Rugăciunea adevărată este pentru o deficiență adevărată
Articolul Nr. 11, 1986
Scrierea spune: „Acestea sunt numele fiilor lui Israel care au venit în Egipt. …Și peste Egipt s-a ridicat un nou rege, care nu l-a cunoscut pe Iosif. … Și egiptenii i-au silit pe fiii lui Israel să muncească cu rigurozitate… Și s-a întâmplat că fiii lui Israel au suspinat din cauza muncii și au strigat și strigătul lor din cauza muncii s-a urcat la Dumnezeu… și Dumnezeu le-a auzit geamătul”.
Ar trebui să înțelegem de ce este scris, „și strigătul lor din cauza muncii s-a suit la Dumnezeu”. Nu au avut ei chinuri mai mari în Egipt? Aici se pare că strigătul lor, adică suferințele lor, proveneau doar din muncă. De asemenea, este scris: „Și Dumnezeu le-a auzit geamătul”, adică rugăciunea a fost auzită datorită gemetelor lor, care sunt doar datorită muncii.
Vom interpreta chestiunea în felul nostru. Se știe că, înainte ca omul să înceapă să lucreze pentru a dărui, pentru ceea ce este scris în sfântul Zohar („Introducere la Cartea Zohar”, articolele 190-191), există două motive pentru a se angaja în Tora și Mițvot (porunci): 1) Pentru a obține plăcerile acestei lumi. Dacă nu respectă Tora și Mițvot, se teme că Creatorul îl va pedepsi. 2) Pentru a avea plăcerile lumii următoare. Frica lui că s-ar putea să nu-i fie date, îl face să respecte Tora și Mițvot.
Când motivul care îl obligă să respecte Tora și Mițvot este propriul său beneficiu, corpul nu opune o rezistență prea mare pentru că, în măsura în care crede în recompensă și pedeapsă, poate lucra și simți că în fiecare zi adaugă mai mult. Și acesta este adevărul, că fiecare zi de îndeplinire a Mițvot și de angajare în Tora se alătură zilei anterioare, și astfel el adaugă la posesiunile sale de îndeplinire a Torei și Mițvot.
Motivul este că intenția lui este în primul rând recompensa și nu se gândește la intenție, ceea ce înseamnă ca scopul lui să fie acela de a dărui. Mai degrabă, el crede în răsplată și pedeapsă, că va fi răsplătit pentru ceea ce face. Prin urmare, scopul său este doar să efectueze acțiuni care să fie corecte în detaliu. În caz contrar, dacă acțiunile sunt necorespunzătoare, este cert că munca lui nu va fi acceptată astfel încât să fie răsplătit pentru ea. Când vede că munca pe care o face este corectă, nu mai are de ce să-și facă griji.
Din acest motiv, el se preocupă doar de cantitate, în sensul că ar trebui să încerce să facă mai multe fapte bune. Dacă este un discipol înțelept, atunci știe că ar trebui să se adâncească în învățare și să fie mai meticulos cu Mițvot pe care le înfăptuiește - să le țină conform legii, conform părerii tuturor. Întotdeauna încearcă să fie riguros cu judecățile care de obicei sunt tratate cu lejeritate, pe când el, încearcă să fie mai riguros, dar în afară de asta nu mai are nicio grijă.
Rezultă că astfel de oameni - al căror motiv pentru a respecta Tora și Mițvot și pentru a-și asuma povara împărăției cerurilor este să fie răsplătiți în această lume și în lumea următoare - nu au nevoie de Creator pentru a avea puterea de a se angaja în Tora și Mițvot, întrucât în măsura credinței lor în răsplată și pedeapsă, trupul le permite să le respecte, fiecare după gradul său.
Nu este așa cu oamenii care doresc să facă lucrarea sfântă pentru a dărui, fără nicio recompensă, doresc să respecte Tora și Mițvot din cauza măreției Creatorului și este un mare privilegiu pentru ei să li se permită să slujească pe Rege, așa cum este scris în sfântul Zohar menționat mai sus: „Teama principală este ca omul să se teamă de Stăpânul său pentru că El este mare și guvernează, este esența și rădăcina”.
El interpretează acolo, în Sulam [Comentariul Scării la Zohar], că există trei feluri de frică de Creator: 1) frica de pedepsele din această lume, 2) frica de pedepsele Iadului. Acestea două nu sunt frică reală pentru că el nu păstrează frica din cauza poruncii Creatorului, ci de dragul său. Rezultă că beneficiul său personal este rădăcina, iar frica este ramura și rezultă din propriul său beneficiu. Dar teama - care este esența - este ca omul să se teamă de Creator pentru că El este mare și stăpânește peste tot.
Rezultă că măreția Creatorului este motivul care îl obligă să respecte Tora și Mițvot. Aceasta este considerată a fi dorința lui de a dărui doar Creatorului, numită „a da mulțumire Creatorului său și nu pentru propriul său beneficiu”.
