Ce este, Călăuzirea Lui este ascunsă și revelată

Articolul Nr. 28, 1988

Midraș Raba, Rut (Capitolul 2:11) întreabă: „Un verset spune: „Căci Domnul nu-Și va abandona poporul și nu-Și va părăsi moștenirea”, iar un alt verset spune: „Pentru că Domnul nu-Și va abandona poporul, de dragul numelui Său măreț”. Rabi Șmuel Bar Nachmani a spus: „Uneori o face de dragul poporului Său și al moștenirii Sale, iar alteori o face de dragul numelui Său mare”. Rabi Ibi a spus: „Când Israel este vrednic - de dragul poporului Său și al moștenirii Sale. Când Israel nu este vrednic – de dragul numelui Său mare. Iar înțelepții noștri au spus: „În țara lui Israel, de dragul poporului Său și al moștenirii Sale. În afara țării, de dragul numelui Său mare, așa cum s-a spus: „De dragul Meu, de dragul Meu voi face”.

Ar trebui să înțelegem ce înseamnă „numele Său mare” și ce înseamnă „poporul Său și moștenirea Sa”. De asemenea, ar trebui să înțelegem diferența dintre „în afara țării”, care este atribuit numelui Său mare și, „țara lui Israel”, care este „de dragul poporului Său și al moștenirii Sale”.

Ni se spune să credem în călăuzirea Lui – că El conduce lumea sub forma Cel bun care face bine. Trebuie să credem că scopul creației s-a datorat dorinței Lui de a face bine creațiilor Sale. Trebuie să credem, chiar dacă suferim din cauza a ceea ce Providența ne trimite să simțim. Cu toate acestea, ar trebui să credem că pedepsele pe care le suferim pentru că nu respectăm Mițvot (poruncile/faptele bune) ale Creatorului, pe care Creatorul ni le-a poruncit, aceste pedepse nu se datorează răzbunării, așa cum se întâmplă cu cei din carne și sânge, care pedepsesc fiindcă le-a fost pătată onoarea sau când nu le sunt respectate ordinele. În schimb, aici totul ține de corectare.

Chinurile pe care le suferă omul pentru că nu respectă poruncile Creatorului se datorează faptului că dăruirea Torei și Mițvot a fost de dragul omului. Prin ele, el trebuie să primească Kelim (vase) care pot primi încântarea și plăcerea pe care Creatorul le-a pregătit pentru creaturi. Din acest motiv, atunci când omul nu respectă Tora și Mițvot, el este lipsit de acele Kelim. Prin urmare, Creatorul îi trimite suferință, astfel încât să ia asupra lui Tora și Mițvot. Așa cum a spus Baal HaSulam, trebuie să credem că păcatul este pedeapsa iar pedeapsa este o corectare. Acesta este opusul punctului de vedere comun.

Așa cum spune Nahmanide (prezentat în Studiul celor Zece Sfirot, partea 1, Histaklut Pnimit, punctul 1), „Nahmanide ne-a explicat deja unicitatea Sa, așa cum este ea exprimată în cuvintele: „Unul, Unic, și Unificat”. Există o diferență între „Unul”, „Unic” și „Unificat”: Când El se unește pentru a acționa cu o singură forță, El este numit „Unificat”. Când El se împarte pentru a face acțiunea Sa, fiecare parte a Lui este numită „Unică”. Când El este într-o singură uniformitate, este numit „Unul”. Interpretare: El se unește pentru a acționa cu o singură forță, atunci când lucrează pentru a dărui, așa cum este potrivit unității Sale, iar operațiunile Lui sunt neschimbate. Când El se împarte pentru a face acțiunea Sa, adică atunci când operațiunile Sale diferă și El pare că face bine și rău, El este numit „Unic”, deoarece diferitele Sale operațiuni au un singur rezultat: a face bine. Constatăm că El este unic în fiecare acțiune și nu se schimbă prin diferitele Sale acțiuni. Când El este într-o singură uniformitate, El este numit „Unul”. „Unul” indică esența Lui”. Se mai scrie acolo: „Unul indică o singură uniformitate. „Unic” implică faptul că toate acele multiplicări sunt în El la fel de unice precum esența Sa. „Unificat” arată că, deși El realizează multe acțiuni, o singură forță le face pe toate acestea și ele toate se întorc și se unesc sub forma „Unicului”.

