Cel Bun care face bine, celui rău și celui bun
Articolul Nr. 1, 1987
Noi spunem: „Și toți cred," etc., „Cel Bun care face bine, celor răi și celor buni". Trebuie să înțelegem acest lucru în muncă, adică aceia care doresc să se apropie de Creator și care privesc acest lucru ca fiind „bun", înseamnă că tot ceea ce așteaptă ei este să fie răsplătiți cu Dvekut [adeziunea] la Creator. Prin urmare, cum ar trebui să interpretăm aici „celui rău și celui bun"? De ce sunt considerați „răi" dacă vorbim despre cineva care dorește să ajungă la bine, pe care îl consideră a fi Dvekut cu Creatorul? Și, în consecință, ce considerăm că este gradul de „bun"?
Pentru a înțelege acest lucru, mai întâi trebuie să menționăm scopul creației, despre care știm că este „a face binele creațiilor Sale". În consecință, înseamnă că atunci când spunem: „Și toți cred", etc., „Cel Bun face bine", înseamnă, așa cum spuneau înțelepții noștri, „conduita Celui Bun este de a face bine". Și totuși, noi credem că El face bine și celor răi și celor buni, ceea ce înseamnă că și cel rău va primi plăcere și încântare.
Într-o interpretare simplă, ar trebui să spunem că „răi" sunt acei oameni care fac rău altora, ceea ce înseamnă că aceștia se preocupă numai de propria lor bunăstare și nu să dăruiască. „Buni" sunt acei oameni cărora le place să le facă bine celorlalți; aceștia sunt cei care sunt numiți „buni". Din acest motiv, ar trebui să interpretăm „Cel Bun care face bine, celui rău și celui bun", în sensul că și oamenii răi, care sunt imersați în iubirea de sine, vor primi încântare și plăcere.
Conform regulii învățate - că a existat o restricție și ascundere asupra vaselor de primire pentru a primi, astfel încât lumina să nu mai strălucească în acest loc și să rămână un spațiu lipsit de lumină, iar această restricție se numește Țimțum Alef [prima restricție] și nu va fi niciodată revocată, ci doar Țimțum Bet (a doua restricție) va fi revocată, dar cel care primește pentru a primi nu va primi niciodată - cum se poate fi adevărat „face bine celor răi și celor buni"? La urma urmei, aceia nu au vase pentru a primi abundența superioară, numită „a face bine creațiilor Sale".
Baal HaSulam a spus odată că există două tipuri de Kelim [vase] într-o persoană: 1) vase de dăruire, 2) vase de primire, pe care Cabala le numește Kelim de Panim [Kelim anterioare], care sunt vasele de dăruire și Kelim de Ahoraim (vase posterioare), care sunt vasele de primire. Vasele de dăruire sunt numite „vase bune" și există oameni care se pot corecta numai cu vase de dăruire. Aceasta înseamnă că numai cu vasele de dăruire își pot îndrepta intenția spre dăruire, și nu mai mult. Alții sunt recompensați cu un grad mai înalt, ceea ce înseamnă că aceștia pot să aibă intenția de dăruire și cu vasele de primire.
Conform celor de mai sus, trebuie să interpretăm semnificația expresiei „Cel Bun, care face bine, celui rău și celui bun", că înseamnă că omul ar trebui să creadă că Domnul dă ajutor de sus, așa cum spuneau înțelepții noștri: „Cel care vine să se purifice este ajutat". Prin urmare, atunci când cere de la Creator să-i dea puterea de a fi capabil să-și orienteze acțiunile ca ele să fie în scopul de a dărui, să ceară o rugăciune completă, ceea ce înseamnă că El îl va ajuta să aibă puterea de a depăși pentru a dărui chiar și peste vasele sale de primire, astfel încât și ele să fie pentru a dărui, acest lucru se numește „celui rău", adică pentru vasele de primire. Și „celui bun" înseamnă vasele de dăruire. Amândoi trebuie să aibă intenția pentru Creator.
