Și copiii se băteau în pântecele ei
Articolul Nr. 9, 1985
„Și copiii se băteau în pântecele ei”. Potrivit interpretării lui RAȘI, „înțelepții noștri au explicat aceasta, ca pe o fugă, că, atunci când ea trecea pe lângă porțile Torei lui Șem și Ever, Iacov fugea și se zbătea să iasă. Iar când trecea pe la porțile idolatrilor, Esau alerga și se zbătea să iasă”.
Baal HaSulam a spus că aceasta este ordinea muncii. Începutul muncii se numește Ibur (concepție), atunci când omul începe să lucreze pe calea adevărului. Când trece pe lângă porțile Torei, Iacov din el se trezește și dorește să meargă pe calea Torei. Când trece pe lângă porțile idolatrilor, Esau din el se trezește ca să iasă.
Noi trebuie să interpretăm cuvintele sale. Omul constă, prin natura lui, din vase de primire, numite „iubire de sine”, care este înclinația rea și, de asemenea, dintr-un punct în inimă, care este înclinația bună. Când începe să lucreze în dăruire, se consideră că este într-o stare de Ibur, de la cuvântul Avra (a trecut). Acesta este motivul pentru care trece prin urcări și coborâri și starea lui este instabilă. El este influențat de mediul înconjurător și nu este capabil să biruiască.
Din acest motiv, atunci când se mută într-un mediu în care oamenii se angajează într-o muncă străină nouă, ceea ce înseamnă în iubirea de sine, iubirea de sine din el se trezește și iese din ascundere pentru a se dezvălui, preluând controlul asupra corpului. La acel moment omul este incapabil să facă altceva în afară de ceea ce-l preocupă pe primitorul din el.
Când trece printr-un mediu în care oamenii se angajează în munca de dăruire, Iacov din el se trezește și iese din ascundere, dezvăluindu-se. La acel moment munca de dăruire guvernează corpul. Aceasta înseamnă că, atunci când se uită înapoi și vede că mai înainte ajunsese într-o stare în care era cufundat cu totul în iubirea de sine, nu poate înțelege cum poate cineva să fie atât de josnic și să obțină satisfacție din lucruri inferioare, nepotrivite pentru un adult, care-și construiește o casă printre dorințe și gânduri josnice și demne de dispreț. El este insultat de aceste dorințe și gânduri în care s-a aflat cândva casa sa.
Dar mai târziu, când trece pe lângă porțile idolatrilor, adică atunci când ajunge într-un mediu care se angajează în iubirea de sine, Esau din el se trezește din nou și se zbate să iasă. Acest lucru continuă în mod repetat în lucrător, zi după zi. Cel care muncește din greu poate trece prin aceste stări schimbătoare în fiecare oră.
„Și ea a zis: ‚Dacă-i aşa, de ce eu?’ și s-a dus să-L întrebe pe Domnul”. RAȘI interpretează că „Și ea s-a dus să întrebe”, înseamnă la seminarul lui Șem, pentru a-L întreba pe Domnul, să-i spună ce se va alege de ea. Și care a fost răspunsul? Versetul spune: „Domnul i-a zis: ‚’Două neamuri sunt în pântecele tău, și două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai puternic decât celălalt. Şi cel mai mare îl va sluji pe cel mai tânăr’”. RAȘI interpretează: „unul din noroade va fi mai puternic decât celălalt” înseamnă că ele nu vor fi de măreție egală; atunci când unul se înalță, celălalt decade. De asemenea, el spune: „Ea (cetatea) este dărâmată; Țor este plină doar de ruinele Ierusalimului”.
Pentru a înțelege răspunsul pe care i l-a dat Creatorul, așa cum este scris: „Domnul i-a spus ei”, trebuie să explicăm ceea ce s-a spus, că trebuie să existe aceste două forțe, fiindcă după cum se știe, creatura este vasul de primire, numit Esau. Dar, după aceea vine a doua forță, numită Iacov, care este dorința de a dărui. Fiecare vrea să domine singură, iar aceasta este lupta dintre Esau și Iacov.
