Lecția 21. Gândul Creației

1) ...Gândul creației a fost să încânte ființele create pe măsura abundenţei Sale generoase. Din acest motiv, s-a întipărit în suflete o mare dorință și tânjire de a primi abundența Lui.

Este aşa, pentru că dorința de a primi este vasul pentru măsura plăcerii din abundență, întrucât măsura și puterea dorinței de a primi abundența corespunde exact cu măsura plăcerii și a încântării din abundență. Acestea sunt atât de conectate încât sunt indivizibile, cu excepția obiectului la care se referă: plăcerea se raportează la abundență, iar marea dorință de a primi abundența se raportează la ființa creată care primește.

Ambele se extind în mod inevitabil de la Creator. Cu toate acestea, ele ar trebui să fie împărțite în modul menționat mai sus: abundența vine din Sinele Lui, extinzând existența din existență, iar dorința de a primi inclusă acolo este rădăcina ființelor create. Aceasta înseamnă că este rădăcina începutului, adică apariţia existenței din absență, deoarece cu siguranță că nu există nicio formă de dorință de a primi în Sinele Său.

Prin urmare, se consideră că dorința de a primi menționată mai sus este întreaga substanță a creației, de la început până la sfârșit. Astfel, toate ființele create, toate nenumăratele lor  stări și comportamente care au apărut și vor apărea, nu sunt decât măsuri și diverse valori ale dorinței de a primi. Tot ceea ce există în acele ființe create, adică tot ceea ce este primit în dorința de a primi imprimată în ele, se extinde din Sinele Lui, existență din existență. Nu este deloc o creație nouă, existență din absență, ea nefiind deloc nouă, ci se extinde din Nesfârşita Lui existență din existență.

2) Și să știți că acestea sunt lumina și vasul pe care le discernem în lumile superioare. Ele vin neapărat legate împreună și coboară împreună, revărsându-se grad după grad. Iar măsura în care gradele coboară din lumina feței Sale și se îndepărtează de El, este măsura materializării dorinței de a primi conținută în abundență.

De asemenea, am putea afirma contrariul: în măsura în care dorința de a primi abundență se materializează, ea coboară grad după grad, după cum scrie mai jos, până la cel mai de jos dintre toate locurile, unde dorința de a primi se materializează pe deplin. Acest loc se numește „lumea Asia”, dorința de a primi este considerată „corpul omului”, iar abundența pe care o primește omul  este considerată măsura „vitalității din acel corp”.

La fel  este şi la celelalte creaturi din această lume. Astfel, singura diferență dintre lumile superioare și această lume este că, atât timp cât dorința de a primi încorporată în abundența Lui nu s-a materializat pe deplin, ea este considerată ca fiind încă în lumile spirituale, deasupra acestei lumi. Odată ce dorința de a primi s-a materializat pe deplin, se consideră că există în această lume.

4) Motivul pentru care dorința de a primi trebuie să coboare în cascadă prin cele patru discernăminte menționate mai sus din ABYA [Aţilut, Bria, Yeţira, Asia] este că există o mare regulă în ceea ce privește vasele: expansiunea luminii și plecarea fac ca vasul să fie potrivit pentru sarcina sa. Aceasta înseamnă că atât timp cât vasul nu a fost separat de lumina sa, el este inclus în lumină și se anulează în interiorul ei ca o lumânare în faţa unei torțe.

Anularea se datorează faptului că ei sunt complet opuși unul față de celălalt, la capete opuse. Aceasta pentru că lumina se extinde din Sinele Său, existență din existență. Din perspectiva gândului creației din Ein Sof [Infinit], totul este în direcția dăruirii și nu există nicio urmă de dorință de a primi în el. Opusul său este vasul, marea dorință de a primi acea abundență, ea este rădăcina ființei nou create, în care nu există niciun fel de dăruire.

Prin urmare, atunci când sunt conectate împreună, dorința de a primi este anulată în lumina din interiorul ei și-și poate determina forma numai după ce lumina a plecat măcar o dată din ea. În urma plecării luminii din ea, ea începe să o dorească, iar această poftă determină și stabilește în mod corespunzător forma dorinței de a primi. Ulterior, când lumina se îmbracă din nou în ea, se consideră că sunt două chestiuni separate: vas și lumină, sau trup și viață. Observați îndeaproape, pentru că acesta este lucrul cel mai profund.

