Ce înseamnă suferința în muncă?

Articolul Nr. 27, 1989

De Yom Kipur [Ziua Ispășirii], în rugăciunea „Optsprezece” („Dumnezeul meu, până când am fost creat”), spunem: „Ceea ce am păcătuit înaintea Ta, șterge, cu multele Tale îndurări, dar nu prin suferință”. Ar trebui să înțelegem cum se face că, atunci când ne rugăm ca El să ne șteargă păcatele, punem condiții înaintea Lui, altfel nu vrem ca El să ne șteargă păcatele. Așadar, ce este această condiție, „dar nu prin suferință”?

Zohar-ul (BeHukotai, punctul 42) scrie: „Rabi Yosi a început: «Fiule, nu respinge disciplina Domnului și nu detesta avertismentul Lui». Cât de iubit este Israel, încât Creatorul dorește să-i avertizeze și să-i conducă pe calea cea dreaptă. Și din iubirea Lui pentru el, băţul Lui este întotdeauna în mâna Lui, ca să-l conducă pe calea cea dreaptă și astfel să nu rătăcească nici la dreapta, nici la stânga. Pentru cel pe care Creatorul nu-l iubește ci îl detestă, El îndepărtează de la acela avertismentul Său. «Dar pe Esau l-am urât», motiv pentru care am îndepărtat băţul de el, i-am luat avertismentul, ca să nu-i dau o parte din Mine, căci sufletul Meu îl detestă. Dar pe tine te iubesc cu adevărat, iar tu nu detesta avertismentul Lui». Ce înseamnă «Nu detesta»? Adică, nu detesta acest lucru, ca omul care fuge de spini, căci acei regi care înrobesc Israelul sunt ca spinii în trupul omului”.

Ar trebui să înțelegem acest lucru. Bunul simț ne spune că, Creatorul ar trebui să țină băţul pentru neamuri, care acționează împotriva Creatorului. Dar pentru poporul lui Israel, pe care El îl iubește, ar trebui să fie așa cum este scris: „Iubirea va acoperi toate nelegiuirile”. Atunci, de ce îl lovește El în mod specific pe Israel - pe care El îl iubește - cu băţul?

Ar mai trebui să înțelegem și cum se interpretează „Nu detesta avertismentul Lui”, că înrobirea lui Israel de către regi este precum spinii din corpul omului. Totuși, el spune „Nu detesta”, adică nu fugi de spini, adică de înrobirea regilor. Este posibil ca El să le spună să nu fugă de spinii regilor doar pentru că-i iubește?

Ar trebui să înțelegem și cuvintele „Dar pe Esau l-am urât”, motiv pentru care a îndepărtat de el avertismentul, „ca să nu-i dau o parte din Mine”. Este ca și cum, dacă l-ar mustra, el ar avea parte din Creator. Care este legătura? Este ca și cum suferința i-ar face să aibă o parte în Creator.

Ar trebui să știm că atunci când vorbim despre muncă, atât Israel, cât și Esau vorbesc despre oamenii care respectă Tora și Mițvot [porunci/fapte bune] și nu despre națiunile lumii sau despre oamenii seculari. Mai degrabă, este vorba doar despre oameni care au credință și respectă Tora și Mițvot. Prin urmare, care este diferența dintre calitatea lui „Israel” din om și calitatea lui „Esau” din om?

Conform regulii, în respectarea Torei și Mițvot, ar trebui să discernem și intenția - dacă respectarea Torei și Mițvot este pentru a primi recompensă în această lume sau în lumea viitoare, sau intenția este de a dărui și a nu primi nimic. În calitatea de „Israel”, scopul este Yaşar-El [direct către Creator], atunci când omul nu vrea să primească nimic în schimb și totul să meargă direct la Creator. Aceasta este considerată a fi „calitatea de Israel” din om, în muncă.

Dar dacă el dorește o recompensă în schimbul respectării Torei și Mițvot, se consideră că este „Esau”. Esau înseamnă Asu [a făcut], adică și-a creat un domeniu pentru sine și dorește să-i umple Creatorul acest domeniu. El nu vrea să-și revoce domeniul, ceea ce se numește Yaşar-El, adică să-și revoce domeniul și să se anuleze în faţa Lui, ceea ce se numește „direct către Creator”, iar acesta să fie singurul său scop. Pe acesta, el nu și-l dorește. Din acest motiv, discernem două calități în munca omului: „pentru a primi recompensă” sau „nu pentru a primi recompensă”.

