Se poate să coboare de sus ceva negativ?
Articolul Nr. 15, Tav-Șin-Mem-Dalet, 1984
O explicație a ceea ce s-a spus în Articolul nr. 14 despre cuvintele din Zohar, Pinhas (punctul 78) „Dacă Israel ar fi răsplătiți, El ar coborî ca un leu de foc ca să mănânce ofrandele. Dacă nu ar fi răsplătiți, El ar coborî ca un câine de foc". Despre acest lucru s-a pus întrebarea, „Cum poate coborî de sus ceva negativ?" Noi înțelegem că tot ceea ce vine de sus este pentru a face bine. Când vine ceva care nu este pozitiv, ce corecție rezultă de aici, despre care să putem spune că a venit de sus ca un câine de foc? La urma urmelor, nu este ceva pozitiv.
Putem să înțelegem asta printr-o alegorie: Cineva avea un fiu bolnav așa că s-a dus la medic, care i-a dat un medicament. Dar medicamentul nu l-a ajutat pe fiul său. Prietenii l-au sfătuit să consulte un mare profesor deoarece, cu toate că el percepe o sumă mare de bani, este un mare expert și merită ca acesta să-l vadă pe copil. Când acesta a examinat copilul, i-a spus că fiul său este grav bolnav și a numit boala copilului.
Bărbatul i-a plătit prețul stabilit în prealabil iar când s-a întors acasă le-a spus prietenilor săi: „M-ați sfătuit să mă duc la acest mare expert, că merită să-i plătesc o mulțime de bani. Dar în cele din urmă, ce a făcut marele expert? A spus că fiul meu are o boală mai gravă decât mi-a spus medicul care nu este expert. A meritat să plătesc atât de mulți bani, doar ca să-mi spună că fiul meu are o boală atât de gravă? La urma urmei, de ce mă duc la medic? Pentru ca să vindece pacientul, nu să-mi spună că fiul meu are o boală teribilă.”
Prietenii i-au spus că, potrivit diagnosticului marelui expert, boala lui este stabilită cu precizie, iar acum știm cum să-l vindecăm. Vindecarea bolii nu mai are nevoie de un medic renumit, pentru că știm deja ce medicament se prescrie la fiecare boală. Cel mai important lucru este să știi care este boala reală. Se dovedește că suma mare de bani plătită unui mare expert, în comparație cu cea dată unui medic obișnuit, este pentru a determina cu exactitate care este boala.
Prin urmare, determinarea defectului, care este considerat negativ, este totuși un lucru pozitiv. Adică, a cunoaște boala este de fapt o corecție, pentru că acum omul știe ce să corecteze. Prin urmare, a cunoaște boala face parte din vindecare, deoarece este imposibil să se vindece boala, dacă nu se cunoaște cauza acesteia. Așadar, atunci când coboară un câine de foc, imaginea câinelui indică faptul că cei de jos sunt sub guvernarea iubirii de sine, pe care Zohar-ul o numește Hau! Hau! [Lătrat, dar de asemenea, „a dărui"] ca un câine, lucru considerat pozitiv, căci acum știm ce să corectăm, fiindcă tot ceea ce trebuie este să corectăm vasele de primire.
Se dovedește că forma câinelui de foc care coboară de sus, vine în scopul corectării, nu pentru a corupe. Prin urmare și acest lucru este considerat ca fiind pozitiv și nu negativ. Tot ceea ce vine de sus, deși celor de jos li se pare a fi defect, atunci când cei de jos îl examinează văd că totul este de dragul lor, astfel încât să știe ce trebuie să corecteze în ei înșiși.
O explicație pentru articolul nr. 14 (1984) despre dorința corporală de a primi, care este doar o jumătate de grad din dorința de a primi. Când primește dorința spirituală de a primi, el are o dorință de a primi completă. Rezultă că atunci când are o dorință corporală de a primi el nu este foarte rău, așa că, de ce are nevoie să primească dorința spirituală de a primi, pentru a fi și mai rău? Prin urmare, probabil că este mai bine să rămână în dorința corporală de a primi. De ce ar trebui să se străduiască să obțină dorința spirituală de a primi ca să devină și mai rău? Și de ce trebuie să intre într-un loc periculos pe care este posibil să nu-l poată corecta? Prin urmare este cu siguranță mai bine să rămână cu dorința corporală de a primi, ceea ce înseamnă că toate pasiunile sale vor fi numai pentru lucruri corporale și că nu dorește deloc spiritualitate.
Este scris în „Introducere la Cartea Zohar" (punctul 29): „Prima diviziune este atingerea dorinței excesive de a primi, fără restricții, în toată măsura sa coruptă, din mâinile celor patru lumi impure ABYA. Dacă nu avem această dorință coruptă de a primi, nu o putem corecta, pentru că omul nu poate corecta ceea ce nu se găsește în el".
