Domnul este aproape de toți cei care Îl cheamă
Articolul Nr. 29, 1985
Este scris în Zohar, Hukat (articolul 78): «De aici învățăm despre toți cei care doresc să trezească lucrurile de sus - într-un act sau într-un cuvânt - dacă acel act sau cuvânt nu este făcut în mod corespunzător, nimic nu se trezește. Toți oamenii din lume merg la sinagogă pentru a trezi ceva de sus, dar puțini sunt cei care știu cum să trezească. Creatorul este aproape de toți cei care știu cum să-L cheme și să trezească lucrurile așa cum se cuvine. Dar dacă ei nu știu cum să-L cheme, El nu este aproape, așa cum este scris: „Domnul este aproape de toți cei care Îl cheamă, de toți cei care Îl cheamă cu adevărat”. Ce este „cu adevărat”? „Cu adevărat” înseamnă că ei știu cum să evoce corect o chestiune adevărată. Și așa este în toate privințele».
Aceasta înseamnă că unul care nu știe cum să-L cheme pe El nu ar trebui să meargă la sinagogă, pentru că dacă nu știe cum să-L cheme, înseamnă că rugăciunea lui nu este acceptată. Astfel, aici apare o scuză, așa că el a explicat că nu este suficient să nu meargă la sinagogă pentru că nu știe cum să-L cheme. Ca atare, ar trebui să știm ce să facem pentru a ști cum să-L chemăm și să fim aproape de Creator.
Cartea Zohar vine și ne explică lucrurile pe care ar trebui să le cunoaștem și pe care, după aceea, ar trebui să ne străduim să le cunoaștem. Cartea spune că, această cunoaștere este doar adevăr, iar cel care Îl cheamă cu adevărat este aproape de Creator. În consecință, dacă cunoașterea înseamnă că omul L-a chemat cu adevărat, ce este nou aici când spune că în relația cu Creatorul înseamnă că trebuie să aibă o cunoaștere specială pentru a-l chema pe Creator? Înțelesul versetului care spune: „Domnul este aproape de toți cei care Îl cheamă” este, fără excepții, ceea ce înseamnă că El este aproape de toți, fără excepții. După aceea, versetul se încheie cu o condiție care pare a fi o mențiune majoră. Care este condiția? Omul ar trebui să-L cheme cu adevărat! Aceasta este condiția principală impusă omului.
În ceea ce privește această condiție principală impusă omului, care se numește „adevăr”, de obicei, atunci când cineva cheamă pe altcineva, iar celălalt știe că l-a chemat cu falsitate, este obligat să ignore chemarea aceluia, pentru că știe că este chemat cu falsitate, așa că se preface că nu aude, pentru că a fost chemat cu falsitate.
Așadar, care este condiția principală care se cere împlinită? Desigur, când vine vorba de Creator, trebuie să existe cerințe speciale care nu se aplică oamenilor, dar această condiție, că trebuie să Îl chemăm cu adevărat, este cea mai mică cerință cu putință. Într-adevăr, aici există o intenție specială în condiția adevărului și această intenție este numită „cu adevărat”.
Pentru a înțelege semnificația adevărului, ar trebui să începem cu cuvintele înțelepților noștri: «Oricine este mândru, Creatorul spune: „El și cu mine nu putem locui în același loc”. Ar trebui să ne întrebăm: „De ce-ar trebui să-i pese Creatorului că el este mândru?” Dacă o persoană intră într-un coteț de găini și vede că un cocoș se arată vanitos față de altul, este ea impresionată de asta? Baal HaSulam a spus că, Creatorul iubește adevărul și nu poate tolera falsitatea, așa cum este scris: „Cel ce vorbește minciuni nu va sta înaintea ochilor Mei”.
Într-adevăr, Creatorul a creat omul cu o dorință de a primi, care este iubirea de sine din el. Aceasta este sursa tuturor poftelor rele care există în lume și anume, furturile, crimele și războaiele, toate rezultă din voința omului de a primi. Prin urmare, Creatorul a creat omul în totală josnicie, iar el se mândrește, adică spune că nu este ca alții. Rezultă că minte, iar adevărul nu tolerează minciuna.
Conform celor de mai sus, dacă o persoană vine la sinagogă ca să ceară de la Creator să-i audă rugăciunea pentru că merită să fie ascultat de Creator - să i se dea pentru că merită să-i dea Creatorul mai mult decât le dă altora, chiar și atunci când aceasta se referă la spiritualitate - atunci el este departe de Creator, deoarece minciuna este departe de adevăr. De aceea se consideră că el nu știe cum să-L cheme, pentru că Îl cheamă pe Creator cu o minciună, iar acest lucru este numit „departe” și nu „aproape”, potrivit legii spirituale care spune că, „apropierea înseamnă echivalență de formă, iar îndepărtarea înseamnă disparitate de formă”.
Deoarece nu există o mai mare disparitate de formă decât aceea dintre adevăr și falsitate, se consideră că el nu știe cum să-L cheme. Creatorul nu este aproape de el, fiindcă atunci când cere în timpul rugăciunii, el este în minciună pentru că simte că este mai virtuos decât alții din cauză că vede toate defectele sale în ceilalți. Din acest motiv, el dorește ca Domnul să-l ajute.
Dar în realitate, este așa cum au spus înțelepții noștri (Kidușin, p. 70): „Oricine greșește este defectuos și nu vorbește în lauda lumii. Și Șmuel a spus: „își descalifică propriile defecte”. Pentru că sunt oameni care se uită mereu la ceilalți. Dacă celălalt învăță așa cum înțelege el sau se roagă așa cum înțelege el, atunci celălalt este în regulă. Dacă nu este în regulă, atunci a găsit un defect în celălalt.
