Înțelepciunea Cabalei și filozofia

 CE ESTE SPIRITUALITATEA?

Filozofii s-au străduit din răsputeri să dovedească faptul că realitatea corporală este vlăstarul spiritualității și că sufletul dă naștere trupului. Și totuși, cuvintele lor sunt imposibil de acceptat în inimă. Greșeala lor principală constă din percepția eronată a spiritualității: ei au stabilit faptul că spiritualitatea a dat naștere corporalității, ceea ce este, cu siguranță, o minciună.

Orice părinte trebuie să semene cât de cât cu progenitura sa. Această relație părinte/copil determină calea pe care o vor urma descendenții săi . În plus, orice operator trebuie să aibă o oarecare legătură cu operația sa, prin care să o contacteze. Dacă spuneți că spiritualitatea este lipsită incidente corporale, atunci acea cale nu există și nici relația prin care spiritualul să poată contacta și pune în mișcare corporalitatea.

Înțelegerea semnificației cuvântului „spiritualitate” nu are nimic de-a face cu filozofia. Deoarece, cum pot ei discuta despre un lucru pe care nu l-au văzut sau simțit vreodată? Pe ce se bazează ei? 

Dacă există o definiție care să poată deosebi spiritualul de corporal, atunci ea aparține exclusiv acelora care au atins și au simțit spiritualul. Aceștia sunt cabaliștii veritabili; prin urmare, avem nevoie de înțelepciunea Cabalei. 

 OPINIA FILOZOFIEI CU PRIVIRE LA ESENȚA SA

Filozofiei îi place să se ocupe de esența Sa și să demonstreze regulile de negare care I se aplică Lui. Pe când Cabala, nu se ocupă de astfel de lucruri: cum poate fi definit ceva în interiorul unui concept imposibil de atins și imperceptibil?  Într-adevăr, definiția prin negare este la fel de validă ca și cea prin confirmare. Dacă observi de departe un obiect și recunoști ceea ce îl neagă, adică tot ceea ce nu este el, se consideră că l-ai văzut și l-ai recunoscut într-o oarecare măsură. Dacă un obiect este în afara câmpului vizual, atunci nici măcar ceea ce îl neagă nu este aparent.  

Dacă, de exemplu, observăm de departe o imagine neagră  despre care putem totuși afirma că nu este nici om și nici pasăre, se consideră că am văzut imaginea. Dacă ea ar fi fost ceva mai departe, nu am mai fi putut determina faptul că nu este vorba de o persoană. 

Aceasta este originea confuziei și a nulității lor. Filozofiei îi place să se mândrească cu faptul că înțelege tot ceea ce nu este esența Sa. Pe când înțelepții Cabalei, își astupă aici gura cu mâna și nu-I dau nici măcar un nume simplu, căci ceea ce nu atingem nu putem defini prin nume sau cuvânt, deoarece cuvântul indică un anumit grad de percepție a acelui lucru. În schimb, cabaliștii vorbesc pe larg despre iluminarea Sa din realitate, adică despre acele iluminări pe care le-au atins și care sunt la fel de valide ca percepția tangibilă. 

 SPIRITUALUL ESTE O FORȚĂ FĂRĂ TRUP

Astfel definesc cabaliștii „spiritualitatea” și despre acest lucru vorbesc ei. Ea nu are imagine, nici  spațiu, nici timp și nici vreo altă valoare corporală (și în opinia mea, filozofia a îmbrăcat în general o mantie care nu-i aparține, șterpelind definițiile din înțelepciunea Cabalei și făcând delicatese cu ajutorul înțelegerii umane. Altfel ei nu s-ar fi gândit niciodată să fabrice o astfel de înțelepciune). Această forță însă, este doar una potențială, nefiind o forță îmbracată într-un corp obișnuit, lumesc, ci o forță fără corp.  

 UN KLI (VAS) SPIRITUAL SE NUMEȘTE „FORȚĂ”

Aici este locul potrivit pentru a sublinia faptul că forța de care vorbește spiritualitatea nu se referă la lumina spirituală în sine. Lumina spirituală se extinde direct din esența Sa și prin urmare este același lucru cu esența Sa. Aceasta înseamnă că nici în cazul luminii spirituale nu avem nicio percepție sau înțelegere pe care să o putem defini printr-un nume. Chiar și numele „lumină” este unul împrumutat și nereal. De aceea, trebuie să știm că numele „forță” fără corp se referă în mod special la Kli-ul spiritual.

