Lecția 30 - Continuăm congresul în ascensiune
Partea 1. Continuăm congresul în ascensiune - Extrase din surse
„Dintre toate mijloacele pe care le avem pentru a ajunge la Lișma - centrul interior al întregii realități - aici, doar Creatorul ne poate ajuta. Doar cu ajutorul Său, prin conexiunea cu El, și doar dacă folosim toate legile și toate mijloacele pe care El le-a creat și le-a pregătit pentru noi, vom putea ajunge la Lișma. Lișma înseamnă să atingem nivelul Creatorului și să-L dezvăluim cu adevărat, fiecare dintre noi și noi toți împreună."
- Rav M. Laitman, din Lecția nr. 3, Congresul monudial de Cabala, 21.2.2025
„Trebuie să trecem printr-o schimbare profundă de la înclinația rea la înclinația bună și de la Lo Lișma - astfel încât să fim pregătiți să întreprindem tot felul de acțiuni pe care le considerăm benefice pentru noi dar pe care le facem tocmai pentru că sunt bune în ochii Creatorului.
Prin urmare, ne vom strădui să internalizăm mesajele Sale astfel încât acestea să intre în noi, să vorbească în noi și să ne transforme. După aceste eforturi, vom deveni cu adevărat altceva decât ceea ce suntem acum. Vom deveni spirituali; îl vom auzi pe Creator, îl vom vedea pe Creator și îl vom simți cu toate simțurile noastre.
Acesta va fi obiectivul Congresului și scopul legăturii noastre reciproce. Doar două lucruri ne ajută în acest sens: sprijinul prietenilor și Creatorul Însuși - nimic mai mult. Prin urmare, trebuie să acordăm atenție doar acestor două lucruri."
- Rav M. Laitman, din Lecția nr. 3, Congresul monudial de Cabala, 21.2.2025
Baal HaSulam. Scrisoarea 18
Primul lucru dimineața, când se trezește din somn, el ar trebui să sfințească primul moment, prin Dvekut cu El, revărsând inima sa către Creator ca să-l păzească de-a lungul celor douăzeci și patru de ore ale zilei, astfel încât niciun gând prostesc să nu intre în mintea lui, pe care el să-l considere imposibil sau mai presus de natura sa.
Într-adevăr, aceasta este imaginea naturii, care creează o barieră de fier, iar omul ar trebui să anuleze barierele naturii pe care el le consideră, și trebuie să creadă mai întâi că barierele pe care le pune natura nu îl separă de El. După aceea, el trebuie să se roage din adâncul inimii sale, chiar și pentru ceva care este mai presus de dorința sa naturală.
Să înțeleagă că întotdeauna, chiar și atunci când forme care nu sunt de Kdușa [sfințenie] îi traversează, ei se vor opri instantaneu atunci când tu le vei reaminti. A vedea că reverși inima ta cu toată puterea de acum încolo către Creatorul care te va salva de la încetările de Dvekut cu El. Treptat, inima ta se va obișnui cu Creatorul și va aștepta cu nerăbdare să adere la El în adevăr, și dorința Domnului va reuși prin tine.
Baal HaSulam. Șamati 211 „Ca şi cum ai sta în picioare în faţa unui Rege”
Omul care stă acasă la el nu e ca unul care stă în faţa unui Rege. Asta înseamnă că credinţa ar trebui să fie că el se va simţi ca şi cum ar sta în picioare în faţa Regelui, pe tot parcursul zilei. Atunci iubirea şi teama lui vor fi sigur complete. Şi atât timp cât el nu a atins acest fel de credinţă, nu trebuie să se odihnească, „pentru asta sunt vieţile noastre, şi lungimea zilelor noastre”, şi noi nu vom accepta nicio recompensă.
Şi lipsa de credinţă ar trebui ţesută în membrele sale, până când obiceiul devine a doua natură, în măsura în care „atunci când îmi amintesc de El, El nu mă lasă să dorm”. Dar toate problemele corporale sting această dorinţă, din moment ce el vede că dacă ceva îi dă plăcere, plăcerea anulează şi lipsa şi durerea.
Însă acela trebuie să nu vrea nicio consolare, şi trebuie să fie atent cu orice lucru corporal pe care el îl primeşte, astfel încât să nu-şi stingă dorinţa. Aceasta se face cu regretul că prin această plăcere, scânteile şi puterile vaselor de Kduşa (Sfinţenie) lipsesc în el, adică dorinţele de Sfinţenie (Kduşa). Şi prin părerea de rău, el poate să-şi păstreze, să salveze de la pierdere vasele de Kduşa.
Rabaș. Art.12, 1991 „Aceste lumânări sunt sfinte”
Cea mai importantă este rugăciunea. Adică, trebuie să se roage Creatorului să-l ajute să treacă deasupra rațiunii, ceea ce înseamnă că munca ar trebui să fie cu bucurie, ca și cum a fost deja răsplătit cu rațiunea Kdușa și câtă bucurie ar simți atunci. La fel, el ar trebui să-I ceară Creatorului să-i dea această putere, astfel încât să poată trece peste rațiunea trupului.
Cu alte cuvinte, deși trupul nu este de acord cu această muncă pentru a dărui, el Îi cere Creatorului să poată munci cu bucurie, așa cum este potrivit pentru cel care slujește un mare Rege. El nu Îi cere Creatorului să-Și arate măreția și abia atunci va munci cu bucurie. Mai degrabă, el vrea ca Creatorul să-i dea bucurie în munca deasupra rațiunii, aceasta fiind la fel de importantă pentru om ca și cum ar avea deja rațiune.
