Moise a plecat
Articolul Nr. 1, 1986
Este scris în Zohar (punctele 1-3): „‘Moise a plecat’. Rabi Hizkiya a început: ‘Conducând la dreapta lui Moise brațul gloriei sale, împărțind apa înaintea lor’. Trei frați sfinți mergeau printre ei. Cine sunt ei? Moise, Aaron și Miriam. Am stabilit că Aaron este brațul drept al lui Israel, așa cum este scris: „Când canaanitul, regele Aradului... a auzit că Israel trecea prin așezări”. „Prin așezări” înseamnă că Israel era ca un om care merge fără un braț, sprijinindu-se în fiecare loc, deoarece „așezări” înseamnă „locuri”. Apoi „el a luptat împotriva lui Israel și a luat pe unii dintre ei prizonieri”, deoarece erau fără brațul drept. Veniți și vedeți, Aaron era brațul drept al trupului, care este Tiferet, de aceea este scris: „Conducând la dreapta lui Moise brațul slavei sale”.
Ar trebui să înțelegem alegoria menționată de el despre versetul „Când canaanitul... a auzit”. RAȘI a interpretat că el a auzit că Aaron a murit și norii gloriei au plecat, ca un om care merge fără un braț. Ce înseamnă că Aaron era brațul drept? Ar mai trebui să înțelegem din alegorie și că atunci când cel care nu are un braț merge, caută peste tot un sprijin. Ar trebui să știm în că tot ceea ce vrem să facem trebuie să avem un motiv care să ne impună să facem acel lucru. În funcție de importanța motivului, este și capacitatea de a acționa pentru a ne îndeplini dorința.
De aceea, atunci când omul începe să meargă în lucrarea Creatorului și dorește să muncească în credință și dăruire, el vrea să știe care este motivul pentru care trebuie să meargă în mod specific în acest fel. Oricine înțelege că, dacă munca s-ar baza pe primire și cunoaștere, ea ar fi mai bună și mai reușită. Adică, corpul, numit „iubire de sine”, nu ar opune o rezistență atât de puternică în fața acestei munci, deoarece, deși corpul dorește odihnă și nu vrea deloc să muncească, dacă munca ar fi pe baza primirii și cunoașterii, cu siguranță ar fi mai ușoară și mai mulți oameni s-ar angaja în Tora și Mițvot.
Baal HaSulam a spus că Creatorul a vrut ca trupul să opună rezistență, astfel încât omul să aibă nevoie de ajutorul Său. Fără ajutorul Creatorului, este imposibil să se atingă scopul, iar acest lucru a fost pentru ca omul să se poată ridica la un grad mai înalt de fiecare dată, așa cum spuneau înțelepții noștri: „Cine vine să se purifice este ajutat”. Sfântul Zohar întreabă: „Cu ce este ajutat? Cu un suflet sfânt. Când omul se naște, i se dă un suflet. Dacă este răsplătit cu mai mult...” Prin urmare, omului i se dă de muncă pentru a se putea ridica în gradele de sfințenie.
Dar în ordinea muncii, adică pentru ca omul să ceară ajutorul Creatorului, el trebuie să fie atent, pentru că atunci când începe să lucreze, corpul îi spune: „De ce ești atât de supărat? În orice caz, nu-ți poți depăși natura, numită „iubire de sine”. Nu poți ieși din ea și numai Creatorul te poate ajuta. Deci, de ce te încăpățânezi, făcând eforturi atât de mari pentru a ieși din iubirea de sine? Muncești degeaba! De ce ai nevoie de această muncă?”
Baal HaSulam a spus despre aceasta că înainte de fiecare acțiune pe care dorește să o îndeplinească, omul trebuie să spună că alegerea depinde doar de el. În acel moment nu trebuie să spună că Creatorul îl va ajuta. Mai degrabă, el trebuie să depună toate eforturile și are nevoie de Creator doar pentru a finaliza lucrarea, iar el nu poate termina munca din motivul menționat mai sus.
