Ce este potopul în muncă

Articolul Nr. 4, 1989 

În Zohar, Noe (punctul 148), se interpretează versetul: „Iată, Eu aduc potopul pe pământ”. Acestea sunt cuvintele sale: „Rabi Yehuda a deschis: „Acestea sunt apele de Meriva (ceartă), unde copiii lui Israel s-au certat”. El întreabă: „Nu s-au certat copiii lui Israel cu Creatorul în altă parte?” El răspunde, „Acestea au fost apele certurilor, care au dat putere și energie acuzatorului să se întărească pentru că există apă dulce și apă amară, Kdușa (sfințenie) și opusul liniei din dreapta. Există apă limpede și apă tulbure, Kdușa și opusul liniei din stânga. Există apa păcii și apa certurilor, Kdușa și opusul liniei de mijloc. Prin urmare, versetul spune: „Acestea sunt apele de Meriva, unde copiii lui Israel s-au certat cu Creatorul”, indicând faptul că reprezintă opusul liniei de mijloc, pentru că ei și-au extins asupra lor ceea ce nu ar fi trebuit să extindă – opusul, numit „apele de ceartă” — și s-au pângărit în acest fel, după cum este scris: „Și El i-a sfințit”.

Ar trebui să înțelegem semnificația celor trei tipuri de apă, despre care el spune că ar corespunde celor trei linii. Ce înseamnă ele în muncă? Zohar-ul vorbește cu siguranță de la gradele înalte, unde există trei tipuri de abundență care se manifestă în trei moduri, dar ce putem învăța din aceasta în muncă?

În primul rând, trebuie să știm ce înseamnă „potopul” în muncă. Acest potop a fost sabotorul care „a distrus orice ființă vie”. Se știe că atunci când omul începe să muncească în dăruire, corpul se plânge: „Ce este această muncă pentru tine?” „Ce sens are acest lucru, de a nu dori să lucrezi în folosul tău? deoarece trebuie să ai grijă să te bucuri de viață, iar dăruirea înseamnă că nu vei lucra pentru tine. Ce beneficii vei obține dacă lucrezi pentru a-L încânta pe Creator, respectând Tora și Mițvot (porunci), pe care El ni le-a poruncit prin Moise? Te va răsplăti El pentru munca ta, pentru că lucrezi în Tora și Mițvot?”

„La toate acestea, îmi spui că vrei să lucrezi fără recompensă. Cum este posibil de înțeles un lucru ca acesta, munca fără recompensă? Nu are nici un sens! Natura noastră inerentă este o dorință de a primi delectare și plăcere, iar dacă depunem eforturi pentru ceva, trebuie să primim delectare și plăcere în schimbul eforturilor noastre. Altfel, este împotriva naturii noastre!” Acesta se numește argumentul „Ce”.

Dar mai există încă un argument prin care corpul se opune lucrării Creatorului atunci când omul îi spune corpului: „Trebuie să credem în Creator, că El este supraveghetorul care conduce lumea sub forma Celui bun care face bine”. În acel moment, trupul îi aduce omului argumentul Faraonului, care a spus: „Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui?” Adică îi este greu să creadă în Creator. El spune că poate lucra de dragul Creatorului, dar cu condiția: Dacă ar simți măreția Creatorului, ar înțelege că merită să lucreze pentru El.

Este așa cum vedem în corporalitate: dacă vine o persoană mare și mulți oameni decid că este mare, iar bunul simț este de acord cu cei care spun că este mare, atunci la fel ca în corporalitate, omul poate lucra și-l poate servi pe cel mare. În mod clar, dacă ar putea simți această măreție cu privire la Creator, el ar putea, de asemenea, să lucreze și să-L slujească pe Creator. Doar că noi nu avem acest sentiment cu privire la Creator. Mai degrabă, după cum vedem, Șchina (Divinitatea) este în exil și nu există nicio senzație a măreției Creatorului. Astfel, cum își poate omul anula interesul personal în fața beneficiului Creatorului?

