Ce înseamnă că înainte ca ministrul egiptean să cadă, strigătul lor nu a primit răspuns, în muncă?
Articolul Nr. 15, 1990
Zoharul (Șmot [Exodul], punctul 341) spune: „Cât timp ministrul lor a stăpânit asupra Israelului, strigătul lui Israel nu a fost auzit. Când ministrul lor a căzut, este scris: „Împăratul Egiptului a murit.” Și imediat: „Și copiii lui Israel au suspinat din cauza muncii și au strigat și strigătul lor s-a înălțat la Dumnezeu”. Dar până atunci, strigătului lor nu i s-a răspuns”.
Ar trebui să înțelegem asta: dacă el spune că înainte de a cădea ministrul lor, strigătul lor nu a primit răspuns, cine a făcut ca ministrul lor să cadă, astfel încât după aceea să poată fi auzit strigătul lor? Ar trebui să înțelegem și de ce dacă ministrul lor avea autoritate era imposibil ca strigătul lor să primească răspuns. Are ministrul lor puterea de a reține rugăciunile lui Israel? Ar trebui să înțelegem și ceea ce este scris (Exod 5:22): „Atunci Moise s-a întors la Domnul și a zis: „Doamne, de ce ai făcut rău acestui popor? De ce mai m-ai trimis pe mine? De când am venit la Faraon să vorbesc în Numele Tău, el a făcut rău acestui popor iar Tu nu ai mântuit deloc pe poporul Tău.” Atunci Domnul i-a spus lui Moise: „Acum vei vedea ce voi face lui Faraon, căci cu o mână puternică el îi va izgoni”.
Ar trebui să înțelegem argumentul lui Moise când a spus: „De când am venit la Faraon să vorbesc în numele Tău, el a făcut rău acestui popor iar Tu nu ai salvat deloc pe poporul Tău”. Pare că plângerea lui Moise ar fi adevărată, deoarece asta rezultă din răspunsul Creatorului, că tot ce a spus Moise este adevărat. Dar Creatorul a spus: „Acum vei vedea ce-i voi face lui Faraon”. Cu alte cuvinte, el va vedea ce-i va face Creatorul lui Faraon. Se pare că ar fi trebuit să spună „Vei vedea”, adică Moise va vedea, adică Atah [tu] cu un Alef [care schimbă sensul de la „acum” la „tu”]. De ce este scris Atah cu un Ayin [care înseamnă „acum”], ceea ce înseamnă că acum va vedea? Înseamnă că înainte, atunci când a venit în faţa Faraonului și acesta a făcut rău poporului, nu a putut fi un exod din Egipt. Dar acum va fi loc, pentru că Faraonul, cu o mână puternică îi va trimite și îi va izgoni.
Ar trebui să înțelegem de ce exact acum este locul exodului din Egipt. Avem două lucruri de înțeles aici: 1) de ce atunci când Moise a venit ca mesager al Creatorului, situația poporului Israel s-a înrăutățit. 2) de ce anume acum, după ce situația s-a înrăutăţit, poate exista un exod din Egipt.
Ar trebui să interpretăm acest lucru în muncă. ARI spune că exilul în Egipt s-a datorat faptului că opinia de Kdușa [sfințenie] era în exil. Aceasta înseamnă că asupra poporului Israel guverna Klipa a Egiptului. Ar trebui să interpretăm că, poporul lui Israel înseamnă că toți din națiune voiau să lucreze de dragul Creatorului și nu de dragul lor, deoarece se știe că „Israel” înseamnă Yașar-El [direct către Creator], adică totul pentru Creator.
Conducerea lui Faraon este opusul: să lucrezi numai de dragul tău. Din acest motiv, opinia de Kdușa înseamnă că trebuie să lucrăm de dragul Creatorului, adică să dăruim. Acest discernământ a fost în exil sub stăpânirea Faraonului, regele Egiptului, unde Miţrayim [Egipt] are literele Meţar-Yam [mare îngustă] și se știe că „îngust” înseamnă sărac în Hasadim [îndurări].
