Ce înseamnă în muncă ‘Îmi vei vedea spatele, dar fața Mea nu va fi văzută’

Articolul Nr. 43, 1991

Se știe că ordinea muncii pentru atingerea scopului creației, care este de a face bine creațiilor Sale, are două aspecte:

1) Modul „minții”, care este credința mai presus de rațiune, este un mod numit „împotriva rațiunii”. Adică, rațiunea omului determină dacă ceva merită făcut sau nu. Conform regulii conform căreia omul nu poate merge împotriva rațiunii, rezultă că el își asumă sarcina de a-L servi pe Creator chiar dacă mintea nu înțelege că merită să facă acest lucru. Și totuși, omul își asumă credința în înțelepții care au stabilit pentru noi cum să-L servim pe Creator.

Aceștia au spus că trebuie să urmăm regulile Torei și să nu ne luăm după intelect, iar aceasta se numește „minte”.

2) Modul „inimii”, adică dorința de a primi. Omul trebuie să lucreze împotriva dorinței, adică să muncească și să facă lucruri pentru a obține dorința de a dărui. Aceasta se numește „inimă”.

Întrucât omul prin natura sa, se naște cu o dorință de a primi pentru sine, atunci când vrea să lucreze pentru a dărui i se arată, aşa încât să știe, că dorința de a primi este rea. Totuși, el nu trebuie să vadă imediat cât de mult îl controlează dorința de a primi, adică să știe cât de rea este și că ne controlează într-atât încât nu putem ieși singuri de sub controlul ei.

Dacă omul ar vedea puterea răului din interiorul său și cât de departe este de Creator din cauza acestui rău, ar spune: „Controlul răului din mine este mai mare decât în ​​restul oamenilor și atunci, cum îl pot învinge? Îmi irosesc efortul, deoarece totul va fi în zadar, căci nu văd nicio cale de ieșire de sub controlul dorinței de a primi, iar dorința de a primi este tot răul, adică singurul obstacol în calea atingerii Dvekut [adeziune] și a echivalenței de formă. Prin urmare, este mai bine pentru mine să abandonez lupta.

Dar, din moment ce răul nu este arătat dintr-o dată, ci puțin câte puțin, când i se oferă o ascensiune, omul crede că nu mai are nimic rău, deoarece în timpul ascensiunii simte că este aproape de Creator și nu mai are nevoie de Creator să-l ajute, din moment ce crede că va rămâne în această urcare pentru totdeauna, căci acum el vede că totul este o nebunie și tot ce contează este apropierea de Creator, dar fiindcă omul ar trebui să vadă tot răul din interiorul său, ca să se poată ruga din toată inima, căci numai atunci are un Kli [vas] complet, adică o lipsă reală, drept urmare primește de sus o coborâre. Cu alte cuvinte, i se arată mai mult din acel rău care se găsește în dorința de a primi și la care el nu s-a gândit. Acest lucru continuă în mod repetat și de fiecare dată i se dezvăluie tot mai mult rău. Dacă nu abandonează lupta, când ajunge la capătul răului său, Creatorul îi oferă ajutorul necesar, care vine la el pentru a-l salva de sub controlul răului din interiorul său. În acel moment, omul este răsplătit cu dorința de a dărui, numită „a doua natură” și apoi primește „deschiderea ochilor în Tora”.

Prin urmare, rezultă că ordinea muncii nu este așa cum gândește omul, cum ar trebui să fie conform punctului său de vedere. Mai degrabă, Creatorul are o ordine diferită. Ar trebui spus despre aceasta: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, nici căile voastre nu sunt căile Mele” (Isaia 55). Cu alte cuvinte, el înțelege că ordinea lumii este ca omul să învețe o anumită știință sau o profesie și în fiecare zi să avanseze și să înțeleagă tot mai mult, până când stăpânește pe deplin domeniul său de expertiză. Prin urmare, odată ce s-a obișnuit cu munca, așa cum a învățat în timpul studiilor, înseamnă că tot ce mai trebuie să facă este să pună totul în practică. Cu alte cuvinte, omul este învățat să-și asume credința, să creadă în Creator și să creadă în înțelepții care ne-au stabilit calea prin care să respectăm Tora și Mițvot [poruncile/faptele bune] și tot ce trebuie să-și amintească el, atunci când se angajează în Tora și Mițvot, este să respecte Mițvot ale Creatorului, pe care El ni le-a poruncit prin Moise și înțelepții care i-au urmat și prin ele să fim răsplătiți în această lume și în lumea viitoare. Acesta este modul în care își începe omul munca în Tora și Mițvot.