 LUMINI ȘI KELIM (VASE)

Prin urmare, nu trebuie să ne întrebăm cum au putut înțelepții Cabalei să facă diferența dintre diversele lumini. Aceste observații nu se referă la lumini ci la impresiile Kli-ului, care este forța menționată mai sus, afectat de întâlnirea sa cu lumina.

 KELIM ȘI LUMINI (SEMNIFICAȚIA CUVINTELOR)

Aici trebuie trasă linia între cadou și iubirea pe care o creează el. Luminile, adică impresia lor asupra Kli-ului, ceea ce este perceptibil, se cheamă „formă și materie la un loc.” Impresia este forma iar forța mai sus menționată este materia.

Însă iubirea care se creează este considerată a fi „formă fără materie.” Ceea ce înseamnă că, dacă separăm iubirea de cadou, ca și cum aceasta n-ar fi fost niciodată îmbrăcată într-un dar tangibil ci doar în numele abstract „iubirea Creatorului,” ea ar fi fost considerată „formă.” În acest sens, practicarea ei se cheamă „Cabala formativă.” Iar iubirea este considerată reală chiar și în acest caz, dar fără nicio similaritate cu latura formativă a filozofiei, pentru că spiritul acestei iubiri rămâne în ceea ce s-a dobândit, complet separat de cadou, care este lumina însăși.  

MATERIE ȘI FORMĂ ÎN CABALA

Motivul este acela că, deși această iubire este doar o consecință a cadoului, ea este totuși mult mai importantă decât darul în sine. Este ca un mare rege care-i dă un cadou mărunt unui om. Deși darul în sine nu are nicio valoare, iubirea și atenția regelui îl face de neprețuit. Drept urmare, iubirea este separată în întregime de materie, care este lumina și cadoul, astfel încât munca și distincția să rămână gravate în ceea ce s-a realizat, doar cu iubire, pe când cadoul este ca și uitat, scos din inimă. De aceea, acest aspect al înțelepciunii se numește „Înțelepciunea Cabalei formative” și constituie cea mai importantă parte a acestei înțelepciuni.  

ABYA

Această iubire constă din patru părți care seamănă cu dragostea omenească: când primim un cadou prima oară, nu ne referim la cel care ni l-a dat ca la cineva care ne iubește, cu atât mai mult dacă dăruitorul este cineva important iar primitorul nu este egal în rang cu el.

Dar dăruirea repetată și perseverența va face chiar și persoana cea mai importantă să pară un iubit cu adevărat egal. Este așa pentru că legea iubirii nu se aplică între unul mic și altul mare, iar cei care se iubesc cu adevărat trebuie să se simtă egali.  

Astfel, puteți măsura aici patru niveluri de iubire. Întâmplarea se cheamă Asia, repetarea dăruirii darului se numește Yețira iar apariția iubirii se numește Bria.

Aici începe studiul formativ al înțelepciunii Cabalei, pentru că la acest nivel iubirea este separată de daruri. Acesta este înțelesul expresiei „și creează întuneric” adică lumina este îndepărtată din Yețira și iubirea rămâne fără lumină, fără darurile sale. 

Apoi vine Ațilut. După ce a gustat și a separat complet forma de materie, ca în „și creează întuneric,” a devenit vrednic să urce la nivelul de Ațilut, acolo unde forma îmbracă din nou substanța, adică lumina este împreună cu iubirea.

 ORIGINEA SUFLETULUI

Tot ce este spiritual este perceput ca o forță separată de corp pentru că nu are imagine corporală. Totuși, din această cauză, ea rămâne izolată și complet separată de material. Într-o astfel de stare, cum poate pune ceva material în mișcare și cu atât mai mult, cum poate da naștere la ceva fizic, dacă nu are nicio posibilitate de a ajunge la un contact cu materialul? 

