Care sunt poruncile pe care omul le calcă cu călcâiele

Articolul Nr. 33, 1986

Este scris în porțiunea Ekev [Pentru că]: „Și se va întâmpla, pentru că ați ascultat...că Domnul Dumnezeul vostru va ține cu voi legământul și mila pe care a jurat-o părinților voștri”. RAŞI interpretează „Și se va întâmpla, pentru că ați ascultat”: „Dacă veți ține Mițvot [poruncile] ușoare pe care omul le calcă cu călcâiele. Voi veți asculta iar Domnul va ține, etc., își va ține promisiunea”.

Ar trebui să înțelegem condiția Creatorului: „Dacă voi veți ține Mițvot ușoare, Eu voi ține promisiunile făcute patriarhilor. Altfel, nu le pot ține”. Cu siguranță, condițiile pe care Creatorul le dorește nu sunt similare cu cele ale unui rege în carne și oase, care pune condiții în favoarea celui care dă. Cu siguranță că aici sunt în favoarea creaturilor, adică altfel ele nu pot primi ceea ce a promis el. Prin urmare, ar trebui să înțelegem condiția acestor Mițvot ușoare.

Pentru a înțelege condiția, trebuie mai întâi să înțelegem promisiunea pe care Creatorul a făcut-o patriarhilor. Evident, acest lucru nu se referă la corporalitate, căci promisiunea a fost că, Creatorul va da poporului Israel faptul că vor fi răsplătiți cu scopul creației, numit „a face bine creațiilor Sale”, adică sufletele vor obține rădăcina sufletelor lor, considerată a fi cele cinci părți ale sufletului, numite NRNHY.

Pentru ca sufletele să obțină ceea ce a fost pregătit pentru ele și pentru a nu simți pâinea rușinii în timp ce primesc încântarea și plăcerea, ni s-a dat munca numită „munca de dăruire”. Aceasta înseamnă că mai întâi trebuie să ne obișnuim cu această muncă. Pentru a avea loc de alegere, adică pentru ca omul să poată alege intenția cu care respectă Tora și Mițvot, trebuia să existe o restricție, Țimţum și o ascundere, căci atunci există loc de alegere.

Dar dacă plăcerea ar fi revelată, atunci el ar trebui să respecte Tora și Mițvot pentru a primi. El ar face totul pentru a-și satisface iubirea de sine, căci nu se poate spune că face totul pentru a dărui, deoarece atunci când există dezvăluirea luminii, plăcerea este mai mare decât toate plăcerile corporale.

În corporalitate vedem o regulă: cu cât plăcerea este mai mică, cu atât este mai puțin de muncă pentru a renunța la ea. De asemenea, nu se poate spune că plăcerea pe care el o primește este doar cu intenția de a dărui dacă nu poate renunța la ea. Adică, trebuie să fie sigur că, dacă nu poate avea ca scop dăruirea, el va fi dispus să renunțe la plăcere. Prin urmare, cu cât plăcerea este mai mică, cu atât este mai ușor să renunțăm la ea.

De aceea ni s-a dat ascunderea gustului Torei și Mițvot și ni s-a dat gustul plăcerilor corporale. Trebuie să credem în cuvintele sfântului Zohar că fiecare încântare și plăcere care există în lucrurile corporale este doar o lumină subțire, adică o lumină foarte slabă în comparație cu lumina plăcerii care este îmbrăcată în Tora și Mițvot. Din acest motiv, există o realitate în care omul se străduiește pentru plăceri corporale și apoi poate ieși din Țimţum și ascundere într-o oarecare măsură, căci poate deja alege și spune că primește această încântare și plăcere doar pentru că vrea să dăruiască.

Ulterior, dacă trece de încercare și primește micul discernământ pe care l-a atins în munca pentru Creator, i se dă un grad mai mare peste care să urmărească să dăruiască. Astfel, el merge din grad în grad până când își atinge întregul NRNHY din rădăcina sufletului său. Iar NRNHY pe care îl atinge omul este cele 613 căi ale Torei, care sunt cele 613 Mițvot din Tora și cele șapte Mițvot ale marilor noștri înțelepți, care în Gematria sunt cele 620 de nume pe care le poate atinge omul.

