Ce înseamnă mai presus de rațiune, în muncă
Articolul Nr. 6, 1989
Este scris în rugăciunea Musaf (suplimentară) de Roș haȘana (anul nou): „Așa a spus Domnul, Regele lui Israel și mântuitorul său, Domnul oștirilor: „Eu sunt cel dintâi și eu sunt ultimul și nu există alt Dumnezeu în afară de Mine”. Ar trebui să înțelegem cuvintele „Rege al lui Israel”. Nu este El regele popoarelor lumii? La urma urmei, El este regele lumii.
Ideea este că ar trebui să știm că tot ceea ce spunem despre Creator nu este despre Creatorul Însuși, fiindcă s-a spus despre aceasta: „Nu există niciun gând sau percepție în El”. Mai degrabă, toate denumirile pe care le atribuim Creatorului reprezintă modul în care L-au atins creaturile în conformitate cu aceste nume, așa cum este scris: „Din faptele Tale, Te cunoaștem”.
Prin urmare, Creatorul este regele lumii, chiar dacă ființele create nu vor să-I recunoască regalitatea, El nu are nevoie de acordul lor pentru a fi rege asupra lor. El guvernează fără să le ceară acordul și face tot ce voiește. Nimeni nu are niciun cuvânt de spus în lume, căci El face ceea ce vrea și nu are nevoie de consimțământul ființelor create, așa cum este scris: „Cred în toată credința și numai El a făcut, face și va face toate faptele”.
Totuși, ne-am putea întreba: Dacă El este rege peste noi fără să ne întrebe, de ce trebuie să luăm asupra noastră povara împărăției Sale, dacă El ne guvernează oricum? Răspunsul este că trebuie să știm că El domnește peste noi chiar și mai înainte de a lua asupra noastră povara împărăției cerurilor mai presus de rațiune, ceea ce înseamnă că nu putem înțelege acest lucru în rațiune și nu putem vedea că îndrumarea Lui este sub forma binelui care face bine. În schimb, fiecare simte că lipsește plăcerea, bucuria, în viața sa. Omul consideră că, dacă ar vedea că primește imediat lucrul pentru care se roagă și cere de la Creator, ceea ce se numește „în rațiune”, nu ar mai trebui să creadă că Creatorul aude rugăciunea, pentru că ar vedea cu propriii săi ochi că este ajutat de Creator.
Dar când se roagă Creatorului de mai multe ori și crede că Creatorul nu-i împlinește rugăciunea, dovadă fiind faptul că nu a primit nimic din toate cele pentru care s-a rugat, atunci omul trebuie să se întărească și să spună că el crede ceea ce este scris, „Căci Tu auzi rugăciunea fiecărei guri”. Întrucât aceasta este împotriva rațiunii, pentru că rațiunea îi arată că Creatorul nu-i răspunde, atunci când depășește și spune despre tot ce intelectul și rațiunea îl obligă să creadă, că, „Nu mă uit, ci cred în înțelepții care ne-a spus că El aude rugăciunea fiecărei guri”, aceasta se numește „credință mai presus de rațiune”.
Asumându-ne în acest fel povara împărăției cerurilor, suntem mai târziu răsplătiți cu „Și vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta” și cu echivalența formei însemnând „vase de dăruire”, acele Kelim (vase) în care Creatorul dăruiește delectarea și plăcerea pe care a voit să le ofere.
Acum înțelegem ce-ar trebui să obținem atunci când Îl încoronăm pe Creator rege peste noi, deoarece prin aceasta dobândim Kelim cu care ne putem bucura de Creator. Prin urmare, atât timp cât nu avem nicio legătură cu Creatorul, El nu ne dă nimic, și fiindcă nu ne putem bucura de ceva ce nu este în noi, rezultă că nu ne putem bucura de Creator.
Numai în măsura în care omul crede în Creator, poate spune că primește de la Creator. Dar cel care nu crede în Creator nu poate primi de la El. Numai în măsura credinței în El se poate primi de la El ceea ce vrea El să le dea ființelor create.