 ELEMENTUL ACID

Adevărul este însă, că forța este considerată a fi, ea însăși, o materie autentică, la fel ca oricare altă materie corporală din lumea concretă iar faptul că nu are o imagine care să poată fi percepută de simțurile omenești nu reduce valoarea substanței sale, numită „forță”. 

Să luăm ca exemplu o moleculă de oxigen: este parte constitutivă a majorității materialelor din lume. Dar dacă iei o sticlă de oxigen pur, neamestecat cu altă substanță, observi că sticla pare complet goală. Nu vei putea observa nimic în ea; va fi la fel ca aerul, imposibil de atins și invizibil pentru ochi. 

Dacă îndepărtăm dopul și mirosim, nu vom deosebi niciun miros; dacă gustăm, nu vom simți niciun gust și dacă o cântărim, va avea exact aceeași greutate cu a sticlei goale. Aceleași observații se aplică și hidrogenului, care este și el lipsit de greutate, fără miros și gust. 

Dar dacă alăturăm cele două elemente, ele se transformă imediat într-un lichid - apă potabilă, care are atât greutate cât și gust. Dacă turnăm apă peste varul nestins, se va amesteca imediat cu acesta și va deveni solidă la fel ca varul.

Astfel, elementele oxigen și hidrogen, pentru care nu aveam o percepție tangibilă, au devenit un corp solid. Atunci, cum putem considera că forțele naturale nu sunt substanțe materiale doar pentru că nu sunt aranjate în așa fel încât să poată fi percepute de simțurile noastre? Mai mult, vedem că majoritatea lucrurilor materiale tangibile din realitate au în compoziția lor primară elementul oxigen, pe care simțurile omenești nu-l pot percepe sau simți!

Mai mult, chiar și în realitatea tangibilă, solidul și lichidul pe care le putem percepe foarte clar în lumea noastră reală se pot transforma în gaze și fum la anumite temperaturi. La fel, vaporii se pot solidifica atunci când temperatura scade.

În această situație, ar trebui să ne întrebăm cum este posibil să transmiți ceva pe care tu nu îl ai. Vedem cu claritate că toate imaginile tangibile vin de la elemente care sunt, în esența lor, intangibile și nu există ca materiale de sine stătătoare. La fel, toate imaginile fixe pe care le cunoaștem și le folosim ca să definim materialele sunt inconstante și nu există de unele singure, ci, mai degrabă, îmbracă și dezbracă diverse forme sub influența anumitor condiții cum ar fi căldura sau frigul.

Partea primară a substanței corporale este „forța” din ea, deși nu suntem capabili să deosebim aceste forțe așa cum o facem cu elementele chimice. Poate că în viitor, ele vor fi descoperite în forma lor pură, așa cum au fost descoperite, de curând, elementele chimice.

FORȚA EGALĂ DIN SPIRITUALITATE ȘI LUMEA FIZICĂ

Într-un cuvânt: toate numele pe care le atribuim lucrurilor materiale sunt în întregime inventate, adică izvorăsc din percepția noastră concretă, a celor cinci simțuri. Ele nu există, de sine stătătoare. Pe de altă parte, orice definiție am atribui forței, pentru a o separa de material, ar fi și ea inventată. Chiar și atunci când știința își va atinge dezvoltarea sa maximă, tot vom fi obligați să luăm în considerare doar realitatea faptică și anume ceea ce vedem și simțim în urma acțiunilor materiale și va trebui să percepem operatorul acesteia, care este tot o substanță, la fel ca operația în sine. Există o corelație între ei, altfel nu s-ar fi ajuns la acest rezultat.

Trebuie să știm că această greșeală de a separa forța operatoare de operație vine din partea formativă a filozofiei, care insistă să dovedească faptul că acțiunea spirituală influențează operațiunea fizică. De aici au rezultat tot felul de teorii eronate, cum este cea de mai sus și de care Cabala nu are nevoie.

 TRUP ȘI SUFLET ÎN CELE SUPERIOARE

Opinia Cabalei în această chestiune este foarte clară, excluzând orice amestec al filozofiei. Deoarece în opinia cabaliștilor chiar și entitățile spirituale, separate, conceptuale, cărora filozofia le neagă caracterul material, descriindu-le ca fiind pur conceptuale, sunt purtătoare de substanță. Deși aceștia  au atins spiritualitatea, în mod sublim și abstract, ei constau totuși din corp și suflet, la fel ca omul fizic.