Când cele două — Mi și MA („Cine” și respectiv „Ce”) — se conectează, se creează combinația Mayim (apă, în ebraică). Acesta este sensul cuvintelor „un potop pe pământ”, în urma căruia ei au murit. Adică, toată spiritualitatea, care se numește „viață”, s-a pierdut din cauza acestor ape, care reprezintă cele două întrebări, „Cine” și „Ce”. Spiritul vieții de Kdușa i-a părăsit și ei au rămas morți, așa cum este scris: „Cei răi în viața lor sunt numiți „morți”. Aceasta se numește „apele potopului” în muncă. Din cauza acestor ape, ei au murit în muncă și nu au putut continua lucrarea Creatorului, din cauza argumentelor „Cine” și „Ce”.

Acesta este sensul a ceea ce este scris în Zohar (punctul 200): „Rabi Yosi a spus: „El a văzut îngerul morții venind cu apa potopului și, prin urmare, a intrat în arcă”. Aceasta înseamnă că sabotorul, care este îngerul morții, se află în argumentele „Cine” și „Ce”.

A salva arca din potop în muncă înseamnă a merge mai presus de rațiune. Aceasta se consideră a fi  dorința de a merge cu ochii închiși, adică deși rațiunea și simțurile nu înțeleg ceea ce ne spun înțelepții noștri, ei își asumă credința în înțelepți și spun că trebuie să luăm asupra noastră credința în înțelepți, așa cum este scris: „Și au crezut în Domnul și în robul Său, Moise”. Fără credință, nu se poate realiza nimic în spiritualitate.

Acest discernământ se numește Bina, adică îmbrăcat în Hasadim și se numește „a dori mila”. Aceasta înseamnă că omul nu vrea să înțeleagă nimic și spune despre tot ce face Creatorul cu el, că aceasta este cu siguranță Hesed, mila Domnului. Deși nu vede Hasadim (pluralul lui Hesed) pe care Creatorul le face cu el și cu întreaga lume, totuși crede că, Creatorul conduce lumea cu Providența privată a  bunăvoinței, așa cum este scris: „Și toți cred că El este bun pentru toți, Cel bun care face bine celui rău și celui bun”.

Aceasta înseamnă Hasadim acoperit, adică, deși nu vede că este Hasadim, el crede totuși, mai presus de rațiune, și spune: „Au ochi și nu văd”. Aceasta se mai numește și „arcă”, deoarece pentru cel care intră în Hasadim acoperit și acceptă totul mai presus de rațiune, în acel loc nu există controlul lui Sitra Ahra (cealaltă parte). Acest lucru se datorează faptului că toate întrebările pe care le pune Sitra Ahra pot controla numai în rațiune, dar mai presus de rațiune, teritoriul aparține de Kdușa, pentru că toate întrebările sunt doar conform minții externe.

În schimb, mintea internă vine după ce omul a fost recompensat cu echivalența formei. În acel moment, el înțelege în interiorul minții interne și vede că tot ceea ce mintea externă considera că este corect, după ce este recompensat cu mintea interioară, el vede că toate argumentele minții externe sunt false, așa cum a scris Baal HaSulam într-un eseu din Tav-Șin-Gimel [1942-43].

În consecință, „sabotorul fiind în interiorul potopului și omoară omul” înseamnă că din interiorul apei, care este „Cine” și „Ce”, adică prin aceste argumente, el ucide oamenii. Acesta este sensul a ceea ce se spune în Zohar: „Rabi Yosi a spus: „El a văzut îngerul morții venind cu apa potopului și, prin urmare, a intrat în arcă”.

Cu alte cuvinte, a văzut că, prin aceste argumente își va pierde spiritul vieții. În acel moment, el a intrat în calitatea de mai presus de rațiune, care este Bina, care dorește milă, adică el vrea doar să dăruiască și să nu primească nimic. În schimb, omul este mulțumit cu partea lui și consideră că tot ce înțelege și simte cu privire la lucrarea Creatorului constituie o mare răsplată. De asemenea, se bucură de toate argumentele pe care le-a auzit de la „Cine” și „Ce” pentru că acum poate trece peste rațiune. Prin aceasta el este salvat din potop.

