Discurs la finalizarea Zohar-ului

(Oferit pentru a sărbători încheierea publicării Cărții Zohar cu comentariul Sulam (scara))

Este cunoscut faptul că scopul dorit din munca în Tora și Mițvot [porunci] este de a adera la Creator, așa cum este scris, „și să aderi la El". Ar trebui să înțelegem ce înseamnă Dvekut [adeziunea] la Creator, deoarece gândul nu are niciun fel de percepție asupra Lui.

Într-adevăr, înțelepții noștri au discutat această chestiune înaintea mea, întrebând despre versetul „și să aderi la El": „Cum poate cineva să adere la El? La urma urmei, El este un foc mistuitor". Iar ei au răspuns: „Aderă la calitățile Lui: Așa cum El este milostiv, și tu să fii milostiv; așa cum El este compasionat, și tu să fii compasionat".

Acest lucru ne lasă perplecși; cum s-au abătut înțelepții noștri de la textul literal? La urma urmei, este scris în mod explicit: „și să aderi la El". Dacă sensul ar fi fost să aderăm la calitățile Sale, ar fi trebuit să se scrie „să aderi la căile Sale", deci de ce se spune „și să aderi la El"?

Explicația este că, în corporalitate, care ocupă un spațiu, înțelegem Dvekut ca apropierea de un anumit loc și separarea ca depărtare de acel loc. Dar în spiritualitate, care nu ocupă niciun spațiu, Dvekut și separarea nu înseamnă apropierea sau depărtarea de un anumit loc, deoarece acestea nu ocupă niciun spațiu. Mai degrabă, înțelegem Dvekut ca echivalența de formă dintre două obiecte spirituale iar separarea, ca disparitatea de formă dintre două obiecte spirituale.

Așa cum toporul retează și împarte un obiect corporal în două, prin îndepărtarea părților una de cealaltă, disparitatea de formă divizează spiritualul și îl împarte în două. Dacă disparitatea de formă dintre ele este mică, spunem că sunt puțin mai departe una de cealaltă. Dacă disparitatea de formă este mare, spunem că sunt foarte departe una de cealaltă. Dacă sunt de forme opuse, spunem că sunt la fel de departe una de cealaltă ca două extreme.

De exemplu, atunci când doi oameni se urăsc reciproc, se spune despre ei că sunt la fel de departe unul față de celălalt precum estul de vest. Iar dacă se iubesc, se spune despre ei că sunt la fel de legați unul de celălalt ca un singur corp.

Aceasta nu se referă la apropierea sau depărtarea locației lor. Mai degrabă, este vorba despre echivalența formei sau disparitatea formei. Acest lucru se întâmplă pentru că atunci când oamenii se iubesc, există echivalență de formă între ei. Deoarece unul iubește tot ceea ce iubește prietenul său și urăște tot ceea ce urăște prietenul său, ei sunt atașați unul de celălalt și se iubesc reciproc.

Însă, dacă există o disparitate de formă între ei și unul iubește ceva chiar dacă prietenul său urăște acel lucru, ei se urăsc reciproc și se îndepărtează unul de celălalt pe măsura disparității de formă. Iar dacă sunt opuși, astfel încât tot ceea ce iubește unul este urât de prietenul său, se spune despre ei că sunt la fel de îndepărtați și separați ca estul de vest.

Vedem că disparitatea de formă din spiritualitate acționează ca un topor care desparte în corporalitate. În mod similar, măsura depărtării locației lor și măsura separării lor depinde de măsura disparității de formă dintre ele. De asemenea, măsura Dvekut dintre ele depinde de măsura echivalenței de formă dintre ele.

Acum înțelegem ce multă dreptate au avut înțelepții noștri când au interpretat versetul „și să aderi la El" ca fiind Dvekut cu calitățile Sale - „Așa cum El este milostiv, și tu să fii milostiv; așa cum El este compasionat, și tu să fii compasionat". Ei nu au deviat textul de la sensul său literal. Dimpotrivă, au interpretat textul exact în conformitate cu sensul său literal, deoarece Dvekut spirituală poate fi descrisă doar ca echivalență de formă. Prin urmare, echivalându-ne forma cu forma calităților Sale, ne atașăm de El.

Acesta este motivul pentru care au spus, „așa cum El este milostiv". Cu alte cuvinte, toate acțiunile Sale sunt pentru a dărui și a aduce beneficii celorlalți și nicidecum pentru propriul Său beneficiu, deoarece El nu are deficiențe care să necesite împlinire. Și, de asemenea, El nu are pe nimeni de la care să primească. În mod similar, toate acțiunile tale vor fi pentru a dărui și a aduce beneficii altora. Astfel, îți veți egaliza forma cu forma calităților Creatorului, iar aceasta este Dvekut spirituală.

