Lecția nr. 28 - Rolul „profesorului” în înțelepciunea Cabalei
Cine este un adevărat profesor de Cabala? Ce înseamnă să fii studentul unui cabalist? Cum se transmite cunoașterea spirituală?
Lecția 28
Rolul „profesorului” în înțelepciunea Cabalei
Fragmente selectate din surse
2
Din: Baal HaSulam, „Introducere la Cartea Zohar", pct nr. 57
Dacă un rând de o mie de orbi merg pe o cale și există măcar unul dintre ei care vede, cu siguranță ei vor merge pe calea bună și nu vor cădea în gropi sau în obstacole, pentru că îl urmează pe cel ce vede. Dar dacă nu există o asemenea persoană, ei cu siguranță se vor lovi de orice obstacol pe cale și vor cădea cu toții în șanț.
3-4
Din: Baal HaSulam „Timpul acțiunii”
„Dar de când tipărirea cărților a devenit populară, iar scriitorii nu mai au nevoie de scribi, prețul cărților a scăzut. Acest lucru a deschis calea scriitorilor care nu sunt demni de încredere să publice orice cărți doresc, fie pentru bani, fie pentru glorie. Însă aceștia nu iau în considerare propriile lor acțiuni și nu examinează consecințele muncii lor. [...]
Prin urmare, percepția publicului asupra acestor chestiuni a fost grav coruptă. În plus, există o atmosferă de superficialitate, iar oamenii cred că o simplă privire aruncată în timpul liber este suficientă pentru studierea unor subiecte atât de înalte, [...] și trag concluzii bazate pe propriile lor stări de spirit.
Acestea sunt motivele care m-au determinat să ies din calea obișnuită și să hotărăsc că a venit timpul să „fac pentru Domnul” și să salvez ceea ce mai poate fi salvat. Astfel, mi-am asumat dezvăluirea unei anumite părți din adevărata esență, care are legătură cu acest subiect, și să o răspândesc în popor.”
5
Din: Baal HaSulam „Studiul celor zece Sfirot”. Vol. 1. Part 1. Observație internă
…Cei ai căror ochi nu s-au deschis la viziunile cerului și nu au dobândit abilitatea de a conecta ramurile acestei lumi cu rădăcinile lor din lumile superioare sunt ca orbii care zgârie pereții. Ei nu vor înțelege adevărata semnificație nici măcar a unui singur cuvânt, pentru că fiecare cuvânt este numele unei ramuri care are legătură cu rădăcina sa.
Numai dacă primesc o interpretare de la un înțelept autentic care este dispus să explice chestiunea în limba vorbită, iar acest lucru este în mod necesar ca o traducere dintr-o limbă în alta, adică din limbajul ramurilor în limba vorbită, numai atunci va fi capabil să înțeleagă termenul spiritual așa cum este el.
6
Din: Baal HaSulam, „Libertatea”
Se poate compara cu un bolnav care nu dorește să urmeze sfaturile medicului înainte de a înțelege singur cum l-ar putea vindeca acel sfat și, prin urmare, începe el însuși să studieze medicina. Ar putea muri de boala sa înainte de a învăța medicina.
7
Din: Baal HaSulam, Șamati, Articolul nr.99
…Omul poate alege să meargă în locul unde se află cei drepți. El poate accepta autoritatea lor și atunci el va primi toate puterile care îi lipsesc prin natura propriilor sale calități. El le va primi de la cei drepți. Acesta este beneficiul în “i-a plantat în fiecare generație”, astfel încât fiecare generație să aibă pe cineva către care să se întoarcă, de care să se alipească și de la care să primească puterea necesară să se ridice la nivelul unui drept. Astfel încât și ei, la rândul lor să devină drepți.
8
Din: Baal HaSulam, Scrisoarea nr. 47
Pemiteți-mi să vă reamintesc valabilitatea iubirii de prieteni în ciuda tuturor lucrurilor din acest moment, căci pe aceasta se bazează dreptul nostru de a exista și după aceasta se măsoară succesul nostru apropiat...
Așadar, îndepărtați-vă de toate angajamentele imaginare și puneți-vă inima să gândească gânduri și să elaboreze tactici potrivite pentru a vă uni cu adevărat inimile ca una, astfel încât cuvintele „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți” să devină literalmente adevărate în voi.
[...] și veți fi curățați prin gândul iubirii care va acoperi toate păcatele. Puneți-mă la încercare în aceasta și începeți să vă conectați cu adevărat în iubire, iar atunci veți vedea, „palatul va gusta”...
9
Din: RABAȘ, Articolul nr. 14, „Nevoia de a ne iubi prietenii”
Există o putere specială în adeziunea prietenilor. Deoarece opiniile și gândurile trec de la unul la altul prin adeziunea dintre ei, fiecare include puterile celuilalt, iar prin aceasta, fiecare are puterea întregii societăți. Așadar, deși fiecare prieten este un individ, el are puterea întregii societăți.
