Întreaga Tora este un Nume Sfânt
Articolul Nr. 22, 1985
Este scris în Zohar (Şmini, punctul 1): „Rabi Iţhak a început: ‘întreaga Tora este un nume sfânt al Creatorului şi lumea a fost creată în Tora, care a fost instrumentul Său de măiestrie pentru a crea lumea’. La punctul 2 este scris: „Omul a fost creat în Tora, după cum este scris: 'Și Dumnezeu a spus: 'Să-l facem pe om...'". Este scris la plural. El i-a spus ei: 'Tu şi cu mine îl vom statornici în lume'. Rabi Hiya a spus: 'Tora scrisă, ZA, şi Tora orală care este Malchut, l-au întemeiat pe om'”.
Vedem trei lucruri aici:
1) Întreaga Tora este un nume sfânt;
2) Lumea a fost creată cu Tora;
3) Omul a fost creat cu Tora.
Înţelepţii noştri au spus despre Bereşit [la început], că se datorează faptului că Tora este numită Reşit [început] şi pentru că Israel au fost numiți Reşit, întrucât creaţia lumilor a fost pentru a face bine creaţiilor Sale, adică pentru suflete, astfel încât sufletele să primească încântare şi plăcere. Rezultă că, din perspectiva Creatorului, înseamnă dăruire, și tot ce trebuie să facă ființele create este să primească. Am aflat deja că pentru a avea o echivalență de formă, creaturile trebuie să obţină un Kli (vas) numit „dorinţă de a dărui".
Dar, deoarece nu avem de la natură dorinţa de a dărui, avem nevoie de ceva care să ne dea forţa numită „dorinţa de a dărui". Această forţă, pe care cel inferior o primeşte pentru a putea să dăruiască, vine prin Tora, deoarece „lumina din ea îl reformează". Rezultă că, din moment ce Reșit este Israel, avem nevoie şi de Tora pentru a putea primi încântarea şi plăcerea. De aceea, Tora mai este numită și Reşit pentru că nu funcţionează una fără cealaltă.
Ştim cuvintele din Zohar că „Tora, Israel şi Creatorul sunt unul". Prin urmare, în urma efortului făcut de Israel în Tora, ei sunt răsplătiți cu Creatorul, adică cu „numele Creatorului".
Rezultă că trebuie să discernem două lucruri în Tora:
1) Lumina Torei, care vine pentru a reforma. Aceasta este corecţia Kelim [vaselor].
2) Obţinerea luminii Torei, adică „numele sfinte", ceea ce se cheamă „revelaţia Dumnezeirii Sale față de creaturile Lui din această lume" (vezi în eseul Matan Tora [Dăruirea Torei]).
Prin urmare, atunci când studiem Tora, trebuie să discernem cele două aspecte de mai sus: să extindem lumina, astfel încât aceasta să creeze pentru noi vase de dăruire. Este imposibil să se obţină aceste Kelim (vase) fără lumina Torei. Prin urmare, ce aşteaptă omul? Să fie răsplătit pentru că a studiat Tora. Singura lui dorinţă este să obţină acel Kli numit „vas de dăruire". Aceasta se întâmplă după ce a început munca de dăruire şi a făcut mari eforturi pentru a putea face totul numai cu intenţia de a dărui.
Abia atunci poate ajunge să ştie că voinţa de a primi care a fost instalată în el de la natură nu poate fi anulată. În acel moment el începe să înţeleagă că are nevoie de „mila cerului" şi numai Creatorul îl poate ajuta să fie răsplătit cu vase de dăruire, iar acest ajutor vine prin lumina Torei.
Din acest motiv, în timpul studiului, trebuie să acordăm întotdeauna atenţie scopului studiului Torei, cu alte cuvinte, ce-ar trebui să obținem prin studiul Torei. În acel moment ni se spune că mai întâi trebuie să cerem Kelim, adică să avem vase de dăruire, numite „echivalenţa formei", prin care se elimină restricţia şi ascunderea care au fost plasate asupra creaturilor. În măsura în care este aşa, omul începe să simtă sfinţenia şi să aibă un gust pentru lucrarea Creatorului. În acel moment el poate fi fericit deoarece Kduşa (sfinţenia) produce bucurie, pentru că acolo strălucește lumina de a face bine creațiilor Lui.
