Agenda adunării
Articolul Nr. 17, Partea 2, 1984
La începutul adunării, trebuie să existe o agendă. Fiecare trebuie să vorbească despre importanţa societăţii cât mai mult posibil, descriind profiturile pe care i le va da societatea şi lucrurile importante pe care speră că societatea i le va aduce şi pe care el nu le poate obţine de unul singur, precum și despre cât de mult apreciază el societatea pentru toate acestea.
Este aşa cum au scris înţelepţii noştri (Brachot 32), „Rabi Şamlai a spus, ‘Omul trebuie totdeauna să laude Creatorul şi apoi să se roage’. De unde am primit asta? De la Moise, aşa cum este scris, ‘Şi L-am implorat atunci pe Domnul‘. Este de asemenea scris, ‘O Doamne Dumnezeule, Tu ai început’ şi este scris, ‘Lasă-mă să trec peste, mă rog Ţie, şi să văd Ţara cea bună’”.
Şi motivul pentru care noi trebuie să începem cu slăvirea Creatorului este acela că în mod natural, când cineva îi cere ceva celuilalt, trebuie să existe două condiţii:
1. Ca el să aibă ceea ce îi cer, precum bogăţie, putere şi renumele de a fi bogat şi prosper.
2. Ca el să aibă o inimă bună, adică o dorinţă de a le face bine celorlalţi.
De la un astfel de om poţi cere o favoare. De aceea, ei au spus, „Omul trebuie totdeauna să slăvească Creatorul şi apoi să se roage”. Ceea ce înseamnă că, după ce omul crede în măreţia Creatorului, crede că El are fel de fel de plăceri de dat creaturilor şi că doreşte să facă bine, atunci este pertinent să spunem că el se roagă la Creator, care cu siguranţă îl va ajuta fiindcă El doreşte să dăruiască. Apoi Creatorul poate să-i dea acestuia ceea ce-şi doreşte. În plus, rugăciunea poate fi făcută cu încredere, că ea va fi îndeplinită de Creator.
La fel este şi cu iubirea pentru prieteni, la începutul adunării, când ne strângem, noi trebuie să-i lăudăm pe prieteni, să lăudăm importanţa fiecăruia dintre ei. În măsura în care recunoaştem măreţia societăţii, omul poate aprecia societatea.
„Şi apoi roagă-te” înseamnă că fiecare trebuie să se autoexamineze şi să vadă cât efort dăruiește el societăţii. Iar apoi, când vede că nu are nicio putere de a face ceva pentru societate, are loc să se roage la Creator pentru ca El să-l ajute şi să-i dea puterea şi dorinţa de a se angaja în iubirea pentru ceilalţi.
Şi apoi, toţi ar trebui să se comporte ca în ultimele trei din cele „Optsprezece rugăciuni”. Cu alte cuvinte, după ce a pledat în faţa Creatorului, Sfântul Zohar spune că în ultimele trei din cele „Optsprezece rugăciuni” omul ar trebui să creadă că deja Creatorul i-a îndeplinit cererea şi să plece.
În iubirea pentru prieteni ar trebui să procedăm la fel: după ce ne autoexaminăm şi urmăm cunoscutul sfat al rugăciunii, noi ar trebui să credem că rugăciunea noastră a primit răspuns şi să ne bucurăm cu prietenii noştri ca şi cum toţi prietenii ar alcătui un singur trup. Şi, aşa cum corpul nostru doreşte ca toate organele sale să se bucure, la fel și noi vrem acum ca toţi prietenii să se bucure.
Aşadar, după toate calculele vine vremea bucuriei şi a iubirii pentru prieteni. Atunci fiecare ar trebui să se simtă fericit, ca şi cum tocmai ar fi încheiat un târg foarte bun care îi va aduce mulţi bani. Şi este obiceiul ca în asemenea momente el să ofere de băut prietenilor.
La fel şi aici, fiecare dorește ca prietenii lui să bea şi să mănânce prăjituri, etc. fiindcă acum este fericit şi vrea ca şi prietenii lui să se simtă bine. Aşadar, plecarea de la adunare va trebui să fie într-o stare de bucurie şi entuziasm.
Aceste stări urmează regula, un „timp al Torei” şi un „timp al rugăciunii”. „Timpul Torei” înseamnă plenitudine, când nu există nicio lipsă. Aceasta este numită „dreapta”, după cum este scris, „La mâna Lui dreaptă era o lege de foc”.
Iar, „timpul rugăciunii” este numit „stânga,” fiindcă un loc al lipsei este un loc care are nevoie de corectare. Aceasta se numeşte „corectarea Kelim (a vaselor)”. Dar în starea de „timp al Torei”, denumită „dreapta” nu este loc pentru corectare şi de aceea Tora este numită „dar”.
Se obişnuieşte să se dea cadouri persoanei iubite. Şi mai există și obiceiul de a nu iubi pe cineva care are o lipsă. De aceea, într-un „timp al Torei” nu este loc pentru gânduri de corectare. Aşadar, când se pleacă de la adunare, ar trebui să fie ca în ultimele trei din cele „Optsprezece rugăciuni ”. Și din acest motiv toţi vor simţi plenitudinea.