5) Prin urmare, sunt necesare cele patru faze din numele HaVaYaH, numite Hochma, Bina, Tiferet, Malchut. Faza întâi, numită Hochma, este într-adevăr întreaga ființă emanată, lumină și vas. În ea se află marea dorință de a primi cu toată lumina inclusă în ea, numită „lumina Hochma” sau „lumina Haia”, care este întreaga lumină de Haim [viață] din ființa emanată, îmbrăcată în vasul ei. Cu toate acestea, această fază întâi este considerată în întregime lumină, căci vasul din ea abia se observă, fiind amestecat cu lumina și anulat în ea ca o lumânare în faţa unei torțe.

După ea vine faza a doua, deoarece la sfârșitul său, vasul de Hochma se intensifică în echivalență de formă cu lumina superioară din el. Aceasta înseamnă că în el se trezește dorința de a dărui Emanatorului, conform naturii luminii din interiorul său care este în întregime în dăruire.

Apoi, folosind această dorință care s-a trezit în el, o nouă lumină se extinde către el de la Emanator, numită „lumina Hasadim”. Ca urmare, el devine aproape complet separat de lumina Hochma pe care Emanatorul a imprimat-o în el, deoarece lumina Hochma poate fi primită doar în propriul său vas – o dorință de a primi care a crescut la măsura sa maximă.

Astfel, lumina și vasul din faza a doua sunt complet diferite de cele din faza întâi, deoarece vasul din ea este dorința de a dărui. Lumina din interiorul său este considerată lumină Hasadim, o lumină care provine din adeziunea ființei emanate cu Emanatorul, căci dorința de a dărui îi determină echivalența de formă cu Emanatorul, iar în spiritualitate, echivalența de formă este adeziune.

Apoi urmează faza a treia, deoarece odată ce lumina din ființa emanată s-a micșorat în lumina Hasadim fără nicio lumină Hochma, deoarece se știe că lumina Hochma este esența ființei emanate, prin urmare la sfârșitul fazei a doua aceasta s-a trezit și a atras în ea o măsură de lumină Hochma pentru a străluci în lumina ei de Hasadim. Această trezire a extins încă o dată o anumită măsură a dorinței de a primi, care formează un nou vas numit faza a treia, sau Tiferet. Iar lumina din el se numește „lumină de Hasadim în iluminare de Hochma”, deoarece cea mai mare parte a acestei lumini este lumina Hasadim, iar partea mai mică din el este lumina Hochma.

A urmat faza a patra, deoarece și vasul din faza a treia s-a trezit la sfârşitul său pentru a atrage lumina completă Hochma, așa cum era în faza întâi. Astfel, această trezire se consideră „poftă” pe măsura dorinței de a primi din faza întâi, pe care o depășește, deoarece acum vasul a fost deja separat de acea lumină, deoarece lumina Hochma nu mai este îmbrăcată în el, dar el o dorește. Astfel, forma dorinței de a primi a fost pe deplin stabilită, întrucât vasul este construit  în urma expansiunii luminii și a plecării acesteia din el. Mai târziu, când aceasta se întoarce, el va primi lumina încă o dată. Rezultă că vasul precede lumina și de aceea această fază a patra este considerată finalizarea vasului și se numește Malchut [Regat].

Tabelul celor patru faze

11) Acum puteți înțelege diferența reală dintre spiritualitate și corporalitate: orice lucru care conține o dorință completă de a primi, în toate aspectele sale, adică faza a patra, este considerat „corporal”. Aceasta este ceea ce există în toate elementele realității din faţa noastră în această lume. Și invers, orice se găsește deasupra acestei măsuri imense a dorinței de a primi este considerat „spiritualitate”. Acestea sunt lumile ABYA, care sunt deasupra acestei lumi, ele și toată realitatea din ele.

Acum puteți vedea că întreaga chestiune a urcărilor și coborârilor descrise în lumile superioare nu se referă la un loc imaginar, ci doar la cele patru faze ale dorinței de a primi. Cu cât dorința este mai departe de faza a patra, cu atât se consideră că este mai înaltă. Și invers, cu cât este mai aproape de faza a patra, cu atât este considerată mai joasă.