Mițvot deoarece Creatorul ne-a poruncit să păstrăm Tora Sa și Mițvot și în schimb, vom fi răsplătiți în lumea viitoare. În timpul studiului Torei, ei nu urmăresc să iasă din iubirea de sine și să fie capabili să păstreze Tora și Mițvot pentru a dărui. Rezultă că, de vreme ce omul nu merge împotriva trupului, adică împotriva iubirii de sine, trupul nu se opune prea mult păstrării Torei și Mițvot, deoarece punctul de vedere al corpului este că va menține totul în autoritatea sa, adică în iubirea de sine.

Dar, pentru cei care intenționează să fie răsplătiți cu Lișma în timpul angajării lor în Tora și Mițvot, acest lucru este dificil de respectat chiar și Lo Lișma, deoarece trupul se teme că ar putea pierde toată iubirea de sine iar el va face totul pentru Creator, fără să lase nimic pentru corp. Rezultă că există o diferență chiar și în Lo Lișma, adică în intenția Lo Lișma în sine. Dacă intenția este de a rămâne în Lo Lișma și de a nu merge mai departe, adică obținerea Lișma, omul poate persevera în învățarea Torei, deoarece corpul său nu opune prea multă rezistență.

Dar dacă omul urmărește, în timp ce se angajează în Lo Lișma, de a realiza astfel Lișma, asta contrazice punctul de vedere al corpului. Deși este adevărat că deocamdată se angajează în Lo Lișma, dar din moment ce scopul este de a realiza Lișma, corpul va opune rezistență la fiecare mișcare și-i va pune obstacole pentru orice lucru mărunt.

Acest lucru înseamnă că, atunci când cei care nu urmăresc scopul de a obține Lișma se uită la  obstacolele despre care vorbesc oamenii care merg pe calea obținerii Lișma, râd de aceștia. Ei spun că nu-i înțeleg, că ei iau toate lucrurile mici ca pe un munte înalt și că fiecare lucru mic devine o barieră imensă pentru ei și trebuie să depună forțe mari pentru orice mișcare. Ei nu-i înțeleg și le spun: „Uitați-vă și vedeți ce lipsită de succes este calea voastră. Noi, mulțumim lui Dumnezeu, studiem și ne rugăm, iar trupul nu are nici o putere să ne împiedice să ne angajăm în Tora și Mițvot. Dar voi, cu calea voastră, chiar voi spuneți că fiecare lucru mic pe care-l faceți este ca și cum ați fi cucerit un munte înalt”.

Putem compara acest lucru cu ceea ce au spus înțelepții noștri (Sukkah, 52): „În viitor [referindu-se la zilele lui Mesia], Creatorul va lua înclinația rea ​​și o va ucide în fața celor drepți și înaintea celor răi. Celor drepți, ea li se va părea un munte înalt. Celor răi, li va părea cât un fir de păr”. Deși acolo se  discută despre zilele lui Mesia, putem lua acel exemplu, adică să explicăm aici că aceia care intenționează să obțină Lișma sunt considerați drepți, fiindcă scopul lor este de a fi drepți, ceea ce înseamnă că intenția lor va fi numai pentru Creator. Pentru ei, înclinația rea ​​este cât un munte înalt.

Cei care nu au scopul de a obține Lișma, adică de a ieși din iubirea de sine, sunt considerați „răi”, deoarece răul, numit „a primi pentru a primi”, rămâne în ei. Ei înșiși spun că nu vor să iasă din iubirea de sine și, pentru ei, înclinația rea pare a fi cât un fir de păr.

Acest lucru este similar cu povestea despre Rabi Bonim: El a fost întrebat în orașul Danzig, Germania, de ce evreii polonezi sunt mincinoși și poartă haine murdare, în timp ce evreii germani sunt sinceri și poartă haine curate. Rabi Bonim a răspuns că este așa cum a spus Rabi Pinhas Ben Yair (Avoda Zarah, 21): „Rabi Pinhas Ben Yair a spus, „Tora duce la precauție, curățenia duce la abstinență, iar frica de păcat duce la sfințenie””.

