Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă

Articolul Nr. 36, 1985

Zohar-ul spune despre versetul, „Şi a fost seară şi a fost dimineaţă” (Geneza 3, p 96, și paragraful 151 din Comentariul Sulam): „’Şi a fost seară’, menționat în text,  înseamnă că se extinde din partea întunericului, de la Malchut. ’Şi a fost dimineaţă,’ înseamnă că se extinde din partea luminii, care este ZA.

„De aceea este scris despre acestea, ’o zi’, indicând că seara şi dimineaţa sunt ca un singur corp şi ambele compun ziua. Rabi Yehuda a spus, ’Care este motivul?’ El întreabă, ’Din moment ce ’şi a fost seară şi a fost dimineaţă’ indică unificarea lui ZON, că lumina zilei vine din amândoi, apoi după ce textul anunţă asta pentru prima zi, de ce o spune pentru fiecare zi, ’Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă’?

„Şi el răspunde, ’Pentru a se cunoaște că nu există zi fără noapte şi nici noapte fără zi şi că ele nu se vor despărţi niciodată una de alta. De aceea, textul repetă şi ne informează în fiecare zi, pentru a arăta că este imposibil să existe vreodată lumina zilei fără întunericul nopţii. La fel, nu va fi niciodată un întuneric al nopţii care să nu aducă după el lumina zilei, din moment ce nu se vor despărţi niciodată’”. Până aici sunt cuvintele lui.

Trebuie să înţelegem cele scrise mai sus în muncă, ce înseamnă lumină şi ce înseamnă întuneric şi de ce este imposibil să avem o zi dacă nu este compusă din ambele, adică lumina şi întunericul produc o singură zi, fiind nevoie de ambele pentru a construi o zi. Aceasta înseamnă că ziua începe când începe întunericul, deoarece atunci începe secvenţa facerii unei zile noi. 

De asemenea, trebuie să înţelegem cum poate fi aplicat cuvântul „zi” întunericului, deoarece din momentul în care începe întunericul, putem să socotim ziua. 

Se ştie că după restricţie şi plecarea luminii, care s-a întâmplat în lumile superioare – după cea de-a doua restricţie şi spargere – a apărut sistemul de Klipot (coji), până când locul de BYA s-a împărţit în două discernăminte. De la mijlocul său în sus a fost BYA de Kduşa (sfinţenie) şi de la mijlocul său în jos a fost secţiunea permanentă a Klipot, aşa cum este explicat în TES (partea 16, p 1938, paragraf 88).

În consecinţă, în această lume, „omul se naşte ca mânzul unui măgar sălbatic” şi nu are nicio dorinţă de spiritualitate. Atunci, de unde apare în el senzaţia nevoii de spiritualitate, până în punctul în care să spună că simte întunericul, pe care îl numeşte „noapte”, simţind că este departe de Creator? Trebuie să ştim că, în acelaşi moment în care începe să simtă că este departe de Creator, el începe deja să creadă într-o anumită măsură în existenţa Creatorului, altfel, cum ar putea spune că este departe de ceva ce nu există? În schimb, trebuie să spună că are o anumită iluminare îndepărtată care străluceşte pentru el într-atât încât să simtă că este departe de Creator.

Prin urmare rezultă că, imediat ce începe întunericul, adică senzația existenţei întunericului, lumina începe imediat să strălucească într-o anumită măsură. Iar măsura iluminării zilei este recunoscută numai prin negare. Ceea ce înseamnă că omul simte o lipsă, că nu are Lumina Creatorului, că ea nu străluceşte pentru el într-o manieră pozitivă. Totuşi lumina străluceşte pentru el în forma unei lipse, adică acum începe să simtă că-i lipseşte lumina Creatorului, care este numită „zi”.

Dar aceia pentru care lumina zilei nu străluceşte nu ştiu că există o astfel de realitate în care omul trebuie să simtă absenţa luminii Creatorului, care este numită „zi”. Să vorbim despre o singură persoană, adică în acelaşi corp. Uneori el simte că este în întuneric, adică este departe de Creator şi tânjeşte să se apropie de Creator. Simte suferință, fiindcă este departe de Creator.

Întrebarea este „cine îl face să se frământe pentru spiritualitate”? Şi uneori simte întuneric şi suferinţă, atunci când vede că altul are succes în viaţa corporală, în posesiuni şi cu oamenii, în timp ce lui îi lipsesc atât banii cât şi respectul. El  își dă seama că este cu adevărat, mai dăruit decât ceilalți, atât în ce priveşte talentul cât si neamul şi merită mai mult respect. Dar, de fapt, este cu multe grade mai jos decât celălalt şi asta îl doare teribil.

Atunci el nu mai are nicio conexiune cu spiritualitatea şi nici măcar nu-şi aminteşte că a avut vreodată o conexiune şi că el însuși îi considera pe toţi prietenii cu care studia la seminar, atunci când îi vedea cum suferă din grija de a atinge perfecţiunea în viaţă, ca sunt precum copiii care nu pot face un calcul  cu privire la scop, şi-și doresc tot ce văd cu ochii. Uneori, văd că lucrul cel mai important în viaţă sunt banii, iar alteori văd că lucrul cel mai important este să aibă o poziţie respectabilă printre oameni, etc. Iar acum el este afundat chiar în acele lucruri de care-și bătea joc şi simte că viaţa sa este lipsită de gust, dacă nu-şi pune în întregime speranţa şi pacea în viaţă la acelaşi nivel cu cel hotărât de ei, fiindcă acesta este numit „scopul vieţii”.

