Scrierile ultimei generații

Nota editorului

Manuscrisele originale ale acestor scrieri sunt stocate în arhiva Institutului ARI.

Procesul de publicare a fost destul de complicat din cauza stării manuscriselor și din cauza densității mari a textelor. În primul rând, am localizat toate scrierile care aparțin „Scrierilor ultimei generații” după conținutul lor. Ulterior, am copiat cu meticulozitate textele fără nicio editare sau corectare. Acolo unde nu am putut descifra un cuvânt sau o parte dintr-un cuvânt, am marcat-o cu paranteze [...].

Am împărțit scrierile în cinci părți și o introducere, după apariția lor în manuscrise. De menționat că ordonarea părților a fost făcută de noi. Toate titlurile din scrieri au fost date de însuși Baal HaSulam, iar acolo unde trebuia adăugat un titlu, am folosit doar litere.

Ar trebui să acordăm o atenție deosebită părţii leului din „Scrierile ultimei generații”, partea întâi. Conform manuscrisului, materialul este de fapt împărțit în două: 1) Eseu, 2) Anexe și schițe ale eseului.

                                                                                                                                                                              Editorul

Scrierile ultimei generații

Introducere la Scrierile ultimei generații

Există o alegorie despre prietenii care s-au rătăcit în deșert, înfometați și însetați. Unul dintre ei a găsit o aşezare plină din belşug de orice încântare. Și-a amintit de frații săi săraci, dar deja se îndepărtase de ei și nu știa unde se aflau. Ce a făcut el? A început să strige cu voce tare și să sune din corn, poate că sărmanii săi prieteni flămânzi îi vor auzi vocea, se vor apropia de el și vor veni în acel așezământ plin de orice încântare.

Așa este și chestiunea din fața noastră: ne-am pierdut în deșertul teribil împreună cu întreaga umanitate și acum am găsit o comoară mare și abundentă și anume comoara din cărțile de Cabala. Ele ne satisfac sufletele dornice și ne umplu din belșug cu încântare și mulțumire; suntem sătui și mai rămâne.

Cu toate acestea, ne amintim de prietenii noștri care au rămas fără speranță în deșertul teribil. Există o distanță mare între noi, iar cuvintele nu o pot acoperi. Din acest motiv, am pus acest corn să sune cu glas tare, pentru ca frații noștri să audă, să se apropie și să fie la fel de fericiți ca noi.

Să știți frații noștri, carnea noastră, că esența înțelepciunii Cabala este cunoașterea modului în care lumea a coborât din locul ei înălțat, ceresc, până a ajuns la starea noastră ruşinoasă. Această realitate era necesară, deoarece „sfârșitul unui act este în gândul preliminar”, iar gândul Său acționează instantaneu, pentru că El nu are nevoie de instrumente cu care să lucreze așa cum facem noi. Astfel, am fost emanați în Ein Sof [infinit] într-o perfecțiune absolută de la început și de acolo am venit în această lume.

Prin urmare, este foarte ușor să găsim toate corectările viitoare, care sunt sortite să vină, din lumile perfecte care ne-au precedat. Prin ele știm cum să ne corectăm căile de acum înainte, ca avantajul omului asupra animalului, căci spiritul fiarei coboară, adică vede numai de la sine înainte, neavând intelectul sau înțelepciunea de a privi în trecut pentru a corecta viitorul.

Avantajul omului față de animal este că spiritul omului urcă în trecut și privește în trecut așa cum cineva se privește în oglindă și își vede defectele, pentru a le corecta. În mod similar, mintea vede prin ce a trecut și își corectează comportamentele viitoare.

Astfel, animalele nu evoluează; sunt tot în aceeași stare în care au fost create, căci nu au așa cum are omul, oglinda prin care să vadă cum să corecteze lucrurile și treptat să evolueze. Omul se dezvoltă zi de zi până când meritul său este asigurat și simțit, iar el va stăpâni planetele înalte.

Dar toate acestea se referă la naturile din afara noastră, la natura realității noastre înconjurătoare, la hrana noastră și la treburile lumești. Pentru aceasta, mintea naturală este relativ suficientă.

Totuși în interior, în noi înșine, deși evoluăm puțin, evoluăm și ne îmbunătățim fiind împinși de la spate prin suferință și vărsare de sânge, deoarece nu avem nicio tactică prin care să obținem o oglindă pentru a vedea în interiorul oamenilor care au trăit în generațiile trecute.

Acest lucru este și mai evident, în ceea ce privește interiorul sufletelor și al lumilor, faptul că au coborât la ruina îngrozitoare de astăzi, unde nu avem nicio siguranță în viața noastră. În următorii ani vom fi supuși la tot felul de măceluri și morți și toți recunosc că nu au niciun sfat pentru a le preveni.

Imaginați-vă de exemplu, că s-ar găsi astăzi o carte istorică, înfățișând ultimele generații, de acum în zece mii de ani. După cum simțim, lecția din suferință și chin va fi cu siguranță suficientă pentru a le reforma în bună ordine.

Iar acești oameni au în fața lor indicații bune, suficiente pentru a le oferi siguranță și mulțumire, cel puțin pentru a le garanta viața de zi cu zi în pace și liniște.

Nu există nicio îndoială că dacă un învățat ne-ar oferi această carte despre înțelepciunea conducerii țării și a comportamentului personal, conducătorii noștri ar căuta orice sfat pentru a organiza viața în consecință și nu ar exista „nici un protest pe pământurile noastre întinse”. Corupția și suferința cumplită ar înceta și totul ar veni în pace la locul său.

Acum, distinși cititori, această carte se află aici în fața voastră pe un raft. Ea descrie în mod explicit toată înțelepciunea conducerii statului și conduita vieții private și publice care vor exista la sfârșitul zilelor. Acestea sunt cărțile de Cabala [în manuscris, lângă textul care începe aici, era scris: „Ele sunt perfecțiunea care precede imperfecțiunea”]. În ele, sunt stabilite lumile corectate care au apărut odată cu perfecțiunea, așa cum se spune că perfecțiunea iese mai întâi de la Creator, apoi noi o corectăm și ajungem la perfecțiunea care există în lumea superioară, care iese din Ein Sof, ca în „ sfârșitul unui act este în gândul preliminar.” Deoarece incompletul se extinde treptat de la complet și nu există absență în spiritualitate, toate există și sunt descrise în desăvârșirea lor completă, în particular și în general, în înțelepciunea Cabala.

Deschideţi aceste cărți și veţi găsi toate rânduielile bune care vor apărea la sfârșitul zilelor și veţi găsi în ele lecția bună prin care să aranjaţi chiar de azi chestiunile lumești, căci putem învăța din trecut și prin aceasta, să corectăm viitorul.

O chemare pentru cei aleși să studieze Cabala

Eu scriitorul, mă cunosc pe mine și locul meu, că nu sunt printre cei mai buni din rasa umană. Și dacă unul ca mine a muncit și a descoperit toate acestea în cărțile ascunse din dulapurile noastre, nu există nicio umbră de îndoială că, dacă cei aleși din generație se vor adânci în ele, fericirea și abundența vor deveni disponibile pentru ei și pentru întreaga lume.

Vocea mea care este în Șofar [corn], de ce a venit ea?

Am văzut toate astea și nu mă mai pot reține. Am hotărât să dezvălui observațiile mele și ceea ce am găsit scris în acele cărți cu privire la conduita de corectare a destinului nostru viitor. Și ies și chem oamenii lumii cu acest corn. Eu cred și estimez că va fi suficient să se adune toți cei aleși, să înceapă să studieze și să se adâncească în cărți, pentru ca astfel să se poată judeca pe ei și întoarce întreaga lume de partea meritului.

Partea întâi

Baza întregului meu comentariu este dorința de a primi, imprimată în fiecare creatură și care este diferenţa de formă față de Creator. Astfel, sufletul s-a despărțit de El, așa cum un organ este separat de corp, deoarece diferenţa de formă în spiritualitate este ca securea separatoare din corporalitate. Prin urmare, este clar că ceea ce dorește Creatorul de la noi este echivalența de formă, atunci vom adera din nou la El, ca înainte de a fi creați.

Acesta este sensul cuvintelor „Aderă la atributele Sale; cum El este milostiv etc.” Înseamnă că trebuie să ne schimbăm atributul, care este dorința de a primi și să adoptăm atributul Creatorului, care este numai de a dărui, astfel încât toate acțiunile noastre să fie doar pentru a dărui semenilor noștri și a le aduce beneficii, din toate puterile noastre.

Prin aceasta ajungem la scopul de a adera la El, care este echivalența de formă. Tot ce este obligat să facă omul pentru el și anume minimul necesar pentru sine și pentru întreținerea familiei sale, nu este considerat diferenţă de formă, deoarece „Necesitatea nu este nici condamnată, nici lăudată”. Aceasta este marea revelație care va fi revelată în întregime numai în zilele lui Mesia. Când această învățătură va fi acceptată, vom fi răsplătiți cu răscumpărarea completă.

Am spus deja că există două moduri de a descoperi întregimea: calea Torei sau calea suferinței.

Prin urmare, Creatorul a oferit umanității tehnologia, iar omul a ajuns să inventeze bombele atomice și cu hidrogen. Dacă ruina totală pe care urmează ele s-o aducă asupra lumii nu este încă evidentă pentru toți, oamenii pot aștepta un al treilea război mondial sau al patrulea. Bombele își vor face treaba, iar relicvele umane care vor rămâne după ruină nu vor avea altă opțiune decât să-și asume această muncă în care atât indivizii, cât și națiunile nu vor lucra pentru ei înșiși mai mult decât este necesar pentru întreținerea lor și tot restul timpului îl vor aloca muncii în binele altora. Dacă toate popoarele lumii sunt de acord cu aceasta, nu vor mai fi războaie în lume, căci nicio persoană nu va mai fi preocupată de propriul său bine, ci doar de binele altora.

Această lege a echivalenței de formă este legea lui Mesia. S-a spus despre aceasta: „Dar la sfârşitul zilelor, se va întâmpla, etc., şi multe neamuri vor merge şi vor zice: „Veniţi şi să urcăm, etc., căci din Sion va ieşi legea etc., iar El va judeca între multe neamuri.” Adică, Mesia îi va învăța munca pentru  Creator în echivalență de formă, care este învățătura și legea lui Mesia. „Și va dovedi națiunilor puternice”, adică El le va dovedi că, dacă nu vor lua asupra lor munca pentru Creator, toate națiunile vor fi distruse de războaie. Dar dacă acceptă legea Lui, se spune despre asta: „Și își vor transforma săbiile în lopeți”.