Ar trebui să ne amintim că munca omului pentru a dărui, atunci când își dorește Dvekut [adeziune] cu Creatorul, este punctul în care începe o procesiune de urcări și coborâri. Și anume, când omul se concentrează în tot ceea ce face în muncă pe primirea recompensei în schimbul muncii, atunci, când el crede în recompensă și pedeapsă, dorința sa inerentă de a primi nu se opune primirii de plăceri mai mari.

Dar atunci când omul vrea să meargă pe calea de a nu primi recompensă, deoarece acest lucru este împotriva naturii, el începe adevăratul război cu înclinația rea, deoarece omul vrea să îndepărteze înclinația rea ​​din lume, căci numai aici există ea. Iar în ceea ce privește numele dorinței de a primi, „înclinație rea,” este așa pentru că ea ne înfățișează calea, pe care poporul lui Israel vrea să o parcurgă, ca fiind rea. Adică, susține că dorința cuiva de a-și anula propria autoritate și de a se anula în fața Creatorului este sinucidere. În schimb, ce s-ar numi „bun”? Ar însemna că omul îi cere Creatorului să extindă domeniul omului și să-i satisfacă toate lipsurile, dar nu ca omul să lucreze pentru Creator.

Cu alte cuvinte, înclinația rea îl ​​întreabă: „Unde îți este creierul, de muncești atât de mult în Tora și Mițvot, și pentru ce recompensă?” Așa cum au spus înțelepții noștri: „Lumina din ea îl reformează”. Aceasta înseamnă că, din moment ce răul nu vrea să se anuleze în fața Creatorului, ci mai degrabă răul din el vrea ca omul să existe, el este sfătuit că, dacă se angajează în Tora și Mițvot, va fi astfel răsplătit. Adică, fără Tora și Mițvot, este imposibil să primești o recompensă foarte mare și numai prin puterea Torei și Mițvot putem obține o recompensă atât de mare încât omul să se anuleze în fața Creatorului, autoritatea omului să nu-și mai facă apariția, iar Creatorul să ia totul.

Despre o astfel de recompensă, înclinația rea ​​strigă: „Dar îți pierzi însăși ființa! Îndeplinești acțiuni care te vor face să încetezi să exiști! Ar trebui omul să muncească și să trudească pentru asta?!” Rezultă că înclinația rea ​​îi înfățișează imagini rele cu privire la ordinea muncii sale.

Aceasta se numește „suferință”. Adică, atunci când omul vrea să meargă pe calea adevărului și să atingă Dvekut cu Creatorul, numită „echivalență de formă”, vin aceste întrebări iar el suferă o coborâre, adică nu-i poate depăși argumentele. Aceasta se manifestă imediat, în minte și în inimă. Când acel om își revine după coborâre și începe să contemple situația în care se află, el suferă din cauza depărtării de Creator.

De îndată ce a fost răsplătit cu o ascensiune în spiritualitate, el începe să se gândească că de acum înainte va fi puternic și imun la cuvintele regilor națiunilor lumii care Îl calomniază pe Creator. Adică, ei nu spun neapărat că nu merită să se angajeze în Tora și Mițvot. Mai degrabă, ei spun că nu merită să se angajeze pentru această recompensă a pierderii de sine și în plus, omul mai dorește și ca toată munca să fie de dragul Creatorului și deloc pentru sine.

Aceasta îi provoacă omului mari suferințe, care sunt ca niște spini în corpul omului, iar el vrea să scape din situația în care se află. El spune: „Probabil că sunt nedemn de această muncă, altfel nu aș suferi aceste coborâri”. Rezultă că aceste suferințe provin din faptul că aude de la ei că nu merită să lucreze pentru El cu această intenție.

Așadar, aici există două lucruri: 1) Argumentele regilor, care înrobesc Israelul cu cuvintele lor. Adică, omul cade sub controlul regilor, care-l înrobesc astfel încât acesta să poată lucra doar de dragul lui, din cauza suferinței imaginilor rele pe care i le înfățișează înclinația rea.

În general, toți regii națiunilor lumii sunt numiți „înclinație rea”. Fiecare rege are propria sa viziune, spunându-i omului: „Umblă pe calea Mea; îți voi da plăcere în muncă”. Cu alte cuvinte, toți regii spun același lucru: Este mai bine pentru tine să lucrezi pentru tine decât pentru Creator.”

