Care este natura calomniei și împotriva cui este ea?

Articolul Nr. 10, 1987

Este scris în Zohar (Mețora, p.2, și în comentariul Sulam, punctul 4), „Vino și vezi, cu calomnia spusă de șarpe femeii; el a făcut ca femeia și bărbatul să fie condamnați la moarte, ei și întreaga lume. Este scris despre calomnie, ’și limba lor, o sabie ascuțită’. Din acest motiv, ’feriți-vă de sabie’, adică de calomnie. ’Mânia aduce pedepsele sabiei’. Ce înseamnă, ’mânia aduce pedepsele sabiei’? Aceasta este sabia Creatorului, căci așa cum am învățat, Creatorul are o sabie cu care îi judecă pe cei răi. Este scris despre ea, ’Domnul are o sabie plină de sânge’ și ’sabia Mea carne va mânca’, care este Malchut din partea Din [judecată] din ea. Prin urmare, ’feriți-vă de sabie, căci mânia aduce pedepsele sabiei, ca să știți că există o judecată’".

„Se scrie Din, dar înseamnă, „ca să poți știi că astfel este judecat", că oricine are o sabie în limba lui care rostește calomnia, sabia care consumă totul este pregătită pentru el - Malchut sub forma de Din din ea. Este scris despre asta, „Aceasta va fi legea leprosului". Malchut, care se numește „aceasta" îl condamnă pe lepros pentru că a calomniat, căci pentru calomnie vin necazurile". Până aici cuvintele sale.

Acest lucru trebuie să fie înțeles, din moment ce în Zohar se spune că pentru oricine are o sabie în limba lui, adică acela care calomniază, sabia care devorează totul este pregătită pentru el - Malchut sub forma de Din din ea. Iar noi învățăm acest lucru din ceea ce este scris despre șarpe, care a calomniat femeia. Însă acolo calomnia a fost despre Creator; cum poate constitui acest lucru o dovadă între om și om, că este atât de gravă încât să provoace moartea, așa cum se explică despre versetul: „Și limba lor, o sabie ascuțită", despre calomnia dintre om și om?

Cu alte cuvinte, dimensiunea și severitatea infracțiunii calomniei din relația dintre om și om, sunt la fel ca în cazul calomniei dintre om și Creator. Este posibil ca acela care-și vorbește de rău prietenul, să fie similar cu cel care-L calomniază pe Creator?

Atunci când calomniem Creatorul, putem înțelege că aceasta provoacă moartea, deoarece prin calomnierea Lui, el se separă de Creator. Din acest motiv, din moment ce omul este separat de Viața Vieților, el este considerat mort. Dar de ce, atunci când calomnia este între un om și prietenul său, aceasta provoacă moartea?

Zohar-ul spune că suferințele vin din cauza calomniei. Înțelepții noștri au spus (Arachin, 15b), „În Vest se spune: Discuția despre al treilea, ucide trei: îl ucide pe cel care o spune, pe cel care o primește, și pe cel despre care se vorbește". Rași interpretează „Discuția despre un al treilea" ca pe o limbă bârfitoare, care este al treilea, între o persoană și prietenul său, atunci cand se dezvăluie un secret. De asemenea, acolo, Rabi Yohanan, spune în numele lui Rabi Yosi Ben Zimra, „Oricine calomniază, este ca și cum ar nega principiul de bază". Iar Rav Chisda a spus: „Dl. Ukva a spus: „Despre oricine calomniază, Creatorul spune: ’el și cu Mine, nu putem locui în lume’".

De asemenea, ar trebui să înțelegem gravitatea interdicției de calomniere, într-atât încât este ca și cum cineva ar nega principiul de bază sau, în conformitate cu ceea ce spune dl. Ukva, Creatorul spune: „el și cu Mine, nu putem locui în lume". Aceasta înseamnă că dacă spunem, de exemplu, că Ruben ar fi spus ceva rău lui Șimon despre Levi, că acesta a făcut ceva rău, Creatorul nu poate locui în lume, din cauza calomniei lui Ruben la adresa lui Levi. Dar în ceea ce privește alte păcate pe care Ruben le-ar fi comis, Creatorul poate locui în lume cu el. Astfel, dacă acest lucru reprezintă o chestiune atât de gravă, atunci trebuie să înțelegem din ce cauză este calomnia atât de rea.

Noi vom interpreta totul în muncă. În eseul „Dăruirea Torei” el explică importanța deosebită a poruncii, „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți". „Rabi Akiva spune: „Aceasta este marea regulă a Torei". Această afirmație a înțelepților noștri necesită explicații. Cuvântul Klal (colectiv/regulă) indică o sumă de detalii care, atunci când sunt puse împreună, formează colectivul de mai sus. Astfel, când el spune despre porunca ‚Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți’, că aceasta este o mare Klal în Tora, trebuie să înțelegem că restul de 612 porunci din Tora, cu toate interpretările lor sunt, nici mai mult, nici mai puțin, decât suma detaliilor inserate și conținute în acea poruncă singulară, ‚Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți'.

„Acest lucru este uimitor, pentru că se poate spune asta despre Mițvot [poruncile] dintre om și om, dar cum se poate ca o singură Mițva [poruncă] să conțină toate Mițvot dintre om și Dumnezeu, care constituie esența și marea majoritate a legilor sale?".

