Ziua Unității - 7 decembrie 2025. Lecție festivă
Fragmente selectate din surse
1. Baal HaSulam, Șamati, Articolul nr 197, „Carte, autor, poveste"
„Carte, autor, poveste. O carte este considerată a fi înainte de creație. Un autor este proprietarul cărții. Autorul este unificarea dintre autor și carte, care ar trebui să ia forma unei povești, adică Tora împreună cu Dătătorul Torei."
2. RABAȘ, Articolul nr 49, „Credința noastră în cărți și autori"
„Locuitorii orașului au cumpărat un diamant și toți erau fericiți că l-au cumpărat cu atât de puțini bani. Dar unul dintre ei a întrebat dacă diamantul pe care l-au cumpărat era adevărat.
Doar că niciunul dintre locuitorii orașului nu se pricepea la diamante, așa că s-au dus la un comerciant expert pentru a le spune dacă diamantul era adevărat sau fals. Au fost mulțumiți de răspunsul lui, el le-a spus că diamantul era adevărat.
Dar unul dintre ei a întrebat dacă pot avea încredere în comerciant, deoarece acesta putea fi un escroc. Prin urmare, el însuși dorește să învețe meseria și să devină un expert în domeniu, așa că învață și reușește.
Lecția este că putem crede în angajamentul nostru în Tora și Mițvot [porunci] atunci când ne bazăm pe credința pe care am primit-o din cărți și de la autori."
3. Baal HaSulam, „Cuvânt înainte la Cartea Zohar", nr 8
„Luminile Superioare sunt numite Sefer (Carte), după cum este scris (în Cartea Creaţiei, Cap. Unu, Paragraful Unu), „El a creat lumea Lui în trei cărţi: o carte, un autor şi o poveste”. Este scris și, „Cerul va fi rulat ca o carte” (Isaia 34).
Dezvăluirea înţelepciunii din fiecare carte nu este în albul din ea, ci numai în culori, adică în cerneala prin care vin la cititor literele din carte în combinațiile lor de înţelepciune. […]
În corespondenţă, lumea de Aţilut, care este Hochma, este toată sfinţenie, ca albul din carte. Asta înseamnă că noi nu avem nicio percepţie în ea, de niciun fel, dar întreaga dezvăluire din cartea cerului este în Sfirot Bina, Tiferet și Malchut, care sunt cele trei lumi BYA considerate a fi cerneala din cartea cerului."
4. RABAȘ, Articolul nr 30 (1988), „Ce se cere de la Adunarea prietenilor"
„Iubirea de prieteni, care este construită pe baza iubirii față de ceilalți, prin care se poate realiza iubirea pentru Creator, este opusul a ceea ce este în mod normal considerat a fi iubirea de prieteni. Cu alte cuvinte, iubirea pentru ceilalți nu înseamnă că prietenii mă vor iubi. Ci, că eu trebuie să iubesc prietenii. Din acest motiv, nu contează dacă prietenul îl defăimează și cu siguranță îl urăște. În schimb, dacă omul dorește să dobândească iubirea altora, el are nevoie să se supună corectării de a-i iubi pe ceilalți.
Prin urmare, atunci când face efortul să-i judece pe o scală de merit, aceasta este o Sgula (remediu / virtute / minune), când, prin truda pe care o depune, care se numește "o trezire de jos", omului îi este dată de sus puterea de a iubi toți prietenii, fără excepție."
5. Baal HaSulam, Scrisoarea nr. 11
„Vă voi ruga, de asemenea, să depuneți eforturi mari în iubirea de prieteni, să elaborați tactici care să sporească iubirea dintre prieteni și să eliminați pofta pentru lucrurile trupești dintre voi, deoarece aceasta este cea care provoacă ură, iar printre cei care îi aduc mulțumire Creatorului lor nu va exista ură. Dimpotrivă, între ei există o mare compasiune și iubire."
6. Baal HaSulam, Scrisoarea nr. 47
„Permiteți-mi să vă reamintesc valabilitatea iubirii de prieteni, în ciuda tuturor lucrurilor din acest moment, pentru că de aceasta depinde dreptul nostru de a exista și după aceasta se măsoară succesul nostru care va veni în curând.