Dacă iei calea Torei și primești condimentul, foarte bine. Iar dacă nu o faci, vei merge pe calea suferinței, ceea ce înseamnă că vor izbucni războaie cu bombe atomice și cu hidrogen și toate națiunile lumii vor căuta sfaturi cum să scape de războaie. Atunci ei vor veni la Mesia, la Ierusalim, iar El îi va învăța legea aceasta.

*

Înainte de a aborda această chestiune, voi prezenta o scurtă introducere referitoare la atributele umane și voi spune că oamenii sunt împărțiți în două feluri: egoiști și altruiști.

„Egoiști” înseamnă că tot ceea ce fac ei este pentru ei înșiși. Dacă fac vreodată ceva pentru altul, trebuie să aibă o recompensă bine plătită în schimbul muncii lor, în bani, respect etc.

„Altruiști” înseamnă că își sacrifică toate zilele pentru bunăstarea altora fără nicio recompensă. În schimb, își neglijează întotdeauna propriile nevoi pentru a-i ajuta pe alții. Mai mult, printre aceștia se numără și cei care-și dăruiesc sufletul și viața în folosul altora, cum ar fi voluntarii care pleacă la război pentru concetățenii lor.

Am găsit și altruiști mai generali, care-și dăruiesc inimile și sufletele pentru a-i ajuta pe cei rămași în urmă din toate națiunile lumii, precum comuniștii, care luptă în folosul asupriților dintre toate națiunile lumii. Ei sunt dispuși să plătească pentru asta cu viața lor.

Egoismul este încorporat în natura fiecărei persoane, la fel ca în orice animal. Altruismul însă, este împotriva naturii umane. Câțiva aleși primesc această natură și sunt numiţi „idealiști” dar majoritatea oricărei societăți sau țări este formată din oameni simpli, din carne și oase, adică egoiști. Doar câțiva, cel mult zece la sută, sunt altruiști, dar ei constituie excepția.

Acum voi ajunge la subiect: din motivul de mai sus, că altruiștii sunt puțini în orice societate, primii comuniști, de dinainte de vremea lui Karl Marx, nu au reușit să răspândească comunismul în lume, așa cum se spune: „Cu o floare nu se face primăvară." În plus, unii dintre ei chiar au înființat așezări comunale precum kibuțurile din țara noastră, dar au dat greș pentru că acestea nu au putut rezista.

Acest lucru s-a întâmplat pentru că toți membrii societății comunale ar trebui să fie idealiști altruiști ca fondatorii lor. Întrucât nouăzeci la sută din orice societate, chiar și din cea mai dezvoltată, sunt egoiști, ei nu pot ține pasul cu conduita unei societăți bazată pe cooperare, care este pur altruistă prin natura ei.

Acest lucru a continuat până în timpul lui Karl Marx când a fost pus la cale un plan de expansiune a comunismului, de mare succes, și anume de a-i include în războiul comunismului pe cei oprimați, astfel încât aceștia să lupte alături de ei împotriva guvernului burghez capitalist. Întrucât cei asupriți sunt interesați de acest război doar pentru binele lor, adică din motive egoiste, ei au acceptat imediat planul și astfel comunismul s-a răspândit la toate nivelurile celor lăsați în urmă și a oprimaților. Întrucât cei rămași în urmă sunt majoritatea în societate, nu este de mirare că astăzi comunismul a reușit să cuprindă o treime din lume.

Cu toate acestea, această combinație dintre comuniștii altruiști și proletariatul egoist, deși a reușit să răstoarne guvernul burghez, urât de ambii, nu reușește să mențină un guvern bazat pe cooperare și diviziune justă. Motivul este foarte simplu: omul nu face nicio mișcare decât dacă există un scop care să  necesite acea mișcare. Acest scop servește ca forță motivantă pentru a face acea mișcare la fel cum combustibilul mișcă o mașină.

De exemplu, omul nu-și mută mâna dintr-un loc în altul decât dacă este convins că în celălalt loc va fi mai plăcut să-și odihnească mâna. Scopul căutării unui loc mai confortabil pentru mâna lui este combustibilul care îi împinge mâna din acest loc în celălalt.

Inutil să spun că un muncitor care muncește toată ziua trebuie să aibă combustibil pentru mișcările laborioase pe care le face, iar acesta este recompensa pe care o primește pentru munca sa. Recompensa pe care o primește este combustibilul care îl motivează în munca lui grea. Astfel, dacă nu i se acordă nicio răsplată pentru munca sa sau dacă nu are nevoie de acea răsplată, el nu va putea lucra. Va fi ca o mașină care nu a fost alimentată; nici cel mai credul om din lume nu se va gândi că această mașină se va mișca vreodată.

Prin urmare, într-un regim pur comunist, în care muncitorul știe că nu i se va da mai mult dacă muncește mai mult, sau că primește mai puțin dacă muncește mai puțin și cu atât mai mult în lumina motto-ului absolut, „Fiecare va lucra după capacitatea lui și va primi după nevoile sale”, muncitorul nu va fi nici răsplătit pentru sârguința sa și nici nu se va teme de urmările neglijenței sale.

Astfel, omul nu are combustibil care să-l motiveze să muncească. Productivitatea muncii va scădea apoi la zero până când vor ruina întregul regim. Nicio școală din lume nu va ajuta la inversarea naturii umane pentru ca omul să poată lucra fără combustibil, adică fără recompensă.

Excepția de la această regulă o constituie idealistul altruist înnăscut, natural, pentru care cea mai bună răsplată este binele celuilalt. Acest combustibil altruist este complet suficient pentru ca el să lucreze, ca forță motivantă la fel ca recompensa egoistă pentru toți ceilalți oameni. Cu toate acestea, idealiștii sunt puțini; numărul lor este insuficient pentru ca societatea să se bazeze pe ei. Vedem astfel că, comunismul și altruismul sunt unul și același lucru.

Știu că există modalități de a-i obliga pe muncitori să-și ducă la bun sfârșit partea lor, din munca pe care le-o vor da de făcut supraveghetorii, la fel ca într-un guvern burghez, unde fiecare este recompensat în funcție de productivitatea lui. În plus, celor neglijenți le pot fi impuse pedepse dure ca în țările sovietice. Totuși, acesta nu este comunism. Inutil să spun că nu este paradisul pe care se spera să-l aducă regimul comunist, unul pentru care să merite să-ţi dai viața.

Dimpotrivă, un astfel de guvern este mult mai rău decât guvernul capitalist din motivele lipsite de  ambiguitate pe care le voi prezenta mai jos. Dacă acel guvern opresiv ar fi fost măcar un pas către comunismul perfect, tot ar fi fost posibil să-l acceptăm și să-l tolerăm. Dar nu acesta este cazul: nicio educație din lume nu va inversa natura umană de la egoism la altruism.

Prin urmare, regimul opresiv aplicat în țările sovietice este un regim etern care nu poate fi schimbat niciodată. Și când vor dori să-l transforme într-un regim cu adevărat cooperatist, muncitorii vor rămâne fără combustibil. Nu vor putea lucra și vor distruge guvernul. Astfel, egoismul și anticomunismul sunt unul și același lucru, identice.

Mai mult, un guvern comunist de constrângere este complet nesustenabil, deoarece un guvern dependent de baionetă nu poate rezista iar majoritatea se va ridica în cele din urmă împotriva lui și-l va desființa. Cei zece la sută care sunt idealiști nu vor putea stăpâni pentru totdeauna peste cei nouăzeci la sută care sunt egoişti și peste anticomuniști, așa cum se întâmplă în țările sovietice și din est.

Mai mult, nici măcar acea mână de idealiști comuniști care conduc astăzi aceste țări nu este garantat că va rămâne așa timp de generații, deoarece idealurile nu sunt ereditare. Deși părinții sunt idealiști, nu există nicio garanție că descendenții lor le vor urma exemplul.

Astfel, cum putem fi siguri că va fi tot în mâinile idealiștilor comuniști conducerea celei de-a doua sau a treia generații, așa cum este astăzi? Ați putea spune că majoritatea îi va alege întotdeauna din public, dar aceasta este o greșeală gravă. Majoritatea egoistă a publicului îi va alege doar pe cei care le sunt apropiați în spirit și nu pe adversarii lor.

Mai mult, este cunoscut faptul că liderii de astăzi nu au fost deloc aleși de public. Astfel, cine ne poate asigura că aleșii publicului vor fi întotdeauna cei idealiști din popor? Când egoiștii vor veni la putere, cu siguranță că vor revoca acel guvern imediat, sau cel puțin îl vor transforma într-un fel de comunism național, „o națiune de domni”.

Tot ce am spus – când am demonstrat că altruismul și comunismul sunt acelaşi lucru și că egoismul și anticomunismul sunt la fel – este punctul meu de vedere. Totuși, dacă îi întrebați pe comuniștii înșiși, aceștia vor nega vehement. Ei vor pretinde contrariul: „Suntem departe de orice moravuri burgheze; nu avem sentimentalisme. Căutăm doar dreptatea, ca nimeni să nu exploateze pe altul.” Cu alte cuvinte, conform atributului „Ce-i al meu să fie-al meu și ce-i al tău să fie-al tău”, care este de fapt, atributul egoiștilor. Prin urmare, trebuie să privesc chestiunile din perspectiva lor și să trec în revistă această dreptate pe care ei o caută și căreia își dedică viața.

În primul rând, conform dezvoltării regimurilor comuniste, constat că termenii „burghez” și „proletariat” nu mai sunt suficienți pentru a explica această istorie economică și avem nevoie de termeni mai generali. Este mai real să împărțim societatea într-o clasă de harnici și o clasă de rămaşi în urmă, oprimați. În regimurile burgheze, harnici sunt capitaliştii şi clasa de mijloc. Cei rămași în urmă sunt muncitorii care muncesc pentru ei. În regimurile comuniste, sârguincioșii sunt managerii, supervizorii și intelectualii, iar cei rămași în urmă sunt muncitorii care muncesc pentru ei.

În fiecare societate majoritatea este constituită întotdeauna din cei care rămân în urmă. Cei harnici nu sunt mai mult de treizeci la sută din societate. Printr-o lege naturală, clasa celor sârguincioși va exploata  cât mai bine clasa celor rămași în urmă, așa cum se întâmplă cu peștii din mare, unde cei puternici îi înghit pe cei slabi. Nu are importanță dacă cei sârguincioși sunt capitaliști și comercianți ca în regimurile burgheze, sau dacă sârguincioșii sunt managerii, supraveghetorii, intelectualii și cei care distribuie sarcinile, ca în regimurile comuniste.