Înțelepții noștri au spus despre aceasta (Avot, capitolul 5, tratatul 21): „El spunea: „Nu depinde de tine să termini lucrarea”. Prin urmare, se poate spune: „De ce trebuie să muncesc? Dacă nu o pot termina, la ce folosește munca mea?” Acesta este motivul pentru care tratatul continuă: „Nici nu ești liber să scapi de ea”.
Astfel, vedem aici două lucruri care par contradictorii: Pe de o parte, omului i se spune să lucreze „ca un bou la jug și ca un măgar sub povară”. Aceasta implică faptul că munca sfântă depinde de om, adică el o poate termina. Pe de altă parte, spunem așa cum este scris: „Domnul va isprăvi pentru mine”.
Explicația este că ambele sunt necesare. Pe de o parte, omul trebuie să facă o alegere, adică să aibă dorința de a munci pentru Creator. Dacă ar putea să-și termine munca, ar rămâne în starea actuală pentru că ar simți că este perfect, atunci când ar vedea că toate acțiunile lui sunt pentru Creator, deci ce-i mai lipsește? Prin urmare, nu ar mai fi nevoie să atragă lumina Torei.
Dar, pentru a avea nevoia de a progresa în Tora, deoarece Tora reprezintă toate numele Creatorului, pe care Creatorul a dorit să le dezvăluie creaturilor și, conform regulii, „Nu există lumină fără un Kli (vas)”, atunci cum poate omul să primească lumina Torei când nu are un Kli, numit „nevoie și lipsă”? Din acest motiv, atunci când începe să muncească și vede că nu poate termina lucrarea, el dobândește o nevoie și o lipsă pentru lumina Torei.
Este așa cum au spus înțelepții noștri: „Lumina din ea îl reformează”. Și apoi, de fiecare dată când vrea să devină mai pur, trebuie să primească un ajutor și mai mare de sus. De aceea avem nevoie de ambele și nu există nicio contradicție între ele, deoarece fiecare are rolul său unic.
Acest lucru este similar cu ceea ce vedem în corporalitate, deoarece fiecare conduită care se aplică spiritualității se extinde la corporalitate. Vedem că ordinea este ca atunci când omul se oprește în stradă, vrând să care o încărcătură grea și-i cere unui trecător să-l ajute să-și pună sacul pe spinare, toți îi spun că nu au timp și „Te rog apelează la altcineva, deoarece sunt mulți oameni pe-aici care te pot ajuta și de fapt nu ai nevoie de ajutorul meu”. Dar dacă omul duce un sac greu în spate și sacul îi alunecă și este pe cale să cadă la pământ, iar oamenii trec pe lângă el și el le cere ajutorul să-și așeze mai bine sacul pe spate, ca să nu mai cadă, vedem că, în acel moment - când sacul este pe cale să-i cadă de pe spate - nimeni nu-i va spune: „N-am timp; roagă pe altcineva să te ajute”, ci, primul de lângă el îl va ajuta imediat.
Ar trebui să înțelegem diferența dintre situația în care sacul stă pe pământ și el cere ajutor, atunci când fiecare are o scuză pentru a nu-l ajuta și aceea în care sacul este pe spinarea lui și este pe cale să cadă, așa încât prima persoană de lângă el îl ajută. Ar trebui să înțelegem că situația este diferită în cazul celui care se află în mijlocul muncii, care a început deja munca și putem vedea că el cere ajutor pentru a putea continua munca, adică sarcina de pe spatele lui este aproape să cadă; astfel încât îl ajutăm.
Dar dacă abia acum vrea să înceapă munca, îi spunem: „Fără grabă. Imaginează-ți că dorința de a începe munca a venit puțin mai târziu; nu este prea rău”. Din acest motiv, toată lumea vede că el nu are nevoie de ajutor imediat, ci poate aștepta până găsește pe cineva cu timp liber care să-l ajute.
Lecția este că atunci când omul așteaptă ca Creatorul să-l ajute, el spune: „Acum pot să muncesc, dar înainte de a-mi da Creatorul dorință și poftă, nu pot depăși dorințele corpului meu, așa că stau și aștept ajutorul Creatorului ca să pot începe lucrarea Lui”.