Astfel, nu avem de ales și trebuie să facem lucruri care ne vor aduce la dobândirea dorinței spirituale de a primi. Dar nici acest lucru nu este ușor. O persoană poate obține dorința spirituală de a primi, deoarece aceasta depinde de măsura credinței. Adică, mai întâi trebuie să creadă că există spiritualitate și că ea este mai importantă decât orice altă plăcere corporală, într-atât încât merită să renunțe la plăcerile corporale, în scopul de a obține plăceri spirituale. Rezultă că acest lucru presupune multă muncă și nu toată lumea îl poate obține.
Și totuși, acest lucru este considerat în continuare a fi rău, ceea ce înseamnă că a obținut o dorință de a primi coruptă. Acesta este sensul expresiei, de la Lo Lișma [nu de dragul Ei] omul ajunge la Lișma [de dragul Ei]. Adică, în primul rând trebuie să atingă gradul de Lo Lișma, iar apoi este posibil să-l corecteze la Lișma, pentru că este imposibil să ai o intenție dacă nu există nicio acțiune. De îndată ce există o acțiune este posibil să se încerce să se efectueze acțiunea urmând calea cea dreaptă numită „pentru Creator".
În conformitate cu cele de mai sus, rezultă că avem patru discernăminte generale în muncă, de care omul are nevoie pentru a atinge desăvârșirea pentru care a fost creat:
1) A primi, în scopul de a primi;
2) A dărui, în scopul de a primi;
3) A dărui, în scopul de a dărui;
4) A primi, în scopul de a dărui.
Primul concept, ‚a primi, în scopul de a primi’, este primul grad, iar creaturile s-au născut cu acest discernământ. Ceea ce înseamnă că nu înțeleg nimic altceva în afară de iubirea de sine. Ele nu au niciun interes în a face ceva bun pentru cineva și sunt complet imersate, în funcție de natura cu care s-au născut, în dorința de a primi numai pentru ele. Întreaga lume este în această stare și nu există nicio diferență de la om la altul.
Cel de-al doilea este discernământul ‚a dărui, pentru a primi’. Acesta este un grad mai presus de majoritatea oamenilor, care sunt obișnuiți să facă acțiuni doar pentru a primi, în timp ce el efectuează un act de dăruire. Cu toate acestea, omul trebuie să explice de ce vrea să fie diferit de restul lumii, ceea ce înseamnă că face lucruri contrare naturii cu care s-a născut. În acel moment el îi spune corpului său: „Să știi, că, efectuând un act de dăruire, vei primi mai multă plăcere". El îi dă de înțeles corpului că merită să creadă că va fi răsplătit. Dacă trupul îl crede, îi va permite să lucreze în măsura în care consideră că merită să-și anuleze acțiunile de primire pentru sine și să efectueze acțiuni de dăruire. Aceasta se numește Lo Lișma, despre care înțelepții noștri au spus: „De la Lo Lișma ajungem la Lișma".
Aceasta este trambulina care ne permite să trecem de la o stare la alta, de la o stare de Lo Lișma la o stare de Lișma, deoarece în ceea ce privește acțiunile, ele sunt aceleași. Adică că nu poți să discerni și să spui că există ceva de adăugat la o acțiune Lișma. Pentru că, în ceea ce privește acțiunile, ele sunt la fel, nu există nicio lucrare aici, în ceea ce privește acțiunea. Mai degrabă, întreaga muncă este în intenție. Acest lucru înseamnă că ei trebuie să analizeze doar dacă fapta pe care o efectuează se datorează cu adevărat poruncii Creatorului, deoarece Creatorul ne-a poruncit să facem Mițvot și vrem să respectăm porunca Lui, pentru că este o mare recompensă pentru noi să-L slujim și, în plus, El ne arată cum Îl putem sluji.
Atunci intervine munca de clarificare pentru a ști dacă așa stau lucrurile, dacă singura sa intenție în Tora și Mițvot este de a dărui, sau are alte considerente, adică considerente de iubire de sine și acesta este motivul pentru care respectă Tora și Mițvot.
Când vede că este încă departe de a efectua toate acțiunile pentru Creator, el trebuie să clarifice adevărul. Există mulți oameni care nu au această clarificare a adevărului, care consideră că lucrează cu adevărat pentru Creator. Deși nu sunt sută la sută Lișma, ei simt de obicei, că aceasta este Lișma, deși mai este încă mult de adăugat în ceea ce privește Lișma. Însă, adevărul este că ei nu au o percepție adevărată, fie din cauza naturii lor, fie pentru că nu au avut un profesor bun, care să le arate cum să nu se înșele singuri.
Prin urmare, ei nu pot atinge Lișma, deoarece Lișma se numește „adevăr", iar Lo Lișma se numește „minciună". Cu toate acestea, ar trebuie să existe un intermediar între adevăr și minciună, să fie ca o trambulină de la minciună la adevăr. Intermediarul dintre adevăr și minciună este o minciună adevărată. Cu alte cuvinte este minciună, dar nu este cu adevărat una pentru că omul se gândește la minciună ca la ceva adevărat. Adică, el merge pe calea minciunii dar consideră că acesta este adevărul. Rezultă că aceasta nu este de fapt o minciună. Dar dacă știe că avansează în minciună, atunci el merge pe calea adevărului pentru că știe că aceasta este în realitate o minciună. Atunci el are o trambulină, fiindcă doar atunci el poate ajunge la adevăr, adică de la adevărul minciunii la adevărul adevărat.
