Domnul l-a ales pe Iacov, pentru El
Articolul Nr. 16, 1986
În Zohar, Truma (punctul 1), Rabi Hiya interpretează versetul: „Domnul l-a ales pe Iacov pentru El”. Acestea sunt cuvintele sale: «Rabi Hiya a început: „Căci Domnul l-a ales pe Iacov pentru El, Israel pentru meritul Său”. Cât de iubiți sunt fiii lui Israel de către Creator, care îi dorește și vrea să se unească cu ei și să se alipească de ei, El i-a făcut o națiune unică în lume, așa cum este scris: „Și care altă națiune de pe pământ este precum poporul Tău Israel” iar ei L-au dorit pe El și s-au unit cu El. Este scris despre aceasta: „Domnul l-a ales pe Iacov pentru El” și este scris: „Căci partea Domnului este poporul Lui”. Iar celorlalte națiuni le-a dat miniștri și conducători peste ei în timp ce pe Israel l-a luat să fie partea Lui.».
Ar trebui să clarificăm următoarele despre cuvintele de mai sus ale lui Rabi Hiya:
1) El începe să interpreteze: „Căci Domnul l-a ales pe Iacov pentru El”. Aceasta înseamnă că, Creatorul l-a ales pe Iacov deoarece spune că El i-a dorit și a vrut să se unească și să se lege cu ei. Apoi interpretează contrariul și spune: „Ei L-au dorit și s-au legat cu El”, după cum este scris: „Și Iacov L-a ales pe Domnul pentru el”.
2) Ce înseamnă atunci când spune „și El i-a făcut o națiune unică în lume”, așa cum este scris: „Și care altă națiune de pe pământ este precum poporul Tău Israel”? În fond, ei sunt o națiune dintre cele șaptezeci de națiuni ale lumii, deci ce înseamnă „o națiune”? Se pare că implică faptul că El i-a făcut să fie o națiune.
3) El interpretează: „Căci partea Domnului este poporul Lui” că înseamnă că a dat celorlalte nații miniștri și conducători peste ei și a luat pe Israel ca parte a Lui. Trebuie să înțelegem ce înseamnă că El a dat miniștri și conducători restului națiunilor, dar a luat poporul Israel să fie partea Lui.
Se știe că există două tipuri de îndrumare: prima se numește „Providență privată” iar a doua este numită „îndrumare prin recompensă și pedeapsă”. Ele se contrazic una pe alta, iar Baal HaSulam a interpretat că nu se poate înțelege acest lucru cu mintea externă, ci doar atunci când omul a realizat întregimea în nivelul său interior, el poate atinge acest lucru.
Ordinea muncii omului este că ni s-a dat lucrarea Creatorului cu îndrumare prin răsplată și pedeapsă. De aceea omul nu trebuie să spună: „aștept ca Domnul să-mi dea dorința și pofta de a mă angaja în Tora și Mițvot și când El va simți că am un sentiment bun, voi păstra Tora și Mițvot”. Este interzis să spunem acest lucru deoarece suntem ca „lutul în mâinile olarului”, în mâinile Creatorului. Cum ne ajută depășirea noastră să lucrăm împotriva opiniei trupurilor noastre? Ni se spune că nu trebuie să ținem cont de trupurile noastre, care cer să le satisfacem dorințele. Mai degrabă, trebuie să ne obișnuim corpurile și să le convingem să urmeze regulile Torei indiferent dacă sunt de acord sau nu.
Trebuie să credem în recompensă și pedeapsă - că totul depinde de acțiunile noastre, de măsura în care ne convingem corpurile să urmeze legile Torei. Înțelepții noștri au spus: „Răsplata este în funcție de muncă (Avot, capitolul 5): „Ben He He spune: „Răsplata este pe măsura muncii”.
Baal HaSulam a spus că trebuie să respectăm cele două tipuri de îndrumare de mai sus în felul următor: Înainte de acțiune, adică în timpul pregătirii, atunci când omul este pe punctul de a păstra Tora și Mițvot, trebuie să creadă în Providența de recompensă și pedeapsă. Apoi, „Tot ceea ce este în puterea mâinii tale să faci, fă!”. Înseamnă că totul depinde de munca omului: pe măsura puterii sale de a depăși prin Tora și Mițvot, va fi și răsplata.
Dar după muncă el ar trebui să spună că se încrede în Providența privată. Dar este dificil pentru om să spună asta după toate eforturile depuse, cum poate el să spună că aceasta este Providența privată? Rezultă că și după aceea continuă să lucreze tot în răsplată și pedeapsă. Adică, dacă va încerca să creadă că aceasta a fost Providența privată, el va primi răsplată pentru asta. Dacă nu poate să creadă în Providența privată, rezultă că este pedepsit pentru că nu dorește să creadă în Providența privată.
