Cine trebuie să știe că un om a rezistat testului?

Articolul Nr. 28, 1989

Zohar-ul spune (BaMidbar, punctul 7): „Când Tora și tabernacolul au fost ridicate, Creatorul a dorit să numere oștirile Torei, câte oştiri sunt în Tora, în ZA și câte oştiri sunt în tabernacol. ... Din acest motiv, sunt număraţi Israel, care sunt oştirile lui ZA și Malchut, pentru ca acestea să fie cunoscute de ei”.

Ar trebui să înțelegem această chestiune, să știm că, Creatorul a vrut să numere pe Israel pentru a ști câte oștiri există. Cine trebuie să știe? Creatorul? Dar Lui totul Îi este revelat și cunoscut. Trebuie El să-i numere jos, în fapt, pentru a le cunoaște numărul? Astfel, pentru nevoia cui putem spune că a spus Creatorul să fie numărat Israel pentru a se cunoaște numărul oştirilor lui ZA și Malchut, așa cum este scris: „Creatorul a dorit să numere oştirile Torei, câte oștiri sunt în Tora”?

Baal HaSulam a pus o întrebare similară cu privire la ceea ce se spune despre Avraam: „Și El a zis: «Nu-ți întinde mâna împotriva băiatului și nu-i face nimic, căci acum știu că tu te temi de Dumnezeu»”. El a întrebat: Nu știa Creatorul că Avraam se temea de Dumnezeu, înainte de test? Și atunci, ce înseamnă „acum știu”? El a spus: „căci acum știu” înseamnă că tu știi că te temi de Dumnezeu, din moment ce ai rezistat testului.

Totuși, ar trebui să înțelegem în ce scop ar trebui să știe omul că se teme de Dumnezeu. Acest lucru îi poate oferi satisfacție în muncă, deoarece ce altceva mai este de făcut în lume, așa cum au spus înțelepții noștri (Brachot 33), „Rabi Hanina a spus: «Totul este în mâinile lui Dumnezeu, în afară de frica de Dumnezeu»”. Aceasta înseamnă că, Creatorul face totul , iar omul, tot ce trebuie să facă este să se teamă de Dumnezeu, așa cum s-a spus: „Și acum, Israel, ce mai cere Domnul Dumnezeul tău de la tine în afară de frică?” Prin urmare, de ce trebuie să treacă omul un test, ca să știe că se teme de Dumnezeu? Ar fi mai bine dacă nu ar ști că se teme de Dumnezeu, iar acest lucru l-ar face să aibă nevoie să-și intensifice munca sfântă pentru a ajunge să se teamă de Dumnezeu.

Vedem că înțelepții noștri au spus (Brachot 61b): „Raba a spus: «Omul ar trebui să știe în sufletul său dacă este complet drept sau nu».” Și aici există aceeași întrebare: de ce trebuie să-și cunoască omul starea, din moment ce cunoașterea acesteia îi va da satisfacție, așadar, care este beneficiul în muncă din cunoașterea acestui lucru?

Pentru a înțelege toate acestea, trebuie să ne amintim cele două principii pe care le avem în munca sfântă: 1) Scopul creației este de a face bine creațiilor Sale și anume ca ființele create să primească încântare și plăcere. Înainte de a atinge această stare, de a primi încântare și plăcere, noi nu atingem desăvârșirea, adică scopul creației. 2) Corectarea creației. Se știe că pentru a nu avea pâinea rușinii, adică pentru ca ființele create să nu simtă neplăcere la primirea încântării și plăcerii, au fost făcute Țimţum [restricția] și ascunderea, astfel încât omul să nu simtă încântarea și plăcerea din scopul creației și să poată munci de dragul Creatorului și nu de dragul său. Acest lucru va îndepărta rușinea din om, pentru că toate lucrurile de care se bucură în lume nu vor mai fi de dragul lui, ci deoarece Creatorul vrea ca ființele create să se bucure de lume, acesta fiind singurul motiv pentru care ele se bucură. În beneficiul lor, adică să primească plăcere pentru că ele vor să se bucure de aceasta, ele nu vor acest lucru și renunță la toate plăcerile din lume.

Adică, omul nu vrea să primească nimic pentru el însuși, ci în toate, el crede că dacă primirea plăcerii și a bucuriei vor aduce mulțumire Sus, numai atunci el va primi încântarea și plăcerea. Altfel, el renunță la ele. Aceasta se numește „corectarea creației”, adică scopul creației este primit într-o îmbrăcăminte, iar această îmbrăcăminte nu lasă să apară rușinea atunci când este primită plăcerea. Această îmbrăcăminte se numește „dorința de a dărui”.