Acest lucru este similar cu omul care așteaptă ca un trecător să-i pună sacul greu pe spate. La fel, acel om așteaptă să-i dea putere Creatorul, să-l ajute și să-i pună pe spate povara împărăției cerurilor, așa cum e scris, „ca boul în jug și ca un măgar sub povară”. El vrea ca, Creatorul să-l ajute cu aceste greutăți și poveri și apoi să înceapă munca. În acel moment i se spune: „Așteaptă o oportunitate și, între timp, rămâi cu sacul asumării poverii împărăției cerurilor, jos pe pământ”.
Nu este așa cu cel care a început deja munca și nu spune că va aștepta până când Creatorul îi va da dorința de a face munca sfântă și abia atunci va începe să muncească. Mai degrabă, el nu vrea să aștepte pentru că dorința arzătoare de a munci și de a ajunge la adevăr îl împinge înainte, deși el nu vede că va avea capacitatea de a merge înainte singur, ca Nahșon.
Totuși, vede că nu poate continua această muncă și se teme că povara împărăției cerurilor, pe care o cară acum, va începe să-i alunece de pe umeri, așa că trebuie să ceară ajutor, deoarece vede, de fiecare dată, că povara pe care a luat-o asupra sa începe să cadă. Este ca omul care poartă un sac pe spate și vede că sacul începe să cadă. Vedem că în corporalitate, oricui i-ar cere ajutorul, acela îl ajută imediat și nimeni nu-l amână pentru mai târziu.
În mod similar, în spiritualitate, cel care începe să vadă că povara și sarcina încep să cadă, adică munca pe care și-a asumat-o anterior, de a fi „ca un bou în jug și ca un măgar sub povară” și vede că în curând el va fi în coborâre, strigă către Creator și primește ajutor. Așa cum au spus înțelepții noștri, „Cel care vine să se purifice este ajutat”, cum este scris în Zohar.
În schimb, Baal HaSulam a spus despre cel care așteaptă să-l ajute mai întâi Creatorul și apoi va avea puterea să lucreze, că este așa cum este scris (Eclesiastul, 11): „Cel care urmărește vântul nu va semăna și cel care se uită la nori…” adică stă și așteaptă ca, Creatorul să-i trimită un spirit de căință. Acest om nu va ajunge niciodată la adevăr.
Acum să ne întoarcem la problema de care am întrebat: „Care este înțelesul alegoriei despre omul care umblă fără un braț și se sprijină în orice loc iar când moare Aaron, brațul pleacă și atunci canaanitul poate lupta împotriva lui Israel?” Trebuie să știm că brațul drept este considerat Hesed (milă), care este vasul dăruirii. Adică el nu vrea decât să fie cu milă și să dăruiască. Prin puterea sa, Aaron a atras această putere către poporul lui Israel. Din cauza ei nimeni nu a putut lupta împotriva poporului lui Israel, din moment ce atitudinea trupului este aceea că vine la om și-l face să înțeleagă că, dacă îl ascultă, îi va aduce multe plăceri. Dar dacă trupul aude că singura lui dorință este să dăruiască, vede că nu are puterea să vorbească cu el.
Ei au primit puterea dăruirii de la preotul Aaron, care este calitatea de Hesed, și au aderat la el. Înseamnă că erau sub conducerea lui. Prin urmare, când Aaron a murit, el a pierdut puterea dăruirii și a început războiul primirii pentru sine, pentru că trupul putea acum să găsească un loc pentru a se confrunta cu el. Acesta este motivul pentru care ni s-a dat alegoria omului care merge fără un braț, fiind nevoit să se sprijine în oricare loc în care descoperă că poate găsi sprijin.
Aici lecția este că, deoarece le lipsea puterea de deasupra rațiunii, numită „minte”, precum și puterea dăruirii, numită „inimă”, trupul cerea sprijin pentru orice efort ar fi făcut. Adică, întreba: „Pe ce bază îmi ceri să-ți dau forța de a munci?” Deoarece el nu avea Hesed ca să poată spune: „Merg deasupra rațiunii”, fiindcă aceasta este calitatea lui Aaron, care este considerat Hesed, „dăruire” și „mai presus de rațiune”.