Există un discernământ al „minții" și un discernământ al „inimii" în această echivalență a formei menționată mai sus. Angajamentul în Tora și Mițvot pentru a conferi mulțumire Creatorului este echivalența de formă în minte. Acest lucru se datorează faptului că, Creatorul nu se gândește la El însuși - dacă există sau dacă veghează asupra creațiilor Sale și alte astfel de îndoieli. În mod similar, cel care dorește să obțină echivalența formei nu trebuie nici el să se gândească la aceste lucruri, atunci când îi este clar că nici Creatorul nu se gândește la ele, deoarece nu există o disparitate de formă mai mare decât aceasta. Prin urmare, oricine se gândește la astfel de lucruri este cu siguranță separat de El și nu va atinge niciodată echivalența de formă.

Aceasta este ceea ce au spus înțelepții noștri: „Toate acțiunile voastre să fie de dragul Creatorului", adică Dvekut cu Creatorul. Nu faceți nimic care să nu conducă la acest scop, Dvekut. Acest lucru înseamnă că toate acțiunile voastre vor fi pentru a dărui și a aduce beneficii semenilor voștri. În acel moment, veți atinge echivalența de formă cu Creatorul - așa cum toate acțiunile Sale sunt pentru a dărui și a aduce beneficii celorlalți, așa și voi, toate acțiunile voastre vor fi doar pentru a dărui și a aduce beneficii celorlalți. Aceasta este Dvekut completă.

Ne-am putea întreba în legătură cu aceasta: „Cum se poate ca fiecare acțiune a cuiva să fie în beneficiul altora? La urma urmei, el trebuie să muncească pentru a se întreține pe sine și familia sa". Răspunsul este că acele fapte pe care le face din necesitate, pentru a obține strictul necesar pentru a putea exista, acea acțiune necesară nu este nici lăudată, nici condamnată. În acest caz nu se consideră că ar face ceva pentru sine.

Oricine pătrunde în miezul lucrurilor va fi cu siguranță surprins de modul în care se poate ajunge la o echivalență completă a formei, astfel încât toate acțiunile omului să fie pentru a dărui altora, deși esența omului este de a primi doar pentru sine. Prin natura noastră, suntem incapabili să facem chiar și cel mai mic lucru în beneficiul altora iar atunci când le dăruim altora, suntem obligați să ne așteptăm că, în cele din urmă, vom primi o recompensă valoroasă. Dacă ne îndoim câtuși de puțin de recompensă, ne vom abține să acționăm. Prin urmare, cum se poate ca fiecare acțiune a omului să fie doar pentru a dărui altora și nu pentru sine?

Într-adevăr, recunosc că acesta este un lucru foarte dificil. Nimeni nu-și poate schimba natura cu care a fost creat, care este de a primi doar pentru sine și cu atât mai puțin să-și inverseze natura de la o extremă la alta, adică să nu primească nimic pentru sine și în schimb, să acționeze doar pentru a dărui.

Dar exact acesta este motivul pentru care Creatorul ne-a dat Tora și Mițvot, pe care ni s-a poruncit să le facem doar pentru a dărui satisfacție Creatorului. Dacă nu ar fi fost angajarea în Tora și Mițvot Lișma [de dragul Ei], pentru a aduce mulțumire Creatorului cu ele și nu pentru a beneficia noi înșine, nu ar fi existat nicio tactică în lume care să ne fi putut ajuta să ne inversăm natura.

Acum puteți înțelege rigurozitatea angajamentului în Tora și Mițvot Lișma. Dacă intenția cuiva în Tora și Mițvot nu este de a-I aduce beneficii Creatorului, ci de a obține beneficii personale, nu numai că natura dorinței de a primi din el nu va fi inversată, ba chiar, dorința de a primi din el va fi mult mai mare decât ceea ce i-a fost dat prin natura creației sale, așa cum am explicat în introducerea la comentariul Sulam din primul volum, a se vedea acolo punctele 30-31.

Dar care sunt virtuțile celui care a fost răsplătit cu Dvekut cu Creatorul? Ele nu sunt specificate nicăieri, existând doar câteva indicații subtile. Totuși, pentru a clarifica subiectele din eseul meu, trebuie să dezvălui puțin, atât cât este necesar.

Voi explica subiectele prin intermediul unei alegorii. Corpul cu organele sale sunt unul. Întregul corp schimbă gânduri și senzații cu fiecare dintre organele sale. De exemplu, dacă întregul corp consideră că un anumit organ ar trebui să-l servească și să-l mulțumească, acest organ cunoaște imediat acel gând și oferă plăcerea imaginată. De asemenea, dacă un organ gândește și simte că locul în care se află este îngust, restul corpului cunoaște imediat acest gând și această senzație și îl mută într-un loc confortabil.

