Iubirea pentru prieteni - 2
Articolul Nr. 6, 1984
„Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Rabi Akiva a spus: „Este o regulă mare (în ebraică, klal - regulă, dar și colectiv) în Tora”. Ceea ce înseamnă că, dacă omul ţine această regulă, toate detaliile sunt incluse în ea, adică, vom ajunge la legile particulare de la sine, fără efort, fără să trebuiască să muncim.
Vedem însă că Tora ne spune: „Ce cere Domnul de la tine? Să se temi de Mine”. De aici rezultă că, ceea ce se cere în principal de la cineva, este frica. Dacă omul ţine porunca fricii, deja sunt cuprinse în aceasta toată Tora şi Miţvot, chiar şi porunca „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”.
Dar, după cum spune Rabi Akiva, este invers, adică frica este conţinută în regula „Iubeşte-ţi aproapele”. După spusele înţelepţilor (Brahot p.6), înţelesul real nu este cum spune Rabi Akiva. Ei s-au referit la versul „În final, după ce totul a fost auzit: temeți-vă de Domnul și țineți-I poruncile; căci acesta este omul întreg”. Gmara întreabă, „Ce înseamnă „acesta este omul întreg”? Rabi Elazar a zis „Domnul a spus că toată lumea a fost creată numai pentru asta”. Dar, după spusele lui Rabi Akiva, se pare că totul este conţinut în regula „Iubeşte-ţi aproapele”.
Cu toate acestea, vedem că în scrierile înţelepţilor noştri (Makot 24) cea mai de preţ e credinţa. Ei au spus că a venit Habakuk şi a declarat că există doar o regulă: „cel drept în credinţa lui va trăi”.
Maharşa interpretează spunând că „aceasta este legea cea mai importantă pentru orice fiu al lui Israel, în orice timp, şi ea e credinţa”. Cu alte cuvinte, esența acestei reguli este credinţa. De aici rezultă că, atât frica, cât şi „Iubeşte-ţi aproapele” sunt conţinute în regula credinţei.
Dacă vrem să înţelegem cele scrise mai sus, trebuie să examinăm mai îndeaproape următoarele:
1. Ce este credinţa?
2. Ce este frica?
3. Ce este „Iubeşte-ţi aproapelele ca pe tine însuţi”?
Cel mai important lucru este să ne amintim totdeauna scopul creaţiei, care este cunoscut ca fiind „să facă bine creaturilor Sale”. Dar, dacă EL vrea să le dea acestora bucurie şi plăcere, de ce există cele trei chestiuni mai sus menţionate – credinţa, frica şi „Iubeşte-ţi prietenul”? Înseamnă că ei trebuie doar să-şi perfecţioneze vasele pentru a putea primi bucuria şi plăcerea pe care Creatorul doreşte să le dea creaturilor.
Acum, trebuie să înţelegem pentru ce ne pregătesc aceste trei lucruri mai sus menţionate. Credinţa, împreună cu încrederea, ne dau o credinţă preliminară în scop, acela de a face bine creaturilor Sale. Trebuie de asemenea să credem cu certitudine, că ne este garantat și nouă că vom putea atinge acest scop. Cu alte cuvinte, scopul creaţiei nu este numai pentru un grup select, ci din contră, scopul creaţiei aparţine tuturor creaturilor, fără excepţie. Nu numai cei puternici şi îndemânatici, sau cei viteji pot reuși. Scopul aparține tuturor creaturilor.
(Examinează „Introducerea la Studiul celor Zece Sfirot”, punctul 21, unde citează din Midraş Raba porțiunea „Aceasta este binecuvântarea”: „Creatorul a spus lui Israel: Uite, toată înțelepciunea şi toată Tora sunt uşoare: Oricine are frică de Mine şi împlineşte cuvintele Torei, are în inimă întreaga înţelepciune şi toată Tora”.)
Aşadar şi noi trebuie de asemenea, să folosim credinţa pentru a avea încredere că vom putea atinge scopul şi să nu disperăm la mijlocul drumului şi să părăsim calea. Dimpotrivă, ar trebui să credem că, Creatorul îl poate ajuta chiar şi pe cel mai vulgar şi mai josnic dintre oameni, aşa cum sunt eu însumi. Cu alte cuvinte, Creatorul mă va aduce aproape de El, iar eu voi putea să ajung la adeziune cu El.
Cu toate acestea, pentru a căpăta credinţă, ne trebuie mai întâi frica, aşa cum este scris în „Introducere la Cartea Zohar: „Frica este porunca ce conţine toate poruncile din Tora, pentru că este poarta către credinţa în El. Datorită trezirii fricii în om (de îndrumarea Lui), acesta crede în îndrumarea Lui”.