Dar dacă nu am decis că trebuie să umblăm mereu pe calea dăruirii, aşa cum au spus înţelepţii noştri, „toate lucrările voastre vor fi pentru Creator", aceasta este considerată ca „pregătirea Kelim" pentru a fi calificate să primească abundenţa superioară. Omul doreşte să fie răsplătit cu vasele de dăruire prin intermediul studiului, aşa cum au spus înţelepţii noştri: „Lumina din ea îl reformează".
Iar odată ce a fost răsplătit cu vase de dăruire, el ajunge la un nivel numit „atingerea Torei", care este „numele Creatorului", aşa cum este numit în Zohar: „Tora, Creatorul şi Israel sunt unul".
Astfel vom înţelege ceea ce este scris în Zohar, punctul 2: „Omul a fost creat în Tora". Trebuie să înţelegem care este legătura dintre Tora şi om, astfel încât să putem spune că omul a fost creat din Tora.
Mai întâi, trebuie să ne aducem aminte de cuvintele înţelepţilor noştri (Yevamot, 61): „Rabi Șimon Ben Yochai obișnuia să spună: 'Mormintele închinătorilor la idoli nu sunt pângărite în cort’, aşa cum s-a spus: ‘Voi sunteţi oile Mele, oile păşunii Mele’; voi sunteți oameni; voi sunteți numiți oameni, iar închinătorii la idoli nu sunt numiţi oameni’”.
Trebuie să ştim ce reprezintă discernământul de „om", ce înseamnă gradul de „om" și de ce adepţii idolilor nu pot fi numiţi „oameni". Înţelepţii noştri au spus despre versetul (Brachot 212b): „La sfârșitul zilei, după ce am ascultat totul, teme-te de Domnul, ‘ce înseamnă 'pentru că acesta este omul întreg? Rabi Elazar a spus: ‘Creatorul a spus: Întreaga lume a fost creată numai în acest scop’".
Rezultă că „om" este cineva în care există frica de ceruri. De vreme ce omul a fost creat cu înclinaţia rea, care îl îndepărtează de teama de cer, care este sfatul prin care putem spune că astfel îi va fi acordată frica de cer? La aceasta vine răspunsul că prin Tora, el va putea să învingă înclinaţia rea, aşa cum au spus înţelepţii noştri: „Am creat înclinaţia rea; Am creat Tora drept condiment, pentru că lumina din ea reformează". Prin urmare, putem interpreta că „Omul a fost creat prin Tora", deoarece discernământul de „om" poate apărea în mod specific prin Tora. Acesta este înţelesul pentru „Omul a fost creat în Tora".
Acum, putem interpreta ceea ce a fost scris în sfântul Zohar, „Lumea a fost creată în Tora". Iar acest lucru este greu de înţeles. Care este legătura dintre Tora, care este un lucru spiritual şi Tora numită „numele Creatorului"? Cum se poate extinde lumea corporală din ea? Conform celor de mai sus, putem afirma că „lumea a fost creată" se referă la întreaga lume, adică la lumea în care există sufletele, pentru că scopul creaţiei a fost acela de a face bine creaţiilor Sale, sufletelor, pentru ca aceste creaturi să primească încântare şi plăcere. Deoarece crearea lumii se referă la dorinţa de a primi, pentru a avea echivalenţă de formă între ramură şi rădăcină, a existat Ţimţum (restricţia), adică ascunderea, astfel încât lumina superioară, care este încântare şi plăcere, să nu fie revelată.
Și atunci, cum poate să existe lumea, astfel încât creaturile să poată primi şi să nu moară, aşa cum s-a întâmplat în spargerea vaselor, care s-au spart iar ele au murit pentru că nu puteau să aibă intenția de a dărui? Prin Tora, a cărei lumină reformează, creaturile vor primi vase de dăruire, iar cu aceste Kelim vor putea să primească abundenţă şi plăcere şi să existe, pentru că vor putea să primească pentru a dărui.