Aceasta se numește „atârnă pământul de nimic”. Baal HaSulam a interpretat că, credința mai presus de rațiune înseamnă că el nu are sprijin, și totul este suspendat în aer. Se spune: „atârnă pământul”, unde „pământul” înseamnă împărăția cerurilor, iar „de nimic” înseamnă fără niciun sprijin.
Prin urmare, când Aaron a murit, ei nu au mai avut pe nimeni care să atragă această putere, așa că au intrat în rațiune și în mod natural au primit sprijin de oriunde. Adică, oriunde au văzut că pot primi sprijin, astfel încât corpul să vrea să lucreze în Tora și Mițvot (porunci), ei au acceptat acest ajutor. Acest lucru se numește „prin așezări”, ca omul care merge fără un braț. În mod firesc, canaaniții au venit să lupte împotriva lui Israel pentru că, în limitele rațiunii, ei pot domina lupta. Dar mai presus de rațiune, ei nu se pot opune acestei căi pentru că el nu are nevoie de niciun sprijin.
Rezultă că întregul efort începe atunci când omul vrea să meargă deasupra rațiunii și trebuie să primească acea putere de sus. Acest lucru vine la ei prin calitatea lui Aaron, dar acum el însuși trebuie să atragă acea forță, adică să ceară Creatorului să-l ajute.
În acel moment, el începe să discearnă două lucruri: 1) cel care așteaptă să-l ajute Creatorul să primească această putere și stă și o așteaptă și 2) cel care nu are răbdarea să aștepte să-l ajute Creatorul, ci începe să muncească și apoi strigă după ajutor de la Creator spunând: „Pentru că apele îmi amenință viața”. Și pentru că a ajuns deja la o înțelegere clară că numai Creatorul îl poate ajuta, el primește ajutorul.
Ordinea rugăciunii este că nu ar trebui să fie prin vorbe goale. Mai degrabă, atunci când se confruntă cu pericolul, omul nu ar trebui să cedeze în fața guvernării răului care vine la el cu argumente puternice și vrea să-l distragă de la munca de a dori să ia asupra sa povara împărăției cerurilor. Aceștia depun toate eforturile pentru a-l perturba cu tot ce pot face.
Vedem că poetul ne oferă o imagine clară a răului care stă în fața noastră. Este scris în Slichot (rugăciuni pentru iertare) pentru a patra zi a celor zece zile de penitență): „Pe Tine, Doamne, te chem, O, Tu înspăimânți și îngrozești. Nu-ți ascunde fața în ziua necazului, când blestemații se ridică împotriva noastră... spunând: „Voi nu trebuie să-L acceptați pe Dumnezeu, să vă plecați dezbinați înaintea Lui, fără să sfințiți pe Cel ce iartă mult și nici să nu vă temeți de spaima Dumnezeirii. Când aud asta, inima îmi tremură; aceasta îi voi răspunde adversarului meu: ‘Doamne ferește să uit și să părăsesc partea Dumnezeului tatălui meu’”.
Se dovedește că, atunci când cineva dorește să ia asupra sa povara împărăției cerurilor, iar povara înseamnă „ca un bou la jug și ca un măgar sub povară”, înseamnă că atât măgarul, cât și boul, opun rezistență în asumarea acestei munci, totuși o fac fiind constrânși. De ce anume opun ei rezistență atunci când simt că muncesc, dar atunci când le place munca, adică atunci când mănâncă, aceasta fiind tot muncă, ei se bucură în timpul acțiunii, astfel încât aceasta nu este considerată „muncă”?
Atunci când omul nu are brațul drept, ceea ce se numește doritor de milă, moment în care se bucură de muncă, Sitra Ahra (cealaltă parte) nu are niciun contact cu munca lui, astfel încât să poată lupta. Dar când Aaron moare, și anume când el nu a fost răsplătit cu calitatea de Hesed a lui Aaron, cei externi vin la el și-i spun tot felul de cuvinte de erezie, și atunci munca este făcută în două moduri.