Vedem că toată călăuzirea este sub forma corectărilor. Deși este greu de înțeles acest lucru, trebuie să ne asumăm credința în înțelepți, care se numește „Tora orală (lege)”. Adică trebuie să credem tot ce ne spun ei să facem și să credem și trebuie să le urmăm opiniile orbește și fără critici, pentru că rațiunea noastră nu poate înțelege căile Providenței Sale. Astfel, totul trebuie să fie în credință mai presus de rațiune, căci doar prin aceasta suntem apoi răsplătiți cu încântarea și plăcerea, deoarece urmăm căile înțelepților, care au hotărât pentru noi pe ce cale și în ce mod să mergem și nu așa cum înțelege intelectul nostru.

Doar în acest mod, mai presus de rațiune, suntem mai târziu răsplătiți să simțim în organe că, Creatorul conduce lumea în maniera celui bun care face bine. În acel moment nu mai trebuie să credem pentru că deja simțim acest lucru și atunci noi înșine depunem mărturie că lumea a fost creată cu intenția de a face bine creațiilor Sale.

Trebuie să credem că, Creatorul conduce lumea ca Elokim (Dumnezeu), care se numește Teva (natura), așa cum este scris în Gematria, că „natura” este „Dumnezeu”, care este calitatea judecății.

Dumnezeu este calitatea judecății, iar HaVaYaH (Domnul) este calitatea milei. Prin urmare, lumea în general, cei care nu cred în Creator, ei spun că îndrumarea lumii urmează calitatea naturii, că natura determină călăuzirea lumii. Totuși, ei nu spun că natura este Dumnezeu, ci că este natură, fără niciun conducător. Vedem că această natură, pe care Creatorul a creat-o cu calitatea de judecată, nu are milă în judecată, deoarece natura nu are un intelect de la care să cerem milă, ca să nu ne pedepsească foarte aspru pentru că suntem atât de slabi încât nu putem respecta poruncile ei.

Răspunsul la aceasta este „Nu există milă în judecată”. De exemplu, dacă cineva își aruncă prietenul în apă, iar apa vrea să-l înece, el îi spune apei: „Este vina mea că prietenul meu m-a aruncat în domeniul tău? Prin urmare, te rog să ai milă de mine, deoarece am o familie mare cu mulți copii și nu are cine să aibă grijă de ei. Așa că te rog să mă ierți că am intrat pe domeniul tău”. Răspunsul este „Nu există milă în judecată” pentru cei care încalcă legile naturii, care este Dumnezeu, care este calitatea judecății. Așa cum este scris: „Judecata va străpunge muntele (dreptatea trebuie făcută cu orice preț)”. Doar cei care cred că natura este Dumnezeu, adică există un conducător al naturii, doar ei pot induce prin rugăciune, schimbarea naturii, deoarece există un stăpân al naturii și, prin urmare, El poate schimba natura.

Este scris (Taanit 25a) că, atunci când rabi Hanina Ben Dosa a văzut în ajunul Șabatului că fiica lui era tristă, i-a spus: „‘Fiica mea, de ce ești tristă?’ Ea i-a răspuns: ‘Am schimbat sticla de ulei cu sticla de oțet și am pus oțet în candelă. Candela se va stinge și va fi întuneric în Șabat”. El a răspuns: „Cel care a spus uleiului: ‘Arde!’, va spune și oțetului: ‘Arde!’”.