10-11
Din: Baal HaSulam, Șamati, Articolul nr. 25, „Lucrurile care provin din inimă"
…Când omul aude cuvintele Torei de la învăţătorul său, el le acceptă imediat şi decide să examineze cuvintele învăţătorului cu inima şi sufletul. Însă când iese apoi în lume el vede, râvneşte şi este influenţat de nenumăratele dorinţe care împresoară lumea, iar atunci mintea, inima şi voinţa lui se anulează în faţa majorităţii. [...] lumea îl subjugă, dorinţele lui se amestecă cu dorinţele celorlalţi [...]. nu are de ales, fiind silit să gândească, să vrea, să tânjească şi să ceară tot ceea ce majoritatea cere. Astfel, alege gândurile lor străine, poftele lor dezgustătoare şi dorinţele lor [...].
În schimb, există un singur îndemn: să adere la învăţătorul lui şi la cărţi. [...] Doar dacă se alătură lor îşi poate schimba în bine gândurile şi voinţa. Dar argumentele subtile nu îl vor ajuta să-şi schimbe gândurile, ci numai remediul de Dvekut (adeziune) o poate face...
12-15
Din: Baal HaSulam, „Discurs la finalizarea Zohar-ului”
Înțelepții noștri ne-au sfătuit: „Fă-ți un Rav [profesor/persoană mare] și cumpără-ți un prieten". Aceasta înseamnă că omul ar trebui să-și aleagă o persoană importantă și renumită care să fie Ravul său și de la el va putea ajunge să se angajeze în Tora și Mițvot pentru a aduce mulțumire Creatorului său. Acest lucru se întâmplă deoarece există două facilități în ceea ce-l privește pe Rav:
1. Deoarece acesta este o persoană importantă, studentul îi poate dărui mulțumire, pe baza sublimității Ravului său, fiindcă dăruirea devine ca o primire pentru el. Acesta este un combustibil natural, astfel încât el își poate înmulți mereu actele de dăruire. Odată ce se obișnuiește să se angajeze în dăruire față de Rav, poate transfera acest lucru și la angajamentul în Tora și Mițvot Lișma față de Creator, deoarece obiceiul devine o a doua natură.
2. […] echivalența formei cu Ravul său. Din moment ce Ravul este în această lume, în timp, echivalența formei cu el îl ajută chiar dacă este doar una temporară și mai târziu omul devine din nou acru.
Astfel, de fiecare dată când își egalizează forma cu Ravul său, omul aderă la el pentru o perioadă de timp. Ca urmare, obține cunoștințele și gândurile Ravului, în funcție de măsura sa de Dvekut…[...]. Din acest motiv, studentul poate folosi atingerea de către Ravul său a măreției Creatorului, care inversează dăruirea în primire, fiind un combustibil suficient pentru a-și dărui inima și sufletul. În acel moment, studentul va fi capabil, la rândul său, să se angajeze în Tora și Mițvot Lișma cu inima și sufletul său, acesta fiind remediul care produce Dvekut eternă cu Creatorul.
16-17
Din: Baal HaSulam, Șamati, Articolul nr. 40, „Care este măsura credinței în Rav?”
„Doar cel care este sub o singură autoritate poate să discearnă şi să cunoască adevărul. Prin urmare, el trebuie să se încreadă în opinia Rav-ului său şi să creadă ceea ce îi spune Rav-ul. Aceasta înseamnă că ar trebui să procedeze aşa cum i-a spus Rav-ul să facă.
Deşi aude multe argumente şi vede că multe învăţături nu merg mână în mână cu opinia Rav-ului, trebuie totuşi să se încreadă în opinia lui şi să spună că tot ceea ce înţelege şi vede în alte cărţi, aparenta neconcordanţă cu opinia Rav-ului său se datorează faptului că, atâta vreme cât se găseşte sub mai multe autorităţi, nu poate înţelege adevărul. Omul nu poate să vadă ceea ce este scris în alte cărţi, nu poate să vadă adevărul pe care ele îl spun.
Se ştie că atunci când omul nu este purificat, Tora devine o poţiune de moarte pentru el.”
18-19
Din: Rabi Elimelech din Lijensk, Noam Elimelech [Caracterul plăcut al lui Elimelech]
Cel drept, prin neprihănirea sa, își instalează dorințele și gândurile sale bune în alții, astfel încât și ei să aibă dorința bună de a adera la Creator din toată inima. Când și-a instalat dorința în alții, se consideră deja că a făcut o acțiune, deoarece din dorința pe care o are s-a făcut o acțiune în ceilalți. Acesta este sensul versetului: „Îți deschizi mâna și satisfaci orice ființă vie cu dorință", deoarece cel drept extinde abundența asupra lumilor și asupra fiecărei persoane. Și cum face el acest lucru? Prin instalarea dorinței sale în ceilalți. Rezultă că toți au devenit drepți prin el. Prin aceasta, el poate extinde asupra lor o mare abundență, pentru că acela drept este cel care aparent își deschide brațele către Creator pentru a dărui lumii. Și cu ce le deschide? Versetul interpretează: „și satisfaci orice ființă vie cu dorință", prin satisfacerea tuturor cu dorința de a-L iubi pe Creator.