Pasajul explică noțiunea de „joacă” din Cabala ca fiind efortul conștient de a ne imagina și de a ne pregăti pentru o stare spirituală superioară înainte de a o atinge. La fel cum un copil crește prin joacă, o persoană crește spiritual imaginându-și o legătură mai profundă cu prietenii și cu Creatorul și acționând în direcția acelei stări viitoare.

O parte centrală a acestui proces o constituie experimentarea repetată a deconectării, a confuziei și a pierderii orientării spirituale. Aceste stări nu sunt considerate negative. Ele oferă o oportunitate de a ne reconstrui relația cu realitatea de la zero. Ancora esențială este „grupul de zece”. Prin reconectarea cu „grupul de zece”, o persoană își reînnoiește legătura cu Creatorul, cu scopul creației și, în cele din urmă, cu întreaga lume.

Prin urmare, avansarea spirituală constă din cicluri repetate de deconectare și reconectare. Grupul trebuie să ofere un mediu stabil de care o persoană să se poată agăța în momentele de confuzie, la fel cum un copil se ține de o jucărie familiară. Fiecare întoarcere la „grupul de zece” devine o legătură nouă și mai profundă cu Creatorul.

Vedem că în înțelepciunea Cabalei există definiții care nu sunt la fel cu cele pe care le folosim în această lume. Jocul este, în esență, o tranziție. Este cu adevărat un joc. Este ca o pisică care vrea să sară: se uită, verifică, se gândește cum va sări și apoi sare. Așadar, toată această pregătire, tot ce-și imaginează, tot ce face, este un joc. Se joacă de-a ceea ce urmează să facă.

Jocul este modul în care ne imaginăm starea următoare. Prin urmare, întreaga noastră viață ar trebui să fie de fapt un joc în care aspirăm la conexiunea dintre noi și, în cadrul acelei conexiuni, vrem să-L revelăm pe Creator, să atingem scopul existenței noastre, viața eternă și completă. Toate acestea sunt obținute prin joc. Așa cum în această viață ne jucăm când suntem copii și astfel creștem, la fel este și în viața noastră spirituală. Doar că acolo, trebuie să luăm acest joc în propriile noastre mâini, să înțelegem ce se întâmplă și să învățăm cum să participăm la joc în parteneriat cu Creatorul. Fără să ne jucăm, nu ne putem apropia de El și nu putem deveni partenerii Lui. Și în măsura în care ne imaginăm că ne apropiem de Creator, începem să înțelegem ce înseamnă de fapt jocul.

Rezultă că trebuie să ne jucăm constant: fiecare dintre noi cu noi înșine, cu grupul, cu Creatorul. Și Creatorul se joacă și El cu Leviatanul, adică cu întreaga creație, așa cum este scris, „Acest Leviatan, Tu l-ai creat ca să Te joci cu el." În acest fel, prin joc, ajungem la o stare numită „Ospățul Leviatanului," unde toți, întreaga umanitate, stăm împreună în jurul mesei mari împreună cu Creatorul, și suntem la Ospățul Leviatanului. Îl mâncăm, pe Leviatanul cu care ne-am jucat, adică l-am folosit pentru a avansa și a deveni, din ce în ce mai mult, Adam, uman, asemănător Creatorului. Și când devenim asemănători Creatorului, noi și El devenim cu adevărat uniți ca unul, și întregul Leviatan, întreaga creație, este folosită de noi corect. Aceasta se numește Ospățul Leviatanului, sfârșitul corectării.

Prin urmare, de fiecare dată trebuie doar să ne imaginăm problema din ce în ce mai corect. Principalul lucru în a ne imagina corect lumea noastră și viața noastră este că ne găsim constant în confuzie și vedem cum lumea însăși este confuză. Fiind într-o astfel de stare, începem de la zero, dintr-o formă de confuzie în care nu ne-a mai rămas nimic. Dacă vreau să fiu conectat la sursa creației, la scopul creației, să mă țin de o ancoră, o frânghie sau ceva care mă poate salva pe parcurs, este posibil doar dacă sunt conectat cu grupul. Pentru că prin grup am o conexiune cu Creatorul.

Prin urmare, când mă trezesc dimineața, de exemplu, uneori am întrebări precum: Ce ar trebui să fac când mă trezesc confuz, fără să vreau nimic, dorind să las totul, dorind să continui să dorm și așa mai departe? Aceasta este starea corectă. Exact așa ar trebui să fie și munca nu va deveni niciodată o obișnuință. Dacă ajung să fiu obișnuit să sar și să alerg spre munca spirituală, atunci nu sunt eu, ci altcineva mă trezește de Sus. Întotdeauna prețuiesc acele stări în care abia mă pot ridica, sunt în ceață, nu știu cine sunt sau ce sunt, unde sunt sau ce trebuie să fac.