Pe de altă parte, dacă un organ este separat de corp, ei devin două entități separate; restul corpului nu mai cunoaște nevoile organului separat, iar organul nu mai cunoaște gândurile corpului, pentru a-l servi și a-i aduce beneficii. Dar dacă ar veni un medic și ar reconecta organul la corp, ca mai înainte, organul ar cunoaște din nou gândurile și nevoile restului corpului, iar restul corpului ar cunoaște din nou nevoile organului.

Conform acestei alegorii, putem înțelege meritul celui care a fost recompensat cu Dvekut cu Creatorul. Am demonstrat deja (în „Introducerea la Cartea Zohar", punctul 9, și în comentariul meu la Idra Zuta) că sufletul este o iluminare care se extinde de la sinele Lui. Această iluminare a fost separată de Creator prin faptul că, Creatorul a îmbrăcat-o cu o dorință de a primi. Acest lucru se întâmplă deoarece gândul creației, de a face bine creaturilor Sale, a creat în fiecare suflet o dorință de a primi plăcere. Astfel, această disparitate de formă a dorinței de a primi a separat acea iluminare de sinele Său și a transformat-o într-o parte separată de El. Vedeți acolo în sursă, deoarece aici nu este locul potrivit pentru a detalia acest lucru.

Rezultă că fiecare suflet a fost inclus în sinele Său înainte de a fi fost creat. Dar odată cu crearea sa, adică împreună cu natura dorinței de a primi plăcere care i-a fost insuflată, a dobândit disparitatea de formă și a fost separat de Creator, a cărui singură dorință este să dăruiască. Acest lucru se întâmplă deoarece, așa cum am explicat mai sus, disparitatea de formă separă în spiritualitate, așa cum o face toporul în corporalitate.

Astfel, acum sufletul este complet similar cu alegoria despre organul care a fost retezat și separat de corp. Chiar dacă înainte de separare organul și întregul corp erau unul și schimbau gânduri și senzații unul cu celălalt, după ce organul a fost separat de corp, ei au devenit două entități. Acum unul nu cunoaște gândurile sau nevoile celuilalt. Situația este și mai gravă după ce sufletul este îmbrăcat într-un trup din această lume: toate legăturile pe care le-a avut înainte de separarea de sinele Său au încetat, iar ei sunt ca două entități separate.

Acum putem înțelege cu ușurință meritul celui care a fost recompensat cu aderarea la El încă o dată, adică a fost recompensat cu echivalența de formă cu Creatorul prin inversarea dorinței de a primi imprimată în el, datorită puterii din Tora și Mițvot. Aceasta a fost chiar lucrul care l-a separat de sinele Său. El a transformat-o într-o dorință de a dărui și toate acțiunile sale sunt doar pentru a dărui și pentru a aduce beneficii celorlalți, deoarece și-a echivalat forma cu Creatorul. Rezultă că el este la fel ca organul care a fost separat cândva de corp și s-a reconectat la corp: acesta cunoaște din nou gândurile restului corpului, la fel ca mai înainte de separarea de corp.

La fel este și sufletul: după ce a dobândit echivalența cu El, Îi cunoaște din nou gândurile, așa cum le cunoștea înainte de separarea de El din cauza disparității de formă a dorinței de a primi. Atunci versetul: „Cunoaște pe Dumnezeul tatălui tău" se adeverește în el, deoarece atunci este răsplătit cu o cunoaștere completă, care este cunoașterea dumnezeiască și este răsplătit cu toate secretele Torei, deoarece gândurile Sale sunt secretele Torei.

Acesta este sensul a ceea ce a spus rabinul Meir: „Celui care învață Tora Lișma îi sunt acordate multe lucruri. Secretele și aromele Torei îi sunt revelate, iar el devine ca un izvor care curge la nesfârșit". După cum am spus, prin angajamentul în Tora Lișma, cu scopul de a aduce mulțumire Creatorului său prin implicarea sa în Tora, și nicidecum pentru propriul său beneficiu, i se garantează că va adera la  Creator. Acest lucru înseamnă că va atinge echivalența de formă, toate acțiunile sale vor fi în beneficiul altora și nicidecum al său, la fel ca și Creatorul, ale cărui acțiuni sunt doar pentru a dărui și a aduce beneficii altora.

Astfel, el se întoarce la Dvekut cu Creatorul, așa cum era sufletul înainte de crearea sa. Prin urmare, i se acordă multe lucruri și este recompensat cu secretele și aromele Torei. Deoarece s-a reconectat cu Creatorul, el cunoaște din nou gândurile Creatorului, ca în alegoria despre organul care a fost reatașat la corp. Gândurile Creatorului sunt numite „secrete și arome ale Torei". Astfel, cel care învață Tora Lișma este răsplătit cu secretele și aromele Torei care îi sunt revelate, iar el devine ca un izvor care curge la nesfârșit datorită înlăturării partițiilor care îl separau de Creator, redevenind unul cu El, ca înainte de a fi fost creat.

