Ce înseamnă că înclinaţia bună și înclinaţia rea păzesc omul, în muncă

Articolul nr. 11, 1991

Zohar-ul spune (VaYişlach, Punctele 1-4): „Rabi Yehuda a început: «Căci El le va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale». Când omul vine pe lume, înclinația rea ​​vine imediat cu el. Este scris: «Păcatul meu este pururea înaintea mea», căci îl face pe om să păcătuiască înaintea Stăpânului său. Înclinația bună vine la om din momentul în care acesta vine să fie purificat. Și când vine omul să fie purificat? Când are treisprezece ani. În acel moment, el se conectează la amândoi, unul la dreapta și unul la stânga, înclinația bună la dreapta și înclinația rea ​​la stânga. Și aceștia sunt cu adevărat doi îngeri responsabili. Când omul vine să fie purificat, înclinația rea ​​se predă în fața lui, iar dreapta guvernează stânga. Și atât înclinația bună, cât și înclinația rea ​​se unesc pentru a-l păzi pe om pe toate drumurile pe care le parcurge.”

Ar trebui să înțelegem că atunci când vorbim în termeni de muncă, înțelegem că înclinația bună păzește omul atunci când acesta merge pe calea Creatorului și dorește să obțină Dvekut [adeziune] cu Creatorul, de aceea el primește paza înclinației bune. Totuși, ce pază primește el de la înclinația rea, datorită căreia va obține Dvekut cu Creatorul? Aceasta implică faptul că, dacă nu este păzit de înclinația rea, omul nu va putea obține Dvekut cu Creatorul.

Versetul spune (Geneza 25:23): „Și Domnul i-a spus ei: «Două neamuri sunt în pântecele tău și un neam va fi mai puternic decât celălalt, iar cel mai în vârstă îl va sluji pe cel mai tânăr.»” RAŞI interpretează: „«Un neam va fi mai puternic decât celălalt», că nu vor fi la fel în măreție; când unul se ridică, celălalt cade.” Adică, nu vor fi în măreție în același timp.

Se știe că ordinea muncii este de a ajunge la o stare în care toată munca ta este de dragul Creatorului. Acest lucru este în afara puterii omului. Mai degrabă, această forță este ceva ce omul ar trebui să primească de sus, așa cum au spus înțelepții noștri: „Cel care vine să se purifice este ajutat”. Însă atingerea gradului în care Îi mulțumește și-I dăruiește Creatorului său vine permanent la om după ce omul a dezvăluit tot răul din el. În acel moment, el primește această putere numită „a doua natură”, care este dorința de a dărui.

Cu alte cuvinte, omul trebuie mai întâi să dezvăluie tot răul din el, ceea ce se cheamă că are deja un Kli [vas] complet, adică o lipsă completă. În acel moment, el primește lumina completă, așa cum au spus înțelepții noștri: „Lumina din ea îl reformează”. Dar înainte de a avea revelarea acestui Kli, adică înainte de a avea nevoie de ajutorul Creatorului - deoarece ajutorul trebuie să fie un ajutor complet, așa cum au spus înțelepții noștri: „De sus, nu se dăruiește o jumătate de lucru, ci mai degrabă un lucru complet” - deficiența celui de jos trebuie să fie, de asemenea, completă.

Și, întrucât este imposibil să-i fie dezvăluit omului tot răul, deoarece atât timp cât nu are binele, el nu va putea supune răul, căci răul va fi mai mare decât binele, prin urmare, atunci când omul începe să se angajeze în Tora și Mițvot [porunci/fapte bune], el crește binele de fiecare dată și în această măsură i se arată răul. În acel moment, munca omului este echilibrată, așa cum au spus înțelepții noștri (Kiduşin, p. 40): „Omul ar trebui să se vadă întotdeauna pe jumătate vinovat, pe jumătate nevinovat”.

Din acest motiv, i se arată răul treptat, pe măsura străduinței sale de a dobândi binele prin eforturile pe care le depune în Tora și Mițvot.