Acesta este înţelesul expresiei „Lumea a fost creată cu Tora". Creaţia lumii care a avut loc cu scopul de „a face binele creaţiilor Sale" a fost imediat în intenţia de dăruire iar acest lucru a fost realizat de Tora. Din cele de mai sus rezultă că trebuie să ţinem mereu cont de scop, acela de a „face bine creaţiilor Sale". Dacă înclinaţia rea vine la o persoană şi îi pune toate întrebările lui Faraon, ea nu trebuie să răspundă cu scuze neconvingătoare, ci să spună: „Acum, cu întrebările tale, pot începe munca de dăruire".
Aceasta înseamnă că nu ar trebui să spunem despre întrebările înclinaţiei rele că vin pentru a ne coborî de la nivelul nostru. Dimpotrivă, acum ea ne dă un loc de muncă, prin care vom urca la gradele de plenitudine. Adică orice depăşire în muncă se numeşte „a merge în lucrarea Creatorului", deoarece „fiecare bănuţ se adună într-o sumă mare". Cu alte cuvinte, toate momentele în care depăşim se acumulează, până ce atingem măsura necesară pentru a deveni un Kli (vas) pentru primirea abundenţei.
Depăşirea înseamnă a lua o parte dintr-un vas de primire şi a o adăuga la vasele de dăruire. Este ca şi cu Masach (ecranul), pe care trebuie să-l punem peste Aviut [grosime]. Rezultă că, dacă omul nu are dorinţă de a primi, nu are peste ce să pună un Masach. Din acest motiv, atunci când înclinaţia rea ne aduce gânduri străine, acesta este timpul pentru a lua aceste gânduri şi a le ridica deasupra rațiunii.
Aceasta este ceva ce se poate face cu tot ceea ce-și dorește sufletul. Omul nu trebuie să spună că acum a primit respingere din muncă. Mai degrabă, el trebuie să spună că i s-au dat gânduri şi dorinţe de sus, pentru a avea loc să le admită în Kduşa (sfinţenie). Prin urmare, rezultă opusul: pentru că de sus este adus mai aproape, i s-a trimis această muncă.
S-a spus despre acest lucru: „Căile Domnului sunt drepte; cei drepţi le urmează, iar păcătoşii dau greș". Aceasta înseamnă că, dacă este răsplătit, omul primeşte o ascensiune. Dacă nu este (recompensat), el primeşte o coborâre în spiritualitate. Ordinea coborârilor este graduală, fiecare conform gradului său. În mod normal, o persoană uită, adică uită că este o chestiune de muncă și că trebuie să tânjească după Dvekut (adeziune) cu Creatorul. În schimb, toată energia pe care o are merge către lucrurile corporale, cu alte cuvinte, în acel moment el găseşte mai mult gust în lucrurile corporale.
Adică, atunci când era conectat la lucrarea Creatorului, el s-a îndepărtat puțin de lucrurile corporale. Aceasta înseamnă că nu le considera (lucrurile corporale) ca fiind demne de luat în considerare. Dar când începe să se desprindă de lucrare, orice lucru corporal, pe care l-a considerat neimportant, devine atât de important pentru el, încât chiar și ceva nesemnificativ devine o problemă care îl blochează în mijlocul drumului iar el nu mai poate înainta.
Uneori, în timpul coborârii pe care a primit-o, îşi aminteşte că există munca spirituală. Când îşi aduce aminte, este întristat şi această tristeţe îl face să vrea doar să doarmă. Adică vrea să se îndepărteze de situaţia în care se află şi crede că prin somn va uita de situaţia sa. Uneori abandonează totul, adică spune: „Nu văd niciun progres în mine. Dimpotrivă, deși am făcut eforturi - și ar fi trebuit să progresez în concordanţă cu eforturile pe care le-am făcut pentru a obţine ceva în spiritualitate - eu văd că dau înapoi. Trebuie să fie așa fiindcă această lucrare, adică munca de dăruire, nu este pentru mine, deoarece nu sunt potrivit pentru ea".