De aceea, atunci când evreii din Germania au început să adopte curățenia, înclinația rea a venit la ei și le-a spus: „Nu vă voi lăsa să vă angajați în curățire, deoarece curățenia duce la alte lucruri până când, în final, ajungeți la Kdușa [sfințenie]. Rezultă că vreți să vă permit să atingeți Kdușa. Acest lucru nu se va întâmpla!” Ce puteau ei să facă? Pentru că tânjeau să fie curați, ei i-au promis că, dacă nu se va amesteca în munca lor de curățire, ei nu vor merge mai departe și nu are niciun motiv să se teamă că ei ar putea ajunge la Kdușa, căci sunt sinceri. Din acest motiv, evreii din Germania sunt curați, deoarece înclinația rea nu-i deranjează.

Când înclinația rea ​​a văzut că evreii polonezi se angajează în curățire, a venit și la ei și a vrut să-i obstrucționeze pentru că astfel ar fi obținut Kdușa, iar ea se opunea acestui lucru. Ei i-au spus: „Nu vom merge mai departe”. Însă, ce au făcut? Când ea i-a părăsit, ei au continuat să meargă până când au atins Kdușa. Când înclinația rea ​​a văzut că sunt mincinoși, a început să se lupte cu ei pentru curățenie. Ca atare, pentru că evreii polonezi sunt mincinoși, le este greu să meargă în curățenie.

În același mod, ar trebui să-i înțelegem pe cei care se angajează Lo Lișma și spun că înțelepții noștri ne-au promis că de la Lo Lișma ajungem la Lișma și, prin urmare, nu trebuie să depunem eforturi mari pentru a o realiza, pentru că în cele din urmă vom ajunge acolo. Prin urmare, nu trebuie să ținem cont de părerea că trebuie să ne amintim mereu că tot ceea ce facem în Tora și Mițvot este pentru a obține Lișma, aceasta este răsplata noastră pe care o așteptăm.

Mai degrabă, ne vom angaja în Lo Lișma și în cele din urmă ea va veni, așa cum ne-au promis înțelepții noștri. Acesta este motivul pentru care înclinația rea nu vine să-i deturneze din angajarea Lo Lișma, deoarece vede că nu au nici o dorință de a obține Lișma, drept urmare nu-i deranjează deloc, ca și în povestea despre Rabi Bonim.

Dar cu cei care doresc să ajungă la Lișma, înclinația rea vede că se angajează în Lo Lișma, pentru că nu există altă cale decât să înceapă în Lo Lișma, așa cum au spus înțelepții noștri: „El nu ar trebui să se angajeze în Lo Lișma decât dacă, de la Lo Lișma ajunge la Lișma”, iar ei stau și așteaptă: „Când o să obțin Lișma?”.

Când înclinația rea ​​vede că ei se străduiesc să obțină Lișma prin remediul Lo Lișma, vine imediat la ei și face tot felul de lucruri pentru a-i întrerupe, astfel încât să nu atingă Lișma. Nu-i lasă să facă nici măcar cele mai mici lucruri Lo Lișma de teamă, fiindcă ei se străduiesc să obțină Lișma, ca în răspunsul  lui Rabi Bonim.

În consecință, există două discernămInte în Lo Lișma: 1) Scopul omului în Lo Lișma este de a realiza Lișma. El examinează întotdeauna dacă a mai făcut un pas în munca sa de a ajunge la Lișma. Când vede că nu s-a mișcat nici un centimetru, regretă și pretinde că nici măcar nu a început munca pentru Creator, deoarece măsura lui în Tora și Mițvot depinde de cât de mult poate avea intenția pentru Creator. Din acest motiv, când vede că nu poate face nici măcar cel mai mic lucru pentru Creator, el simte că este ca și cum nu ar fi făcut nimic în lucrarea Creatorului și se consideră un instrument inutil.

În acel moment începe să-și contemple scopul. Zilele trec și nu poate ieși din starea sa; tot ce vrea este iubirea de sine! Mai rău, în fiecare zi, în loc să considere că întreruperile muncii nu reprezintă nimic, el le vede ca pe niște munți înalți; vede întotdeauna o barieră grozavă în fața lui pe care nu o poate depăși.

