Apleacă-ți urechea, cerule
Articolul Nr. 2, 1986
„‘Apleacă-ți urechea, cerule’. Rabi Yehuda a început: „Am deschis pentru iubitul meu. „Glasul iubitului meu bate la ușă”. El spune: „Glasul iubitului meu bate la ușă” este Moise, care a admonestat Israelul în mai multe dispute, în mai multe certuri, după cum este scris: „Acestea sunt cuvintele”, ‘V-ați răvratit’, iar ‘În Horev ai provocat’, așa cum este scris, ‘bate la ușă’”. (În Sulam, Comentariul Scara, punctele 1-2) „Deși Moise a mustrat pe Israel, toate cuvintele lui au fost cu iubire, deoarece este scris: ‘Căci voi sunteți un neam sfânt pentru Domnul Dumnezeul vostru’ și ‘Domnul Dumnezeul vostru v-a ales să fiți poporul Său’, ‘dar pentru că Domnul te-a iubit’, așa cum este scris: ‘Deschide-mi, sora mea, soția mea,’ cu afecțiune”.
Ar trebui să înțelegem cuvintele Sfântului Zohar.
1) Dacă aduce atâtea laude poporului lui Israel, după cum este scris: „Căci voi sunteți un neam sfânt pentru Domnul Dumnezeul vostru” și „Domnul Dumnezeul vostru v-a ales să fiți poporul Său”, cum poate fi vorba de mustrare? Dacă ei sunt un popor sfânt, ce le mai lipsește?
2) Ce ne învață asta pentru posteritate, din moment ce sunt două opusuri în același subiect? Adică ori sunt un neam sfânt, ori nu sunt!
3) Există o regulă: „Iubirea acoperă toate nelegiuirile”. Scrierea spune (Deuteronom, 7:7): „Domnul nu te-a dorit și nici nu te-a ales pentru că ai fost mai numeros decât toate neamurile, pentru că ai fost cel mai mic dintre toate popoarele... ci din cauza iubiriii Domnului pentru voi”. Prin urmare, cum este posibil să găsim nelegiuiri la ei, din moment ce „Iubirea acoperă toate fărădelegile”?
Fapt este că se știe că pot exista două scrieri care se neagă una pe cealaltă până când vine a treia scriere și decide. „Linie” în spiritualitate, înseamnă că atributul de Hesed (milă) se numește „linia dreaptă”. Hesed înseamnă că omul vrea doar să facă bine altora și nu vrea nimic în schimb. El tânjește după iubirea Creatorului și nu are nicio grijă pentru el însuși. Mai degrabă, toate aspirațiile lui sunt doar de a dărui mulțumire Creatorului său, iar pentru el, se mulțumește cu puțin. Adică nu-l preocupă ceea ce are și anume arome bune în Tora, în rugăciune sau în Mițvot (porunci), ci este mulțumit cu partea lui.
Aici, în spiritualitate, când se analizează și spune că el crede în Providența Privată, că totul vine de sus, adică Creatorul i-a dat un gând și o dorință de a-L sluji pe Creator și de a se angaja în Tora și Mițvot, deși nu simte în ele nicio aromă. Totuși, acest lucru nu-l deranjează și spune că este mulțumit că poate păzi porunca Creatorului. Acest lucru, singur, este pentru el ca și cum ar fi făcut avere. Și chiar dacă nu atinge măreția Creatorului, orice ar avea îl satisface și crede că este un dar din Cer că i s-a dat gândul și dorința.
El vede că altora nu li s-a dat acest lucru. Mai degrabă, ei aspiră doar să obțină lucruri corporale, adică să fie în grațiile oamenilor sau să-și delecteze corpul cu lucrurile pe care le folosesc și animalele. Dar lui, pe de altă parte, i s-a dat un gând și o dorință de a sluji Creatorul, „și cine sunt eu, de m-a ales El?” Este așa cum spunem: „Binecuvântat ești Tu, Doamne, care alegi poporul Tău, Israel, cu iubire”.
