Despre lumânarea de Hanuka

Articolul Nr. 9, 1986

Este scris în Masechet Șabat (23b): «Raba a spus: „Într-adevăr, între „o lumânare pentru casa lui” și „o lumânare de Hanuka”, este de preferat o lumânare pentru casa lui din cauza păcii din casă». RAȘI interpretează că  „o lumânare pentru casa lui” se referă la Șabat, iar omul este sărac și nu-și poate permite să cumpere ulei pentru două lumânări. În ceea ce privește pacea casei, este așa cum se spune mai jos: „Sufletul meu a fost lipsit de pace”. Aceasta este lumina lumânărilor de Șabat, când familia lui regretă că stă în întuneric.

În schimb, lumânarea de Hanuka nu este pentru pacea casei, deoarece este interzis să se utilizeze lumina ei, așa cum spunem după ce am aprins lumânările de Hanuka, „Aceste lumânări sunt sfinte; Nu avem permisiunea să le folosim, ci doar să le privim”.

Ar trebui să înțelegem următoarele:

1) El explică faptul că lumânarea de Șabat este de preferat unei lumânări de Hanuka din cauza păcii din casă. Aceasta necesită explicații. Este acesta un motiv suficient de bun pentru anularea Mițva [poruncii] a lumânărilor de Hanuka, care sunt atât de importante datorită sfințeniei lor, până într-atât încât înțelepții noștri au spus că este interzis să li se folosească lumina, așa cum spunem: „Aceste lumânări sunt sfinte; nu avem permisiunea să le folosim, ci doar să ne uităm la ele”? Anulăm noi această Mițva din cauza păcii din casă, care este o chestiune corporală?

2) Trebuie să înțelegem legătura dintre lumânarea de Șabat și pacea casei, despre care învățăm din versetul, „Sufletul meu a fost lipsit de pace”, care este aprinderea lumânărilor de Șabat.

Pentru a înțelege cele de mai sus trebuie să explicăm mai întâi cele trei aspecte de mai sus:

1) Ce este Șabatul?

2) Ce este pacea casei?

3) Ce este Hanuka?

Înțelepții noștri au spus că Șabatul este asemănarea cu lumea viitoare (Brachot, 57). De asemenea, este scris în rugăciunea din seara de Șabat: „Tu ai sfințit ziua a șaptea pentru Numele Tău, scopul creației cerului și a pământului”.  „Scopul” înseamnă că acesta este scopul pentru care au fost create Cerul și Pământul.

De asemenea, se știe că scopul creației este de a face bine creațiilor Sale, adică pentru ca ființele create să primească bucurie și plăcere, iar acest lucru este numit „scopul creației”. Ceea precede scopul este timpul muncii. Acest lucru ridică întrebarea: „Dacă scopul este de a face bine, de ce este nevoie de muncă?”.

Răspunsul este că, pentru a evita pâinea rușinii, ni s-a dat o muncă numită „corectarea creației”. Aceasta înseamnă că, prin această corectare, vom putea să primim încântare și plăcere pentru că vom avea deja echivalența de formă cu Creatorul în sensul că ființele create doresc să-i dăruiască Creatorului așa cum dorește Creatorul să le dăruiască creaturilor. Rezultă că munca pentru a dărui elimină pâinea rușinii.

În consecință, lucrarea care ne-a fost dată se referă la corectarea creației și nu la scop, deoarece scopul este de a primi plăcere și nu de a munci. Astfel, nevoia noastră de corectare nu se referă la plăcere, deoarece Creatorul o dă, așa cum este scopul. Dar pentru a primi bucuria și plăcerea completă - iar complet înseamnă că putem primi delectarea fără să simțim neplăcere - ne-a fost dat să muncim deoarece lucrarea înseamnă că trebuie să schimbăm Kelim [vasele] pe care le-am primit de la natură ca să obținem Kelim diferite, numite „vase de dăruire”. Când primim încântarea și plăcerea în vasele de dăruire, nu există loc pentru neplăcere după primirea abundenței.