Vedem că acela care crede că natura are un stăpân poate schimba natura. Din acest motiv, cei drepți pentru care natura este ca și Dumnezeu, cu alte cuvinte Creatorul este stăpânul naturii, vin cu rugăciunea lor, iar Creatorul schimbă natura din cauza lor. Acesta este motivul pentru care ne rugăm Creatorului să ne ajute să schimbăm natura: chiar dacă în ceea ce privește natura, toți medicii au renunțat la acel om, iar medicina nu-i dă nicio șansă de vindecare, Creatorul poate totuși să-l vindece și să schimbe natura.

Este scris (Brachot 10): „Chiar dacă îi este pusă la gât o sabie ascuțită, el nu trebuie să-și piardă speranța în milă”. Deși din perspectiva naturii, există judecata că va muri cu siguranță, evreul crede că există un conducător al naturii și că El are milă, ceea ce se numește HaVaYaH. De aceea, au spus ei, „nu trebuie să-și piardă speranța în milă”. Acesta este sensul cuvintelor: „HaVaYaH este Elokim” (Domnul este Dumnezeu).

Dimpotrivă, cei care spun că natura este fără stăpân și nu are cine să o conducă, nu au milă în judecată. Prin urmare, ei nu se plâng naturii, pentru că nu există nimeni pe care să fii mânios, din moment ce natura nu are minte, ca să-i poți vorbi sau să-i ceri milă.

Este asemenea unui obicei vechi: înainte de inventarea semnelor de circulație ca mijloc de a pune ordine în trafic, polițiștii stăteau în picioare și fluidizau traficul. Pe vremea aceea, mulți oameni erau supărați și se plângeau că polițiștii nu-și făceau treaba corect și că nu observau șirul de mașini. Uneori, o persoană se apropia de polițist și-i cerea o favoare, deoarece are un bolnav acasă, etc., sau cerea un tratament special, iar polițistul acționa după propria sa judecată. Pe atunci toată lumea credea că polițiștii nu lucrau corect. Unii oameni era mulțumiți, alții, nu.

Dar astăzi, fluidizarea traficului a devenit ceva neînsuflețit, fără minte. Așadar, acum fiecare acceptă verdictul semnului rutier (semafor) și nimeni nu se înfurie pe el sau nu-i cere favoruri. De exemplu, uneori o ambulanță transportă o persoană bolnavă care trebuie dusă de urgență la spital, într-o situație de viață sau de moarte. El nu vorbește cu semnul rutier, care este asemănător cu natura, „fluidizează conducta creației”, pentru a-l lăsa să treacă, deoarece semnul este asemănător cu natura, care este judecată, și nu există milă în judecată.

În consecință, putem înțelege că atunci când Creatorul a dorit ca lumea fizică să existe, ca speciile să continue să trăiască și ca generațiile să-și continuie succesiunea, iar omul să nu poată strica ordinea existenței lumii, din acest motiv, El a creat lumea sub formă de „natură”. Întrucât ea nu se dezvăluie sub formă de îndrumare ordonată și toată lumea crede că nu există stăpân pe lume, că omul poate face tot ce vrea, de vreme ce atunci când nimeni nu știe că există un stăpân care veghează asupra lumii, fiecare face ce dorește iar ei ar putea strica lumea. Ce a făcut El? A dezvăluit răsplata și pedeapsa. Adică, oricine dorește să încalce legile naturii create de El, va fi pedepsit imediat. Și dacă oamenii respectă legile naturii, vor fi răsplătiți pentru munca lor. Aceasta se numește „răsplată și pedeapsă revelată”.

Din acest motiv, în lumea fizică, din cauza corectării numite „echivalența formei”, este interzisă primirea în beneficiul personal. Mai degrabă, după cum este scris (Avot, capitolul 2:17), „Toate faptele voastre vor fi de dragul cerului”. Deoarece cea mai mare plăcere este atunci când omul simte că stă în palatul Regelui și vorbește cu Regele și, deoarece orice primire a plăcerii trebuie să fie pentru Creator și nu pentru sine, înseamnă că omul ar trebui să aibă ca scop — atunci când primește plăcerea — să primească deoarece Creatorul dorește ca ființele create să se bucure. Iar în ceea ce-l privește, va renunța la plăcere.