În cele din urmă, cei sârguincioși îi vor exploata pe cei rămași în urmă care muncesc, cât mai bine și nu vor avea milă de ei. Cei harnici vor suge mereu untul și smântâna, lăsând muncitorilor doar zerul slab. Singura întrebare este ce rămâne pentru muncitori după exploatarea nemiloasă a celor sârguincioși, care este măsura înrobirii pe care cei sârguincioși le-o impun şi măsura independenţei și a libertății umane permisă de cei harnici. Doar după măsura acestor resturi, pe care sârguincioșii le lasă celor rămași în urmă, trebuie să examinăm fiecare regim, să facem diferența între regimuri și să alegem care este de preferat.

Să menționăm încă o dată ceea ce am spus, că nu se poate lucra fără o recompensă care să servească precum combustibilul pentru o mașină. Într-un regim comunist non-altruist, muncitorii trebuie să fie răsplătiți pentru munca lor și să fie aspru pedepsiți pentru neglijența lor.

Cu toate acestea, este necesar să fie urmăriți de mulți supraveghetori, deoarece fără o supraveghere suficientă, recompensele și pedepsele sunt cu siguranță insuficiente. Cu toate acestea, nu există o muncă mai grea decât să stai pe capul oamenilor și să-i aduci la agonie, pentru că nimeni nu vrea să fie călău. Prin urmare, chiar dacă pui inspectori, numeşti funcționari peste inspectori și funcționari superiori ca să-i supravegheze pe aceștia, toți vor fi neglijenți în supravegherea lor și nu vor asupri suficient lucrătorii.

Nu există nici un remediu decât să se furnizeze funcționarilor mult combustibil, suficient ca să fie o răsplată pentru această muncă grea, adică pentru munca unui călău. Cu alte cuvinte, trebuie să li se dea o plată de câteva ori mai mare decât a unui simplu muncitor.

Astfel, nu ar trebui să fiți surprinși că funcționarii din Rusia sunt plătiți de zece până la cincizeci de ori mai mult decât un simplu muncitor; munca lor este de zece până la cincizeci de ori mai grea decât cea a unui simplu muncitor. Dacă nu sunt răsplătiți suficient, ei vor fi obligați să-și neglijeze funcția, iar statul va fi distrus.

Acum încercați să calculați în moneda țării noastre. Să spunem că un simplu muncitor câștigă o sută de lire israeliene pe lună. Asta înseamnă că funcționarii cei mai de jos vor primi o mie de lire pe lună, de zece ori mai mult. Astfel, peste un an vor câștiga douăsprezece mii de lire, iar peste zece ani o sută douăzeci de mii de lire.

Dacă scădem zece la sută din sumă pentru întreținerea lor, vor rămâne cu o sută opt mii de lire. Rezultă că ar trebui să-i considerăm capitalişti respectabili și cu-atât mai mult în ceea ce-i privește pe funcționarii superiori.

Astfel, în câteva decenii funcționarii vor deveni milionari, fără niciun risc, strict prin exploatarea muncitorilor. După cum am spus, după experiența de astăzi, societatea nu ar trebui să mai fie împărțită în burghezi și proletariat, ci în sârguincioși și cei rămași în urmă.

Ați putea spune că aceasta este doar o fază către comunismul pur, adică prin educație și opinia publică, publicul va fi îndrumat până când „fiecare va lucra după capacitatea lui și va primi după nevoile sale”. Atunci nu va mai fi nevoie de inspectori sau supraveghetori.

Aceasta este o mare greșeală deoarece motto-ul că fiecare lucrează după capacitatea sa și primește după nevoile sale este un motto strict altruist. Și ca omul să poată munci în beneficiul societății fără niciun combustibil, este ceva nefiresc dacă altruismul nu este motivul și combustibilul muncii, așa cum am arătat.

Astfel, nu trebuie să sperăm la  nicio  schimbare în bine. Dimpotrivă, trebuie să ne temem că acea mână de comuniști idealiști care conduc astăzi nu își vor lăsa conducerea altor idealiști. Forța egoistă a oamenilor va predomina treptat, ei își vor alege o conducere conform spiritului lor egoist și vor restabili capitalismul. Sau cel puțin, vor transforma comunismul într-un fel de comunism național, o „națiune de stăpâni” așa cum a făcut Hitler. Ei nu vor avea nicio reținere în a exploata alte națiuni pentru beneficiul lor, dacă vor avea această putere.

Ați putea spune că prin educație și opinie publică, natura maselor poate fi inversată în altruism. Aceasta este de asemenea, o greșeală gravă. Educația nu poate face mai mult decât opinia publică, adică opinia publică îi va respecta pe altruiști și îi va desconsidera pe egoiști.

Atât timp cât opinia publică susține altruismul prin respect și dispreţ, educația va fi eficientă. Cu toate acestea, dacă va veni un moment în care un vorbitor cu experiență și competență ține câte un discurs zilnic care este opusul opiniei publice, el va putea, fără îndoială, să schimbe opinia publică după cum dorește.

Avem deja o experiență atât de amară în istorie cu acel răufăcător care a transformat un popor educat precum nemții în animale sălbatice, prin predicile sale zilnice. Câteva sute de ani de educație au dispărut ca un balon de săpun, deoarece opinia publică s-a schimbat iar educația nu mai avea pe ce să se bazeze, căci educația nu poate exista fără sprijinul publicului.

Astfel, vedeți foarte clar că nu există nicio speranță de a schimba acest guvern opresiv. De asemenea, nu există nicio speranță că masele vor ajunge vreodată la adevăratul comunism, conform motto-ului „Fiecare va lucra după capacitatea lui și va primi după nevoile sale”.

Mai degrabă, muncitorii trebuie să rămână veșnic sub toiagul îngrozitor al managerilor și supraveghetorilor, în timp ce managerii și supraveghetorii vor suge mereu sângele muncitorilor, așa cum o fac și capitaliștii burghezi, dacă nu mult mai rău decât aceştia. În fond, în regimul coercitiv al comuniștilor, muncitorii nici măcar nu au dreptul la grevă. Foametea și distrugerea vor atârna mereu deasupra capului lor, așa cum ne învață experimentul sovietic. Mai mult, dacă vreodată guvernul coercitiv va fi revocat, societatea va fi cu siguranță distrusă instantaneu, pentru că muncitorii vor rămâne fără combustibil.

Într-adevăr... Se spune că într-un regim comunist muncitorii merită să sufere, deoarece ei suferă pentru ei înșiși, fiind proprietarii mijloacelor de producție, a proprietății și a surplusului și nimeni nu-i poate exploata. Dimpotrivă, într-un regim capitalist ei au doar pâinea zilnică, iar tot surplusul este dat capitaliștilor. Cât de frumoase sunt aceste cuvinte la suprafață!

Totuși, dacă există un gram de adevăr în aceste cuvinte, atunci ele se aplică celor sârguincioși, care sunt funcționarii și managerii și care se bucură oricum de toate plăcerile regimului opresiv. Dar pentru proletariat și anume pentru muncitorii rămași în urmă, acestea sunt cuvinte complet goale.

Să luăm de exemplu căile ferate. Ele sunt proprietatea statului, adică dreptul de proprietate asupra căii ferate este în mâinile tuturor cetățenilor statului. Vă întreb, vreunul dintre noi, cetățenii, simte dreptul nostru la proprietatea asupra căii ferate? Avem un beneficiu mai mare atunci când călătorim pe o cale ferată naționalizată decât atunci când călătorim pe o cale ferată privată, capitalistă?

De asemenea, să luăm o cooperativă deținută în întregime de muncitori, cum ar fi Solel Boneh (o mare corporație de construcții din Israel), deținută exclusiv de muncitori. Lucrătorii care lucrează pe proprietatea lor au vreun beneficiu suplimentar faţă de situația în care lucrează pentru o proprietate străină, capitalistă?

Mi-e teamă că acela care lucrează pentru antreprenorul străin se va simți mult mai bine decât cel care lucrează pentru Solel Boneh, deși aparent este coproprietar aici. Doar câțiva administratori dețin întreaga proprietate și fac cu această proprietate națională ce consideră ei de cuviință. Unui cetățean privat îi este interzis chiar și să întrebe ce fac ei și pentru ce.

Astfel, muncitorii nu simt nicio plăcere din proprietatea statului și din mijloacele productive care se află sub mâna directorilor și funcționarilor care-i asupresc și umilesc mereu ca pe praful pământului. Care este atunci surplusul pe care îl au în regimul comunist opresiv, peste pâinea lor zilnică?

Nu sunt deloc invidios pe muncitorii care se află și se vor afla în regimul comunist obligatoriu, sub conducerea aspră a funcționarilor și inspectorilor, care-i pot chinui cu tot felul de atrocități, fără să țină seama de opinia publicului și a lumii, deoarece toate mijloacele de publicitate sunt în mâinile funcționarilor. Nimeni nu va putea să le expună faptele rele în public.

În plus, toți vor fi legați, neputând să părăsească țara și să scape de ei, așa cum părinții noștri au fost închiși în Egipt, de unde nu putea pleca nici un sclav pentru a fi liber: întrucât fiecare muncitor lasă tot surplusul producției sale statului, cum ar putea fi lăsat să plece în altă parte când statul și-ar pierde acest surplus? Într-un cuvânt, un regim comunist non-altruist trebuie să fie întotdeauna format din două clase: cei sârguincioși care sunt managerii, funcționarii și intelectualii și clasa celor rămași în urmă, care sunt muncitorii productivi, majoritatea societății.

Pentru funcționarea statului, clasa harnicilor trebuie vrând-nevrând să înrobească, să chinuiască și să umilească clasa muncitoare fără milă și fără rușine. Îi vor exploata de zece ori mai mult decât îi exploatează burghezii, căci aceștia vor fi complet lipsiți de apărare, deoarece nu vor avea dreptul la grevă. Ei nu vor putea dezvălui faptele rele ale angajatorilor publici și nu vor nicio plăcere din deţinerea proprietăţii asupra mijloacelor productive, pe care și le-au însușit funcționarii.