Aceasta este numită „muncă în practică”, ceea ce înseamnă că omul ar trebui să-și amintească, atunci când observă Tora și Mițvot, că respectă porunca Creatorului. Aceasta este numită „munca publicului larg” şi mai este numită și „mineral de Kdușa [sfințenie]”.

Ulterior, când omul s-a obișnuit să lucreze în practică și o respectă cu bucurie, deoarece a fost răsplătit cu respectarea Mițvot ale Creatorului, putem vorbi despre intenție. Dar înainte de a respecta Tora și Mițvot ca publicul larg, adică în practică, nu putem vorbi cu acel om despre intenție. Așa cum spunea Maimonide, intenția, care se numește Lișma [de dragul Ei], nu este dezvăluită niciunui om.  Mai degrabă, „Până când ei dobândesc cunoștințe și multă înțelepciune, li se arată acel secret puțin câte puțin”.

Aceasta înseamnă că pentru Israel în general, care sunt numiți „mineral de Kdușa”, credința strălucește ca „Lumină înconjurătoare” și din aceasta, omul poate respecta Tora și Mițvot în practică. Totuși, celor care nu respectă încă Tora și Mițvot, nici măcar în maniera publicului larg, este cu siguranță imposibil să li se vorbească despre intenție.

În schimb, celor care sunt în regulă în termenii publicului larg, dar simt o motivație interioară că mai există și intenția, deoarece au auzit că există și obligația de a face toate faptele de dragul Creatorului, numită Lișma, li se trezește în inimi dorința de a fi printre oamenii care se angajează în Tora și Mițvot de dragul Creatorului.

Există mai multe interpretări cu privire la „de dragul Creatorului”. 1) El se angajează în Tora și Mițvot de dragul Creatorului, adică nu observă Tora și Mițvot pentru respect sau pentru bani, ci doar deoarece Creatorul ne-a poruncit prin Moise să respectăm Mițvot ale Sale. De aceea le respectăm și nu pentru onoare sau pentru bani. Rezultă că acest lucru se numește „de dragul Creatorului”, adică deoarece Creatorul ne-a poruncit să respectăm Tora și Mițvot.

Totuși, în schimbul acestui lucru, omul dorește să fie răsplătit de Creator, așa cum au spus înțelepții noștri: „Poți avea încredere în stăpânul tău, că te va răsplăti pentru munca ta” (Avot, Capitolul 2:21).

Există un al doilea sens al expresiei „de dragul Creatorului”. Beneficiul personal nu este motivul care îl obligă pe om să respecte Tora și Mițvot, ci importanța și măreția Creatorului îl obligă să se angajeze în Tora și Mițvot. Cu alte cuvinte, motivul pentru care vrea să se angajeze în Tora și Mițvot este să-L slujească pe Rege și să respecte poruncile Sale.

Rezultă că nu recompensa este motivul, așa cum am explicat despre prima interpretare la „de dragul Creatorului”, unde motivul pentru care omul respectă Tora și Mițvot este dorința de a fi răsplătit de Creator, deoarece nu respectă Tora și Mițvot pentru oameni, ci lucrează în ascundere, astfel încât nimeni să nu-i cunoască munca în Tora și Mițvot în afară de Creator, așa că vrea să fie răsplătit de Creator. Rezultă că motivul este beneficiul personal.

Dar când vrea să lucreze doar datorită măreției Regelui, acest lucru se numește „de dragul Creatorului”, adică intenția recompensei este că el Îl servește pe Creator. Așa cum este scris în Sulam [Comentariul Sulam la Zohar] („Introducere la Cartea Zohar”, pct. 191), „că omul ar trebui să se teamă de Creator (motiv pentru care respectă Tora și Mițvot) pentru că El este mare și domnește peste toate”.

Prin urmare, rezultă că tocmai atunci când omul lucrează nu pentru a primi recompensă, ci intenția sa este de dragul Creatorului și anume că măreția Creatorului îl obligă să respecte Tora și Mițvot, aceasta se numește Lișma. Adică nu recompensa, ci măreția Creatorului, acesta este motivul pentru care respectă Tora și Mițvot. Prin urmare, ar trebui să ne întrebăm: Ce înseamnă că ei au spus: „Poți avea încredere în stăpânul tău, că te va răsplăti pentru munca ta” dacă omul nu lucrează pentru o recompensă?