Se știe că, cu cât plăcerea este mai mare, cu atât este mai greu să renunți la ea. Din acest motiv, dacă Creatorul S-ar dezvălui și nu ar mai trebui să creadă în El, ar fi imposibil ca omul să aibă ca scop dăruirea, deoarece el este absolut incapabil să spună că, dacă Creatorul nu ar vrea să fim aproape de El și să-L simțim atunci când Îi vorbim, am renunța la plăcerea acestei întâlniri.

Prin urmare, s-a făcut o ascundere, astfel încât să fie loc de alegere. Adică, trebuie să credem că „Întregul Pământ este plin de slava Lui”. Înainte de a fi răsplătit cu vasele de dăruire, omul nu poate avea credință permanentă, așa cum se spune în „Introducere la Cartea Zohar”. Din acest motiv, există Țimțum (restricție) și ascundere asupra spiritualității. Și pentru a nu avea corupție în lume, sunt dezvăluite răsplata și pedeapsa.

Dar dacă răsplata și pedeapsa din spiritualitate ar fi dezvăluite, nu ar mai fi nevoie să se respecte Tora și Mițvot de dragul Creatorului. În schimb, motivul care impune respectarea Torei și Mițvot ar rămâne în Lo Lișma (nu de dragul Ei). Adică, acolo unde sunt revelate răsplata și pedeapsa, care se numesc „Providență deschisă”, nu este nevoie să respectăm Tora și Mițvot deoarece Creatorul ne-a poruncit să facem acest lucru, iar noi vrem să facem voia Lui, și nu din cauza recompensei sau pedepsei.

Deoarece trebuie să respectăm Tora și Mițvot pentru că „El este mare și domnește”, este un mare privilegiu dacă putem face voia Lui și respecta poruncile Sale. Dar dacă răsplata și pedeapsa ar fi dezvăluite, nu ar conta pentru noi cine ne dă răsplata sau pedeapsa. Rezultă că, dacă ar fi așa, omul nu ar avea posibilitatea de a alege să obțină Dvekut (aderarea) la Creator, deoarece nu ar avea nevoie de aceasta din moment ce recompensa și pedeapsa l-ar învăța pe om să respecte regulile. Recompensa și pedeapsa sunt precum cele două picioare ale omului, prin care acesta merge și înaintează spre țelul spre care îl conduc picioarele lui, deoarece el fuge dintr-un loc în care simte suferință, ceea ce este o pedeapsă, dar aleargă către locul în care simte ca poate obține încântare și plăcere.

Fireşte, în acel moment nu simte nevoia să ştie cine este stăpânul lumii, căci, ce va câștiga el dacă ştie că există un conducător al lumii; este interesat să analizeze doar plăcerea și suferința. În locul de unde poate obține mai multă plăcere, acolo se imersează, iar toate calculele sale în viață sunt doar despre aceste chestiuni. Din acest motiv, Creatorul S-a ascuns în Tora, adică numai prin angajarea în Tora omul Îl poate găsi, căci altfel El este ascuns.

Rezultă că pentru întreaga lume, care nu are nicio legătură cu spiritualitatea, El este ascuns; El trebuie să conducă lumea cu Providență deschisă, adică răsplata și pedeapsa să fie revelate. În mod natural, oamenii nu vor strica comportamentul creației, deoarece Creatorul a creat lumea în natură iar ei spun că aici nu există stăpân, și doar natura este conducătorul lumii, iar ea este în aparență neînsuflețită.

Și când nu există un stăpân de care să se teamă, fiecare face ce vrea și ar putea strica creația. (Dar deoarece Creatorul) conduce (întreaga lume) în Providență deschisă, în mod firesc, ei vor respecta fiecare condiție impusă de natură, altfel, natura îi va pedepsi. Rezultă că El poate fi ascuns și toți Îi vor împlini voința, căci El a aranjat lumea după natură, care se numește „Dumnezeu”, „calitatea judecății”. Rezultă că El este ascuns iar răsplata și pedeapsa sunt dezvăluite.