Se dovedește că binecuvântăm pe Creator pentru că ne-a ales, ceea ce înseamnă că ni s-a dat un gând și dorința de a respecta Tora și Mițvot. Prin urmare, când omul se uită la alții, care nu au acea dorință pentru Tora și Mițvot, el spune că Domnul l-a ales pe el dintre ceilalți, pentru a-L sluji. Deși i-a dat doar o mică slujbă, fără nici un intelect și rațiune, el spune că și această slujire, cea mai mică dintre cele mai mici, este mai mare decât propria sa valoare pentru că atunci când se privește pe sine prin ochii măreției Domnului, spune că nu merită nici măcar asta. Prin urmare, este cu siguranță la fel de fericit ca și cum ar fi fost răsplătit cu un serviciu potrivit pentru oamenii mari.
Linia din dreapta vine din Sfirot superioare. Acest discernământ se numește Sfira (singularul pentru Sfirot) Hesed și se referă la echivalența formei cu Creatorul – așa cum El dă, și cel de jos dorește să dea celor de sus. Aceasta este considerată echivalență de formă, în care în care el nu ia în considerare ceea ce are în vasele de primire. Mai degrabă, singura măsură a perfecțiunii pe care o are este capacitatea sa de a dărui.
Chiar dacă nu poate dărui mult, se mulțumește cu atât pentru că își examinează josnicia în comparație cu Dătătorul și în comparație cu alți oameni pe care îi vede mai virtuoși decât el. Totuși, i s-a dat de sus un gând și o dorință pe care nu le avea iar el nu spune despre nimic, că ar fi: „Puterea mea și puterea mâinii mele”.
Din acest motiv, este întotdeauna satisfăcut și nu are ce adăuga la munca sa. În schimb, el mulțumește și Îl laudă pe Creator cât de mult poate, Îi mulțumește și Îl preamărește în tot felul de laude. Și chiar și atunci când nu oferă lauda și recunoștința pe care consideră că ar trebui să le ofere Creatorului, nu regretă acest lucru pentru că spune despre el: „Cine sunt eu să vorbesc mereu cu Regele, așa cum este potrivit pentru oamenii importanți și nu pentru cei de jos ca mine?” Rezultă că el este întotdeauna în plenitudine și nu are nimic de adăugat.
Și dacă uneori uită de chestiunile legate de muncă și mintea lui este cufundată în chestiuni lumești, iar după un timp își amintește de spiritualitate și vede că în perioada în care s-a ocupat de chestiunile corporale ale acestei lumi, el nu s-a gândit că în acel timp era separat. În schimb, este fericit că Creatorul l-a chemat pe el dintre toți oamenii și i-a spus: „Unde ești?” El începe imediat să-I mulțumească Creatorului pentru că i-a amintit că ar trebui să se gândească la spiritualitate.
Rezultă că nici în acea stare nu se gândește la deficiențe și regretă că a uitat complet de muncă în tot acest timp, dar este fericit că măcar acum se poate gândi la lucrarea Creatorului. Rezultă că și acum se află într-o stare de perfecțiune și nu va ajunge într-o stare de slăbire a muncii, ci va fi mereu în perfecțiune. Aceasta se numește „linia dreaptă”, Hesed, care este perfecțiunea.
Totuși, acest lucru depinde de măsura în care omul crede în Providența Privată, cu alte cuvinte Creatorul dă totul - lumina, precum și Kli (vasul) - adică atât dorința omului, cât și deficiența pentru aceasta, că nu este alipit la Creator și, de asemenea, sentimentul din corpul său, că are lipsuri în ținerea Torei și Mițvot. Creatorul dă totul. Lumina este cu siguranță ceva ce trebuie dat de Creator, deoarece aroma din Tora și Mițvot îi aparține cu siguranță Creatorului. Este așa cum spunem în noaptea de Yom Kipur (Ziua ispășirii): „Căci ea este ca lutul în mâinile olarului. Când dorește El dă din belșug; când dorește El dă cu zgârcenie. Așa suntem noi în mâinile Tale, Păzitor al milei”.