Două stări ne explică cele două discernăminte pe care le-am descris cu privire la realizarea scopului final al creației:

1) Ordinea de corectare a creației când lucrăm în Tora și Mițvot [porunci] pentru a dărui, atunci se consideră că folosim vasele de dăruire. Aceasta înseamnă că, deoarece există fapte și există intenții, în acea stare folosim acte de dăruire, considerate a fi Tora și Mițvot. Aceste fapte înseamnă că ne angajăm sub forma „Așa cum El este milostiv, să fiți și voi milostivi”.

Adică, omul dorește să-i dăruiască Creatorului așa cum Creatorul vrea să dăruiască creaturilor. Prin urmare, dacă acționează ca și Creatorul, adică urmează căile Lui, atunci omul dorește ca El să-l plătească pentru că muncește pentru ființele create. Dar aici mai este și munca intenției și anume de a urmări ca intenția să fie similară cu acțiunea, deoarece uneori, deși acțiunea este de dăruire, intenția este alta. Adică, motivul pentru care omul dăruiește este pentru a primi ulterior o recompensă. Aceasta se numește Lo Lișma [nu de dragul Ei].

Din acest motiv, dacă omul dorește să facă un act de dăruire, are mult de lucru. Iar ceea ce-l obligă să se angajeze în dăruire este că are un motiv care-l face să dăruiască și să nu primească, adică, de obicei, când iubim pe cineva, se trezește o dorință în inimă de a-i dărui celui iubit, deoarece în acest fel ne exprimăm iubirea pentru acea persoană.

La fel, cineva important, trezește în inima omului dorința de a-și dezvălui dragostea pentru el, oferindu-i un cadou. Aceasta se numește „gura și inima lui sunt la fel”, ceea ce înseamnă că acțiunea și intenția sunt identice, iar inima lui nu are altă intenție din acțiunea de dăruire, deoarece motivul este intenția de a dărui. Aceasta se numește Lișma [de dragul Ei].

Se explică faptul că în a doua stare, care este scopul creației, putem folosi vasele de primire. Aceasta înseamnă că ne angajăm în primirea plăcerilor, dar motivul pentru care dorim să primim plăcere nu este satisfacerea dorințelor noastre, că tânjim după plăceri și de aceea acum ne dorim să ne bucurăm de ele. Mai degrabă, există un motiv complet diferit aici - opusul acțiunii noastre.

Noi tânjim să dăruim Creatorului, iar pentru noi, nu vrem să primim în voința noastră de a primi, pentru că asta ne-ar separa de Creator. Totuși, ce-I putem da Creatorului pentru ca El să se bucure? Ce putem spune, ca să zicem așa, că are El nevoie? Există un singur lucru pe care-l putem spune: deoarece El a creat creația pentru a-și încânta creaturile, noi vrem să primim încântare și plăcere, pentru că vrem să satisfacem dorința Lui, care este aceea de a face bine.

Acum putem explica întrebarea: „Ce este Hanuka?” Așa cum am explicat, prima stare este lucrarea de corectare a creației, care este obținerea vaselor de dăruire, cu care putem apoi să atingem scopul creației. Putem numi aceasta „spiritualitate” pentru că nu vrem să facem nimic pentru noi înșine, ci numai pentru Creator, așa cum au spus înțelepții noștri: „O ofrandă, adică o ardere de tot, este în întregime pentru Creator, complet spirituală”.

Miracolul de Hanuka a fost despre spiritualitate, așa cum spunem (în binecuvântarea „Despre miracole”): „Când împărăția cea rea ​​a Greciei a stat peste poporul Tău Israel, ca să-i facă să uite legea Ta și să-i îndepărteze de legile voinței tale, Tu, cu multele Tale îndurări, le-ai luat apărarea în momentele dificile”.

Conform explicațiilor noastre, „spiritualitate” înseamnă utilizarea vaselor de dăruire. Dominația grecilor este exprimată prin interzicerea oricărui lucru care are legătură cu vasele de dăruire, pentru că acolo a existat și controlul asupra muncii în Tora și Mițvot. Asta a fost în exterior. Dar cu mult mai mult a fost în gând - controlau gândul astfel încât ei să nu poată să facă nimic pentru Creator. Mai degrabă, au vrut ca poporul Israel să fie imersat în iubirea de sine, prin care să fie separați de Creator. Toate gândurile de Sitra Ahra [cealaltă parte] urmăreau numai să-i despartă de Creator, iar distanțarea și separarea vin numai prin disparitatea formei, cunoscută sub numele de „iubire de sine”.

