Ce înseamnă în muncă ‘Tora epuizează puterea omului’

Articolul nr. 29, 1990

Înțelepții noștri au spus (Sanhedrin 26b): „Rabi Hanin a spus: «De ce este numele Torei Tuşia [inițiativă/iscusință]? Pentru că ea Mateşet [epuizează] puterea omului»”. Ar trebui să înțelegem acest lucru. La urma urmei, înțelepții noștri au spus (Avot, Capitolul 6:7): „Mare este Tora, căci ea dă viață celor care o fac, așa cum s-a spus: «Căci ele sunt viață pentru cei care le găsesc și vindecare pentru tot trupul lui»”. De asemenea, au spus (Iruvin 54): „Dacă îl doare capul, să se angajeze în Tora; dacă îl doare gâtul, să se angajeze în Tora; dacă îl doare stomacul, să se angajeze în Tora, așa cum s-a spus: «o vindecare pentru tot trupul lui»”. Astfel, acest lucru contrazice cele spuse mai sus.

Pentru a înțelege acest lucru, trebuie mai întâi să înțelegem ce este Tora. Adică, în ce scop ne-a dat Creatorul Tora? Înțelepții noștri au spus (Kiduşin 30): „Eu am creat înclinația rea; am creat pentru ea Tora drept condiment.” Aceasta pare să însemne că, dacă nu ar fi existat înclinația rea, El nu ar fi creat Tora, așa cum este scris: „Am creat Tora drept condiment.” Se poate spune că Tora a fost creată pentru înclinația rea? 

Zohar-ul spune („Introducere la Cartea Zohar”, „Explicație generală pentru toate cele paisprezece porunci și cum se împart în cele șapte zile ale creației”, punctul 1): „Miţvot din Tora sunt numite Pkudin [aramaică: porunci/depozite], precum și 613 Eitin [aramaică: sfaturi]. Diferența dintre ele este că în toate lucrurile există Panim [anterior/față] și Ahor [posterior/spate]. Pregătirea pentru ceva se numește Ahor, iar atingerea chestiunii se numește Panim. În mod similar, în Tora și Miţvot [porunci/fapte bune] există «Vom face» și «Vom auzi». Atunci când omul respectă Tora și Miţvot sub forma «îndeplinește cuvântul Său», înainte de a fi răsplătit cu «aude glasul cuvântului Său», Miţvot sunt numite «613 Eitin» și sunt considerate Ahor. Când este răsplătit cu «aude glasul cuvântului Său», cele 613 Miţvot devin Pkudin, din cuvântul Pikadon [depozit]. Este aşa, pentru că există 613 Mițvot și, în fiecare Mițva [singularul lui Mițvot], este depusă lumina unui grad unic, corespunzătoare unui anumit organ dintre cele 613 organe și tendoane ale sufletului și ale corpului”.

Conform celor de mai sus, distingem două grade în Tora și Mițvot: 1) Un sfat, așa cum este scris, „613 Eitin”. Adică, prin respectarea Torei și Mițvot, ei vor avea puterea de a anula înclinația rea. De aici, ar trebui să interpretăm ceea ce este scris: „Eu am creat înclinația rea; am creat Tora drept condiment”. În sensul că Tora este considerată un condiment pentru înclinația rea. În Zohar, aceasta este numită „613 Eitin”. 2) Tora de dragul Torei, care se consideră a fi 613 Pkudin. Această Tora reprezintă numele Creatorului. Atingem această Tora după ce ne-am corectat acțiunile și putem lucra pentru a dărui și nu de dragul nostru.

Totuși, dacă începem să mergem spre atingerea vaselor de dăruire, am spus că pentru aceasta avem nevoie de Tora ca Eitin, numită 613 Eitin. Există, de asemenea, o muncă înainte de aceasta, și anume prima modalitate în care începem să respectăm Tora și Miţvot. Aceasta se numește Lo Lişma [nu de dragul Ei] și acesta este primul discernământ.

A doua modalitate este atunci când vrem să lucrăm Lişma [de dragul Ei]. În acel moment, trebuie să facem tot ce putem pentru a atinge Lişma, adică să putem ajunge să facem totul pentru a dărui.

După aceea, ajungem la a treia modalitate, când suntem răsplătiți cu Tora, numită „numele Creatorului”, pe care Zohar-ul o numește „613 Pkudin”.