„De asemenea, el scrie acolo, despre un convertit care a venit înaintea lui Hillel (Șabat 31) și i-a spus: „Învață-mă întreaga Tora în timp ce stau într-un picior". Iar el i-a răspuns: „Ceea ce urăști, nu-i face prietenului tău”, iar restul este comentariu: „du-te și studiază'".

„Aici, în fața noastră, este o lege clară, că în toate cele 612 porunci și în toate scrierile din Tora nu este nici una care să fie de preferat înaintea poruncii, „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți” întrucât el spune în mod specific, „restul este comentariu: du-te și studiază". Acest lucru înseamnă că restul Torei conține interpretările acestei porunci, că porunca de a-ți iubi prietenul ca pe tine însuți nu ar putea fi completă dacă nu ar exista ele".

Trebuie să înțelegem de ce, atunci când convertitul i-a spus în limba sfântă [ebraică], „Învață-mă întreaga Tora în timp ce stau într-un picior," Hillel nu i-a răspuns în limba sfântă, ci i-a răspuns în limba traducerii [aramaică] și i-a spus: „Ceea ce urăști, nu-i face prietenului tău".

Mai trebuie să înțelegem faptul că în Tora este scris: „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți", care este o Mițva [porunca de a efectua o anumită acțiune] pozitivă, dar Hillel a vorbit în termeni negativi [porunca de a evita o acțiune], pentru că el i-a răspuns: „ceea ce urăști, nu-i face prietenului tău", care este o frazare negativă.

În eseul „Dăruirea Torei” el explică măreția și importanța regulii „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți", deoarece scopul creației este de a face bine creațiilor Sale, astfel încât creaturile să simtă încântare și plăcere fără niciun fel de lipsă. Există o regulă, că orice ramură dorește să semene cu rădăcina sa. Iar rădăcina noastră este Creatorul, care a creat toate creaturile și El nu are deficiențe sau nevoie să primească ceva de la cineva.

Prin urmare, atunci când creaturile primesc ceva, ele simt rușine față de binefăcătorii lor. Astfel, pentru ca ființelor create să nu le mai fie rușine la primirea încântării și a plăcerii de la Creator, a fost creată în lumile superioare această Țimțum [restricție]. Acest lucru face ca abundența superioară să fie ascunsă de noi, astfel încât noi nu simțim binele pe care El l-a ascuns în Tora și Mițvot pe care ni le-a dat Creatorul.

Suntem făcuți să credem în plăcerile corporale pe care le vedem în fața noastră, atunci când le simțim virtutea și beneficiul, la fel, întreaga lume, ceea ce înseamnă că toate creaturile din această lume aleargă după plăceri, pentru a le obține. Totuși, în ele nu există decât o lumină minusculă, o iluminare foarte mică, în comparație cu ceea ce se poate obține prin păstrarea Torei și a Mițvot. Este scris despre asta în Zohar, că Kdușa [sfințenia] susține Klipot [cojile]. Acest lucru înseamnă că, dacă Kdușa nu ar hrăni Klipot, ele nu ar putea să existe.

Există un motiv pentru care trebuie să existe Klipot, deoarece, în cele din urmă totul va fi corectat și va intra în Kdușa. Creaturilor le-a fost dat să corecteze acest lucru deoarece ele au conceptul de timp, datorită căruia pot exista două subiecte în același subiect, chiar dacă acestea sunt în contrast. Este scris despre asta („Introducere la Cartea Zohar", Paragraful 25), „Din acest motiv, există două sisteme, ‚Kdușa’ [sfințenie] și ‚ABYA impure’, care sunt opuse unul față de altul. Și atunci, cum poate Kdușa să le corecteze?".

Nu este însă așa în cazul omului, care a fost creat în această lume. Deoarece există chestiunea timpului, ele (cele două sisteme) există într-o singură persoană, dar pe rând. Și atunci Kdușa are o modalitate de a corecta impuritatea. Este așa deoarece până la treisprezece ani, omul atinge dorința de a primi care se află în sistemul impurității. După aceea, prin angajamentul în Tora, el începe să obțină Nefeș de Kdușa, iar după aceea este susținut de sistemul lumilor de Kdușa.

Însă toată abundența pe care o au Klipot, pe care o primesc de la Kdușa, nu este decât o lumină mică, care a căzut, din cauza spargerii vaselor și datorită păcatului pomului cunoașterii și prin care au fost făcute ABYA impure. Și totuși, ar trebui să credem, să ne imaginăm și să observăm cum aleargă toate creaturile după această lumină mică, cu toată puterea lor, și nici una nu spune: „Mă voi mulțumi cu ceea ce am dobândit". În schimb, fiecare dorește întotdeauna să adauge la ceea ce are, după cum au spus înțelepții noștri: „Cel care are o sută vrea două sute".

Iar motivul pentru care nu este nicio plenitudine în ele este acela că nu a existat nicio plenitudine în ele de la început. Dar în spiritualitate, lumina de sus este îmbrăcată în tot ceea ce este spiritual. Prin urmare, atunci când o persoană atinge o anumită iluminare în spiritualitate, nu-și poate da seama dacă aceasta este un grad mic sau unul mare, fiindcă în spiritualitate, chiar și gradul de Nefeș de Nefeș, care este o parte din Kdușa - și la fel restul Kdușa, este plenitudine - are în el plenitudine, chiar și într-o parte din el. Acest lucru se datorează faptului că discernămintele de „mare" sau „mic" din lumina superioară corespund cu valoarea primitorului.