Ar trebui să interpretăm că aceia care nu lucrează pentru a primi recompensă, înseamnă că vor să muncească pentru a dărui. Însă corpul se opune acestui lucru și ei nu pot depăși dorința de a primi pentru ei înșiși. Totuși, ei își doresc acest lucru și se roagă Creatorului să-i ajute să poată lucra fără nicio recompensă. Atunci Creatorul le aude rugăciunea și le dă o a doua natură, numită „dorința de a dărui”, iar aceasta este recompensa lor, aceea că sunt răsplătiți să lucreze doar de dragul Creatorului.

Totuși, ar trebui să știm că tocmai atunci când omul începe să lucreze pentru a dărui, când vrea să atingă acest grad, deoarece este împotriva naturii și omul nu poate ajunge singur la acest grad, ci Creatorul trebuie să-i dea dorința de a dărui, fiindcă există o regulă conform căreia nu există umplere fără lipsă, fiind imposibil să umpli cu ceva dacă nu există un primitor numit „lipsă”, și pentru că nici măcar lipsa datorată incapacității de a efectua acte de dăruire, nu poate fi simțită de om, el are doar acest sentiment, că trebuie să lucreze pentru a dărui, atunci se întreabă: „În ce scop vreau să efectuez acte de dăruire?”. Deci, omul trebuie să simtă mai întâi că fără dorința de a dărui este în deficienţă, adică este separat de Creator din cauza disparității de formă. Totuși, nici asta nu poate simți omul, ci mai degrabă acest sentiment al răului care există în dorința de a primi pentru sine, că prin aceasta el devine separat de Creator, nici acest lucru nu poate fi înțeles de om, deoarece se întreabă: „Ce vei obține făcând totul pentru a dărui?” Cu aceste întrebări, el își pierde dorința și nevoia de a face totul pentru a dărui.

Tocmai prin lumina din Tora, care strălucește pentru om chiar și atunci când învață în Lo Lişma [nu de dragul Ei], această lumină îi dă omului capacitatea de a simți lipsa și nevoia de a obține dorința de a dărui. Cu toate acestea, lui nu i se arată tot răul care este în dorința de a primi, ci i se arată câte puțin de fiecare dată. După fiecare coborâre, când vede că este separat și nu are dorința de a lucra, i se dă o ascensiune. Și după fiecare ascensiune primește o altă coborâre, până când tot răul îi este revelat. Apoi, odată ce are o lipsă completă, primește de sus dorința de a dărui. Dar în mijlocul muncii, când omul suferă o coborâre, el vrea să fugă de luptă. Această stare se numește Ahoraim [posterior/spate], ceea ce înseamnă că această credință pe care o atrage în muncă nu îl luminează, iar omul înțelege că, Creatorul ar trebui să se comporte cu el așa cum înțelege el, însă Creatorul face ce vrea El și nu ce vrea omul - care crede că ordinea în muncă ar trebui să fie similară cu o profesie oarecare pe care o învață și în fiecare zi avansează. Aici, însă, omul vede că în fiecare zi regresează, adică în fiecare zi vede că se află într-o stare de Ahoraim. Dar în realitate, Creatorul se comportă cu el așa cum gândește El și nu așa cum gândește omul.

În consecință, vedem că ordinea muncii este opusă punctului de vedere al omului, căci omul înțelege că având o ascensiune în grad de fiecare dată, va atinge finalizarea scopului, dar Creatorul gândește contrariul - deoarece dacă omul ar rămâne într-o stare de ascensiune, el s-ar considera complet. Adică, nu ar mai vedea nici o deficiență în munca sa și atunci ar rămâne într-o stare de mineral. El nu ar simți că răul din el, datorat dorinței de a primi, este rău, deoarece nu ar vedea că acesta îl împiedică să se angajeze în Tora și Mițvot și nu ar ști ce este Ahoraim, adică ce înseamnă că Tora și Mițvot nu strălucesc. Mai degrabă, omul ar fi întotdeauna fericit că Îl slujește pe Creator și respectă poruncile Sale. Există o regulă de sus conform căreia nu ni se dau lucruri redundante, ceea ce înseamnă că atunci când omul nu simte că îi lipsește esențialul, este interzis să i se dea surplusuri.

