Ce înseamnă că prin unificarea dintre Creator și Șchina, toate nelegiuirile sunt ispășite
Articolul Nr. 13, 1990
Este scris în Zohar (VaYigaș, punctul 23), „Rabi Yehuda a început și a spus: „Căci iată, regii s-au adunat” se referă la Iuda și Iosif, pentru că amândoi erau regi.” (În punctul 27) „Rabi Yehuda spune: „Când dorința și unificarea sunt revelate, cele două lumi, ZON, se conectează și se adună împreună. Una este ZA, pentru a deschide comoara și a dărui și cealaltă este Malchut, pentru a aduna și a colecta abundența în ea. Și apoi: „Căci iată, regii s-au adunat”. (La punctul 28) el spune: „’Au trecut împreună’, pentru că toate fărădelegile din lume nu trec și nu sunt iertate până când ZON nu se conectează împreună, după cum este scris: ‘Și trece pe lângă fărădelegi’. În mod similar, ‘Au trecut împreună’ înseamnă că fărădelegile au trecut, au fost iertate’”. (La punctul 30) el spune: „Ei au rămas nedumeriți de cele văzute. Când ambii regi s-au strâns într-o singură dorință, ei au văzut acea dorință a celor două lumi, ZON. ‘Ei au fost nedumeriți, îngroziți și s-au grăbit’, deoarece toți litiganții au fost aduși la tăcere și îndepărtați din lume și nu mai pot guverna. Apoi, existența lor a fost revocată și guvernarea lor a fost anulată”.
Ar trebui să înțelegem de ce ispășirea fărădelegilor depinde de legătura dintre cele două lumi, numite ZA și Malchut, pentru că el spune că regii „s-au adunat, au trecut împreună”. De asemenea, ar trebui să înțelegem de ce nu sunt întotdeauna conectați, ci există un timp când judecățile guvernează, așa cum este scris: „Când au văzut, ei au fost nedumeriți, îngroziți și s-au grăbit”, datorită ispășirii fărădelegilor, căci ispășirea nelegiuirilor vine prin conectarea lui ZA cu Malchut. Înseamnă că ei nu sunt întotdeauna conectați. De ce este așa? Cine-i împiedică să fie mereu conectați și să nu lase judecățile să conducă?
Se știe că toate nelegiuirile vin din cauza dorinței de a primi pentru sine. Adică, din moment ce toate creațiile provin din Malchut, numită „dorință de a primi”, care este miezul creației, numită „crearea existenței din absență”, această lipsă, în care creaturile tânjesc să primească delectare și plăcere pentru a-și satisface deficiența, vine din dorința din Malchut.
După cum învățăm, din moment ce scopul creației este de a face bine creațiilor Sale, iar plăcerea și încântarea sunt măsurate prin intensitatea deficienței și a tânjirii după acel obiect, în aceeași măsură ele pot primi plăcere atunci când dobândesc acel obiect. Din acest motiv, a fost creată Malchut, care conține întreaga măsură a deficienței pentru lumina și abundența pe care Creatorul vrea să o dea creaturilor.
Această Malchut este dorința generală de a primi. Adică, trebuie să spunem că în măsura încântării și plăcerii pe care El a vrut să le dea creaturilor, în aceeași măsură El a creat dorința pentru acea lumină. În cuvintele lui ARI, aceasta se numește Ein Sof (fără sfârșit/infinit). Pentru a nu avea problema pâinii rușinii în timpul primirii plăcerii, a existat o corectare numită „Țimțum (restricție) și ascundere”, când încântarea și plăcerea strălucesc numai în măsura în care ele pot urmări să dăruiască, deoarece prin aceasta, chestiunea rușinii va fi corectată. Și așa a fost și regula în Kdușa (sfințenie), că ele nu vor primi niciodată mai mult decât atât cât pot intenționa să dăruiască.
Cu toate acestea, după acea corectare au venit mai multe lucruri. Adică a avut loc ceva nou, și anume spargerea vaselor, când dorința de a primi pentru sine s-a amestecat cu Kdușa și din această cauză vasele s-au spart. De asemenea, a mai fost și problema păcatului pomului cunoașterii, care a făcut ca scânteile sfinte să cadă în Klipot (coji). Rezultă că spargerea vaselor și păcatul de la pomul cunoașterii au făcut ca dorința de a primi a ființelor create care vin după aceea, să-și primească subzistența de la ABYA de Klipa (coajă).