Prin urmare, nu trebuie să vă întrebați cum pot doi să câștige același premiu și să răspundeți că sunt complecși. Mai mult, filozofia consideră că tot ce este complex se va dezintegra și descompune, la un moment dat, adică va muri. Atunci, cum pot declara că acestea au caracter complex și etern?  

 LUMINI ȘI KELIM

Într-adevăr, considerațiile lor nu sunt și ale noastre, căci metoda înțelepților cabaliști este aceea de a descoperi dovada reală a dobândirii, făcând imposibilă revocarea sa prin îndoieli intelectuale. Dar, permiteți-mi să clarific aceste chestiuni astfel încât să poată fi înțelese de toată lumea.

Mai întâi trebuie să știm că diferența dintre lumini și Kelim [vase] este creată imediat, în prima ființă emanată din Ein Sof [infinit/fără sfârșit]. În mod natural, prima emanație este și cea mai completă și mai pură decât tot ceea ce urmează. Cu siguranță că primește acest caracter plăcut și perfect de la esența Sa, a Celui care dorește să-i acorde tot farmecul și toată plăcerea.

Se știe că măsura plăcerii este dorința de a o primi. Este așa pentru că ceea ce ne dorim cel mai mult să primim este simțit a fi cel mai plăcut lucru. Din această cauză ar trebui să discernem două aspecte în această primă emanație: „dorința de a primi,” care primește esența și esența în sine, care este primită.

Ar mai trebui să știm și că dorința de a primi este ceea ce percepem a fi „corpul” ființei emanate, adică esența sa primară, care este Kli-ul [vasul] primirii bunătății Sale. Al doilea aspect este esența bunătății primite, care este lumina Sa și care este extinsă veșnic către acea emanație.

Rezultă că este obligatoriu să distingem două discernăminte care se îmbracă unul în celălalt, chiar și în cel mai sublim lucru spiritual pe care îl poate concepe inima. Este o opinie opusă filozofiei, care a născocit faptul că entitățile separate nu sunt materiale complexe. Este evident faptul că acea „dorință de a primi” care există în mod fundamental în emanat (căci fără ea nu ar mai fi plăcere ci coerciție și nu ar mai exista nici senzația de plăcere), lipsește din esența Sa. De aceea se și numește „emanat,” pentru că nu mai ține de esența Sa, căci de la cine ar putea El primi ceva? 

În același timp însă, abundența pe care o primește este în mod obligatoriu parte din esența Sa, fiindcă aici nu este nevoie de nici o inovație. Astfel, vedem marea diferență care există între corpul generat și abundența primită, care este considerată a fi esența Sa.

 CUM POATE CEVA SPIRITUAL SĂ DEA NAȘTERE LA CEVA MATERIAL?

Pare greu de înțeles cum poate spiritualul să dea naștere și să extindă ceva material. Această chestiune este o dilemă antică a filozofiei și multă cerneală a curs în încercarea de a o rezolva.

Adevărul este că această întrebare este dificilă doar dacă urmezi doctrina lor, deoarece ei determină forma spiritualității fără niciun fel de legătură cu cele materiale. Acest lucru generează o întrebare dificilă: cum poate spiritualul să creeze sau să dea naștere la ceva material? 

În viziunea înțelepților cabaliști acest lucru nu este deloc dificil, pentru că termenii folosiți de ei sunt total opuși acelora ai filozofilor. Ei susțin că orice calitate spirituală se egalizează cu una corporală, la fel ca două picături de apă. Astfel, relațiile lor sunt de profundă afinitate, neexistând nicio separare între ele cu excepția substanței: spiritualul constă dintr-o substanță spirituală iar corporalul, dintr-una materială.  

Însă toate calitățile entităților spirituale se aplică și la cele corporale, așa cum s-a explicat în articolul, „Esența Înțelepciunii Cabalei.”