Este scris în cartea „Fructul înțeleptului: Scrisorile lui Baal HaSulam” (Scrisoarea nr. 17): „Este scris în Pomul Vieții: «Lumile au fost create doar pentru a dezvălui numele Creatorului». Astfel, vedeți că din moment ce sufletul a coborât pentru a se îmbrăca în această substanță murdară, nu s-a mai putut lipi de rădăcina sa, de propria sa lume, așa cum era în rădăcina sa înainte de a veni în această lume. În schimb, el trebuie să-și mărească statura de 620 de ori mai mult decât aceea pe care o avea în rădăcină. Aceasta este semnificația întregii perfecțiuni, NRNHY în întregime, până la Yehida,  unde Yehida se numește Keter, care implică numărul 620”.

Acum putem vedea care este promisiunea pe care Creatorul a făcut-o patriarhilor și cum este posibil să se atingă o astfel de perfecțiune. Această întrebare este adresată din două părți:

1) Nevoia de această mare plenitudine. Știm că nu există lumină fără Kli [vas], adică nu există umplere fără lipsă. Aceasta ridică întrebarea: „Cum putem să simţim că avem nevoie să obținem NRNHY?” Conform celor explicate, toate plăcerile corporale după care aleargă întreaga lume nu sunt nimic mai mult decât o mică scânteie în comparație cu plăcerea din Kduşa [sfințenie], iar atunci când omul este răsplătit chiar și cu o mică iluminare de Kduşa, va simți o mare satisfacție în ea. Așadar, cine-i poate spune că este totuși deficient, într-atât încât trebuie să obțină lumina Yehida, altfel va simți că nu a atins încă plenitudinea? Cine îi va semnala acest lucru?

2) Cum poate să depășească omul plăcerile acestea foarte mari și să spună că, dacă nu poate avea intenția pentru Creator la primirea acestor plăceri, atunci el renunță la ele? De unde va găsi o astfel de putere? La urma urmei, vedem că până și în ceea ce privește plăcerile corporale, despre care am spus că nu sunt decât o lumină subțire, scântei care au căzut în Klipot, este dificil să le depășim și să spunem că renunțăm la aceste plăceri dacă nu putem urmări intenția de dăruire. Și așa cum vedem la plăcerile trupești că acestea se împart în plăceri mari și plăceri mici, la fel este și în spiritualitate, doar că  există mai multe grade și discernăminte. Așadar, întrebarea este de unde va lua omul puteri atât de mari pentru a birui?

Pentru a înțelege cele două întrebări de mai sus, 1) De unde va lua el nevoia de măreție și 2) De unde va lua puterea de a renunța la plăceri, astfel încât să fie sigur că plăcerile pe care le primește sunt doar pentru a oferi mulțumire Creatorului său, ar trebui să începem cu cuvintele înțelepților noștri (Kiduşin, 30): „Rabi Şimon Ben Levi a spus: «Înclinația omului îl învinge în fiecare zi și caută să-l omoare», așa cum s-a spus: «Cel rău îl urmărește pe cel drept și caută să-l omoare, iar dacă nu l-ar ajuta Creatorul, el nu ar învinge-o, așa cum se spune: «Domnul nu-l va lăsa în mâinile lui».”

Am spus că există două întrebări aici:

1) Dacă omului i s-a dat înclinația rea, de ce nu este capabil să o învingă, și îl ajută Creatorul? La urma urmei, alegerea înseamnă că omul poate învinge, dar aici se sugerează faptul că el nu are de ales să o învingă, decât cu ajutorul Creatorului. De unul singur, el nu o poate învinge. Aceasta ridică întrebarea: „De ce nu i-a dat Creatorul omului puterea de a o depăși?”

2) Dacă omul nu poate depăși, de ce se spune că îl ajută Creatorul? Aceasta înseamnă că omul trebuie să înceapă să depășească și să vadă că nu poate depăși și apoi Creatorul îl ajută. De ce nu îl ajută Creatorul imediat ce ​​vine asupra lui înclinația rea? Ce câștigăm din faptul că omul începe munca, din moment ce oricum nu poate învinge?

Prin urmare, de ce trebuie Creatorul să aștepte până când omul începe munca și apoi sosește ajutorul. Care este beneficiul faptului că, Creatorul pierde timpul așteptând ca omul să înceapă munca? Cine câștigă din această pierdere de timp? La urma urmei, Creatorul ar fi trebuit să ofere ajutorul imediat ce înclinația rea ​​vine asupra omului, înainte ca acesta să înceapă munca. De ce ar trebui să aștepte ca omul să înceapă munca și apoi să-l ajute Creatorul?