Conform celor de mai sus, putem interpreta ceea ce se spune în Zohar (Noe, Punctul 196): „Omul ar trebui cu siguranță să se ascundă, ca să nu fie văzut de sabotor când se află în lume, astfel încât să nu fie privit, pentru că acesta are permisiunea de a-i distruge pe toți cei pe care-i vede”.

(Și în punctul 200) „De aceea Creatorul a căutat să-l acopere pe Noe și să-l ascundă vederii. Și Noe a venit să se ascundă de acei ochi, de apa potopului, căci apa l-a prins în arcă. A văzut potopul și s-a temut de el, de aceea a venit la arcă”.

Ar trebui să înțelegem cum se poate spune despre un înger sabotor că, dacă Noe intră în arcă, îngerul nu-l mai poate vedea pentru că se află în arcă. Cum putem înțelege asta, că Însuși Creatorul l-a sfătuit pe Noe să intre în corabie, astfel încât îngerul sabotor să nu-l vadă? În mod clar, atunci când acesta a văzut arca, ce s-a gândit, că este o arcă goală, fără oameni? Dacă sabotorul ar fi fost pământean, cu siguranță că ar fi vrut să vadă ce este în arcă, cu atât mai mult un înger; oare nu vede el ce este în arcă? Este posibil acest lucru?

În muncă, ar trebui să interpretăm că îngerul sabotator îi vede pe acei oameni care merg în rațiune. El poate discuta cu ei cu argumentele „Cine” și „Ce”. Dar Creatorul i-a spus să intre în Bina, care se numește „lumea acoperită”, adică este acoperită de cele externe, care sunt cei care merg cu mintea externă și pe care sabotorul îi poate vedea pentru că au un limbaj comun, adică externalitate.

Dar în ceea ce-i privește pe cei care merg mai presus de rațiune, care fac totul datorită credinței în Creator și prin credința în înțelepții care îi îndrumă cum să avanseze și să atingă Dvekut (adeziunea) cu Creatorul și să fie răsplătiți cu mintea interioară, numită „ mintea Torei”, în acel loc se consideră că îngerul sabotor nu poate să vadă, deoarece el poate vedea în vasele de primire.

Din acest motiv, înțelepții noștri au spus: „Odată ce sabotorul primește permisiunea, el nu face distincția între bine și rău”. Am interpretat că aceasta înseamnă că atunci când sabotorul primește permisiunea, chiar și oamenii care se angajează în primirea pentru a dărui, care sunt considerați buni, deoarece se angajează în primire - ei pot fi calomniați de acesta. Prin urmare și ei intră în Bina, care conține vasele de dăruire, unde Sitra Ahra nu are control. Se consideră că îngerul sabotor nu poate vedea cine se află în arcă, deoarece controlul său este doar în vasele de primire, acolo unde poate defăima și acuza.

Dar pe cei care intră în arcă, adică în Bina, un vas de dăruire, Sitra Ahra nu îi vede. Adică, nu au un limbaj comun care să permită înțelegerea argumentelor aduse de Sitra Ahra împotriva muncii.

Când omul merge pe calea dăruirii, care este considerată a fi mai presus de rațiune, credință, până la punctul de credință Sitra Ahra se poate certa cu acel om. Dar de îndată ce el a intrat în arca credinței, mai presus de rațiune, Sitra Ahra rămâne lângă poarta credinței și nu poate continua.

Așa cum este scris în Studiul celor Zece Sfirot (Partea 14), „Această Bina nu este totuși considerată a fi  lipsită de Roș (cap) (adică întregime), deoarece Bina nu este supusă nici unei forțe de Țimțum (restricție)”. Aceasta înseamnă că, din moment ce Bina se numește a dori milă, care este un vas de dăruire, nu are nevoie de nimic pentru ea însăși și în tot ce poate face mai presus de rațiune, ea simte că are ceva de dăruit. Adică, Țimțum este numit „lipsă”, iar lipsa vine întotdeauna din dorința omului de a primi ceva. Dacă trebuie să primească și cineva se amestecă, adică dăruitorul spune: „Da, îți voi da, dar numai în condițiile mele. Dacă ești de acord cu termenii mei, vei primi. Altfel, nu”. Aici este loc pentru interferențe.