Conform celor de mai sus, atunci când cineva dorește să meargă pe calea atingerii Dvekut cu Creatorul și să facă toată munca de dragul Creatorului, adică pentru a dărui mulțumire Făcătorului său și nu pentru sine, deoarece aceasta este împotriva naturii omului, care a fost creat cu dorința de a primi pentru sine, și după toată munca lui i se spune că nu va obține acest lucru prin propria putere, ci numai Creatorul îi poate da această putere numită dorința de a dărui, iar el ar trebui doar să pregătească Kli-ul pentru a primi această putere numită „a doua natură”, rezultă că în mod specific prin înclinația rea, care crește în el până devine completă, omul își vede adevărata deficiență - aceea că este incapabil să obțină de unul singur dorința de a dărui. Acest lucru îl aduce pe om într-o stare în care Creatorul îi dă dorința de a dărui.

Astfel, atât înclinația bună cât și înclinația rea ​​îl conduc pe om la atingerea scopului echivalenței de formă, numit „Dvekut cu Creatorul”. 

De aici putem interpreta ceea ce am întrebat: De ce spune Zohar-ul: „Căci El le va da îngerilor Săi sarcina de a te păzi în toate căile tale”, ceea ce se referă și la înclinația rea, care păzește omul pentru ca acesta să atingă Dvekut cu Creatorul? Dar dacă ea păzește omul ca acesta să atingă Dvekut cu Creatorul, de ce se numește „înclinație rea”? „Înclinația rea” implică faptul că-i aduce omului gânduri și dorințe care obiectează în fața Kduşa [sfințeniei]. Adică, îl face pe om să creadă că nu merită să se străduiască în Tora și Miţvot, și atunci cum îl păzește ea, ca să atingă Dvekut cu Creatorul, astfel încât să facă totul de dragul Creatorului și nu de dragul său?

Răspunsul este că, dacă răul nu-i este revelat omului în adevărata sa amploare, acesta nu poate primi ajutor de la Creator, deoarece încă nu are o nevoie reală. Rezultă că încă nu are un Kli adevărat. Înclinația rea îi dă gânduri și dorințe împotriva Kdușa, iar aceasta se numește „înclinația rea”, așa cum a spus Baal HaSulam, că înclinație rea înseamnă „o reprezentare a răului”, adică înclinația rea îi arată omului că, dacă lucrează de dragul Creatorului și nu de dragul său, va fi rău pentru el. Când înclinația rea atrage către om astfel de reprezentări, îl face să părăsească munca de dăruire către Creator.

Din acest motiv, atunci când cineva ajunge să simtă reprezentările înclinației rele, vrea să scape de această muncă doar de dragul Creatorului. În acel moment, vede că este imposibil să depășească imaginile pe care i le înfăţişează înclinația rea. Totuși, numai atunci poate depăși și spune că, Creatorul îl va ajuta să iasă de sub controlul înclinației rele, deoarece atunci vede că este mai presus de natură ca el să poată face ceva împotriva stării negre în care vede imaginea înclinației rele.

Din aceste reprezentări, omul vede ce anume este rău, adică măsura răului care există în inima sa, şi că nu poate face nimic de dragul Creatorului dacă nu vede acolo și ceva pentru propriul său beneficiu. Prin aceste reprezentări, omul dobândește de fiecare dată o imagine a răului. Aceste imagini nu le poate vedea dintr-o dată, căci nu le va putea îndura. Mai degrabă, i se arată puțin, iar acea imagine dispare curând. Apoi, este ca și cum omul uită imaginea muncii de dragul Creatorului și nu pentru sine. Prin urmare, are puterea de a reîncepe munca de dăruire. Când crede că este deja într-un stadiu în care poate lucra doar de dragul Creatorului, înclinația rea ​​vine imediat la el și-i oferă o altă reprezentare a muncii de dragul Creatorului. Această reprezentare îl îndepărtează din nou de munca de dragul Creatorului.

Rezultă că, în mod specific prin înclinația rea, omul poate atinge starea de adevăr, adică nu se poate amăgi singur, să spună că servește Creatorul și că toată munca sa este de dragul Creatorului, deoarece atunci când înclinația rea ​​îi oferă imagini cu ceea ce înseamnă de dragul Creatorului, el vede că este departe de această muncă. Rezultă că omul nu se poate amăgi singur că merge pe calea adevărului, deoarece vede cum corpul obiectează față de acest lucru, într-o asemenea măsură încât trebuie să creadă mai presus de rațiune că, Creatorul îl poate ajuta să iasă de sub guvernarea iubirii de sine.