Rabaș. Art.42 „Slujiți Creatorul cu bucurie”
Un slujitor al Creatorului, a cărui intenție este să dăruiască, ar trebui să fie bucuros că îl slujește pe Rege. Dacă nu are bucurie în această muncă, este semn că îi lipsește aprecierea măreției Regelui.
Prin urmare, dacă vede că nu are bucurie, ar trebui să se corecteze, adică să se gândească la măreția Regelui. Dacă tot nu simte, ar trebui să se roage Creatorului să-i deschidă ochii și inima pentru a-I simți măreția.
Partea 2. Structura lumilor superioare
Punctele 33-35 din „Prefață la Înțelepciunea Cabalei" >>
33) Acum vom clarifica problema ciocnirii dintre lumina interioară și lumina înconjurătoare, una cu cealaltă, fapt ce provoacă purificarea ecranului și pierderea ultimei faze a grosimii. Deoarece aceste două lumini sunt opuse, dar conectate prin ecranul din Malchut de Roş de AK, ele se bat și se lovesc una de cealaltă.
Interpretare: Cuplarea prin lovire în Pe [gură] de Roș de AK, din ecranul din Malchut de Roș, numit Pe, care a fost motivul pentru îmbrăcarea luminii interioare a lui AK de către lumina reflectată pe care acesta o ridică (vezi articolul 14), este de asemenea, motivul ieșirii luminii înconjurătoare a lui AK. Deoarece acesta a împiedicat lumina de Ein Sof să se îmbrace în faza a patra de îmbrăcare, lumina a ieșit sub formă de lumină înconjurătoare.
Cu alte cuvinte, toată acea parte a luminii pe care lumina reflectată nu o poate îmbrăca ca faza a patra însăși, a apărut și a devenit lumină înconjurătoare. Astfel, ecranul din Pe este cauză pentru lumina înconjurătoare, așa cum este şi cauză pentru lumina interioară.
34) Am aflat că, atât Lumina interioară cât și Lumina înconjurătoare sunt conectate la ecran, dar prin acțiuni opuse. Și în măsura în care ecranul atrage o parte a luminii superioare în Parţuf prin lumina reflectată care o îmbracă, în aceeaşi măsură îndepărtează lumina înconjurătoare împiedicând-o să se îmbrace în Parţuf.
Și întrucât partea de lumină care rămâne în exterior ca lumină înconjurătoare este foarte mare, din cauza ecranului care o împiedică să se îmbrace în AK, așa cum este scris la articolul 32, se consideră că ea lovește ecranul care o îndepărtează, deoarece dorește să se îmbrace în Parţuf. Prin contrast, se consideră că forța grosimii și durității din ecran lovește lumina înconjurătoare, care vrea să se îmbrace în ea, și o reține, deoarece lovește lumina superioară în timpul cuplării. Aceste lovituri cu care lumina înconjurătoare și grosimea ecranului se bat una cu cealaltă se numesc ciocnirea dintre lumina înconjurătoare și Lumina interioară.
Cu toate acestea, această ciocnire dintre ele a avut loc numai în Guf de Parţuf, deoarece îmbrăcarea luminii în vase, care lasă lumina înconjurătoare în afara vasului, este evidentă acolo. Însă această ciocnire nu se aplică celor zece Sfirot de Roş, deoarece acolo lumina reflectată nu se consideră că ar fi vase, ci doar simple rădăcini subțiri. Din acest motiv, lumina din ele nu este considerată lumină interioară limitată, până la punctul în care lumina care rămâne în exterior să fie lumină înconjurătoare. Și din moment ce această distincție dintre ele nu există, nu există nici bătaia luminii interioare cu lumina înconjurătoare din cele zece Sfirot de Roş.
Doar odupă ce luminile se extind de la Pe în jos până la cele zece Sfirot de Guf - unde luminile se îmbracă în vase, care sunt cele zece Sfirot de lumină reflectată de la Pe în jos – există acolo bătaia dintre lumina internă din interiorul vaselor și lumina înconjurătoare care a rămas afară.
35) Această ciocnire a continuat până când lumina înconjurătoare a purificat ecranul de toată grosimea sa și l-a ridicat la rădăcina sa superioară din Pe de Roş. Aceasta înseamnă că a purificat toată grosimea de sus în jos, numită „ecran și grosimea de Guf”, lăsând-o doar cu rădăcina din Guf, ecranul de Malchut de Roş, numit Pe. Cu alte cuvinte, el a fost purificat de întreaga sa grosime de sus în jos, care divide lumina interioară de lumina înconjurătoare, lăsând doar grosimea de jos în sus, acolo unde distincția dintre lumina interioară și lumina înconjurătoare nu a avut loc încă.
Se știe că echivalența de formă unește lucrurile spirituale într-unul singur. Prin urmare, de îndată ce ecranul de la Guf a fost purificat de toată grosimea de Guf, rămânând în el doar grosimea care este egală cu ecranul Peh de Roş, forma sa s-a egalat cu ecranul de la Roş. Astfel, el a fost încorporat și a devenit literalmente unul cu acesta, deoarece nu a mai existat nimic care să-i împartă în două. Se consideră că ecranul de Guf s-a ridicat la Pe de Roş.
Deoarece ecranul de la Guf a fost încorporat în ecranul de la Roş, acesta a fost încorporat din nou în cuplarea prin lovire din ecranul de la Pe de Roş și s-a făcut o nouă cuplare prin lovire pe acesta. În consecință, zece noi Sfirot au apărut în el la un nou nivel numit AB de AK sau Parţuf Hochma de AK. Acesta este considerat „un fiu” și o consecință a primului Parţuf de AK.