Prin urmare, atunci când omul începe să respecte Tora și Mițvot în primul mod, adică în Lo Lișma și pentru a primi răsplată, așa cum este scris în Zohar („Introducere la Cartea Zohar”, „Explicație generală pentru toate cele paisprezece porunci și cum se împart în cele șapte zile ale creației”), începutul muncii omului în Tora și Mițvot se datorează recompensei și pedepsei din această lume sau recompensei și pedepsei din lumea viitoare. În această stare, omul nu are încă nevoie de Tora și Mițvot ca Eitin. Mai degrabă, în măsura în care crede în recompensă și pedeapsă, recompensa și pedeapsa îl obligă să respecte Tora și Mițvot, și nu o face din cauza sfatului „Eu am creat înclinația rea; am creat Tora drept condiment”, unde Tora este sfatul împotriva înclinației rele din om și el vrea să iasă de sub controlul acesteia. Adică, omul vrea să iasă din iubirea de sine și să facă totul de dragul Creatorului, de aceea respectă Tora și Mițvot. În schimb, dorința de a primi pentru sine îl obligă să respecte Tora și Mițvot.

Așadar, ce înseamnă „De la Lo Lișma ajungem la Lișma”? fiindcă nu vedem nicio legătură cu faptul că omul respectă Tora și Mițvot pentru a primi recompensă, că aceasta ar trebui să fie o trambulină pentru ca el să treacă de la Lo Lișma la Lișma. Înțelepții noștri au spus: „pentru că lumina din ea îl reformează”. Adică, lumina din Tora strălucește asupra omului, astfel încât acesta să simtă că nu este considerat om și este ca orice alt animal, așa cum este scris (Yevamot 61): „Voi sunteți numiți «oameni», iar închinătorii la idoli nu sunt numiți «oameni».”

Prin aceasta ar trebui să interpretăm ceea ce am întrebat: Ce înseamnă că au spus: „De ce se numește Tora Tușia?” Pentru că ea epuizează puterea omului. Dar ei au spus opusul: „o vindecare pentru tot trupul lui”.

Înțelesul este că atunci când omul învață Lo Lișma, Tora îl face să simtă că, atributul de „om” din el este foarte slab. Adică, puterea „omului” din el este foarte slabă și el este ca toate celelalte animale. Dar care este forma pe care o vede omul? Este aceea că „omul” din el este foarte slab.

Știm că principala diferență dintre om și animal este că o fiară nu-i simte pe ceilalți. Aceasta se numește „dorința de a primi doar de dragul său”. Se mai numește și „rău”. Cu alte cuvinte, dorința de a primi pentru sine este numită „rău” deoarece Țimţum [restricția] și ascunderea sunt asupra ei, astfel încât nicio lumină de Kduşa [sfințenie] să nu poată ajunge în această dorință de a primi. 

Întrucât această dorință de a primi este tot ce interferează, ca să nu putem primi încântarea și plăcerea pe care El a dorit să le dăruiască ființelor create, de aceea este numită „rău” sau „înclinație rea”. Totuși, este dificil de înțeles de ce atunci când omul respectă Tora și Mițvot cu scopul, „Eu am creat înclinația rea; Am creat Tora drept condiment”, aceasta îi dă omului sentimentul că există rău în el, adică a fost fericit în momentul ascensiunii, apoi a suferit o coborâre și simte răul din el, și de ce are multe coborâri?

Este aşa, pentru că Tora este condimentul pentru înclinația rea. Și atunci de ce nu vedem că înclinația rea își pierde puterea? În schimb, de fiecare dată, răul apare din nou. Vedem că există multe coborâri atunci când începem să mergem pe calea de a face totul pentru a dărui. Adică, de fiecare dată, răul este reînnoit cu o forță mai mare decât înainte de a începe munca cu scopul de a atinge o stare în care toate acțiunile noastre sunt de dragul Creatorului.

Explicația este că partea din dorința de a primi pentru sine, care este numită „rău”, a fost deja anulată în om, dar mai există și alte părți pe care omul nu le-a anulat prin lumina din Tora.

Putem înțelege acest lucru printr-o alegorie. Să spunem că dorința de a primi conține 100 de kilograme de plăcere. Totuși, omul nu poate anula 100 de kilograme de plăcere dintr-o dată. Dacă ar vedea dimensiunea răului din el, ar fugi imediat de luptă. Ca atare, acest lucru are loc treptat.

Cu alte cuvinte, la început, omul simte că poate primi un kilogram de plăceri corporale. Când primește o ascensiune, puterea răului este anulată în el, adică poate depăși kilogramul de plăcere pe care l-a simțit în lucrurile corporale. Dar, din moment ce trebuie să primească puterea de a anula toate cele 100 de kilograme de plăcere care există în corporalitate, iar el nu poate depăși 100 de kilograme de plăcere dintr-o dată, i se dă încă un kilogram de gust pentru corporalitate.

