<- Biblioteca de Cabala
Continuă să citești ->
Biblioteca de Cabala

Rabaș

Articole
Scopul societății - 1. 1, partea 1 (1984) Scopul societății - 2. 1, partea 2 (1984) Referitor la iubirea prietenilor. 2 (1984) Iubirea pentru prieteni - 1. 3 (1984) Fiecare își va ajuta prietenul. 4 (1984) Ce ne oferă regula „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi". 5 (1984) Iubirea pentru prieteni - 2. 6 (1984) Referitor la ce se explică cu privire la „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. 7 (1984) Ce fel de observare a Torei şi Miţvot purifică inima. 8 (1984) Întotdeauna să vândă omul grinzile casei lui. 9 (1984) Ce grad trebuie să obţină omul ca să nu mai trebuiască să se reîncarneze? 10 (1984) Despre meritul strămoșilor. 11 (1984) Referitor la importanţa societăţii. 12 (1984) Uneori numim spiritualitatea „suflet". 13 (1984) Omul trebuie să vândă întotdeauna tot ceea ce are și să se căsătorească cu fiica unui discipol înțelept. 14 (1984) Se poate să coboare de sus ceva negativ. 15 (1984) Despre dăruire. 16 (1984) Despre importanţa prietenilor. 17 (1984) Agenda adunării - 1. 17, partea 2 (1984) Și aceasta se va întâmpla când vei veni în țara pe care Domnul Dumnezeul tău ți-o dă. 18 (1984) Stați astăzi, voi toţi. 19 (1984) Fă-ţi un Rav şi cumpără-ţi un prieten - 1. 1 (1985) Iacov a ieșit. 10 (1985) Referitor la disputa dintre Iacov şi Laban. 11 (1985) Iacov a locuit în țara în care a trăit tatăl său. 12 (1985) Puternică stâncă a salvării mele. 13 (1985) Și Ezechia și-a întors faţa la perete. 15 (1985) Dar cu cât îi asupreau mai tare. 16 (1985) Cunoaște azi și răspunde inimii tale. 17 (1985) Vino la Faraon - 1. 19 (1985) Trebuie să facem întotdeauna distincția între Tora și muncă. 21 (1985) Întreaga Tora este un Nume Sfânt. 22 (1985) Cele trei timpuri din muncă. 24 (1985) În fiecare lucru trebuie să discernem între lumină și Kli. 25 (1985) Domnul este aproape de toți cei care Îl cheamă. 29 (1985) Trei rugăciuni. 30 (1985) Omul nu se consideră pe sine ca fiind rău. 31 (1985) Cine depune mărturie pentru o persoană. 37 (1985) Ascultă glasul nostru. 39 (1985) Moise a plecat. 1 (1986) Apleacă-ți urechea, cerule. 2 (1986) Despre încredere. 6 (1986) Importanţa rugăciunii celor mulţi. 7 (1986) Despre rugăciune. 10 (1986) Rugăciunea adevărată este pentru o deficiență adevărată. 11 (1986) Care este principala deficiență pentru care ar trebui să ne rugăm. 12 (1986) Domnul l-a ales pe Iacov, pentru El. 16 (1986) Agenda adunării - 2. 17 (1986) Motivul pentru care în timpul rugăciunii trebuie să îndreptăm picioarele și să acoperim capul. 32 (1986) 15 Av. 35 (1986) Cel Bun care face bine, celui rău și celui bun. 1 (1987) Ce este rugăciunea pentru ajutor și iertare în muncă. 4 (1988) Care sunt cele două discernăminte înainte de Lișma. 11 (1988) Ce este potopul în muncă. 4 (1989) Ce înseamnă mai presus de rațiune, în muncă. 6 (1989) Ce înseamnă în muncă ‘Pâinea celui cu ochi rău’. 13 (1989) Ce înseamnă că prin unificarea dintre Creator și Șchina, toate nelegiuirile sunt ispășite. 13 (1990) Ce înseamnă că înainte ca ministrul egiptean să cadă, strigătul lor nu a primit răspuns, în muncă?. 15 (1990) Ce înseamnă în muncă „Nu avem alt Rege în afară de Tine”. 1 (1991) Ce înseamnă „Cel rău va pregăti și cel drept va îmbrăca”, în muncă. 3 (1991) Ce înseamnă că faptele bune ale celor drepți sunt generațiile, în muncă. 5 (1991) Care este motivul pentru care Israel a fost răsplătit cu moștenirea pământului, în muncă. 44 (1991)