Acum putem înțelege ce este frica în muncă. Despre frică s-a spus: „Totul este în mâinile lui Dumnezeu, în afară de frica de Dumnezeu”. Dar de ce nu este ea în mâinile lui Dumnezeu? După cum învățăm, noi atribuim totul Creatorului, și anume, Creatorul dăruiește totul ființelor create. A nu dărui, nu aparține Creatorului, deoarece voința Lui este de a face bine creațiilor Sale.

Întrucât sensul fricii este așa cum este scris în „Introducere la Cartea Zohar” (Pct. 203), „Frica înseamnă că omul se teme că nu va reuși să aducă mulțumire Creatorului său”. Din acest motiv, el evită să-I ceară Creatorului să-i împărtășească încântarea și plăcerea, deoarece s-ar putea să nu fie de dragul Creatorului, ci pentru propria sa persoană, în acest fel se consideră că abundența merge la Klipot [coji/cochilii]. Rezultă că frica de a nu primi îi aparține omului, adică omul nu vrea să primească de teamă că primirea nu va fi de dragul Creatorului. Această muncă îi aparține omului. Adică, le atribuim celor de jos faptul că ei nu primesc pentru a primi, deoarece din perspectiva Creatorului, El doar dăruiește.

Aceasta se numește HaVaYaH, unde nu există diferențe, așa cum este scris: „Eu, Domnul [HaVaYaH], nu mă schimb”. Mai degrabă, El vrea întotdeauna să dea. Din acest motiv, frica, atunci când omul se teme să primească, aparține creaturilor și aceasta este toată munca lor. Toate corectările din lume se referă la acest punct - corectarea noastră pentru a ajunge la un grad în care nu primim nimic de dragul nostru, ci, așa cum au spus înțelepții noștri: „Toate lucrările voastre vor fi de dragul cerului”.

Acum putem interpreta această conștientizare - că el are frică de Dumnezeu. Omul ar trebui să știe acest lucru pentru a dori să meargă să-I ceară Creatorului să-i dea lumina Torei, unde există adevărata plăcere, numită „voința Lui de a face bine creațiilor Sale”. El vede și singur că a trecut deja prin mai multe încercări și le-a îndurat pentru că are deja frică de ceruri, adică este deja sigur pe el, că tot ceea ce primește va fi pentru a dărui. Altfel, el nu ar fi rezistat testelor, deoarece singurul motiv pentru care omul nu poate rezista unei încercări este pentru că este cufundat în dorința de a primi pentru el însuși. Dar omul care a renunțat deja la primirea plăcerilor de dragul său, în fiecare plăcere, mai întâi examinează ce mulțumire îi va aduce aceasta Creatorului și abia apoi primește plăcerea.

Aceasta se numește „căci acum știu că te temi de Dumnezeu”, adică omul are deja această conștientizare. În acel moment, acea stare se numește „dăruire pentru a dărui”. Ulterior, când a dobândit acest grad de frică de Dumnezeu, care se numește „munca omului”, el ar trebui să meargă mai departe și să-I ceară Creatorului să-i ofere încântarea și plăcerea pe care El dorește să le dea ființelor create, deoarece vrea să-I împărtășească plăcere Creatorului, iar plăcerea sa este de a-I împlini gândul - ca ființele create să primească de la El încântare și plăcere. Aceasta este toată încântarea sa. Din acest motiv, omul are nevoie de conștientizare.

Acum putem interpreta ceea ce am întrebat despre ceea ce se spune în Zohar: „Când Tora și tabernacolul au fost ridicate, Creatorul a dorit să numere oştirile Torei, câte oștiri sunt în tabernacol”. Am întrebat: Cine trebuie să știe acest lucru? Oare Creatorul nu știe, chiar şi fără să numere efectiv? Răspunsul este același ca la Avraam: „căci acum știu”, adică Creatorul știe că acum și Avraam știe că se teme de Dumnezeu.