Cu alte cuvinte, aceasta depinde de nivelul la care este capabil primitorul să obțină măreția și importanța luminii. Dar nu există nicio schimbare în lumina în sine, așa cum este scris: „Eu, Domnul (HaVaYaH), nu mă schimb" (așa cum se explică în „Prefața la Înțelepciunea Cabalei", punctul 63).

Prin urmare, se ridică întrebarea: „De ce toată lumea aleargă după lumina infimă care strălucește în plăcerile corporale, în timp ce, pentru plăcerile spirituale, care conțin majoritatea încântării și a plăcerii, noi nu vedem pe nimeni care să dorească să facă aceleași eforturi, ca acelea făcute pentru corporalitate?". Doar că plăcerile corporale sunt în ABYA impure. Nu există nicio restricție sau ascundere asupra lor, și așa este intenționat, altfel lumea nu ar putea exista, deoarece este imposibil de trăit fără plăcere.

De asemenea, acest lucru se extinde din scopul creației, de a face bine creațiilor Sale. De aceea, fără plăcere lumea nu ar putea exista. Rezultă că plăcerile au trebuit să fie dezvăluite în ele. Nu este așa în cazul suplimentelor, adică la primirea încântării și a plăcerii dincolo de asigurarea subzistenței corpului, aceasta fiind adevărata plăcere. Peste ea au existat restricții și ascundere, astfel încât omul să nu vadă lumina vieții care este îmbrăcată în Tora și Mițvot, mai înainte de a se obișnui să lucreze pentru a dărui, ceea ce se numește „echivalența de formă". Acest lucru se datorează faptului că, dacă lumina îmbrăcată în Tora și în Mițvot ar fi fost revelată, nu ar mai fi existat loc pentru alegere.

Cu alte cuvinte, acolo unde lumina este revelată, plăcerea pe care ar simți-o omul în păstrarea Torei și a Mițvot ar fi sub forma primirii pentru sine. Astfel, el nu ar putea spune că păstrează Tora și Mițvot din cauza poruncii Creatorului. Mai degrabă, ar trebui să păstreze Tora și Mițvot din cauza plăcerii pe care o simte în ele. Când omul simte plăcere în anumite transgresiuni, el poate calcula că plăcerea este doar o lumină minusculă în comparație cu gustul adevărat al Torei și Mițvot și cât de dificil îi este să depășească pofta, și, cu cât este mai mare dorința, cu atât îi este mai greu să suporte încercarea.

Rezultă că, atât timp cât îi este revelată imensitatea plăcerii din Tora și Mițvot, o persoană nu poate spune: „Eu fac această Mițva [poruncă], deoarece aceasta este voința Creatorului", ceea ce înseamnă că vrea să-i dăruiască plăcere Creatorului atunci când ține Mițvot [poruncile] Lui. La urma urmei, chiar și fără porunca Creatorului, el va păstra în continuare Tora și Mițvot din iubire de sine și nu pentru că vrea să dăruiască Creatorului.

Acesta este motivul pentru plasarea restricției și a ascunderii asupra Torei și Mițvot. Și de aceea toată lumea aleargă după plăcerile corporale, dar nimeni nu are niciun pic de energie pentru plăcerile din Tora și Mițvot, pentru că plăcerea nu este revelată, din motivul menționat mai sus.

Prin urmare rezultă că în ceea ce privește credința, trebuie să recunoaștem importanța care există în Tora și Mițvot, și în general, să credem în Creator - că El veghează asupra creaturilor. Aceasta înseamnă că omul nu poate spune că nu ține Tora și Mițvot, deoarece nu simte îndrumarea Creatorului, cum dăruiește El abundența către creaturi, din moment ce, chiar și în această situație, el trebuie să creadă, chiar dacă nu simte asta.

Este așa pentru că, dacă ar simți că îndrumarea Lui este binevoitoare, nu ar mai fi vorba de nicio credință. Dar de ce a făcut Creatorul astfel încât noi să-L slujim cu credință? Nu ar fi fost mai bine dacă L-am fi putut servi într-o stare de cunoaștere?

Răspunsul este, așa cum a spus Baal HaSulam, că nu ar trebui să considerăm că Creatorul vrea ca noi să-L slujim cu credință, pentru că El nu poate străluci pentru noi sub forma cunoașterii. Mai degrabă, Creatorul știe că credința este calea de succes pentru noi, pentru a atinge scopul numit „Dvekut [adeziunea] cu Creatorul", care este echivalența de formă. În acest fel vom avea puterea de a primi binele și, în același timp, vom fi lipsiți de „pâinea rușinii", adică fără rușine. Este așa pentru că singurul motiv, pentru care vom dori să primim încântarea și plăcerea de la Creator, este acela că vom ști că Creatorul va obține plăcere de aici. Și din moment ce dorim să dăruim Creatorului, dorim să primim încântare și plăcere de la El.