Rezultă că, fără paza înclinației rele, omul nu ar putea niciodată să vadă adevărul. Astfel, așa cum oricine înțelege că înclinația bună îl păzește pe calea spre atingerea aderării complete la Creator, adică să lucreze în întregime pentru a dărui, în mod similar, fără înclinația rea, omul ar crede că face totul de dragul Creatorului.

Dar când înclinația rea ​​vine la om cu descrieri rele și-i spune că nu merită să lucreze de dragul Creatorului, devine absolut clar pentru el că tot ce a făcut mai înainte în Tora și Mițvot a fost în întregime spre propriul său beneficiu, deoarece acum vede că atunci când înclinația rea ​​îi arată starea muncii doar de dragul Creatorului, este de acord că înclinația rea ​​are dreptate și că de fapt el nu vede ce va câștiga lucrând de dragul Creatorului.

Acest lucru îi aduce omului o stare de coborâre. Adică, înainte ca înclinația rea ​​să vină la el cu aceste descrieri, știa că tot ce făcea era de dragul Creatorului, adică respecta ceea ce Creatorul i-a poruncit omului să facă. Altfel, de ce ar respecta Tora și Mițvot? Dacă nu de dragul Creatorului? Toată lumea știe că acela care lucrează nu de dragul Creatorului, munca lui este lipsită de valoare, ca atare, când se angajează în Tora și Mițvot, el este sigur că lucrează de dragul Creatorului.

Dar acum, că înclinația rea ​​a venit la el cu descrierile rele ale muncii pentru a dărui, el vede că este departe de a lucra de dragul Creatorului, iar a lucra nu de dragul Creatorului este o muncă nedemnă, așa că vrea să renunțe complet la munca de a respecta Tora și Mițvot, deoarece prin natura sa, el nu poate lucra fără motiv. Când el munceşte, trebuie să vadă că face ceva. Prin urmare, dacă vede că nu poate munci de dragul Creatorului - fiindcă înclinația rea l-a făcut​ să vadă ce înseamnă a lucra în întregime de dragul Creatorului și deloc de dragul său, și că munca nu de dragul Creatorului este lipsită de valoare - ajunge într-o stare în care vrea să scape complet de luptă.

Acum înțelegem cum interpretează Zohar-ul versetul: „Căci El le va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale”. Fără înclinația rea, omul nu ar putea niciodată să realizeze munca de dăruire, deoarece numai Creatorul poate da această putere de a putea face totul pentru a dărui, iar fără o lipsă, omul nu poate primi nimic. Dar el nu are această lipsă, de a-i da Creatorul cealaltă natură, adică dorința de a dărui, deoarece crede că el face totul de dragul Creatorului, pentru că atât timp cât nu vrea să lucreze de dragul Creatorului, corpul nu obiectează într-atât încât omul să aibă nevoie de ajutorul Creatorului.

Dar când vrea să lucreze pentru a dărui, munca înclinației rele vine la el și începe să-l facă să creadă că nu merită să lucreze de dragul Creatorului. În acel moment, răul dă naștere în om nevoii de ajutor de la Creator. Rezultă că în mod specific prin rău, el se apropie de Creator. Adică, înclinația rea ​​îl păzește, ca să nu se amăgească singur că munceşte de dragul Creatorului.

Rezultă că, atunci când omul se roagă la Creator să-l ajute, rugăciunea trebuie să fie clară. Adică, trebuie să știe ce-i lipsește, adică lipsa să fie dezvăluită în el fără nicio îndoială, căci dacă lipsa nu-i este dezvăluită cu siguranță, când nu-i este clar ce lipsă simte, aceasta nu este o rugăciune. Prin urmare, atunci când înclinația rea ​​vine la om cu descrieri rele, el știe cu siguranță de ce anume are nevoie, iar aceasta se numește „o deficiență completă”.

Acest lucru este similar cu ceea ce este scris despre Iacov, care a spus: „Eliberează-mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau; căci mă tem de el că va veni și mă va lovi pe mine și pe mamele cu copii” (Geneza 32:11 și VaYişlach, punctul 70). Se spune: „Aceasta implică faptul că omul care-și rostește rugăciunea, cuvintele sale ar trebui interpretate corect. Când a spus: «Eliberează-mă, Te rog», se pare că ar fi trebuit să fie suficient, deoarece nu are nevoie de mai mult decât de eliberare. Totuși, el i-a spus Creatorului: «Și dacă ai să spui că Tu deja m-ai salvat de Laban?» De aceea a explicat: «din mâna fratelui meu». Și dacă ai să spui că și alte rude sunt numite frați, așa cum i-a spus Laban lui Iacov: «Pentru că ești fratele meu, ar trebui să-mi slujești degeaba?», prin urmare el a explicat, «din mâna lui Esau». Care este motivul? Acela că trebuie să interpretăm corect chestiunea”.

