Academia de Cabala Bnei Baruch - Curs global 2025/2026
Pacea
De Rav Yehuda Așlag (Baal Hasulam)

Articolul Pacea:

(O cercetare științifică empirică despre necesitatea lucrării Creatorului)

După ce, în articolele anterioare, am demonstrat forma generală a lucrării Sale, a cărei esență este doar iubirea pentru alții, determinată practic ca „dăruirea pentru alții” – ceea ce înseamnă că manifestarea efectivă a iubirii pentru alții este dăruirea binelui pentru alții – iubirea pentru alții ar trebui determinată ca dăruire pentru alții, acesta fiind lucrul cel mai potrivit pentru conținutul său, în încercarea de a ne asigura că nu vom uita scopul.

Acesta este începutul articolului. 

Aici se ridică câteva întrebări:

Dacă este vorba despre munca Creatorului, de ce se numește pace? De ce este o muncă? De ce avem nevoie de această muncă? Suntem liberi să nu facem această muncă? De ce Baal HaSulam numește aceasta o obligație? 

(Discuții sau întrebări)

Explicație de Michael Laitman

Cabaliștii sunt oameni care au pătruns dincolo de materie și au descoperit legile care o guvernează. Ei nu au avut nicio pregătire sau cunoștințe prealabile; dorința de a ajunge la esența vieții i-a condus la această descoperire.

Revelarea legilor dincolo de materie poate fi comparată cu examinarea părții din spate a unei cusături.

Pe partea din față apare o imagine clară, în timp ce pe partea din spate firele sunt încurcate într-un amestec aparent fără sens. Trecerea dincolo de limitele materiei îi revelează omului sistemul de conexiuni și legi care unesc și activează materia. Toate forțele care acționează asupra materiei se combină într-o singură forță, pe care cabaliștii o numesc „voința de a dărui” sau „dăruire”. Aceasta este natura acestei forțe; astfel au ajuns cabaliștii la ea.

Toate detaliile realității sunt incluse în forța dăruirii care acționează asupra întregii realități – fie că este vorba de ființe umane, suflete, îngeri sau orice alt element.

Din aceasta derivă o lege simplă: în funcție de gradul de echivalență a formei dintre un element al realității și forța dăruirii, acel element se simte în aceeași stare cu forța generală a realității – și anume, bun, etern, întreg, nelimitat – numiți-l cum doriți.

Efectul acestei legi se simte și în lumea noastră: cu cât o persoană este mai echilibrată în raport cu mediul său, cu atât se simte mai bine. O persoană care este în echilibru cu mediul înconjurător nu simte presiune – nici nu exercită presiune, nici nu este supus presiunii. Nu îi este nici prea frig, nici prea cald; totul este echilibrat. Se simte pe sine și lumea ca fiind una și se simte bine. În rezumat, legea generală a realității este o lege a dăruirii: în măsura în care îi semănăm, ne simțim mai bine; în măsura în care suntem opuși ei, ne simțim mai rău.

Noi „Reșimot” (înregistrări spirituale) sunt revelate într-o persoană în fiecare moment, în consecință ego-ul său se dezvoltă. De-a lungul miilor de ani de dezvoltare umană, ego-ul a continuat să se intensifice – atât la nivel individual, cât și la nivelul umanității în ansamblu. Astfel, pe măsură ce timpul trece, omul se simte din ce în ce mai opus forței de dăruire, iar senzațiile sale negative se intensifică. De la o generație la alta, suferința crește. Baal HaSulam explică faptul că scopul legii este de a-i arăta omului starea sa adevărată. Legea dăruirii indică gradul de dezechilibru dintre el și forța dăruirii, obligându-l astfel să atingă echilibrul – să atingă starea bună. Dacă găsim echilibrul cu forța dăruirii, vom fi ca ea, într-o stare perfectă și vom simți viața eternă, nelimitată.