Ar trebui să interpretăm, în mod similar, că poporul lui Israel avea nevoie de această conștientizare pentru a ști de ce grad aparțin acum, fie de calitatea Torei, fie de calitatea tabernacolului. El spune acolo că Tora și tabernacolul țin de ZA și Malchut, ceea ce înseamnă „unificarea Creatorului cu Şchina [Divinitatea] Sa”. De aceea, Zohar-ul spune: „câte oştiri sunt în Tora”, adică să știm de ce grad aparțin ei, „câte oștiri sunt în tabernacol”, adică, câți dintre ei aparțin de Şchina. Prin urmare, întregul scop al numărării este doar pentru ca omul să știe. Dar în ceea ce-L privește pe Creator, El cu siguranță știe totul fără a număra în fapt.

Prin urmare, cel mai important lucru este ca omul să știe cărei stări îi aparține. Este așa cum spunea Raba: „Omul ar trebui să știe în sufletul său dacă este un drept complet sau nu”. Totul este pentru ca omul să știe dacă este pe drumul cel bun, adică să știe ce trebuie să facă pentru a atinge scopul pentru care a fost creat, așa cum s-a spus: „ca să nu trudim în zadar”.

Pentru a înțelege cum se poate lua un om obișnuit după publicul larg și pentru ca acesta să aibă putere să iasă din ceea ce este acceptat de publicul larg și să devină un muncitor individual, adică să înțeleagă ce trebuie să facă el, personal, cum să fie extrem de atent, cum să se salveze de nevoia de a munci doar pentru beneficiul personal, voi prezenta aici o poveste de la Vizionarul din Lublin, prezentată în cartea „Discuții despre viață” (p. 34).

„Rabi din Mogaliţa a spus odată că atunci când Rabi din Lublin era închis în camera sa în ajunul Șabatului, înainte de Kiduş [începutul Şabatului], Rabi a deschis brusc ușa și casa s-a umplut cu marii rabini și înțelepții proveniți dintre cei mai mari discipoli ai săi. Rabi s-a întors către ei și a spus: «Este scris: «și îi răsplătește pe cei ce-L urăsc în fața lor, pentru a-i distruge». Traducerea este: El își plătește dușmanii cu faptele bune pe care le fac ei în această lume pentru a-i pierde din lumea viitoare (explicație: Creatorul își plătește dușmanii pentru faptele bune pe care le-au făcut în această lume pentru a-i pierde, astfel încât să nu aibă lumea viitoare). Prin urmare, vă întreb, pot înțelege că, dacă un om rău este lacom de bani, foarte bine, i se plătesc mulți bani. Și dacă omul rău este lacom de respect, i se acordă un mare respect. Dar dacă omul rău nu dorește nici respect, nici bani, ci iubește diplomele sau vrea să fie rabin sau profesor, cum este plătit? Faptele bune pe care le-a făcut în această lume - pentru a-l îndepărta de lumea viitoare (explicație: Cum sunt plătiți acei oameni care au făcut bine în această lume, astfel încât să nu aibă lumea de apoi?). Într-adevăr, celui care vrea să fie rabin sau învățător i se dă aceasta de Sus, iar celui care iubește diplomele i se dau diplome, ca să piardă lumea de apoi.’ Imediat, el a închis ușa”. Până aici, povestea.

Această poveste arată că există oameni care cred că sunt compleți pentru că renunță la pofte și respect. Ei se uită la oamenii care sunt cufundați în pofte sau în căutarea onoarei ca fiind nedemni de privit, cu atât mai puțin de vorbit cu ei. Adică, ei văd că oamenii respectă Tora și Mițvot [porunci/fapte bune] ca și cum ar fi, cu siguranță, pofte permise, altfel nu s-ar considera că fac fapte bune și de asemenea, pe cei care respectă Tora și Mițvot pentru a primi respect, pe când ei, cei care doresc grade înalte sau să fie rabini sau învățători, probabil consideră că-și doresc acest lucru de dragul publicului larg.

Vizionarul din Lublin a spus despre ei că ei sunt cei care Îl urăsc pe Creator. Totuși, din moment ce se angajează în Tora și Mițvot, Creatorul îi răsplătește în conformitate cu ceea ce-și doresc, adică în conformitate cu ceea ce se roagă să le dea Creatorul. Așadar, Creatorul le îndeplinește dorințele. Cu toate acestea, ei trebuie să știe că primesc aceste lucruri deoarece Creatorul le îndeplinește dorința, dar mai trebuie să știe și că, dorind ca, Creatorul să le îndeplinească dorințele, ei pierd lumea viitoare, deoarece prin aceasta ei ajung să-L urască pe Creator, așa cum este scris: „și îi răsplătește pe cei care Îl urăsc în fața lor, pentru a-i distruge”. Astfel, ei trebuie să știe că, primind ceea ce-și doresc, adică prin faptul că El le îndeplinește dorința, vor pierde în acest fel lumea viitoare.