Prin urmare, îndepărtați-vă de toate angajamentele imaginare și concentrați-vă inimile pe gânduri și tactici adecvate pentru a vă conecta cu adevărat inimile ca una, astfel încât cuvintele „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți” să devină literalmente realitate în voi, pentru că un verset nu depășește sensul literal, și veți fi curățați prin gândul iubirii care va acoperi toate păcatele. Puneți-mă la încercare în acest sens și începeți să vă conectați cu adevărat în iubire, iar atunci veți vedea, „palatul va gusta”."
7. Baal HaSulam, Scrisoarea nr. 13
„Într-adevăr, vă simt pe toți, împreună, că astăzi a fost înlocuit de voi cu mâine, și în loc de „acum”, spuneți „mai târziu”. Nu există leac pentru asta decât să vă străduiți să înțelegeți această greșeală și distorsiune – că acela care este mântuit de Creator este mântuit numai dacă are nevoie de mântuire astăzi. Cel care poate aștepta mâine își va obține înțelegerea după ani de zile, Doamne ferește.
Acest lucru vi s-a întâmplat din cauza neglijenței voastre în ceea ce privește cererea mea de a vă strădui să vă iubiți prietenii, întrucât v-am explicat în toate modurile posibile că acest leac este suficient pentru a compensa toate greșelile voastre."
8. Baal HaSulam, Scrisoarea nr. 49
„Vă poruncesc să începeți să vă iubiți unii pe alții ca pe voi înșivă, cu toată puterea voastră, să suferiți împreună cu prietenii voștri și să vă bucurați împreună cu ei cât mai mult posibil. Sper că veți păstra aceste cuvinte ale mele și veți îndeplini această poruncă în întregime."
9. Baal HaSulam, Scrisoarea nr. 47
„Am stabilit pentru voi reguli de conduită pe care să le urmați pentru a nu renunța și a nu da înapoi.
Și cea mai specială dintre ele este Dvekut a prietenilor. Vă promit sincer că această iubire este capabilă. Și vă voi aminti de toate lucrurile bune de care aveți nevoie. Și dacă totuși vă veți pregăti pentru asta, cu siguranță veți merge din tărie în tărie pe treptele sfințeniei.."
10. Zohar pentru toți, Șlach Lecha, „Spionii", Pct 68
„Fericiți sunt cei care se angajează în Tora Lișma [pentru binele Ei], deoarece ei se conectează cu adevărat la Creator și sunt numiți „frați și prieteni”, așa cum este scris: „Pentru binele fraților și prietenilor mei, voi spune: «Pacea fie cu tine».’”
11. Zohar pentru toți, Aharei Mot [După moarte], „Iată, cât de bine și cât de plăcut este", Pct 66
„Iar voi, prietenii care sunteți aici, așa cum ați fost înainte în afecțiune și iubire, de acum înainte nu vă veți mai despărți până când Creatorul nu se va bucura împreună cu voi și nu va chema pacea peste voi. Și prin meritul vostru va fi pace în lume, așa cum este scris: „De dragul fraților și prietenilor mei, voi spune: «Pacea fie cu tine»”.
12. Zohar pentru toți, Aharei Mot [După moarte], „Iată, cât de bine și cât de plăcut este", Pct 65
„Iată, cât de bine și cât de plăcut este ca frații să și stea împreună.” Aceștia sunt prietenii care stau împreună și nu se separă unul de celălalt. La început, par a fi oameni în război, care doresc să se omoare unul pe altul. Apoi revin la dragostea frățească.
Creatorul spune despre ei: „Iată, cât de bine și cât de plăcut este ca frații să și stea împreună”. Cuvântul „împreună” include și Șchina alături de ei. Mai mult, Creatorul ascultă cuvintele lor și se bucură și se delectează cu ei, după cum este scris: „Atunci cei care se temeau de Domnul au vorbit între ei, iar Domnul a ascultat și a auzit, și o carte de amintire a fost scrisă înaintea Lui”.