Într-adevăr, întreaga Tora, revelată și ascunsă, este gândul Creatorului, fără nicio diferență. Cu toate acestea, este ca omul care se îneacă în râu și prietenul îi aruncă o frânghie pentru a-l salva. Dacă acela care se îneacă prinde frânghia de capătul care-i este aproape, prietenul său îl poate salva și-l poate scoate din râu.

La fel este și Tora: Fiind în întregime gândurile Creatorului, ea este ca o funie pe care Creatorul o aruncă oamenilor pentru a-i salva și a-i scoate din Klipot [coji]. Capătul funiei, care este aproape de toți oamenii, este Tora revelată, care nu necesită nicio intenție sau gând. Mai mult, chiar și atunci când există o gândire greșită în Mițvot, Creatorul tot o acceptă, așa cum este scris: „Omul trebuie să se angajeze întotdeauna în Tora și Mițvot Lo Lișma [nu de dragul ei], deoarece din Lo Lișma va ajunge la Lișma [de dragul ei]".

Prin urmare, Tora și Mițvot sunt capătul funiei și nu există persoană în lume care să nu-l poată apuca. Dacă cineva îl apucă strâns, adică este răsplătit cu angajarea în Tora și Mițvot Lișma, pentru a aduce mulțumire Creatorului său și nu lui însuși, Tora și Mițvot îl conduc la echivalența de formă cu Creatorul. Acesta este sensul expresiei „și să aderi la El".

În acel moment, el va fi recompensat cu atingerea tuturor gândurilor Creatorului, numite „secrete ale Torei" și "arome ale Torei", care sunt restul funiei. Cu toate acestea, omul este recompensat doar după ce a atins Dvekut completă.

Motivul pentru care comparăm gândurile Creatorului, adică secretele Torei și aromele Torei, cu o funie este că există multe grade în echivalența formei cu Creatorul. Prin urmare, există multe grade în funie în atingerea secretelor Torei. Măsura în care omul atinge secretele Torei și cunoaște gândurile Sale, este aceeași cu măsura echivalenței de formă cu Creatorul.

Per total, există cinci grade: Nefeș, Ruach, Neșama, Haya, Yechida și fiecare dintre acestea le conține pe toate celelalte. De asemenea, fiecare conține cinci grade, iar fiecare dintre acestea conține cel puțin douăzeci și cinci de grade.

Acestea mai sunt numite și „lumi", deoarece înțelepții noștri au spus: „în viitor, Creatorul va acorda fiecărui drept 310 lumi". Motivul pentru care gradele atingerii Lui sunt numite „lumi" este acela că numele Olam [lume] are două sensuri:

1. Toți cei care vin în acea lume au aceeași senzație și tot ceea ce vede cineva, aude și simte, este ceea ce văd, aud și simt toți cei care ajung în acea lume.
2. Toți cei care vin în acea lume „ascunsă" nu pot cunoaște sau obține nimic dintr-o altă lume.

Aceste două grade se regăsesc și în atingere:

1. Oricine a fost recompensat cu un anumit grad, cunoaște și atinge în el tot ceea ce au atins cei care au ajuns la acel grad, din toate generațiile care au fost și care vor fi. El are realizări comune cu ei, ca și cum s-ar găsi în aceeași lume.
2. Toți cei care au ajuns la acel grad nu vor fi capabili să cunoască sau să obțină ceea ce există în alt grad. Este ca în această lume: ei nu pot ști nimic din ceea ce există în lumea adevărului. Acesta este motivul pentru care gradele sunt numite „lumi".

Din acest motiv, cei cu realizări pot compune cărți și își pot pune realizările în scris, prin aluzii și alegorii. Acestea vor fi înțelese de toți cei care au fost recompensați cu gradele descrise de cărți și care au o realizare comună cu autorii. Dar cei care nu au fost răsplătiți cu întreaga măsură a gradului, la fel ca autorii, nu vor fi capabili să înțeleagă aluziile lor. Cu atât mai puțin cei care nu au fost recompensați cu nicio realizare; ei nu vor înțelege nimic despre ele, deoarece nu au nicio atingere comună.

