Referitor la disputa dintre Iacov şi Laban
Articolul Nr. 11, 1985
Vedem că disputa dintre Iacov și Laban a fost diferită de disputa dintre Iacov și Esau. Despre cea dintre Iacov și Laban, este scris (Geneza, 31): „Laban a răspuns și i-a zis lui Iacov: ‚Fiicele sunt fiicele mele și fiii sunt fiii mei, turmele sunt turmele mele şi tot ce vezi este al meu’”. Despre cea dintre Iacov și Esau, este scris (Geneza, 33), „Esau a zis: ‚Eu am din belşug, fratele meu; ce-i al tău să-ți rămână ție’”.
Trebuie să înțelegem de ce Laban a susținut că totul îi aparținea și de ce Esau a zis contrariul: „ce-i al tău să-ți rămână ție”.
Baal HaSulam a explicat în felul următor: Este cunoscut faptul că există strânsoarea Klipot (cojilor) și există alăptarea Klipot. El a spus că o strânsoare înseamnă că, Klipa (Klipot la singular) îl apucă și nu-l lasă să facă nimic în Kdușa (sfințenie).
De exemplu, atunci când omul care are nevoie să se trezească înaintea zorilor și să meargă la sinagogă să se angajeze în Tora, Klipa vine și îi spune: „De ce te chinui singur? Ești obosit; e frig afară” și alte astfel de argumente ale înclinației rele, că nu merită să se scoale și să se angajeze în muncă. El îi răspunde, „Este așa cum spui, dar merită să faci eforturi în această lume, în scopul de a fi răsplătit cu lumea viitoare”. Atunci înclinația rea îi răspunde: „Crezi că vei avea lumea următoare, în schimbul muncii tale din această lume. Acest lucru este posibil când o persoană se angajează în Tora și Mițvot (porunci) pentru Creator. Dar eu știu că tot ce faci tu nu este pentru Creator. Prin urmare, pe cine servești? Doar pe mine”. Cu această alegorie putem înțelege cuvintele sale. Acesta este sensul strânsorii Klipa, care nu-l lasă să se angajeze în Tora și Mițvot.
Acesta a fost argumentul lui Laban: „Fiicele sunt fiicele mele … și tot ce vezi este al meu”. Cu alte cuvinte, tu lucrezi pentru mine și nu pentru Creator, astfel încât nu poți spera să obții lumea următoare. De aceea, de ce să te deranjezi pentru nimic? Cu această forță ea prinde omul, care nu poate ieși de sub influența ei pentru a face ceva împotriva voinței ei. Acesta a fost argumentul lui Laban, care a crezut că prin acest argument va avea puterea să-l prindă iar el va fi incapabil să se angajeze în Tora și Mițvot.
Dar, odată ce a învins argumentul lui Laban spunându-i: „Nu este adevărat, angajamentul meu este pentru Creator, dar trebuie să cred că ai fost trimis la mine cu toate argumentele juste doar pentru a mă abate de la Kdușa. Eu vreau pur și simplu să-l servesc pe Creator și nu ai control asupra Torei și Mițvot ale mele. Acesta este motivul pentru care te-am învins și plec să mă angajez în Tora și Mițvot, iar tu ai nici un punct de sprijin în mine”.
În acel moment Klipa îl abordează într-un mod diferit. Ea îi spune: „Uite, mai e cineva ca tine, care poate învinge înclinația rea? Uită-te la starea umilă a restului oamenilor; ei nu au nicio putere de a depăși, în timp ce tu, mulțumesc lui Dumnezeu, ești cel mai puternic dintre oameni. Desigur că nu este bine pentru tine să li te alături”. În acel moment tot angajamentul său cade în Klipa pentru că ea îl face să devină mândru.
Atunci el ar trebui să depășească și să spună acelei Klipa: „Nu este adevărat, nu sunt mai bun decât ceilalți oameni. Tot ce am făcut în Tora și Mițvot nu a fost pentru Creator; totul a fost pentru tine, așa că acum sunt în starea despre care înțelepții noștri au spus, ‚Cel ce învață Tora Lo Lișma [nu de dragul Ei] ar fi fost mai bine dacă placenta i s-ar fi întors pe dos. Așadar sunt acum mai rău decât restul oamenilor’”. Acesta a fost argumentul lui Iacov când i-a zis lui Esau: „Ia darul meu, eu vreau să încep să mă angajez în Tora și Mițvot din nou, căci până acum este ca și cum n-aș fi făcut nimic pentru Creator”.