Cu toate acestea, este nevoie de multă muncă pentru a atinge gradul de asumare a poverii împărăției cerurilor. 1) O persoană trebuie să știe că, dacă nu are credință în Creator, cum poate să ceară ceva de la El? 2) Ce avantaj are dacă se teme de ceruri? Adică, de dragul cui ar trebui să-și asume povara împărăției cerurilor? De dragul lui sau de dragul Creatorului? Dacă spunem că este de dragul Creatorului, întrebarea este: Ce avantaj are Creatorul dacă noi credem că El este regele? Ce Îi adaugă Lui acest lucru? Putem înțelege că un rege în carne și oase are nevoie de respect, dar are nevoie Creatorul să fie respectat de creaturi? Are El nevoie de creaturile Sale?
Așa cum este scris în „Introducere la Cartea Zohar” (punctul 191): „Teama, care este cea mai importantă, este atunci când omul se teme de Creator pentru că El este mare și stăpânește peste toate. El este mare pentru că este rădăcina din care se extind toate lumile, iar măreția Lui este văzută din acțiunile Sale. Și El stăpânește peste tot, pentru că toate lumile pe care le-a creat, de sus și de jos sunt privite ca nimic în comparație cu El, deoarece nu adaugă nimic la esența Lui”. Cu alte cuvinte, creaturile nu-I adaugă nimic.
Atunci, de ce trebuie să lucrăm de dragul Creatorului, așa cum este scris: „Toate lucrările voastre vor fi de dragul cerului și nu de dragul vostru”? La urma urmei, Creatorul nu primește nimic din munca noastră pentru El pentru că El nu are lipsuri. Așadar, de ce trebuie să muncim pentru a dărui?
Într-adevăr, munca aceasta este numai de dragul ființelor create, pentru că prin aceasta ele vor fi mântuite de disparitatea formei față de Creator și vor fi răsplătite cu echivalența formei, numită „Așa cum El este milostiv, ești și tu milostiv”. Nu înseamnă că El are nevoie ca ele să lucreze pentru El, ca și cum ar avea nevoie de respectul creaturilor. Mai degrabă, lucrând de dragul Creatorului, muncă numită „numai de dragul cerului”, creaturile vor beneficia de aici și vor primi plăcere. Aceasta înseamnă că Țimțum (restricția) și ascunderea au fost date pentru a scoate la lumină desăvârșirea faptelor Sale, iar creaturile să se poată bucura fără să simtă nicio rușine. Acesta este înțelesul echivalenței formei și a Dvekut (adeziunea) cu Creatorul.
Prin aceasta vom înțelege ceea ce am întrebat despre cuvintele „Regele lui Israel”. Nu este El regele națiunilor lumii? Răspunsul este că în muncă, fiecare om este o lume întreagă, așa cum este scris în Zohar. Din acest motiv, omul este format din națiunile lumii și Israel. Prin urmare, sensul expresiei „rege al lui Israel” este că atunci când omul își asumă împărăția cerurilor, Creatorul este numit „rege al lui Israel”.
Cu alte cuvinte, „Israel” înseamnă Yașar-El (direct către Creator), când omul spune că El este regele lui. Adică, nu spune că Creatorul este regele lumii din perspectiva Sa, adică fără ca ființele create să accepte domnia Sa asupra lor din proprie voință. Mai degrabă, „regele lui Israel” înseamnă că omul își asumă în mod conștient povara împărăției cerurilor.
„Națiunile lumii” înseamnă că El stăpânește asupra lor în mod inconștient. Mai precis, Creatorul este regele lumii, deși acestea nu au nicio idee despre credința în Creator și nici măcar nu vor să se gândească la problema împărăției cerurilor. Se consideră că, Creatorul este regele națiunilor lumii, adică stăpânește asupra lor și face tot ceea ce dorește fără ca ele să fie conștiente de faptul că El face și va face toate faptele. De aceea, atunci când se spune „rege al lui Israel”, se referă la cei care au luat asupra lor împărăția cerurilor în mod conștient și de bunăvoie. Acesta este numit „regele lui Israel”.
Așa cum este scris (Avot 3:20): „Omul dă înapoi în mod conștient și inconștient”. „Conștient” înseamnă „rege al lui Israel”, iar „inconștient” înseamnă națiunile lumii, pe care El le guvernează deși omul este inconștient și nici măcar nu se gândește la credință. Acest aspect al omului este numit „națiunile lumii din interiorul unei persoane”.