Am spus deja că Dvekut completă și realizarea completă sunt împărțite în total în 125 de grade. În consecință, înainte de zilele lui Mesia, este imposibil să fie acordate toate cele 125 de grade. Și există două diferențe între generația lui Mesia și toate celelalte generații:

1. Numai în generația lui Mesia este posibil să se atingă toate cele 125 de grade și în nicio altă generație.
2. De-a lungul generațiilor, cei care au urcat și au fost recompensați cu Dvekut au fost puțini, așa cum au scris înțelepții noștri despre versetul: „Am găsit o persoană dintr-o mie, o mie intră în cameră și una iese la lumină", referindu-se la Dvekut și realizare. Dar în generația lui Mesia, oricine poate fi răsplătit cu Dvekut și realizare, așa cum s-a spus: „Pentru că pământul va fi plin de cunoașterea Domnului", „Și nu vor mai învăța fiecare pe aproapele său și fiecare pe fratele său, spunând: „Cunoaște pe Domnul", pentru că toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic dintre ei până la cel mai mare dintre ei".

O excepție a fost Rașbi și generația sa, autorii cărții Zohar, cărora li s-au acordat toate cele 125 de grade în deplinătate, chiar dacă s-a întâmplat înainte de zilele lui Mesia. S-a spus despre el și discipolii săi: „Un înțelept este de preferat unui profet". De aceea, găsim adesea în Zohar că nu va mai fi o generație ca aceea a lui Rașbi până la generația Regelui Mesia. Acesta este motivul pentru care compoziția sa a făcut o impresie atât de mare în lume, deoarece secretele Torei din ea ocupă nivelul tuturor celor 125 de grade.

Acesta este motivul pentru care se spune în Zohar că această carte, Zohar, va fi dezvăluită doar la Sfârșitul Zilelor, în zilele lui Mesia. Este așa deoarece am spus deja că, dacă gradele celor care examinează nu sunt la măsura deplină a gradului autorului, aceștia nu vor înțelege aluziile sale, deoarece nu au o atingere comună. 

Deoarece gradul autorilor Zohar-ului este la nivelul complet al celor 125 de grade, ele nu pot fi atinse înainte de zilele lui Mesia. Rezultă că nu va exista nicio realizare comună cu autorii Zohar-ului în generațiile anterioare zilelor lui Mesia. Prin urmare, cartea Zohar nu a putut fi revelată în generațiile anterioare generației lui Mesia.

Aceasta este o dovadă clară că generația noastră a ajuns la zilele lui Mesia. Putem vedea că toate interpretările Cărții Zohar anterioare interpretării noastre nu au clarificat nici măcar zece la sută din locurile dificile din Zohar. Chiar și în puținul pe care l-au clarificat, cuvintele lor sunt aproape la fel de obscure ca și cuvintele din Zohar.

Dar în generația noastră, am fost recompensați cu comentariul Sulam [Scara], care este o interpretare completă a tuturor cuvintelor din Zohar. Mai mult, nu numai că nu lasă nicio chestiune neclară din întreaga carte Zohar, fără să o interpreteze, dar clarificările se bazează pe o analiză directă, pe care orice persoană dotată cu o inteligență medie o poate înțelege. Și din moment ce Zohar-ul a apărut în generația noastră, este o dovadă clară că suntem deja în zilele lui Mesia, la începutul acelei generații despre care s-a spus: „căci pământul va fi plin de cunoașterea Domnului".

Trebuie să știm că lucrurile spirituale nu sunt precum cele trupești, în care a da și a primi vin la un loc. În spiritualitate, momentul dăruirii și momentul primirii sunt separate. Acest lucru se datorează faptului că mai întâi totul a fost dat de Creator celui care primește, iar în această dăruire, El îi dă aceluia doar șansa de a primi. Iar el nu primește nimic până când nu este sfințit și purificat în mod corespunzător, abia atunci este recompensat cu primirea. Astfel, poate dura mult timp între momentul dăruirii și momentul primirii.

În consecință, a spune că această generație a ajuns deja la versetul „căci pământul va fi plin de cunoașterea Domnului" se referă doar la dăruire. Însă noi nu am ajuns încă la o stare de primire. Când ne vom purifica, sfinți, vom studia și vom munci în măsura dorită, va sosi momentul primirii, iar versetul „căci pământul va fi plin de cunoașterea Domnului" se va adeveri în noi.

De asemenea, se știe că răscumpărarea și atingerea completă se întrepătrund. Dovada este că oricine este atras de secretele Torei este, de asemenea, atras de țara lui Israel. De aceea ni s-a promis, „căci pământul va fi plin de cunoașterea Domnului", doar la Sfârșitul Zilelor, în timpul răscumpărării.

Astfel, așa cum nu am fost încă răsplătiți cu timpul primirii în atingere completă, ci doar cu un timp de dăruire, prin care ni s-a dat o șansă de a realiza atingerea completă, la fel este și cu răscumpărarea. Am fost răsplătiți cu ea doar sub formă de dăruire. Adevărul este că, Creatorul a eliberat pământul nostru sfânt de străini și ni l-a dat înapoi, dar noi nu am primit țara sub autoritatea noastră, deoarece timpul primirii nu a venit încă, așa cum am explicat în legătură cu atingerea completă.