Adică, dacă primitorul este inapt să îndeplinească condițiile impuse de dăruitor, atunci cel care dăruiește este deficitar. Adică, condițiile pe care le cere dăruitorul se numesc „limitări și restricții”, iar primitorul nu este întotdeauna dispus să îndeplinească aceste condiții.

Dar dacă nu vrea să primească nimic de la dăruitor, nu-l deranjează că dăruitorul dorește să dăruiască numai în conformitate cu aceste restricții, întrucât nu-l interesează dăruirea celui care dă. Aceasta se numește Bina, un vas de dăruire. Ea vrea să dea și să nu primească nimic.

Cu toate acestea, există o mare profunzime aici, în Bina, care dorește să dea și să nu primească nimic. Aici, există deja o condiție din partea celui de jos, cel care dă. Adică prin faptul că cel de jos dorește să dăruiască, cel de jos spune: „Numai cu condiția pe care Ți-o pun, sunt dispus să-Ți dau. Altfel, nu-Ți pot da nimic”. Care este condiția? „Vreau să văd dacă ești cu adevărat important. Și nu pur și simplu important, ci pentru ca eu să-Ți pot da totul și să nu păstrez nimic pentru mine, ci să observ „din toată inima ta și din tot sufletul tău”, Îți pot da asta numai cu condiția să simt măreția și importanța Ta. Atunci voi fi gata pentru orice. Altfel, nu-Ți pot da ceea ce îmi ceri”.

Rezultă că atunci când omul nu simte măreția Creatorului, corpul nu se poate anula înaintea Lui „din toată inima și din tot sufletul”. Cu toate acestea, într-adevăr, punând condiția care spune: „Sunt de acord să lucrez pentru Tine numai cu condiția să văd importanța și măreția Ta”, el dorește deja să primească de la Creator -măreția Creatorului - altfel nu va vrea să muncească din toată inima. Astfel, omul este deja limitat și plasat sub conducerea ascunderii și nu este liber să spună că nu vrea altceva decât să dăruiască. Acest lucru nu este adevărat, deoarece el vrea ceva înainte de a observa „toate lucrările voastre vor fi de dragul Creatorului”. Adică vrea mai întâi să primească măreția Creatorului și apoi să spună că se va anula în fața Lui. Cu siguranță, aceasta nu este considerată Bina, deoarece Bina dorește milă și nu vrea nimic în schimb, pe când el vrea.

Rezultă că Bina, a cărei calitate este să dorească milă, adică nu are nevoie să primească nimic, este liberă, deoarece doar cel care trebuie să primească este limitat și dependent de opinia celorlalți. Dar cel care merge cu ochii închiși și nu are nevoie nici de măreție, nici de altceva, pentru el aceasta se numește „libertate”.

Cu toate acestea, trebuie să știm că este nevoie de multă muncă înainte de a se atinge calitatea de Bina. Adică să te mulțumești cu puțin, cu sentimentul și mintea ta, să fii fericit cu partea ta, cu ceea ce ai. Acel om poate fi întotdeauna împlinit pentru că este fericit cu partea lui.

Dar ce poate face el dacă nu a obținut încă această calitate și vede că nu-și poate depăși dorința de a primi. În acel moment, el trebuie să se roage Creatorului să-l ajute astfel încât să poată intra în lucrare cu ochii închiși, să nu aibă nevoie de nimic și să poată face totul de dragul Creatorului, în ciuda rezistenței corpului.

Adică nu îi spune Creatorului cum ar trebui să-l ajute. Mai degrabă, el trebuie să se subjuge și să se anuleze necondiționat înaintea Creatorului. Dar, din moment ce nu-și poate birui trupul, el cere Creatorului să-l ajute să câștige războiul împotriva înclinației, pentru că-și înțelege josnicia.