În consecință, „Așa a spus Domnul, Împăratul lui Israel” înseamnă că pentru cei care și-au luat asupra lor povara împărăției Sale se spune: „izbăvitorul său, Domnul oștirilor”. Adică, ei simt că Creatorul i-a izbăvit de națiunile lumii, al căror control este în minte și inimă. „În minte” înseamnă că națiunile lumii spun că doar ceea ce rațiunea confirmă este adevărat și nu dau omului permisiunea să meargă pe calea credinței mai presus de rațiune. „În inimă” înseamnă că nu-l lasă să iasă din iubirea de sine. Mai degrabă, ei spun despre tot ceea ce inima vrea și simte că este în beneficiul său, că aceste acțiuni le sunt permise. Dar dacă omul vrea să muncească pentru a dărui, dorința de sine opune rezistență cu toată puterea și el nu poate ieși de sub controlul ei. În schimb, Creatorul Însuși îl mântuiește de sub guvernarea ei.
Acesta este sensul cuvintelor „rege al lui Israel și mântuitorul său”. Adică, de îndată ce au luat asupra lor împărăția cerurilor, numită „rege al lui Israel”, ei au ajuns să înțeleagă că doar Creatorul este mântuitorul lor, adică numai Creatorul i-a răscumpărat de sub controlul răului, pe când ei înșiși au fost neputincioși să o facă.
În acest fel ar trebui să interpretăm cuvintele „Domnul oștirilor”. Acest nume înseamnă, după cum a interpretat Baal HaSulam, că Țvaot (oștiri) sunt două cuvinte: Țe (pleacă/ieși) și Ba (vine). Adică, Țava (armata) sunt oamenii de război. Aceștia sunt oameni care merg în fiecare zi să lupte împotriva înclinației rele. Ei sunt numiți „armata”. Prin urmare, după ce au fost răsplătiți cu răscumpărarea, adică după ce au cucerit înclinația rea și au ieșit de sub stăpânirea răului, conduita lor în muncă este pe calea urcărilor și coborârilor, acțiuni numite Țvaot (plural pt. Țava). Adică, uneori ies de sub controlul lor și apoi sunt din nou sub controlul lor. Astfel, numele dat ascensiunilor și coborârilor este Țvaot.
În timpul muncii, omul ar trebui să spună: „Dacă nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?” În acel moment din muncă, ei consideră că fac ei înșiși ascensiunile și coborârile, că sunt oameni de război, numiți Țava, „oameni puternici”. După aceea, când au fost izbăviți, ei realizează că El este Domnul oștirilor (Țvaot), și anume, Creatorul a făcut toate urcările și coborârile pe care le-au avut.
Cu alte cuvinte, chiar și coborârile vin de la Creator. Omul nu primește atât de multe urcări și coborâri fără niciun motiv. Mai degrabă, Creatorul a provocat toate acele ieșiri. Putem interpreta „ieșire” ca „ieșire din Kdușa (sfințenie)”, iar Ba (vine) ca „venirea la Kdușa”. Creatorul face totul. Prin urmare, după răscumpărare, Creatorul este numit „Domnul oștirilor”. Și cine este El? „Împăratul lui Israel și mântuitorul lui”.
În consecință, ar trebui să interpretăm ceea ce este scris: „Eliberatorii se vor urca pe muntele Sion pentru a judeca muntele lui Esau”. Har (munte) înseamnă Hirhurim (gânduri/contemplări), acestea fiind gândurile care duc la starea de Sion, de la cuvântul Yețiot (ieșiri). Muntele Sion (Țion) înseamnă contemplări și gânduri care aduc asupra omului coborârile, adică el se aruncă afară din Kdușa. Aceste gânduri – se va revela mai târziu – sunt locul de unde au urcat eliberatorii, „pentru a judeca muntele lui Esau”.
„Muntele lui Esau” înseamnă gânduri și contemplări referitoare la Esau cel rău. „A judeca” înseamnă a cuceri și a supune contemplările lui Esau cel rău. Și care este sensul cuvintelor „Eliberatorii vor urca”? Cine i-a eliberat ca să cucerească muntele lui Esau? Acela este Muntele Sion. Adică gândurile care i-au determinat să iasă din Kdușa, aceste coborâri, ele cele care i-au ajutat să cucerească muntele lui Esau.
