Fă-ţi un Rav şi cumpără-ţi un prieten - 1
Articolul nr. 1, 1985
În Mişna (Avot, 1), Yoşua Ben Perahia spune „Fă-ţi un Rav (mai mare/învăţător), cumpără-ţi un prieten şi judecă fiecare om favorabil”. Vedem că sunt aici trei lucruri: 1) Fă-ţi un Rav; 2) cumpără-ţi un prieten; 3) judecă favorabil fiecare om.
Acest lucru înseamnă că, în afară de a-şi face un Rav, omul trebuie să mai facă și altceva, față de colectiv. Cu alte cuvinte, angajamentul în iubirea de prieteni nu este de ajuns. În plus, el va trebui să fie atent cu fiecare om şi să-l judece favorabil.
Trebuie să înţelegem diferenţa de exprimare dintre „a face”, „a cumpăra”, şi „favorabil”. „A face” este un lucru practic, adică aici mintea nu e deloc implicată, ci doar acţiunea. Cu alte cuvinte, deși omul nu este de acord cu lucrul pe care doreşte să-l facă, ba din contră, mintea îl face să vadă că nu este o faptă valoroasă, aceasta se numeşte „a face” , adică forţă pură, fără niciun pic de creier, fiindcă este împotriva raţiunii sale.
În consecinţă, va trebui să interpretăm în raport cu munca, că faptul că omul trebuie să-şi asume împărăţia cerului se numeşte „acţiune“. Este ca și cum ai pune boul la jug ca să are pământul. Deşi boul nu vrea să-și asume această muncă, noi totuşi îl forţăm.
La fel şi cu împărăţia cerului, ar trebui să ne forţăm şi să ne înrobim singuri pentru că aceasta este porunca Creatorului, pur și simplu. Este aşa fiindcă omul trebuie să accepte împărăţia cerului, nu pentru că trupul simte că va primi un beneficiu drept rezultat, ci cu scopul de a da mulţumire Creatorului.
Dar cum poate fi corpul de acord cu asta? Din acest motiv munca trebuie să fie deasupra raţiunii. Ea se numește „Fă-ţi un Rav”, deoarece acolo ar trebui să se găsească împărăţia cerului din moment ce „El este mare şi guvernează totul”.
Este scris în Zohar („Introducere la Cartea Zohar” ), ‘„Frica este cea mai importantă, omului să-i fie frică de Cel de Sus pentru că El este mare şi conduce, este esenţa şi rădăcina tuturor lumilor şi toate sunt fără nicio importanță în comparație cu El’. De aceea, omul ar trebui să se teamă de Creator, pentru că El este mare şi conduce peste toate. El este mare pentru că El este rădăcina din care provin toate lumile, iar măreţia Lui se vede din acţiunile Sale. Şi EL conduce peste toate fiindcă toate lumile pe care Le-a creat, atât cea de sus cât şi cea de jos, sunt considerate ca fiind nimic faţă de El, pentru că nu adaugă nimic la esenţa Lui”.
De aceea, ordinea muncii este ca omul să înceapă cu „Fă-ţi un Rav” şi să ia asupra lui povara împărăţiei cerului, mai presus de logică și de rațiune. Asta se numește „a face“, adică doar acţiune, în ciuda dezaprobării corpului. Apoi, „cumpără-ţi un prieten”. Cumpărarea este ca atunci când omul doreşte să cumpere ceva și trebuie să renunțe la ce a dobândit deja. El dă ceea ce are de ceva timp şi în schimb cumpără un obiect nou.
La fel este pentru a-L servi pe Creator. Pentru ca omul să obţină Dvekut (adeziunea) cu Creatorul, ceea ce înseamnă echivalenţa de formă, ca în „Aşa cum EL este milostiv, fii şi tu la fel de milostiv” el trebuie să renunţe la multe lucruri pe care le are pentru a cumpăra unirea cu Creatorul. Asta înseamnă „Cumpără-ţi un prieten“.
Înainte ca omul să-și facă un Rav, adică împărăţia cerului (Malchut HaŞamaim), cum poate el să-şi cumpere un prieten, adică unirea cu Rav? La urma urmei, el nu are încă Rav. Doar după ce şi-a făcut Rav, el poate să-i ceară corpului să facă concesii pentru a cumpăra alipirea, în sensul că doreşte sa aducă mulţumire Creatorului.
Mai mult de atât, ar trebui să înţelegem că el are puterea să observe „cumpără-ţi prieten” exact în aceeași măsură în care apreciază măreţia Ravului. Este așa fiindcă el este dispus să facă concesii astfel încât să se unească cu Rav exact în aceeași măsură în care simte importanţa Ravului, fiindcă atunci el înțelege că obţinerea alipirii (Dvekut) cu Creatorul merită orice efort.