Este ca expresia [ebraică] „ochi înguști” [invidios], adică nu poate decât să primească și nu dăruiește nimic. „Larg” înseamnă expansiv, adică dăruie mult, iar „îngust” este opusul, nu este dăruitor, cu alte cuvinte, Klipa [coaja] Egiptului era că fiecare putea munci doar pentru a primi ceva în schimb. Dar fără o răsplată, adică doar pentru a dărui, el nu permite nicio acțiune. De aceea, s-a spus că Egiptul îngusta [constrângea] calitatea de Israel.
Astfel putem interpreta ceea ce au spus înțelepții noștri: „Oricine constrânge pe Israel devine un Roș [cap]”. Mai precis, cine poate controla calitatea de Israel? Numai cel care este Roș, el guvernează. Apoi el constrânge calitatea de Israel, nelăsând omul să lucreze de dragul Creatorului - ceea ce se cheamă să se angajeze în Hesed [milă] - ci doar în primirea pentru sine. Aceasta se numește „Klipa a Egiptului”.
Prin urmare, ordinea muncii este așa cum au spus înțelepții noștri: „omul ar trebui să se angajeze întotdeauna în Tora și Miţvot [porunci/fapte bune] Lo Lișma [nu de dragul Ei] și de la Lo Lișma, ajunge la Lișma [de dragul Ei] ], deoarece lumina din ea îl reformează.” Aceasta pentru că omul s-a născut cu dorința de a primi pentru el însuși. Prin urmare, dacă vrem ca el să facă ceva pentru a ieși din starea în care este obișnuit să lucreze pentru întreținerea lui, acelui om i se spune: „Până acum știai că toate plăcerile tale, prin care îți susții corpul ca să poată exista, provin doar din lucruri corporale. Ai găsit plăcere numai în lucrurile corporale, iar aceasta se numește „întreținerea corpului.” Angajează-te în Tora și Miţvot, acolo este îmbrăcată o plăcere și mai mare, așa că este mai bine pentru tine să te angajezi în Tora și Miţvot, deoarece în acest fel vei avea mai multă plăcere”.
Este ca și cum i s-ar spune: „Nu mai lucra acolo unde ai lucrat până acum; există o companie în care poți câștiga de zece ori mai mult.” Dacă omul crede ce i se spune, cu siguranță va părăsi munca cu care era obișnuit, pe care o făcea tot timpul, și va merge să lucreze la noul loc, deoarece va primi un salariu mai mare.
Aceasta se numește Lo Lișma. Dar, de la Lo Lișma va ajunge la Lișma. Prin urmare, merită să înceapă chiar și în Lo Lișma, deoarece în cele din urmă, el va ajunge la Lișma. Este așa cum spune Maimonide: „De aceea, atunci când sunt învățați cei mici, femeile și oamenii needucați, acest lucru se face cu scopul de a primi răsplată, până când aceștia acumulează cunoștințe”.
Toate acestea pentru că trupul înțelege doar limba maternă. Adică, dacă prima limbă pe care o vorbește mama este limba primirii, a lucra doar pentru dorința de a primi pentru sine, adică a acționa numai în folosul personal, iar limbajul dăruirii este ceva nou pentru el și nu-l înțelege, îi este foarte greu să învețe această limbă. Adică pentru a înțelege acest limbaj are nevoie de ajutor de sus, pentru a putea pricepe limbajul dorinței de a dărui.
S-a spus despre aceasta: „Cine vine să purifice este ajutat,” să înțeleagă acest limbaj. Aceasta se numește „generația Babilonului”, după cum este scris (Geneza 7:11), „Nu-și vor auzi limba unii altora”. Cu alte cuvinte, atunci când li s-a dat munca de dăruire, ca fiecare să lucreze pentru prietenul său, imediat unitatea s-a destrămat.
