Lecția 36. Semnificația spirituală a Pesach (Paștele evreiesc) conform înțelepciunii Cabalei
Lesson 36. Semnificația spirituală a Pesach (Paștele evreiesc) conform înțelepciunii Cabalei Fragmente selectate din surse 1. Baal HaSulam, „Moștenirea pământului" Sufletele nu pot primi recompensa bună pentru care a creat El lumea, dacă nu au un Kli [vas] pregătit să …
Lesson 36. Semnificația spirituală a Pesach (Paștele evreiesc) conform înțelepciunii Cabalei
Fragmente selectate din surse
1. Baal HaSulam, „Moștenirea pământului"
Sufletele nu pot primi recompensa bună pentru care a creat El lumea, dacă nu au un Kli [vas] pregătit să primească. Și singura cale prin care se poate obține acel Kli este munca și truda de a observa Mițvot [poruncile] prin presiune și prin războaiele pe care le duce omul cu înclinația rea, precum și prin numeroase obstacole și necazuri. Suferința și munca în Tora și Mițvot îi pun sufletului la dispoziție un Kli, astfel încât să fie demn de a primi toată încântarea și plăcerea pentru care a creat El toate creaturile.
4. RABAȘ - Art.14, 1987- „Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)”
Avraam l-a întrebat pe Creator: „De unde voi ști că o voi moșteni”, deoarece nu au Kelim (vasele) sau nevoia de marea moștenire pe care mi-o arăți pe care o vei da fiilor mei; ei nu au nevoie.
La aceasta, Creatorul i-a răspuns: „Le voi da nevoie de lumini, așa cum le voi da lumini”. Cu alte cuvinte, Creatorul le va da atât luminile, cât și Kelim. Să nu credeți că dăruiesc doar belșug. Mai degrabă, le acord atât nevoia, care se numește Kli, cât și abundența. Aceasta se numește „lipsă și umplere”.
Prin faptul că poporul Israel a fost în exil în Egipt patru sute de ani, care este un nivel complet de patru Bhinot (discernăminte), prin faptul că ei sunt în exil într-o țară care nu este a lor - ceea ce înseamnă că egiptenii vor împărtăși lui Israel dorința de primire pentru sine, o dorință care nu aparține Kdușa (sfințeniei) - care se numește Ereț (pământ), din cuvântul Rațon (dorință). Și ei au dorința de a scăpa de acea dorință. Atunci când îi fac să nu poată ieși singuri de sub acea guvernare și văd că numai Creatorul îi poate ajuta, ei nu vor avea altă opțiune decât ‘să-Mi ceară ajutor’
13. RABAȘ, Articolul nr. 71. „Semnificația exilului"
Ce este exilul? Este atunci când omul se găsește sub domnia iubirii de sine și nu poate lucra de dragul Creatorului. Când este considerată exil, iubirea de sine? Doar atunci când se dorește ieșirea de sub controlul ei, pentru că omul suferă din cauză că nu poate face nimic de dragul Creatorului.
14. RABAȘ, Articolul nr. 15 (1991), „Ce este binecuvântarea, ‘Care a făcut un miracol pentru mine în acest loc,’ în muncă?”
Ar trebui să știm că exilul pe care îl simte, faptul că este în exil, este măsurat nu după exil ci după senzația de rău și suferința pe care o simte pentru că este în exil. Iar când este chinuit fiindcă este sub stăpânirea opresorilor și trebuie să facă tot ce-i cer aceștia, fără să aibă dreptul de a face ce dorește, căci trebuie să servească și să îndeplinească tot ce-i cer națiunile lumii din corpul său, iar el este incapabil să le trădeze, atunci, pe măsura suferinței pe care o simte și a dorinței de a evada, el se poate bucura de salvare.
27. RABAȘ, Note asortate, Articolul nr. 66
Este imposibil de ieșit din exilul din Egipt mai înainte de a intra în exil. Doar atunci se poate spune că ieșim din exil.
Autorul Hagada ne vorbește despre faptul că trebuie să știm că, la început, strămoșii noștri erau idolatri, adică erau în exil sub guvernarea idolatrilor și doar atunci i-a adus Creatorul mai aproape de El. Dar, dacă nu ar fi simțit că se găsesc sub domnia idolatrilor, nu s-ar fi putut spune că Domnul i-a adus mai aproape. Doar când cineva este departe de Creator se poate spune că El îl aduce mai aproape, căci absența trebuie să preceadă prezența, iar absența este Kli-ul [vasul] și prezența este lumina care umple absența și întunericul.
28. RABAȘ, Note asortate, Articolul nr. 936, Vremea salvării
Este imposibil de ieșit din exil mai înainte de a fi în exil. Se știe și că sfânta Tora este eternă și se aplică fiecărei generații în parte. De asemenea, spunem în Hagada [povestea de Pesach], „În fiecare generație omul ar trebui să se comporte ca și cum ar ieși din Egipt.” Din acest motiv, trebuie să cunoaștem semnificația exilului în care ne găsim și ce înseamnă că în fiecare generație trebuie să ieșim din acest exil amar.