Rezultă că suferința pe care o vede omul – faptul că nu poate lucra de dragul Creatorului – îl face să vrea să fugă de luptă. Aceste suferințe îl fac să vadă că această muncă nu este pentru el, căci această cale necesită oameni speciali, câțiva aleși , iar oamenii obișnuiți nu se pot apropia de această muncă, numită „munca în scopul de a dărui”.

Mai rău, înclinația rea ​​vine la el îmbrăcată ca un înger sfânt și îi spune: „Dar vezi că am dreptate. Uită-te înapoi, cu câtă energie te-ai angajat în Tora și Mițvot și cu cât entuziasm te-ai rugat. Dacă întrebi: De ce a fost așa mai înainte? Este așa cum spun, pentru că ai lucrat pentru propriul tău beneficiu, pentru a primi răsplată. De aceea ai avut puterea să muncești. Așadar, ce rost are să depășești de fiecare dată dacă vezi că tu continui să cobori, ceea ce se numește „Ceea ce este sfărâmat este mai mare decât întregul”, adică există mult mai multe coborâri decât urcări.”

Înclinația rea ​​îi spune de asemenea, atunci când se îmbracă în hainele unui înger sfânt: „Mai înainte ai avansat în muncă și în fiecare zi ai dobândit o posesiune de Kduşa [sfințenie] în Tora și Mițvot. Dar tu denigrezi acest lucru și spui că vrei să lucrezi doar de dragul Creatorului. Doar că vezi că dai înapoi în această lucrare, că ai coborâri, ceea ce înseamnă că răul tău devine din ce în ce mai rău. Când respectai Tora și Mițvot în munca practică, aveai mai mult succes. Ai văzut, tu însuți, cum ai progresat. Dar acum, unde sunt energia și entuziasmul tău în muncă? Astfel, îi spune, „întoarce-te de la această cale”.

Rezultă că, prin cuvintele înclinației rele, care vine din toți regii națiunilor lumii, ei înrobesc Israelul și înțeapă corpurile acelor lucrători care vor să muncească pentru a dărui. Aceasta ridică întrebarea: De ce acești oameni, care vor să meargă pe calea adevărului, să atingă Dvekut cu Creatorul și să se anuleze înaintea Lui, merită o astfel de suferință, astfel de coborâri încât nu pot tolera suferința și vor să scape de luptă?

Și invers, cei care muncesc pentru a primi răsplată nu suferă din cauză că simt că sunt departe de munca pentru Creator. În schimb, ei simt că avansează în fiecare zi. Cu siguranță, atunci când văd progresul, au energie pentru a munci. Ei nu simt că au vreo coborâre, ci doar că uneori avansează mai mult și alteori avansează mai puțin, dar nu regresează.

Răspunsul este că, atunci când omul nu simte o lipsă și o corupere în muncă, nu are nimic de corectat. Prin urmare, aceștia sunt oameni care pot lucra doar în practică, iar la Miţvot practice, nu e nimic de adăugat sau de scăzut, așa cum este scris: „Nici să nu adaugi și nici să nu sustragi”. Și din moment ce ei nu au nevoie de intenție, iar intenția înseamnă atingerea echivalenței de formă, numită „pentru a dărui”, în mod firesc, ei nu vor să adere la El. Adică, ei nu au nicio înțelegere că ar trebui să lucreze nu pentru a primi recompensă. Din acest motiv, Creatorul nu le dă suferință, și anume senzația de îndepărtare de Creator, pentru ca ei să-I ceară Creatorului să-i aducă mai aproape.

Așa cum scrie Maimonide, „femeile, copiii și oamenii needucați sunt învățați să lucreze pentru a primi recompensă”, căci ei nu vor înțelege altfel. Când „ei dobândesc cunoștințe și capătă multă înțelepciune, sunt învățați acel secret”, că ar trebui să lucrăm Lişma [de dragul Ei], adică pentru a dărui.

Acum putem înțelege ceea ce am întrebat: De ce îl năpăstuiește Creatorul pe Israel, care sunt cei iubiți ai Creatorului? Mai mult, El le spune: „Pentru că vă iubesc, vreau ca voi să nu detestați spinii”, deoarece acei regi care înrobesc Israelul sunt ca spinii în trupurile lor.

Este scris: „Nu detesta avertismentul Lui”, adică fugi de luptă și nu spune că această muncă la scopul de a dărui nu este pentru tine. Aceasta înseamnă că aceia pe care Creatorul îi iubește se referă la calitatea de Israel, cei care vor să se anuleze Yaşar-El [direct către Creator] iar cu privire la dorința de a primi care există în om, ei vor să le dea Creatorul puterea de a o supune, astfel încât să o anuleze în fața Creatorului.