Dar ce se spune? „Și Esau a zis: ‚Eu am din belşug, fratele meu; ce-i al tău, să rămână al tău’”. Nu a vrut să primească de la el decât după mai multe eforturi și o mare stăruință. Apoi, „a primit de la el” așa cum este scris: „Astfel a stăruit cu el şi Esau a primit”.
Reiese că aici, adică după fapt, chestiunea a fost inversată. Argumentul lui Laban, care a spus: „Tot ce vezi este al meu”, înseamnă că totul îi aparține Klipa. Aici, Iacov susține că i-a trimis totul în dar. Cu alte cuvinte, el spune că totul este în posesia Klipa. Dar ce a susținut Iacov față de Laban a fost că fapta vine prima. Iacov a susținut că totul îi aparține Kdușa, și nu Klipa. Acum, Esau revendică totul, așa cum este scris: „ce-i al tău, să rămână al tău”.
În ceea ce privește versetul: „Tabăra care rămâne va scăpa”, RAȘI a interpretat că el s-a pregătit pentru trei lucruri: pentru un dar, pentru o rugăciune și pentru război. Aceasta înseamnă că, două lucruri aparțin lui Esau, darul și războiul și un singur lucru aparține Creatorului, o rugăciune.
În muncă, trebuie să interpretăm că toate cele trei lucruri se referă la Creator. Este așa cum spune Baal HaSulam despre versetul: „Iată un loc lângă Mine și tu vei sta pe stâncă”, (Exodul, 33), când Moise a zis Creatorului: „Arată-mi slava Ta!”. La aceasta a venit replica: „Și Domnul a zis: ‚Iată un loc lângă Mine’”. El interpretează ETY (cu mine) că este un acronim pentru Emuna [credință], Tfila [rugăciune], Yeghia (trudă).
El a spus că, pentru ca să fie răsplătit cu slava Creatorului trebuie să creadă în El, apoi să se roage la Creator să-l aducă mai aproape de El. După aceea, omul trebuie să lucreze pentru a-și supune înclinația rea și pentru a dori să se anuleze de dragul Creatorului. După aceste trei acțiuni el este recompensat cu slava Creatorului. Acesta este răspunsul pe care Creatorul i l-a dat lui Moise, la ceea ce Moise a cerut Creatorului: „Arată-mi slava Ta!”.
În același mod trebuie să interpretăm ceea ce a comentat RAȘI, că el s-a pregătit pentru un dar, pentru o rugăciune și pentru război. „Pentru război”, înseamnă războiul cu înclinația rea; o rugăciune înseamnă că, Creatorul îl va aduce mai aproape, astfel încât să realizeze deplinătatea – gradul pe care ar trebui să-l atingă. Un dar înseamnă credință, pentru cel care crede în cineva acest lucru este considerat a fi dăruire, așa cum este scris despre Avraam: „Avraam a crezut în Domnul şi El i-a socotit asta ca neprihănire” (Geneza 15). RAȘI a interpretat că, Domnul a ținut cont de aceste lucruri pentru Abraham, considerandu-le merit și neprihănire datorită credinței pe care a avut-o în El.
Rezultă, așadar, că toate cele trei lucruri – darul, rugăciunea și războiul – sunt cu intenția ca, datorită acestor trei lucruri, el să-l înfrângă pe Esau. În plus, toate aceste trei lucruri sunt între om și Creator. Noi nu trebuie să spunem că numai rugăciunea este între om și Creator, iar darul și războiul se referă la Esau. Mai degrabă, el atribuie totul Creatorului.
Dar cel mai important lucru pe care ar trebui să-l cunoaștem este discernământului lui Esau pe care trebuie să-l corectăm. Este cunoscut faptul că opusă lui Kdușa există Klipa. În general, ea se numește „Klipa lui Esau”. Cu toate acestea, există multe grade în Klipa și fiecare discernământ are propriul său nume. Kdușa, de asemenea, are multe discernăminte și fiecare discernământ are propriul său nume.
În general, Kdușa poartă numele de Sfirot și Parțufim (pluralul de la Parțuf) și lumi. Și, în general, Kdușa înseamnă „pentru a dărui”, in timp ce Tuma’a (impuritate) înseamnă „,pentru a primi”, care este iubirea de sine.
Atunci când omul respectă Tora și Mițvot pentru a primi la schimb această lume sau lumea viitoare, aceste două discernăminte sunt considerate Lo Lișma. Numai pentru cel care respectă Tora și Mițvot pentru că „El este Mare și suveran”, însemnând din cauza măreției și importanței Creatorului, aceasta se numește Lișma (a se vedea Cartea Zohar, punctul 190). Aceasta se numește „în scopul de a dărui și nu de a primi vreo răsplată pentru munca lui” și se numește „muncă pură”.
