Fă-ţi un Rav și cumpără-ţi un prieten - 2
Articolul Nr. 8, 1985
Pe baza a ceea ce am discutat în articolul nr. 1 (1985), ar trebui să facem câteva precizări:
Trebuie să discernem între a) om şi Creator, b) un om şi prietenul său şi c) un om şi restul oamenilor, care nu sunt prietenii lui, deşi se spune, „Toţi cei din Israel sunt prieteni”.
Vedem că uneori cuvintele, „fă-ţi un Rav (profesor/persoană importantă) şi cumpără-ţi un prieten”, sunt calea corecţiei şi altă dată, calea este în cuvintele, „Şi judecă pe orice om favorabil”. (Avot, Capitol 1). Ar trebui să înţelegem diferenţa dintre „a face,” „a cumpăra,” şi a judeca favorabil.
Ar trebui să interpretăm că „a face” înseamnă că excludem raţiunea. Este aşa, fiindcă atunci când rațiunea nu poate înțelege dacă ceva merită făcut sau nu, cum poate determina ce este bun pentru mine? Sau viceversa, dacă raţiunea consideră că două lucruri sunt egale, cine va hotărî pentru acel om, ce trebuie să facă? Dar, în ceea ce privește acțiunea, el poate decide.
Ar trebui să ştim că sunt două căi înaintea noastră: să lucrăm pentru a dărui sau să lucrăm pentru a primi. Sunt părţi în corpul omului care îi spun, „vei reuşi în viaţă dacă lucrezi pentru a dărui şi în acest fel te vei bucura de viaţă”. Acesta este argumentul înclinaţiei bune, aşa cum au spus înţelepţii noştri „Dacă faci aşa, vei fi fericit în lumea aceasta şi fericit în lumea care va veni”.
Iar argumentul înclinaţiei rele este opus: este mai bine să lucrezi pentru a primi. În acea stare, hotărăşte numai forţa denumită „acţiunea mai presus de raţiune” și nu intelectul sau emoţia. Acesta este motivul pentru care „a face” se numește „deasupra raţiunii” şi „mai presus de înțelegere” şi aceasta este forţa denumită „credinţa care este împotriva intelectului”.
„A cumpăra” este în raţiune. În mod normal, oamenii vor să vadă ce vor să cumpere, aşa că vânzătorul le arată bunurile şi ei negociază dacă merită sau nu preţul pe care îl cere comerciantul. Dacă nu cred că merită, nu cumpără. Aşadar, „a cumpăra” este în raţiune.
Acum vom explica „Rav” şi „prieten.” Un prieten este numit uneori „societate”, când oamenii vin împreună şi vor să se unească. Acest lucru se poate întâmpla prin echivalenţă de formă, prin faptul că toţi se preocupă de dragostea pentru ceilalţi. Astfel ei se unesc şi devin unul.
Aşadar, atunci când o societate stabileşte să devină un grup unit, vedem că oamenii care se gândesc să creeze o astfel de societate îi caută de obicei pe cei care sunt ca ei, care au aceleași opinii și calități și pe care îi consideră mai mult sau mai puţin egali. Altfel, nu-i vor accepta în grupul pe care vor să-l stabilească. Şi apoi începe munca de iubire de prieteni.
Dar dacă încă de la început nu sunt aliniați la scopurile societăţii, mai înainte chiar de a intra în societate, nu ne putem aştepta să iasă ceva din acea uniune. Numai dacă a fost o oarecare egalitate între ei înainte de a intra în societate se poate spune că ei încep să depună eforturi în munca de iubire a aproapelui.
Între om şi Creator
Între om şi Creator, ordinea începe cu „Fă-ţi un Rav” şi apoi „Cumpără-ţi un prieten.” Cu alte cuvinte, mai întâi cineva trebuie să creadă deasupra raţiunii că, Creatorul este mare, aşa cum este scris în Zohar (pct 185, paragraf 191 în Comentariul Sulam), „Frica principală este aceea că omul ar trebui să se teamă de Stăpânul său deoarece El este mare și suveran”.
În măsura în care omul crede în măreţia Creatorului, care este numit „Mare”, el are puterea să dea pentru a „cumpăra,” însemnând să cumpere prin renunțarea la iubirea de sine, pentru a realiza echivalenţa de formă numită Dvekut (adeziune), cu Creatorul. Acesta este numit Haver (prieten): cel care este în Hibur (legătură/conexiune) cu Creatorul.