Şi care este adevărul? Este acela că acum Creatorului i s-a făcut milă de el şi a iluminat pentru el discernământul de zi, iar această zi începe cu negarea. Cu alte cuvinte, atunci când ziua începe să strălucească în inima sa sub forma întunericului, se numeşte „începutul răsăritului zilei” şi apoi încep să se formeze în el Kelim, în care lumina va putea să strălucească într-o manieră pozitivă. Aceasta este lumina Creatorului, atunci când omul începe să simtă iubirea Creatorului, începe să simtă aroma Torei şi gustul Miţvot.

De aici putem înţelege cuvintele de mai sus ale Zohar-ului, că ziua vine în mod specific din ambele, aşa cum este scris, „de aceea este scris despre acestea, ‘o zi’, indicând faptul că seara şi dimineaţa sunt ca un singur corp şi ambele alcătuiesc o zi”. La fel, atunci când Rabi Yehuda a spus că acesta este motivul pentru care textul ne avertizează în fiecare zi din nou – pentru a arăta că este imposibil să existe vreodată lumină fără întunericul nopţii, care vine mai întâi. Şi de asemenea, nu va exista întunericul nopţii fără ca acesta să nu aducă lumina zilei, astfel încât ele să nu se despartă niciodată una de alta.

Este aşa cum s-a menţionat mai sus, 1) urmând regula că nu este lumină fără Kli şi 2) este nevoie de asemenea de lumină, numită „zi”, pentru a face un Kli.

Dar trebuie să înţelegem de ce, dacă omului i s-a dat deja puţină zi, în forma ei negativă, iar el simte că viaţa sa este întreagă doar dacă este recompensat cu Dvekut (adeziunea) cu Creatorul şi începe să se chinuie pentru că este separat de Creator, cine atunci îl face să coboare din această stare de ascensiune? Cu alte cuvinte, întreaga sa viaţă ar trebui să fie numai în viaţa spirituală şi asta este toată speranţa sa, dar deodată cade într-o stare de josnicie, o stare în care obișnuia să râdă de oamenii a căror speranță în viață era să obţină împlinirea plăcerilor animalice. Dar acum el însuşi este printre ei, hrănit de aceeaşi hrană cu care se hrănesc ei.

Mai mult, ar trebui să ne întrebăm cum de a uitat că a fost odată într-o stare de urcare. Acum este într-o aşa stare de amnezie încât nici măcar nu-i trece prin cap să se gândească la oamenii printre care este acum, adică ambiţiile sale sunt la un nivel atât de scăzut şi nu-i este ruşine cu el, că a îndrăznit să intre într-o atmosferă de care fugea mereu. Cu alte cuvinte, despre acest aer pe care ei îl respiră atât de bucuros, el obișnuia să spună că-i sufocă Kduşa (sfințenia), iar acum este printre ei, şi simte că nu este nicio greşeală în ei.

Răspunsul este așa cum spun scrierile (Psalmii 1), „fericit este omul care nu a umblat după sfatul celui rău”. Trebuie să înţelegem care este sfatul celui viclean. Se ştie că întrebarea celui care este rău, cea menţionată în Hagada (Povestirea de Pesah), este „Ce intenţionezi tu prin acest serviciu”? Baal HaSulam ne spune că înseamnă că, atunci când o persoană începe să lucreze cu intenția de a dărui, cel rău vine şi întreabă: „Ce-ai să obţii dacă nu munceşti pentru tine”?

Şi când omul primeşte o astfel de întrebare, începe să se gândească că poate acela are dreptate. Şi apoi pică în plasa lui. Prin urmare, trebuie să interpretăm „fericit este omul care nu a umblat după sfatul celui rău”, că atunci când cei răi vin la el şi-l sfătuiesc că nu merită să muncească dacă nu vede un beneficiu și un câștig personal, să nu-i asculte. În schimb, el se întăreşte în muncă şi spune: „acum văd că merg pe calea adevărului iar ei vor să mă încurce”.Prin urmare, atunci când biruiește, el este fericit.

Apoi, scrierile spun: „Şi nici nu se află pe calea păcătoşilor”. Trebuie să interpretăm „calea păcătoşilor”. El spune: „nici nu se află”. Păcatul este așa cum am explicat în eseul anterior (35, 1984-85), că păcatul este atunci când omul încalcă „Să nu adaugi”. Cu alte cuvinte, adevărata cale este că noi trebuie să mergem peste raţiune, ceea ce se numește credință. Şi este opusul a ceea ce înseamnă cunoașterea - corpul înţelege că nu are de ales și trebuie să creadă peste raţiune.

Prin urmare, atunci când simte un gust în muncă şi îl ia ca suport, spunând că acum nu mai are nevoie de credinţă, deoarece acum are un oarecare fundament, el cade imediat de la nivelul său. Şi atunci când este atent la asta şi nu suportă, nici măcar pentru un minut, să se uite şi să vadă dacă este posibil să-şi schimbe fundamentul, se consideră că este fericit deoarece nu se află pe calea păcătoşilor, ca să se uite la calea lor.

Şi apoi, este scris, „Şi nu a stat pe scaunul celor care batjocoresc”, referindu-se la cei ce-şi petrec zilele în lene, care nu-şi iau viața în serios, să considere fiecare moment preţios. Ar trebui să ştim la ce se referă „scaunul celor care batjocoresc”, sunt cei care folosesc fiecare moment ca să șadă şi să se gândească la ceilalţi – dacă aceia sunt în regulă şi cât de mult ar trebui ei să-şi corecteze acţiunile, fără să aibă milă de ei înşişi, să se îngrijească de propria lor viață - iar asta le cauzează toate căderile. RADAK interpretează că aceia care batjocoresc sunt cei cu mintea ageră într-un mod rău, găsind greşeli în oameni şi dezvăluind secretele altora. Aceasta se referă la oamenii leneşi, care stau degeaba. De aceea a spus, „nu a stat pe scaunul celor care batjocoresc,” căci acesta este motivul coborârilor.