Chestiunea este, așa cum am spus în articolele anterioare, că Țimţum și ascunderea au fost menite să corecteze lumea. Altfel, nu ar exista nicio posibilitate ca omul să poată începe măcar munca de depășire a iubirii de sine, deoarece, prin natura sa, dorința de a primi îl controlează, iar aceasta este axa Creației. Ceea ce vine după aceea este doar o corectare, pentru a corecta dorința de a primi.

Rezultă că dorința de a primi este principalul lucru, iar restul lucrurilor, care vin ulterior, sunt doar pentru a o corecta. Prin urmare, dorința de a primi rămâne, dar i se adaugă corectări. Totuși, cine este cel care trece prin toate corectările? Trebuie să fie dorința de a primi.

Se știe că, chiar și atunci când spunem că există un grad care își dorește dorința de a dărui, înseamnă totuși că acesta nu folosește dorința de a primi care există în grad, ci își depășește dorința și se angajează în dorința de a dărui. Prin urmare, corectările pe care ar trebui să le facă omul sunt doar asupra vaselor sale de primire, adică să pună peste ele intenția de a dărui. Și din moment ce, cu cât plăcerea este mai mare, cu atât este mai dificil să renunțe la ea și să spună că dacă nu poate urmări să dăruiască, el nu vrea să primească plăcerea, prin urmare, trebuie corectate aici două lucruri:

1) Aviut [grosime], adică dorința de a primi, ca ea să nu fie prea mare, ceea ce înseamnă că, cel de jos nu o poate depăși. Din acest motiv, trebuie să i se dea o poftă mai mică. Ulterior, după ce vede că poate depăși o plăcere mică, i se dă o plăcere mai mare. Dacă vedem că poate depăși această plăcere, i se dă o plăcere și mai mare etc., dar cum aranjăm asta?

Prin urmare, omului i s-a dat munca în credință mai presus de rațiune, pe care el o disprețuiește, de la cuvântul „frivol” [în ebraică]. Aceasta înseamnă că omul nu respectă această muncă și consideră că timpul în care trebuie să slujească cu credință este o stare de umilință. Adică, el înțelege că această muncă este pentru femei și copii, dar nu pentru oamenii inteligenți și perspicace.

Dimpotrivă, ei trebuie să înțeleagă tot ce văd că se întâmplă în lume, aşa încât acestea să corespundă cu viziunea și spiritul lor. Și când trebuie să facă ceva, dar nu văd că este în beneficiul lor, cum pot fi ei de acord să facă lucruri potrivite pentru nebuni, adică pentru oamenii care nu-şi examinează gândurile sau acțiunile?

Din acest motiv, ei încearcă întotdeauna să evite astfel de lucruri. Dacă uneori se întâmplă să lucreze peste rațiune pentru că nu au de ales, deoarece rațiunea este departe de ei, atunci ei așteaptă constant momentul în care pot fi eliberați de astfel de stări. La urma urmei, nu se cuvine să trăim cu capul în nori, când intelectul nu înțelege că tot ce face este necesar pentru ceea ce vrea să realizeze, iar el vrea să atingă un grad în care să fie printre oamenii cei mai importanți din națiune.

Când se uită la public, la modul în care se implică ei în Tora și Mițvot fără nicio critică, spune despre ei că ei pot respecta totul cu entuziasm și pot fi meticuloși cu fiecare detaliu, deoarece nu au simțul criticii. De aceea pot fi ei așa, cu ochii închiși. Adică, dacă ar avea puțină minte, ar fi ca mine. Adică, eu respect Tora și Mițvot, dar văd că această muncă este nedemnă de mine. Cu toate acestea, nu am de ales, deoarece altfel nu voi avea nicio conexiune cu iudaismul, și prin urmare, pentru mine totul va fi forțat și involuntar.

Din acest motiv, atât timp cât uit că trec peste rațiune, pot face totul ca restul oamenilor. Dar când îmi vin gândurile despre baza pe care este construit iudaismul meu și trebuie să-i răspund corpului meu că este doar ca în „Pământul se sprijină pe nimic”, eu nu pot depăși și spune că fundamentul iudaismului se bazează tocmai pe credința mai presus de rațiune. Și exact acum pot respecta porunca credinței, deoarece acum văd că nu am nicio bază. Dar de obicei, omul cade și zace sub greutatea acestor întrebări.