În consecință, omul suferă o coborâre, deoarece a avut puterea să depășească doar un kilogram de plăcere. Când i se dă senzația unei plăceri mai mari, drept rezultat, el suferă o coborâre, deoarece se predă în fața unei plăceri mai mari. Când depășește, ceea ce se numește „ascensiune”, este făcut să simtă trei kilograme de plăcere în corporalitate, până când finalizează toată depășirea care există în munca cu intenția de a dărui, în ceea ce privește plăcerile corporale.

Să presupunem că deja poate depăși toate plăcerile corporale și poate lucra cu ele pentru a dărui. Cu siguranță, acest lucru necesită ajutor constant de sus; altfel, omul nu poate depăși nici cea mai mică plăcere, așa cum este scris: „Înclinația omului îl învinge în fiecare zi. Dacă nu ar fi ajutorul Creatorului, el nu ar depăși-o”.

Totuși, omul trebuie să caute întotdeauna ajutor. Dacă i s-ar arăta măsura poftei din dorința de a primi, ar vedea imediat că această muncă nu este pentru el. Prin urmare, la început i se arată mici arome în poftele corporale. Dar după aceea, odată ce a primit puterea de a depăși toate poftele trupești, omul este răsplătit cu primirea de pofte spirituale, unde există problema Masachim [ecranelor], care se referă la depășirea luminii plăcerilor spirituale.

Dar și acolo se respectă o ordine. Adică, începem de la un grad mic, de exemplu lumina de Nefeş. Când o poate primi pentru a dărui, i se dă lumina de Ruah, până când este răsplătit cu tot NRNHY, așa cum este scris în Zohar: „Când se naște, i se dă Nefeş. Dacă este răsplătit în continuare, i se dă Ruah”.

Este așa cum au spus înțelepții noștri (Sukah 52): „Oricine este mai mare decât prietenul său, înclinația lui este mai mare decât el.” „Mare” înseamnă că i s-a acordat o ascensiune în spiritualitate, adică poate deja depăși o anumită măsură de plăcere și o poate primi pentru a dărui. Apoi i se dă din nou plăcere și acea măsură de plăcere, el nu este, deocamdată, capabil să o depășească. 

Când este răsplătit cu depășirea acestei plăceri și devine mare din nou, adică atinge Gadlut [măreție/maturitate], care se numește „ascensiune”, i se dă un grad și mai înalt, pe care nu l-a depășit până acum. Ca atare, acum el vede că este mai rău. Adică, nu este capabil să depășească acest grad.

Și acum, are loc aceeași secvență, în care Îi cere Creatorului să-i dea forță de sus pentru a putea depăși și această mare măsură a voinței de a primi. Aceasta este considerată a fi ascensiunea celui inferior către cel superior pentru a cere puterea unui Masach [ecran].

De aici ar trebui să interpretăm ceea ce au spus înțelepții noștri: „De ce este numele ei Tuşia? Pentru că ea Mateşet [epuizează] puterea unui om.” Adică, de fiecare dată, în conformitate cu măreția sa, el primește o măsură mai mare de rău. Cu alte cuvinte, cu cât plăcerea este mai mare, cu atât este mai greu de depășit. Rezultă că „om” înseamnă „dăruitor”, deoarece se știe că „omul” în Gematria este MA, iar MA este numit ZA, Dăruitorul. BON este numit Malchut, primitorul. MA este masculinul, „omul”, un dăruitor, în timp ce Behema [fiara], care este BON în Gematria, înseamnă feminin, primire fără dăruire.

Rezultă că în Gadlut, care este o lumină mare, este mai greu de depășit. Astfel, calitatea de „om” slăbește de fiecare dată, deoarece de fiecare dată el are o lumină mai mare.

Acum ar trebui să interpretăm ceea ce am întrebat: „Dacă îl doare capul, să se angajeze în Tora”. Conform cu ceea ce a spus Baal HaSulam, „Dacă îl doare capul” înseamnă că gândurile sale nu sunt în ordine. „Dacă îl doare stomacul” înseamnă că tot ce intră în stomacul său este pentru dorința sa de a primi. „Să se angajeze în Tora”, așa cum s-a spus, „Ea este o vindecare pentru tot trupul său”. Adică, prin Tora, el este răsplătit cu Gadlut deoarece „Lumina din ea îl reformează” și este răsplătit să fie măreț.