Există o regulă conform căreia atunci când omului îi lipsesc lucrurile necesare vieții, adică atunci când îi lipsește privește suflarea vieții, numită „Dvekut cu Creatorul”, numită „credință deplină”, nu se poate spune că ar trebui să i se dea surplusuri și anume lucruri de care omul nu simte că are nevoie și fără de care nu poate trăi. În spiritualitate, acest lucru se numește „surplus”. Adică, tocmai atunci când omul îi cere Creatorului să-i dea ceva de care are foarte multă nevoie, căci altfel viața sa este lipsită de valoare, acest lucru se numește „necesitate” și se numește „o dorință reală”, adică o lipsă care merită să fie satisfăcută. Dar dacă dorința sa nu este foarte mare, este considerată a fi pentru lucruri „redundante”.

Prin urmare, atunci când omul se mulțumește cu Tora și Mițvot în practică, nu se poate spune că ar trebui să i se acorde un grad mai mare, deoarece nu are o lipsă foarte mare de mântuire. Rezultă că omul nu poate urca pe treptele sfințeniei decât dacă simte că se află într-o josnicie absolută. Această stare se numește „o stare de Ahoraim”. Când se află într-o stare de Ahoraim, omul poate primi un Kli [vas], numit „dorința de a primi ajutor de sus”. Iar ajutorul care vine de sus este numit „suflet”, așa cum este scris în Zohar: „Cel care vine să purifice este ajutat”. El întreabă: „Cu ce?”, iar răspunsul este „cu un suflet sfânt”.

De fiecare dată când cere ajutor, omul primește un grad mai important, până când este răsplătit și atinge NRNHY în sufletul său.

În continuare, ar trebui să interpretăm ce am întrebat: Ce înseamnă „Și vei vedea spatele Meu, dar fața Mea nu va fi văzută”? Ar trebui să interpretăm „Și vei vedea”. Înseamnă că, dacă omul dorește să fie răsplătit cu „a vedea”, adică cu deschiderea ochilor în Tora, și anume Tora care este numele Creatorului, el nu poate fi răsplătit cu aceasta în timpul unei ascensiuni, când vede că Tora și Mițvot strălucesc pentru el și-i dau satisfacție, și dorește să aibă un grad tot mai înalt de fiecare dată, așa cum se face în chestiunile corporale, unde, de fiecare dată, omul vede că adaugă la obținerea a ceea ce-și dorește, atunci când învață o anumită profesie sau o știință. Rezultă că omul este întotdeauna în ascensiune, numită Panim [față/anterior].

În spiritualitate, este invers. Exact din starea de Achoraim, din stările care nu luminează, adică exact din coborâri, de fiecare dată apare mai mult rău în om, adică măsura răului din dorința de a primi, care îl împiedică pe om să atingă scopul pentru care a fost creat. Este aşa, pentru că omul nu poate primi ajutor de la Creator decât dacă se află într-o stare în care simte o deficiență reală. Rezultă că, atunci când vede că regresează, nu poate spune că, Creatorul nu are grijă de el. Mai degrabă, acest Ahoraim pe care îl simte omul, vine de sus. Cu alte cuvinte, Creatorul i-a dat ajutor prin faptul că omul vede răul care se află în dorința de a primi.

Prin urmare, omul avansează, dar nu conform opiniei sale, ci conform opiniei Creatorului, așa cum este scris: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre”. Aceasta înseamnă că mai întâi Creatorul îl ajută făcându-l să simtă de fiecare dată o măsură tot mai mare din răul care se află în dorința de a primi, căci, așa cum s-a spus mai sus, este imposibil să i se dezvăluie tot răul dintr-o dată, în schimb, de fiecare dată îi este dezvăluită o cantitate mică de rău, căci dacă omul ar vedea tot răul dintr-o dată, ar fugi de luptă. Prin urmare, răul i se dezvăluie puțin câte puțin, până când îi vede măsura reală. În acel moment, el are o nevoie reală de ajutorul Lui și apoi este răsplătit cu extinderea de NRNHY în sufletul său.

Acesta este sensul a ceea ce este scris: „Și vei vedea spatele Meu”. Tocmai prin stările de Ahoraim, omul poate fi răsplătit cu scopul.

Prin aceasta putem interpreta ceea ce este scris (Deuteronom 7:7): „Domnul nu Și-a pus iubirea asupra voastră și nu v-a ales pentru că erați mai numeroși decât orice alt popor, căci erați cel mai mic dintre toate popoarele”.

Ar trebui să ne întrebăm: Ce ne învață acest lucru? Crede cineva că poporul lui Israel este mai numeros decât toate națiunile, așa că versetul vine să ne spună să nu considerăm în mod greșit că am fost aleși de Creator pentru că poporul lui Israel este mai numeros decât toate națiunile? Mai degrabă, ar trebui să interpretăm că atunci când vorbim despre muncă, fie că vorbim despre Israel, fie că vorbim despre națiunile lumii, noi vorbim din interiorul aceluiași om, așa cum este scris în Zohar: „Fiecare om este o lume mică în sine”.