Rezultă că, dacă omul vede că în el se trezește dorința de a studia, chiar și o oră pe zi, iar când se roagă vede că pentru câteva minute știe că se roagă și nu uită că este învelit într-un Talit (șal de rugăciune) și Tfilin, iar inima lui gândește toate gândurile lumii, apoi își amintește pentru câteva minute că este încoronat în Talit și Tfilin și că acum este în mijlocul unei rugăciuni, și începe să se gândească la cel cu care vorbește în timpul rugăciunii. El simte că nu vorbește pur și simplu, ci stă în fața Regelui și crede în „Tu auzi rugăciunea fiecărei guri”. Deși vede că s-a rugat deja de multe ori și că rugăciunea sa nu a primit răspuns, el crede în continuare peste rațiune că Creatorul aude rugăciunea, iar motivul pentru care rugăciunea lui nu a fost îndeplinită este că, probabil nu s-a rugat din adâncul inimii. Prin urmare, el se angajează să se roage mai intens „și Creatorul cu siguranță că mă va ajuta și îmi va împlini rugăciunea”. Apoi, începe imediat să-I mulțumească Creatorului pentru că i-a amintit că acum este încoronat cu Talit și Tfilin. Se simte bine, fiindcă se uită la alți oameni, care sunt încă adormiți, în timp ce pe el, „Creatorul m-a trezit în mijlocul rugăciunii”, așa că este bucuros.
Dacă mai trec câteva minute, el uită încă o dată unde se află și se gândește la bou și la măgar, apoi este trezit din nou de sus, atunci are sens să se plângă că a uitat de toată treaba, că acum este în sinagogă. Doar că nu vrea să audă despre asta. Mai degrabă, este fericit că i s-a reamintit. Rezultă că în acest fel se uită doar la „fă bine”, adică se bucură că acum a putut să facă binele și nu observă că până acum cutreiera prin lumea separării.
El poate simți toate acestea în măsura în care își recunoaște valoarea, că nu este mai bun decât alți oameni, iar aceia au chiar și spiritul ereziei și nicio afinitate față de iudaism. De asemenea, vede că există oameni care nici măcar nu dau atenție iudaismului, ci trăiesc precum toate celelalte animale, fără grijă pentru vreun scop în viață. Mai degrabă, ei cred că întreaga lor viață, pe care o consideră la un nivel mai înalt decât cel al animalelor, constă din preocuparea de a fi respectați și înțeleg că uneori este mai bine să renunțe la poftă pentru a obține respect. Dar în ceea ce privește iudaismul, chiar dacă au fost circumciși de către părinții lor, ei nu-i acordă atenție, pentru că alte lucruri îi interesează mai mult.
Când îi privește, realizează că nu știe de ce a fost privilegiat mai mult decât ei, iar Creatorul i-a dat gândul și dorința de a se angaja în Tora și Mițvot, chiar dacă doar în acțiune. Adică, el vede că este încă departe de a atinge gradul de Lișma (de dragul Ei), dar spune: „În orice caz, am fost privilegiat cu Lo Lișma (nu de dragul Ei), așa cum au spus înțelepții noștri, ‘De la Lo Lișma venim la Lișma’. Astfel, cel puțin eu sunt în prima etapă de Kdușa (sfințenie)”. Se gândește la cât de fericit este că a fost introdus de Creator în primul grad de Kdușa, numit Lo Lișma, cât de mult ar trebui să-I mulțumească și să-L laude pe Creator, mai ales că dacă este recompensat și i se dă un gând de a se angaja în secretele Torei, chiar dacă nu înțelege niciun cuvânt care este scris acolo, pentru el este totuși un mare privilegiu acela că acum a aderat la studiul internalității Torei.
Cu alte cuvinte, omul crede că ei vorbesc doar despre Dumnezeire iar el are loc să se adâncească în gânduri, deoarece „tot ce învăț este despre numele sfinte, înseamnă că sunt foarte norocos. Prin urmare, tot ce trebuie să fac este să-I mulțumesc și să-L laud pe Creator. Adică, vitalitatea întregii lumi vine doar din prostii, în timp ce eu am fost răsplătit cu intrarea în prima etapă de Kdușa, numită Lo Lișma”. Aceasta este considerată „linia dreaptă”, adică perfecțiunea, care nu necesită nicio corectare.
Totuși, este scris: „dreapta și stânga și între ele, o mireasă”. Adică avem nevoie și de linia stângă. Trebuie neapărat să înțelegem acest lucru: dacă el simte că este în perfecțiune și poate mulțumi și lăuda Creatorul toată ziua și toată noaptea, ce altceva îi mai trebuie? Cu toate acestea, el însuși știe că este în Lo Lișma, iar scopul omului este să lucreze pentru Creator și el spune că nu a atins acest nivel. Și atunci, cum poate să se ridice în niveluri dacă nu se simte deficient?