2) Încă un lucru și acesta este cel mai important. Comunismul trebuie să corecteze mai mult decât ordinea economică. El trebuie de asemenea să asigure minima existență a tuturor oamenilor din lume, cu alte cuvinte, pentru a preveni războaiele, astfel încât națiunile să nu se distrugă unele pe altele. Am strigat deja ca un cocor despre asta în 1933, în cartea mea pamflet Pacea, avertizând că războaiele de astăzi au ajuns la asemenea proporții încât pun în pericol viața întregii lumi.

Singurul sfat pentru a preveni acest lucru este ca toate națiunile să adopte regimul comunismului perfect, adică altruist. Inutil să spun că astăzi, după descoperirea și folosirea bombelor atomice și descoperirea bombelor cu hidrogen nu mai există nicio îndoială că după unul, două sau trei războaie, întreaga civilizație umană va fi dispărea fără urmă.

Comunismul egoist contemporan, modern, nu poate asigura pacea în lume, căci chiar dacă toate națiunile lumii ar adopta acest regim comunist, tot nu va exista un motiv convingător pentru ca națiunile bogate în mijloace de producție, materii prime și civilizație să împartă acele materii prime şi mijloace de  producție cu naţiunile sărace, în egală măsură.

De exemplu, națiunile Americii nu vor dori să-și egaleze nivelul de trai cu națiunile asiatice sau africane, sau chiar cu națiunile europene. Este posibil ca națiune să aibă puterea de a egala nivelul de trai al clasei bogate și mijlocii – proprietarii mijloacelor de producție – cu acela al proletariatului, prin incitarea maselor sărace, a majorității societății să distrugă clasa bogată și mijlocie și să le ia proprietatea. Cu toate acestea, acest sfat nu va fi de niciun folos când vine vorba de a constrânge o națiune bogată să-și împartă proprietățile și mijloacele de producție cu o națiune săracă, deoarece națiunea bogată și-a pregătit deja arme și bombe pentru a se feri de vecinii săi săraci.

Astfel, ce bine aduce regimul comunist în lume? El lasă intactă starea de invidie dintre națiuni la fel ca regimul capitalist, fără să aducă nici o ușurare. O împărțire justă în interiorul fiecărei națiuni nu va aduce și o împărțire justă între națiuni.

Prin urmare, atât timp cât asigurarea nevoilor de trai se află în pericol iminent, este o pierdere de timp încercarea de a îmbunătăți guvernul economic. Ar fi mai bine să folosim acest timp pentru a vedea cum se poate salva viața umanitățiii.

Vedeți că întreaga problemă a regimului comunist de astăzi este lipsa unei recompense adecvate, care este combustibilul necesar forței productive a muncitorilor. Prin urmare, este imposibil să fie angajați cu succes altfel decât cu combustibilul recompensei și pedepsei.

Din acest motiv, avem nevoie de inspectori, supraveghetori și manageri care să-și asume această muncă grea de supraveghere a lucrătorilor și să le sugă fără milă sângele și transpirația, făcându-le viața un nesfârșit amar prin greutăți și sclavie. De asemenea, în schimbul acestei munci grele, trebuie să li se acorde o recompensă adecvată, care să-i facă nici mai mult și nici mai puțin decât milionari, pentru că ei nu vor dori să fie călăi din proprie voință pentru mai puțin de atât, așa cum vedem în țara sovietică.

De asemenea, nu există nicio speranță că acest regim de teroare se va termina vreodată, așa cum promit optimiștii. Nici baionetele, nici educația sau opinia publică nu pot schimba natura umană pentru a lucra de bunăvoie fără combustibilul adecvat.

Prin urmare, acesta este un blestem pentru generații. Când guvernul opresiv este revocat, muncitorii nu vor mai produce suficient pentru întreținerea statului. Nu există leac pentru aceasta decât să se aducă în inimile lucrătorilor credința în răsplata și pedeapsa spirituală de sus, de la Cel care cunoaște tainele.

Astfel, prin educația și promovarea corectă, răsplata și pedeapsa spirituală vor fi combustibil suficient pentru produsul muncii lor. Ei nu vor mai avea nevoie de manageri sau de supraveghetori la spatele lor, căci fiecare va lucra de bunăvoie și din toată inima pentru societate, pentru a-și câștiga recompensa din ceruri.

Partea pozitivă

A) Comunismul este un ideal, cu principii morale. Scopul „de a lucra după capacitatea cuiva și de a primi conform nevoilor” dovedește acest lucru.

B) Orice morală trebuie să aibă o bază care să o afirme, iar educația și opinia publică constituie o bază foarte instabilă, iar dovada este Hitler.

C) Pentru că orice concept al majorității va triumfa cu siguranță, este inutil să spunem că acest  comunism corectat trebuie realizat de către majoritatea publicului. Astfel, este necesar să se stabilească nivelul moral al majorității publicului pe o bază care să afirme și să garanteze că acest comunism corectat nu va fi niciodată corupt. Idealul inerent al oamenilor este insuficient, deoarece prea puțini îl posedă și numărul lor este nesemnificativ în comparație cu majoritatea publicului.

D) Religia este singura bază sigură pentru a ridica nivelul colectivului la nivelul moral de „a lucra după capacitate și a primi după nevoi”.

E) Comunismul trebuie să fie separat de conceptul „Ce-i al meu să fie-al meu și ce-i al tău să fie-al tău”, care este o regulă sodomită și îndreptat spre conceptul „Ce-i al meu să fie al tău și ce-i al tău să fie-al tău”, adică altruismul absolut. Când majoritatea publicului va accepta această regulă în practică, va fi timpul „să se lucreze după abilități și să se primească în funcție de nevoi”. Semnul va fi acela că fiecare va lucra ca un lucrător aflat sub contract.

F) Este interzisă naționalizarea proprietății mai înainte ca publicul să ajungă la acest nivel moral. Înainte să existe un factor moral de bază în public, colectivul nu va avea combustibil pentru muncă.

G) Întreaga lume este o singură familie. Cadrul comunismului ar trebui în cele din urmă, să cuprindă întreaga lume într-un standard de viață egal pentru toți. Cu toate acestea, procesul real este treptat. Fiecare națiune, a cărei majoritate acceptă practic aceste elemente de bază și are un combustibil garantat, poate intra imediat în cadrul comunismului.

H) Forma economică și religioasă care garantează comunismul va fi aceeași pentru toate națiunile. Cu excepția formelor religioase, care nu privesc economia și celelalte conduite, fiecare va avea propria sa formă, care nu trebuie schimbată deloc.

I) Lumea nu trebuie corectată în ceea ce privește religia mai înainte ca această corectare economică să fie garantată pentru întreaga lume.

J) Ar trebui să existe un program detaliat cu toate regulile menționate mai sus și cu restul regulilor necesare în acest sens. Oricine intră în cadrul comunismului trebuie să depună un jurământ solemn.

K) În primul rând, ar trebui să existe o așezare mică, a cărei majoritate să fie constituită din altruiști în măsura menționată mai sus. Aceasta înseamnă că vor lucra la fel de sârguincios ca și lucrătorii aflați sub contract, zece până la douăsprezece ore pe zi și mai mult. Fiecare va lucra după capacitatea lui și va primi după nevoile sale.

Aceasta va avea toate formele de guvernare ale unui stat. Astfel încât, dacă forma acestei instituții va conține întreaga lume, iar guvernul forței brute va fi revocat complet, să nu trebuiască să se schimbe nimic în guvernare sau în muncă.

Această instituție va fi ca un punct focal global pentru națiunile și statele care o înconjoară și până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Toți cei care intră în această organizare comunistă vor avea același program și aceeași conducere ca și centrul. Ei vor fi ca o singură națiune în ceea ce privește profitul, pierderile și rezultatele.

L) Este absolut interzis, oricui din instituție, să apeleze la oricare dintre instituțiile judiciare sau la oricare dintre formele existente în regimul forței brute. Fiecare conflict trebuie rezolvat între ei, adică între părțile în cauză. Opinia publică, care condamnă egoismul, va condamna partea vinovată pentru că a exploatat dreptatea prietenului său.

M) Realitatea este că evreii sunt urâți de majoritatea națiunilor și sunt mai puțini decât ele. Acest lucru este adevărat pentru religioși, laici și comuniști. Nu există nicio tactică de a lupta împotriva urii decât prin aducerea adevăratei morale altruiste în inima națiunilor, până la cosmopolitism.

N) Dacă unuia i se interzice să-și exploateze prietenii, de ce-ar trebui să i se permită unei națiuni să exploateze celelalte națiuni? Ce justifică o națiune să se bucure de mai mult pământ decât alte națiuni? Prin urmare, trebuie instituit comunismul internațional .

Așa cum există indivizi care au fost privilegiați prin sârguință, întâmplare sau moștenirea din strămoși, să capete mai mult decât cei neglijenți, la fel este și printre națiuni. Prin urmare, de ce-ar trebui să fie mai mare războiul împotriva indivizilor decât împotriva națiunilor?

O) Dacă ai trăi pe o insulă de sălbatici pe care nu i-ai putea aduce la ordinea legii decât prin religie, te-ai îndoi de acest lucru și i-ai lăsa să se distrugă unul pe altul? În mod similar, în ceea ce privește altruismul, toți sunt sălbatici și nu există nicio tactică prin care să-l accepte decât prin religie. Cine ar ezita  în aplicarea ei și i-ar abandona, pentru a se distruge unul pe altul cu bombe cu hidrogen?

P) Există trei baze ale expansiunii credinței: 1) Satisfacerea dorințelor, 2) Dovezile, 3) Propaganda.

1. „Dorințele” sunt în perpetuarea sufletului, răsplata, precum și răsplata națională, care este glorificarea națiunii.

2. „Dovezile” sunt acelea că lumea nu poate exista fără ea, cu atât mai puțin în zilele atomului…

3. „Propaganda” poate fi folosită în locul dovezii, dacă se face cu sârguință.

Q) Din cauza dorinței de posesiuni, este imposibil de construit comunismul altruist dacă mai înainte nu este instaurat comunismul egoist, așa cum au demonstrat toate societățile care au dorit să introducă comunismul altruist înainte de marxism. Acum însă, când într-o treime din lume sunt asigurate rudimentele unui regim comunist egoist, este posibil să începem să instaurăm un comunism altruist, durabil, pe o bază religioasă.

R) Comunismul altruist va anula în cele din urmă cu totul regimul de forță brută. În schimb, „fiecare om va face ceea ce este drept în ochii lui”. Nu trebuie să ne mire acest lucru, la fel, era de necrezut că pot fi educați copiii doar prin explicații și nu cu bățul. Dar astăzi cei mai mulți oameni au acceptat acest lucru și renunță la impunerea regulilor cu forța în ceea ce-i privește pe copii.