Rezultă că, dacă omul vede că nu poate birui corpul deoarece crede ca nu este suficient de puternic, fiindcă s-a născut cu o natură slabă, de fapt nu este aşa. Motivul este că el nu simte măreţia Ravului. Cu alte cuvinte, el nu are încă importanţa împărăţiei cerului, aşa că nu are puterea de a birui de dragul a ceva care nu este foarte important. Dar pentru ceva important, oricine poate ceda lucrurile pe care le iubeşte, ca să primească ce are nevoie.
De exemplu, dacă un om este foarte obosit şi se duce la culcare în jur de ora 11, dacă este trezit la 3 dimineața, desigur că va spune ca nu are energie sa se scoale să studieze pentru că este foarte obosit. Şi dacă se simte puţin slăbit sau are un pic de temperatură, corpul cu siguranţă că nu va avea nicio putere să se scoale la ora la care a fost programat să se scoale.
Dar dacă omul este foarte obosit, se simte bolnav şi se duce să se culce la miezul nopţii, dar este trezit la ora 1 dimineața şi i se spune că „Este un incendiu în curte și e gata sa cuprindă şi camera ta, repede, trezește-te și salvează-ți viața în schimbul efortului pe care îl faci“, el nu va căuta nicio scuză că e obosit, bolnav sau e ceva lipsit de sens. Din contră, chiar dacă este foarte bolnav, va face toate eforturile pentru a-și salva viaţa. Evident, corpul are energia să facă tot ceea ce poate ca să obţină ceea ce dorește, pentru că va obţine un lucru important.
De aceea, atunci când lucrează la „Fă-ţi un Rav“ omul crede că aceasta este „Căci ele sunt vieţile noastre şi durata zilelor noastre”. În măsura în care el simte că aceasta este viaţa lui, corpul are destulă putere sa se ridice deasupra tuturor obstacolelor, aşa cum scrie în alegorie. Pentru acest motiv, în toate muncile omului, în studiu sau în rugăciune, el va trebui să-și concentreze munca pe obținerea măreției și a importanţei Ravului. Multă muncă şi multe rugăciuni ar trebui făcute numai pentru acest lucru.
În cuvintele Zohar-ului asta se numeşte „ridicarea Șchinei (Divinităţii) din praf“, ceea ce înseamnă ridicarea împărăţiei cerului, care este coborâtă în praf. Cu alte cuvinte, nimeni nu pune un lucru important în ţărână, ci doar ceva lipsit de importanță este aruncat în ţărână. Şi fiindcă împărăţia cerului, numită Șchina, este „coborâtă în adâncuri”, s-a spus în cărţi că, înainte de orice acţiune spirituală, omul trebuie să se roage pentru a „ridica Divinitatea din praf”. Ceea ce înseamnă că ar trebui să ne rugăm să considerăm împărăţia cerului ca fiind importantă, ca ea să merite să depunem eforturi pentru ea și să o ridicăm la rangul său.
Acum putem înţelege ce spunem în rugăciunea de Roş haȘana (Anul Nou), „Dă glorie poporului Tău”. Acest lucru este uluitor. Cum de este permis să te rogi pentru onoare? Înţelepţii noştri au spus, „Fii foarte, foarte umil” deci, cum ne putem ruga Creatorului să ne dea glorie?
Ar trebui să interpretăm că ne rugăm Creatorului să dea gloria lui Dumnezeu „poporului Tău” fiindcă noi nu avem nicio glorie dumnezeiască, dar „Oraşul lui Dumnezeu este coborât jos de tot”, fiind numit „Șchina în praf”. De asemenea, noi nu avem importanţa reală a noţiunii „Fă-ţi un Rav.” De aceea, de Roş HaŞana, în momentul în care luăm asupra noastră împărăţia cerului, îi cerem Creatorului să dea gloria lui Dumnezeu „poporului Tău”, pentru ca poporul lui Israel să simtă gloria Creatorului. Și atunci, vom fi capabili să ţinem Tora şi Miţvot în totalitate.
Prin urmare, ar trebui să spunem, „Dă gloria lui Dumnezeu poporului Tău,” adică EL să dea gloria lui Dumnezeu poporului lui Israel. Asta nu înseamnă că EL va da gloria Israelului poporului lui Israel, ci că, Creatorul va da gloria lui Dumnezeu poporului lui Israel, fiindcă doar de acest lucru avem nevoie, să simţim importanţa şi măreţia Dvekut cu Creatorul. Dacă noi avem această importanţă, fiecare om va fi capabil să facă eforturi şi nu va mai fi nimeni în lume care să spună că nu are putere să-şi salveze viaţa, că vrea să rămână animal, dacă el simte că acea viaţă este un lucru foarte important fiindcă astfel se poate bucura de viaţă.