Acesta este motivul pentru care RAȘI a interpretat: „Când unul se înalță, celălalt decade; Țor este plin doar de ruinele Ierusalimului”. Cu alte cuvinte, i s-a spus că trebuie să cunoaștem foarte clar - dacă aceea care guvernează este dorința de a primi sau dorința de a dărui. Ele nu pot exista împreună. Prin urmare, noi trebuie să decidem odată pentru totdeauna că nu merită să locuim în gânduri și dorințe abominabile și josnice.
Apoi, când omul vede că nu-și poate depăși dorința de a primi, este ca și cum ar vedea că el nu reprezintă nimic, este lipsit de valoare, doar că atunci, chiar dacă a înțeles deja că dorința de a primi este răufăcătorul, el nu o poate birui. De aceea, exact atunci vede că are nevoie de mila cerului, că fără ajutorul Său este imposibil să iasă de sub guvernarea dorinței de a primi.
Acesta este sensul a ceea ce au spus înțelepții noștri (Kidușin 30): „Înclinația omului îl copleșește în fiecare zi. Dacă nu ar fi ajutorul Creatorului, el nu ar putea-o birui”. Acest lucru se referă în mod specific la cel care a început munca și a făcut tot ce a putut. Atunci el nu mai trebuie să creadă că numai Creatorul îl poate ajuta, pentru că acum vede că nu există nicio tactică sau truc pe care să nu le fi încercat și nimic nu l-a ajutat. Numai Creatorul l-a ajutat.
Doar atunci el poate înțelege că numai Creatorul îl ajută. Atunci, care este diferența dintre el și altul? Așa cum l-a ajutat pe el, Creatorul îi poate ajuta și pe alții. Din această cauză nu există nici un motiv să fie mândru față de alții, fiindcă aceasta nu este puterea lui. Dar cei care nu au început lucrarea sfântă, care este doar de a dărui și nu de a primi, nu văd că doar Creatorul i-a ajutat. În schimb, ei spun: „Puterea mea și puterea mâinii mele au făcut această bogăție”. Firește, ei au cu ce să se laude în fața altora care nu lucrează așa cum o fac ei.
În acel moment, rezultă că diferența dintre bine și rău nu este foarte mare, din moment ce binele său este construit tot pe o bază de iubire de sine. Și, deși el se angajează în Tora și Mițvot (porunci), lupta dintre Iacov și Esau nu este încă evidentă și în mod natural, el nu are nevoie de ajutor de sus ca să-l salveze de dorința de a primi, să aibă milă de el și să-i dea un Kli (vas) de dorință de a dărui, din moment ce vede că în mod natural el nu poate munci pentru a dărui.
Este așa deoarece el nu consideră că trebuie să lucreze în Tora și Mițvot pentru a i se acorda Dvekut (adeziunea) cu Creatorul, iar dăruirea nu-l interesează deloc. Prin urmare, nu se poate spune că atunci când unul se înalță, celălalt decade.
Dar când cineva dorește să meargă pe calea dăruirii, în acel moment „lupta” începe. După aceea, el ar trebui să facă ceea ce poate și ajunge la o stare în care vede adevărul, că nu se poate ajuta singur. Apoi vede că nu are de ales și că are nevoie de mila cerului, iar cuvintele înțelepților noștri, „Cel care vine să se purifice este ajutat,” devin realitate.
Noi trebuie să înțelegem ce intenționează să ne spună, „Și cel mare îl va sluji pe cel mai tânăr”. Trebuie să interpretăm că nu este suficient că el a fost recompensat: înclinația bună este cea care conduce iar înclinația rea este lipsită de puterea de a i se opune, fiindcă acest lucru înseamnă că el este capabil de a-L servi pe Creator doar cu înclinația bună. Mai degrabă, este nevoie să atingă gradul de deplinătate, așa cum au spus înțelepții noștri: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta”, cu ambele tale înclinații”, când înclinația rea este de asemenea folosită pentru a-L servi pe Creator. Acest lucru poate fi interpretat doar în sensul că mai întâi trebuie să știm ce este înclinația rea.