Când sunt cumpărate lucruri materiale, trebuie să renunțăm la bani, onoare, sau pur și simplu să facem un efort pentru a le obţine. La fel, atunci când o persoană doreşte să cumpere legătura cu Creatorul, trebuie să renunțe la iubirea de sine, deoarece altfel, nu poate obţine echivalenţa de formă.
Când vede că nu este potrivit pentru a face concesii ca să cumpere echivalenţa de formă, nu înseamnă că s-a născut cu un caracter slab şi de aceea nu-şi poate depăşi iubirea de sine. Dimpotrivă, greşeala este în „Fă-ţi un Rav,” adică nu lucrează asupra credinţei, deoarece el va putea să facă concesii pe măsura importanţei credinţei lui în măreţia Creatorului.
Mai mult, omul ar trebui să ştie că, dacă doreşte să-și măsoare nivelul de credinţă, el îl poate vedea în numărul de concesii pe care le poate face din iubirea de sine. Astfel îşi va cunoaşte nivelul din munca în credinţă peste raţiune. Acest lucru se aplică între om şi Creator.
Între om şi prietenul său
Între om şi prietenul său, ar trebui să începem cu „Cumpără-ţi prieten” şi apoi „Fă-ţi un Rav”. Este aşa, deoarece atunci când un om caută un prieten, ar trebui mai întâi să-l examineze să vadă dacă merită într-adevăr să se conecteze cu el. În fond, vedem că a fost stabilită o rugăciune specială despre prieten, pe care o spunem după binecuvântările din rugăciune, „Te rog ... Ferește-ne de omul rău şi de prietenul rău”.
Înseamnă că, înainte să-şi ia un prieten, omul trebuie să-l examineze în fiecare mod posibil. În acel moment, trebuie să-şi folosească raţiunea. De aceea nu este spus, „Fă-ţi un prieten,” deoarece „a face” înseamnă deasupra raţiunii. Ca atare, în situația dintre un om şi prietenul său, el ar trebui să meargă cu raţiunea şi să examineze cât mai bine dacă prietenul este în regulă, aşa cum ne rugăm în fiecare zi, „Ferește-ne de omul rău şi de prietenul rău”.
Iar când omul vede că merită să se conecteze cu acela, trebuie să plătească pentru a se conecta cu el, adică să facă concesii în ceea ce privește iubirea de sine şi în schimb va primi forţa iubirii pentru alţii. Apoi se poate aştepta de asemenea, să fie recompensat cu iubirea pentru Creator.
După ce s-a conectat cu un grup de persoane care doresc să obţină nivelul de iubire pentru Creator şi doreşte să ia de la ei puterea de a munci pentru a dărui şi să fie impresionat de cuvintele lor despre necesitatea obţinerii iubirii pentru Creator, el trebuie să considere fiecare prieten din grup ca fiind mai mare decât el.
Este scris în cartea Matan Tora (Dăruirea Torei, p 143) că omul nu este impresionat de societate și nici nu-și însușește valorile ei, decât dacă consideră societatea ca fiindu-i superioară. Acesta este motivul pentru care fiecare trebuie să simtă că este cel mai mic dintre ei toţi, deoarece dacă este mare nu poate primi de la cineva care este mai mic decât el, cu atât mai puţin să fie impresionat de cuvintele lui. Dimpotrivă, numai cel mic este impresionat atunci când îl apreciază pe cel mai mare.
Rezultă că în al doilea stadiu, atunci când fiecare trebuie să înveţe de la ceilalţi, intervine chestiunea de „fă-ţi un Rav”, deoarece, ca să fie în stare să spună că prietenul său este mai mare decât el însuşi, trebuie să folosească „a face,” adică a face fără rațiune, deoarece numai deasupra raţiunii poate spune că prietenul său este la un nivel mai înalt decât el. De aceea, între om şi prietenul său, ordinea este să se înceapă cu îndeplinirea „cumpără-ţi un prieten” şi apoi, „fă-ţi un Rav”.
Între un om şi ceilalţi oameni
Mişna ne spune, „Fă-ţi un Rav, cumpără-ţi un prieten şi judecă fiecare om favorabil” (Avot, Capitolul 1).
