Vino la Faraon - 1
Articolul Nr. 19,, 1985
„Vino la Faraon”. Acest lucru este uimitor. Nu trebuia să spună: „Du-te la Faraon”? Zohar explică (Bo, punctul 36), „Dar El i-a permis lui Moise să intre în camerele din interiorul camerelor, la monstrul cel mare puternic și înalt. ... Când Creatorul a văzut că Moise se temea... Creatorul a spus: ‘Iată că Eu sunt împotriva ta, Faraon, rege al Egiptului, monstrul cel mare, care zaci în mijlocul apelor tale’. Creatorul și nu altcineva a trebuit să ducă război împotriva lui, așa cum este scris, ‘Eu, Domnul’, și ei au explicat, ‘Eu și nu un emisar’”. Rezultă că „Vino” înseamnă amândoi împreună.
Pentru a interpreta acest lucru în lucrarea Creatorului, trebuie mai întâi să știm ce cerem noi pentru a ne angaja în Tora și Mițvot (porunci). Cu alte cuvinte, ce cerem noi în schimbul ei. Recompensa ar trebui să fie clară, pentru a înțelege că merită să renunțăm la plăcerile trupești, atunci când vedem că acestea interferează cu atingerea scopului nostru, care este recompensa noastră – de a atinge scopul sublim prin angajamentul nostru în Tora și Mițvot, ceea ce înseamnă că scopul este o recompensă pentru renunțarea la plăcerile corporale.
Prin urmare, ar trebui să știm că recompensa principală pe care ne-o dorim pentru respectarea Torei și Mițvot este Dvekut (adeziunea) cu Creatorul, care este echivalența de formă, la fel ca în „și să aderați la El”. Este așa cum au spus înțelepții noștri (Baba Batra, 16), „Creatorul a creat înclinația rea, El a creat pentru ea Tora drept condiment”. Acesta este Kli-ul (vasul), în care putem primi scopul creației, numit „să facă bine creațiilor Sale”, care se numește „revelarea Dumnezeirii Sale față de creaturile Sale din această lume”, așa cum este scris în eseul, Matan Tora („Dăruirea Torei”).
Este cunoscut faptul că esența muncii stă în construcția Kli-ului. Dar umplutura, care este abundența turnată în Kli, vine de la Cel de Sus, fiind dorința Lui de a aduce beneficii creaturilor Sale. Cu siguranță, din perspectiva Lui, nimic nu-L împiedică să ne dăruiască și toate deficiențele pe care le simțim, se datorează faptului că nu avem Kelim pentru a primi abundența, din moment ce Kelim (vasele) noastre provin din spargere. Este așa deoarece din cauza spargerii vaselor care a avut loc în lumea Nekudim, au apărut Klipot (coji), care primesc în scopul de a primi, pentru că în spiritualitate, spargerea este similară cu spargerea unui vas din corporalitate. În cazul unui vas fizic, dacă acesta este spart și se toarnă în el un lichid, lichidul se scurge în afară. În același fel, în spiritualitate, când un gând de dorință de a primi pentru sine intră în Kli, abundența se revarsă la cele externe, adică afară din Kdușa (sfințenie).
Kdușa înseamnă „pentru Creator”. Tot ce este în afară de „pentru Creator” se numește Sitra Ahra [cealaltă parte] și anume de cealaltă parte a Kdușa (sfințeniei). Acesta este motivul pentru care spunem că Kdușa înseamnă a dărui iar Tuma'a (impuritate) înseamnă a primi.
Din acest motiv, noi, cei care ne-am născut după spargere, dorim doar să primim. Drept urmare, nu ni se poate da abundența, căci ea va merge cu siguranță către partea de Sitra Ahra.
Acesta este singurul motiv pentru care suntem departe de a primi încântarea și plăcerea pe care Creatorul le-a pregătit pentru noi, pentru că tot ceea ce ne-ar putea dărui El nu va rămâne în noi, ci se va pierde, după cum au spus înțelepții noștri, „Cine este prostul? Cel care pierde ceea ce-i este dat”. Înseamnă că rădăcina motivului pentru care le pierdem este că suntem proști.
Dar de ce trebuie ca prostul să piardă și înțeleptul să păstreze ceea ce-i este dat? Trebuie să interpretăm că un prost este cel care rămâne cu natura sa, care este iubirea de sine și nu caută tacticile prin care să poată ieși din dorința de a primi. Deși există mai multe modalități și tactici pentru a ieși din propria natură, el rămâne la fel de gol ca în ziua în care s-a născut, fără nicio îmbrăcăminte, o haină cunoscută sub numele de „dorința de a dărui”, căci cu o haină de dăruire, el poate îmbrăca încântarea și plăcerea pe care trebuie să le primească.