Aici sunt două lucruri de înțeles: 1) De ce, dacă sunt răsplătiți în această lume, ei trebuie să piardă lumea viitoare? La urma urmei, înțelepții noștri au spus (Brachot 8a): „Mare este cel care se bucură de munca sa mai mult decât cel care se teme de Dumnezeu”. Iar despre cel care se teme de Dumnezeu, este scris: „Fericit este omul care se teme de Domnul”. Despre cel care se bucură de munca sa, este scris: „Dacă mănânci în urma muncii tale, fericit ești în lumea aceasta și fericit ești în lumea viitoare”. Prin urmare, vedem că acela care este răsplătit în această lume nu trebuie să piardă lumea viitoare. Așadar, de ce în ceea ce-l privește pe cel care Îl urăşte pe Creator, dacă primeşte răsplată în această lume, spunem că el o pierde?

2) Ar trebui să înțelegem, dacă el respectă Tora și Mițvot, care sunt numite „fapte bune”, de ce se consideră că Îl urăște pe Creator?

Vedem că înclinația rea ​​este numită „dușman” [care urăște], așa cum este scris: „Dacă dușmanul tău este flămând, hrănește-l cu pâine”. Ar trebui să înțelegem de ce înclinația rea ​​este dușmanul omului. Dimpotrivă, ea îl sfătuiește pe om să comită greșeli nu pentru ca omul să se chinuie, ci pentru ca el să se bucure de el însuși. Iar acela care-i aduce bucurie omului, cu siguranță că ar trebui numit „care iubește”, atunci de ce este numit „care urăște”?

Trebuie să credem în înțelepții noștri, care au spus că toată munca noastră în această lume trebuie răsplătită cu Dvekut [adeziune] cu Creatorul. Adică, El dorește să ofere încântare și plăcere creaturilor, ceea ce se numește „scopul creației”. Totuși, este imposibil să ni se dea acest lucru mai înainte de a ne corecta dorința de a primi, pentru a munci pentru a dărui, altfel vom simți rușine.

Prin urmare, avem nevoie de Dvekut, numită „echivalență de formă”, adică toată încântarea și plăcerea pe care dorim să le primim de la Creator să nu fie pentru noi înșine, deoarece dorim să ne anulăm autoritatea și să avem (doar) o singură autoritate: autoritatea Creatorului. Atunci vom avea adevărata plăcere, în faptul că „El a spus și voia Lui s-a făcut”, adică voia Creatorului a fost împlinită complet, ceea ce înseamnă că ființele create pot primi tot ce vrea să le ofere Creatorul și anume încântarea și plăcerea.

Rezultă că înclinația rea îl ​​incită pe om să nu lucreze de dragul Creatorului, ci în beneficiul său și prin urmare, îi face rău. De aceea se numește „înclinație rea”.

Acum putem înțelege întrebarea: De ce, atunci când omul respectă Tora și Mițvot și face fapte bune - iar dovada că acestea sunt fapte bune este că Creatorul îl răsplătește pentru faptele bune - totuși el este numit „dușman al Creatorului”, așa cum este scris, „și-i răsplătește pe cei ce Îl urăsc în fața lor, pentru a-i distruge”? Acest lucru se întâmplă pentru că, deși face fapte bune, nu le face pentru că-L iubește pe Creator, ci pentru că el crede că, Creatorul îl va răsplăti pentru asta. El nu lucrează și nu respectă Tora și Mițvot pentru că-L iubește pe Creator, ci pentru propriul său beneficiu.

Totuși, trebuie să înțelegem: 1) Ar trebui ca omul, care lucrează pentru altul și urmărește recompensa dar nu lucrează pentru el, nici nu-i îndeplinește și nici nu-i respectă poruncile din iubire pentru el, să fie considerat dușmanul lui? Putem spune doar că el nu lucrează pentru celălalt din iubire, ci doar pentru că se iubește pe sine. Dar de ce este considerat un dușman al Creatorului? Ce îl face dușmanul Creatorului dacă lucrează pentru sine?