Astfel, vedem că principala muncă pe care trebuie să o facem pentru a atinge scopul pentru care a fost creată lumea – de a face bine creațiilor Sale - este de a ne pregăti pentru a obține vasele de dăruire. Aceasta este corectarea necesară pentru a face ca darul Regelui să fie complet, astfel încât ele să nu simtă nicio rușine la primirea plăcerilor. Și tot răul din noi ne îndepărtează de binele pe care suntem destinați să-l primim.

Ni s-a dat remediul Torei și Mițvot pentru a obține acele Kelim [vase]. Acesta este înțelesul a ceea ce au spus înțelepții noștri (Kidușin, 30), „Creatorul spune: ’Am creat înclinația rea; am creat pentru ea Tora drept condiment’, prin care omul va pierde toate scânteile iubirii de sine din el și va fi răsplătit cu faptul că dorința lui va fi doar de a aduce mulțumire Creatorului său".

În eseul, „Dăruirea Torei" (punctul 13), se spune, „Tora are două părți: 1) Mițvot [porunci] între om și Dumnezeu,i 2) Mițvot între om și om. Și ambele urmăresc același lucru – să aducă creatura la scopul final de Dvekut cu El.

„Mai mult, chiar și partea practică din cele două este în realitate una și aceeași. ... Pentru cei care țin Tora și Mițvot Lișma, nu există nicio diferență între cele două părți ale Torei, nici măcar în partea practică. Acest lucru se datorează faptului că, înainte ca omul să o realizeze, este obligat să simtă orice act de dăruire - fie către o altă persoană sau către Creator - ca fiind un gol de dincolo de orice închipuire….

„Din moment ce așa stau lucrurile, este rezonabil să considerăm că partea din Tora care se ocupă de relația omului cu prietenul său este mai în măsură să aducă omul la scopul dorit. Acest lucru se datorează faptului că munca în Mițvot dintre om și Dumnezeu este fixă, specifică și fără pretenții, omul se obișnuiește ușor cu ea, iar tot ceea ce se face din obișnuință, nu mai este folositor. Pe când Mițvot dintre om și om sunt schimbătoare și imprevizibile, iar cererile îl înconjoară din toate părțile. De aceea, remediul lor este mult mai sigur, iar scopul lor este mai aproape".

Acum înțelegem de ce a spus Rabi Akiva despre versetul, „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți", că aceasta este „marea regulă a Torei". Este așa deoarece cel mai important lucru este să fim răsplătiți cu Dvekut cu Creatorul, care se numește „vas de dăruire, " adică echivalența de formă. De aceea a fost dat remediul Torei și Mițvot, astfel încât prin el să putem ieși din iubirea de sine și să ajungem la iubirea pentru ceilalți, fiindcă prima etapă este iubirea dintre o persoană și prietenul său, iar după aceea putem atinge iubirea pentru Creator.

Acum putem înțelege ce am întrebat mai sus, de ce atunci când convertitul a venit la Hillel și i-a spus: „Învață-mă întreaga Tora în timp ce stau într-un picior," Hillel nu i-a răspuns în limba sfântă, așa cum a cerut acela, „Învață-mă întreaga Tora în timp ce stau într-un picior," ci a răspuns în limba traducerii [aramaică], „Ceea ce urăști, nu-i face prietenului tău" (traducerea expresiei „iubește-ți prietenul ca pe tine însuți"). Și mai este încă mult de înțeles, din moment ce în Tora este scris: „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți," care este o Mițva pozitivă [porunca de a efectua o anumită acțiune], în timp ce el a răspuns convertitului cu o limbă negativă, „să nu faci", atunci când i-a spus: „Ceea ce urăști, nu-i face prietenului tău".

În conformitate cu ceea ce explică el despre importanța Mițva „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți", în explicația cuvintelor lui Rabi Akiva, care a spus că „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți" este marea regulă a Torei, că doar această Mițva are puterea de a-i aduce omului remediul pentru a ajunge la iubirea de Creator, din acest motiv, atunci când convertitul a venit la Hillel și i-a spus: „Învață-mă întreaga Tora în timp ce stau într-un picior", el a dorit să-i spună regula, „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți", așa cum este scris în Tora. Însă el a dorit să-i explice păcatul grav numit „calomnie", care este chiar mai serios decât acea Mițva, „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți".

Mițva „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți" îi dă omului puterea de a învinge și de a ieși din iubirea de sine. Ieșind din iubirea de sine el poate realiza iubirea de Creator.

Rezultă că, în cazul în care nu se angajează în Mițva „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți," el este într-o stare de „a sta și a nu face nimic". El nu a progresat în ieșirea de sub dominația iubirii de sine, dar nici nu a regresat. Cu alte cuvinte, deși el nu a dăruit iubire altora, nici nu a regresat și nu a făcut nimic pentru a trezi ura față de ceilalți.

Cu toate acestea, dacă își denigrează prietenul, din această cauză, el regresează. Nu numai că nu se angajează în iubirea pentru ceilalți, dar face exact opusul - se angajează în acțiuni care provoacă ura față de ceilalți atunci când își vorbește de rău prietenul. În mod natural, omul nu-l denigrează pe cel pe care-l iubește, căci asta separă inimile. Prin urmare, noi nu dorim să-l calomniem pe cel pe care-l iubim, astfel încât să nu stricăm iubirea dintre noi, deoarece calomnia dă naștere urii.