Este așa cum este scris („Introducere la Cartea Zohar”, punctele 10-11), „Și pentru a corecta acea separare, care apasă peste Kli (vasul) sufletelor, El a creat toate lumile și le-a separat în două sisteme, care sunt cele patru lumi ABYA de Kdușa și opuse lor, cele patru lumi ABYA de Tuma'a (impuritate). Și El a imprimat dorința de a dărui în sistemul ABYA de Kdușa, îndepărtând din ele dorința de a primi pentru sine, pe care a plasat-o în sistemul lumilor ABYA de Tuma’a. Din această cauză, acestea s-au separat de Creator și de toate lumile de Kdușa”.
Prin urmare, atât timp cât omul nu a ieșit de sub guvernarea dorinței de a primi pentru sine, aceasta îl face să păcătuiască, adică să fie separat de Kdușa. Adică, prin fărădelegi, omul se îndepărtează de Kdușa și este atras în Klipot. Rezultă de aici că fiecare dintre ființele create provoacă, prin păcatul său, o separare la rădăcina sufletului său din Malchut de Ațilut, - care este adunarea tuturor sufletelor, motiv pentru care Malchut este numită „adunarea lui Israel”, adică Malchut de Kdușa — o separare de Kdușa. Astfel, se consideră că omul, prin păcatul său, a provocat acest lucru, coborârea Kdușa în Klipa.
Rezultă că prin acest lucru, el a provocat, la rădăcina sufletului său, separarea dintre Creator și Șchina (Divinitate). Înseamnă că Malchut nu este în echivalență de formă cu ZA. ZA este numit „dăruitorul”, Creatorul, iar Malchut este cea care primește, opusul celui care dă. Adică toate păcatele vin doar de la omul care dorește să-și satisfacă dorința de a primi pentru sine. Rezultă că el provoacă separarea deasupra, la rădăcina sufletului său, care este în Malchut.
Când omul se pocăiește, care este pocăința pe care o ia asupra sa? Este atunci când el spune că de acum înainte va face totul de dragul Creatorului și nu de dragul său, ceea ce înseamnă că toate acțiunile sale vor fi pentru a dărui, ceea ce se numește „echivalența formei”. Rezultă că, prin pocăință, el face ca rădăcina sufletului său, Malchut, să fie și ea doar în dăruire, la fel ca ZA, care este dăruitorul, numit Creator.
Aceasta se numește „unificarea Creatorului cu Șchina”. Adică, întrucât Creatorul este dăruitorul, la fel, Malchut, care este numită „Șchina”, lucrează pentru a dărui. În mod natural, Creatorul îi poate dărui lui Malchut, iar apoi abundența se extinde în jos. Rezultă că, prin păcat s-a produs un defect deasupra, care a provocat despărțirea. Acum, prin pocăință, separarea a fost corectată și s-a realizat unificarea. Se consideră că prin unificare au fost corectate nelegiuirile, sau corupțiile pe care le-a provocat omul prin acțiunile sale.
De aici putem interpreta ceea ce este scris: „Întoarce-te, O, Israel, la Domnul Dumnezeul tău”. Ce înseamnă „la Domnul Dumnezeul tău”? Se știe că „Domnul” se numește ZA, care este calitatea milei, și anume un dăruitor. „Dumnezeul tău” este judecata, adică Malchut, care este dorința de a primi, peste care a existat Țimțum și judecată, că este interzis de folosit dorința de a primi fără o corectare prin Masach (ecran), numită „pentru a dărui”.
Deoarece păcatul lui Israel a făcut ca Malchut să se îndepărteze de ZA, care este numit „dăruitorul”, căci toate păcatele vin numai de la dorința de a primi pentru sine, rezultă că există judecată asupra lui Malchut. Prin urmare, noi trebuie să ne pocăim pentru ca Malchut să se apropie de ZA, ceea ce se numește „echivalență de formă” și Dvekut (adeziune).
Cu alte cuvinte, așa cum ZA dăruiește, la fel și Malchut, va căpăta o astfel de corectare, în care, prin pocăință, când spunem că de acum înainte, toate acțiunile vor fi pentru a dărui, ceea ce se numește Rahamim (milă), ca și ZA, rezultă că pocăința face ca Malchut, care este numită „calitatea judecății” înainte de corectare, să devină Rahamim (milă) după corectare, la fel ca ZA.