Cu toate acestea, uneori, omul începe munca de dăruire și-i explică trupului că acesta este întregul scop al lucrării: să primească vase de dăruire. Totuși, după toate discuțiile sale cu corpul, acesta îi spune: „Nu poți schimba natura pe care a creat-o Creatorul. Și, din moment ce creația este considerată a fi ‘existență din absență’, ea există numai sub formă de dorință de a primi, și atunci, cum îndrăznești să spui că poți schimba natura pe care a creat-o Creatorul?”.
S-a spus despre acest lucru: „Vino la Faraon”, adică vom merge împreună. Eu voi merge cu tine, astfel încât să schimb natura și tot ce vreau este ca tu să-Mi ceri să te ajut să-ți schimbi natura, să o inversezi dintr-o dorință de a primi într-o dorință de a dărui, așa cum au spus înțelepții noștri (Sukah, 52), „înclinația omului îl copleșește în fiecare zi, iar dacă Creatorul nu l-ar ajuta, el nu ar birui”.
Cu toate acestea, trebuie să înțelegem de ce Creatorul are nevoie să cerem de la El. Acest lucru este potrivit pentru omul în carne și oase, care dorește să i se facă onoarea de a i se cere, astfel încât să se știe că el a ajutat. Dar cum se poate spune un astfel de lucru despre Creator? Cu toate acestea, regula, „nu există lumină fără Kli”, înseamnă că este imposibil să se dăruiască cuiva o umplere, dacă acesta nu are dorință. Atâta vreme cât nu există o dorință pentru ceva, dacă i se va da acel lucru, omul nu-i va simți gustul. De aceea, el nu va fi capabil să-l aprecieze și nici nu-l va păzi pentru a nu fi furat.
Adică există oameni care înțeleg importanța acelui lucru și i-l vor lua. Acesta este motivul pentru care omul ar trebui să ceară ajutorul Creatorului, astfel încât, dacă i se dă o anumită iluminare de sus, el să știe cum să o păzească pentru a nu-i fi furată de cele externe, pentru că acestea cunosc valoarea oricărei iluminări de Kdușa.
Din acest motiv, atunci când o persoană Îi cere Creatorului să-l ajute - și o adevărată cerere începe exact atunci când persoana vede că nu este în măsură să se ajute singur - atunci el știe sigur că nu există altă alternativă, decât aceea de a-I cere ajutorul. În caz contrar, el va rămâne separat de Kdușa și nu va avea nici o cale de ieșire din starea de iubire de sine. Prin urmare, atunci când Creatorul îl ajută, el știe deja că acesta este un lucru valoros, care trebuie să fie păzit cu grijă, astfel încât cele externe să nu i-l fure.
La fel, ARI spune (Studiul celor zece Sfirot, Partea 7, p.495), „Acesta este sensul faptului că înclinația rea și Sitra Ahra, urmăresc să-i facă pe cei drepți să păcătuiască și să adere la Kdușa. Este așa deoarece ele nu au vitalitate decât prin intermediul lor. Atunci când binele și Kdușa cresc, viața lor proliferează. De aceea, de acum înainte nu mai trebuie să ne mirăm că înclinația rea urmărește omul, pentru a-l face să păcătuiască”.
Astfel, ca să nu piardă ceea ce i-a fost dat, omul trebuie să facă mai întâi eforturi mari, deoarece dacă obține acel lucru prin muncă, el îl va păstra și nu-l va pierde. Dar în timpul efortului, atunci când vede că lucrarea este încă departe de a se fi terminat, uneori, abandonează lupta și cade în disperare. La acel moment are nevoie de o mare întărire, să creadă că Îl va ajuta Creatorul, iar faptul că ajutorul nu a sosit, se datorează faptului că nu a depus cantitatea și calitatea necesară de muncă în pregătirea deficienței pentru a primi împlinirea, așa cum se spune („Introducere în Studiul celor zece Sfirot”, punctul 18), „şi dacă cineva practică Tora și nu reușește să-și îndepărteze înclinația rea din el, asta se întâmplă pentru că a fost neglijent în efectuarea muncii și a efortului necesar în practica Torei, așa cum este scris, ‘nu am muncit, dar am găsit, să nu crezi’; sau poate, omul a depus cantitatea necesară de muncă, dar a fost neglijent în calitate”.
Prin urmare, trebuie să acordăm atenție la „Vino la Faraon” și să credem, chiar și în cele mai rele stări posibile, să nu abandonăm lupta, ci mai degrabă să avem încredere întotdeauna că Creatorul poate ajuta o persoană dându-i, după nevoie, un ajutor mai mic sau mai mare.
Într-adevăr, cel care înțelege că are nevoie să primească de la Creator foarte mult ajutor, pentru că este mai rău decât restul oamenilor, este mai potrivit pentru ca rugăciunii lui să i se răspundă, așa cum este scris: „Domnul este aproape de cel cu inima frântă şi mântuieşte pe cel cu sufletul zdrobit”.