Ulterior, el este răsplătit cu un grad superior peste care nu a avut încă puterea de a depăși și trebuie să-I ceară Creatorului ajutorul pentru a-l putea depăși și pe acesta. Rezultă că de fiecare dată ar trebui să vorbim despre două lucruri opuse.

Ar trebui să discernem întotdeauna două aspecte în fiecare grad:

1) Cel inferior, care urcă la Gadlut, ceea ce se cheamă „o ascensiune” în grad. El începe să aprecieze ce înseamnă să fii aproape de Creator. Acum înțelege că ar trebui să fie preocupat doar de beneficiul Creatorului și că el însuși n-ar trebui să merite un nume. Adică, nu are nevoie de nimic pentru sine și poate renunța atât la corporalitate, cât și la spiritualitate. El renunță la tot ceea ce privește propriul său beneficiu, iar toate acțiunile sale vor fi doar pentru a aduce mulțumire Creatorului său. Se consideră că Tora dă viață tuturor, așa cum este scris: „Mare este Tora, căci ea dă viață celor care o fac și vindecare pentru tot trupul său”.

2) „Oricine este mai mare decât prietenul său, înclinația lui este mai mare decât el”. Adică, după aceea, el primește o plăcere și mai mare. Cu alte cuvinte, atât timp cât nu a fost răsplătit cu vase de dăruire, el este încă atașat de plăcerile trupești. Apoi de fiecare dată, primește un gust mai mare pentru lucrurile trupești, ca să fie obligat să depășească dorința de a primi pentru sine, căci unui om nu i se arată toată plăcerea care se găsește în corporalitate, deoarece nu va putea să o depășească. Mai degrabă, există o anumită măsură, pe care omul o simte, din plăcerile trupești.

Dar când începe să meargă pe calea de a face totul pentru a dărui și nu pentru propriul său beneficiu, i se dă de sus mai multă dulceață în iubirea de sine. Rezultă că, atunci când începe să intre în starea de Gadlut a muncii, adică vrea să fie printre cei care lucrează pentru a dărui, de fiecare dată i se dă mai mult gust pentru iubirea de sine, așa că în mod natural, de fiecare dată vede că are mai mult rău.

Conform celor de mai sus, vedem că, în timpul pregătirii, când omul dorește să înceapă să lucreze pentru a dărui, deși nu a fost încă răsplătit cu aceasta, începe deja problema „Oricine este mai mare decât prietenul său, înclinația lui este mai mare decât el”. Adică, atunci când omul dorește să înceapă munca celor mari, care se angajează în intenția de a dărui, el primește multe ascensiuni sub forma „lumina din ea îl reformează”. În acel moment, el este considerat „măreţ”.

Ulterior, i se dă să guste mai mult rău, ca să-I ceară Creatorului să-l ajute. Rezultă că ar trebui să facem două discernăminte aici: 1) Tora îi dă omului viață iar el devine mare. 2) Ulterior, i se dă răul, așa cum s-a spus mai sus, că „Oricine este mai mare decât prietenul său, înclinația lui este mai mare decât el”.

Rezultă că atunci el se află într-o stare în care, prin Tora, a devenit mare. A ajuns să vadă adevărul, că forța calității de „om” din el și-a epuizat puterea iar el este ca o fiară, în sensul că dorința de a primi pentru sine crește în el de fiecare dată, pe măsura binelui pe care l-a primit din Tora, care îl reformează.

Prin urmare, ar trebui să explicăm de ce numele Torei este Tuşia. Este aşa pentru că, datorită Torei, vede că puterea „omului” din el este slabă și doar puterea „fiarei” lui s-a întărit.

La fel este și în spiritualitate. Adică, odată ce omul a fost răsplătit cu vase de dăruire, există o depășire constantă a Aviut [grosimii sale]. De fiecare dată, el trebuie să se înalțe la cel superior și să ceară puterea de a depăși dorința de a primi, care este acum mai mare decât puterea de a depăși pe care o are din ceea ce a primit mai înainte, deoarece acum a primit o grosime mai mare. Prin urmare  și acolo, adică după ce a fost răsplătit cu vase de dăruire, trebuie să meargă întotdeauna înainte pentru a corecta dorința de a primi, fiecare în funcție de gradul său.