Baal HaSulam a spus despre aceste stări că omul avansează tocmai în aceste stări, numite „stări de Ahoraim [posterior]”. Doar că lui nu-i este permis să le vadă, altfel le-ar considera drept „Panim” [anterior], pentru că atunci când cineva vede că avansează, puterea sa de rugăciune slăbește pentru că vede că situația nu este foarte rea și în cele din urmă avansează, deși cu pași mici. Ar putea dura ceva mai mult, dar se mișcă. Iar când vede că regresează, atunci când se roagă, rugăciunea este din adâncul inimii, în conformitate cu măsura suferinței pe care o simte datorită stării sale proaste.

Astfel veți înțelege ceea ce spunem în litanie: „„Ai milă de noi, Doamne, cu milostivirea Ta, și nu ne da pe mâinile celor cruzi”. Trebuie să știm cine sunt cei cruzi. Ar trebui să știm că, atunci când vorbim de munca individuală, omul este colectivul. Cu alte cuvinte, conține în el și națiunile lumii. Aceasta înseamnă că are poftele și opiniile națiunilor lumii și este în exil printre națiunile lumii care există în el. Aceasta se numește „mâinile celor cruzi”.

Îi cerem Creatorului: „nu ne da pe mâinile celor cruzi”. În corporalitate, o persoană crudă este unul care le face probleme oamenilor, fără milă, fără să-i pese că-i rănește pe ceilalți. La fel, în lucrarea Creatorului, atunci când cineva dorește să-și asume povara împărăției cerului, vin opiniile națiunilor lumii din el și îl chinuie cu calomnia pe care o aude de la ele. El trebuie să se lupte cu ele, dar acestea sunt mai puternice decât el, iar omul se predă și este obligat să le asculte.

Acest lucru îi provoacă durere și-l chinuie, așa cum este scris: „şi copiii lui Israel gemeau din muncă și strigau, iar plânsul lor din muncă a urcat la Dumnezeu și Dumnezeu le-a auzit gemetele”. Astfel vedem că suferința omului din cauza înclinației rele ​​este motivul pentru care omul ar trebui să aibă loc pentru rugăciune. Rezultă că exact atunci când se află în război cu înclinația rea ​​și crede că nu poate avansa, tocmai aici el are loc să progreseze.

Baal HaSulam a spus că omul nu poate aprecia importanța timpului când are un contact serios cu Creatorul. Rezultă că el simte că este în mâinile celor cruzi, iar națiunile lumii din interiorul său nu au milă de el și cruzimea lor împotriva lui apare mai ales atunci când îl întreabă așa cum este scris: „De ce ar trebui națiunile să spună: ‚Unde este Dumnezeul lor?’”. Aici este vorba despre erezie, pentru că ele vor să șteargă din el numele lui Israel, așa cum este scris:„Nu ne abandona în mâinile dușmanilor noștri pentru a ne șterge numele”.

Rezultă că principalul lucru pe care-l doresc este să dezrădăcineze credința lui Israel în Creator. Prin aceste argumente îl separă pe om de Creator astfel încât să nu se poată conecta la El, să adere la viața vieții și să simtă gustul vieții spirituale. Acesta este motivul pentru care el spune că, deși aude în fiecare zi spiritul lor de erezie, după cum este scris: „De ce ar trebui să spună națiunile: ‚Unde este Dumnezeul lor?’” dar „noi nu am uitat Numele Tău”, înseamnă că încă îmi amintesc cui ar trebui să mă adresez.

Adică, deși numai Creatorul a mai rămas în noi, și nu ceea ce există în nume, deoarece ei fac astfel încât numele care rămâne în noi să fie uscat și fără gust, totuși, „noi nu am uitat Numele Tău”. De aceea cerem: „Te rugăm să nu uiți de noi”, ceea ce înseamnă că El ne va da puterea de a ne apropia de El, ca să putem atinge ceea ce este conținut în numele sfânt.