Aceasta se referă la copiii care nu au nici răbdare și nici cunoștințe. Este mult mai ușor cu un colectiv de oameni educați, oameni cunoscători educați în altruism. Nu vor avea nevoie de regimul de forță brută. Într-adevăr, nu există nimic mai umilitor și mai degradant pentru o persoană decât să fie sub guvernarea forței brute.

Nici măcar tribunalele nu vor mai fi necesare, decât dacă intervine vreun eveniment neobișnuit, în care vecinii nu reușesc să influențeze un individ excepțional. În acest caz, va fi nevoie de pedagogi speciali care să transforme acea persoană, prin argumentare și explicare a beneficiului societății, până când ea este readusă la regulile comune.

Dacă omul este încăpățânat și totul este în zadar, publicul se va îndepărta de el, ca și cum ar fi un proscris, până când acel om se va reîncadra în regulile societății.

Rezultă că, după stabilirea acestei așezări bazate pe comunismul altruist, cu o majoritate de oameni care și-au asumat în mod activ aceste reguli, ei vor decide imediat să nu se aducă reciproc în fața nici unei instanțe, agenții guvernamentale sau a altei forțe. Mai degrabă, totul se va face printr-o explicație blândă. Prin urmare, nicio persoană nu trebuie să fie acceptată în societate înainte de a fi testată pentru a se vedea dacă este atât de brută încât să nu poată fi instruită în altruism.

S) Este important să se facă o corectare astfel încât nimeni să nu ceară societății să-i împlinească nevoile. În schimb, vor exista oameni selectați care vor examina necesitățile fiecărei persoane și le vor împlini pentru fiecare persoană. Opinia publică îl va denunța pe cel care va pretinde ceva pentru sine, cum se întâmplă azi cu hoții și ticăloșii.

Astfel, gândurile fiecăruia vor fi dedicate dăruirii către semenul său, căci așa este natura oricărei construcții, de a calcula chiar înainte de a simți nevoile.

Dacă vrem să sărim pe o masă, trebuie să ne pregătim să sărim mult mai sus decât masa, iar apoi vom ateriza pe masă. Dar dacă vrem să sărim doar până la înălțimea mesei, vom cădea.

T) Desigur, comunismul egoist este doar un pas pe drumul către justiție, un fel de „De la Lo Lișma [nu de dragul ei] la Lișma [de dragul ei]”. Eu zic însă că a venit momentul celei de-a doua etape și anume comunismul altruist.

În primul rând, acesta trebuie să fie stabilit într-o singură țară, ca model. După aceea și țările aflate în prima fază îl vor accepta cu siguranță. Timpul este esențial, deoarece lipsurile și forța brută folosită în comunismul egoist îndepărtează cu totul majoritatea lumii culturale de această metodă.

Astfel, omenirii trebuie să-i fie prezentat comunismul perfect, iar atunci majoritatea țărilor civilizate din lume îl vor accepta fără îndoială. Este o mare îngrijorare faptul că imperialismul va desființa comunismul din lume, dar dacă metoda noastră perfectă va fi mediatizată, imperialismul va rămâne cu siguranță ca un rege fără armate.

U) În mod clar, nicio viață socială stabilă și adecvată nu este posibilă decât atunci când controversele dintre membrii societății sunt rezolvate de majoritate. Rezultă deci că într-o societate nu poate exista un regim bun decât dacă majoritatea este bună. O societate bună înseamnă că majoritatea din ea este bună, iar o societate rea înseamnă că majoritatea din ea este rea. După cum am spus mai sus, la punctul 3, comunismul nu trebuie stabilit înainte ca majoritatea oamenilor din societate să lucreze cu dorința de a dărui.

V) Nicio propagandă nu poate asigura o stăpânire coercitivă asupra generațiilor viitoare, nici opinia publică și nici educația nu vor ajuta în acest caz, pentru că în mod natural ele tind să slăbească. Excepție face religia, care prin natură tinde să devină mai puternică. Vedem din experiență că națiunile care au acceptat religia în mod coercitiv și compulsiv la început, o respectă de bunăvoie în generația următoare. În plus, oamenii devin dedicați și devotați acesteia.

Trebuie să înțelegem că, deși părinții și-au asumat comunismul altruist pentru că erau idealiști, nu există nicio garanție că și copiii lor îi vor urma în acest regim. Inutil să spun că, dacă părinții au adoptat comunismul prin constrângere, așa cum se întâmplă în comunismul egoist, acesta nu va dura timp de generații, ci va fi în cele din urmă copleșit și revocat. Un regim nu poate fi impus decât prin religie.

W) Când spun că nu trebuie instaurat un regim comunist înainte de a exista o majoritate altruistă, nu vreau să spun că ei vor fi de bunăvoie idealişti. Mai degrabă înseamnă că vor păstra altruismul din motive religioase, pe lângă opinia publică. Această constrângere este cea care va dura generații, deoarece religia este principalul motiv de constrângere.

X) Trebuie să ne amintim de toate suferințele, sărăcia, corupția și războaiele, văduvele și orfanii din lume, care caută salvarea în comunismul altruist. Atunci, nu va fi dificil pentru nimeni să-și dedice întreaga viață pentru a-i salva de la ruină și de durerile îngrozitoare. Cu atât mai mult pentru un tânăr, a cărui inimă nu a fost împietrită de propriile neajunsuri. Acea persoană va sprijini cu siguranță altruismul cu inima și cu sufletul.

Partea negativă

1) Dacă se face naționalizarea înainte ca publicul să fie pregătit pentru aceasta, adică înainte ca fiecare să aibă o bază solidă și un motiv sigur, pentru a avea combustibilul necesar funcționării, este ca și cum cineva își distruge căsuța mai înainte de-a avea mijloacele de a-și construi o altă casă.

2) Egalitatea publică nu înseamnă egalarea nivelului talentaților și a celor de succes cu nivelul celor neglijenți și asupriți. Acest lucru ar ruina complet publicul. Mai degrabă, înseamnă a permite fiecărei persoane din public să aibă un nivel de trai al clasei de mijloc. Astfel și cei neglijenți se vor bucura de viața lor la fel de mult ca și cei din clasa de mijloc.

3) Libertatea individului trebuie păstrată dacă nu dăunează majorității publicului. Cei dăunători nu trebuie să fie trataţi cu milă ci trebuie să devină inofensivi.

4) Comunismul actual durează din cauza idealiştilor care îl conduc. Ei au fost idealiști înainte de a deveni comuniști. Cu toate acestea, a doua generație, atunci când liderii sunt aleși după părerile majorității publicului, va fi treptat abrogată, luând forma nazismului sau revenindu-se la posesiuni. Asta pentru că nimic nu-i va împiedica pe aceștia să exploateze alte națiuni, neglijente.

5) Comunismul egoist nu deține niciun element de prevenire a războiului, deoarece baza tuturor războaielor este teritoriul locuit, unde fiecare vrea să se construiască pe ruina celuilalt, fie pe drept, fie din cauza invidiei, că altul are mai mult.

Comunismul bazat pe „Ce-i al meu să fie-al meu” într-un cadru de împărțire egală nu face nimic pentru a elimina invidia națiunilor, unele față de altele, și cu atât mai puțin lipsa spațiului de locuit. De asemenea, este fără speranță faptul că națiunile bogate vor da ceva din partea lor pentru a deveni egale cu cele sărace, deoarece „Ce-i al meu să fie al meu și ce-i al tău să fie al tău” nu necesită acest lucru. Numai comunismul de tip „Ce-i al meu să fie al tău și ce-i al tău să fie al tău” va rezolva situația.

6) Chiar și astăzi vedem că există o forță globală care a biruit și cucerit toate țările comuniste, comportându-se peste tot ca în propria sa casă, așa cum a fost în istoria antică în Grecia și Roma etc. Nu există nicio îndoială că această forță se va împărți în bucăți în viitor și îl avem deja pe Tito [Josip Broz Tito]. Când se vor despărți, cu siguranță că vor lupta unul împotriva celuilalt, căci cum guvernează Rusia peste Cehoslovacia sau peste ceilalți, dacă nu cu sabia și sulița?

7) În comunism, angajatorii se străduiesc să diminueze consumul muncitorilor și să le mărească productivitatea. În imperialism, angajatorii doresc și acționează ca să crească consumul muncitorilor și să egaleze productivitatea acestora cu consumul.

8) Clasa conducătorilor și supraveghetorilor va crea în cele din urmă un fel de exil în Egipt apentru clasa muncitoare, deoarece fiecare muncitor își lasă surplusul în mâinile conducătorilor, care iau cea mai mare parte din el. Prin urmare, nu vor lăsa niciun lucrător să plece de la ei în altă țară. Astfel, muncitorii vor fi închiși, păziți precum Israel în Egiptul faraonului.

9) Clasa conducătoare urmează să-i omoare în sfârșit pe toți bătrânii și handicapații din clasa muncitoare, argumentând că ei mănâncă mai mult decât produc și sunt paraziții țării. Nimeni nu va muri de moarte naturală.

10) Dacă comunismul se va răspândi în întreaga lume, va ucide orice națiune care mănâncă mai mult decât produce.

11) Dacă profitorii și negustorii vor deveni cei care alocă rațiile, cumparatorii vor deveni primitori de caritate de la furnizori, iar repartitorii se vor ocupa de ei după cum vor voi, sau în măsura în care le este frică de inspectori.

Un regim bazat pe suliţe nu poate exista la nesfârșit

12) Comunismul nu rezistă într-o societate anticomunistă pentru că un regim bazat pe baionete și sulițe este nesustenabil. În cele din urmă, partea majoritară a societății va prevala și va răsturna acel guvern. Prin urmare, trebuie stabilită mai întâi o majoritate comunistă altruistă, apoi guvernul va fi sprijinit de bunăvoie.

Obiceiul valurilor de ură și invidie se va întoarce mai târziu împotriva celor rămași în urmă

13) Comunismul care se construiește pe valuri de ură și invidie va reuși doar să-i răstoarne pe burghezi, dar nu să-i ajute pe cei rămași în urmă. Dimpotrivă, aceiași oameni care s-au obișnuit cu ura și invidia vor întoarce săgețile urii împotriva celor oprimați de îndată ce burghezii vor pleca.