Adică este așa cum este scris, „și au încetat să mai zidească orașul”, deoarece când li s-a spus că fiecare trebuie să lucreze pentru prietenul său, ei nu cunoșteau această limbă și nimeni nu voia să lucreze pentru altul. Prin urmare, imediat „au încetat să mai zidească orașul”, deoarece nu aveau nicio motivație să lucreze de dragul altora.
Din acest motiv, când poporul Israel era în exil în Egipt sub conducerea lui Faraon, Regele Meţar-Yam [Mare îngustă/Egipt] și dorea să iasă de sub guvernarea acestuia, nu a putut să o facă. Le era încă neclar ce înseamnă să lucrezi pentru a dărui și nu de dragul tău. Deși au vrut să lucreze de dragul Creatorului, au văzut că nu pot. În schimb, aveau întotdeauna scuze, de ce nu pot urmări să dăruiască și nu simțeau că sunt foarte departe de Creator.
Cu toate acestea, când Moise a venit la poporul lui Israel și le-a vorbit despre calitatea Faraonului din fiecare dintre ei, adică despre dorința de a primi din inimile lor, spunându-le că dorește ca această calitate a Faraonului din ei să nu domine peste calitatea Israelului din ei, ci să le permită să lucreze de dragul Creatorului și nu de dragul trupului, când Faraonul din națiune a auzit ce le-a spus Moise - să lucreze numai de dragul Creatorului – ei au înțeles ce înseamnă să dăruiești și să nu primești și imediat au slăbit munca, deoarece trupul s-a împotrivit cu toată puterea lui, astfel încât ei să nu facă niciun act de Kdușa.
Cu alte cuvinte, chiar și Lo Lișma le-a devenit acum greu de împlinit. Înainte de venirea lui Moise, ei aveau putere să lucreze pentru că încă nu știau ce înseamnă „de dragul Creatorului”. Dar când Moise a venit și le-a explicat ce înseamnă să dăruiești și să nu primești nimic, Faraonul din fiecare a început să pună întrebări: 1) După cum este scris, Faraon a întrebat: „Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui?” 2) Apoi a venit întrebarea celui rău, care a întrebat: „Ce este munca aceasta pentru tine?”
Rezultă că, odată ce poporul Israel a auzit de la Moise că trebuie să lucreze de dragul Creatorului, a început adevărata rezistență a răului din om. Acesta este sensul cuvintelor: „Atunci Moise s-a întors la Domnul și a zis: „Doamne, de ce ai făcut rău acestui popor? De când am venit la Faraon să vorbesc în Numele Tău, el a făcut rău acestui popor.’” Cu alte cuvinte, trupul care se numește Faraon, a început să opună rezistență muncii.
Rezultă că întrebarea lui Moise a fost corectă. Adică, din punct de vedere intelectual, înțelegem că dacă respectăm Tora și Miţvot pe care Creatorul le-a poruncit, ordinea ar trebui să fie ca, dacă ne angajăm pe calea adevărului, munca să fie cu siguranță mai puternică, deoarece mergem pe calea adevărului, pe când Lo Lișma nu este pe calea adevărului.
Prin urmare, când Moise a venit să vorbească în numele Creatorului, munca ar fi trebuit să devină mai puternică, adică să învingă răul cu calitatea adevărului. Totuși, ce a văzut Moise? Este scris: „De când am venit la Faraon să vorbesc în numele Tău, el a făcut rău acestui popor”, adică munca de a birui răul a devenit mai grea. Cu alte cuvinte, nu numai că nu au devenit mai buni, adică să aibă mai multă putere să învingă răul, ci dimpotrivă, răul a căpătat mai multă putere.