Totuși, omul nu poate depăși dorința de a primi, deoarece dorința de a primi îl face să vadă că principalul motiv pentru care omul ar trebui să muncească și să trudească este acela de a-și putea satisface iubirea de sine. Pe când celălalt își dorește opusul - să-și revoce iubirea de sine și să poată lucra doar la ceea ce ține de iubirea pentru Creator. Adică, el nu vrea să lucreze pentru sine, ci pentru Creator, adică pentru ceea ce Îi face plăcere Creatorului.

Acel om spune că nu obține nicio satisfacție din faptul că are puterea de a nu lucra pentru sine, deoarece există mulți deștepți care spun că omul atinge plenitudinea dacă nu lucrează pentru sine. El însă, spune că nu acesta este motivul pentru care Creatorul a creat creaturile, ca să nu se bucure. Mai degrabă, scopul creației a fost acela de a face bine creațiilor Sale. Prin urmare, creaturile ar trebui să lucreze și ele în echivalență de formă, adică astfel încât toată dorința lor să fie de a face bine Creatorului.

Rezultă că acela care spune că scopul omului de a atinge împlinirea este doar pentru a nu lucra pentru sine, că acesta este scopul omului și motivul pentru care a fost creat, acesta nu este adevărul. În schimb, el ar trebui să se examineze întotdeauna pentru a vedea dacă lucrează de dragul Creatorului, adică dacă Creatorul se va bucura. Adică, el vrea să înlocuiască iubirea de sine și să atingă iubirea pentru Creator, căci numai în acest fel creaturile vor atinge scopul pentru care au fost create, numit „de a face bine creațiilor Sale”.

Prin urmare, cei care vor să atingă iubirea pentru Creator, deși acest grad este încă departe de ei, vor totuși să-l atingă, aceștia sunt numiți „cei care Îl iubesc pe Creator”. Este așa cum a spus Baal HaSulam despre versetul „va da înțelepciune celor înțelepți”. El a întrebat: „Ar fi trebuit să spună: «va da înțelepciune nebunilor?!»” Din moment ce sunt deja înțelepți, ce le mai aduce înțelepciunea? De asemenea, de unde ar putea ei să aibă înțelepciune mai înainte de a le-o da Creatorul? Abia după aceea, au deja înțelepciune.

El a spus că sensul cuvântului „înțelept” este acela care vrea să fie înțelept. Deși încă nu are înțelepciune, dar își dorește înțelepciune, este deja numit „înțelept”, după scopul său. Prin urmare, cel care vrea să fie înțelept ar trebui să creadă că, Creatorul îi va da înțelepciune.

În acest fel, ar trebui să interpretăm faptul că acela care vrea să-L iubească pe Creator este deja considerat a fi unul care Îl iubește pe Creator. Din acest motiv, Creatorul vrea să le dea iubire, adică anularea iubirii de sine și să fie răsplătiți cu iubirea pentru Creator. Zohar-ul le spune că, Creatorul ține în mână un băţ pentru a-i conduce pe calea cea dreaptă. Adică, ei ar trebui să creadă că suferințele pe care le suferă din cauza coborârilor prin care trec provin de la Creator. Adică, aceste gânduri străine pe care le primesc, care sunt ca niște spini în trupurile lor, Creatorul este Cel care le trimite.

Deși omul înțelege că ar fi mai bine dacă Creatorul ar trimite mai multe ascensiuni, și de ce am nevoie de aceste coborâri, mai precis, care este scopul lor, răspunsul la aceasta este că asta este ceea ce se numește, „băţul din mâna Creatorului pentru a-l conduce pe calea cea dreaptă”. Altfel, dacă omul rămâne într-o stare de ascensiune, el va considera că a atins plenitudinea și va rămâne în starea sa de josnicie, deoarece nu va simți nicio lipsă pe care trebuie să o corecteze.

Din acest motiv, Creatorul îi arată josnicia sa și îi arată că, deși deja credea că este superior, că nu are gânduri atât de josnice cum au alți oameni, dintr-o dată vede că el are gânduri mai rele decât oamenii care lucrează precum publicul larg, care se consideră că lucrează pentru a primi recompensă.