2) Care este semnificația poruncii de a-L iubi pe Creator? Vrea El să-L iubim? Are El nevoie de iubirea noastră? Este El deficitar și de aceea ne-a poruncit să-L iubim, așa cum este scris: „Și să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău”? Răspunsul este că El ne-a poruncit să-L iubim pentru binele nostru. Adică, iubindu-L, asta ne va face să respectăm Tora și Mițvot. Cu alte cuvinte, respectăm Tora și Mițvot pentru că vrem să-I fim pe plac, să-I oferim mulțumire, căci este în firea celor care se iubesc, ca iubirea să-i oblige să dorească să aducă mulțumire celor pe care-i iubesc.

Este ca iubirea părinților pentru copiii lor. Ei vor ca, copiii lor să se bucure și încearcă să le dăruiască copiilor lor pentru că-i iubesc, aşa încât ei să se bucure de viață. Lecția este că ei respectă Tora și Mițvot datorită iubirii lor pentru Creator. Firește, ei nu vor nimic în schimb. Astfel, ei nu vor primi toată încântarea și plăcerea pe care Creatorul vrea să le ofere în vasele de primire, ci în vasele de dăruire. Adică, ei primesc încântarea și plăcerea pentru că știu că Creatorul se bucură de ele, că astfel este împlinit scopul creației, de a face bine creațiilor Sale, așa cum dorește El. Cu alte cuvinte, există plenitudine în primirea încântării și plăcerii și nu există nicio rușine în oameni.

Prin urmare, cel care respectă Tora și Mițvot pentru o recompensă, adică dorește o recompensă, este considerat dușmanul Creatorului, deoarece Îl obstrucționează pe Creator, amânând ceea ce dorește Creatorul  - să le dea ființelor create, deoarece aceasta este plăcerea Creatorului, iar acel om amână împlinirea acestui lucru deoarece îi lipsesc Kli-ul [vasul] și îmbrăcămintea, cele care înlătură rușinea la primirea abundenței. De aceea el este considerat un dușman al Creatorului.

Omul ar trebui să creadă cuvintele înțelepților noștri, care au spus: „Cel care vine să se purifice este ajutat”. Aceasta înseamnă că, odată ce omul a venit să se purifice, adică simte că se află în Tuma'a [impuritate] și este încă departe de Kduşa [sfințenie], ar trebui să spună că această conștientizare vine de Sus. Adică, faptul că a venit să se purifice este pentru că a primit ajutor de Sus și a fost înștiințat că este departe de Kduşa.

Aceasta înseamnă că ar trebui să aprecieze această conștientizare și să spună că aceasta se numește „revelație de Sus”, atunci când a fost notificat că ar trebui să simtă față de el însuși o neplăcere din cauză că este departe de Kduşa. În mod normal, omul nu este îngrijorat că-i lipsește Dvekut cu Creatorul. El ar putea simți o lipsă în legătură cu orice lucru și durere pentru că nu-l are. Dar să simtă durere pentru că este departe de Creator, deși omul este îndepărtat, el nu observă acest lucru pentru că are griji mai importante, pentru lucruri a căror absență o simte.

El simte doar uneori că începe să simtă rușine că se află într-o stare atât de umilă. Înainte de aceasta, deși s-a mai aflat în acea stare, el nu a observat-o. În acel moment, omul ar trebui să creadă că acest lucru a venit la el de Sus, ca în „Cel care vine să se purifice este ajutat”. Cu alte cuvinte, de ce a venit acum să se purifice și nu-și poate tolera starea de josnicie? Ar trebui să spună că acest lucru a venit la el de Sus.

Totuși, omul nu trebuie să spună: „Am să aștept până când această conștientizare va veni la mine de Sus și apoi am să mă gândesc că ar trebui să mă purific”. Baal HaSulam a spus despre asta că, înainte de faptă, omul ar trebui să spună: „Dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?”, adică doar eu mă pot ajuta, dacă mă întăresc și fac lucruri care duc la Dvekut. După aceea, adică după faptă, omul ar trebui să spună că totul vine de Sus și nu trebuie să spună: „Puterea mea și tăria mâinii mele mi-au adus această bogăție”.

Prin urmare, vedem că pe de o parte, omul ar trebui să spună că, din toate testele pe care le-a îndurat ar trebui să știe că pe de o parte, este un om puternic, așa cum s-a spus: „căci acum știu că te temi de Dumnezeu”, adică omul este cel puternic. Pe de altă parte, trebuie să spună: „Creatorul m-a ajutat”. Dar, indiferent din ce parte s-ar uita, el vede că a rezistat testului. Cunoașterea acestui lucru îi dă încredere că acum Îi poate cere Creatorului să-l lase să meargă să-și atingă scopul.