De obicei, oamenii spun: „Am un caracter slab, aşa că nu am puterea să-mi depăşesc dorinţele". Uneori devin mai inteligenţi şi spun: „Văd că nimeni nu a fost recompensat cu ceva în spiritualitate". După toate argumentele corpului său, acesta îl face să vadă că are sută la sută dreptate, ceea ce îl aduce într-o stare în care doreşte să fugă de luptă, să reintre în lumea corporală ca toți ceilalți şi nu să nu fie mai deştept decât ei, ci să meargă cu curentul. Şi mai presus de toate, este sigur că nu poate exista și altceva decât ceea ce a decis el.
Ce face Creatorul? Odată ce (omul) a uitat tot, el primeşte dintr-odată o trezire de la Creator şi o dorinţă de spiritualitate începe să-i curgă din nou în inimă. Începe să muncească din nou cu sârguinţă, iar forţa încrederii funcţionează în el, ca şi cum ar fi sigur că va fi răsplătit cu apropierea de Creator. El uită toate promisiunile pe care le-a făcut cu o minte clară şi un calcul precis ajungând să regrete începutul, ceea ce înseamnă că inima lui a regretat că a intrat în această mizerie numită „munca de dăruire". El a fost absolut sigur că a făcut un calcul sută la sută corect, dar trezirea de sus pe care a primit-o acum îl face să uite totul.
Motivul este că aşa e şi ordinea muncii reale: de sus, ei vor să-i arate că omul nu reprezintă nimic, cu tot intelectul său, decât dacă îi cere Creatorului să-l ajute. Dacă se întâmplă acest lucru, înseamnă că el ştie cu siguranţă că este imposibil să poată ieşi din starea în care se află, de sub regula iubirii de sine numită „exilul din Egipt", care se aplică atât în minte, cât şi în inimă.
Cu toate acestea, dacă o persoană spune doar şi nu simte sută la sută că nu poate face nimic, atunci apropierea reală nu vine de sus. Mai degrabă, ceea ce s-a întâmplat mai înainte se repetă, adică gândurile şi dorinţele din trup vin din nou şi încep încă o dată cu vechile argumente iar omul cade din nou în acele stări şi decide încă o dată să fugă de luptă, luând din nou deciziile de mai sus. Mai târziu, îi vine încă o dată o trezire de sus, numită „chemare", când este chemat şi are iar dorinţa de a ajunge mai aproape de Creator. Dar atunci, dacă nu depune efort în oportunitatea care-i este dată, se va repeta aceeași succesiune de mai sus.
Acest lucru este similar cu ceea ce găsim în Zohar (Tazria, punctul 6): „Prețul ei este mult mai mare decât al perlelor". Ar fi trebuit să spună „valoare", că ea este mai greu de cumpărat decât perlele. De ce se spune „preţ"? El răspunde că ea vinde şi trimite înapoi către celelalte naţiuni pe toţi cei care nu se agață în totalitate de ea și nu sunt în întregime cu ea, aşa cum se spune: „Şi copiii lui Israel au părăsit pe Domnul şi El i-a vândut în mâna lui Sisera". Apoi ei sunt departe de tot de acele perle înalte şi sfinte, care sunt secretele şi internalitatea Torei şi nu vor avea parte de ele. De aceea este scris: „Pentru că preţul ei este mult mai mare decât al perlelor".
Prin urmare, nu trebuie să fim speriaţi de faptul că uneori corpul ne înfățișează culori întunecate. Mai degrabă, trebuie întotdeauna să ne întărim deasupra raţiunii şi să nu urmăm sfaturile corpului, care ne vorbește despre separarea de Kduşa. Mai degrabă trebuie să depăşim cu o rugăciune adevărată şi să fim siguri că vom fi mântuiţi şi vom ieşi de sub sclavia domniei Egiptului şi vom fi răsplătiţi cu izbăvirea.