Există o regulă că, dacă omul cere ceva de la Creator, trebuie să o facă din adâncul inimii. Aceasta înseamnă că el ar trebui să simtă lipsa în inimă, și nu ca un discurs din vârful buzelor. Asta pentru că atunci când cineva cere luxul, fără de care se poate trăi, nimeni nu are milă de el când țipă și plânge că nu are ceva ce mulți alții nu au. Și deși țipă și plânge să i se dea acel lucru, nu este de mirare că nimănui nu-i este milă de el. Totuși, când cineva țipă și plânge pentru o deficiență pe care o are, iar restul lumii are acel lucru și el nu, atunci acela este auzit și oricine îl poate ajuta, încearcă să-l ajute.
La fel este și aici în lucrarea Creatorului. Când încearcă să găsească perfecțiunea în linia dreaptă, deși știe că trebuie să încerce ca toată munca lui să fie pentru Creator, el mai știe și că omul trebuie să respecte ceea ce este scris: „Plăcerea Lui este în Legea Domnului, iar la Legea Lui cugetă zi și noapte” (Psalmii 1). El nu observă acest lucru, dar încearcă din toate puterile să simtă perfecțiunea din linia din dreapta. În acel moment, deși știe că încă nu are integralitate, tot nu poate cere Creatorului să-i dea putere să respecte „Și la Legea Lui, el cugetă zi și noapte” și să strige către Creator să-l ajute să atingă Lișma, decât ca lux dar nu ca necesitate.
Se întâmplă așa din motivul menționat mai sus că, atunci când omul cere ceva, țipă și plânge că nu are acel lucru, dar nici ceilalți oameni din orașul său nu îl au, el nu poate spune că aceasta este o necesitate, ci mai degrabă un lux, și nimeni nu plânge sau cerșește pentru lux. Dar aici, când merge pe linia dreaptă și vede că alți oameni nu au ceea ce are el, deoarece doar o mică parte din lume are ceea ce are el în spiritualitate, atunci cum poate spune că-I cere Creatorului să-l aducă mai aproape ca să se poată angaja în Lișma? Acesta este un lux și nu se poate cere luxul din adâncul inimii. El însuși spune că tot ce are este deja un lucru grozav, așa încât, cum poate să-I ceară Creatorului să aibă milă de el cu privire la un lux și să-i dea puterea de a se angaja în Lișma, adică pentru a da mulțumire Creatorului său?
Rezultă că este imposibil ca omul să-I ceară Creatorului să-l îndrume cum să meargă pe calea adevărului, întrucât nu are o asemenea nevoie, căci spunem despre lux, adică despre ceva ce alții nu au, „un necaz împărtășit este un necaz înjumătățit”. Prin urmare, el nu are nicio șansă de a obține vreodată recunoașterea răului, că faptul că nu se poate angaja în Tora și Mițvot pentru Creator este ceva rău. Rezultă că el își acceptă starea de Lo Lișma și, deși această cale este numită „calea minciunii” și nu „calea adevărată”, el nu va simți niciodată că merge pe calea minciunii, așa cum este scris în „Introducere la Cartea Zohar” (punctul 175).
Prin urmare, omul trebuie să meargă și pe linia stângă. Cu toate acestea, trebuie să aloce foarte puțin timp pentru examinarea liniei din stânga. Majoritatea timpului ar trebui să fie în linia dreaptă, deoarece numai cei care au o chemare interioară pentru a atinge Lișma au voie să meargă și pe linia stângă. Însă, cei care simt că nu sunt printre muncitori, care cred că nu-și pot depăși dorințele, nu trebuie să meargă pe linia stângă. Din acest motiv, chiar și cei care au o atracție internă de a atinge Lișma, deși pot merge pe linia stângă, trebuie să fie atenți să meargă pe linia stângă doar o perioadă scurtă de timp și doar la o oră stabilită și nu oricând, ci, după timpul pe care și-l alocă fiecare ca să analizeze linia stângă.
Programul ar trebui să fie zilnic, sau un program săptămânal, sau unul lunar - fiecare după cum simte, dar el nu ar trebui să schimbe la mijloc programul pe care și l-a stabilit. Dacă vrea să-l schimbe la mijloc pentru că trupul vine la el și îi dă de înțeles că, „ți se potrivește mai degrabă să ai un program diferit de cel pe care ți l-ai stabilit”, atunci trebuie să-i spună corpului său: „Eu am programul meu. Când îmi fac un alt program, adică dacă mi-am făcut un program pentru toată săptămâna și săptămâna se termină voi începe să fac un nou program, atunci poți să vii la mine și să-mi spui să-mi fac un alt program decât cel pe care vreau să-l fac. Dar nu pot schimba programul la mijloc”.