Nu este așa în spiritualitate, unde El vrea să fie revelat celor de jos. Atunci Providența este acoperită, ceea ce înseamnă că recompensa și pedeapsa nu sunt dezvăluite. În schimb, omul trebuie să creadă că există recompensă și pedeapsă. De ce sunt ascunse recompensa și pedeapsa? Pentru că El dorește ca ei să-L caute, altfel spus calitatea de „mare și conducător” îi va obliga să se angajeze în Tora și Mițvot, și nu răsplata, ci mai degrabă totul va fi Lișma (de dragul Ei), mai precis, Creatorul este motivul angajării în Tora și Mițvot, deoarece aceasta este voia Sa.

În schimb, dacă simțim răsplată și pedeapsă în timp ce respectăm Mițvot, aceasta se numește Lo Lișma, așa cum este scris: „Tânjește după poruncile Lui” (Psalmii 112:1). Ei au interpretat, poruncile Lui și nu răsplata pentru poruncile Lui, ci mai degrabă să le respecte deoarece Creatorul a poruncit să le facă iar omul vrea să-I mulțumească pe Creator și de aceea respectă poruncile Sale. Este așa cum spune RADAK: „Tânjește după poruncile Lui”, sunt Mițvot pozitive (porunci pentru anumite acțiuni). Omul le împlinește de bunăvoie, din iubire pentru Creator, care i-a poruncit să le facă. Din acest motiv, spune el, „tânjește”, adică urmărește Mițva (sing. de la Mițvot) și se străduiește din răsputeri să o împlinească, cu trupul și averea lui.

În consecință, în cazul în care vrem ca Însuși Creatorul să se reveleze omului sub formă de Dvekut, recompensa și pedeapsa sunt în călăuzirea ascunsă. Altfel, el nu ar avea nevoie să se conecteze cu El. În schimb, toți ar respecta Tora și Mițvot pentru propriul beneficiu și de aici ar obține satisfacții în viața lor. Dar acolo unde este imposibil ca ei să fie interesați să știe dacă există sau nu un lider, ceea ce înseamnă că lumea este guvernată doar de lucruri corporale, rezultă că le este ascuns Creatorul  pentru că ei nu au nevoie să știe dacă există un proprietar și un lider al lumii. În schimb, ei spun că liderul este natura, ca mineralul.

Și ce a făcut Creatorul pentru a nu strica ordinea naturii? El a pus o corectare asupra naturii, iar acea corectare se numește „răsplată și pedeapsă revelate”. Aceasta este o pază strictă pentru ca ei să nu strice natura pe care a creat-o Creatorul.

Din acest motiv, ar trebui să spunem că acolo unde Creatorul rămâne ascuns, răsplata și pedeapsa sunt dezvăluite. Iar acolo unde Creatorul trebuie să fie simțit printre cei de jos, răsplata și pedeapsa trebuie să fie ascunse de cei de jos.

Acum putem interpreta ceea ce am întrebat: Ce înseamnă ce au spus ei despre versetul „Căci Domnul nu-Și va abandona poporul”, din două motive: 1) de dragul poporului Său și al moștenirii Sale, 2) de dragul numelui Său mare.

