Trezirea de jos

Pentru orice lucru este necesară o trezire de jos, deoarece aceasta îi trezește omului dorința și tânjirea după acel lucru. Căci nu i se poate da cuiva ceva ce nu-și dorește, întrucât, chiar dacă ar primi acel lucru, l-ar arunca, pentru că nu are nevoie de el. Prin urmare, omul trebuie să aibă o trezire de jos, pentru ca acel lucru să-i devină necesar.

(Rabaș, 403, `Aceasta va fi legea leprosului")

Este nevoie de trezirea de jos: atunci când cel superior dă fără pregătire, părții de jos, primitorul nu se poate simți la fel de important. Și în conformitate cu regula că orice persoană dorește să se bucure, depinde de importanța problemei. Înainte ca cel de sus să-l lase să simtă ceva, nu se poate spune că el vrea ceva.

Mai degrabă, după ce experimentează o anumită trezire pentru lucrarea Creatorului, trebuie să creadă că faptul că într-o persoană s-a trezit necesitatea de a se angaja în lucrarea Creatorului se datorează Creatorului, care i-a trimis aceste gânduri, fără vreun mesager. Cu alte cuvinte, dacă nimeni nu îi spune că el trebuie să se angajeze în lucrare, omul spune cu siguranță că asta i-a venit de sus.

Cu toate acestea, chiar și în cazul în care o altă persoană vine și îl face să înțeleagă, și îi explică că este util să înceapă lucrarea Creatorului și este trezit prin asta, el nu ar trebui să spună că ea i-a arătat meritul din lucrarea Creatorului. Mai degrabă, ar trebui să spună că acea persoană, de asemenea a fost un mesager al Creatorului, ca să-l trezească. Astfel, uneori trebuie să spună că Creatorul i-a dat dorința, fără mesageri, iar alteori, că această dorință a venit de la Creator printr-un emisar.

Și din moment ce această dorință a venit la el, fără nicio pregătire proprie, el nu poate aprecia importanța problemei. Astfel, o persoană nu este atât de impresionată și nu se poate bucura de acel lucru, pentru că nu cunoaște valoarea sa. Este ca atunci când cineva trimite un cadou prietenului său, dar prietenul nu știe cum să-l aprecieze.

(Rabaș, „Care este fundamentul pe care este construită Kdușa [Sfințenia]")

Trebuie să înţelegem de ce este necesar ca omul să caute opinii şi sfaturi cu privire la modalitatea de a dobândi Lișma. În fond, nu îl va ajuta niciun sfat, iar dacă Creatorul nu îi va da o a doua natură, numită „Dorinţa de a Dărui“, nicio muncă nu-l va ajuta să atingă chestiunea Lișma.

Răspunsul este aşa cum au spus înţelepţii noştri (Avot, Cap.2, 21), „Nu este datoria ta să termini munca, dar nici nu ai libertatea de a renunţa la ea“. Aceasta înseamnă că este de datoria omului să provoace de jos trezirea, întrucât aceasta este considerată o rugăciune.

O rugăciunea este considerată o lipsă, iar fără lipsă nu există împlinire. De aceea, atunci când omul simte nevoia de Lișma, împlinirea vine de Sus, şi răspunsul la rugăciune vine de Sus, ceea ce înseamnă că primeşte împlinirea nevoilor sale. Rezultă că nevoia pentru munca omului pentru a primi Lișma de la Creator este numai sub forma unei lipse şi a unui Kli [vas]. Însă omul nu poate obţine niciodată împlinirea prin sine însuşi; aceasta este mai degrabă, un dar de la Creator.

Totuşi, rugăciunea trebuie să fie o rugăciune completă.

(Baal HaSulam, Șamati, Articolul nr. 5, „Lișma este o trezire de Sus. De ce avem nevoie de o trezire de jos")

Este știut că pentru a atrage Abundența de Sus, omul trebuie mai întâi să premeargă cu o trezire de jos. Trebuie să înțelegem de ce avem nevoie de o trezire de jos. Prin asta ne rugăm ca Sus să fie o voință. Aceasta înseamnă că noi trebuie să trezim o dorință Sus să satisfacă nevoile de jos.

Nu este de ajuns ca noi să avem o dorință, trebuie să existe de asemenea, și bunăvoință din partea Dăruitorului. Chiar dacă Sus există o dorință generală de a face bine creaturilor Sale, El așteaptă totuși, ca dorința noastră să trezească dorința Lui.

Cu alte cuvinte, dacă suntem incapabili să trezim dorința Lui, acesta este un semn că dorința pornită dinspre primitor este încă incompletă. Prin urmare, tocmai prin rugăciunea ca Sus să existe o dorinţă, dorința noastră devine una autentică, un Kli (vas) potrivit pentru a primi abundența.