Cu toate acestea, ar trebui să cunoaștem semnificația liniei din stânga, deoarece există multe discernăminte în linia stângă. Există o linie din stânga care este întuneric complet. Aceasta se numește „Malchut care este calitatea judecății și care se ridică în fiecare Sfira, devenind întuneric”. Adică acolo nu strălucește nicio lumină. Există, de asemenea, o linie din stânga numită „Hochma fără Hasadim”. Acest lucru se mai numește și „întuneric”, dar întunericul există doar în ceea ce privește lumina. În ceea ce privește Kelim, vasele lui au intrat deja în Kdușa, ceea ce înseamnă că atunci când folosește vasele de primire el poate ținti și să dăruiască.
Rezultă că acea linie din stânga este un grad înalt. Se numește „întuneric” datorită abundenței care apare atunci. Atâta timp cât nu are îmbrăcămintea de Hasadim, îi este interzis să folosească acea lumină, deoarece în timp ce o folosește, ar putea cădea în primire pentru a primi, din cauza abundenței pe care nu o poate depăși și nu o poate primi pentru a dărui. Acesta este motivul pentru care avem nevoie de linia stângă; de aceea, linia stângă este foarte importantă.
Mai întâi trebuie să știm că nu există timp sau spațiu în spiritualitate. Prin urmare, care este sensul liniilor din dreapta și din stânga?
Explicația este că orice nu necesită corectare se numește „linia dreaptă”, iar ceva care necesită corectare se numește „linia stângă”. Găsim această chestiune în ceea ce privește plasarea Tfilin. Înțelepții noștri au spus (Minchot 37): „Rabi Yosi Hachorem: „De unde știm că ne plasăm pe stânga? El a învățat acest lucru de acolo de unde a învățat Rav Natan: Rav Ași a spus că este scris „de mâna ta”, cu un Hey bont. RAȘI a interpretat că scrierea cu un Hey bont implică femininul, stânga, deoarece a spus că ea este la fel de neputincioasă ca o femeie”.
Aceasta înseamnă că „stânga” este considerată slabă și neputincioasă și că trebuie să i se dea putere. Acesta este motivul pentru care vedem că oriunde vrem să dăm un exemplu de lucru care necesită corectare, îl numim „stânga”. De aceea, după linia din stânga avem nevoie de linia de mijloc, care corectează linia din stânga. Și ca atare numim tot ce are nevoie de corectare cu numele de „stânga”, pentru a ști că acum trebuie să facem corectări.
Corectările care corectează stângă se numesc „mijloc”, deoarece linia arată deficiențele din dreapta, ceea ce înseamnă că dreapta în sine nu prezintă nicio deficiență până când vine linia stângă. Adică prin angajarea omului în linia stângă el vede că există deficiențe în dreapta. Odată ce a intrat în stânga el își pierde perfecțiunea pe care o avea în dreapta, de aceea acum este într-o stare de deficiență.
Cu toate acestea, există multe discernăminte pe care ar trebui să le facem în deficiența pe care o arată linia stângă, cu privire la motivul pentru care există o deficiență în stânga. Adică stânga spune că este o deficiență în dreapta. Dar uneori nu vedem nicio deficiență în linia stângă și atunci cine ne arată că există o deficiență și în linia stângă, odată ce stânga a arătat că există o deficiență în dreapta? Astfel, calea stângii trebuie să fie integralitatea. Prin urmare, care este motivul pentru care există o deficiență în stânga, motiv pentru care el o numește „stânga”? Există multe discernăminte despre aceasta și totul este în funcție de problemă, deoarece în orice situație, omul găsește un motiv diferit și este imposibil să se determine motivul. Mai degrabă, totul variază de la caz la caz.