Ne-am întrebat: Care este diferența dintre ele? Înțelepții noștri au spus (Masechet Sanhedrin 98) despre versetul: „’Pentru Mine, de dragul Meu voi face’, rabi Alexandri a spus, ‘Rabi Yehoșua Ben Levi Rami, „Este scris, ‘la vremea sa’ și este scris ‘Eu voi grăbi’. ‘Dacă ei sunt răsplătiți, Eu voi grăbi. Dacă ei nu sunt răsplătiți, la vremea sa’”. Ar trebui să interpretăm ce înseamnă „voi grăbi”. Învățăm că ființele create trebuie să ajungă să fie răsplătite cu scopul creației, care este de a face bine creațiilor Sale, și toată munca noastră este de a ne corecta cu vasele de dăruire, pentru că numai în acele Kelim se pot îmbrăca luminile superioare, astfel încât să existe o echivalență de formă între lumină și Kli. Aceasta este corectarea prin Țimțum (restricție), pentru a nu avea pâinea rușinii. Rezultă că este în puterea omului să corecteze acest lucru.

Aceasta se numește „accelerarea atingerii scopului”, care este de a face bine creațiilor Sale. Putem face asta doar anulându-ne autoritatea și numai atunci este posibil să primim totul pentru a dărui. Din acest motiv, atunci când Creatorul împărtășește abundența, El o împărtășește „poporului Său și moștenirii Sale”. Adică se consideră că totul este al Lui, iar cel de jos nu are autoritate proprie pentru că și-a anulat autoritatea. Din acest motiv, „El nu-i va abandona”, ci mai degrabă dăruiește „poporului Său și moștenirii Sale”.

Dar dacă ei „nu sunt răsplătiți”, adică nu vor să-și anuleze autoritatea și nu sunt demni de a primi abundența, aceasta se numește „la vremea sa”. În acel moment, Creatorul lucrează „de dragul numelui Său mare”, iar numele Creatorului este Cel bun care face bine. Din acest motiv, El le dăruiește pentru că El este bun și face bine, ceea ce este numit „Numele Său cel mare”.

Acesta este sensul a ceea ce este scris: „Marii noștri înțelepți spun: „În țara lui Israel, de dragul poporului Său și al moștenirii Lui. În afara țării, de dragul numelui Său mare”. Care este în muncă, relația dintre „țara lui Israel” și „poporul Său și moștenirea Lui”? În muncă, „țara lui Israel” este atunci când omul a fost deja răsplătit și toate acțiunile sale sunt Yașar-El (direct către Creator) iar el nu face nimic de dragul său. Rezultă că „Domnul nu va abandona”. În schimb, El le oferă delectare și plăcere pentru că ei au vase de dăruire. Acesta este motivul pentru care ei sunt numiți „poporul Său și moștenirea Lui”, deoarece nu au nicio autoritate proprie.

Invers, în afara țării, atât timp cât nu se află în țara lui Israel, când acțiunile lor nu sunt încă de dragul Creatorului, numit Yașar-El, este nevoie de o trezire de sus, considerată a fi „din partea Celui de sus”, al cărui scop este voința Sa de a face bine creațiilor Sale. Aceasta este numită „la vremea sa” și este numită „de dragul numelui Său mare”, unde numele Lui cel mare este numele Creatorului, care este Cel bun care face bine. De asemenea, „mare” înseamnă Hesed (milă), adică comportamentul Lui este de a dărui. Din acest motiv, „Domnul nu va abandona” doar din perspectiva trezirii de sus, deoarece din perspectiva celor de jos, ei încă nu sunt vrednici să le dea Creatorul desfătare și plăcere.

Prin urmare, în toate coborârile pe care le suferă în muncă, omul trebuie să creadă în răsplată și pedeapsă, deși nu vede. În schimb, trebuie să creadă că, Creatorul nu-l va părăsi nici măcar atunci când este în coborâre. Deși este o pedeapsă atunci când Creatorul îl îndepărtează de muncă, deoarece faptul că nu simte nicio aromă în muncă este doar pentru că Creatorul l-a dat afară, astfel încât omul să nu creadă că acum nu vrea să fie un lucrător al Creatorului, ci Creatorul este cel care nu-l dorește. El trebuie să creadă că aceasta este o pedeapsă, dar mai trebuie să creadă și că nu este din răzbunare, ci că acestea sunt corectări prin care va fi răsplătit cu ascensiunea și atingerea scopului dorit.