Conform lui Baal HaSulam, obligația de a semăna cu forța dăruirii se exprimă într-o persoană sub forma iubirii față de ceilalți. Omul nu știe cum să se egalizeze direct, cu legea în sine. Dar dacă legea este o lege a dăruirii, iar dăruirea se exprimă ca iubire față de ceilalți, atunci prin iubire nelimitată față de tot ceea ce-l înconjoară, el va semăna complet cu Forța Superioară – o forță care este în întregime dăruire.

În măsura în care nu dorește să se alinieze naturii, Legii Superioare, Legea Superioară îl va obliga să o facă prin suferință. Prin urmare, putem acționa înțelept, să facem un pas înainte spre echilibrul cu Forța Superioară, sau vom continua să încasăm lovituri până când natura ne va obliga să o facem prin suferință.

„Pacea” înseamnă echivalența formei cu Forța Superioară.

Baal HaSulam spune că obligația referitoare la munca Creatorului poate fi dovedită oricui prin cercetări științifice bazate pe dovezi empirice.

Cu alte cuvinte, pe de o parte, omul este obligat să-și egalizeze forma cu Forța Superioară, iar pe de altă parte, merită să o facă de bunăvoie, înainte ca suferința să-l oblige să o facă. Baal HaSulam demonstrează acest lucru prin cercetări științifice bazate pe experiență, punct cu punct, în articol.

Baal HaSulam continuă

Acum, că știm cu siguranță comportamentul lucrării Sale, mai rămâne încă să cercetăm dacă acceptăm această lucrarea numai din credință, fără nicio bază științifică, empirică, sau dacă avem și o bază empirică pentru ea. Asta vreau să demonstrez în eseul de față. Dar mai întâi, trebuie să demonstrez temeinic subiectul în sine – și anume, cine este cel care acceptă lucrarea noastră.

Însă nu mă pasionează filosofia formativă, căci îmi displac studiile care au baze teoretice și e bine știut că, cei mai mulți dintre contemporanii mei sunt de acord cu mine – căci suntem familiarizați cu astfel de fundații, care sunt șubrede; iar când fundația se clatină, toată clădirea se dărâmă.

Ca urmare, am venit aici să vorbesc numai prin critica rațiunii empirice, pornind de la simpla recunoaștere – cu care toți sunt de acord – și apoi demonstrând în mod analitic (separând diversele elemente ale unei chestiuni), până ce ajungem să determinăm tema superioară. 

Explicație de Michael Laitman

Cabala este o știință, o metodă și, din acest motiv, este numită înțelepciune. În Cabala nu există loc pentru credința oarbă. Conceptul de „credință în înțelepți” înseamnă a asculta sfaturile celor mari pentru a dobândi cunoștințele lor. O persoană care urmează credința în înțelepți crede că înțelepciunea cabalistului este mai mare decât a sa, la fel ca un copil în raport cu un adult. Dacă studiază acea înțelepciune, o va dobândi. Punerea în practică a sfaturilor înțeleptului îi conferă persoanei înțelepciunea înțeleptului. Conceptul de credință în înțelepciunea Cabalei este similar cu încrederea copiilor în părinții lor; fără ea, nu se poate avansa de la un nivel la altul. Dacă tinerii doresc să se dezvolte, trebuie să asculte îndrumările celor mai mari. Credința, în înțelepciunea Cabalei, face legătura între un nivel și altul – nimic mai mult. Nu este credința în ceva de neatins sau necunoscut și nici nu se referă la credința în lumea de dincolo.

Cercetările lui Avraam și Moise sunt exemple bune de cercetare bazată pe experiență. În Midraș se relatează că Avraam se întreba de ce trăiește, de ce au fost create stelele și în ce scop a fost creată întreaga lume. Această cercetare, aceste întrebări l-au condus la descoperirea singurei forțe care acționează în realitate – forța dăruirii. 

Dorința unei persoane revelează natura creației la nivelul numit „Forța Superioară”. Cercetarea în înțelepciunea Cabalei se bazează în întregime pe experiență. „Credința în înțelepți” înseamnă a învăța de la cei mari cum să ne desfășurăm cercetarea.