Atâta vreme cât nu știe că merge pe calea minciunii, de ce-ar trebui să-și schimbe calea și să meargă pe altă cale, dacă el nu înțelege că se află în minciună? Numai dacă știe că este într-adevăr în minciună, el va fi capabil să-și schimbe calea și să meargă pe calea adevărului.
Prin urmare rezultă că, dacă o persoană este deja pe calea adevărului, merge pe calea Lișma, deși el este încă la jumătatea drumului. De exemplu, cineva care vrea să meargă la Ierusalim urcă într-o mașină și conduce în funcție de indicatoarele pe care scrie „Ierusalim". Dar chiar și atunci când a călătorit optzeci sau nouăzeci la sută din drumul spre Ierusalim, el nu este încă în Ierusalim. Numai atunci când ajunge în fapt la Ierusalim, se poate spune că este în Ierusalim.
Așa este și în spiritualitate. Dacă spunem că Ierusalimul se numește „adevăr", adică Lișma, atunci, înainte ca persoana să intre în Lișma, care este „adevărul", trebuie să spunem că este încă în minciună, adică în Lo Lișma, care se numește „minciună". Chiar și atunci când a mers aproape tot drumul și este la un pas de poarta numită „adevăr", care este Lișma, el este încă afară. Ca atare persoana nu poate să știe dacă a atins Lișma înainte de a fi recompensată cu intrarea în Lișma.
Dar, când poate să știe dacă a intrat deja în gradul de Lișma? Care este semnul prin care să știe că acum este în gradul de adevăr?
Găsim răspunsul la această întrebare în „Introducere în Studiul celor Zece Sfirot" (punctul 56): „De aici veți înțelege ceea ce au spus înțelepții noștri, ’Cum este pocăința? Până când Cel care cunoaște toate misterele va depune mărturie că el nu se va întoarce la păcat’". Acest lucru pare uimitor, deoarece cine poate merge până la Cer ca să audă mărturia Creatorului? De asemenea, în fața cui trebuie să depună mărturie Creatorul? Nu este suficient că Însuși Creatorul știe că persoana s-a pocăit din toată inima și nu va mai păcătui din nou? Din ceea ce se explică, problema este foarte simplă. Într-adevăr, omul nu este sigur că nu va mai păcătui din nou înainte de a fi recompensat cu ghidarea prin recompensă și pedeapsă, clarificată mai sus, ceea ce înseamnă revelarea feței. Această revelație a feței din partea Creatorului se numește „mărturie". În acest scop i s-a dat un semn clar și anume, „până când Cel care cunoaște toate misterele va depune mărturie pentru el".
Prin urmare, atunci când o persoană a atins dăruirea, este recompensată cu revelația feței Creatorului. Ceea ce înseamnă că Acela care cunoaște toate tainele mărturisește despre el că a atins Lișma. Acesta se numește „al treilea discernământ", ‚a dărui pentru a dărui’, considerat a fi atingerea Lișma, ceea ce înseamnă că el a atins gradul de adevăr. Acesta a ajuns la el prin trambulina care este „de la Lo Lișma el ajunge la Lișma,” dar, cu siguranță, împreună cu toate condițiile pe care trebuie să le respectăm ca să nu rămânem în Lo Lișma.
Și după ce a completat gradul de ‚a dărui pentru a dărui’, vine cel de-al patrulea discernământ, care este ‚a primi pentru a dărui’. Acesta este gradul de plenitudine. Acest lucru înseamnă că el a atins un grad în care spune: „Vreau să primesc lumina și plăcerea pentru că știu că vreau să realizez scopul creației, deoarece Creatorul a creat creația fiindcă dorește să facă bine creaturilor Sale". Prin urmare, el vrea să primească bucuria și plăcerea de la Creator, deoarece aceasta este voia Lui.
În iubirea de sine, el nu are nicio dorință sau poftă pentru aceste lucruri, deoarece a atins deja gradul de echivalență a formei numită ‚a dărui pentru a dărui’. De aceea, acum el vrea să se supună dorinței Creatorului, care este dorinţa Lui de a face bine creaturilor Sale.
Trebuie să știm că există chestiunea scopului creației și chestiunea corecției creației. Scopul creației este de a face bine creaturilor Sale, ceea ce înseamnă că ființele create vor primi încântare și plăcere. Prin urmare, cu cât primesc mai multă plăcere, cu atât Creatorul se bucură mai mult. Rezultă că omul care este la un grad de deplinătate vrea să primească întotdeauna multă încântare și plăcere. Așa cum s-a explicat, acesta este scopul creației – de a face bine creaturilor Sale.
Dar, cel care a atins gradul de ‚a dărui pentru a dărui’, care este Dvekut [adeziune] și echivalență de formă, este abia la corectarea creației. Acest lucru înseamnă că ființele create trebuie să ajungă la o stare în care au primit încântare și plăcere și, după ce au primit toate plăcerile, ele vor rămâne în continuare în dăruire. Este ceea ce se numește ‚a primi, în scopul de a dărui’.