Vechea filozofie prezintă trei opinii care se opun explicatiei date de mine: prima este verdictul că puterea intelectului uman este sufletul etern, esența omului. A doua este ipoteza că trupul este consecința sufletului. A treia este afirmația că entitățile spirituale sunt obiecte simple și nu complexe.  

 PSIHOLOGIA MATERIALISTĂ

Nu doar că aici nu este locul potrivit pentru a aduce contraargumente la ipotezele lor fabricate, dar au trecut deja timpurile în care existau adepți care să le sprijine  viziunea și autoritatea lor a fost revocată. De asemenea, ar trebui să le mulțumim experților în psihologie materialistă pentru acest lucru, căci și-au construit bazele pe ruina lor, câștigând publicul de partea lor. Acum, toată lumea admite nulitatea filozofiei, pentru că nu este construită pe baze concrete.

Această doctrină veche a devenit o piatră grea și un ghimpe mortal pentru înțelepții Cabalei pentru că, acolo unde filozofii ar fi trebuit să se supună în fața înțelepților cabaliști, să-și asume abstinența și prudența, sfințenia și puritatea, mai înainte ca aceștia să le dezvăluie chiar și cele mai mărunte lucruri din spiritualitate, ei au primit totul cu ușurința căpătată din latura formativă a filozofiei. Fără să plătească, fără preț, s-au adăpat din fântâna lor de înțelepciune până la sațietate și au încetat să mai lucreze în înțelepciunea Cabalei, într-atât încât ea a fost aproape uitată în Israel. De aceea suntem recunoscători psihologiei materialiste care i-a dat lovitura de grație.

 EU SUNT SOLOMON

Chestiunea de mai sus este mai mult o fabulă povestită de înțelepții noștri: Asmodeus (diavolul) l-a dus pe regele Solomon la o distanță de patru sute de parsa (măsură a distanței) de Ierusalim și l-a abandonat acolo fără bani și fără mijloace de subzistență. Apoi s-a așezat el însuși pe tronul regelui Solomon în timp ce regele cerșea pe la uși. Peste tot pe unde mergea el spunea: „Eu sunt eclesiastul!” dar nimeni nu l-a crezut. A mers din oraș în oraș declarând, „Eu sunt Solomon!” Iar când a ajuns la Sanhedrin, aceia i-au spus: „Un nebun nu repetă aceeași absurditate tot timpul, zicând, „Am fost rege odată.””

Este ca și cum, nu numele este esența persoanei, ci doar proprietarul numelui. Prin urmare, cum a fost posibil ca un om atât de înțelept precum Solomon să nu fie recunoscut ca adevăratul deținător al numelui? Mai mult, persoana este aceea care își face numele demn și care ar trebui să-și arate înțelepciunea! 

 TREI OBSTACOLE

Sunt trei motive care ne împiedică să cunoaștem deținătorul numelui:

1. Datorită caracterului său adevărat, înțelepciunea devine clară doar când apar toate detaliile sale, împreună. Prin urmare, mai înainte de a cunoaște toată înțelepciunea, este imposibil de deslușit chiar și o parte minusculă din ea. Așadar, este necesară afirmarea publică a adevărului său, ca să avem dinainte, suficientă credință în ea pentru a putea face un mare efort.  
2. Așa cum Asmodeus, diavolul, a purtat hainele regelui Solomon și i-a moștenit tronul, la fel și filozofia a stat pe tronul Cabalei, cu conceptele ei ușor de înțeles, pentru că minciuna este lesne de acceptat. De aici rezultă o dublă problemă: în primul rând, înțelepciunea adevărului este una profundă și laborioasă, în timp ce filozofia falsă este ușor de priceput. A doua este aceea că se consideră a fi ceva de prisos din moment ce filozofia este pe deplin satisfăcătoare.
3. Așa cum demonul afirmă că regele Solomon este nebun, la fel și filozofia își bate joc și dă deoparte Cabala.

Dar atâta timp cât înțelepciunea este sublimă, ea este ridicată peste popor și separată de acesta. Pentru că era cel mai înțelept om, era și cel mai sus dintre oameni. Astfel, cei mai buni învățați nu-l puteau înțelege, cu excepția prietenilor, adică a celor din Sanhedrin, cărora le-a predat înțelepciunea sa zi de zi, timp de ani de zile. Ei sunt cei care l-au înțeles și i-au făcut numele cunoscut în toată lumea. 