Trebuie să știm că esența răului din noi este dorința de a primi, de la care vin la noi toate lucrurile rele și anume gândurile și dorințele rele. Dorința de a dărui ne aduce toate lucrurile bune, care sunt gândurile și dorințele noastre bune. Prin urmare, atunci când înclinația bună guvernează asupra noastră, adică dorința de a dărui, abundența este revărsată de sus asupra noastră, ceea ce înseamnă că în acest fel vine de sus o abundență de Hasadim (îndurări).
Cu toate acestea, trebuie să știm că acest lucru este doar corectarea creației, adică să avem echivalență de formă. Noi trebuie să urmărim să facem totul pentru Creator, ca să avem echivalența de formă numită Dvekut (adeziunea) cu Creatorul. Cu toate acestea, scopul creației este de a face bine creațiilor Sale, iar cei de jos să primească încântare și plăcere de la Creator, și nu să-I dăruiască Lui mulțumire, ca și cum Creatorul ar avea nevoie să-i dea ceva cei de jos.
Prin urmare, atunci când creaturile doresc să primească ceva de la Creator, ele trebuie să-și folosească vasele de primire, care sunt înclinația rea. Altfel, cine va primi plăcerea? Primitorul plăcerii este doar pofta de acel lucru. Pofta de plăcere se numește „voință de a primi”. Rezultă că, atunci omul trebuie să utilizeze înclinația rea, dar cu o corectare plasată pe ea, numită „pentru a dărui”. Rezultă că atunci el servește Creatorul și cu înclinația rea.
Înclinația rea se numește „mai mare”, deoarece s-a născut prima. La fel, atunci când o persoană se naște, mai întâi vine înclinația rea, iar înclinația bună vine după treisprezece ani. Prin urmare, atunci când o persoană lucrează cu dorința de a primi cu intenția de a dărui, se consideră că-L iubește pe Creator cu toată inima sa și anume cu amândouă înclinațiile sale. Acesta este sensul versetului: „iar cel mai mare îl va sluji pe cel mai tânăr”, adică dorința de a primi, numită „mai mare”, îl va sluji pe cel mai mic, adică va servi dorința de a dărui Creatorului.
Rezultă că dorința de a dărui va fi conducătorul. Uneori, dorința de a dărui folosește vasele de dăruire, numite „vasele lui Iacov”, atunci se consideră că servește Creatorul cu înclinația bună. Alteori folosește vasele de primire, și atunci se consideră de asemenea că servește Creatorul, dar cu înclinația rea. Toate acestea i-au fost spuse ei în seminarul lui Șem, așa cum este scris: „Domnul i-a zis ei”.
Prin aceasta vom înțelege ceea ce a spus Ben Zoma (Avot de Rabi Natan, Capitolul 23), „Cine este eroul eroilor? Cel care-și transformă dușmanul în prieten”. În Masechet Avot (Capitolul 4), „Ben Zoma spune: ‚Cine este eroul? Cel care își cucerește înclinația’”.
Trebuie să înțelegem diferența dintre „erou”, atunci când spune: „Cine este eroul? Cel care-și cucerește înclinația”, și interpretarea pe care o dă el expresiei „eroul eroilor”, când spune: „ Cel care-și transformă dușmanul în prieten”.
În conformitate cu cele de mai sus, trebuie să interpretăm cuvintele lui Ben Zoma, că erou înseamnă „și un popor va fi mai puternic decât celălalt”, așa cum a interpretat Rași: „Când unul se înalță, celălalt decade”. Se numește un „erou”, cel care a învins răul din el și în el guvernează doar înclinația bună, ceea ce înseamnă că el slujește Creatorul numai cu înclinația bună.
Un „erou al eroilor” este ca în expresia „cel mai mare îl va sluji pe cel mai tânăr”. Aceasta înseamnă că „cel mai mare”, adică răul din el, „îl va sluji pe cel mai tânăr”, și anume dorința de a dărui. Atunci, el va Îl sluji pe Creator și cu înclinația rea, iar apoi va respecta versetul: „Cu toată inima ta”, ceea ce înseamnă cu cele două înclinații ale sale.