(Baal HaSulam, Șamati, Articolul nr. 57, „Îl va aduce mai aproape de Voința Sa")

Cântec

Melodia este singura formă de revelare a sufletului și a sentimentelor sale. El se dezvăluie în cuvintele pe care cineva le spune prietenului său despre gândurile și sentimentele sale de tristețe și de bucurie, și cu atât mai mult în vocea sa. După cum este scris în cărțile sfinte, ca dovadă a acestui lucru, atunci când tristețea lui crește, el nu mai poate vorbi și doar strigă și plânge cu vocea sa. Prin urmare, melodia, care constă din sunete vesele sau amare, trezește sentimentele persoanei în care se revelează scânteile și organele sufletului.

(Rabi Kalonymus Kalman Șapira, Bnei Machșava Tova)

Este cel care cântă cântecul sufletului său și în sufletul său găsește totul, măsura deplină a împlinirii sale spirituale.

Și este altul care cântă cântecul națiunii. El iese din cercul sufletului său intim, pe care nu-l găsește suficient de larg sau stabilit într-o stare ideală. El aspiră spre înălțimi mărețe și se leagă cu dragoste blândă de întreaga națiune. Alături de ea, îi cântă cântecele, suferă în necazurile ei, se bucură de speranțele ei, contemplă gânduri înalte și pure despre trecutul și viitorul ei și explorează cu iubire și înțelepciune a inimii conținutul spiritului ei interior.

Și mai există un altul al cărui suflet se extinde și mai mult, până când depășește granițele națiunii pentru a cânta cântecul umanității. Spiritul său continuă să se extindă în măreția umanității în ansamblu și în splendoarea chipului ei. El aspiră la scopul general al acesteia și anticipează perfecțiunea ei supremă, iar din această sursă de viață își trage întreaga sa gândire și cercetare, aspirațiile și viziunile sale.

Și mai este omul care se înalță și mai sus în amplitudine, până când se unește cu întregul univers, cu toate creaturile și toate lumile, și împreună cu toate acestea cântă. Acesta este cel care se angajează în fiecare zi în Perek Shira și este convins că este un fiu al lumii viitoare.

Și este și cel care se înalță împreună cu toate aceste cântece, unite într-o singură legătură. Toate își ridică glasul, toate împreună își îmbogățesc melodiile, iar fiecare îi dă vitalitate și viață celeilalte: un glas de bucurie și un glas de veselie, un glas de sărbătoare și un glas de cântec, un glas de încântare și un glas de sfințenie.

Cântecul sufletului, cântecul națiunii, cântecul umanității și cântecul lumii se contopesc toate în el în fiecare moment și în fiecare oră.

(Rav Kook)

Cântece:

https://soundcloud.com/kabbalah-laam-music/sets/desert-congress-acappella-songs

Rugăciune

Odată cu înălțarea rugăciunii, toate aceste lumini și tabere călătoresc, formează legături și se contopesc într-un tot unitar, până când spiritul palatului inferior se unește cu spiritul acestui palat, devenind unul.

Toate pătrund în stâlpul din mijlocul palatului și se înalță prin puterea acestuia pentru a se contopi cu spiritul dintr-al patrulea palat de deasupra lor.

Fericit este cel care cunoaște secretul Stăpânului său și îi ridică steagul în locul cuvenit.

(Zohar, „Cele șapte palate ale AVI ale lui Beria," Bereșit Bet)

„Dacă El își îndreaptă inima spre el, Își va aduna la Sine spiritul și sufletul acestuia.” Acest lucru se datorează faptului că dorința și gândul atrag extinderea și îndeplinesc o acțiune în tot ceea ce este necesar.

Prin urmare, în rugăciune, dorința și gândul sunt necesare pentru a ne îndrepta spre scopul dorit. La fel, în toate lucrările Creatorului, contemplarea și gândul îndeplinesc o acțiune și atrag extinderea pentru tot ceea ce este necesar.

(Zohar, „Gândul lui era la Rachel," VaYețe)

O rugăciune a celor mulți se înalță înaintea Creatorului, iar Creatorul Se încoronează cu acea rugăciune, deoarece ea se înalță în mai multe feluri.

Unul cere Hasadim, altul Gvurot, iar un al treilea Rachamim. Ea este încorporată din mai multe părți: din dreapta, din stânga și din mijloc, întrucât Hasadim se extind din partea dreaptă, Gvurot din partea stângă, iar Rachamim din partea din mijloc.

Deoarece este integrată din mai multe direcții și din mai multe părți, ea devine o coroană și este așezată pe capul celui drept care trăiește veșnic, Yesod, cel care revarsă toate mântuirile asupra lui Nukva, iar de la ea către întregul public.

Însă rugăciunea unui individ nu este integrată din toate părțile. Ea se îndreaptă într-o singură direcție, fie cerând Hassadim, Gevurot, fie Rachamim.

Prin urmare, rugăciunea unui individ nu este la fel de pregătită pentru a fi primită ca rugăciunea multora, întrucât nu este încorporată în toate cele trei linii, așa cum este rugăciunea celor mulți.

(Zohar, „Rugăciunile celor drepți," VaYișlach)