Se termină astfel „Frica înseamnă să-i fie teamă ca nu cumva să scadă satisfacția Creatorului său”. Adică frica pe care omul trebuie sa o aibă în ceea ce-L priveşte pe Creator, este existenţa posibilităţii ca el să nu-i dăruiască satisfacţie Creatorului şi nu frica referitoare la propriile lui interese. Deci, poarta către credinţă este frica; este imposibil să se ajungă la credinţă în alt fel.
Pentru a obţine frica, frica de a nu putea să dea mulţumire Creatorului său, omul trebuie mai întâi să-şi dorească şi să aspire să dăruiască. Apoi, el poate spune că există loc pentru frica de a nu putea să-şi susţină frica. Dar, omul de obicei se teme că iubirea lui de sine nu este completă şi nu se îngrijorează că nu va putea dărui mulţumire Creatorului.
Din ce substanță ar putea dobândi omul o nouă calitate, să înțeleagă că este necesar să dăruiască şi că trebuie să renunțe la primirea pentru sine? Așa ceva este împotriva naturii! Deşi, din când în când primeşte un gând şi dorinţa de a-și abandona iubirea de sine, asta fiindcă a auzit despre acest lucru de la prieteni, sau din cărţi, acest gând are doar o forţă foarte mică și nu strălucește întotdeauna suficient încât să-l poată aprecia şi să spună că aceasta este regula tuturor poruncilor (Miţvot) din Tora.
Ca atare, există un singur sfat: Dacă mai mulţi indivizi se strâng împreună, cu această forță mică de a-și abandona iubirea de sine, dar nu au nici suficientă forţă şi nici nu apreciază suficient dăruirea pentru a deveni independenţi, fără ajutor din afară; dacă aceşti indivizi se anulează unul în faţa celuilalt, având toți cel puțin o iubire potențială pentru Creator, chiar dacă nu o pot susține în practică, atunci, prin alăturarea lor la grup şi prin anularea de sine în faţa grupului, ei devin un singur corp.
De exemplu, dacă sunt 10 oameni în acel corp, el are de 10 ori mai multă putere decât un om singur. Dar, există o condiţie: Când se adună, fiecare trebuie să se gândească la faptul că a venit cu scopul de a-şi anula iubirea de sine. Asta înseamnă că nimeni nu se va gândi acum, la cum să-şi satisfacă dorinţa de primire, ci fiecare se va gândi, pe cât posibil, numai la iubirea pentru ceilalţi. Acesta este singurul mod de a obţine dorinţa şi nevoia de a căpăta o nouă calitate numită „dorinţa de dăruire”.
Iar de la iubirea pentru prieteni, omul poate ajunge la iubirea pentru Creator, adică, la dorinţa de a dărui mulţumire Creatorului. Rezultă că numai astfel omul poate obţine nevoia de a dărui şi înţelegerea faptului că dăruirea este importantă şi necesară şi că ea vine prin iubirea pentru prieteni. Apoi, putem vorbi despre frică, adică, omului îi este teamă că nu va putea dărui mulţumire Creatorului, iar aceasta se numeşte „frică”.
Aşadar, fundaţia principală pe care se poate construi sanctitatea, este regula „Iubeşte-ţi aproapele”. Prin ea, omul poate obţine nevoia de a dărui mulţumire Creatorului. După aceea, poate exista frica şi anume, teama că e posibil ca el să nu poată să dăruiască mulţumire Creatorului. Când trece de această poartă a fricii, el poate ajunge la credinţă, pentru că frica este vasul unde poate fi insuflată Șchina (Divinitatea), aşa cum este explicat în mai multe locuri.
Aflăm aşadar, că există trei reguli în faţa noastră: prima regulă este cea a lui Rabi Akiva, „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuţi”. Înainte de aceasta, nu exista nimic care să-i dea omului combustibilul care să-i permită să-şi schimbe situaţia în vreun fel, fiindcă aceasta este singura cale de a ieşi din iubirea de sine la iubirea aproapelui şi de a simți că iubirea de sine este un lucru rău.
Acum, ajungem la a doua regulă, frica. Fără frică, nu există loc pentru credinţă, aşa cum spune Baal HaSulam.
În sfârşit, ajungem la a treia regulă, credinţa. După ce sunt îndeplinite cele trei reguli de mai sus, omul ajunge să simtă scopul creaţiei, acela de a face bine creaturilor Sale.