Astfel, El a dat, dar noi nu am primit, deoarece nu avem independență economică și nu există independență politică fără independență economică. În plus, nu există răscumpărare a trupului fără o răscumpărare a sufletului. Atât timp cât majoritatea oamenilor sunt captivi în culturile străine ale națiunilor și sunt incapabili de religia și cultura Israelului, trupurile vor fi, și ele, captive sub forțele străine. În această privință, țara este încă în mâinile străinilor.

Dovada este că nimeni nu este încântat de răscumpărare, așa cum ar fi trebuit să fie cu o răscumpărare venită după două milenii. Nu numai că cei din diaspora nu sunt înclinați să vină la noi și să se bucure de răscumpărare, dar o mare parte din cei care au fost răscumpărați și locuiesc deja printre noi abia așteaptă să scape de această răscumpărare și să se întoarcă în țările din care au venit.

Astfel, chiar dacă Creatorul a eliberat țara din mâinile națiunilor și ne-a dat-o nouă, noi nu am primit-o și nu ne bucurăm de ea. Dar, odată cu această dăruire, Creatorul ne-a oferit o oportunitate de răscumpărare, de a fi purificați și sfințiți și de a ne asuma munca Creatorului în Tora și Mițvot Lișma. În acel moment, Templul va fi construit și noi vom primi țara sub propria noastră autoritate. Atunci vom trăi și vom simți bucuria răscumpărării.

Dar atât timp cât nu am ajuns la acest lucru, nimic nu se va schimba. Nu există nicio diferență între comportamentul actual al țării și ceea ce a fost în timpul în care se afla încă sub mâinile străinilor, în ceea ce privește legea, economia și în lucrarea Creatorului. Astfel, tot ceea ce avem este o oportunitate de răscumpărare.

Rezultă că generația noastră este generația zilelor lui Mesia. Acesta este motivul pentru care ni s-a acordat răscumpărarea pământului nostru sfânt din mâinile străinilor. De asemenea, am fost răsplătiți cu revelația Cărții Zohar, care este începutul realizării versetului: „Pentru că pământul va fi plin de cunoașterea Domnului". „Și ei nu vor mai învăța pe nimeni... pentru că toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic dintre ei până la cel mai mare dintre ei."

Cu toate acestea, dintre cele două, am fost răsplătiți doar cu dăruirea din partea Creatorului, dar nu am primit nimic în mâinile noastre. În schimb, ni s-a dat șansa de a începe cu munca Creatorului, de a ne angaja în Tora și Mițvot Lișma. Apoi ni se va acorda marele succes promis generației lui Mesia, pe care toate generațiile dinaintea noastră nu l-au cunoscut. Și atunci vom fi răsplătiți cu timpul primirii atât a atingerii complete, cât și a răscumpărării complete.

Astfel, am explicat pe deplin răspunsul înțelepților noștri la întrebarea: „Cum este posibil să aderăm la El?", despre care au spus că înseamnă „aderă la calitățile Lui". Acest lucru este adevărat din două motive: 1) Dvekut spiritual nu stă în proximitatea locului, ci în echivalența formei. 2) Deoarece sufletul a fost separat de sinele Lui doar datorită dorinței de a primi pe care Creatorul a imprimat-o în el, de îndată ce El a separat dorința de a primi de suflet , acesta s-a întors în mod natural la starea de Dvekut pe care a avut-o anterior cu sinele Său.

Toate acestea însă, sunt în teorie. De fapt, ei nu au răspuns cu nimic la explicația aderării la calitățile Sale, ceea ce înseamnă a separa dorința de a primi, imprimată în natura creației, și a ajunge la dorința de a dărui - opusul naturii sale.

Ceea ce am explicat, că acela care se îneacă în râu trebuie să se prindă ferm de frânghie, iar înainte de a se angaja în Tora și Mițvot Lișma într-un mod în care să nu se întoarcă la nebunie, nu se consideră că se prinde ferm de frânghie, întrebarea revine: Unde va găsi omul motivația de a se strădui din toată inima doar pentru a aduce mulțumire Creatorului său? La urma urmei, nimeni nu poate face nicio mișcare fără un beneficiu personal, așa cum o mașină nu poate funcționa fără combustibil. Dacă nu există niciun beneficiu pentru sine, ci doar mulțumire pentru Creatorul său, el nu va avea combustibil pentru muncă.

Răspunsul este că oricine atinge suficient măreția Sa, dăruirea pe care I-o Lui face este inversată în primire, așa cum este scris în Masechet Kidușin (p 7a): față de o persoană importantă, atunci când femeia îi dă bani, se consideră că ea primește și astfel este sfințită.