Am explicat că, între un om şi prietenul său ordinea este ca mai întâi să mergi să-ţi cumperi un prieten – şi am explicat că a cumpăra este conform raţiunii – şi apoi trebuie să te angajezi în „fă-ţi un Rav”. Iar între om şi Creator, ordinea este, mai întâi „fă-ţi un Rav” şi apoi „cumpără-ţi un prieten”.
Trebuie să înțelegem de ce se spune despre fiecare om, „judecă-l favorabil”. Este vorba despre a cumnpăra sau a face? Conform celor de mai sus, trebuie să interpretăm înţelesul expresiei „şi judecă pe fiecare om favorabil”, ca fiind „a face” și nu „a cumpăra”.
De exemplu, să presupunem că sunt mai mulţi oameni într-o congregație şi un mic grup dintre ei decid să se unească într-o societate care se angajează în iubirea de prieteni. Şi să spunem de exemplu, că sunt 100 de oameni în comunitate, iar zece decid să se unească. Ar trebui să examinăm de ce anume acei zece indivizi decid să se unească şi îi exclud pe ceilalți din congregație. Este aşa, fiindcă găsesc că acei oameni sunt mai virtuoşi decât restul oamenilor din congregație, sau pentru că sunt mai răi decât ceilalţi şi trebuie să facă acţiuni ca să se ridice pe scara Torei şi a fricii?
Conform cu ceea ce a fost menţionat mai sus, putem interpreta că motivul pentru care acei oameni au fost de acord să se unească într-un singur grup care să se angajeze în iubirea pentru prieteni este acela că toți simt că au o singură dorinţă care le poate uni toate punctele de vedere, astfel încât să primească puterea de a-i iubi pe ceilalți. Este o maximă faimoasă a înţelepţilor noştri, „Aşa cum feţele lor sunt diferite, diferă și punctele lor de vedere”. Aşadar, acei oameni care au fost de acord să se unească într-un grup, au înţeles că nu există o distanţă prea mare între ei, în sensul că recunosc necesitatea de a munci în iubire pentru ceilalţi. De aceea, fiecare dintre ei va putea face concesii în favoarea celorlalţi iar ei se pot uni în jurul acestui lucru. Dar restul persoanelor nu au înţeles necesitatea muncii la iubirea pentru ceilalţi; aşadar, nu se pot uni cu ei.
Prin urmare, rezultă că atunci când se angajează în unitatea iubirii pentru prieteni, fiecare examinează la celălalt mintea și calitățile sale, să vadă dacă se califică sau dacă e vrednic să se alăture societăţii în care acei oameni au decis că pot intra. Este aşa cum ne rugăm, „Ferește-ne de omul rău şi de prietenul rău”.
Reiese că el se mândreşte faţă de ceilalţi oameni din congregație. Cum este permis acest lucru? În definitiv, este împotriva unei legi explicite care spune, „Rabi Levitas, bărbat din Yavne, obișnuia să spună, ‘Fii foarte, foarte umil’” (Avot, Capitolul 4).
Rabi Yehoşua Ben Perahia spune că, „‘Judecă pe fiecare om favorabil’ (Avot, Capitolul 1) înseamnă că, în ceea ce priveşte restul oamenilor, omul ar trebui să meargă deasupra raţiunii, ceea ce se numeşte „a face”, adică a acţiona și a nu gândi. Raţiunea sa îi arată că ei nu sunt atât de potriviţi precum oamenii cu care s-a asociat, iar acest lucru este ceea ce fiecare dintre ei îşi spune. Aşadar, fiecare se mândreşte considerându-se deasupra celorlalţi. Sfatul, în acest caz, este de a spune, „Şi judecă pe fiecare om favorabil”.
Cu alte cuvinte, în ceea ce-i priveşte pe restul oamenilor din comunitate, ar trebui să-i judece favorabil, să spună că, într-adevăr sunt mai importanţi decât el şi că este greşeala lui că nu poate aprecia măreţia şi importanţa publicului, denumit de înţelepţii noştri, „fiecare om”. Aşadar, în raţiune, el nu le vede măreţia şi am spus că între un om şi prietenul său ar trebui să fie „cumpărare”. Totuşi, omul trebuie să folosească și „a face”, care este deasupra raţiunii. Iar acest lucru se numeşte, „judecă pe orice om favorabil”.