Dar dacă nu simt că acea viaţă are sens, mulți aleg să moară. Este aşa fiindcă niciun om nu poate suporta suferinţa din viaţa sa, fiindcă este împotriva scopului creaţiei, deoarece scopul creaţiei a fost „Să facă bine creaturilor Sale”, adică ele să se bucure de viaţă. De aceea, când cineva vede că nu poate fi fericit nici acum și nici mai târziu, el se sinucide pentru că nu are un scop în viață.
Rezultă că, tot ceea ce ne lipseşte pentru a simţi măreţia Creatorului este „Fă-ţi un Rav”. Atunci, oricine va fi capabil să ajungă la scop, adică să adere la El.
Ar mai trebui să interpretăm și cuvintele lui Rabi Yoşua Ben Perahia, care menționează trei lucruri: 1) Fă-ţi un Rav. 2) Cumpără-ţi prieten. 3) Judecă fiecare om favorabil – vizavi de iubirea prietenilor.
Ar avea sens să considerăm că prietenia se referă la doi oameni cu aptitudini şi calităţi egle, deoarece atunci ei găsesc că le este uşor să comunice şi se unesc ca unul. Atunci, „Fiecare și-a ajutat prietenul” ca doi oameni care fac un parteneriat şi investesc în mod egal energia, resursele şi munca. Apoi și profiturile sunt împărțite în mod egal între ei.
Dar, dacă unul este superior celuilalt, adică investeşte mai mulţi bani, sau mai multă competenţă, sau mai multă energie decât celălalt, împărțirea profiturilor este de asemenea inegală. Acesta este numit „un parteneriat de unu la trei” sau „un parteneriat de unu la patru“. De aceea nu este considerat un parteneriat real pentru că unul are un statut mai înalt decât celălalt.
Rezultă că parteneriatul real este atunci când fiecare face plata necesară cumpărării prietenului său - adică exact atunci când amândoi au un statut egal, şi amandoi plătesc egal. Este ca o afacere din lumea corporală, când amândoi dau totul în mod egal, altfel nu poate fi un parteneriat real. De aceea, „Cumpără-ţi prieten,” fiindcă poate exista unire – când fiecare îl cumpără pe prietenul său - doar când ei sunt egali.
Dar, pe de altă parte, este imposibil să învețe unul de la altul dacă omul nu vede că prietenul lui este mai mare decât el. Dar dacă celălalt este mai mare, el nu poate fi prietenul său, ci Ravul său, iar omul este considerat a fi student. Atunci, el poate să-și însușească virtuți sau cunoştinţe de la celălalt.
De aceea este spus, „Fă-ţi un Rav si cumpară-ţi prieten”; amandoi trebuie să existe. Cu alte cuvinte, fiecare ar trebui să-l considere prieten pe celălalt şi atunci este loc pentru cumpărare. Ceea ce înseamnă că fiecare trebuie să-i plătească celuilalt cu concesii, precum un tată care renunţă la odihna lui, munceşte pentru fiul său, își cheltuieşte banii pentru fiul său şi face totul din cauza iubirii.
Dar aceasta este iubirea naturală. Creatorul ne dă iubirea naturală pentru a ne crește copiii, ca lumea să-și continue existența. Dacă de exemplu, tatăl ar crește copiii pentru că aceasta este o Miţva (poruncă), copiii săi ar avea hrană, îmbrăcăminte și alte lucruri necesare copiilor, ca urmare a faptului că omul s-a angajat să ţină toate Miţvot. Uneori ar putea să țină Miţvot, alteori ar putea face doar minimul iar copiii lui ar muri de foame.
De aceea Creatorul dă părinţilor iubirea naturală pentru copiii lor, pentru a asigura continuitatea lumii. Nu este la fel cu iubirea prietenilor. Aici fiecare trebuie să facă el însuşi eforturi mari pentru a crea în inima lui iubirea pentru prieteni.
La fel stau lucrurile în cazul, „Şi cumpără-ţi prieten”. De îndată ce înţelege, cel puţin intelectual, că are nevoie de ajutor și că nu poate face munca sfântă, în măsura în care înțelege acest lucru cu mintea lui, el începe să cumpere, să facă concesii de dragul prietenului.
Este aşa, fiindcă înţelege că munca este în principal de a dărui Creatorului. Dar, aceasta este împotriva naturii lui, fiindcă omul s-a născut cu o dorinţă de primire doar pentru propriul său beneficiu. De aceea ne-a fost dat remediul prin care să trecem de la iubirea de sine, la iubirea pentru ceilalţi, şi astfel să putem ajunge la iubirea pentru Creator.