Așa cum este scris: „Chiar din lovitură el își face un bandaj”. Faptul că au avut coborâri, ceea ce se numește „lovitură”, deoarece în acel moment el a căzut din Kdușa în autoritatea Sitra Ahra (cealaltă parte), de aici a venit tot binele. Aceasta înseamnă așa cum este scris: „El ne coboară în iad și El ne înalță”. Văzând că este mai rău decât toți ceilalți, omul hotărăște să facă tot ce poate și să nu se odihnească, atât timp cât nu vede că Creatorul l-a scos și l-a eliberat de sub controlul lui Esau cel rău. Acesta este sensul cuvintelor: „Eliberatorii se vor urca pe muntele Sion pentru a judeca muntele lui Esau”.
Este scris: „Și împărăția va fi a Domnului”. Aceasta înseamnă că exact atunci împărăția va fi a Creatorului, adică în timpul răscumpărării, așa cum este scris: „Împăratul lui Israel și mântuitorul său”.
Dar înainte de aceasta, împărăția nu este a Domnului? Cine altcineva mai guvernează lumea? Ar trebui să interpretăm că Malchut are două nume: 1) Sion, 2) Ierusalim. În muncă, ar trebui să spunem că Sion este atunci când ea însăși nu este încă revelată. Aceasta se numește Malchut care este înăuntru, ceea ce înseamnă că încă nu este evident pentru creaturi că Malchut este conducătorul lumii și că nu există altă forță în lume și doar Creatorul este regele. Acest discernământ este încă ascuns pentru creaturi. Acest aspect al lui Malchut se numește „Sion”, adică Yețiot (ieșiri) din Kdușa.
În acel moment, omul crede că Sitra Ahra îl guvernează pentru că simte că nu are nevoie de spiritualitate. Aceasta înseamnă că, credința în măreția Creatorului este ascunsă. Uneori, el iese din muncă într-o asemenea măsură încât uită cu totul de existența lucrării Creatorului. Este un aspect privit ca o cădere din starea în care lucra cu entuziasm și considera că va rămâne permanent în lucrarea sfântă.
Totuși, după ceva timp, el vede brusc că a fost complet alungat din Kdușa. Adică nu-și mai amintește punctul de zero, nu-și mai poate aminti momentul în care a fost expulzat din Kdușa și a căzut în lumea corporală, deoarece în timpul căderii, omul este inconștient și nu-și amintește nimic. Ca și în corporalitate, atunci când omul cade de la înălțime, nu-și mai amintește că a căzut. Abia când își revine, vede că este în spital. La fel este și în muncă.
Aceasta se consideră a fi „Sion”. Adică, în timpul mântuirii, când vede împărăția cerurilor în mod clar, el realizează faptul că Creatorul l-a izbăvit de Esau cel rău. Apoi Malchut este numită „Ierusalim”, a cărei guvernare este dezvăluită. Acesta este momentul în care vedem că toate acele coborâri au venit și ele tot de la rege. Adică toate reflecțiile și gândurile străine pe care le-a avut, nu au fost cauzate de nicio altă forță, ci Creatorul le-a trimis. Cu alte cuvinte, tot Creatorul i-a trimis și coborârile, pentru ca prin ele să aibă nevoie de ajutorul Său.
Rezultă că, în ce privește Muntele Sion – despre care s-a spus că „Eliberatorii se vor urca să judece muntele lui Esau” – acum ei spun că Muntele Sion era și Malchut, numită „Sion”. Cu alte cuvinte, puterea ei a fost ascunsă și ea i-a ajutat să judece muntele lui Esau. Adică, ei au cucerit calitatea lui Esau cel rău, au corectat calitatea lui Esau, iar acum realizează că nu există altă forță în lume.
Acesta este înțelesul pentru „Și împărăția va fi a Domnului”, adică acum ei văd că domnia era și atunci tot a Domnului, nu doar acum ci și înainte, deoarece nu există nimeni în afară de El. Acum, că au fost izbăviți, ei realizează că așa era și înainte.