Din acest motiv, Îi cere Creatorului să aibă milă de el pentru că este mai rău decât alți oameni, care pot fi slujitori ai Creatorului, în timp ce el este mai rău decât ei. Vede că are dorința de a primi în iubire de sine mai mult decât toți. Prin urmare, îi este rușine de el însuși, că poate fi atât de josnic. Din acest motiv, Îi cere Creatorului să aibă milă de el și să-l elibereze de sub conducerea înclinației rele.

Cu toate acestea, el nu cere ajutor pentru că s-ar considera mai important decât alți oameni. Mai degrabă, el este mai rău decât restul oamenilor pentru că dorința lui de a primi este mai dezvoltată și lucrează în el mai viguros.

Însă nu cere să i se dea mai multe cunoștințe privind măreția Creatorului și abia atunci va avea puterea să iasă de sub guvernarea răului. Deși acest lucru este adevărat, el nu vrea să-i spună Creatorului că dorește să-I pună condiții și după aceea se va anula în fața Lui. Mai degrabă, acceptă să rămână cu mai puțină cunoaștere și mai puțin sentiment, adică atât cât are acum. Dar din moment ce nu are puterea de a depăși, el Îi cere Creatorului să-i dea puterea de a învinge și nu creier, minte sau sentiment.

Orice sfat pe care omul îl dă Creatorului pare că s-ar datora faptului că vrea să stabilească condiții, ca și cum ar avea un statut și o viziune. Dar aceasta este insolență din partea lui, să pună condiții Creatorului și să spună: „Dacă îmi dai, de exemplu, un gust bun în muncă, voi putea lucra pentru Tine. Altfel, nu pot”. În schimb, ar trebui să spună: „Vreau să mă anulez și să mă predau necondiționat, numai dă-mi puterea să pot să ies cu adevărat din iubirea de sine și să-L iubesc pe Domnul „din toată inima ta”.

Dacă omul pune condiții, asta nu indică umilința sa. Dimpotrivă, arată că el se consideră demn și mândru. Este ca și cum ar spune: „Restul oamenilor sunt fără minte; ei pot lucra pentru Tine. Dar eu nu sunt ca ceilalți oameni; Știu mai bine ce înseamnă să fii evreu și care este lucrarea Creatorului”. Prin urmare, el Îi spune Creatorului că ar trebui să-l trateze așa cum înțelege el, și nu așa cum înțelege Creatorul.

În consecință, putem înțelege problema celor trei linii, aici Zohar-ul introduce trei discernăminte: 1) Apa dulce și opusul lui Kdușa, care este apa amară. Se știe că „drept” înseamnă integralitate, așa cum este scris în eseul lui Baal HaSulam din Tav-Șin-Gimel [1942-43], că omul trebuie să creadă mai presus de rațiune că este complet. Opusul întregului înseamnă că Sitra Ahra vine și îi arată toate deficiențele, că nu urmează calea Creatorului, coborându-l astfel pe om într-o stare de tristețe până la punctul în care el dorește să abandoneze lupta. În acel moment, el dorește doar să-și omoare timpul și vede totul în negru.

2) „Linia din stânga” este atunci când omul dorește să se introspecteze în rațiune pentru a vedea cum este cu adevărat în opinia sa, dacă este întreg sau are lipsuri. Din moment ce s-a pregătit pentru această analiză și s-a mutat pe linia stângă pentru că acum vrea să se roage Creatorului să-l ajute să-L iubească pe Domnul cu inima și sufletul, aceasta se numește „apă limpede”, deoarece nu există aici nici gunoi și nici interferențe. În schimb, el vrea să găsească un loc unde să se poată ruga Creatorului.

În schimb, opusul lui Kdușa vine cu plângeri și îl face să vadă că este în regulă și nu are pentru ce să se roage. Aceasta se numește „apă tulbure”, deoarece „clară” înseamnă că acolo nu există interferențe. Adică vede adevărul, așa cum vede în conformitate cu opinia și mintea lui. El vede că greșește și are puterea și dorința de a se ruga Creatorului să-l ajute să fie răsplătit cu iubirea pentru Creator „din toată inima”. În acel moment vine opusul lui Kdușa și amestecă acolo minciuna, spunându-i că este totul în ordine și nu are pentru ce să se roage. Aceasta este o apă tulbure, în care este amestecată falsitatea prin faptul că i se spune că este în regulă și nu are pentru ce să se roage.