Aici începe exilul, adică nu i se permite ca în munca lui să aibă intenția de a nu primi recompensă, deoarece aceasta este împotriva naturii. Și chiar dacă omul se poate forța deși corpul nu este de acord - la fel cum poate practica abstinența, deși este împotriva naturii - totuși aceasta ține de acțiuni. Adică, el poate merge peste rațiune pentru a face lucruri împotriva voinței corpului, ceea ce se cheamă „împotriva voinței corpului”.
Cu toate acestea, el nu poate merge împotriva sentimentelor și intelectului său, adică să spună că simte altfel decât simte. De exemplu, dacă o persoană simte frigul sau căldura, nu poate spune că senzația sa este una falsă și nu se poate forța să spună că înțelege altceva decât ceea ce-l obligă mintea să gândească sau că simte altfel decât simte. Singura lui opțiune este să declare ceea ce vede.
Rezultă că atunci când cineva dorește să țină Tora și Mițvot pentru a dărui Creatorului, natura corpului nu-i permite să se miște deloc decât dacă vede că va avea o răsplată. Astfel, el nu are cum să lucreze pentru Creator și nu pentru propriul său folos.
Aici începe exilul, chinurile, pentru că oricât ar lucra el nu vede progrese. De exemplu, dacă are douăzeci de ani, pe de o parte poate spune că a dobândit posesiuni de douăzeci de ani de implicare în Tora și Mițvot. Pe de altă parte, el poate spune că a păstrat Tora și Mițvot timp de douăzeci de ani, dar nu a căpătat abilitatea de a face ceva pentru a dărui și mai degrabă totul este construit pe baza iubirii de sine.
Rezultă că toate chinurile și durerile pe care le suferă sunt pentru că nu poate lucra pentru Creator. El vrea să muncească pentru a dărui, dar corpul este subjugat de Klipot (coji), care nu-l lasă să aibă acest scop. În acel moment, el strigă către Creator să-l ajute pentru că vede că este în exil între Klipot, ele îl guvernează și nu vede cum ar putea ieși de sub controlul lor.
Ca atare, în acel moment rugăciunea lui este privită ca o rugăciune adevărată pentru că el nu poate ieși din acest exil, așa cum este scris: „Și a scos pe Israel din mijlocul lor, căci mila Lui este în veci”. Deoarece acest lucru este împotriva naturii, numai Creatorul poate elibera pe Israel din acest exil. Dar din moment ce se știe că nu există lumină fără Kli (vas), adică nu există umplere fără lipsă, iar lipsa este Kli-ul care primește umplerea, din acest motiv, înainte de a intra în exil, adică dacă el nu vede că nu se poate elibera singur din exil, nu se poate spune că ar trebui să fie eliberat. Pentru că, deși strigă: „Scoateți-mă din starea în care sunt”, aceasta nu este o rugăciune adevărată, căci de unde știe el că nu poate ieși singur?
Mai degrabă, acest lucru se poate spune tocmai atunci când el simte exilul, adică se roagă din adâncul inimii. Există două condiții pentru a se ruga din adâncul inimii: 1) Munca lui trebuie să fie împotriva naturii. Adică vrea să facă totul doar pentru a dărui și vrea să părăsească iubirea de sine. În acel moment se poate spune că are o lipsă. 2) El începe să părăsească iubirea de sine de unul singur și depune eforturi, dar nu poate ieși niciun centimetru din starea lui. În acel moment, are nevoie de ajutorul Creatorului și rugăciunea lui este reală pentru că vede că nu poate face nimic singur. Apoi, când strigă către Creator să-l ajute, el știe acest lucru în urma muncii, după cum este scris: „Și copiii lui Israel au suspinat din muncă”. Aceasta înseamnă că muncind și dorind să atingă gradul de a fi capabili să dăruiască Creatorului, ei au văzut că nu pot ieși afară din natura lor, așa că s-au rugat din adâncul inimii.
De aici vom înțelege ceea ce am întrebat despre versetul, „și strigătul lor din cauza muncii a urcat la Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, cele mai grele chinuri, peste care au fost toate strigătele lor, s-au datorat numai muncii și nu din alte cauze. Mai degrabă, înseamnă că ei strigau din cauza situației lor – că nu puteau ieși din iubirea de sine pentru a lucra pentru Creator. Acesta a fost exilul lor, care i-a chinuit – că au văzut că sunt sub controlul iubirii de sine.
Rezultă că în exilul din Egipt au obținut Kelim, adică o dorință ca, Creatorul să-i ajute să iasă din exil. Așa cum am spus mai sus că nu există lumină fără Kli, căci numai atunci când omul face o rugăciune adevărată, când vede că nu poate fi mântuit și numai Creatorul îl poate ajuta, aceasta este considerată o rugăciune adevărată.