Totuși, în timpul ascunderii, trebuie de asemenea să credem că Creatorul face totul. Dar aceasta este mai presus de rațiune. Pe când acum, ei realizează că așa este. Însă, în continuare, ei vor trebui să ajungă la sfârșitul corectării, care se numește „în viitor”, iar atunci, „Domnul va fi Rege peste tot pământul”, chiar și peste națiunile lumii. Cu alte cuvinte, Creatorul se va revela și între națiunile lumii, așa cum este scris: „Căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei”.
Aceasta se numește: „Domnul este rege peste tot pământul”. Dar și înainte de corectarea finală Creatorul este rege peste tot pământul, doar că asta se numește „inconștient”. Adică, ei nu știu că Creatorul este conducătorul lumii, așa cum este scris (în Rugăciunea de dimineață, în secțiunea Șma de Korbanot), „Cine, în toate lucrările Tale în cele de sus și în cele de jos, Îți va spune ce să faci și ce să lucrezi?” Numai El face totul și nu există altă forță în lume în afară de El.
Însă aceasta se referă la poporul Israel, care crede în Creator. Când ne referim la ei putem spune că, Creatorul este regele. Adică, în mod conștient, însemnând că și ei știu că sunt guvernați de Creator. Nu este de ajuns că, Creatorul Însuși știe că El este Regele, ceea ce se cheamă „inconștient”. Mai degrabă, ei au luat asupra lor povara împărăției cerurilor sub formă de credință mai presus de rațiune și o consideră ca și cum ar fi în rațiune.
Aceasta se numește „conștient”, adică în muncă, „credința mai presus de rațiune” înseamnă că trebuie să credem, deși mintea nu pricepe că așa este și are mai multe dovezi că nu este așa cum vrea omul să creadă. Aceasta se numește „credință mai presus de rațiune”, adică spune că el crede, ca și cum ar vedea totul în rațiune. Aceasta se numește „credință mai presus de rațiune” în muncă.
Cu alte cuvinte, este nevoie de multă muncă pentru ca omul să și-o asume; este împotriva rațiunii. Aceasta înseamnă că trupul nu este de acord cu acest lucru, dar el o acceptă totuși ca și cum ar fi în rațiune. O astfel de credință necesită ajutorul Creatorului. Din acest motiv, pentru o astfel de credință, omul trebuie să se roage ca El să-i dea puterea de a fi asemănător cu El, ca și cum ar dobândi-o în rațiune.
Astfel, omul nu ar trebui să se roage Creatorului să-l ajute să înțeleagă totul în rațiune. În schimb, ar trebui să se roage Creatorului să-i dea puterea de a-și asuma credința mai presus de rațiune, ca și cum ar fi în rațiune.
Dar înainte de aceasta, el trebuie să aibă credință în înțelepți că aceasta este voința Creatorului – să ne asumăm credința în Creator mai presus de rațiune. Și aici, în această ordine, încep ascensiunile și coborârile. Uneori el devine mai puternic în credință, iar alteori el cade din gradul său și trebuie să creadă, în timp ce se roagă Creatorului, că El îl va ajuta. Cu toate acestea, omul nu vede că ar primi ajutorul de care are nevoie.
Apoi, de asemenea, trebuie să creadă mai presus de rațiune că totul vine de la Creator și, în același timp, să spună „Dacă nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?” Apoi ajunge la starea „Muntele Sion” și apoi la starea „muntele lui Esau”, pentru ca prin toată munca din acea perioadă - de dinainte de a fi răsplătiți cu răscumpărarea - să iasă de sub controlul rațiunii.
În acel moment, ajungem să cunoaștem munca, așa cum este scris: „Așa a spus Domnul, Regele lui Israel și mântuitorul său, Domnul oștirilor: „Eu sunt cel dintâi și eu sunt cel de pe urmă și nu există alt Dumnezeu în afară de Mine, și împărăția va fi a Domnului și Domnul va fi rege peste tot pământul”. Așa cum este scris: „Toți cei din carne vor chema în Numele Tău, ca să întoarcă la Tine pe toți cei răi de pe pământ; toți locuitorii lumii vor ști și vor recunoaște”. Adică, în acel moment, toată lumea va ști că Creatorul este regele, iar înainte de aceasta, numai poporul lui Israel a știut că El este Regele.