La fel este și cu Creatorul: Dacă cineva atinge măreția Sa, nu există o primire mai mare decât aceea de a aduce mulțumire Creatorului său. Acesta este un combustibil suficient pentru a munci și a se strădui din toată inima pentru a aduce mulțumire Lui. Dar, în mod clar, atât timp cât cineva nu a atins suficient măreția Sa, nu va considera că a oferi mulțumire Creatorului este o primire suficientă pentru a-și da inima și sufletul Creatorului.

Prin urmare, de fiecare dată când își propune cu adevărat doar să aducă mulțumire Creatorului său și nu lui însuși, își va pierde imediat puterea de a lucra, deoarece va fi ca o mașină fără combustibil, din moment ce nu poți mișca un membru fără să obții un beneficiu pentru tine însuți. Cu atât mai mult în cazul unei munci atât de mari precum dăruirea inimii și a sufletului, așa cum este dictat în Tora. Fără îndoială, el nu va putea face acest lucru fără a atrage o anumită primire a plăcerii pentru sine.

Într-adevăr, obținerea măreției Sale într-o măsură în care dăruirea să devină primire, așa cum se menționează cu privire la o persoană importantă, nu este deloc dificilă. Toată lumea cunoaște măreția Creatorului, care a creat totul și consumă totul, fără început și fără sfârșit, și a cărui sublimitate este nesfârșită.

Cu toate acestea, dificultatea este în faptul că măsura măreției nu depinde de individ, ci de mediu. De exemplu, chiar dacă o persoană este plină de virtuți, dar mediul nu o apreciază ca atare, ea va fi întotdeauna lipsită de spirit și nu va fi capabilă să se mândrească cu virtuțile sale, deși nu are nicio îndoială că acestea sunt adevărate. Și invers, o persoană care nu are niciun merit, dar mediul o respectă ca și cum ar fi virtuoasă, acea persoană va fi plină de mândrie, deoarece măsura importanței și măreției este în întregime în seama mediului.

Atunci când o persoană vede că mediul subestimează lucrarea Sa și nu-I apreciază în mod corespunzător măreția, ea nu poate depăși mediul. Astfel, nu poate obține măreția Sa și devine neglijentă în timpul muncii, la fel ca ei.

Din moment ce nu are baza necesară pentru a obține măreția Sa, este evident că omul nu va fi capabil să lucreze pentru a aduce mulțumire Creatorului său și nu lui însuși, deoarece nu va avea nicio motivație pentru a depune efort, iar „dacă nu ai muncit și ai găsit, nu crede". Singurul sfat pentru aceasta este fie să muncească pentru sine, fie să nu muncească deloc, deoarece a oferi mulțumire Creatorului său nu va fi pentru el echivalent cu a primi.

Acum puteți înțelege versetul: „În mulțimea de oameni este slava regelui", deoarece măsura măreției vine din mediul înconjurător, cu două condiții:

1. Măsura de apreciere a mediului.
2. Dimensiunea mediului. Astfel, „În mulțimea de oameni este slava regelui".

Din cauza marii dificultăți în această privință, înțelepții noștri ne-au sfătuit: „Fă-ți un Rav [profesor/persoană mare] și cumpără-ți un prieten". Aceasta înseamnă că omul ar trebui să-și aleagă o persoană importantă și renumită care să fie Ravul său și de la el va putea ajunge să se angajeze în Tora și Mițvot pentru a aduce mulțumire Creatorului său. Acest lucru se întâmplă deoarece există două facilități în ceea ce-l privește pe Rav:

1. Deoarece acesta este o persoană importantă, studentul îi poate dărui mulțumire, pe baza sublimității Ravului său, fiindcă dăruirea devine ca o primire pentru el. Acesta este un combustibil natural, astfel încât el își poate înmulți mereu actele de dăruire. Odată ce se obișnuiește să se angajeze în dăruire față de Rav, poate transfera acest lucru și la angajamentul în Tora și Mițvot Lișma față de Creator, deoarece obiceiul devine o a doua natură.
2. Echivalența formei cu Creatorul nu ajută dacă nu este pentru totdeauna, „Până când Cel care cunoaște misterele va mărturisi că omul nu se va întoarce la nebunie". Nu același lucru se întâmplă cu echivalența formei cu Ravul său. Din moment ce Ravul este în această lume, în timp, echivalența formei cu el îl ajută chiar dacă este doar una temporară și mai târziu omul devine din nou acru.

Astfel, de fiecare dată când își egalizează forma cu Ravul său, omul aderă la el pentru o perioadă de timp. Ca urmare, obține cunoștințele și gândurile Ravului, în funcție de măsura sa de Dvekut, așa cum am explicat în alegoria despre organul care a fost tăiat din corp și a fost reunit cu acesta.