Acum putem înțelege cum se poate spune despre o persoană care dorește ca El să o aducă mai aproape de lucrarea Sa, astfel încât să-și poată îndrepta lucrarea către Creator, că este numită „rea". Conform celor de mai sus, ar însemna că pe aceia care doresc ca vasele de primire - care sunt numite „Kelim rele" - să se apropie și ele de Creator, noi îi numim „răi". Rezultă că atunci când vorbim despre Kelim rele care vor fi corectate pentru a dărui, înseamnă un grad mai înalt decât „cel bun", deoarece „bun" înseamnă că el dorește de la Creator să-i dea puterea de a le birui și de a ţinti spre dăruire.
În ceea ce privește înclinația rea și înclinația bună, Baal HaSulam a spus odată că Yețer [înclinația] provine din cuvântul Țiur [reprezentare]. De aceea, uneori înclinația înseamnă că omul capătă o reprezentare bună în ceea ce privește păstrarea Torei și Mițvot [porunci] pentru Creator, însemnând că el începe să simtă plăcerea și încântarea pe care le va avea prin faptul că este răsplătit cu aderarea la Creator și aderarea la rădăcina care a creat toate creațiile, ceea ce înseamnă că intenția Creatorului a fost să facă bine creațiilor Sale.
În acel moment, această reprezentare îi conferă o mare tânjire de a părăsi toate chestiunile corporale, pentru că simte că toate acestea nu merită să existe și vor fi anulate. El spune despre fiecare chestiune materială pe care o examinează că nu merită să-și risipească viața pentru a o obține. Mai degrabă, simte că merită să renunțe la toate pentru a realiza Dvekut cu Creatorul și pentru a avea legătură cu toate sufletele care au existat în această lume și au fost răsplătite cu viața lumii următoare și el va fi răsplătit cu intrarea în seminarii, așa cum este scris în Zohar, „seminarul lui Rașbi", „seminarul lui Matat". Rezultă că imaginea bună pe care a primit-o despre spiritualitate îl determină să se îndepărteze de plăcerile corporale și să se apropie de plăcerile sufletelor, deoarece el tânjește, așa cum spuneau înțelepții noștri, „Vei vedea lumea ta în viața ta și sfârșitul tău în viața lumii următoare" (vezi „Introducere în Studiul celor Zece Sfirot", punctul 89). Aceasta este înclinația bună.
Uneori, o persoană primește o reprezentare rea, adică primește imaginea că, dacă își asumă munca numai pentru Creator și nu pentru propriul său beneficiu și toată munca lui va fi dedicată Creatorului, primește imagini în care este ca și cum ar dispărea din această lume, care este plină de bucuria vieții, își părăsește întreaga familie, cu care era mereu împreună și dintr-o dată îi părăsește. Toate dorințele pe care dorea să le satisfacă și credea că pe unele le-a satisfăcut iar pe altele, nu, acum, dintr-o dată, pierde totul și simte ca și cum întreaga lume s-ar fi întunecat pentru el. Nu poate găsi în el nici o dorință sau tânjire pentru a avea posibilitatea de a depăși toate imaginile pe care le primește acum despre lumea corporală.
Mai mult, el este surprins de faptul că nu a atribuit niciodată o importanță atât de mare lumii corporale, așa cum o face acum, și a convenit deja, de multe ori, să lucreze cu devotament, astfel încât totul să fie în beneficiul Creatorului și nu în beneficiul său. Cu toate acestea, el nu a simțit niciodată un astfel de gust în viața corporală așa cum i se pare că simte acum, în această stare în care a primit imagini atât de rele despre spiritualitate și imagini atât de bune despre corporalitate. Aceasta se numește „înclinația rea".
Conform celor de mai sus, ar trebui să interpretăm ceea ce este scris în „Și pentru păcatul pe care l-am păcătuit înaintea Ta constrânși și de bunăvoie" și apoi spunem „pentru păcatul pe care l-am păcătuit înaintea Ta cu înclinația rea". Toți întreabă, „Prima oară, „pentru păcatul” s-a referit la înclinația bună și nu la înclinația rea? În fond, păcatele vin doar din înclinația rea”.
De aici ar trebui să interpretăm ceea ce ne-am asumat: să auzim reprezentările rele pe care ni le spune despre spiritualitate. Adică, pe de o parte, noi suntem imersați în toate păcatele corporale și, în plus, primim de la ea reprezentări rele cu privire la spiritualitate și putem interpreta „pentru păcatul pe care l-am păcătuit înaintea Ta cu înclinația rea" ca fiind reprezentările rele despre spiritualitate.