Totuși, adevărul este că înainte de a ști ce înseamnă să faci totul pentru a dărui, răul din om nu opune prea multă rezistență, deoarece i se oferă un loc de sprijin în timpul angajamentului în Tora și Miţvot. Dar când corpul aude ce înseamnă să dăruiești Creatorului și să nu primești nimic de dragul tău, adică să dorești să înlături complet răul și să nu-i dai nici o posibilitatea de a se agăța de Tora și Miţvot ale omului, desigur că trupul rezistă cu toată puterea lui și nu permite să fie anulat.
Prin urmare, rezultă că nu s-a întâmplat nimic nou în acest rău. Adică, nu înseamnă că acum a primit răul, ci că răul care era în el nu avea nimic de făcut și era practic inactiv în el. Dar atunci când omul a dorit să-și dăruie toate acțiunile Creatorului și să nu dea nimic trupului său, numit „dorință de a primi pentru sine”, răul a început să-și arate puterea și opune rezistență pentru a nu fi răsturnat de la guvernarea corpului.
În Zohar este scris că înclinația rea a unui om este numită „un rege bătrân și prost”. Se spune: De ce este numită „rege”? Pentru că aceasta controlează corpul. Și de ce este numită „ bătrân”? Pentru că de îndată ce omul se naște, ea este prezentă în el, pe când înclinația bună vine la el după treisprezece ani.
Prin urmare, atât timp cât răul nu este dezvăluit, omul nu are încă pe cine să anuleze. Dar odată ce puterea răului a fost demascată în întregime, este posibil ca omul să o revoce, fiindcă atunci, când o revocă, el o revocă în întregime. Când răul nu este dezvăluit, doar o parte din el poate fi anulată, iar aceasta nu este întregime, din moment ce, de sus, atunci când unei persoane i se dă ceva, i se dă un lucru complet.
Altfel, dacă omului i s-ar oferi puterea de a munci de dragul Creatorului și dacă în el ar rămâne o parte rea care nu a fost dezvăluită, rezultă că acea parte rea și care nu este încă dezvăluită rămâne în interiorul omului și lucrează cu intenția de dragul Creatorului iar aceasta nu este considerată întregime. Așa cum au spus înțelepții noștri (Sukkah 48): „Oricine asociază „de dragul Creatorului” cu un alt lucru, este dezrădăcinat din lume”.
Ar trebui să interpretăm acest lucru în muncă. Înseamnă că, dacă o persoană respectă Tora și Miţvot de dragul Creatorului, dar face o parte din muncă și de dragul corpului, ceea ce înseamnă că va aduce beneficii și trupului, el este alungat din lume, adică din lumea spirituală, întrucât totul trebuie să fie de dragul Creatorului și deloc de dragul omului.
Rezultă că, înainte ca răul să-și dezvăluie adevărata formă, este imposibil să i se dea omului puterea de a-l dezrădăcina, întrucât el încă nu are măsura răului care să-i dea puterea de a birui, pentru că se știe că nu există lumină fără Kli [vas], adică nu există umplere fără lipsă.
Conform celor de mai sus, putem înțelege răspunsul Creatorului când El i-a spus: „Acum vei vedea ce îi voi face lui Faraon”. Ne-am întrebat, ar fi trebuit să spună Atah cu un Alef [însemnând „tu”], ceea ce înseamnă că Moise va vedea ce-i va face Creatorul lui Faraon. De ce scrie Atah cu un Ayin [însemnând „acum”]?
Conform celor explicate, este imposibil să se dea o jumătate de lucru. Mai degrabă, mai întâi trebuie dezvăluit răul pe deplin și apoi vine ajutorul de sus, peste un lucru complet. De aceea, după ce Moise a spus: „De ce ai adus rău acestui popor și nu l-ai mântuit deloc”, iar răul s-a manifestat în toată puterea lui, acum este timpul când mântuirea va veni de sus. De aceea El a spus: „acum”, adică acum vei vedea că le voi da ajutorul necesar, după cum este scris: „Căci cu o mână puternică el îi va trimite și cu mână puternică îi va mâna afară de pe pământul lui”. Fiindcă abia acum este timpul, din moment ce tot răul s-a dezvăluit în ei.
