Ce înseamnă în muncă ‘Pâinea celui cu ochi rău’
Articolul Nr. 13, 1989
Este scris în Zohar, Șmot (Exodul, punctul 21): „Rabi Hiya a început: „Nu mâncați pâinea unui om cu ochi rău”, deoarece nu este bine să mâncați și să vă bucurați de pâine sau de plăcere de la acel om cu ochi rău. Și dacă Israel n-ar fi gustat din pâinea egiptenilor când s-au coborât în Egipt, ei nu ar fi fost lăsați în exil în Egipt și aceia nu le-ar fi putut face rău”. (În punctul 23) Se spune: „Nu există pâine mai rea în lume decât pâinea unui om cu ochi rău. Ce înseamnă asta? ‘Pentru că egiptenii nu puteau să mănânce pâine cu evreii, deoarece aceasta este ceva detestabil pentru egipteni’. Înseamnă că nu-i puteau privi pe evrei mâncând. Aceasta este pâinea celui cu ochi rău”.
Ar trebui să înțelegem interdicția „pâinii unui om cu ochi rău”, că este atât de serioasă încât, dacă Israel nu ar fi gustat din pâinea egiptenilor, ei nu ar fi rămas în exil. Acest lucru este uimitor. Care este legătura dintre „pâinea unui om cu ochi rău” și exil? De ce aceasta îi face să fie în exil, ceea ce înseamnă că interdicția este una serioasă? Este inclusă între Mițvot negative (interdicțiile asupra anumitor acțiuni) din Tora sau de către marii noștri înțelepți, justificând exilul?
Pentru a înțelege acest lucru în muncă, trebuie să ne amintim întotdeauna aceste două lucruri care stau în fața noastră: 1) Scopul creației este de a face bine creațiilor Sale. Asta ne reamintește că trebuie să obținem integralitatea și să merităm să primim încântarea și plăcerea din scopul creației. Înainte de aceasta, omul este considerat deficient deoarece nu a atins scopul creației și se află încă în mijlocul lucrării. În Cabala, se consideră că omul ar trebui să fie recompensat cu obținerea NRNHY din rădăcina sufletului său. 2) Corectarea creației. Deoarece disparitatea formelor creează separare și din moment ce omul a fost creat pentru a putea primi încântarea și plăcerea, el trebuie să aibă tânjirea și dorința de a primi plăcere, iar această dorință de a primi îl separă de rădăcină. Deoarece Creatorul vrea să dăruiască, iar ființele create au o dorință de a primi, acest aspect provoacă separarea care îndepărtează creaturile de Creator. Prin urmare, a avut loc o corectare, numită Țimțum (restricție) și o ascundere, prin care creaturile nu-și pot simți rădăcina - adică cine le-a creat - înainte de a corecta separarea.
Este scris (în „Prefața la înțelepciunea Cabalei”, punctul 10), „Astfel, descoperiți că această Nefeș, lumina vieții care este îmbrăcată în trup, se extinde din esența Sa, existență din existență. Pe măsură ce traversează cele patru lumi ABYA, ea se îndepărtează tot mai mult de lumina feței Sale până când ajunge în Kli-ul [vasul] desemnat ei, numit Guf (corp). Și chiar dacă lumina din el s-a diminuat atât de mult încât originea ei devine imposibil de detectat, prin angajamentul în Tora și Mițvot (porunci/fapte bune) pentru a aduce mulțumire Făcătorului său, el își purifică Kli-ul, numit Guf, până când acesta devine demn să primească abundența imensă, în măsura completă inclusă în gândul creației, atunci când El l-a creat”.
Prin urmare, putem înțelege că munca noastră este de a ieși din iubirea de sine, ceea ce înseamnă că subzistența noastră ar trebui să însemne întreținerea corpului pentru ca acesta să aibă vitalitate și să se poată bucura de viață și nu ca dorința de a primi pentru sine să primească plăcere, fiindcă aceasta se numește „cu ochi rău”, că nu vrea să fie dăruitor și vrea doar să primească pentru sine. Este ceea ce se numește „cu ochi rău”, atunci când nu vrea să dea nimic altora și este cufundat în iubirea de sine.