Prin urmare, ar trebui să interpretăm că uneori, omul se află într-o stare în care calitatea de Israel din el este mai importantă decât calitatea națiunilor lumii din el. Cu alte cuvinte, se află într-o stare de ascensiune. Acest lucru se întâmplă atunci când el simte că este complet în Tora și Mițvot. Prin urmare, prin aceasta omul poate fi răsplătit cu iubirea Creatorului, acest lucru este logic atunci când omul simte că merge pe calea cea dreaptă, conform opiniei sale, când lucrează în maniera publicului larg și din această cauză Creatorul ar trebui să-l iubească, la aceasta vine răspunsul: „Domnul nu Și-a pus iubirea asupra voastră și nici nu v-a ales pentru că erați mai mulți la număr decât oricare alt popor”.

Întrebarea este: De ce Creatorul nu-l favorizează pe om atunci când el simte că Îl slujește în întregime pe Creator? Răspunsul este, așa cum s-a spus mai sus, că omul nu are nevoie de ajutorul Creatorului pentru a fi răsplătit cu iubirea Creatorului, deoarece simte că este complet în ceea ce privește practica, că este „mineral de Kduşa”.

Dar versetul spune: Eu vă doresc „fiindcă voi erați cel mai mic dintre toate popoarele”. Cu alte cuvinte, exact din starea în care simțiți că sunteți cel mai mic dintre toate popoarele, că toate dorințele națiunilor lumii vă guvernează, iar Israelul din voi nu merită un nume, și vedeți răul din voi în adevărata sa măsură, atunci vă rugați ca Eu să vă ajut. Și din moment ce acum aveți o nevoie reală, din moment ce simțiți cât de departe sunteți de a face ceva pentru a dărui, atunci vine momentul potrivit să vă ajut, fiindcă atunci cereți ceea ce vă este necesar și nu surplusuri.

Într-o stare de ascensiune, omul nu are nevoie de Creator, ca să-l ajute, decât cu surplusuri, așa cum este scris: „Domnul nu Și-a pus iubirea asupra voastră și nici nu v-a ales pentru că erați mai mulți la număr decât oricare alt popor”, căci atunci nu aveți nevoie de Mine pentru necesități, din moment ce starea voastră este de „mai mulți la număr decât oricare alt popor” și simțiți că guvernați peste răul din voi prin calitatea publicului general, adică în practică. Atunci, de ce v-a vrut Creatorul? Tocmai din cauza stărilor în care sunteți „cel mai mic dintre toate popoarele”, atunci când națiunile lumii guvernează peste calitatea lui Israel din voi și strigați către Mine: „Ajutor!”, din toată inima voastră.

Atunci, Eu vă iubesc și numai atunci pot respecta tot ce le-am promis strămoșilor cu privire la moștenirea țării, căci acum aveți Kelim [vase] pentru a primi binecuvântarea Mea, adică vase de dăruire, căci atunci când omul are vase de dăruire, poate primi binecuvântarea de sus.

Din toate cele de mai sus rezultă că omul nu trebuie să fie impresionat atunci când în timpul coborârii, răul vine să se certe cu el și-l face să gândească: „Vezi că nu avansezi în muncă, așa că te sfătuiesc să fugi de această cale, care este munca de dăruire, și să mergi să lucrezi așa cum lucrează publicul larg, adică doar în practică”. Acesta este timpul alegerii – să depășești și să spui: „Acum văd adevărul, cât de departe sunt de Creator și numai El mă poate ajuta” și să crezi ceea ce este scris: „Căci Tu asculți rugăciunea fiecărei guri”, adică, chiar dacă omul nu este vrednic să fie ajutat, Creatorul tot îl ajută. Prin urmare, el spune: „Cu siguranță că voi primi ajutor de sus, deoarece simt că ajutorul pe care mi-l va da Creatorul acum este cu adevărat «învierea morților»”. Dar dacă omul nu este răsplătit, el fuge de pe câmpul de luptă și spune că această muncă este pentru cei care sunt înzestrați, dar el nu este potrivit pentru ea. Totuși, înțelepții noștri au spus despre aceasta: „Căile Domnului sunt drepte; cei drepți le vor urma, iar păcătoșii se vor abate de la ele.” Prin urmare, nu fugi!