Explicația este aceea că înțelepciunea aceasta măruntă este pricepută în cinci minute, de aceea este la îndemâna tuturor și poate fi făcută, foarte ușor, publică. Pe când un concept greu nu va putea fi înțeles în mai puțin de câteva ore. Poate dura chiar zile sau ani, în funcție de inteligența persoanei. În consecință, cei mai mari învățați vor fi înțeleși doar de câțiva aleși dintr-o generație, deoarece conceptele profunde se bazează pe foarte multă cunoaștere anterioară.

De aceea, nu este deloc surprinzător că omul cel mai înțelept dintre toți a fost exilat într-un loc în care nu era cunoscut, nu-și putea demonstra înțelepciunea și nu putea arăta nici măcar o fărâmă din ea mai înainte ca și ceilalți să creadă că el este deținătorul numelui.

La fel stau lucrurile și cu înțelepciunea Cabalei, în timpurile noastre: necazurile și exilul care au venit asupra noastră ne-au făcut să o uităm (și chiar dacă sunt unii care o mai practică, nu este în favoarea ci în detrimentul lor, pentru că nu o primesc de la un înțelept cabalist.) De aceea, în această generație, este ca și cum regele Solomon ar fi în exil, declarând, „eu sunt înțelepciunea și toate aromele religiei și ale Torei sunt în mine,” dar nimeni nu-l crede.

Și totuși este uluitor, căci dacă este într-adevăr o înțelepciune autentică, nu se poate afirma singură, la fel ca toate celelalte înțelepciuni? Nu o poate face. Așa cum regele Solomon nu și-a putut arăta înțelepciunea în fața învățaților din locul exilului său, fiind nevoit să vină la Ierusalim, unde se găsea Sanhedrin-ul, cei care au învățat cu regele Solomon și îl cunoșteau, care au atestat profunzimea înțelepciunii sale, la fel se întâmplă și cu înțelepciunea Cabalei: este nevoie ca marii înțelepți să-și examineze inimile și să o studieze timp de douăzeci, treizeci de ani. Doar apoi vor putea depune mărturie cu privire la ea. 

Și așa cum regele Solomon nu l-a putut împiedica pe Asmodeus să stea pe tronul său, pretinzând că este el, până când s-a întors la Ierusalim, la fel și înțelepții Cabalei au observat teologia filozofică și s-au plâns că le-a fost furată coaja exterioară a înțelepciunii lor, pe care Platon și predecesorii săi greci și-au însușit-o pe când studiau în Israel, cu discipolii profeților. Au furat elementele de bază ale înțelepciunii Israelului și au început să poarte o mantie care nu le aparținea. Până astăzi, teologia filozofică stă pe tronul Cabalei, ca moștenitoare a stăpânei ei.     

Și cine-i crede pe înțelepții Cabalei atâta timp cât alții stau pe tronul lor? Așa cum nu l-au crezut pe regele Solomon în exil, fiindcă toți îl știau pe tron, unde stătea demonul, Asmodeus. Așa cum regele Solomon nu mai spera să poată arăta adevărul, căci înțelepciunea este profundă și nu poate fi revelată prin dovezi sau prin verificări, decât de cei credincioși care s-au dedicat ei, trup și suflet.

Așa cum nici cei din Sanhedrin nu l-au recunoscut pe regele Solomon atâta timp cât falsitatea lui Asmodeus nu era evidentă, nici Cabala nu-și poate dovedi natura și veridicitatea și nici o revelație nu va fi îndeajuns pentru ca lumea să o cunoască, mai înainte de a deveni evidentă inutilitatea și falsitatea teologiei filozofice, care i-a luat tronul.  

De aceea, nu a mai existat o salvare pentru Israel ca aceea petrecută o dată cu apariția psihologiei materialiste, care a lovit teologia filozofică în moalele capului, dându-i lovitura de grație. Acum, oricine Îl caută pe Creator, trebuie să readucă pe tronul său, Cabala și să-i restaureze gloria de altădată.