Cursul pentru grupurile de zece - Lecția nr. 30

Tema: Intenția

Fragmente selectate din surse

1. RABAȘ, Articolul nr. 577, „Despre scop”

Scopul muncii omului este de a realiza intenția de a dărui, căci nu există nimic de corectat în acțiunea externă, deoarece Kli-ul [vasul] care a fost creat de Creator nu va suferi niciodată vreo schimbare. În schimb, toate schimbările ar trebui să fie în intenție, ceea ce înseamnă că, din moment ce scopul creației este de a face bine creațiilor Sale, El a creat un Kli pentru acest scop, numit „dorința de a primi plăcere și tânjirea după ea".
Cu toate acestea, pentru a nu căpăta pâinea rușinii, ci doar echivalența formei, a fost făcută o corecție numită Țimțum [restricție], pentru a nu primi decât dacă primirea este în scopul de a dărui. Cu alte cuvinte, omul va primi în același Kli pe care îl avea dinainte și anume dorința de a primi, dar cu un scop diferit, adică nu de a primi pentru că vrea să-și satisfacă lipsa, ci din cauza Mițvot [porunci] ale Creatorului, deoarece El vrea să facă bine creaturilor Sale.

2. RABAȘ, Articolul nr. 577, „Despre scop”

Toată munca este în scopul de a ajunge să fie o persoană care tânjește să dăruiască. Aceasta se numește „muncă interioară", fiind ascunsă, și nu este vizibilă din exterior. Este vorba despre intenția omului din acțiunea pe care o îndeplinește.
Cu toate acestea, pentru a realiza intenția, numită „muncă interioară", avem nevoie mai întâi de o muncă exterioară, care sunt acțiunile, ceva vizibil, ceea ce înseamnă că lucrarea omului este vizibilă. Și invers, intenția este internă și ascunsă.

3. RABAȘ, Articolul nr. 31 (1988), „Ce muncă a omului este atribuită Creatorului, în muncă?”

Dacă intenția omului este doar de a aduce mulțumire Creatorului și nu beneficiul personal, pentru el nu contează mărimea plăcerii. El ține cont doar de intensitatea pasiunii cu care vrea să-L bucure pe Creator, fiindcă prin tânjirea de a-L bucura pe Creator, el produce echivalență de formă la rădăcina sufletului său. Iar aceasta face să fie atrasă o abundență mai mare, deoarece Cel de Sus dorește să dăruiască mai mult decât cel de jos dorește să primească, și tot ce lipsește sunt vasele de dăruire. Rezultă că, prin faptul că omul depășește în dăruire, este extinsă o mare abundență. De aceea, nu trebuie să cerem lumini mari, ci să încercăm să avem vase mari — adică vase de dăruire.

4. RABAȘ, Articolul nr. 390, „Constrângere și inversiune”

O persoană nu are nimic de oferit Creatorului, așa cum este scris: „Dacă ești drept, ce Îi vei da?” Tot ceea ce poate cineva să-i ofere Creatorului este intenția, numită „de dragul Numelui Meu”. Nu există nimic altceva ce I-ar putea oferi, deoarece Creatorul nu are lipsuri, astfel încât să I se poată da ceva. Astfel, tot ceea ce Îi dăm Creatorului este intenția.

5 RABAȘ, Articolul nr. 21 (1988), „Ce înseamnă, în muncă, faptul că Tora a fost dată din întuneric?”

Toate acțiunile pe care El ni le-a dat să le facem sunt doar pentru a obține acest scop de a dărui. Atunci, cum putem face cele de mai sus, din moment ce nu poate exista constrângere a inimii și a dorinței?

Baal HaSulam a interpretat „pe care Dumnezeu le-a creat să le facă.” „Pe care Dumnezeu le-a creat” înseamnă că pe acestea omul trebuie să le „facă”, asupra a ceea ce a creat El. Ar trebui să interpretăm „pe care Dumnezeu le-a creat” ca însemnând că, creația este numită „existență din absență”, referindu-se la voința de a primi. „Să facă” se referă la creaturi, care trebuie să pună peste ea scopul de a dărui. Aceasta înseamnă că tot ceea ce trebuie să facă ființele create este doar să poată avea intenția de a dărui. Aceasta se numește „pe care Dumnezeu le-a creat să le facă.” Această facere aparține creaturilor.

6. RABAȘ, Articolul nr. 1 (1989), „Care este măsura pocăinței?”

Trebuie să știm că, atunci când omul dorește să iasă din simpla îndeplinire a acțiunilor, fără scop și vrea să înceapă munca de a acționa cu scopul de a dărui, atunci are mult de muncă, deoarece atunci când corpul începe să audă despre scopul de a dărui, imediat începe să se opună și nu-l lasă să continue această muncă, arătându-i culori întunecate în ea.

În această stare, el ar trebui să creadă că doar Creatorul îl poate ajuta. Aici este locul în care omul poate face o rugăciune adevărată.

7. RABAȘ, Articolul nr. 31 (1990), „Ce înseamnă în muncă „Nu există binecuvântare în ceea ce este numărat””

Din perspectiva scopului, nu există nicio diferență dacă acțiunea este dăruire sau acțiunea este primire. Ambele acțiuni au nevoie de corectare astfel încât scopul să fie pentru a dărui.

Acest lucru este așa deoarece munca se desfășoară în principal în inimă. Adică, omul ar trebui să ajungă la gradul de iubire față de Creator, așa cum este scris: „Și vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău.” Tot ceea ce facem în Tora și în Mițvot [porunci] este pentru a corecta inima. Despre aceasta este scris („Introducere la cartea, Panim Meirot uMasbirot”, Paragraful 10): „Vino și vezi cuvintele înțeleptului, Rabinul Abraham ibn Ezra ... ‘Să știi că toate Mițvot care sunt scrise în Tora sau obiceiurile stabilite de strămoși ... sunt toate pentru a corecta inima, ‘Căci Domnul cercetează toate inimile.’”

8. RABAȘ, Articolul nr. 31 (1990), „Ce înseamnă în muncă „Nu există binecuvântare în ceea ce este numărat””

Înainte ca omul să plaseze intenția de a dărui asupra dorinței de a primi, acea dorință îi provoca amărăciune. Orice lucru spiritual pe care dorea să-l atingă avea un gust amar deoarece existau Țimțum [restricția] și ascunderea asupra dorinței de a primi pentru sine, astfel încât era imposibil să simtă un gust plăcut în spiritualitate. Cu alte cuvinte, simțea că orice lucru sfânt este îndepărtat, inaccesibil și imposibil de savurat de dorința de a primi. Aceasta se numește „amar”.

Totuși, dacă plasează intenția de a dărui peste această dorință, el vede și simte că există dulceață în tot ce ține de sfințenie.