Prin urmare, crezând în Providența privată și că aceasta nu depinde de el, ci Creatorul a ales să se conecteze cu el, trebuie să laude și să-I mulțumească Creatorului pentru că l-a ales pe el. Acest lucru se aplică în fiecare discernământ. Mai precis, chiar și pentru cea mai mică acțiune din spiritualitate pe care omul este răsplătit să o facă, el ar trebui să-i mulțumească Creatorului pentru că i-a dat un gând și o dorință de a face acest lucru.
Omul trebuie să se obișnuiască cu această lucrare. Când se scoală înaintea zorilor, indiferent dacă s-a trezit singur sau l-a trezit un prieten, trebuie să creadă că, deși și-a depășit lenea și s-a dat jos din pat cu un efort uriaș, pentru care cu siguranță că merită recunoștință și o mare recompensă, el trebuie totuși să creadă că, Creatorul i-a dat dorința de a-și depăși toate gândurile pe care le-a avut atunci când s-a sculat din pat.
Rezultă că este opusul a ceea ce gândește el, ceea ce înseamnă că Domnul merită recunoștință pentru că i-a dat puterea și dorința de a depăși toate aceste gânduri și dorințe. Rezultă că, pe de o parte, Creatorul l-a ales și acest lucru se numește „Providență privată”. Pe de altă parte, Iacov L-a ales pe Creator și acesta este sensul de „recompensă și pedeapsă”.
Acum vom explica ceea ce am întrebat: „Ce înseamnă atunci când spune: „și i-a făcut o națiune unică în lume” La urma urmei, există alte șaptezeci de națiuni în lume și versetul spune „Și care altă națiune de pe pământ este precum poporul Tău Israel?”
Este cunoscut faptul că singularul și pluralul din spiritualitate sunt considerate a fi disparitate de formă și echivalență de formă, așa cum este scris (Exodul 19: 2), „Și Israel a făcut tabără acolo, în fața muntelui”. RAȘI a interpretat: „Ca un om cu o singură inimă”. De aceea este scris „a făcut tabără”, la singular, însă restul popasurilor sunt cu plângeri și dispute, de aceea acolo este scris „au făcut tabără” la plural. Rezultă că singularul se referă la echivalența formei.
Din cele de mai sus ar trebui să interpretăm că Domnul a făcut poporul lui Israel. Deși ei sunt mulți, la fel ca în „Cum fețele lor nu sunt asemănătoare una cu cealaltă, nici opiniile lor nu sunt similare” (Brachot, 58), totuși, El i-a făcut un popor unic în lume, ceea ce reprezintă o mare noutate. Adică, deși ei sunt o națiune, adică la plural, au totuși forma de singular prin echivalența de formă. Așa cum a fost în momentul dăruirii Torei, tot așa ar trebui să fie integritatea poporului Israel, adică să devină unul.
Acest lucru este prezentat în articolul „Arvut (garanție reciprocă)” (punctul 23): «Și de aceea textul se referă la ei la singular, căci stă scris: „și acolo, Israel a făcut tabără înaintea muntelui”, interpretat de înțelepții noștri „ca un singur om, o singură inimă”. Asta pentru că fiecare persoană din națiune s-a detașat complet de iubirea de sine…. Rezultă că toți indivizii din națiune s-au unit și au devenit o singură inimă și un singur om, căci numai atunci au fost pregătiți să primească Tora».
Prin urmare, vedem că Domnul a făcut astfel încât poporul Israel să poată realiza integralitatea, dându-le puterea de a fi toți în echivalență de formă, care este aceea de a aduce mulțumiri Creatorului.
Trebuie să explicăm și a treia întrebare. Am întrebat despre faptul că a dat El restului națiunilor miniștri și conducători, în timp ce pe Israel l-a luat pentru Sine, ca parte a Lui. Ar trebui să interpretăm acest lucru în muncă, într-un singur om, adică într-un singur corp. Când omul atribuie tot ceea ce se întâmplă în lume Creatorului, care face și va face toate faptele, se consideră că face parte din Creator, pentru că nu există altă autoritate în lume. Atunci se consideră că face parte din Creator. Când nu atribuie tot ceea ce se întâmplă în lume Creatorului, ci spune că există alte forțe, care nu sunt de Kdușa [sfințenie], el este într-o stare de „națiunile lumii”, adică are miniștri și responsabili. Atunci, el este într-o stare de „restul națiunilor lumii”.