El spune că vrea să lucreze doar de dragul Creatorului și nu de dragul său și cu siguranță că se află la un grad superior lor. Dar dintr-o dată, vede că este inferior lor. Rezultă că suferința pe care o simte îl face să aibă nevoie să-I ceară Creatorului să-l aducă cu adevărat mai aproape. De aceea, acest lucru se aplică în mod specific oamenilor considerați a fi Israel, care vor să fie „Israel”. Pentru a nu da greș în muncă, El le trimite aceste coborâri. Aceasta înseamnă că El „ține băţul în mână, pentru a-i călăuzi pe calea cea dreaptă”. „Calea cea dreaptă” este calea care duce direct la palatul Regelui.

Nu așa stau lucrurile cu cei care sunt considerați a fi doar Esau. Aceasta este doar acțiune, fără intenția ca acțiunile să ducă la anularea beneficiului propriu, iar ei nu vor să facă lucruri de dragul Creatorului, ci se mulțumesc cu acțiunea, fără scopul ca aceasta să-i conducă la Dvekut cu Creatorul și nu se consideră că Dvekut cu Creatorul este așa cum este scris: „Și să aderi la El”. Pentru ei, Creatorul nu ține băţul în mână pentru a-i mustra.

El spune: „Dar pe Esau l-am urât, motiv pentru care am luat băţul de la el, i-am îndepărtat mustrarea ca să nu-i dau o parte din Mine”. Adică: „Eu nu vreau ca el să aibă Dvekut cu Mine”. De aceea El spune: „Sufletul Meu îl detestă”, adică, deoarece întreaga lor muncă este doar de dragul lor, „Sufletul Meu îl detestă” și nu-i voi da parte din Mine. Adică, nu-i voi da suferința prin care să se agațe de Mine. Din moment ce ei nu au nicio dorință pentru Mine, Eu nu am nicio dorință pentru cei care sunt în calitatea de Esau, care se simt întregi. „Esau” înseamnă că el și-a făcut, Asah, deja bucățica lui și consideră că este întreg.

Totuși, ce poate face omul pentru a nu trece printr-o coborâre, numită „suferință”, din cauză că simte că este departe de Creator? Din moment ce toată suferința este pentru ca omul să nu rămână la un grad inferior, deoarece se mulțumește cu puțin, considerând că deja că a fost deja răsplătit cu un grad spiritual. Prin urmare, este nevoie ca omul să fie coborât în importanță, adică acesta să vadă el însuși cât de deficitar este. Apoi va veni să-I ceară Creatorului să-l elibereze din josnicia sa.

Așadar, cum poate el să nu cadă într-o stare de josnicie? Sfatul în acest sens este că, dacă omul calculează și vede, prin gând și dorință, că este încă departe de Dvekut cu Creatorul, adică chiar și în timpul unei ascensiuni el se analizează și începe să-și simtă defectele, atunci nu mai trebuie să cadă din starea sa, adică să i se dea gânduri josnice până când ajunge să simtă că se află într-o stare de deficiență.

Mai degrabă, chiar și în timpul unei ascensiuni, el începe să caute sfaturi despre cum să urce în grad. În acest caz, el nu mai are nevoie să i se dea coborâri de sus, deoarece el însuși începe să ceară sfaturi mai înainte de a cădea în josnicie. Acum i se pare că, în situația în care se află, este plin de defecte. Prin aceasta, omul poate scăpa de nevoia de a i se da coborâri de Sus.

Totuși în mod normal, ordinea este că în timpul unei ascensiuni, omul nu vrea să caute defecte în el. Prin urmare, trebuie să i se dea coborâri de Sus.

Prin aceasta putem interpreta ceea ce au spus înțelepții noștri (Șabat 152): „Ceea ce nu am pierdut, eu caut”. Adică, un bătrân care merge aplecat, privind mereu în pământ ca și cum ar căuta ceva. El spune: „Nu am pierdut nimic, totuși caut”. Ar trebui să interpretăm „Bătrân este cel care a dobândit înțelepciune”. Adică, el este „Înțelept, cel care vede viitorul”. Întrucât el poate ajunge la o coborâre pentru a dobândi Kelim [vase] goale, astfel încât Creatorul să le poată umple, altfel va rămâne într-o stare de josnicie, deoarece nu se va simți deficient. Apoi, când pierde starea de ascensiune, „el începe să caute sfaturi despre cum să urce din nou în spiritualitate.