Ramchal

Agra

Biblioteca de Cabala - Acasă / Rabaș / Articole / Și Ezechia și-a întors faţa la perete. 15 (1985)

Și Ezechia și-a întors faţa la perete

Articolul Nr. 15, 1985

Este scris în Zohar (Vayechi, punctul 386): „Rabi Yehuda a început și a spus: ’Și Ezechia și-a întors fața la perete și s-a rugat Domnului’. Acestea sunt cuvintele lui din Sulam [Comentariul Scara]: ’Omul ar trebui să se roage numai lângă un perete și nimic nu ar trebui să-l despartă de perete, așa cum este scris: «Și Ezechia și-a întors fața la perete»’”.

Ar trebui să înțelegem ce este „peretele” lângă care trebuie să ne rugăm. De asemenea, ce este „despărțirea” când spune că nimic nu trebuie să-l despartă. Zohar-ul interpretează acolo și în Sulam (punctul 392): „Peretele este Domnul întregului pământ, și este Șchina [Divinitatea]”.

În consecință, trebuie să interpretăm ceea ce spune el, că trebuie să ne rugăm lângă un perete, că înseamnă aproape de Șchina. Cu toate acestea, nu cunoaștem care este măsura apropierii de perete. El interpretează că nu trebuie să fie nimic între el și perete. De aceea, ar trebui să interpretăm problema despărțirii, așa cum o facem cu Tevila [ritual de îmbăiere], cu Netilat Yadayim [spălarea rituală a mâinilor] și cu cele patru specii, unde ramura de palmier, mirtul și salcia sunt legate cu o frunză de palmier, deoarece aceasta este de același fel.

Rezultă că despărțirea dintre el și acel perete este - precum Șchina dăruiește celor inferiori, așa și omul trebuie să înlăture forța de primire - așa încât dorința lui va fi doar să-i dăruiască Creatorului. Atunci se cheamă că s-a apropiat și este lângă zid. 

Totuși, mai întâi trebuie să știm, și este datoria noastră să încercăm să înțelegem atât cât este posibil cu mințile noastre mici, pentru ce trebuie să ne rugăm, și anume, ce deficiență ar trebui să luăm în considerare, de care să spunem că ea este principalul lucru de care avem nevoie și că, dacă putem satisface acea deficiență, nu vom mai avea nevoie de nimic.

Se știe că esența rugăciunii este pentru Șchina care este în exil. Dar și acest lucru necesită explicații. Este scris în multe locuri că principalul lucru pentru care trebuie să ne rugăm este să ridicăm Șchina din praf. Există multe interpretări și puținul pe care îl putem înțelege este împărăția cerurilor. Aceasta este ceea ce ia omul asupra sa - că nu are alt scop pe lume, decât să-L servească pe Rege fără să primească vreo răsplată. În acest fel, el va fi răsplătit cu Dvekut cu Creatorul și va fi în stare să-l încânte pe Rege, ca în „Așa cum El este milostiv, fii și tu milostiv”. În acel moment el va fi capabil să realizeze gândul creației de a face bine creațiilor Sale.

Cu toate acestea, discernământul numit „a oferi mulțumire Creatorului” nu are un loc în creaturi pentru că ele se nasc cu dorința de a primi. Din acest motiv, sunt total incapabile să înțeleagă conceptul de dăruire. Este ceva similar cu un obiect care se află în praf și nimeni nu observă că ar trebui ridicat de acolo. Acest lucru este numit „Șchina în praf”. Așa cum este scris (Slichot [rugăciuni de penitență] ale celor treisprezece calități): „Îmi voi aminti de Dumnezeu și voi tânji după El căci văd că orice cetate că este construită pe temelia ei, iar cetatea Domnului este coborâtă jos de tot”.