Stânga, la începutul muncii, este critica dreptei – dacă este corect să rămânem în minciună pentru că ni s-au dat Tora și Mițvot pentru că avem răul, numit „iubire de sine”, adică să nu ne pese de nimic, ci mai degrabă, orice mijloc este acceptabil pentru a atinge scopul de a ne satisface dorința de a primi cu toate plăcerile. Se numește „rău” pentru că ne împiedică să obținem Dvekut (adeziunea) cu Creatorul și să ieșim din iubirea de sine, așa cum o cere mintea la nivel de animal. Dar la om, scopul este să fie răsplătit cu Dvekut cu Creatorul și să iasă din iubirea de sine, după care va primi încântarea și plăcerea care există în gândul creației, numit „dorința Lui de a face bine creațiilor Sale”. Astfel omul poate să-I facă plăcere Creatorului, deoarece prin aceasta Creatorul Își împlinește scopul, de la potențial la efectiv - acela ca ființele create să simtă încântarea și plăcerea pe care El le-a gândit în favoarea lor.
Deoarece această dorință de a primi, considerată iubire de sine, este tot ceea ce împiedică acest lucru, ea se numește „rău”. Pentru a ieși din acest rău, El ne-a dat Tora și Mițvot, pentru a ajunge la gradul numit „slujitor al Creatorului”. Omul nu lucrează pentru el însuși, ci mai degrabă pentru a atinge gradul de Lișma.
În dreapta, omul se delectează cu întregimea sa în Lo Lișma, ceea ce înseamnă că merge pe calea minciunii și vrea să rămână acolo. Dar, deși știe că este în gradul de Lo Lișma, de ce se consideră că el vrea să rămână în Lo Lișma?
Aceasta urmează regula că nu se poate cere Creatorului din adâncul inimii pentru o deficiență pentru un lux, ci doar pentru o necesitate. Deoarece este deja fericit că se află în Lo Lișma, chiar și după toate scuzele pe care le invocă - că este bine să fii fericit chiar și în Lo Lișma, totuși nu mai poate simți deficiența că are neapărată nevoie de acest lucru. Mai degrabă, va fi un lux pentru el dacă se va putea angaja în Tora și Mițvot Lișma. Astfel, el trebuie să rămână pe linia dreaptă.
Prin urmare, omul ar trebui să lucreze cu atenție și critică pe linia dreaptă, adică să vadă deficiențele din linia dreaptă. Din această cauză, în măsura în care simte deficiențele, adică lipsurile pe care le vede nu înseamnă nimic, deoarece impresia omului față de lipsuri depinde de măsura în care îi atinge inima faptul că simte deficiența ca incompletă, precum și înclinația lui către adevăr și disprețul lui față de minciuni, astfel încât dacă acea deficiență îi atinge inima, adică situația în care se află îl doare, atunci starea anterioară de linie dreaptă, când era întregit, este inversată în el, în suferință. În acel moment, el se poate ruga Creatorului din adâncul inimii, pentru că acum Lișma este la fel de importantă pentru el ca și viața fiindcă prin ea aderă la viața vieților. Dar când era atașat de linia dreaptă, Lișma era un lux în ochii lui, ceea ce înseamnă că ar fi putut trăi și fără ea, pe când cel care vrea să-și îmbunătățească viața și să fie deasupra celorlalți, trebuie să încerce să atingă gradul de Lișma.
Când omul vede că nu consideră Lișma ca pe un lux, adică să fie deasupra celorlalți, ci, că acum simte că este cel mai rău dintre ei pentru că vede cât de departe este de Creator și de calitatea adevărului, deși pe ceilalți nu-i vede mergând pe calea Lișma, nu schimbă nimic faptul că nu vede pe nimeni mergând pe calea Lișma, pentru că în chestiunile care privesc inima, omul nu este impresionat de ceilalți. Deși se spune că „necazul împărtășit este necaz înjumătățit”, această maximă nu-i schimbă situația.
Cu o alegorie, dacă omul are o durere de dinți și plânge și țipă și i se spune: „De ce țipi? Nu vezi că mai sunt și alți oameni aici, la clinica de stomatologie, și pe ei îi dor dinții la fel ca pe tine?” Vedem că acela nu se oprește din plâns din cauza durerii de dinți. Faptul că există și alți oameni ca el nu-i schimbă cu nimic starea. Dacă suferă cu adevărat, nu se poate uita la alții pentru a-și găsi alinare pentru propria sa durere, asta, dacă îl doare cu adevărat.
În mod similar, dacă omul a ajuns cu adevărat să simtă că este departe de adevăr, nu va fi mângâiat de faptul că toată lumea merge pe calea minciunii. Mai degrabă, zi și noapte tânjește să iasă din acea stare. În acel moment, el dobândește nevoia de a atinge Lișma pentru că nu mai poate tolera falsitatea.