Din astfel de stări, din ceață și deconectare, încep încet să gândesc, precum în acea poveste a Baal Șem Tov, care i-a cerut ucenicului său, studentului său: Dacă nu știi ce să spui, spune „Alef, Bet." Și prin aceasta, puțin câte puțin, de departe, începe să se trezească, să se recupereze și să ajungă la adeziune.

Așa este și cu noi. În fiecare dimineață trebuie să ne trezim ca și cum am face-o din moarte, dintr-o deconectare completă, și să reînnoim totul. De aceea, când mă trezesc și nu am nicio legătură cu nimic în viață, ca un animal, abia capabil să-mi imaginez că sunt ca un animal, sunt foarte fericit că mă aflu într-o astfel de stare, pentru că tot ce am avut înainte mi-a fost cu adevărat luat: conexiunea mea cu Creatorul, studiul, totul. Și încep doar prin a-mi aminti că trebuie să descopăr cine sunt, ce sunt, ce este viața mea, încotro mă îndrept și cu cine trebuie să fiu conectat.

Apoi îmi amintesc că toate aceste lucruri depind de un anumit Creator, dar Creatorul este departe. Cine este El de fapt? Ce este El? Nu am niciun sentiment față de El și nicio direcție a gândului către El. Dar apoi îmi amintesc că El se află în centrul grupului de zece. Atunci, ce este grupul de zece? Cine sunt cei din grupul de zece? Și în acest fel încep să-mi simt drumul și parcă îi adun înaintea mea, mi-i imaginez, până când ajung la acest tip de muncă mai întâi în minte și apoi în simțire: că în cele din urmă, tot ce am nevoie este să găsesc o conexiune cu ei, și prin ei sunt conectat cu Creatorul și cu lumea.

De aceea, tot efortul meu, întregul meu „eu," este evaluat după măsura în care sunt în grupul de zece, mă bazez pe ei, și apoi după modul în care le dăruiesc, și prin ei, Creatorului, și prin El, acestei lumi, în întregime. Atunci întreaga imagine se trezește înaintea mea: cum exist în realitate, unde sunt și cum influențez toată realitatea prin grupul de zece, prin Creator și prin lume. Toate acestea se realizează în grupul de zece, în grupul meu mic.

De aceea, această deconectare pe care o primesc din momentul în care mă trezesc, când mă văd complet deconectat de la tot, cu adevărat, mai puțin decât un animal, este în beneficiul meu. În acest fel îmi reînnoiesc atitudinea față de creație, față de Creator și, cel mai important, față de grupul de zece.

Așa ar trebui să încercăm să vedem aceste stări. Prin urmare, nu există o stare rea și nici o stare bună în noi. Este întotdeauna o stare nouă. Principalul lucru este să existe o anumită atmosferă în grup care să nu-i permită nimănui să cadă complet. Poate să se simtă deconectat, abandonat, ca și cum ar fi purtat de un curent care îl îndepărtează de tot, de viața însăși și așa mai departe. Este bine ca toate acestea să existe și să ne influențeze, dar trebuie totuși să pregătim în avans o anumită conexiune cu cei zece, cu grupul, astfel încât să simt că mă întorc la el.

Prin aceasta, am sistemul mic al lui Adam HaRișon, în cea mai joasă formă, în forma corporală care mi-a fost dată, am ceva de care să mă țin. Este ca un copil care se ține de o jucărie iubită. Se agață de ea și știm că se calmează când o are în mână. Timp de luni de zile crește în acest fel, incapabil să o lase din mână. Așa avansăm și noi, deoarece doar prin aceasta ne găsim direcția și ne trezim corect la viață de fiecare dată.

Acest lucru se poate întâmpla când ne trezim literalmente din somn sau se poate întâmpla în mijlocul zilei când ne pierdem conexiunea cu spiritualitatea din cauza diferitelor influențe externe, la muncă, pe stradă, în familie, și apoi ne întoarcem la ea. Prin urmare, când ne descoperim confuzi și deconectați de esența vieții și de scopul vieții, este pentru a stabili o nouă conexiune în grup și prin aceasta cu Creatorul.

Este bine să avem cât mai multe astfel de deconectări și reconectări. Așa cum a relatat Baal Șem Tov, acest lucru i s-a întâmplat de multe ori.