„Cetatea” înseamnă așa cum este scris (Ecleziastul, 9:14), „o mică cetate, cu puţini oameni în ea”. Eben Ezra interpretează după cum urmează: „Vechii interpreți au spus că este o alegorie:  „o mică cetate” este corpul omului, iar „puțini oameni în ea” înseamnă cei cu puterea de a da naștere, slujitorii sufletului.

Prin urmare, și aici ar trebui să interpretăm „cetatea Domnului” că atunci când trupul dorește ca Dumnezeu să locuiască în el, în acest corp, toate organele se opun. Lucrarea de dăruire, adică munca pentru Creator, este una de o umilință absolută și gustul ei este de praf. Este scris în blestemul șarpelui (Geneza 3;14): „Tu ești mai blestemat decât toate fiarele și mai blestemat decât orice animal de pe câmp; vei umbla pe burtă și vei mânca țărână în toate zilele vieții tale.”. Aceasta înseamnă că tot ce va mânca va avea gust de praf.

Este la fel și aici: atunci când o persoană începe să lucreze pentru Creator și vede că iubirea de sine nu va obține niciun beneficiu de aici, consideră munca degradantă și tot ce face în ea are gust de praf. Aceasta se cheamă „Cetatea Domnului este coborâtă jos de tot”. Adică, dacă există o partiție între el și Șchina, dacă lucrarea lui este construită pe baza iubirii de sine, el consideră că a atins culmea perfecțiunii. 

Dar când dorește să înlăture partiția dintre el și perete și dorește să lucreze pe baza dăruirii, simte că este jos de tot, de vreme ce nu vede că din această lucrare va căpăta ceva pentru dorința lui de a primi. În acel moment toate organele se opun acestei munci.

Acum vom înțelege pentru ce trebuie să ne rugăm. Rugăciunea ar trebui să fie în primul rând pentru Șchina aflată în praf. Aceasta înseamnă că munca de a dărui Creatorului este detestabilă și vrednică de dispreț și cerem Creatorului să ne deschidă ochii și să îndepărteze întunericul care plutește înaintea ochilor noștri.

Cerem acest lucru, așa cum este scris (Psalmul 113;7): „El ridică pe sărac din ţărână, înalţă pe cel nevoiaș din gunoi”. Se știe că Sfânta Șchina este numită săracă și nevoiașă, așa cum este scris în Zohar „și este așezată în praf”. „El îl ridică pe cel sărac din gunoi” se referă la cei care doresc să adere la Creator, dar simt că sunt într-o stare abjectă și nu văd cum ar putea ieși din acest noroi. În acel moment ei cer Creatorului să-i ridice.

Acolo unde corpul este de acord cu munca, atunci când aceasta este pe baza dorinței de a primi, deoarece ei nu au nici o idee despre dăruire, lucrarea lor este făcută cu mândrie, adică sunt mândri că sunt slujitori ai Creatorului, pe când ceilalți sunt într-o josnicie absolută, ei văd întotdeauna defectele altora.

Dar cei care umblă pe calea adevărului, care doresc să obțină dăruirea, sunt josnici pentru că văd că „dacă nu ar fi fost ajutorul Creatorului, el nu ar fi biruit-o”. Astfel, ei nu găsesc că ar avea merite speciale față de alții. Acești oameni sunt numiți „umili”, deoarece doresc să se conecteze la dăruire, care este o stare de jos și acesta este un alt motiv pentru care sunt numiți „umili”.

În acel moment ei pot spune ceea ce este scris: „Domnul este înalt, mare și teribil. El coboară pe cei mândri la pământ și îi ridică pe cei umili la cer”, pentru că în acel moment ei spun că, ceea ce a fost josnic mai înainte este acum înalt și sublim, mare și teribil. Acest lucru se datorează faptului că acum ei simt că tot ce a fost mai înainte, munca în iubire de sine, care este mândrie, atunci când s-au simțit mândri de această muncă, a devenit acum umilință, deoarece le este rușine să lucreze pentru iubirea de sine.