Prin urmare rezultă că, atunci când omul vrea să înceapă munca de dăruire, vede că are doar puțin rău. Adică, știe despre sine că are puțin rău. Rezultă că răul pe care îl are vine din ceea ce știe despre el. Din acest motiv, înțelege că are puterea de a depăși de unul singur. Prin urmare, așa cum s-a spus: „Oricine este mai mare decât prietenul său, înclinația lui este mai mare decât el”.

Rezultă că de sus i se dă conștientizarea răului, ceea ce înseamnă că răul care i-a fost acum revelat vine de sus. În acel moment, omul stă și se gândește: „De unde a venit la mine acest rău? Din moment ce, conform regulii «Lumina din ea îl reformează», la început, am simțit deja că am primit o ascensiune în spiritualitate. Prin urmare, care este motivul pentru care acum am mai mult rău?”.

El consideră că acest rău pe care l-a primit acum a venit de deasupra rațiunii. Adică, rațiunea nu poate înțelege cum a căzut într-o stare de josnicie, numită „rău”, adică acum a primit o simţire pentru toate lucrurile trupești, de care, înainte de a începe munca de dăruire, era deja departe, dar acum a primit o apropiere mai mare de iubirea de sine. 

Așa cum este scris în cartea Panim Meirot: „Semnificația expresiei «o răsplată bună pentru cei drepți» este atingerea de către ei a acelor grade, astfel încât prin faptele lor bune au readus luminile în ZON de sus. Pedeapsa celor răi este semnificația cuvintelor «Unul opus celuilalt». În aceeași măsură în care omul este împiedicat să atingă lumina eternă, el coboară în plăcerile acelor Klipot [coji] murdare, care sunt numite Şeol [iad] și Avadon [uitare], deoarece a apărut în el o anumită atitudine, care-i permite să le tolereze.

Rezultă că răul care apare în om nu vine de la sine. Mai degrabă, vede că este ca și cum acest rău ar fi venit la el deasupra propriei sale rațiuni. În acel moment, el vede că nu există nicio modalitate prin care să depășească acest rău care i-a fost adăugat acum pentru că a muncit și a trudit. Dar care a fost rezultatul? A primit mai mult rău. Astfel, el întreabă: «Care va fi sfârșitul?», întrucât nicio muncă și niciun efort nu-l ajută să iasă de sub guvernarea răului, care este iubirea de sine”.

Răspunsul este că omul trebuie să știe că, așa cum răul a venit la el de sus, tot așa ieșirea sa din rău va veni la el printr-un ajutor de sus. Prin urmare, omul nu ar trebui să fie impresionat de faptul că vede că este complet incapabil să iasă de sub guvernarea răului de unul singur. În schimb, trebuie să știe că, așa cum răul din el i-a fost adăugat de fiecare dată nu prin propria sa putere, deoarece nu a muncit pentru a obține mai mult rău, ci acesta a venit de sus și anume de deasupra rațiunii,  ceea ce omul nu înțelege, în mod similar ar trebui să creadă că va primi, tot de sus, puterea de a ieși din rău.

Cu alte cuvinte, tot ceea ce vine de deasupra rațiunii, este anulat deasupra rațiunii și putem spune că faptul că omul este în exil, sub guvernarea rațiunii, nu a venit la el prin propria sa faptă. Mai degrabă, a venit de sus. În mod similar, izbăvirea vine tot de sus.

Rezultă că, atunci când omul începe munca de dăruire și știe că are puțin rău, el nu găsește o savoare prea mare în iubirea de sine. Însă, atunci când vrea să-și anuleze iubirea de sine și să lucreze pentru a dărui, primește de sus mai multă pasiune pentru iubirea de sine. Adică, i se arată ceea ce i-a fost ascuns, dimensiunea și puterea de control care există în iubirea de sine.

În acel moment, omul vede că se află la polul opus Creatorului, căci Creatorul este în întregime pentru a dărui, iar omul este în întregime pentru a primi. Când Creatorul îl ajută, omul simte măreția Creatorului, cum îl tratează Creatorul pentru a-l elibera de sub guvernarea răului. Apoi, de fiecare dată când apare mai mult rău în om, ceea ce înseamnă că este mai jos, el vede că, Creatorul are grijă de omul aflat foarte jos.

Prin aceasta ar trebui să interpretăm ceea ce au spus înțelepții noștri: „Rabi Yonatan a spus: «Oriunde vezi măreția Creatorului, acolo găsești umilința Lui»”. Aceasta înseamnă că oriunde vede omul măreția Creatorului, vede că El este umil, îngrijindu-se de el personal, în Providență privată. Prin urmare, când Creatorul devine mai mare, omul vede că El este mai umil.