Baal HaSulam a spus despre ceea ce au întrebat înțelepții noștri (Șabat, 21b): „Ce este Hanuka?” El a explicat că răspunsul este Hanu [staționat] Koh [aici], ceea ce înseamnă că au făcut pauză aici. Aceasta înseamnă că Chaf-Hey [Koh/25] din Kislev (data la care începe Hanuka) nu a fost sfârșitul războiului, ci doar o pauză. Este ca o armată care dorește să înceapă un nou atac major, așa încât lasă soldații să se odihnească, să-și recapete puterile pentru a putea continua războiul. El a spus că există proști care consideră că au primit ordinul de a nu intra în teritoriul inamic și în schimb să se odihnească, pentru că au terminat războiul și nu mai este nevoie să învingă dușmanul.

Rezultă că Hanuka nu este totuși finalizarea scopului, ci doar corectarea creației. Sunt completate vasele de dăruire, adică actele de dăruire și de aceea este interzisă folosirea luminii de Hanuka, deoarece folosirea este un act de primire, iar miracolul a fost pentru actele de dăruire - pe care le pot face cu intenția de a dărui, ceea ce se numește Lișma.

Miracolul a fost că au ieșit de sub dominația grecilor și au putut merge cu credință deasupra rațiunii. Dar Klipa [coaja] grecilor guverna peste Israel, astfel încât ei nu făceau nimic dacă nu știau de ce și ce beneficiu pot extrage din această muncă. În special dacă doreau să conducă totul cu credință peste rațiune. 

Conform explicațiilor noastre, rezultă că, deși lumânarea de Hanuka implică un miracol spiritual, adică faptul că poporul Israel a fost eliberat de sub stăpânirea grecilor, asta a fost doar o jumătate de lucrare. Adică numai vasele de dăruire au fost corectate prin miracolul de Hanuka și aceasta este considerată a fi corectarea creației, dar nu este încă scopul creației.

Dar Șabatul, care este similar cu lumea următoare, este considerat scopul cerului și al pământului, sau „scopul creației”, adică realizarea scopului final. Adică, o imagine a ceea ce va apărea la sfârșitul corectării iluminează de Șabat.

De aceea, Șabatul este timpul pentru primirea plăcerii, ceea ce înseamnă că folosim vasele de primire și trebuie doar să avem intenția de a dărui. Se consideră că toți oamenii din lume trebuie să obțină acest grad, așa cum este scris: „Căci nici un proscris nu va fi alungat de El”. Mai degrabă, fiecare își va atinge scopul în întregime, adică să primească, dar pentru a dărui.

Acum vom explica ceea ce am întrebat despre legătura dintre Șabat și pacea din casă. Este cunoscut faptul că Malchut este numită „casă” și este primitorul abundenței superioare în vasele de primire cu intenția de a dărui. Cu toate acestea, Malchut are numeroase nume, iar numele de „casă” indică plenitudinea, după cum este scris în Sulam (Comentariul Scara la Zohar, Noe, p. 88, punctul 249): „Trebuie să știți că atunci când cineva este întreg pe deplin, se consideră că locuiește în casă. Cuvântul „casă” indică faptul că Nukva de ZA iluminează în Mohin de GAR, așa cum este scris: „O casă va fi construită cu înțelepciune”.  Prin urmare, cei care primesc de la ea se consideră că locuiesc în casă. Totuși, atunci când omul are nevoie de corectări pentru că este incomplet, el trebuie să se păzească, astfel încât cele externe să nu se agațe de el și să-l facă să păcătuiască. De aceea, el trebuie să iasă din casă pentru că îi este interzis să primească acei Mohin înalți, ca nu cumva cei din afară să absoarbă de la el. Trebuie să iasă afară, pe calea Creatorului, adică să primească corectările de care are nevoie. În acel moment i se permite să primească Mohin din Zivug de ZA și Lea, pentru că sunt Or Hasadim care este acoperită de Hochma iar cei exteriori nu pot absorbi de la ei. Acești Mohin sunt numiți „hotel” deoarece sunt pentru călători. Prin urmare, deși Noe era drept și cu inima întreagă, el îl compară cu un oaspete călător”.

