Dacă păcătuiește și este vinovat

Articolul Nr. 20, 1986

Este scris în Zohar, Vaykra (punctul 251): „Am învățat că este scris: «Dacă păcătuiește și este vinovat». De ce se spune mai întâi, „Dacă păcătuiește“ și în final „și este vinovat”? El răspunde că am învățat că „Dacă păcătuiește“ înseamnă că acestea sunt fărădelegile cu care au păcătuit creaturile, așa cum este scris, „dintre toate păcatele omului“. „Și este vinovat“ este ca și cum ai spune: „Vinovăția este întoarsă la Domnul” unde „și este vinovat” înseamnă că „va fi corectat”. Adică, „dacă el păcătuiește” înseamnă, dacă își corectează muncile și returnează ceea ce a jefuit. Rabi Yosi a spus: „Rezultă că acest cuvânt ’returnează’ înseamnă că returnează de unul singur, deoarece nu este scris „să returneze”, care este imperativ, ci, foarte precis, ’returnează’, însemnând de unul singur”.

Ar trebui să înțelegem de ce spune el: „dacă păcătuiește”. Care dintre fărădelegi sunt numite „păcate”, atunci când este scris „dintre toate păcatele omului”? Trebuie să înțelegem acest lucru deoarece, există vreo nelegiuire care să nu fie considerată păcat? El aduce o dovadă în acest sens în faptul că este scris: „dintre toate păcatele omului”. După aceea interpretează versul „despre furt”, care se aplică în mod specific între om și om.

Dar cum rămâne cu Mițvot [poruncile] dintre om și Creator? Vom explica acest lucru în muncă. Se știe că toate păcatele vin din cauza voinței de a primi, care a fost imprimată în creaturi de gândul creației „de a face binele creațiilor Sale”. După aceea s-a pus o interdicție asupra primirii pentru a primi, care este corectarea prin Țimțum [restricție], care a fost făcută pentru a se evita „pâinea rușinii”. Din cauza acestei corectări, au apărut în cascadă lumile de Klipot [coji].

Apoi, prin păcatul lui Adam haRișon cu pomul cunoașterii, au apărut două sisteme, ca în „Dumnezeu le-a făcut opuse una față de alta“. Astfel, există ABYA de Kdușa [sfințenie] și, opuse lor, ABYA de Tuma'a [impuritate].

De aici rezultă toate păcatele - din cauza dorinței de a primi numai cu intenția de a primi. Aceasta înseamnă că omul a fost creat de natură cu iubirea de sine, ceea ce înseamnă că-i pasă doar de propriul său beneficiu. Numai prin Sgula [remediu/virtute] a Torei și Mițvot [porunci] poate fi corectat să lucreze pentru a dărui. Înainte de a primi această corectare, numită „pentru a dărui”, el vrea să înghită totul în domeniul său, adică să scoată din domeniul Creatorului și să aducă totul în domeniul omului.

Trei discernăminte se extind de aici, în lumea noastră:

1) Lucrurile interzise și lucrurile permise.

2) Facem două discernăminte în lucrurile permise: obligatorii sau opționale.

3) Intenția, adică ar trebui să ne propunem, chiar și în cazul lucrurilor interzise, să nu le facem, pentru a fi în scopul dăruirii. Cu lucrurile permise, obligatorii sau facultative, intenția ar trebui să fie de a dărui și nu pentru beneficiul personal, ca atare el păstrează Tora și Mițvot din cauza poruncilor Creatorului, căci el crede în Creator, că El se va bucura de faptul că ține tot ce ne-a poruncit El. Aceasta ar trebui să fie singura sa intenție în tot ceea ce face, în Mițvot pozitive [poruncile de a face ceva], Mițvot negative [poruncile de a nu face ceva] și în chestiunile opționale. El încearcă să le îndrepte pe toate, atunci când se angajează în ele, pentru Creator.

Rezultă că, dacă o persoană primește plăcerea în propria sa autoritate, păcatul său este că el extrage din domeniul Creatorului și aduce în propriul său domeniu, deoarece totul ar trebui să intre în domeniul Creatorului iar omul este doar servitorul Creatorului și nu are o autoritate proprie. Mai degrabă, totul ar trebui să fie în domeniul Stăpânului său, iar slujitorul nu are o autoritate proprie.

Dar atunci când primește plăcerile care există în lume în propriul său domeniu, este ca și cum ar exista două domenii. Se consideră că astfel el extrage din domeniul Creatorului, căruia Îi aparține întreaga lume și aduce în propriul său domeniu.

În ceea ce privește extragerea din domeniul prietenului în domeniul său, trebuie să discernem două posibilități:

1) Prietenul său nu vede că acesta extrage de la el și-l lasă în domeniul său. Acesta este numit „hoț”. Adică, dacă prietenul său nu vede, el are curajul de a lua posesiunea prietenului său în propriul său domeniu. Dar dacă vede că prietenul său ar putea să-l vadă că ia lucruri și le pune în propriul său domeniu, atunci nu va fura.