De asemenea, ar trebui să interpretăm ceea ce se spune în Zohar: „Există apă de pace și apă de ceartă, Kdușa și opusul liniei de mijloc”. Legea este că linia de mijloc este o fuziune a celor două linii. Deoarece linia dreaptă a lui Kdușa este plenitudine, în raport cu rațiunea superioară, iar linia stângă înseamnă că el vede în rațiune că este incomplet și chiar opusul, că este plin de deficiențe.

Din acest motiv, linia de mijloc este formată din două linii. Adică este imposibil ca omul să treacă deasupra rațiunii mai înainte de a avea o minte care să-i arate situația, cum îi apare lui în rațiune. Atunci se poate spune că nu ține cont de ceea ce îl obligă mintea să facă. În schimb, el merge deasupra intelectului și crede în înțelepți, în ceea ce îi spun înțelepții, și nu își folosește propria minte.

Dar dacă nu are minte și rațiune care să-i spună ceva, nu poate afirma că merge deasupra rațiunii. Acesta este motivul pentru care linia de mijloc se numește „pace”, deoarece omul are nevoie de ambele linii. Adică, să aibă două linii opuse și să aibă nevoie de amândouă.

Dar de ce se numește „pace”? Ar trebui să interpretăm că atunci când are ambele linii împreună, trebuie să ridice linia dreaptă peste linia stângă, așa cum este scris în Zohar. Înseamnă că linia întregirii este construită mai presus de rațiune, peste linia stângă, și prin aceasta dobândim dorința de a-L iubi pe Creator. Aceasta este Sgula (virtutea/remediul) stării de deasupra rațiunii.

Așa cum a spus Baal HaSulam, faptul că Creatorul dorește ca noi să-L slujim mai presus de rațiune, chiar Creatorul a ales această cale deoarece ea reprezintă calea cea mai eficientă prin care ființele create pot fi recompensate cu Dvekut, iar apoi sunt răsplătite cu pace. Este așa cum este scris (Psalmul 85): „Voi auzi ce va spune Domnul Dumnezeu, căci El va vorbi de pace poporului Său și urmașilor Săi și să nu se întoarcă la nebunie”. Rezultă că fuzionarea celor două linii se numește „pace”, iar aceasta este linia de mijloc din Kdușa.

În schimb, opusul lui Kdușa se numește „ape de ceartă”, deoarece ei au extins asupra lor ceea ce nu ar fi trebuit să extindă, numite „apele de ceartă” și au fost pângăriți de ele. Aceasta înseamnă că opusul lui Kdușa a ridicat linia stângă peste linia dreaptă, adică a spus exact opusul lui Kdușa.

Calea Kdușa înseamnă că avem nevoie de „în rațiune”, care opune rezistență în fața afirmațiilor „mai presus de rațiune”. Motivul pentru care ei trebuie să folosească și să se angajeze în linia stângă nu este că vor să meargă pe linia stângă și să o asculte. Dimpotrivă, ei trebuie să folosească rațiunea și să se angajeze în ea cu scopul de a avea loc să treacă deasupra rațiunii. Dar ce a făcut opusul lui Kdușa? A extins linia din stânga astfel încât să controleze linia din dreapta, adică să meargă în rațiune.

Aceasta este Tuma’a (impuritate) adevărată, pentru că Tuma’a în lucrare este numită „abrutizarea inimii”. Adică, dorința de a primi blochează inima, astfel încât Kdușa nu poate intra în inimă din cauza deosebirii de formă. Astfel, a urmat o ceartă cu Creatorul cu privire la motivul pentru care Creatorul nu le oferă încântare și plăcere, ceea ce este opusul păcii. Din acest motiv, trebuie să încercăm să mergem pe calea credinței mai presus de rațiune.