Într-adevăr, aceasta este întrebarea Faraonului, regele Egiptului, care a spus: „Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui?” Din acest motiv, omul spune că drumul credinței pe care Creatorul ni l-a dat ca să muncim pe el, acest drum nu va reuși niciodată. Și dacă m-ar fi ascultat măcar Creatorul pe mine, El ne-ar fi lăsat să muncim pe baza cunoașterii și nu a credinței. Cu siguranță, mulți oameni s-ar alătura în respectarea Torei și a Mițvot. Dar pe această cale, a credinței, există mulți oameni care, chiar dacă au început această muncă, au fugit de luptă.

Baal HaSulam a spus că Creatorul a ales ca noi să mergem pe calea credinței, nu pentru că omul este de grad inferior, deci nu poate fi călăuzit decât pe calea credinței. Mai degrabă, aceasta este calea cea mai de succes. De aceea, Creatorul a ales această cale, astfel încât ei să-și asume ordinea muncii lor, prin care vor putea atinge scopul numit „a face bine creațiilor Sale”, astfel încât creaturile să primească încântare și plăcere și să fie de asemenea, în Dvekut completă, adică în echivalență de formă cu Creatorul. Și deși creaturile nu înțeleg acest lucru, acesta este adevărul.

Prin urmare, deși credința este o chestiune ușoară și umilă, iar noi am interpretat spunând că ușurința vine din frivolitate, adică ea nu este apreciată, totuși ea este calea prin care putem reuși să atingem scopul.

De aici vom înțelege ceea ce a interpretat RAȘI: „Dacă respectați Mițvot [poruncile] ușoare pe care omul le calcă în picioare, voi veți asculta aceasta”. Adică, el s-a referit la credința pe care omul o calcă sub călcâiele sale. Voi veți asculta aceasta și apoi veți avea Kelim [vasele/instrumentele] pentru a atinge scopul.

Așa a interpretat RAȘI: „Și ține; își va ține promisiunea”. Aceasta înseamnă că, condiția pe care a stabilit-o El nu este de dragul Creatorului, așa cum este calea celor din carne și sânge, care stabilesc condiții în favoarea dăruitorului. Cu Creatorul însă, condiția de a respecta Mițvot ușoare este de dragul omului, căci tocmai prin aceasta omul poate atinge plenitudinea și poate fi răsplătit cu ceea ce i-a fost pregătit prin gândul creației.

Acum putem explica ceea ce am întrebat:

1) De ce nu-l ajută Creatorul pe om atunci când înclinația rea ​​îl învinge, ci așteaptă până când omul începe munca de a depăși și apoi ​​îl ajută, așa cum au spus înțelepții noștri, „dacă Creatorul nu îl ajută”? Este similar cu acela care cară o povară grea pe care nu are puterea să o ducă, așa încât cere ajutor iar oamenii vin să-l ajute. Dar când nu cere ajutor, nimeni nu vine să-l ajute. Acest lucru se poate spune între om și aproapele său. Dar de ce ar trebui Creatorul să aștepte ca omul să înceapă munca și să strige către Creator să-l ajute, când Creatorul știe că acesta nu poate depăși înclinația rea ​​de unul singur, din moment ce Creatorul nu i-a dat puterea aceasta?

2) Care este motivul pentru care Creatorul nu i-a dat puterea de a depăși singur, ci pare că i-a spus: „Ți-am dat alegerea de a depăși înclinația rea”? Ar trebui să spunem că Creatorul i-a dat puterea de a depăși răul și în același timp să spunem că, fără ajutorul Creatorului, omul nu o poate depăși. Rezultă că aceste două aspecte se contrazic reciproc.