Dar din moment ce acel Kli (vas) nu este făcut dintr-o dată, adică dorința pe care o primește omul din linia stângă nu vine dintr-odată, ci acea dorință se formează în el treptat până ajunge la măsura completă și înainte de aceasta el încă nu poate atinge Lișma, deoarece nu există lumină fără Kli, înseamnă că nu i se poate acorda Lișma înainte de a o dori, iar această dorință crește în el încet. Bănuț cu bănuț se adună într-o sumă mare, adică este împlinită într-o dorință completă, iar apoi Lișma se poate îmbrăca în acea dorință pentru că are deja un Kli complet, adică o dorință completă de a fi răsplătit cu Lișma.
Totuși, trebuie să știm că atunci când omul se află pe linia stângă, adică atunci când se autoanalizează, el este în separare. Asta pentru că simte că este cufundat în iubirea de sine și nu-i pasă dacă poate să facă ceva pentru Creator. În acea stare el nu poate exista, pentru că omul poate trăi numai din pozitiv și nu din negativ.
Prin urmare, el trebuie să intre încă o dată pe linia din dreapta, adică să țină Tora și Mițvot Lo Lișma și să spună că există perfecțiune în ea, așa cum am explicat mai sus. Trebuie să cunoaștem regula fundamentală că există o diferență între Or Pnimi (lumina interioară) și Or Makif (lumina înconjurătoare). Or Pnimi înseamnă că lumina strălucește în interiorul Kelim (vaselor). Aceasta înseamnă că lumina se îmbracă în Kli, deoarece există echivalență între lumină și Kli, iar vasul poate deja să primească lumina pentru a dărui. Dar Or Makif înseamnă iluminare de departe. Aceasta înseamnă că, deși vasul este încă departe de lumină, deoarece Kli-ul este pentru a primi iar lumina este dăruire pură, totuși lumina strălucește de departe, ca și cum ar înconjura vasele.
Acesta este motivul pentru care atunci când ne angajăm în Tora și Mițvot Lo Lișma primim totuși o iluminare, sub forma lui Or Makif. Rezultă că prin Lo Lișma avem deja contact cu lumina superioară, deși este o iluminare de la distanță. Acesta este motivul pentru care se numește „pozitiv”, iar omul poate primi vitalitate din aceasta și poate exista. Apreciind Lo Lișma, el apreciază serviciul Creatorului în general, că merită să se angajeze în Tora și Mițvot în orice fel. Baal HaSulam a spus că, într-adevăr, nu se poate aprecia valoarea respectării Torei și Mițvot Lo Lișma, pentru că în cele din urmă nu este nimic de adăugat în acțiuni. În schimb, omul păzește porunca Creatorului și de aceea aceasta este considerată prima etapă a muncii, despre care înțelepții noștri au spus: „De la Lo Lișma venim la Lișma”. Din acest motiv, omul ar trebui să primească vitalitate și totalitate din linia dreaptă, moment în care primește lumina Creatorului ca Lumină Înconjurătoare.
Apoi trebuie să-și examineze încă o dată acțiunile, angajarea sa în linia dreaptă și încă o dată să treacă pe linia dreaptă. Prin aceasta cresc în el cele două linii. Cu toate acestea, aceste două linii se contrazic una pe cealaltă și sunt numite „două scrieri care se neagă una pe cealaltă până când vine a treia scriere care decide între ele”.
Totuși, ar trebui să știm că, a treia linie este dată de Creator, fiind numită „linia de mijloc”, așa cum au spus înțelepții noștri: „Există trei parteneri în om: Creatorul, tatăl său și mama lui. Tatăl său seamănă albul; mama lui seamănă roșul; iar Creatorul pune în el un spirit și un suflet”. Conform celor de mai sus, cele două linii aparțin celor inferiori, iar linia de mijloc aparține Creatorului. Cu alte cuvinte, cele două linii îl fac pe om să se poată ruga din adâncul inimii către Creator pentru a-l ajuta să iasă din iubirea de sine și să realizeze Dvekut cu Creatorul, deoarece atunci când omul se roagă din adâncul inimii, rugăciunea sa primește răspuns.
Cu toate acestea, ar trebui să știm că există multe aspecte ale celor trei linii.