Se numește „cu ochi rău”. Prin urmare, din hrana pe care o mănâncă și care este numită „pâine”, omului îi este interzis să primească plăcere, deoarece aceasta este „pâinea unui om cu ochi rău”. Adică el primește plăcere și se satură cu pâinea unui om cu ochi rău. Adică, ceea ce-l pe bucură pe cel cu ochi rău îi dă plăcere și lui. Cu alte cuvinte, dorința de a primi, care se numește „cu ochi rău”, primește plăcere și de aici iau naștere bucuria și starea bună de spirit pe care le primește omul. Pe acestea el nu este de acord să le primească, deoarece această plăcere îl face să se îndepărteze de Kdușa (sfințenie) din cauza deosebirii de formă.
Acum putem înțelege ce am întrebat: De ce este gravă interdicția „Nu mâncați pâinea unui om cu ochi rău”, pentru care Israel a rămas în exil? Așa cum se spune: „Dacă Israel n-ar fi gustat din pâinea egiptenilor, atunci când au coborât în Egipt, ei nu ar fi fost lăsați în exil în Egipt”. „Exil” înseamnă că poporul Israel nu putea lucra pentru a dărui Creatorului, ci doar pentru a primi pentru ei înșiși. Acesta se numește „exilul din Egipt”, când ei nu puteau ieși de sub controlul egiptenilor, iar dorința de a primi pentru sine îi domina. Acesta este motivul pentru care Zohar-ul spune că, dacă, atunci când au coborât în exil în Egipt, ar fi fost precauți să nu mănânce - să nu se bucure de ceea ce se bucurau egiptenii, adică de ochiul rău, care este dorința de a primi pentru sine - ei nu ar fi ajuns sub controlul lor în exil.
Rezultă că gravitatea interdicției omului cu ochi rău se datorează faptului că pâinea lui este în întregime pentru a primi, iar aceasta provoacă toată separarea de Kdușa. Aceasta este interdicția: „Nu mâncați pâinea unui om cu ochi rău”. Adică, toată munca noastră în Tora și Mițvot este pentru a ieși din exilul dorinței de a primi pentru noi înșine. Cu alte cuvinte, trebuie să urmărim - atunci când ne angajăm în Tora și Mițvot - ca răsplata noastră să fie ieșirea din exil, de sub robia dorinței de a primi pentru noi înșine, ca să putem munci numai pentru a aduce mulțumire Creatorului fără a cere nicio altă recompensă pentru munca noastră în Tora și Mițvot.
Cu alte cuvinte, în timpul angajamentului în Tora și Mițvot, vrem să fim răsplătiți cu sentimentul că slujim un rege mare și important și că de aici vom avea iubire pentru Creator în noi, din simțirea măreției Sale. Toată plăcerea noastră va veni din slujirea Creatorului; aceasta va fi răsplata noastră și nu că El ne va răsplăti cumva pentru muncă. În schimb, vom simți că lucrarea în sine este răsplata și nu există nicio răsplată mai mare în lume decât privilegiul de a-L sluji pe Creator.
În schimb, pâinea egiptenilor în muncă reprezintă complet opusul, așa cum este scris: „Pentru că egiptenii nu puteau mânca pâine cu evreii, fiindcă aceasta era ceva disprețuit de egipteni”. „Disprețul” vine din versetul „căci orice păstor este detestat de egipteni”, adică ei i-au disprețuit pe păstori. Din acest motiv, înțelesul este că egiptenii disprețuiau hrana evreilor, întrucât toată pâinea evreilor, adică hrana lor, era pentru a dărui, iar la egipteni, toată pâinea era cu ochi rău și anume pentru a primi. Când au auzit că pâinea evreilor este de a dărui, iar dăruirea este urâtă și disprețuită, deoarece atunci trebuie să muncească pentru a dărui și să nu primească de dragul lor, ei au disprețuit această muncă și nu au simțit nici un gust în ea.
Prin urmare, de îndată ce egiptenii au auzit că trebuie să muncească pentru a dărui, au ajuns să simtă că trebuie să se înjosească, ceea ce înseamnă că toată rațiunea lor îi obligă să-și vadă de interesul personal și nu pot face nimic dacă nu obțin beneficii.
Prin urmare, atunci când trupul se află sub conducerea Egiptului, de îndată ce aude cel mai mic indiciu că trebuie să lucreze pentru a dărui, el disprețuiește imediat această muncă și susține că este încă întreg la minte, că nu se va preda și nu va mânca pâinea evreilor, căci pentru el pâinea aceasta este ceva detestabil fiind împotriva rațiunii.