Prin urmare, rezultă că gravitatea păcatului calomniei este că iubirea de ceilalți dă naștere iubirii de Creator, iar ura față de ceilalți generează ura față de Creator, și nu există nimic mai rău în lume decât ceea ce dă naștere urii față de Creator. Dar chiar și atunci când cineva păcătuiește cu alte transgresiuni și nu-și poate depăși dorința de a primi deoarece este cufundat în iubirea de sine, asta nu-l face să-l urască pe Creator. De aceea este scris despre restul fărădelegilor, „Eu sunt Domnul, care locuiește cu ei în mijlocul impurității lor". Dar în ceea ce privește calomnia, prin această acțiune omul ajunge să-L urască pe Creator, fiindcă aceasta este opusul acțiunii de a-i iubi pe ceilalți.

Acum putem înțelege cuvintele lui Rabi lohanan în numele lui Rabi Yosi Ben Zimra: „Cel care calomniază este ca și cum ar nega principiul esențial". Poate calomnia să nege principiul? Însă din cauză că ea îl face pe om să-L urască pe Creator, el neagă scopul creației – de a face bine. Și vedem că acela care face bine altuia și îi oferă de fiecare dată mai multă încântare și plăcere, cu siguranță că-l iubește. Dar când o persoană calomniază, asta îl face să-L urască pe Creator. Astfel, această persoană neagă scopul creației – de a face bine.

Acum putem înțelege, de asemenea, ceea ce am întrebat despre ce a spus Rav Hasda în numele domnului Ukva: „Despre oricine calomniază, Creatorul spune: ’El și cu Mine, nu putem locui în lume’". Este posibil ca vorbirea de rău să-L poată face pe Creator să nu locuiască cu el în lume?

Așa cum am spus mai sus, cel care calomniază ajunge să-L urască pe Creator. La fel ca în corporalitate, o persoană poate sta într-o casă cu mai mulți oameni și totuși să-i fie indiferent dacă aceștia sunt oameni buni sau nu. Dar când vede acolo pe cel care-l urăște, fuge imediat de acolo, pentru că nu poate sta în aceeași cameră cu unul care urăște. În mod similar, noi spunem despre acela care-L urăște pe Creator, că, Creatorul nu poate fi cu el în lume.

Am putea întreba: „Dar cineva care fură ceva de la prietenul său și asta face ca prietenul să-l urască, fiindcă atunci când păgubitul află că a fost furat, el va vedea că acela îl urăște"? Sau am putea spune că, chiar dacă acela nu va ști niciodată cine l-a furat, hoțul însuși - în loc să se angajeze în iubirea de ceilalți - se angajează într-un act contrar, în ura față de ceilalți, prin asta devenind și mai cufundat în iubirea de sine. Și totuși, ei nu spun că furtul este la fel de rău ca și calomnia. De asemenea, mai înseamnă și că hoția nu este la fel de gravă ca și calomnia.

Răspunsul trebuie să fie, că acela care se angajează în furt sau tâlhărie nu jefuiește și nici nu fură din cauza urii. Motivul este iubirea lui pentru bani sau obiecte de valoare, și de aceea fură sau jefuiește, nu din cauza urii. Însă în cazul calomniei, ea nu se datorează unor fantezii, ci doar urii.

Este așa cum a spus Riș Lakiș (Arachin 15), „Riș Lakiș a spus: „De ce este scris: ’Dacă șarpele mușcă fără să șoptească, cel cu limbă nu are niciun avantaj?’ În viitor, toate animalele vor veni la șarpe și-i vor spune, „leul vânează și mănâncă; lupul vânează și mănâncă. Dar tu, ce plăcere ai?” El le spune: „Și care este avantajul celui cu limbă?”".

Rași interpretează: „leul vânează și mănâncă," în sensul că toți cei care fac rău oamenilor obțin plăcere. Leul vânează și mănâncă. El mănâncă din ceea ce este viu. Și dacă un lup vânează, el mai întâi ucide și apoi mănâncă. El are o plăcere. Dar tu, care este plăcerea ta când îi muști pe oameni? Atunci șarpele a răspuns: „Și care este avantajul celui cu limbă? Cel care calomniază, ce bucurie are el? La fel și eu, atunci când mușc, nu am nicio plăcere'".

Din cele afirmate mai sus, putem vedea că există o diferență față de cei care le fac rău oamenilor deoarece obțin plăcere, cum sunt leul și lupul, care nu au nicio dorință de a face rău pentru că-i urăsc pe oameni, ci o fac doar din cauza dorinței, întrucât extrag plăcere din oameni. Astfel, ei le fac rău altora doar din dorință.

Lucrurile nu stau la fel cu calomnia. Omul nu primește nicio recompensă pentru ea, în schimb, aceasta este un act care aduce ura față de oameni. Și, în conformitate cu regula, „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți," dacă de la iubirea de oameni ajungem la iubirea de Creator, rezultă că de la ura față de oameni, putem ajunge la ura față de Creator.