Prin aceasta putem interpreta „Întoarce-te, O, Israel”, că înseamnă că pocăința pe care omul ar trebui să o facă este pentru a o face pe Malchut – care este numită „Dumnezeul tău”, calitatea judecății – să devină „Domnul”, care este milă. Această unificare corectează toate corupțiile pe care nelegiuirile le-au provocat, creând distanțare între Creator și Șchina. Rezultă că prin această unificare, toate nelegiuirile au fost ispășite.
Conform celor de mai sus, ar trebui să interpretăm ceea ce am întrebat: De ce ispășirea fărădelegilor depinde de conexiunea dintre cele două lumi, numite ZA și Malchut? După cum s-a spus mai sus, prin pocăință, în măsura în care „Domnul va fi Dumnezeul tău”, adică provocând unificarea, ceea ce înseamnă echivalența de formă dintre Malchut și ZA, corupția făcută prin nelegiuiri – care a cauzat separarea între Malchut și ZA prin săvârşirea nelegiuirilor cu dorința de a primi — va fi corectată.
Pentru că trebuie să credem cuvintele înțelepților noștri, care au spus că fiecare, prin nelegiuirile sale, provoacă separare la rădăcina sufletului său, în Malchut, că separarea care se face înseamnă că el coboară Kdușa la Klipot, rezultă că, prin corectare și pocăință, spunând că de acum înainte totul va fi pentru a dărui și nu pentru a primi pentru sine, acum acest lucru face ca tot ce a corupt omul la rădăcina lui să se reconecteze cu Kdușa, adică ea devine un dăruitor ca ZA. Rezultă că prin nelegiuiri a avut loc plecarea abundenței, deoarece a existat o separare între cel care primește și cel care dă, adică între ZA și Malchut, iar acum s-au reunit.
Acesta este sensul cuvintelor: „Când dorința și unificarea sunt dezvăluite, cele două lumi, ZON, se conectează și sunt asamblate împreună. Una este ZA, pentru a deschide comoara și a dărui, iar cealaltă este Malchut, pentru a aduna și a colecta abundența în ea. Și apoi: „Căci iată, regii s-au adunat”. Înțelesul este că odată ce unificarea dintre dăruitor și primitor s-a făcut prin pocăință, pentru ca primitorul să primească totul pentru a dărui, rezultă că prin echivalența de formă, dăruitorul poate da primitorului.
Conform celor de mai sus, putem înțelege ceea ce am întrebat: De ce nu sunt întotdeauna conectate, ci sunt momente când judecățile guvernează? Motivul este că, atât timp cât există fărădelegi, fărădelegile cauzează separarea și în mod natural, există judecăți. Judecățile înseamnă că, din moment ce a existat o judecată asupra dorinței de a primi pentru sine, acolo unde abundența nu poate străluci din cauza disparității de formă, prin urmare, atunci când există nelegiuiri dedesubt, aceasta provoacă disparitate de formă deasupra, la rădăcina lui Malchut.
Rezultă că judecățile guvernează, adică Sitra Ahra (cealaltă parte) guvernează, iar acest lucru se extinde numai din nelegiuiri, care sunt dorință de a primi pentru sine. Cu alte cuvinte, fărădelegile celor care se angajează în dorința de a primi pentru sine provoacă creșterea puterii lui Sitra Ahra. Adică, la fel cum atunci când ne angajăm pentru a dărui, facem să crească puterea dorinței de a dărui la rădăcina de sus, ceea ce provoacă unificare, care este echivalența formei, la fel se întâmplă în situația opusă: când ne angajăm în dorința de a primi pentru sine, Klipot primesc puterea de a controla.
Acesta este sensul cuvintelor, că atunci judecățile guvernează. În acel moment, abundența nu se extinde în jos, deoarece toată abundența ar merge la Sitra Ahra, din moment ce Malchut de Kdușa nu poate primi din cauza separării și depărtării dintre ea și ZA. Astfel, se consideră că regii nu se adună împreună. Adică, atunci când există echivalență de formă, numită „conexiune”, ei „trec împreună”, adică nelegiuirile au trecut și au fost ispășite.