Astfel omul poate găsi un prieten la nivelul său. Dar după aceea, a-și face prietenul Rav, adică să simtă că prietenul său este la un grad mai ridicat decât el, este ceva ce omul nu poate realiza, adică prietenul său să fie ca un Rav iar el să fie ca un student. Dar dacă nu-şi priveşte prietenul ca pe un Rav, cum va învăţa de la el? Asta se numeşte „A face“, adică este o acţiune fără gândire. Cu alte cuvinte, el trebuie să accepte, peste raţiune, că prietenul său este mai mare decât el şi asta înseamnă „A face“, adică, a acţiona mai presus de raţiune.
În eseul „Un discurs la încheierea Zohar-ului” este scris, „Pentru a satisface prima condiţie, fiecare student trebuie să se simtă cel mai mic dintre prieteni. În acea stare va putea primi aprecierea măreţiei celui mare”. De aceea, el afirmă explicit că fiecare va trebui să se considere cel mai mic dintre studenţi.
Şi totuşi, cum poate omul să se considere cel mai mic dintre studenţi? Este posibil să o facă doar deasupra raţiunii. Acest lucru se numeşte „Fă-ţi un Rav”, adică fiecare dintre prieteni este ca un Rav pentru el iar el se consideră a fi doar un student.
Acesta este un mare efort, fiindcă regula spune că lipsurile celorlalți sunt mereu vizibile în timp ce defecte lui sunt întotdeauna ascunse. Şi totuşi, el trebuie să-i considere pe ceilalţi virtuoşi și să accepte ce spun sau fac ceilalți, să înveţe din acţiunile lor.
Dar corpul nu este de acord cu asta pentru că de câte ori cineva trebuie sa înveţe de la altul, adică de la unul situat mai sus decât el, acela îl obligă să muncească, iar corpul refuză părerile şi acţiunile altuia.
Deoarece corpul vrea să se odihnească, este mai bine şi mai convenabil pentru el să respingă opiniile şi acţiunile prietenului şi astfel nu va trebui sa facă efort.
De aceea acest lucru se numeşte, „Fă-ţi un Rav”. Prin urmare, ca prietenul să-ţi fie Rav, tu trebuie să îl faci. Cu alte cuvinte, nu este după raţiune, fiindcă mintea afirmă altceva şi uneori îi arată chiar opusul, cum că el poate fi Ravul şi celălalt studentul. De aceea se cheamă „Fă-ţi“ adică fă şi nu gândi.
3) „Şi judecă fiecare om favorabil”.
După ce am spus, „Cumpără-ţi un prieten“, rămâne întrebarea, „Dar cum rămâne cu restul oamenilor?” De exemplu, dacă un om alege câţiva prieteni din comunitatea lui şi îi dă deoparte pe ceilalţi şi nu se uneşte cu ei, întrebarea este, „Cum ar trebui el să-i trateze?” În fond ei nu sunt prietenii lui, dar de ce nu i-a ales și pe ei? Ar trebui poate să spunem că el nu a găsit virtuţi în ei care să merite să-l facă să se unească cu ei, adică, nu-i apreciază.
Așadar, cum ar trebui el să-i trateze pe restul oamenilor din comunitatea sa? Același lucru se aplică și pentru restul oamenilor care nu sunt din acea comunitate, cum ar trebui el să-i trateze? Rabi Yoşua Ben Perahia spune despre asta, „Şi judecă pe fiecare om favorabil” adică el trebuie să judece favorabil pe oricare alt om.
Ceea ce înseamnă că faptul că nu găseşte calităţi în ei nu este vina lor. Ci mai degrabă, el nu este capabil să vadă meritele publicului general. Din acest motiv, el vede în funcţie de calităţile sufletului său. Acest lucru este adevărat în conformitate cu obţinerea sa, dar şi nu în conformitate cu adevărul. Cu alte cuvinte, există conceptul de adevăr în sine, independent de cel care-l atinge.
Există adevărul pe care fiecare îl obţine în funcţie de realizarea sa, adică adevărul se schimbă în funcţie de cel care-l atinge. Adică este supus schimbărilor, în funcţie de schimbarea stărilor celui care-l atinge.
Dar adevărul real nu s-a schimbat în esenţa lui. Acesta este motivul pentru care fiecare om poate atinge acelaşi lucru într-un mod diferit. De aceea, în ceea ce privește publicul, este posibil ca publicul să fie în regulă, doar că el vede lucrurile diferit, în conformitate cu propriile lui calităţi.
Ca atare se spune, „Şi judecă pe fiecare om favorabil”, însemnând că el va trebui să-i judece pe toţi ceilalţi, în afară de prietenii lui, în mod favorabil - că fiecare este merituos în sine, iar el nu are nicio plângere în ceea ce priveşte purtarea lor, dar în ceea ce-l privește, nu poate învăţa nimic de la ei pentru că nu are nicio echivalenţă de formă cu ei.