Astfel, vedem că trebuie să facem două discernăminte în ordinea lucrării:

1) o stare numită „casă”;

2) o stare numită „oaspete călător”. Când o persoană este încă incompletă, trebuie să iasă și să fie într-o stare de oaspete călător, care este calea Creatorului, pentru a primi corectări, prin care va atinge plenitudinea. Acesta este motivul pentru care acești oameni sunt numiți „oaspeți călători,” deoarece sunt încă la mijlocul drumului și nu au atins scopul pe care trebuie să-l atingă.

Deși este drept ca și Noe care era drept și cu inima întreagă, el era încă deficient, deoarece corectase numai vasele de dăruire, numite „vase spirituale”. După cum s-a menționat mai sus, aceasta se numește „corectarea creației”, întrucât el dăruiește deja pentru a dărui, ceea ce se numește Lișma.

Prin aceasta înțelegem ce înseamnă că lumânarea Hanu-Koh (Hanuka) indică faptul că este doar o pauză și nu sfârșitul muncii. Din acest motiv, este interzisă folosirea luminii lumânării de Hanuka pentru că miracolul a avut legătură cu vasele spirituale, iar vasele de dăruire nu pot fi folosite pentru a primi plăcere din lumină. Acesta este motivul pentru care lumânarea trebuie să fie doar privită.

Dar o lumânare de Șabat - unde Șabatul este considerat „scopul cerului și al pământului”, care este o imagine a lumii următoare - se numește „scopul creației”, de a face bine creațiilor Sale: ca ele să primească încântare și plăcere. Prin urmare, această lumină este primită în vasele de primire, numite „primire pentru a dărui”. Adică, ei folosesc vasele de primire.

Aceasta este numită „casă”, ca în „O casă va fi construită cu înțelepciune”, unde Malchut este rădăcina sufletelor, numită „adunarea lui Israel” și primește abundență pentru suflete. Atunci când cei de jos sunt pregătiți pentru primirea de Or Hochma [Lumina înțelepciunii], aceasta se numește Mohin [lumină/plăcere] de Șabat, adică Mohin de Hochma, iar Mohin de Hochma este lumina scopului creației. Rezultă că lumânarea de Hanuka și lumânarea de Șabat indică două discernăminte diferite.

Acum vom explica ceea ce am întrebat despre legătura dintre pacea casei și Șabat, pentru care înțelepții noștri au spus că aceasta precede lumânarea de Hanuka. Sfira [singularul de la Sfirot] Yesod se numește „pacea casei”, pentru că-i dăruiește lui Malchut, deoarece Malchut este rădăcina sufletelor. Când Malchut este ca un punct, adică luminează doar ca un punct mic, sufletele nu au abundența de care au nevoie. Aceasta se numește „Șchina [Divinitatea] în exil”. În acel moment, Klipot [cochiliile/cojile] predomină și doresc să controleze chestiunile de sfințenie, iar cei inferiori au mult de muncit. Aceasta a creat diviziunea dintre Kdușa [sfințenie] și Tuma'a [impuritate].

La sosirea lui Yesod de Gadlut [maturitate/măreție], acesta îi conferă lui Malchut abundența superioară, adică îi dăruiește lumina Hochma. În acel moment este realizată pacea casei, după cum este scris: „Când sunt plăcute Domnului căile omului, El face ca și dușmanii sa fie în pace cu el”. De aceea Yesod este numit „pace”, deoarece face pace în casă. Când puterile Klipa sunt anulate, după cum este scris: „Când începe Șabatul, devine unic și se separă de Sitra Ahra și toți sunt încoronați cu suflete noi” (Kegavna [rugăciune] în ajun de Șabat).

Rezultă că atunci când „casa”, care este Malchut, primește abundența de Șabat, se face pace și apoi toate judecățile sunt îndepărtate de la ea. Iată de ce lumânarea de Șabat indică abundența sfârșitului corectării, în timp ce lumânarea de Hanuka indică lumina atinsă în mijlocul lucrării, care este pentru a putea continua și a finaliza lucrarea. Acesta este motivul pentru care lumânarea de Șabat este numită „pacea casei”, după abundența care vine de la Yesod la Malchut.