2) Câteodată îi ia posesiunea prietenului chiar dacă prietenul său se opune. Acest lucru se numește „jaf”. El își jefuiește prietenul, chiar dacă acela vede, dar nu este deranjat de faptul că prietenul strigă că este vorba de un jaf și că nu permite asta . El insistă, adică nu are puterea de a-și depăși pasiunea pe care o are pentru posesiunea prietenului său și este obligat să jefuiască. Motivul pentru care nu este impresionat de faptul că prietenul îl vede atunci când ia este că dorința lui de a primi este deja pe deplin dezvoltată.

Baal HaSulam a spus că diferența dintre un hoț și un tâlhar este că tâlharul are o voință mai mare de a primi decât hoțul. Prin urmare, atunci când hoțul știe că proprietarul îl va vedea în acțiune, rușinea îi dă puterea de a se depăși și de a renunța la furt. Dar voința de a primi a unui tâlhar este atât de puternică încât nimic nu-l poate împiedica să-și îndeplinească planul. Dorința și pasiunea lui sunt atât de mari încât nu ține cont de nimic și își pune planul în aplicare.

Acum putem explica ceea ce am întrebat mai sus despre ce vrea el să sugereze atunci când spune: „dacă păcătuiește”, că se referă la acele păcate care sunt numite „păcat”, așa cum este scris, „dintre toate păcatele omului”. Trebuie să interpretăm ceea ce spune el, „dintre acele păcate care sunt numite ’păcat’” după care aduce dovezi din versetul „dintre toate păcatele omului”. Ce înseamnă „dintre toate”? Ar trebui să interpretăm că el se referă la rădăcina de la care vin toate păcatele și anume dorința de a primi, cu care încep toate acțiunile din lume și cu care se încheie toate muncile. Adică, ni s-a dat această dorință pentru a o corecta, astfel încât să lucreze pentru a dărui. Atunci când dorința generală de a primi este corectată cu intenția de a dărui, acesta se va numi „sfârșitul corecției”.

Înseamnă că toate corectările pe care trebuie să ne străduim să le facem în Tora și Mițvot sunt doar pentru a corecta dorința de a primi, pentru a lucra cu intenția de a dărui, apoi vom fi răsplătiți cu Dvekut [adeziune] și vom reuși să atingem scopul creației - de a face bine creațiilor Sale.

Rezultă că, la sfârșitul corectării, când totul este corectat și nu mai este nimic de corectat, totul ar trebui să intre în Kdușa. Cu alte cuvinte, chiar și păcatele trebuie să intre în Kdușa, altfel va lipsi o parte din dorința de a primi, va rămâne pe dinafară, fără corectare. Am spus că sugestia din versetul „dintre toate păcatele omului” înseamnă tot ce se extinde din această rădăcină. Ceea ce înseamnă că trebuie să știm că toate păcatele se extind din dorința rudimentară de a primi, deoarece știm că aceasta este rădăcina tuturor creaturilor. Așadar, dacă mai rămâne chiar și un singur păcat, deoarece acesta se extinde din rădăcină, care este dorința de a primi, chiar și el trebuie să fie corectat pentru a lucra pentru a dărui, în caz contrar această deficiență va apărea în rădăcină, adică în Țimțum Alef [prima restricție], care a fost făcută peste dorința rudimentară de a primi, astfel încât să primim tot ce există în gândul creației de a face bine creațiilor Sale, în Kelim [vasele] care au fost corectate pentru a lucra cu intenția de a dărui.

Putem înțelege acest lucru imaginându-ne următoarea situație. Să presupunem că dorința Lui de a face bine creațiilor Sale este de o sută de kilograme de plăcere. În mod firesc, El a trebuit să pregătească un Kli cu o sută de kilograme de deficiență. În caz contrar, nu este loc pentru a fi puse cele o sută de kilograme de plăcere pentru că umplerea poate fi pusă doar într-un loc de lipsă. Rezultă că, dacă vom umple Kelim [vasele], adică deficiențele, și unele Kelim sunt lăsate pe dinafară - ceea ce înseamnă că unele dintre Kelim, care țin de cele 100 de kilograme de deficiență, sunt necurate și improprii pentru a fi umplute cu abundența care le aparține, adică abundența pe care El dorea să le-o dea, cele o sută de kilograme de abundență - dorința Lui nu este împlinită, deoarece unele dintre Kelim aparțin acelei părți din abundență și deocamdată nu primesc ceea ce le aparține.