Baal HaSulam:

Contradicții în Providență

Orice persoană rezonabilă care analizează realitatea dinaintea noastră găsește în ea două contrarii complete. Atunci când examinăm Creația, realitatea și comportamentele sale, există o conducere evidentă și afirmată, de o mare înțelepciune și îndemânare, 1) atât în ceea ce privește formarea realității, cât și 2) asigurarea existenței acesteia, în general.

Să luăm ca exemplu crearea unei ființe umane: iubirea și plăcerea înaintașilor săi este primul său motiv, garantat să își facă treaba. După ce, din creierul tatălui, a fost extrasă picătura esențială, Providența a asigurat cu mare înțelepciune un loc sigur pentru ea, care o califică să primească viața.

Explicație de Michael Laitman

Din perspectiva ordinii creației, natura se ocupă de toate detaliile sale. Această grijă este evidentă în special în cazul elementelor care trec printr-un proces de dezvoltare. Atâta timp cât dezvoltarea nu a ajuns la final, entitatea în dezvoltare trece prin stări schimbătoare. Natura supraveghează dezvoltarea sa prin diferite stări și oferă sisteme de sprijin care ajută la creșterea și întărirea sa.

Așa s-a întâmplat în timpul formării materiei la nivel mineral; așa se întâmplă la nivel vegetal și animal – și cu atât mai mult la nivel vorbitor (uman). Cu cât voința de a primi este mai mare, cu atât mai lungă este dezvoltarea necesară ființei create. O plantă își poate finaliza procesul de dezvoltare în câteva ore; în alte cazuri, poate dura zile sau luni. Dorința de a primi de la nivelul vegetal este mică și, prin urmare, dezvoltarea sa este scurtă. Nivelul animal necesită câțiva ani pentru a-și finaliza dezvoltarea, iar nivelul vorbitor necesită zeci de ani. Dorința de a primi de la nivelul vorbitor este mare și necesită o dezvoltare multifațetată în toată profunzimea sa.

Natura se asigură că toate detaliile sale sunt conduse de la stadiile de dezvoltare la maturitate. Cu cât voința de a primi este mai mare, cu atât natura exercită o presiune mai intensă asupra sa pentru a acționa și a se schimba. Presiunea este mai mică la nivelul mineral și mai mare la nivelurile vegetal, animal și vorbitor. În concluzie, atitudinea naturii față de ființa creată este determinată de gradul de dezvoltare și de mărimea ego-ului, iar în timpul procesului de dezvoltare, natura se raportează cu bunăvoință la ființa creată.

În concluzie, în ființa umană există o parte care trebuie completată de persoana însăși în locul Providenței. Forța Superioară ne este ascunsă; ea ne-a dezvoltat prin nivelurile mineral, vegetal și animal, până la nivelul vorbitor. La nivelurile mineral, vegetal și animal, omul funcționează corect. Dar la nivelul vorbitor din interiorul său, se pare că nu mai există supraveghere. Acțiunea Providenței la nivelul vorbitor se rezumă doar la a-i arăta omului diferența dintre el și Forța Superioară – și nimic mai mult.

Forța Superioară nu folosește exemplul personal pentru a-l obliga pe om să fie bun. Semnele dezechilibrului cu ea sunt date prin suferință, iar suferința îl determină pe om să se întrebe „De ce?” – să se plângă de durerea din timpul dezvoltării. În acest moment, el este obligat să completeze Providența, să acționeze ca parte a Creatorului, în locul Lui. Creatorul dorește ca ființa umană la nivelul vorbitor să stea în locul Lui.

La nivelurile mineral, vegetal și animal nu există alegere; la aceste niveluri, operează natura. La nivelul vorbitor, omul este obligat să devină „Adam” (Om). „Adam” provine din cuvântul *Adame* – „Voi semăna” – cu Cel Preaînalt, adică similar cu Creatorul. Trebuie să învățăm de la Cel de Sus, așa cum este scris: „Din faptele Tale Te-am cunoscut” și, ca rezultat al acestei învățături, să devenim cu adevărat umani – să ne ridicăm la nivelul Creatorului.

Acesta este sensul cuvintelor lui Baal HaSulam: trebuie să atingem nivelul Creatorului.