În mod similar, găsim aceste cuvinte (Brachot 17a): „Frica de Domnul este începutul înțelepciunii; o bună înțelegere o au toți cei care le fac. Nu se spune: ’care fac’, ci ‚care le fac,’ cei care fac Lișma [de dragul Ei], și nu cei care fac Lo Lișma [nu de dragul Ei]. Și oricine face Lo Lișma, este mai bine pentru el să nu se fi născut. În Tosfot, el întreabă: „Și dacă cel care vorbește ar spune, ’Rav Yehuda a spus, Rav a spus ‚Omul trebuie să se angajeze mereu în Tora și Mițvot, chiar în Lo Lișma, căci de la Lo Lișma el va ajunge la Lișma’". Noi trebuie să spunem, „Aici avem de-a face cu unul care studiază numai în scopul de a-și deranja prietenii, iar acolo era vorba despre unul care studiază pentru a fi respectat".

Trebuie să înțelegem răspunsul din Tosfot, când el spune că ar trebui să facem distincție între Lo Lișma în scopul de a deranja și Lo Lișma pentru a fi respectat, adică a fi numit „rabi” și așa mai departe. Ar trebui să înțelegem aceste lucruri în conformitate cu regula enunțată de Rabi Akiva, „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți, este marea regulă a Torei". Prin ceea ce explică el în eseul „Dăruirea Torei", este așa pentru că prin această Mițva [poruncă] omul va dobândi iubirea pentru ceilalți și de aici, mai târziu, va ajunge la iubirea pentru Creator.

Prin urmare, rezultă că el trebuie să încerce să iasă din iubirea de sine și atunci va fi capabil să se angajeze în Tora și Mițvot Lișma, ceea ce înseamnă, în scopul de a dărui și nu pentru beneficiul său personal. Acest lucru se face prin păstrarea Torei și Mițvot. Astfel, atât timp cât nu iese din iubirea de sine, el nu se poate angaja în Lișma. Și deși se angajează în iubirea de sine, în păstrarea Torei și Mițvot cu intenția de a ieși din iubirea de sine, există forța de a ieși din aceasta și de a ajunge ulterior la iubirea de Creator, moment în care va face totul pentru a dărui.

Realizarea Lișma este posibilă numai atunci când se angajează în Tora și Mițvot pentru a fi respectat. Cu alte cuvinte, el studiază, dar încă nu poate lucra în folosul altora, fiindcă nu a dobândit calitatea de a-i iubi pe ceilalți. De aceea, angajamentul în Tora și Mițvot îl va ajuta să atingă calitatea iubirii de ceilalți.

Dar atunci când studiază în scopul de a deranja, care este un act opus iubirii de ceilalți, când păstrează Tora și Mițvot din ură față de ceilalți, în scopul de a deranja, cum pot exista două opuse în același purtător? Adică, se spune că Tora ajută la atingerea iubirii pentru ceilalți , atunci când cineva realizează un act de dăruire - cu toate că intenția sa este de a primi un privilegiu, Tora îl ajută, de asemenea, să-și formeze intenția de a obține dorința de a dărui. Dar aici el se angajează exact în partea opusă, în ura față de ceilalți. Cum poate cauza acest lucru iubire față de ceilalți?

Este așa cum am spus despre distincția dintre un hoț sau tâlhar și un calomniator. Hoții și tâlharii iubesc banii, aurul și alte obiecte de valoare. Ei nu au o relație personală cu acel individ. Cu alte cuvinte, hoții și tâlharii nu au niciun gând sau considerație cu privire la acel om, în schimb gândurile lor sunt concentrate asupra modului în care pot obține mai mulți bani mai ușor, cu o mai mare dificultate pentru poliție de a-i dovedi ca hoți sau tâlhari. Dar niciodată nu se gândesc la acea persoană.

Însă, în ceea ce privește calomnia, omul nu are nicio considerație pentru actul în sine atunci când calomniază. Mai degrabă, singurul său gând este de a-și umili prietenul în ochii oamenilor. Astfel, singurul lui gând este unul de ură. Există regula că omul nu-l calomniază pe cel pe care-l iubește. Prin urmare, în mod specific calomnia provoacă ura față de alții, ceea ce conduce la ura față de Creator. Din acest motiv, calomnia este un păcat foarte grav, care duce, cu adevărat, la distrugerea lumii.

Acum vom explica măsura calomniei - cum și în ce măsură se consideră că este calomnie, dacă o vorbă sau o propoziție care se spune despre un prieten sunt deja considerate a fi calomnie. Găsim această măsură în răspunsul lui Hillel către convertit, „Ceea ce urăști, nu-i face unui prieten". Acest lucru înseamnă că, la orice cuvânt pe care dorești să-l spui despre prietenii tăi, observă și ia în considerare dacă tu ai urî să se spună despre tine acel cuvânt. Cu alte cuvinte, atunci când tu nu poți extrage plăcere din acele cuvinte, „nu-i face prietenului tău".

Astfel, atunci când cineva dorește să spună ceva despre prietenul său, el trebuie să se gândească imediat, „Dacă acest lucru s-ar spune despre mine, aș urî acest cuvânt?", „Nu-i face prietenului tău", așa cum i-a spus Hillel convertitului. De aici, ar trebui să învățăm măsura calomniei care este interzis să fie spusă.

Iar din cele de mai sus putem înțelege de ce Hillel i-a vorbit convertitului în limba traducerii și nu în limba sfântă [ebraică], la fel ca și convertitul, care i-a spus [în ebraică], „Învață-mă întreaga Tora în timp ce stau într-un picior." În schimb, el i-a vorbit în limba traducerii, ceea ce înseamnă că ceea ce i-a spus el a fost, „ ceea ce urăști, nu-i face prietenului tău" [în aramaică], traducerea expresiei „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți".