Acum putem înțelege de ce atunci când Moise a venit ca mesager al Creatorului, situația lor s-a înrăutățit. Motivul este că acest lucru nu se consideră înrăutățire, ci că atunci când Moise le-a permis să vadă ce înseamnă că trebuie să lucreze de dragul Creatorului, așa cum este scris: „De când am venit la Faraon să vorbesc în numele Tău”, adică trebuie să lucrăm de dragul Creatorului și calitatea Faraonului trebuie să coboare de pe tronul său, din acel moment s-a făcut loc pentru dezvăluirea răului.
Rezultă că, atunci când Moise le-a explicat înțelesul muncii de a dărui, ei au avansat în muncă și au atins gradul de adevăr, pentru a ști cum îi controlează răul. Înainte ca Moise să vină la ei ca emisar al Creatorului, ei nu știau adevărul – cât de departe erau de Creator. Rezultă că, deși în acțiune situaţia s-a înrăutățit, în realitate ei au avansat, pentru că abia acum au Kelim [vase] pe care Creatorul le poate umple cu ajutorul Său, așa cum au spus înțelepții noștri: „Cel care vine să se purifice este ajutat”.
Acum putem înțelege și a doua întrebare: de ce anume, după ce situaţia s-a înrăutățit a venit momentul când Creatorul i-a ajutat. Acest lucru a fost așa pentru că abia acum au Kelim care sunt pregătite să primească un lucru complet. Acesta este motivul pentru care este scris: „Acum vei vedea” cu un Ayin.
Cu privire la ceea ce am întrebat despre ceea ce spune Zoharul, că înainte de a cădea ministrul lor, strigătul lui Israel nu a fost auzit, așa cum este scris: „Și a murit regele Egiptului”, și imediat: „Și strigătul lor s-a ridicat la Dumnezeu.” Dar până atunci strigătul lor nu a primit răspuns. Am întrebat: 1) Cine a făcut ca ministrul lor să cadă? 2) De ce ministrul lor are puterea de a le reține rugăciunea?
Putem înțelege acest lucru așa cum a spus Baal HaSulam și cum este prezentat în cartea Fructul înțeleptului (Partea 1, p. 103): „Chestiunea este că, în măsura în care copiii lui Israel credeau că Egiptul îi înrobește și îi împiedică să se închine Creatorului, ei erau cu adevărat în exilul din Egipt. Prin urmare, singura muncă a Mântuitorului a fost să le dezvăluie că nu era nicio altă forță implicată aici, că „Eu și nu un mesager”, pentru că nu există altă forță în afară de El. Aceasta a fost într-adevăr lumina mântuirii.”
Rezultă că exilul este în primul rând faptul că noi credem că există un ministru al Egiptului, adică i se dă autoritate ministrului lor și el guvernează Israelul. Când o persoană crede asta, ministrul lor guvernează. Când poporul Israel vrea să iasă de sub guvernarea ministrului Egiptului și văd că îi cer Creatorului să-i elibereze de sub stăpânirea lui, dar Creatorul nu-i eliberează din exil și sunt sub conducerea lui, atunci ei spun că Creatorul nu le aude rugăciunea.
Dovada acestui lucru este faptul că El nu le aude strigătele, deoarece văd că ei continuă să regreseze în loc să avanseze. Cu alte cuvinte, văd de fiecare dată că sunt mai departe de munca dăruirii, deoarece are sens ca, în funcție de munca și truda pe care le depune omul și cu care se roagă Creatorului, El să-l elibereze de sub conducerea lui Faraon.
Cu toate acestea, el vede în fiecare zi contrariul. Adică, în fiecare zi vede că Faraonul stăpânește asupra lui cu mai multă putere, vede că este mai conectat la dorința de a primi și de asemenea, mai îndepărtat de dorința de a dărui. Din acest motiv, omul spune că Creatorul nu aude rugăciunea.