Se poate munci în scopul de a dărui doar în măsura în care este apreciată valoarea celui care primește munca omului. În acel moment omul este motivat. Dar, în cazul în care nu poate mări importanța celui pe care îl servește, el nu are nici un pic de energie în muncă. Acest lucru se datorează faptului că, așa cum vedem și în natură, cel mic se anulează înaintea celui mai mare, ca o lumânare înaintea unei torțe. Cu toate acestea, marea lucrare constă în elogierea primitorului lucrării, adică în recunoașterea importanței Lui. Dacă omul nu are cu ce să-l venereze în rațiune, atunci munca noastră este așa cum a spus Baal HaSulam când a interpretat versetul: „Iată un loc lângă Mine”, că Alef din ETY (cu Mine) se referă la credința deasupra rațiunii.
Rezultă că esența muncii omului este de a lucra deasupra rațiunii, pentru a aprecia Creatorul. În general, toate creaturile simt Kdușa ca pe Șchina (Divinitate) în praf. De aceea s-a scris în toate cărțile că fiecare persoană trebuie să aibă ca scop, înainte de a se angaja în Tora și Mițvot, de a ridica Șchina din praf. Nu are rost să lucreze la anularea celui mic în fața celui mare, căci în mod natural, cel mic se anulează în fața celui mai mare. Mai degrabă, munca omului este doar de a depune eforturi pentru a recunoaște importanța și măreția Creatorului.
De fapt, el înțelege că trebuie să lucreze pentru tot ce simte că-i lipsește, în afară de măreția și importanța Creatorului. Noi nu înțelegem că acest lucru este tot ce ne trebuie.
Putem interpreta acest lucru cu privire la versetul: „ Piere cel neprihănit şi nimănui nu-i pasă”. Creatorul este numit „neprihănit”, așa cum este scris: „Domnul este cel neprihănit”. El și-a pierdut importanța și nimănui nu-i pasă că trebuie să lucrăm pentru a dobândi importanța Sa.
Atunci când omul simte un oarecare entuziasm, înțelege că merită să lucreze doar pentru spiritualitate. Ar trebui să spunem că motivul este că simte importanța spiritualității în măsura în care merită să trudească pentru spiritualitate și nu pentru corporalitate, deoarece în acel moment corporalitatea își pierde valoarea pentru el, fiind apreciată spiritualitatea.
Prin urmare, în acel moment el decide că merită să lucreze doar pentru spiritualitate și nu pentru corporalitate. Rezultă că toate urcările și coborârile nu se referă la om, ci la Kdușa. Adică uneori valoarea Kdușa este mare, ceea ce înseamnă că importanța ei a crescut, iar alteori, valoarea Kdușa este la pământ, fiind atât de lipsită de importanță încât nici nu merită să se gândească la ea.
În ceea ce privește pe cel mic care se anulează înaintea celui mai mare, am constatat că se spune (Yalkut Hadaș, capitolul 1) că, după ce Creatorul a crescut reputația lui Avraam, din moment ce toată lumea a văzut măreția lui Avraam, Faraonul i-a dat Sarei o fată care era fiica lui, să servească în casa lui Avraam. Deși servitorul este un grad inferior, deoarece în acele timpuri servitorii și servitoarele nu aveau dreptul de a fi oameni, ci erau un fel de animale. Cu toate acestea, el și-a dat fiica să fie roabă Sarei și a liniștit-o spunându-i: „Fiica mea, este mai bine pentru tine să fii servitoare în casa Binecuvântatului Avraam, decât să fii regină în casa mea”.
Diferența dintre cel care face munca sfântă pentru o recompensă și cel care vrea să servească Regele datorită importanței și măreției Lui este că, dacă el lucrează în corporalitate pentru obținerea unei recompense corporale și există un mod de a fi recompensat fără a trudi prea multe ore, dacă un astfel de lucru este posibil, el va alege imediat această cale, fiindcă omul iubește odihna și renunță la plăcerea odihnei doar pentru a fi plătit.
De aceea, dacă poate găsi o modalitate de a nu munci, el se consideră fericit. Dar despre cel care lucrează din cauza măreției Regelui, iar plăcerea lui este marele privilegiu de a-L sluji pe Rege, nu se poate spune că el nu va munci și va fi plătit în continuare, deoarece răsplata lui este servirea Regelui. Acesta este un semn clar prin care poate vedea adevăratul scop al muncii sale – dacă muncește pentru o recompensă sau din cauza măreției Creatorului.