În primul rând ar trebui să înțelegem ce ne sugerează limba traducerii. Ari a spus (Studiul celor Zece Sfirot, partea 15, p. 1765), „Și Domnul Dumnezeu a trimis un somn profund" care este traducere în Gematria [Tardema (somn) = Targum (traducere)] și este considerat Ahoraim [posterior/spate]". Aceasta înseamnă că limba sfântă [ebraică] este numită Panim [anterior/față] și traducerea [aramaică] este numită Ahoraim [posterior].

Panim înseamnă ceva care luminează sau ceva întreg. Ahor [posterior] înseamnă ceva care nu luminează sau este incomplet. În limba sfântă, care se numește Panim, se scrie: „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți", care este starea întreagă, fiindcă prin iubirea de oameni, omul atinge iubirea de Creator, care reprezintă împlinirea scopului, căci el ar trebui să atingă Dvekut [adeziunea], așa cum este scris: „Și să aderați la El".

Dar traducerea pentru „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți", este ceea ce i-a spus Hillel, „Ceea ce urăști, nu-i face prietenului tău," ar trebui să spunem că aceasta se referă la calomnie, fiind o negație, faptul că aceasta este interzisă deoarece aduce ura și de aici omul ar putea ajunge să-L urască pe Creator. Însă acest lucru nu este considerat plenitudine, deoarece chiar dacă nu calomniază, omul nu atinge încă iubirea față de ceilalți, iar din iubirea pentru ceilalți va atinge plenitudinea numită Dvekut cu Creatorul.

În orice caz, din acest motiv, calomnia este mai rea, fiindcă omul nu numai că nu se angajează în iubirea pentru ceilalți, dar face exact opusul - se angajează în ura față de alții. De aceea, atunci când publicul general este învățat să înceapă munca, ei sunt mai întâi învățați cum să nu strice și să nu facă rău colectivului. Aceasta se numește „evitare". În caz contrar, ei fac rău colectivului făcând lucruri care rănesc.

De aceea, Hillel i-a răspuns convertitului care a venit la el, doar cu traducerea pentru „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți": 1) Deoarece este mai dăunător să calomniezi, căci aceasta provoacă ura, care este opusul iubirii de ceilalți. 2) Pentru că este mai ușor de ținut, fiindcă asta înseamnă numai „Să stai și să nu faci". Pe când, „Iubește-ți prietenul" este „Scoală-te și fă", când omul trebuie să facă acțiuni pentru a susține iubirea de prieteni.

Cu toate acestea, ulterior există excepții: acei oameni care doresc, fiecare în parte, să fie slujitori personali ai Creatorului. Omului i se spune că „Iubește-ți prietenul", care este regula enunțată de Rabi Akiva - așa cum s-a menționat mai sus, că iubirea de ceilalți îl poate aduce la atingerea iubirii pentru Creator - este scopul principal: că el va avea vase de dăruire și că, în aceste vase, va fi capabil să primească încântarea și plăcerea, care constituie scopul creației, acela de a face bine creaturilor Sale.

De aici se extind două metode de educație:

1. Studiul se concentrează pe interdicția calomniei, pentru că aceasta este cel mai grav păcat.

2. Educația se concentrează pe „Iubește-ți prietenul", fiindcă asta îl aduce pe om la iubirea de ceilalți, și din iubirea pentru alții el va ajunge la iubirea de Creator, iar de la iubirea pentru Creator el poate primi apoi scopul creației - de a face bine creațiilor Sale. Este așa pentru că el va avea deja vasele potrivite pentru primirea abundenței superioare, căci va avea vase de dăruire, pe care le-a obținut prin iubirea față de ceilalți. Iar atunci nu va mai fi loc pentru calomnie.

Cu privire la calomnie, Zohar-ul spune că atunci când șarpele a calomniat femeia, el a adus moartea în lume. Se spune acolo că sabia care devorează totul este pregătită pentru oricine are o sabie în limba lui, adică pentru cine calomniază. Și Zohar-ul trage concluzia: „După cum este scris: 'Aceasta va fi legea leprosului,’ cu privire la necazurile care vin pentru calomnie.” Rezultă că el a început cu moartea și a încheiat cu necazuri, ceea ce înseamnă că vin numai necazuri, dar nu și moartea.

Cu siguranță, există explicații pentru sensul literal. Dar în muncă, noi trebuie să interpretăm că suferințele și moartea sunt unul și același lucru. Cu alte cuvinte, scopul muncii este acela de a realiza Dvekut cu Creatorul, de a adera la Viața Vieților. Prin aceasta vom avea vasele potrivite pentru a primi încântarea și plăcerea care se găsesc în scopul creației, acela de a face bine creațiilor Sale. Iar prin calomnie el devine unul care-L urăște pe Creator și nu există nicio separare mai mare decât aceasta. Cu siguranță, în acest fel, el se separă de Viața Vieților.

Rezultă de aici că, în loc să primească încântare și plăcere de la Creator, el primește opusul. Cu alte cuvinte, în loc de plăcere, aceasta devine necaz [în ebraică „plăcere" și „necaz" conțin aceleași litere]. Aceasta este semnificația faptului că prin calomnie vin necazuri în loc de plăceri. Acesta este înțelesul expresiei,„Cei răi, în viața lor, se numesc ‚morți’", din moment ce sunt separați de Viața Vieților. Rezultă că, în muncă, moartea și necazurile sunt același lucru.