Prin urmare, cel care este bătrân, adică este înțelept și vede viitorul, începe să caute cum să urce în spiritualitate mai înainte de a pierde starea de ascensiune. El începe să urmeze toate sfaturile despre căile prin care poate urca în gradele spirituale, iar acest lucru se face prin căutarea deficiențelor în starea în care se află. În acest caz, nu este nevoie să fie coborât în importanță, pentru ca să găsească și să vadă deficiențele din el, deoarece el însuși va căuta deficiențe pentru a avea Kelim goale pe care Creatorul să le poată umple.

Cel mai bun sfat într-o stare de ascensiune este ca, atunci când omul simte că acum există o stare de spiritualitate și dorește să găsească deficiențe, în acea stare să exploreze Tora și să găsească legătura dintre Tora și om. De aici el va putea dobândi cunoștințe despre cum să-L slujească pe Creator, așa cum este scris: „un suflet fără cunoaștere, de asemenea, nu este bun” și așa cum este scris: „dă-ne înțelepciune, înțelegere și cunoaștere de la Tine”. În acea stare, omul va vedea lipsa din el și va avea Kelim goale. Prin aceasta, el va fi salvat și nu va intra într-o coborâre reală.

Acum vom explica întrebarea: De ce, atunci când ne rugăm Creatorului să ne șteargă păcatele, Îi punem condiții și spunem: „dar nu prin suferință”, adică „nu prin coborâri”? În timpul unei coborâri, suntem separați de El, deoarece în timpul unei coborâri, totul este în josnicie. Aceasta se numește „Șchina [Divinitate] în țărână”. Deoarece trebuie să ne simțim josnicia, noi facem ca Șchina să fie și ea în exil, așa cum ne-am îndepărtat de pământul sfânt. Adică, nu avem dorința de Kduşa [sfințenie]. În schimb, în ​​timpul unei coborâri, primim dorința de „țara națiunilor” și prin aceasta, degradăm Kduşa.

Din acest motiv, Îl rugăm să ne ajute, să ne șteargă păcatele, astfel încât să putem intra în Kduşa. Dar ca aceasta să nu vină prin suferință, numită „coborâri”, căci aceste coborâri provoacă degradarea Kduşa, care se numește „Șchina în țărână” sau „Șchina în exil”. Ne rugăm ca această suferință să nu vină, deoarece noi suntem cei care provocăm degradarea Kduşa.

Înțelepții noștri spun (Brachot p. 5): „Rabi Yohanan era slab. S-a dus la Rabi Haninah. Acesta i-a spus: «Îți place suferința?» El a răspuns: «Nici ele, nici răsplata lor.»” Toată lumea întreabă despre asta. La urma urmei, mulți drepți și-au asumat suferința, și atunci de ce a spus Rabi Yohanan „Nici ele, nici răsplata lor”?

Baal HaSulam a interpretat acest lucru și a spus că ei discutau despre exilul lui Șchina, care este prelungit deoarece nu toate scânteile de Kduşa care au coborât în ​​Klipot [coji/cochilii] au fost corectate. Din acest motiv, deși există o recompensă și anume că tot ce a coborât printre Klipot se va întoarce la Kduşa, ceea ce este o recompensă foarte mare - că totul va fi corectat - între timp, până când totul va fi corectat, Şchina este în exil, toată lumea o degradează pe ea și o înalță pe servitoare, adică pe Klipa [singularul lui Klipot]. Aceasta este durerea lui Şchina pe care omul nu o poate tolera. Despre asta a spus: „Nici ele, nici recompensa lor”.

Vedem ce este suferința în muncă. Este faptul că ei suferă, că Şchina trebuie să fie în umilință din cauza lor. Pentru a înțelege acest lucru, ar trebui să examinăm eseul „Divinitatea în exil” (Şamati, Eseul nr. 1), unde se spune că, atunci când omul regretă că este departe de Creator, că se află în dorința de a primi doar pentru propriul său beneficiu, precum animalele, ceea ce este nepotrivit calității „de om”, ar trebui să-și direcționeze suferința astfel încât să nu fie pentru că vrea să fie om și de aceea suferă, ci mai degrabă din cauza durerii lui Șchina.

El spune o alegorie despre aceasta, că omul care are o durere într-un anumit organ, simte durerea în primul rând în inimă și în minte, care constituie omul întreg. În mod similar, omul este o parte specifică din Șchina, numită „adunarea lui Israel”. Ea simte cea mai mare parte a durerii și asta este ceea ce ar trebui să regrete omul. Aceasta se cheamă „suferință” în muncă.