Din acest motiv, studentul poate folosi atingerea de către Ravul său a măreției Creatorului, care inversează dăruirea în primire, fiind un combustibil suficient pentru a-și dărui inima și sufletul. În acel moment, studentul va fi capabil, la rândul său, să se angajeze în Tora și Mițvot Lișma cu inima și sufletul său, acesta fiind remediul care produce Dvekut eternă cu Creatorul.

Acum puteți înțelege ce au spus înțelepții noștri (Brachot 7b): „A sluji în Tora este mai important decât a o învăța, așa cum se spune: „Elisei, fiul lui Șafat, este aici, cel care a turnat apă pe mâinile lui Ilie". Nu se spune „a învățat", ci „a turnat"." Acest lucru este uluitor; cum pot fi faptele simple mai mari decât studiul înțelepciunii și cunoaștere?

Dar, conform celor de mai sus, înțelegem pe deplin că a-l sluji pe Rav cu trupul și sufletul pentru a-i aduce mulțumire Ravului său îl aduce la Dvekut cu Ravul său, adică la echivalența de formă. Prin aceasta, el primește gândurile și cunoștințele lui Rav sub formă de „de la gură la gură", care este Dvekut a spiritului cu spiritul. În acest fel, el este recompensat cu obținerea măreției Sale suficient cât să transforme dăruirea în primire, pentru a deveni un combustibil suficient pentru devoțiune, până când este recompensat cu Dvekut cu Creatorul.

Acest lucru nu este valabil în ceea ce privește învățarea Torei cu Ravul său, deoarece acest lucru trebuie să fie pentru propriul său beneficiu și nu produce Dvekut. Aceasta este considerată „de la gură la ureche". Astfel, slujirea îi aduce studentului gândurile lui Rav, iar învățarea doar cuvintele lui Rav. Ca atare, meritul de a-l servi este mai mare decât meritul de a învăța, așa cum este importanța gândurilor lui Rav în comparație cu aceea a cuvintelor lui Rav, sau ca importanța „de la gură la gură" în comparație cu „de la gură la ureche".

Însă toate acestea sunt adevărate dacă serviciul este cu intenția de a-i oferi mulțumire lui Rav. Dar dacă serviciul este în beneficiul omului, un astfel de serviciu nu îl poate aduce la Dvekut cu Ravul său, astfel încât învățarea cu Ravul este cu siguranță mai importantă decât servirea acestuia.

Cu toate acestea, așa cum am spus cu privire la obținerea măreției Sale, un mediu care nu Îl apreciază în mod corespunzător slăbește individul și-l împiedică să obțină măreția Sa. Acest lucru este valabil cu siguranță și în ceea ce privește Ravul cuiva. Un mediu care nu-l apreciază în mod corespunzător pe Rav îl împiedică pe student să obțină așa cum trebuie măreția Ravului său.

Din acest motiv, înțelepții noștri au spus: „Fă-ți un Rav și cumpără-ți un prieten". Aceasta înseamnă că omul își poate face un mediu nou. Acest mediu îl va ajuta să obțină măreția Ravului său prin iubirea prietenilor care îi apreciază Ravul. Prin discuțiile prietenilor despre măreția Ravului, fiecare dintre ei primește senzația măreției sale. Astfel, dăruirea față de Ravul său devine primire și motivație suficientă, într-o măsură care îl va determina să se angajeze în Tora și Mițvot Lișma.

S-a spus despre aceasta: „Tora se dobândește prin patruzeci și opt de virtuți, prin slujirea înțelepților și prin meticulozitatea prietenilor". Este așa deoarece, pe lângă slujirea Ravului, este nevoie și de meticulozitatea prietenilor, adică de influența prietenilor, astfel încât aceștia să-l influențeze pentru ca el să obțină măreția Ravului său, deoarece obținerea măreției depinde în întregime de mediu, iar o singură persoană nu poate face absolut nimic în acest sens.

Totuși, există două condiții pentru a obține măreția:

1. Întotdeauna să asculți și să accepți ceea ce apreciază mediul, pe măsura măreției lor.
2. Mediul ar trebui să fie important, după cum este scris: „În mulțimea de oameni este gloria regelui".

Pentru a primi prima condiție, fiecare student trebuie să simtă că este cel mai mic dintre toți prietenii. În această stare, el va fi capabil să primească aprecierea măreției de la toată lumea, deoarece unul mare nu poate primi de la unul mai mic, cu atât mai puțin să fie impresionat de cuvintele sale. Mai degrabă, doar cel mic este impresionat de aprecierea celui mare.

Pentru a doua condiție, fiecare student trebuie să laude virtuțile fiecărui prieten și să-l prețuiască ca și cum ar fi cel mai mare din generație. Atunci mediul îl va influența ca și cum ar fi un mediu mare, așa cum ar trebui să fie, deoarece calitatea este mai importantă decât cantitatea.