Comunismul egoist va fi întotdeauna în război cu publicul

14) Prin însăși natura sa, regimul comunist va fi obligat să fie mereu în război cu anticomuniștii. Acest lucru se datorează faptului că fiecare persoană tinde în mod natural să fie posesivă. Oamenii tind în mod natural să ia smântâna și să lase zerul slab pentru alții.

Natura nu se schimbă prin educație sau prin opinia publică. Este de neimaginat că omul va fi vreodată de acord cu o diviziune justă, iar baionetele armatei nu pot inversa natura, cu atât mai puțin educația și opinia publică.

Idealiștii născuți în mod natural sunt puțini. Dacă spuneți că furtul și tâlhăria o duc bine în regimul capitalist, vă voi răspunde că este așa pentru că legea permite concurența legală. Este comparabil cu o persoană care adună o societate în care majoritatea sunt criminali și tâlhari și vrea să-i conducă și să-i oblige să respecte legea. Dar în ceea ce privește anularea proprietății, toți sunt tâlhari.

Israelul este calificat să dea un exemplu tuturor națiunilor

15) Comunismul altruist se găsește rar în spiritul uman. Prin urmare, națiunea mai nobilă trebuie să-și asume rolul de a da un exemplu pentru întreaga lume.

Țara este în pericol. Comunismul altruist va ajuta la adunarea exilaţilor

16) Națiunea este în pericol, deoarece înainte ca economia să se stabilizeze, fiecare va fugi în altă parte, pentru că nu oricine poate suporta suferința dacă are posibilitatea să trăiască confortabil.

În comunismul altruist, idealul va străluci asupra tuturor oamenilor, oferindu-le satisfacții care vor face ca suferința să merite. Mai mult, va atrage adunarea exilaților din toate țările, deoarece grijile și luptele pentru supraviețuire pe care toată lumea le trăiește în celelalte țări îi vor motiva să se întoarcă pe pământul lor și să trăiască în pace și dreptate.

Filozofia este pregătită, cu alte cuvinte, Cabala bazată pe religie

17) Orice metodă practică are nevoie să contemple, de asemenea, o hrană idealistă, reînnoită, adică o filozofie. În ceea ce privește problema noastră, există deja o filozofie completă și gata făcută - Cabala, deși este destinată doar conducătorilor.

De ce suntem noi poporul ales?

18) Trebuie să dăm un exemplu bun lumii pentru că suntem mai calificați decât toate celelalte națiuni. Nu pentru că suntem mai idealiști, ci pentru că am suferit din cauza tiraniei mai mult decât toate celelalte națiuni. Din acest motiv, suntem mai pregătiți să căutăm modalitatea prin care vom pune capăt tiraniei din țară.

19) Proprietatea și controlul nu sunt identice. De exemplu, proprietarii căii ferate sunt acționarii, iar controlul este în mâinile managerilor, deși aceștia au doar o singură acțiune, sau nimic. Același lucru este valabil și pentru compania de transport maritim, ai cărei acționari nu au drept de control sau de consiliere.

Luați navele de război de exemplu: sunt deținute de stat, dar niciunui civil nu-i este permis să urce la bordul lor. În plus, dacă statul ar trebui să fie în mâinile proletariatului datorită dreptului de proprietate, conducerea va fi în cele din urmă în mâinile acelorași manageri ca și acum sau ale altora cu un temperament similar. Lucrătorii nu vor avea nici un cuvânt de spus și nici beneficii mai mari decât au acum, cu excepția cazului în care conducătorii sunt idealiști și se îngrijesc de bunăstarea fiecărui individ.

Într-un cuvânt, în ceea ce privește guvernul, nu contează dacă proprietatea este dată capitaliștilor sau statului. În cele din urmă, managerii sunt cei care o vor controla și nu proprietarii. Prin urmare, corectarea societății ar trebui să se refere în primul rând la directori. „Îmblânzirea puterii”, 214 [„Îmblânzirea puterii” este un capitol din cartea lui Bertrand Russell (filosof britanic, 1872-1970), Puterea.]

La fel, Avniel a spus în Kneset (Herut, data...) [Benjamin Avniel (1906-1993) a fost deputat (membru al Kneset, Parlamentul Israelului) de la a doua până la a șasea alegere și a făcut parte din partidul Herut] . În Israel, cel mai mic funcționar câștigă de 1,7 ori mai puțin decât cel mai înalt funcționar. În Anglia diferența dintre câștiguri este zece ori, iar în restul țărilor este mai mult sau mai puțin la fel. Dar în Rusia este de cincizeci de ori. Astfel, într-un stat proletar,  funcționarii și managerii își irosesc energia mult mai mult decât în țările capitaliste. Acest lucru se datorează faptului că guvernul este oligarhic și nu democratic. În cuvinte simple, deoarece comuniștii îi controlează pe anticomuniști, trebuie să existe o oligarhie. Acest lucru nu se va schimba niciodată, deoarece comunist înseamnă idealist, iar idealiștii nu constituie majoritatea.

20) Un astfel de stat, în care comuniștii stăpânesc peste anticomuniști, este obligat să fie în mâinile unui executiv format din autocrați, în dictatură absolută. Toți oamenii din țară vor fi în mâinile lor ca și cum nu ar reprezenta nimic. Ei trebuie să țină întotdeauna sabia în mâinile lor pentru a ucide, a încarcera, a pedepsi pe ascuns și pe față, a priva de hrană și pentru tot felul de pedepse, conform deciziei arbitrare a fiecărui manager. Toate acestea pentru a-i menține pe anticomuniști în groază și teroare, astfel încât aceștia să lucreze pentru stat și să nu-l distrugă din neatenție sau răutate.

21) Într-un astfel de stat, executivul trebuie să se asigure că populația nu poate alege conducerea în mod democratic, deoarece majoritatea țării este anticomunistă.

22) Într-un asemenea stat, în care comuniștii stăpânesc peste anticomuniști, managerii trebuie să se asigure că oamenii nu au nicio posibilitate de propagandă sau de a dezvălui nedreptatea îngrozitoare care se face poporului acelui stat sau minorităților din stat.

Cu alte cuvinte, tipografii nu trebuie să tipărească, iar administratorii sălilor de curs trebuie să vegheze asupra vorbitorilor pentru ca aceștia să nu le critice faptele. Ei trebuie să pedepsească aspru pe oricine plănuiește sau chiar se gândește să le critice actele. Astfel, guvernul va avea control deplin pentru a-i trata pe toți în mod arbitrar și nu va fi nimeni care să-l rețină (Puterea, ... 21).

23) Etica nu se poate baza doar pe educație și opinia publică, deoarece opinia publică are nevoie doar de ceea ce este în favoarea publicului. Prin urmare, dacă vine cineva și dovedește că moralitatea este dăunătoare publicului și vulgaritatea este benefică, toți vor renunța imediat la moralitate și vor alege vulgaritatea, așa cum demonstrează Hitler.

24) Comunismul egoist, bazat pe valuri de invidie și ură, nu va scăpa niciodată de acestea. Mai degrabă, când nu există burghezi, ei își vor arunca ura asupra Israelului. Nu trebuie să ne înșelăm spunând că comunismul egoist va vindeca ura față de Israel din națiuni. Numai comunismul altruist poate fi de așteptat să o vindece.

Dezbatere

1) În mod clar, motto-ul, „Fiecare va primi după nevoile sale și va lucra în funcție de capacitatea lui”, este altruism absolut. Când se va aplica acest lucru, majoritatea publicului sau întregul public va fi echipat cu măsura „Ce-i al meu să fie al tău”. Spuneți-mi, vă rog, care sunt elementele care pot aduce publicul la această dorință? Elementele de astăzi și anume ura capitaliștilor și tot felul de animozități care se extind din ea, nu vor aduce omul decât la opusul ei. Ea va insufla în oameni măsura „Ce-i al meu să fie al meu și ce-i al tău să fie al tău” care este regula sodomită, opusul iubirii pentru alții.

2) Nu am nimic de spus celor care merg cu curentul, ci doar celor care au o părere proprie și puterea de a critica.

3) Conceptul fundamental al lui Engels, în numele lui Marx, afirmă: „Clasa asuprită și exploatată nu poate fi eliberată de clasa asupritoare și exploatatoare fără a se elibera în același timp întreaga societate de exploatare, oprimare și lupta de clasă odată pentru totdeauna”.

Acest lucru contrazice conduita comunistă contemporană de a măcelări și distruge toate părțile burgheze din societate. Această dușmănie puternică nu va fi niciodată uitată de copiii lor. Și contrazice faptul că ei pun bazele unei clase guvernante suverane, care monitorizează clasa muncitoare. Nu există o luptă de clasă mai dureroasă și mai regretabilă decât aceasta. Ei extrag grăsimea din măduva muncitorilor și le lasă acestora resturile, împreună cu teama constantă de moarte sau de a fi trimiși în Siberia.

Unde este mântuirea aici? Ei au înlocuit clasa burgheză, care nu era deloc atât de groaznică. De fapt, ameninţarea ei a dispărut din momentul în care muncitorii au căpătat puterea de a se răscula împotriva burghezilor. Au înlocuit-o cu o clasă suverană, care guvernează și stăpânește peste o clasă de sclavi exploatați care sunt terorizați încontinuu cu pedepse mult mai grave decât au fost cele din războiul lor împotriva burghezilor.

4) Țara este împărțită în două clase: „sârguincioșii” și „cei rămași în urmă”. Cei harnici sunt angajatorii și conducătorii; cei rămași în urmă sunt muncitorii și condușii. Conform legii naturale, cei sârguincioși îi vor exploata pe cei rămași în urmă. Singura întrebare este cât de multă libertate, egalitate și nivel de trai lasă ei celor oprimați. De asemenea, câtă muncă le vor cere cei harnici.

Rătăcitorii sunt întotdeauna marea majoritate în societate. Cei sârguincioși sunt doar zece la sută din ea, adică măsura exactă necesară pentru ca societatea să funcționeze. Dacă procentul crește sau scade, apare o criză.

Acestea sunt crizele din societatea burgheză. Crizele din societatea comunistă vor lua o altă formă, dar cu aceeași măsură de suferință. Titlul „sârguincios” îi include și pe moștenitorii lor și pe cei care-i mituiesc pe cei harnici. Titlul „rămași în urmă” se referă și la sârguincioșii care, dintr-un motiv oarecare, au fost aruncați în clasa celor rămași în urmă.