Acest lucru este similar cu ceea ce a spus Baal HaSulam, că printre geloși există obiceiul că, dacă un altul este mai meticulos decât el [în respectarea poruncilor], acesta este numit „frumer” (termen derogatoriu: excesiv de pios), adică prea exagerat. Nu are nici un rost să-l menționăm și este o pierdere de vreme chiar și să ne gândim la el. Dar dacă celălalt este mai puțin devotat decât el, atunci spune că este prea indulgent și ar trebui să fie persecutat și chiar interzis, astfel încât să nu-i pângărească pe ceilalți.
Acela care vine să se roage Creatorului să-l aducă mai aproape pentru că este virtuos, este departe de Creator, adică în disparitate de formă față de Creator, deoarece calitatea Creatorului este adevărul, iar calitatea acelui om este totala falsitate. Prin urmare, se consideră că Domnul este departe de el și nu îl aude.
Ar trebui să ne întrebăm: „Dacă ’întregul pământ este plin de gloria Lui’, ce înseamnă că, Creatorul este departe de el?” Este ca unul care stă departe de un altul și nu-i aude vocea. Dar în spiritualitate, se știe că măsura îndepărtării și apropierii depinde de echivalența sau disparitatea formei.
Însă, dacă o persoană vine să se roage Creatorului și Îi spune: „Trebuie să mă ajuți mai mult decât pe alții, pentru că alții nu au o nevoie mare de ajutorul Tău, fiind mai calificați decât mine și nu sunt atât de imersați în iubirea de sine ca mine, au și o autodisciplină mai bună decât a mea, iar eu văd ca am nevoie de ajutorul Tău mai mult decât restul oamenilor, din moment ce-mi simt josnicia, că sunt mai departe de Tine decât oricine, și am ajuns să simt așa cum este scris: „Noi nu avem un alt Rege care să ne izbăvească și să ne elibereze, în afară de Tine”.
Rezultă că argumentul său este adevărat și astfel de argumente sunt tolerate de Creator pentru că sunt adevărate. S-a spus despre aceasta: „Eu sunt Domnul, care locuiește cu ei în mijlocul impurității lor”. Adică, deși ei sunt imersați în iubirea de sine, care este sursa impurității, deoarece omul aduce un argument adevărat, Creatorul este aproape de el pentru că adevăr cu adevăr înseamnă echivalență de formă, iar echivalența de formă este numită „aproape”.
De aici vom înțelege întrebarea sfântului Zohar, care implică faptul că acela care nu știe cum să-L cheme nu are nici un motiv să meargă la sinagogă, deoarece Creatorul nu-i va auzi vocea fiindcă este departe de Creator, dacă nu știe cum să-L cheme. Și o altă nedumerire este că acest lucru contrazice versetul: „Domnul este înalt și cei de jos vor vedea.” (Psalmul 138). Și ce înseamnă „cel de jos”? Este cel care nu știe nimic, nici măcar cum să-L cheme; chiar și el va vedea.
Cu cele de mai sus, vom înțelege pe deplin că omul nu are nevoie să cunoască nimic, în afară de adevărata sa stare spirituală - că nu cunoaște nici o înțelepciune și nici un cuvânt moral care să-l ajute și este în starea cea mai rea cu putință din întreaga lume. Și dacă nu-l ajută Creatorul, el este pierdut. Acesta este singurul lucru pe care trebuie să-l știe - că nu cunoaște nimic și este cel mai josnic dintre toți. Dacă nu simte acest lucru și crede că există oameni mai răi, atunci este deja în falsitate și departe de Creator.
Acum vom înțelege a doua întrebare pe care am pus-o: „Ce poate face omul pentru a ști cum să-L cheme și să se apropie de El?” Ce ar trebui să învețe pentru a ști? În acea stare i se spune că nu are nevoie să învețe nimic special, ci pur și simplu să încerce să meargă pe calea adevărului și atunci va avea pentru ce să se roage, adică pentru necesități și nu pentru lux, așa cum este scris ( Psalmul 33): „Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc la mila Lui, ca să le scape sufletul de la moarte şi să-i ţină în viaţă în mijlocul foametei,” sau, mai simplu, el are nevoie de viaţă spirituală.
Prin aceasta vom interpreta versetul, „Domnul este aproape de toți cei care Îl cheamă”, fără excepție. Iar condiția pe care o menționează, „de toți cei care Îl cheamă cu adevărat”, nu este considerată una specială. Printre copii, dacă unul îl cheamă pe altul iar acela știe că minte, nu-l va băga în seamă. Dar aici, cu Creatorul, ar trebui să știm la ce se referă adevărul. Este dificil pentru cineva să cunoască el însuși ce este starea de adevăr și ce este starea de minciună, fiindcă omul nu poate vedea adevărul. Prin urmare, omul are nevoie de un ghid care să-l ghideze și să-i spună ce-i lipsește și ce are, și chiar lucrurile redundante care îl împiedică să atingă adevărul.
Acesta este sensul expresiei „Căutaţi pe Domnul cât timp este prezent; chemaţi-L cât timp este aproape”. Desigur că Îl găsim când este aproape. Dar unde este locul numit „aproape”? Este așa cum s-a spus mai sus, „de toți cei care Îl cheamă cu adevărat”. Dacă o persoană îl cheamă din starea sa reală, atunci Îl găsește.