Vom înțelege aceste două întrebări prin cele două întrebări pe care le-am pus:

1) Când omul este răsplătit cu cel mai mic grad din spiritualitate, el simte în acesta o plăcere mai mare decât în ​​toate plăcerile corporale, așa cum spune ARI, că toate marile plăceri pe care le găsim în plăcerile corporale - și vedem că toți oamenii urmăresc aceste plăceri și primesc satisfacție, prin ele, în viața lor - toată plăcerea din ele se extinde de la Kduşa, fiindcă prin spargerea vaselor și păcatul lui Adam HaRişon cu pomul cunoașterii, scântei sfinte au căzut în Klipot [coji/cochilii]. Sfântul Zohar numește această lumină „lumină subțire”, care a coborât pentru a susține Klipot. Toate plăcerile corporale se extind de la aceasta și de la cel mai mic grad din spiritualitate, care este Kduşa, în care se găsește esența luminii; el cu siguranță că va obține satisfacție din aceasta și nu va avea nevoie de Gadlut [măreție/maturitate]. Astfel, cine îi va spune că are nevoie de Gadlut?

2) De unde va lua el puteri atât de mari încât să poată primi marile plăceri pentru a dărui, altfel va fi dispus să renunțe la ele?

Rezultă că, din moment ce nu există lumină fără un Kli, adică o umplere fără o deficiență, din acest motiv omul trebuie să înceapă munca. Atunci când vrea să depășească înclinația rea, dar nu poate, el are o lipsă. Când vede că nu o poate depăși, Îi cere ajutor Creatorului. În acel moment, Creatorul poate oferi umplerea, deoarece el are deja un Kli pentru a primi umplerea.

Motivul pentru care Creatorul nu i-a dat puterea de a depăși de unul singur este că atunci când omul are o oarecare umplere, se mulțumește cu ceea ce are. Atunci, omul nu mai are nevoia de a fi răsplătit cu NRNHY ale sufletului de către Creator, care îl ajută, așa cum este scris în sfântul Zohar: „Cel care vine să se purifice este ajutat. Și se întreabă: «Cu ce ​​este ajutat?» El răspunde: «Cu un suflet sfânt». Când el este răsplătit, i se dă Nefeş. Când este răsplătit mai mult, i se dă Ruah”.

Rezultă că primirea ajutorului de Sus îl face pe om să aibă nevoie să-și extindă NRNHY. Adică, de fiecare dată când vrea să-și învingă răul, dar nu poate, Creatorul îl ajută cu un suflet sfânt. Dar dacă omul ar putea învinge singur, de unde ar avea el nevoie să-i ceară Creatorului să-i acorde un grad superior celui pe care îl are deja?

Dar acum, când Îi cere Creatorului să-l ajute, el nu cere grade. Mai degrabă, pur și simplu Îi cere Creatorului să nu-l lase sub controlul răului. Rezultă că motivul pentru care omul dorește ca Creatorul să-l ajute să aibă puterea de a avea intenția de dăruire, ca nu să fie în domeniul lui Sitra Achra [cealaltă parte], fiindcă dorește să fie în domeniul Kduşa [sfințenie/sanctitate], adică singura sa dorință va fi să dăruiască Creatorului, iar asta este toată nevoia lui, și nu grade înalte, ci pur și simplu să-L slujească pe Creator și nu pe sine însuși, aceasta este forța pe care o cere Creatorului. Când Creatorul îl ajută, sfântul Zohar spune că o face cu ajutorul unui suflet sfânt. Fiecare ajutor este printr-un suflet pe care Creatorul i-l dăruiește omului. Prin urmare, prin aceasta, el merge din grad în grad până când atinge desăvârșirea sufletului, numită NRNHY.

Acum înțelegem ce au spus înțelepții noștri: „Înclinația omului îl învinge în fiecare zi”. Aceasta ridică întrebarea: „De ce trebuie să depășească înclinația rea ​​în fiecare zi dacă a primit deja ajutor de la Creator și a învins-o? De ce trebuie ca aceasta să vină din nou la om? Și în ce scop vine ea în fiecare zi”?

Prin cele de mai sus, înțelegem că, din moment ce prin ajutorul pe care-l primește de la Creator, el primește un suflet, atunci prin fiecare depășire, când omul vrea să depășească și să fie mai pur, el primește astfel un suflet. Acesta este motivul pentru care aceste depășiri îl fac pe om să poată atinge NRNHY ale sufletului său.

Și a doua întrebare: „De unde va lua el puterea să depășească?” Nu o va face prin propria sa putere. Mai degrabă, acesta este ajutorul pe care i-l dă Creatorul pentru ca el să o poată depăși. Rezultă că printr-un singur lucru are loc corectarea a două lucruri.