5) Referitor la religie: Starea morală permanentă nu provine din religie, ci din știință. „ Empiriocriticism”, 324 [Aceasta este o declarație făcută de Lenin în cartea sa Materialism și Empiriocriticism].

6) Moralitatea bazată pe beneficiul public există și la animalele sociale. Totuși, acest lucru nu este suficient deoarece se transformă în vulgaritate devenind dăunătoare societății, ca în cazul marelui criminal patriot, purtat pe umerii naționaliștilor. Astfel, numai morala bazată pe religie este durabilă, valabilă și de neînlocuit. Același lucru îl găsim în rândul națiunilor sălbatice, al căror nivel de moralitate este mult mai mare decât la națiunile civilizate.

7) O societate nu poate fi bună decât dacă majoritatea ei este bună. Cu toate acestea, unii uimesc sau ademenesc majoritatea slabă cu tot felul de artificii, obligînd-o să aleagă o conducere bună. Asta fac toate democrațiile. Din păcate, majoritatea va învăța în sfârșit, sau alții îi vor învăța, și ei vor alege o conducere răuvoitoare care se potrivește cu voința lor rea.

8) Trebuie să înțelegem de ce Marx și Engels au hotărât că perfecțiunea comunismului înseamnă „A munci după capacitate și a primi după nevoi”. Cine le-a impus această condiție? De ce nu a fost suficient să primești în funcție de producția ta și să nu fii egal cu unul neglijent sau cu cineva fără copii? Adevărul este că, comunismul nu va rezista pe calea egoismului, ci pe calea altruismului din motivele mai sus menționate.

Noutăţi

În același mod în care au exterminat capitaliștii, ei au fost forțați să extermine țăranii. În plus, în ceea ce privește bucuria vieții, ei vor fi mereu nevoiți să distrugă muncitorii. Deși Marx și Engels au fost primii care au plasat corectarea lumii asupra muncitorilor, nu le-a trecut prin cap să o facă prin constrângere, ci mai degrabă, democratic. Din acest motiv, muncitorii trebuiau să fie majoritari, iar apoi să stabilească un guvern proletar în care liderii regimului să se corecteze treptat ca să ajungă la altruismul abstract: fiecare după acțiunile sale și fiecăruia după nevoile sale.

Lenin a adăugat la aceasta instaurarea regimului comunist prin impunerea forțată a opiniei minorității asupra majorității, sperând că după aceea, altruismul va fi introdus și în rândul lor. În acest scop era nevoie de o tabără armată de muncitori. Întrucât deținătorii proprietăților sunt împrăștiați, ei ar fi putut prelua cu forța guvernarea, pentru ca apoi să vină și să-i învingă pe proprietarii slabi și dezorganizați.

În acest sens, el nu a fost de acord cu Marx, afirmând chiar contrariul;  în țările rămase în urmă este mai ușor să-i învingi, căci nu mai trebuie decât să transformi soldații în comuniști și distrugători ai proprietarilor și să le iei acestora proprietățile. Este mai ușor să-i inciți pe soldați să-i omoare și să-i jefuiască pe deținătorii de proprietăți într-o țară nedezvoltată.

De aceea a înțeles că nu va găsi o mulțime mai grosolană decât în propria sa țară și de aceea a spus că țara lui va fi prima. Totuși, când a văzut că de fapt nu este suficient să-i distrugi pe cei zece la sută care sunt capitalişti, ci că trebuie distrugi și milioane de țărani, a obosit, pentru că este imposibil să distrugi jumătate de națiune.

Apoi a venit Stalin, care a spus că scopul justifică mijloacele și și-a asumat sarcina de a distruge și țăranii. Și a avut succes.

Oricum, niciunul dintre ei nu a luat în considerare faptul că, în final, au nevoie de bunăvoința muncitorilor, ca aceștia să muncească, și să le insufle atributul altruismului, care să-i aducă la acest motto. Acest lucru este cu totul imposibil. Natura nu poate fi schimbată aşa încât cineva să lucreze nu numai pentru nevoile sale, ci și pentru nevoile prietenului său. Acest lucru este absolut imposibil fără constrângere și forţă. În cele din urmă, majoritatea se va ridica și va revoca regimul.

Mincinoși sunt cei care spun că idealismul este fie inerent, fie un rezultat al educației. Mai degrabă, el este un rezultat direct al religiei. Atât timp cât religia nu se extinsese suficient în întreaga lume, întreaga lume era barbară, fără un gram de conștiință.

Abia după ce slujitorii Creatorului s-au înmulțit, moștenirea agnosticilor a devenit idealistă. Astfel, idealistul este așa doar datorită poruncii strămoșilor lui. Dar aceasta este o poruncă orfană, adică fără cel care poruncește.

Dacă religia ar fi anulată cu totul, toate guvernele ar deveni atunci ca al lui Hitler. Nimic nu i-ar împiedica să crească neîncetat beneficiile țării. Nici astăzi guvernele nu au sentimente. Cu toate acestea, există încă o limită a actiunilor lor, între cei pasivi și cei idealiști din țară. Când religia va fi revocată, guvernanților nu le va fi greu să-i dezrădăcineze pe idealiștii rămași, așa cum nu a fost greu nici pentru Hitler și nici pentru  Stalin.

Diferența dintre un idealist și un religios este că acțiunile idealistului sunt fără temei. El nu poate convinge pe nimeni să prefere dreptatea, la fel ca el, și nici pentru cine este ea necesară. Poate că este doar o slăbiciune de inimă, așa cum spunea Nietzsche? Nu vor putea rosti nici măcar un singur cuvânt semnificativ, motiv pentru care Hitler și Stalin i-au învins. Cu toate acestea, religioșii vor contracara cu îndrăzneală, spunând că așa este poruncit de Domnul și că și-ar da viața pentru asta...

Dacă cuvintele mele aduc beneficii, bine. Dacă nu, ultimele generații vor ști de ce a fost revocat comunismul, nu pentru că nu este sustenabil așa cum spun capitaliștii, ci pentru că liderii nu au înțeles cum să instaureze acel regim. Au construit un regim de egoism când ar fi trebuit să stabilească un regim de altruism.

Dacă cineva nu este de acord cu mine și spune că doar educația va fi suficientă pentru asta, îi permit să-și înființeze o societate bazată exclusiv pe educație, dar eu nu voi lua parte la ea. Știu prea bine că acestea sunt lucruri inutile. Dar ar putea el să mă ajute să întemeiez o societate bazată pe religie?

Anexe și schițe

[Paisprezece piese care formează anexe sau schițe la eseul prezentat în partea întâi]

Secțiunea întâi

[1.Această secțiune conține note care par să fie titluri pe care autorul le-a scris pentru propriile nevoi, pentru scrierea eseului prezentat în partea întâi. Este un fel de prim proiect general.]

„Comunismul critic nu a refuzat niciodată, nu refuză nici acum să-și fertilizeze conceptele cu o abundență de idei ideologice, etice, psihologice și educaționale la care se poate ajunge prin studiul diferitelor forme de comunism” (Antonio Labriola (1843-1904), un teoretician marxist italian).1

2. „Dacă am gândi astăzi așa cum au făcut-o Marx și Engels, într-un moment în care, dacă ei înșiși ar fi aici, ar gândi altfel... am respecta litera moartă a învățăturilor sale”, etc. (din Introduceri la Manifestul Comunist , Georgi Plehanov (1856-1918)).2

Partea pozitivă

1. Dovezi pentru comunismul altruist.

2. Pentru regulile societăţii comuniste altruiste.

3. Pentru comunismul internaţional.

4. Pentru o religie benefică.

5. Promovarea extinderii religiei.

6. Comunismul egoist precede comunismul altruist.

7. Pentru păstrarea iudaismului.

Partea negativă

1. Slăbiciunea regimului comunismului egoist (8).

2. Războaiele nu vor fi abolite(9).

3. Dovada că un comunism egoist nu poate dura (10).

4. Motive din Sionism (11).

5. Israelul trebuie să fie un model pentru națiuni (12).

6. Referitor la regimul egoist (13).

7. Etica (14).

10/2 14/8 14/4 Comunismul este egoist pe parcurs, deși în cele din urmă este altruist.

8/1 3/3 Lumea ar trebui împărțită în două feluri: egoiști și altruiști 0/0.

10/3 10/1 10/2 10/6 Majoritatea publicului este întotdeauna anticomunistă.

8/2 Din acest motiv, regimul comunist trebuie să se bazeze pe baionetă.

13/7 Dezavantajele guvernării comunismului egoist.

De la 8/9 la 9/1 Comunismul nu ne va salva de războaie.

Comunismul trebuie să fie internațional, de la 3/2 la 12/1/2.

11/1 Întărirea sionismului, în special a kibuțurilor, care sunt în pericol de a fi desființate.

O guvernare comunistă asupra anticomuniștilor nu va supraviețui dacă se va baza pe forță. Acei idealiști care sunt astăzi la putere nu vor fi aleși în a doua generație, ci mai degrabă managerii egoiști ca restul oamenilor și vor trece la nazism.

Eu le vorbesc doar muncitorilor, celor rămași în urmă, și acelor idealiști care își dedică viața pentru ei. Cu cei harnici nu vorbesc pentru că ei nu vor fi în lipsuri sub nici un regim. Chiar și în cel mai rău regim, ei nu vor cunoaște lipsurile și nu contează cum sunt numiți: „industriași”, „comercianți” sau „manageri”, „supraveghetori” sau „distribuitori”.

Totuși, deși uniunea altruiștilor cu egoiștii a avut atât de mult succes în răsturnarea guvernului burghez, ea nu poate pune bazele unei societăți fericite, cooperante, așa cum își doresc fondatorii. Mai mult, se va obține opusul, deoarece acea combinație dintre comuniștii idealiști și egoiștii asupriți se va rupe, lăsând în urma ei haosul social.

1) Cât de mult să lași?

2) Care este măsura înrobirii?

3) Care este măsura libertăţii?

Nu există nicio corectare pentru rămași în urmă decât dacă ei aleg să-și ia angajamentul.

3) Cei harnici nu-i vor lăsa să iasă din țările lor.

3) În cele din urmă, vor ucide pe bătrâni și pe bolnavi.

1) Când comercianții devin distribuitori, cumpărătorii vor deveni primitori de caritate.

2) Proprietatea și controlul nu sunt același lucru.

3) Într-un regim opresiv, nu vor fi alegeri democratice.

2) Într-un astfel de regim, cetăţenii sunt cu totul lipsiţi de importanţă în ochii guvernului.