Dar cine le-a dat puterea să simtă asta? Creatorul este cel care le-a dat-o. Acesta este motivul pentru care atunci omul spune: „coboară pe cei mândri la pământ”, pentru că munca de dăruire care anterior a fost josnică, a devenit acum pentru el cea mai merituoasă. Și cine a făcut asta pentru el? Numai Creatorul. În acel moment, el spune: „Și ridică pe cei umili la cer”.

Șchina în exil înseamnă că omul ar trebui să simtă că ea este în exil. Este așa, pentru că omul este numit „o lume mică”, deoarece constă din șaptezeci de națiuni, iar Israel din el este în exil, adică poporul lui Israel (din el) este înrobit de neamurile lumii din el și nu poate face nimic pentru binele lui, ci numai pentru națiunile lumii, iar poporul lui Israel este numit Yașar-El [direct la Creator], care dorește să-i dăruiască Creatorului, doar că vrea să lucreze pentru a primi, ceea ce se numește „națiunile lumii”.

În consecință, ar trebui să interpretăm că „Israel care a fost exilat” înseamnă că, dacă Israel este în exil și nu poate face nimic Yașar-El, Șchina este cu ei. Ea este de asemenea în exil, ca și cum nu ar putea să le stăpânească, pentru că aparent ele domnesc asupra ei. Aceasta este semnificația a ceea ce a spus Regele David (Psalmul 115): „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă, pentru mila Ta, pentru adevărul Tău! Pentru ce să zică neamurile: ‚Unde este Dumnezeul lor?’ Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce dorește.”

Conform celor de mai sus, trebuie să interpretăm că-I cerem Creatorului să ne ajute să ieșim din exil. Acesta este sensul expresiei, „Nu nouă”, nu dorinței noastre de a primi. Adică, dorim ca gândurile, dorințele și faptele noastre să nu fie pentru dorința noastră de a primi, care se consideră că este importantă doar pentru națiunile lumii.

Mai degrabă, „ci Numelui tău dă slavă”, pentru ca Șchina să nu fie în exil, asemenea prafului, ci ca să fie revelată slava cerului, care se numește „Fie ca Numele Său măreț să crească și să fie sfințit”. Acesta este înțelesul expresiei „pentru ce să zică neamurile”, ea se referă la națiunile lumii dintr-o persoană, numite „neamuri”. Ce spun ele? „Unde este Dumnezeul lor?”, adică se opun credinței lui Israel, căci lucrarea lui este în minte și în inimă, iar lucrările lor (ale națiunilor) sunt toate în rațiune.

Dar „Dumnezeul nostru este în ceruri”, înseamnă în mod specific mai presus de rațiune, numită „cer”, care este mai presus de intelectul nostru. Și de ce (Creatorul) face ca munca noastră să fie mai presus de rațiune? Nu spunem că El nu ar fi putut face altfel. Mai degrabă, „El face tot ce dorește” și a înțeles că lucrarea mai presus de rațiune este o cale mai bună de a atinge scopul, pentru a se putea primi încântarea și plăcerea, dar și pentru a fi păstrată intenția de dăruire și nu pentru satisfacția personală. 

Ar trebui să interpretăm „pentru mila Ta, pentru adevărul Tău”, că ne rugăm la Creator: „Dă slavă Numelui Tău”. „Mila Ta” înseamnă că atributul milei va fi turnat asupra noastră, astfel încât să avem puterea de a merge în calitatea milei, numită „vas de dăruire” și prin aceasta să avem echivalența de formă.

Drept consecință, vom putea primi delectarea și plăcerea, ceea ce se numește „calitatea adevărului”, după cum este interpretat în Studiul celor Zece Sfirot (Partea 13 p. 1419 și în Or Pnimi): „De aceea revelarea îndrumării Sale se numește „adevăr”, pentru că aceasta este într-adevăr dorința Lui. Descoperim acest adevăr în îndrumarea Lui, care este de a face bine creațiilor Sale și de aceea această corecție din ZA este numită „adevăr”. Acesta este înțelesul expresiei „adevărul Tău”.