Acesta este sensul cuvintelor: „Atunci au văzut, așa că au fost nedumeriți, îngroziți și s-au grăbit, deoarece toți litiganții au fost reduși la tăcere și au fost îndepărtați din lume, și nu mai pot guverna.”. Rezultă că, prin tot ceea ce face omul, el produce ceva la rădăcina sufletului său, fie în bine, fie în rău.
Prin aceasta putem interpreta ceea ce este scris în Neila (rugăciunea de încheiere): „Tu întinzi mâna către păcătoși și dreapta Ta se întinde pentru a-i întâmpina pe cei care se întorc”. De asemenea, înțelepții noștri au spus: „Celui care-și întinde mâna i se dă”. În mod normal, fiecare își închide mâna și nu vrea să-i dea celuilalt decât dacă vede că va primi o recompensă, caz în care își întinde mâna. Cu alte cuvinte, el își deschide mâna pentru a primi recompensa. Dar când trebuie să-și întindă mâna pur și simplu, fără o recompensă, omul își închide mâna și nu poate da nimic celuilalt
Prin urmare, când vorbim de muncă, ne referim la ceea ce dorește omul să primească de sus și anume, Creatorul să-i dăruiască în Kelim (vasele) sale, numite „mâini”, ordinea din acțiunea de jos este că tot ce face omul provoacă o trezire deasupra, la rădăcina sufletului său.
Prin urmare, dacă omul își întinde mâna, adică își deschide mâna și nu și-o închide, ci vrea să dăruiască mai sus, rezultă că la rădăcina sufletului său, Malchut este considerată dăruitoare, ceea ce se numește „echivalența formei”. În acel moment, i se dăruiește, deoarece acum există echivalență de formă, numită „regii s-au adunat, au trecut împreună”. Cu alte cuvinte, abundența se revarsă în Malchut și de la ea către cei care au provocat unificarea regilor, care sunt ZA și Malchut.
De aceea au zis: „Celui care-și întinde mâna i se dă”, deoarece el a provocat unificarea de sus, în rădăcina lui. Prin urmare, dacă omul dorește să i se dea ceva de sus, trebuie să trezească în esența sa, vasele dăruirii.
Însă uneori omul vrea să întindă mâna și să fie un dăruitor, dar nu poate. Corpul lui nu este de acord cu asta. Ce poate să facă? Singura lui cale este rugăciunea. Totuși, el vede că s-a rugat de multe ori la Creator să-i împlinească lipsa, adică să poată lucra pentru a dărui, iar Creatorul nu i-a răspuns, ca și cum El nu l-ar veghea.
Astfel, cum se poate ruga încă o dată? Vede că nu primește nicio atenție. Aceste gânduri îl îndepărtează de rugăciune. Așadar, ce-ar trebui să facă atunci când ajunge într-o stare în care aceste gânduri îi străpung mintea?
Răspunsul este așa cum a spus Baal HaSulam, că omul trebuie să creadă ceea ce este scris: „Și s-a întâmplat ca, mai înainte ca ei să Mă cheme, Eu să răspund; când ei vor vorbi, Eu voi auzi”. El a spus că asta înseamnă că omul ar trebui să creadă că faptul că acum a venit să se roage se datorează faptului că ‘Eu l-am făcut să vadă că este deficient’ și ar trebui să vină să se roage la Creator să-i împlinească lipsa.
Adică, omul nu ar trebui să creadă că el a început primul. Mai degrabă, Creatorul a început dându-i dorința de a se ruga. Astfel, nu poate spune că nu-l veghează Creatorul fiindcă el nu vede răspunsul la rugăciune atunci când se roagă pentru lipsa lui. De fapt, Creatorul este Cel care a început.
Aceasta se numește „Eu sunt primul și Eu sunt ultimul”. Adică „Eu am început contactul cu tine”, iar de aici omul ar trebui să se trezească. Cu toate acestea, nu omul finalizează lucrarea. Ci este așa cum este scris: „Domnul va isprăvi pentru mine”. Prin aceasta ar trebui să interpretăm: „Tu întinzi o mână celor nelegiuiți”. Înseamnă că, Creatorul dă mâna, adică putere celor păcătoși să se roage pentru deficiența lor, și nu omul însuși. De asemenea, omul trebuie să aibă încredere în Creator că-l va ajuta cu rugăciunea sa și nu va renunța.