Prin urmare, nu ar trebui să spună că este nepotrivit pentru a fi adus aproape de Creator, deoarece cauza este că el este leneș în munca sa. În schimb, el ar trebui să depășească întotdeauna și să nu lase gândurile de disperare să-i copleșească mintea, așa cum au spus înțelepții noștri (Brachot, 10), „Chiar dacă o sabie ascuțită se sprijină pe gâtul unui om, el nu trebuie să tăgăduiască îndurarea Lui”, așa cum se spune (Iov, 13), „Chiar dacă mă va ucide, tot voi nădăjdui în El”.
Trebuie să interpretăm că „o sabie ascuțită se sprijină pe gâtul lui” înseamnă că, deși răul numit „iubirea de sine”, îi este pus la gât și vrea să-l despartă de Kdușa, arătându-i că este imposibil să iasă de sub această autoritate, el trebuie să spună că imaginea pe care o vede este adevărul.
Cu toate acestea, „El nu trebuie să tăgăduiască îndurarea”, căci în acel moment el trebuie să creadă că, Creatorul îi poate da îndurare, ceea ce înseamnă calitatea de dăruire. Adică, de unul singur, este adevărat că nu poate ieși de sub autoritatea primirii pentru sine. Dar, din perspectiva Creatorului, atunci când Creatorul îl ajută, desigur că El poate să-l scoată. Acesta este înțelesul a ceea ce este scris: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-a scos din țara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru”.
Aceasta este ceea ce spunem în citirea Șma - care este asumarea sarcinii împărăției cerurilor - că trebuie să știm că, Creatorul este acela care îl scoate pe om de sub autoritatea primirii, numită „separare” și îl admite în Kdușa. În acel moment, devine adevărat „pentru a fi Dumnezeul vostru”, pentru că atunci omul este considerat „poporul lui Israel” și nu „neamurile pământului”.
Înțelepții noștri au spus despre asta (Pesachim, 118): „Rabinul Yehoșua Ben Levi a spus 'Când Creatorul i-a spus lui Adam haRișon, „Spini și pălămidă vor crește pentru tine”, ochii lui au lăcrimat. El a zis: „Stăpâne al lumii, eu și măgarul meu vom mânca din aceeași troacă?”. Și pentru că El i-a răspuns: „În sudoarea feței tale să-ţi mănânci pâinea”, mintea lui s-a liniștit de îndată’”.
Cu toate acestea, ar trebui să înțelegem argumentul lui Adam haRișon, când a întrebat despre acțiunea Creatorului, de ce merită să mănânce din aceeași troacă cu un măgar. Aceasta este doar o plângere. Dovada acestui fapt este aceea că, Creatorul l-a sfătuit să mănânce pâine. Dacă nu ar fi fost doar o plângere, Creatorul nu ar fi acceptat argumentul său. Acest argument, „Eu și măgarul meu vom mânca din aceeași troacă” este greu de înțeles. Care este avantajul lui? La urma urmei, înțelepții noștri au spus (Sanhedrin, 38), „‘Omul s-a născut în ajun de Șabat, astfel încât, dacă devine arogant, să i se poată aminti că, ‘țânțarul a venit înaintea ta în lucrarea creației’”.
În consecință, dacă țânțarul a apărut înaintea lui, atunci de ce se plânge că trebuie să mănânce din aceeași troacă cu un măgar? Noi însă, trebuie să interpretăm că după păcat el a căzut în iubirea de sine. Rezultă de aici că a devenit similar cu un măgar, care nu înțelege nimic altceva decât iubirea de sine. Acesta este sensul expresiei „Ochii lui au lăcrimat și el a zis: „Eu și măgarul meu vom mânca din aceeași troacă?“, adică din același discernământ de iubire de sine.
De aceea i-a fost dat sfatul, „În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea”. Pâinea este considerată a fi hrana omului. Aceasta înseamnă, că prin munca „În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea”, care este hrana omului, el iese dintre „neamurile pământului” și este numit apoi „poporul lui Israel”, care este Yașar El (direct la Creator).
Dar Egiptul – care era poporul lui Israel în exil, fiindcă Egiptul se numește „o națiune care este înrudită cu un măgar” - înseamnă că scopul este doar pentru iubirea de sine. Din acest motiv, atunci salvarea lui Israel a fost că, Creatorul i-a scos din Egipt. Acesta este sensul necesității de a avea intenția de a accepta povara împărăției cerurilor, „Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-a scos din țara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru”, fiindcă doar prin puterea lui Dumnezeu noi putem ieși din Egipt și putem fi răsplătiți cu „pentru a fi Dumnezeul vostru”.