Ar trebui să ne întrebăm despre următoarele: putem înțelege că atunci când vorbim despre un rege în carne și oase, cel care cere ajutor ar trebui să aibă o cerere clară, astfel încât regele să înțeleagă ce cere. Dar când omul cere ceva Creatorului, de ce ar trebui ca cererea să fie una clară? Oare Creatorul nu știe ce este în inima omului? El cunoaște cu siguranță gândurile omului, deoarece Creatorul este numit „Cel care cunoaște gândurile”, așa cum spunem, „Cel care cunoști gândurile, Te rugăm mântuiește”. Prin urmare, de ce trebuie să clarificăm rugăciunea și să cerem să ne rugăm să „interpretăm corect chestiunea”?

Răspunsul este că omul trebuie să clarifice rugăciunea astfel încât să fie clară și interpretată pentru el. Adică, el trebuie să știe ce-i lipsește, deoarece uneori crede că are nevoie de lux și se roagă pentru asta din toată puterea și în același timp ce renunță la lucrurile care-i determină viața, fără de care nu poate primi o viață de Kduşa [sfințenie]. El crede că are nevoie de lucrurile prin care va ajunge să fie un om respectabil și perfect și asta cere, când, de fapt, îi lipsesc lucrurile care țin de viața sa, adică fără ele va rămâne ca mort, așa cum au spus înțelepții noștri: „Cei răi în viața lor sunt numiți «morți»”.

Prin urmare, atunci când înclinația rea ​​îi descrie reprezentări rele ale muncii în care-I dăruiește mulțumire Creatorului său, prin acest rău el ajunge uneori la o stare în care „se îndoiește de începuturi”, asemenea spionilor care au calomniat țara lui Israel, așa cum interpretează Zohar-ul. În acel moment, el vede că este cu adevărat rău și nu are credință în Creator.

Este așa cum a spus Baal HaSulam, că omul ar trebui să se asigure că va depune toate eforturile posibile pe calea pe care merge, ca o trezire de jos, pentru a obține credința în Creator. Aceasta se numește „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău și nu vei avea alți dumnezei”. Acestea sunt considerate Kaneh [trahee] și Veşet [esofag], care sunt cele două semne de care depinde viața animalelor. Adică, în corporalitate, dacă aceste semne se opresc, viața animalului încetează. În mod similar, în muncă, dacă „Eu sunt... și vei avea acum...” se oprește, viața spirituală se îndepărtează de el.

Din acest motiv, uneori omul plânge și se roagă Creatorului să-l ajute cu ceea ce consideră el. Dar chiar dacă plânge amar, cererea sa nu primește răspuns, deoarece el este în pericol de moarte, dar cere să i se dea prostii. Adică, omul crede că este bine, că tot ce are nevoie în opinia sa, este un lucru complementar, când în realitate, el este lipsit de viață. Prin urmare, vine îngerul numit „înclinație rea” și prin reprezentările sale, îi arată că nu merită să se anuleze înaintea Lui, deoarece dorința de a primi nu va câștiga nimic de aici. În acel moment, omul poate vedea adevărul – că este cu adevărat rău. 

Rezultă că, în mod specific, revelarea acestui rău îl păzește, pentru ca el să ceară Creatorului să-i dea viața, numită „credință în Creator”, astfel încât să poată adera la Creator, așa cum este scris: „Și voi, cei care aderați la Domnul Dumnezeul vostru, sunteți cu toții vii în această zi”. Este așa cum spune Zohar-ul: „Căci El le va da îngerilor Săi poruncă să te păzească în toate căile tale”. Adică, atât înclinația bună, cât și înclinația rea ​​îl păzesc pe om, astfel încât acesta să atingă Dvekut cu Creatorul. Fără înclinația rea, el nu ar cunoaște adevărul, ce ajutor să ceară Creatorului.