Cu alte cuvinte, când cineva aderă la Viața Vieților, primește abundența de la El. Iar dacă se întâmplă contrariul și se separă de El, atunci el se va umple de necazuri, în loc să fie umplut cu plăceri.

Cu cele de mai sus, putem interpreta ceea ce au spus înțelepții (Arachin 15), „În Occident se spune: o vorbă despre al treilea, ucide trei: îl ucide pe cel care o spune, pe cel care o primește și pe cel despre a fost spusă". Noi știm cuvintele înțelepților noștri, „Tora, Israel și Creatorul sunt Unul". Aceasta înseamnă, după cum se explică în cartea Fructele înțeleptului (partea I, p.65), că Israel este cel care dorește să adere la Creator. El realizează acest lucru prin cele 613 Mițvot [porunci] din Tora, moment în care este recompensat cu Tora, care este numele Creatorului. Și apoi totul devine unul. Rezultă că acela care calomniază, provoacă moartea a trei persoane: 1) a celui care spune; 2) a celui care primește; 3) a celui despre care se vorbește.

Cele trei discernăminte trebuie să fie făcute între om și om.

Dar și între om și Creator există problema calomniei, așa cum s-a menționat în ceea ce privește „Tora, Israel și Creatorul sunt unul". Atunci când omul vine și se uită în Tora, el vede toate lucrurile acelea bune pe care ni le-a promis Creatorul, prin păstrarea ei. De exemplu, este scris: „Căci aceasta este viața ta" și mai este scris: „Ele sunt mai de dorit decât aurul, da, decât mult aur fin; mai dulci și decât mierea și picurul din faguri" și alte asemenea versete. Dacă nu este recompensat și nu se simte asta, acest lucru se numește „calomnierea Creatorului".

Rezultă că aici trebuie făcute trei discernăminte: 1) Calomniatorul; 2) Tora; 3) Creatorul.

Atunci când omul se uită în Tora, dacă nu este recompensat, el nu vede bucuria și plăcerea îmbrăcate în sfânta Tora și se oprește din studiul Torei, deoarece spune că nu a găsit niciun sens în ea. Vorbind astfel despre Tora, el calomniază Creatorul.

Rezultă de aici că el murdărește trei lucruri: Tora, Israel și Creatorul. Acolo unde ar trebui să se străduiască să facă unificarea „Sunt unul" - ca ei să strălucească împreună, ceea ce înseamnă că discernământul de Israel va obține unificarea, faptul că întreaga Tora este numele Creatorului - el provoacă aici separarea, prin calomnie.

O persoană trebuie să creadă mai presus de rațiune că tot ceea ce ne promite Tora este adevărat, iar singura vină este în noi, că nu suntem încă potriviți să primim bucuria și plăcerea, numite „lumina ascunsă" sau „aromele Torei și Mițvot, "așa cum este scris în Zohar, că întreaga Tora este numele Creatorului.

Pentru a realiza asta, avem nevoie de vase de dăruire - pentru a avea echivalența de formă între lumină și Kli [vas]. Obținerea vaselor de dăruire se face prin iubirea de prieteni. Este așa cum a spus Rabi Akiva, „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți este marea regulă a Torei," căci prin ea vom ajunge la iubirea pentru ceilalți și prin iubirea față de ceilalți, ajungem să iubim Creatorul și să iubim Tora. Tora este numită „dar" și darurile sunt oferite celor pe care-i iubim. Opusul acesteia este calomnia, care provoacă ura față de oameni și ura față de Creator, așa cum am arătat mai sus.

Acum putem înțelege ce au spus înțelepții noștri despre calomnie, „Discuția despre al treilea, ucide trei: îl ucide pe cel care vorbește, pe cel care primește și pe cel despre care se vorbește". Rași interpretează că din ură, ei se provoacă unul pe altul și se ucid reciproc. Putem înțelege că acest lucru se aplică între om și om; dar cum se poate aplica între om și Creator?

Atunci când cineva se uită în Tora și spune că nu vede sau nu simte bucuria și plăcerea pe care Creatorul a spus că le va da poporului lui Israel, el Îl denigrează pe Creator. Sunt trei lucruri aici: persoana care spune, primitorul, adică Tora, și cel despre care se spune, adică Creatorul. Fiindcă, atunci când omul se angajează în iubirea față de alții, obține iubirea de Creator și iubirea de Tora, în acea stare Creatorul îi dăruiește viața, așa cum este scris: „Căci la Tine este sursa vieții". Aceasta este din partea de Dvekut [adeziune], așa cum este scris: „Și voi, care aderați".

În această stare, omul este recompensat cu legea vieții. Dar prin calomnie, viața de la Creator, pe care ar fi trebuit s-o primească, îi este refuzată. Astfel, 1) viața din Tora - în care el ar fi trebuit să simtă Tora vieții – îi este refuzată, 2) el însuși devine lipsit de viață, iar acest lucru se consideră a fi ucis și 3) viața se oprește în trei locuri. Iar prin iubirea față de ceilalți, viața curge din două locuri și el primește viața.