Referitor la importanţa societăţii
Articolul Nr. 12, 1984
Se știe că omul trăiește printre persoane care nu au nicio legătură cu munca pe calea adevărului ci, din contră, se opun mereu celor care merg pe calea cea dreaptă. Și deoarece gândurile oamenilor se întrepătrund, punctul de vedere al celor care se opun căii adevărului îi influenţează pe cei care au ceva dorinţă să meargă pe calea adevărului.
Aşadar, ei nu au o altă soluţie decât să-şi întemeieze o societate separată, care să fie mediul lor, adică o comunitate separată, care nu se amestecă cu oamenii a căror opinie este diferită de opinia societăţii. Ei trebuie să-şi reamintească mereu importanţa scopului societăţii, astfel încât să nu urmeze majoritatea, pentru că natura noastră ne impune să urmăm majoritatea.
Dacă societatea se izolează de restul oamenilor, dacă nu au nicio conexiune cu alţi oameni în ceea ce privește chestiunile spirituale şi contactul cu ei se referă numai la lucrurile pământeşti, atunci nu-și vor amesteca punctele de vedere cu ei, fiindcă nu vor avea nicio legătură bazată pe chestiunile care țin de religie.
Dar când omul se află printre oameni religioşi şi începe să converseze şi să discute, imediat el se include în punctele lor de vedere. Opiniile lor îi pătrund subconștient în minte într-atât încât nu va mai putea înțelege că acestea nu sunt punctele lui de vedere, ci ale oamenilor cu care s-a conectat.
De aceea, în materie de muncă pe calea adevărului, el trebuie să se izoleze de alţi oameni. Aceasta deoarece calea adevărului necesită o întărire constantă, fiindcă este opusă părerilor lumii. Opinia lumii este cunoaştere şi primire, în vreme ce opinia Torei este credinţă şi dăruire. Dacă cineva se abate de la ea, uită imediat toată munca pe calea adevărului şi cade într-o lume a iubirii de sine. Numai de la o societate în care „toți și-au ajutat prietenii” fiecare membru capătă puterea de a lupta împotriva opiniilor acestei lumi.
De asemenea, găsim în cuvintele din Zohar (Pinhas, p 31, pct. 91 şi în Sulam): „Când un om locuieşte într-un oraş locuit de oameni răi şi nu poate observa Miţvot ale Torei şi nu reuşeşte în Tora, el se mută şi se dezrădăcinează din acel loc replantându-se într-un loc cu oameni buni, cu Tora şi cu Miţvot. Este așa fiindcă Tora este numită „pom”, aşa cum este scris „Ea este pomul vieţii pentru cei care se țin de ea”. Iar omul este un pom, după cum e scris, „Căci omul este pomul câmpului”, fiindcă Miţvot din Tora sunt asemenea fructelor. Şi ce mai scrie? „Numai pomii despre care știi că nu sunt buni de mâncat, pe aceia poţi să-i distrugi și să-i tai, să-i distrugi din această lume şi să-i tai din lumea cealaltă”.
De aceea, el trebuie să se dezrădăcineze din locul în care trăiesc cei răi, pentru că nu va putea să reuşească acolo în Tora şi Miţvot şi să se planteze altundeva, unde sunt oameni drepţi şi va reuşi în Tora şi Miţvot.
Fiindcă omul, pe care Zohar-ul îl compară cu pomul câmpului, suferă din cauza vecinilor răi precum pomul câmpului. Cu alte cuvinte, trebuie să tăiem permanent buruienile rele din jurul nostru care ne deranjează şi trebuie de asemenea să ne ţinem departe de mediile rele, de oamenii care nu agreează calea adevărului. Trebuie să veghem cu atenție ca să nu fim atraşi să-i urmăm.
Aceasta se numeşte „izolare”, atunci când omul are gândurile „autorităţii unice,” numită „dăruire” şi nu ale „autorităţii multiple,” care este calitatea iubirii de sine, numită „două autorităţi” - autoritatea Creatorului şi autoritatea proprie.
Acum putem înţelege ce au spus înţelepţii noştri (Sanhedrin, p38), „Rav Yehuda a spus, ‘Rav a spus ‘Adam haRişon a fost eretic’, aşa cum este scris, ‘şi Domnul Dumnezeu a chemat omul şi i-a spus: ‘unde eşti tu? unde ţi-a plecat inima?’”.
În interpretarea lui Raşi, „eretic” se referă la tendinţa către idolatrie. Şi în comentariul, Eţ Yosef (Pomul lui Iosif), este scris, „Când se scrie, ‘Unde, unde ţi-a plecat inima?’ este o erezie, fiindcă este scris, ‘să nu te iei după inima ta’, este o erezie atunci când inima lui se înclină spre partea cealaltă”.
Dar totul este tulbure : Cum poate fi spus că Adam haRişon era înclinat către idolatrie? Sau, conform comentariului din Eţ Yosef, că el era în forma „să nu te iei după inima ta”, este asta erezie? Conform cu ceea ce învăţăm despre munca lui Dumnezeu, că aceasta este doar cu scopul de a dărui, dacă un om munceşte pentru a primi, această muncă îi este străină, fiindcă trebuie să muncească numai pentru a dărui, iar el a luat totul în scopul primirii.
Acesta este înţelesul celor afirmate, că el a dat greș în „să nu te iei după inima ta”. Cu alte cuvinte, el nu a putut mânca din Pomul Cunoaşterii în scopul dăruirii, ci a mâncat din Pomul Cunoaşterii în scopul primirii. Aceasta se numește „inimă”, adică inima doreşte să primească numai pentru mulţumirea proprie. Şi acesta a fost păcatul Pomului Cunoaşterii.
Pentru a înţelege această chestiune, vezi introducerea la cartea Panim Masbirot. Şi de aici putem înţelege beneficiul societăţii – ea poate introduce o atmosferă diferită – în care să muncim numai în scopul dăruirii.