Acesta este sensul a ceea ce spune Zoharul, că atât timp cât ministrului lor i s-a dat stăpânire asupra Israelului, strigătul lui Israel nu a fost auzit. Se consideră că ministrul lor reține rugăciunile lui Israel. Adică, poporul lui Israel spune așa; altfel, de ce nu le aude Creatorul strigătul?
Și ce se întâmplă până la urmă, adică după ce li s-a dezvăluit forma deplină a răului iar ei nu au fugit de luptă în mijlocul muncii? Atunci, sunt răsplătiți cu vederea adevărului, că aici nu există niciun ministru al lor, care să le împiedice rugăciunile, ci Creatorul Însuși a făcut totul după cum este scris, „căci i-am împietrit inima”. Adică, Creatorul i-a făcut să vadă de fiecare dată cât de departe erau de Kdușa, ceea ce înseamnă că Creatorul le-a dezvăluit răul „ca să pot pune aceste semne ale Mele”. Astfel, tocmai prin dezvăluirea întregului rău, Creatorul le poate oferi ajutorul pentru un lucru complet.
În consecință, înseamnă că atunci când au fost răsplătiți prin faptul că au văzut „Și regele Egiptului a murit”, ceea ce Zohar o numește „căderea ministrului lor”, această conștientizare că ei au crezut că există un ministru în Egipt și că el a avut autoritatea și a reținut strigătul lor așa încât să nu fie auzit mai sus, acea opinie a dispărut din poporul lui Israel.
În schimb, acum ei au fost răsplătiți prin faptul că au văzut că nu a existat niciun ministru în Egipt care să rețină rugăciunile lui Israel pentru a nu fi acceptate. Mai degrabă, Creatorul le-a auzit rugăciunea, iar Creatorul le-a împietrit inimile. Adică, Creatorul a vrut ca adevărata formă a răului, numită „dorință de a primi pentru sine” să fie revelată.
Rezultă că El a auzit strigătele lor. Dacă nu ar fi fost trezirea de jos a poporului Israel, care dorea să iasă de sub guvernarea Egiptului, adică atunci când au văzut că toată munca lor era în favoarea dorinței de a primi pentru ei înșiși, numită „Faraonul, rege al Egiptului”, fără această trezire Creatorul nu le-ar fi dezvăluit forma răului.
Creatorul arată forma răului doar acelora care vor să iasă de sub guvernarea răului. Ei cred că sunt din ce în ce mai răi de fiecare dată, când de fapt este de bun simț să credem că în urma străduinței noastre, avansăm mai mult sau mai puțin, dar nu regresăm. Răspunsul este că nu regresăm. Mai degrabă, avansăm sub forma adevărului cu privire la cât de mult poate lucra răul în noi. Apoi, când ei au un Kli complet al răului, Creatorul le oferă ajutorul și apoi toată lumea vede că Creatorul a auzit rugăciunea în tot acest timp.
Conform celor de mai sus, este clar ce credeau ei, că există un ministru al Egiptului care reține rugăciunile. Ne-am întrebat: De ce acest ministru are puterea de a controla rugăciunile lui Israel? Răspunsul este că asta credeau ei.
A doua întrebare: Cine a făcut ca ministrul lor să cadă din autoritatea lui? Este așa pentru că ei au muncit tot timpul și nu au părăsit lupta până nu s-a făcut loc pentru revelarea întregului rău. Apoi, au fost răsplătiți cu adevărul. Până atunci, aici nu a fost nici un ministru al lor, dar ei așa credeau. Rezultă că două lucruri au venit deodată, pe care înțelepții noștri le numesc: „Divorțul lui și mâna lui vin ca una”.
Conform celor de mai sus, avem nevoie de o mare întărire și să nu fugim de luptă, ci să credem că „Domnul aude rugăciunea fiecărei guri” și nu există altă forță în lume, ci o singură forță – cea a Creatorului, iar El aude întotdeauna tot ce Îi este adresat Lui.