Rezultă că toate Kelim care au apărut la momentul creației trebuie să intre în Kdușa. De aici vom înțelege ceea ce spune sfântul Zohar: „Îngerul morții este destinat să fie un înger sfânt”. Este așa cum am spus mai sus, că, deoarece tot răul provine din dorința de a primi pe care Creatorul a creat-o și apoi a restricționat-o, ceea ce se numește „corecție”, toate cele 100 de kilograme de dorință de a primi pe care El le-a creat trebuie să fie primite prin corectarea numită „primire pentru a dărui”. Aceste discernăminte pe care nu le putem corecta înainte de sfârșitul corecției se numesc Klipot [coji] și Tuma'a [impuritate], precum și Sitra Ahra [cealaltă parte], dar la sfârșitul corecției, toate Kelim trebuie să intre în Kdușa din motivul menționat mai sus. În caz contrar, va exista o lipsă în abundență, deoarece toate Kelim trebuie să primească abundența care ține de partea lor.

Acum putem înțelege ceea ce este scris „dintre toate păcatele omului”. Aceasta se referă la rădăcina păcatelor, numită „dorință de a primi”. De aceea este scris: „Dacă păcătuiește și este vinovat”. Sensul versetului, „dintre toate păcatele omului”, este că nu se referă în mod specific la păcatele dintre om și om, așa cum este interpretat ulterior versetul, „și este vinovat”. Este așa cum spui: „Vinovăția este întoarsă la Domnul”, unde „și este vinovat” înseamnă că el își va corecta faptele și va înapoia furtul pe care l-a jefuit, ceea ce se referă în mod specific la relația dintre om și om.

Totuși, trebuie să interpretăm că rădăcina tuturor păcatelor este dorința de a primi pentru a primi, adică tot ceea ce primește omul de la Creator, adică din domeniul Său și permite să intre în propriul său domeniu, și care se numește „furt”. Adică el extrage din domeniul Creatorului, deși Tora strigă și spune că este interzis să se primească în domeniul personal, căci astfel se consideră că are două domenii - domeniul Creatorului și al lui, iar el ia plăcerile din domeniul Creatorului într-al său. Rezultă că nu este considerat a fi hoț, ci tâlhar, pentru că, deși Creatorul îl vede că ia, voința lui de a primi este atât de puternică încât el nu-i poate rezista, motiv pentru care este considerat tâlhar și nu hoț.

Și care este corectarea lui? El returnează furtul pe care l-a jefuit, adică se pocăiește și se corectează, astfel încât toate muncile lui să intre în Kdușa. Adică el extinde o dorință ca toate muncile sale să fie pentru a dărui. Acesta este motivul pentru care el interpretează „Dacă păcătuiește și este vinovat”, în sensul că „a fi vinovat” înseamnă corectare.

Rabi Yosi adaugă și spune: „Asta înseamnă că, ceea ce este scris, ’și returnează’ înseamnă că el returnează singur, deoarece nu este scris ’și să returneze’ la modul imperativ, ci doar ’returnează’, însemnând de unul singur. Adică, există „pocăință din frică”, atunci când păcatele devin pentru el ca niște greșeli, iar acest lucru este privit ca atare, deși el returnează furtul. Totuși, încă nu se consideră că a făcut acest lucru voluntar. Mai degrabă, deoarece simte încă frică, el returnează furtul. Dar acest lucru nu este considerat „de unul singur”, adică din propria lui voință, astfel încât să putem spune că el este bucuros să returneze furtul. Mai degrabă, este ca și cum n-ar avea de ales.

Însă pocăința din frică nu corectează păcatul, căci prin pocăință din frică, păcatul devine doar ca o greșeală. Prin urmare, există Kelim care sunt încă în afara Kdușa, ceea ce înseamnă că abundența superioară nu se poate îmbrăca în ele. De aceea, dorința Lui, care a fost de a face bine creațiilor Sale, de a le dărui celor de jos, deocamdată nu are unde să se îmbrace. Este ca și cum ar exista o deficiență în scop.

Prin urmare, ni s-a dat o corectare numită „pocăință din iubire”. În acel moment păcatele devin pentru el ca merite. Kelim care erau ca niște „păcate” și anume dorințele de a primi care țin de abundența superioară din perspectiva scopului creației, nu sunt potrivite pentru a primi abundența. Dar când, din aceste Kelim, sunt făcute meritele, acestea sunt potrivite pentru a îmbrăca abundența superioară, și apoi împlinirea scopului, care este beneficiul creațiilor Sale, se poate realiza în măsura abundenței pe care El a dorit să o dea. Acum, ea a intrat în toate Kelim care aparțin dorinței generale de a primi care s-a împărțit în mai multe părți (pentru că este mai ușor să se corecteze părțile mici).

Este ca în alegoria pe care a spus-o Baal HaSulam cu privire la corectarea pomului cunoașterii (Panim Masbirot, p. 56), despre un rege care dorea să-i trimită fiului său, aflat în străinătate, monede de aur, dar toți concetățenii săi erau hoți, așa că a schimbat monedele de aur în bănuți, iar bănuț cu bănuț se strânge o sumă mare, și în acest fel totul va fi corectat.