Conform celor de mai sus, ar trebui să interpretăm ceea ce au spus înțelepții noștri: „Pentru cel drept, înclinația rea ​​pare ca un munte înalt”. Ar trebui să explicăm și să spunem că, atunci când omul vede că înclinația rea ​​este foarte mare, ca un munte înalt, acesta este semnul că el este drept, adică merge pe calea adevărului, prin care va deveni drept. Altfel, înclinația rea ​​nu i-ar apărea cât un munte înalt. Acest lucru se întâmplă deoarece omului i se arată răul din el doar în măsura binelui pe care îl are, deoarece binele și răul trebuie să fie întotdeauna echilibrate. Atunci se poate spune că omul ar trebui să decidă și să aleagă binele.

Prin aceasta putem interpreta ceea ce este scris (Geneza 28:12): „Și iată, îngerii lui Dumnezeu se suiau și se coborau pe ea”. Faimoasa întrebare este: De ce îngerii lui Dumnezeu mai întâi au urcat? Ar fi trebuit să fie scris mai întâi „au coborât”, apoi „au urcat”. În muncă, ar trebui să interpretăm că „îngerii lui Dumnezeu” sunt acei oameni care vor să fie mesageri ai Creatorului, să facă munca sfântă, așa cum au spus înțelepții noștri (Sukah 10): „Noi suntem mesageri ai unei Mițva [singularul pentru Mițvot]”.

Prin urmare, cei care vor să fie ca îngerii, să facă totul de dragul Creatorului, sunt numiți „mesageri ai Creatorului”. Mai întâi trebuie să se ridice în grad, adică să facă fapte bune, ceea ce se numește „o ascensiune în grad”, iar apoi, când sunt într-o ascensiune, când sunt într-o stare în care merg pe calea întregirii, ar putea considera că sunt în plenitudine absolută. Dar, din moment ce doresc să atingă Dvekut cu Creatorul, li se arată de sus adevărul, că sunt departe de a face totul de dragul Creatorului. Prin recunoașterea răului, omul coboară din gradul său și începe să vadă adevărul, să vadă ce-i lipsește.

Aceasta este ordinea muncii. Mai întâi, omul primește o ascensiune de sus, apoi primește o coborâre de sus. Totul se datorează motivului menționat mai înainte: prin ascensiuni și coborâri, omul obține o lipsă completă. Iar lipsa este atât de mare încât nimeni în lume nu poate umple lipsa în afară de Creatorul Însuși. Aceasta se numește „un Kli complet”, gata să primească ajutorul Său. 

Așa cum a spus Baal HaSulam despre ceea ce au spus înțelepții noștri (Avot, Capitolul 2:21): „Nu este treaba ta să termini munca și nici nu ești scutit de ea”. El a spus că „Nu este treaba ta să termini munca” se referă la munca de atingere a unei stări în care toate acțiunile sale sunt de dragul Creatorului. Omul nu poate termina această muncă. Prin urmare, de ce-ar trebui să înceapă omul această muncă, pe care oricum nu o poate termina? În mod normal, omul nu începe o muncă pe care știe că nu o poate termina. Prin urmare, de ce au spus ei: „nici nu ești scutit de ea”? Aceasta implică faptul că omul ar trebui să înceapă această muncă. Deci, întrebarea este, în ce scop ar trebui să înceapă?

Răspunsul este că, în orice lucru, trebuie să existe dorința și tânjirea de a obține chestiunea necesară. Altfel, când primim ceva fără o nevoie prealabilă, este imposibil să ne bucurăm de acel lucru, deoarece se știe că nu există lumină fără un Kli. Din acest motiv, omul trebuie să înceapă munca de dăruire și apoi vede că, după ce a depus multe eforturi pentru a obține acea forță, totuși nu o poate avea, iar mai târziu, când Creatorul îi dă puterea de dăruire, el se poate bucura de ea.

Baal HaSulam a spus că acesta este sensul a ceea ce a spus Israel, „Vom face și vom auzi”, atunci când națiunile lumii nu au vrut să o primească, deoarece au văzut că le este imposibil să meargă împotriva naturii. Dar poporul Israel a spus: „Vom face cu forța, chiar dacă inima noastră nu dorește acest lucru și prin aceasta vom fi răsplătiți și vom auzi. Cu alte cuvinte, Creatorul ne va lăsa să auzim că această muncă este acceptabilă pentru inimă. Aceasta se numește „Răspunde inimii tale”.