2) Într-un astfel de regim, managerii vor înrobi și mai mult.

2) Într-un asemenea regim, angajatorii își vor putea ascunde cruzimea.

                             Explicarea hitlerismului

1) Religia este singura bază solidă pentru corectări.

1) Religia este singura bază solidă pentru ridicarea nivelului moral.

1) Chiar dacă la început este obligatorie, în final este voluntară.

2) Comunismul nu trebuie stabilit înainte ca altruismul să se răspândească în majoritatea publicului.

1) Religia și idealismul se completează reciproc: unul este pentru cei puțini, celălalt este pentru mase.

3) Datorită dorinței omului de a munci mai puțin și de a primi mai mult, ei vor putea să-și asume o religie comunistă mai înainte ca religia egoistă să cuprindă o treime din lume.

4) Dacă ați ajunge pe o insulă în care sălbaticii se distrug unii pe alții, ați ezita să le oferiți o religie prin care să le salvaţi viețile?

5) Omul nu se va putea mulțumi cu porunci seci; are nevoie de o filozofie care să-i explice faptele sale bune. Aceasta este ceea ce au pregătit.

Secțiunea a doua

Pentru introducere

1) Am expus deja elementele de bază ale opiniilor mele în 1933. Am vorbit și cu liderii generației, dar la acea vreme, cuvintele mele nu au fost acceptate, deși am strigat ca un cocor și am avertizat cu privire la ruina lumii. Din păcate, atunci nu au făcut nicio impresie.

Dar acum, după bombele atomice și cu hidrogen, cred că lumea mă va crede că sfârșitul lumii se apropie rapid, iar Israelul va fi prima națiune care se va arde, așa cum a fost în războiul anterior. Astfel, astăzi este bine să trezim lumea să accepte singurul ei remediu pentru a putea trăi și exista.

2) Trebuie să înțelegem de ce Marx și Engels au considerat necesar comunismul suprem, în care fiecare lucrează după capacitatea lui și primește după nevoile sale. De ce avem nevoie de această condiție strictă, în măsura „Ce-i al meu să fie al tău și ce-i al tău să fie al tău”, a altruismului absolut?

În acest sens am reușit să demonstrez în acest articol că nu există nicio speranță pentru existenţa comunismului, dacă nu este adus la acest scop, care este altruismul deplin. Până atunci, nu există nimic altceva decât niște faze de comunism.

Odată ce am dovedit corectitudinea motto-ului, „De la fiecare după capacitatea lui și fiecăruia după nevoile sale”, trebuie să vedem dacă aceste faze pot da acest rezultat.

Astăzi, termenii „burghez” și „proletariat” nu mai sunt suficienți pentru a explica istoria economiei. Mai degrabă, avem nevoie de termeni mai generali: „clasa celor harnici” și „clasa celor rămași în urmă” (mai sus în secțiunea „Dezbatere,” punctul 4).

După douăzeci și cinci de ani de experiență, suntem nedumeriți, unde este fericirea deplină pe care ne-o promisese regimul comunist. Oponenții săi spun că este răul absolut, iar susținătorii săi spun că este raiul pe pământ.

Într-adevăr, nu trebuie să înlăturăm dintr-o lovitură cuvintele adversarilor, deoarece atunci când cineva vrea să cunoască proprietățile altuia, trebuie să-i întrebe atât prietenii, cât și inamicii. Este o regulă care spune că prietenii cunosc doar virtuțile și nici un singur defect, pentru că „Iubirea va acoperi toate păcatele”. Dușmanii sunt opusul: ei văd doar greșelile, pentru că „ura va acoperi toate virtuțile”.

Astfel, omul știe adevărul atunci când aude cuvintele ambelor părți. În principal, aș vrea să examinez comunismul în detaliu și să explic avantajele și dezavantajele lui. Mai ales, doresc să explic corectările, cum pot fi corectate toate deficiențele sale, astfel încât toată lumea să vadă și să admită că acest regim este într-adevăr regimul care aduce atât dreptate, cât și fericire.

Cât de fericiți am fost când comunismul a fost pus în practică într-o națiune atât de mare ca Rusia! Pentru noi era clar că după câțiva ani guvernarea justiției și fericirii va fi evidentă în fața lumii întregi și ca urmare, guvernarea capitalistă va dispărea rapid din lume.

Dar lucrurile nu au stat așa. Dimpotrivă, toate națiunile civilizate atribuie regimului comunist sovietic orice defect rău. Prin urmare, nu numai că regimul burghez nu a fost anulat, dar chiar a devenit de două ori mai puternic decât înainte de experimentul sovietic.

Secțiunea a treia

De ce a trebuit comunismul să ia forma „de la fiecare după capacitatea lui și fiecăruia după acțiunile sale”? Un guvern comunist nu poate rezista peste o societate anticomunistă, deoarece un guvern susținut prin forţă este nesustenabil.

Comunismul construit pe valuri de invidie nu poate decât să-i răstoarne și să-i ruineze pe burghezi, dar nu și să aducă beneficii muncitorilor oprimați. Dimpotrivă, atunci când burghezii sunt anihilaţi, săgețile urii îi vor ținti pe cei rămași în urmă.

Nimic nu poate garanta existența unui guvern puternic pentru generațiile viitoare, cu excepția religiei. Chiar dacă progenitorii sunt idealiști și și-au asumat comunismul, nu există nicio certitudine că descendenții lor îi vor urma. Mai mult decât atât, dacă progenitorii au acceptat comunismul prin forță și constrângere, așa cum se obișnuiește în comunismul egoist, ei se vor ridica în cele din urmă și îl vor desființa.

Un regim comunist nu poate exista peste o societate anticomunistă, deoarece ar trebui să lupte împotriva anticomuniștilor tot timpul zilelor sale. Acest lucru se datorează faptului că fiecare persoană este posesivă în mod natural și nu poate lucra fără motivație.

Baionetele armatei nu vor inversa natura umană, iar idealiștii sunt puțini. Mii de ani de pedepse îi amenință pe hoți, jefuitori, pe cei care fraudează, dar ei tot nu-şi schimbă natura, deși ar putea obține totul în mod legal.

Este asemănător cu cel care dă peste o societate de hoți și ucigași și vrea să-i conducă și să-i oblige prin forță să o ia pe căi legale. Situația este explozivă. Dublu. Dublu. Dublu.

Pentru că opiniei majoritare îi este garantat câștigul, este cu atât mai mult așa în implementarea comunismului. El nu va rezista decât prin majoritatea publicului. Prin urmare, trebuie să perpetuăm nivelul moral al majorității publicului în așa fel încât acesta să nu fie niciodată corupt.

Religia este singura bază solidă care va persista timp de generații. Comunismul trebuie transformat sub forma, „Ce-i al meu să fie al tău și ce-i al tău să fie al tău”, adică altruismul absolut. După ce majoritatea publicului va realiza acest lucru, va putea observa: „Fiecare va lucra după capacitatea sa și va primi în funcție de nevoile sale”.

Înainte ca majoritatea publicului să atingă acest nivel de moralitate, este interzisă naționalizarea proprietății din motivele menționate mai sus. 

Secțiunea a patra

Naționalizarea, înainte ca publicul să fie pregătit pentru aceasta este asemănătoare cu a-ți distruge casa dărăpănată înainte de a avea mijloacele de a construi una solidă.

Împărțirea justă, nu înseamnă egalizarea celor sârguincioși cu cei rămași în urmă. Acest lucru ar fi o ruină pentru public. Mai degrabă, înseamnă egalizarea celor mai rămași în urmă cu cei capabili.

Comunismul egoist există acum datorită unui grup de idealiști care îl conduce. Totuși, în generațiile viitoare, publicul nu va alege idealiști, ci doar pe cei mai capabili, care nu se limitează la acest ideal, iar atunci comunismul va lua forma nazismului.

În comunismul egoist, angajatorii doresc să reducă consumul muncitorilor și să le crească productivitatea, căci întotdeauna există întrebarea dacă aceasta este suficientă. Imperialismul este mai bun decât atât, din moment ce angajatorii vor să crească consumul muncitorului și să egaleze productivitatea cu consumul.

Secțiunea a cincea

Termenii „burghez” și „proletariat” nu mai sunt suficienți pentru a explica istoria. În schimb, ar trebui să facem împărțirea într-o clasă de sârguincioși și o clasă de rămași în urmă.

Există o lege a naturii: clasa celor sârguincioși va exploata clasa rămașilor în urmă precum peștii din mare, unde cei puternici îi înghit pe cei slabi. Nu contează dacă cei harnici sunt burghezi sau funcționari ai guvernului comunist. Mai degrabă, întrebarea este: cât de multă libertate și plăcere le lasă ei celor rămași în urmă?

Clasa celor harnici este de zece la sută, iar clasa celor rămași în urmă, conduși de ei, este nouăzeci la sută din societate. Nu există nicio corectare pentru cei rămași în urmă decât dacă ei înșiși îi aleg pe cei sârguincioși care îi vor guverna. Dacă nu au această putere, vor ajunge să fie exploatați fără limite de cei sârguincioși.

Secțiunea a șasea

Clasa celor sârguincioși, adică inspectorii și conducătorii sunt obligați să creeze un exil ca în Egipt peste clasa celor rămași în urmă, care sunt muncitorii. Este așa deoarece conducătorii acumulează în mâinile lor tot surplusul muncitorilor și iau partea leului.

În plus, în scopul beneficiului publicului, ei nu vor lăsa niciun lucrător să scape de ei într-o altă țară și îi vor păzi ca pe Israelul din Egipt. Niciun sclav nu-i va părăsi și nu va fi liber. În cele din urmă, clasa harnicilor va omorî toți bătrânii și handicapații care mănâncă și nu muncesc, sau chiar pe cei care mănâncă mai mult decât pot munci, deoarece acest lucru este dăunător societății și se știe că ei nu au sentimente.

Atunci când comercianții și negustorii devin cei care împart, cumpărătorii vor deveni beneficiari de caritate din partea lor. Soarta lor va fi determinată de mila celor care împart, sau de cât de mult se tem de inspectori, dacă i-ar interesa acest lucru.

Proprietatea și controlul nu sunt același lucru, de exemplu o navă care aparține statului, fiecare cetățean are drept de proprietate asupra ei, dar nu are dreptul să urce la bord, ci doar așa cum consideră de cuviință administrația care o controlează. De asemenea, chiar dacă există un guvern proletar, ei nu pot avea nicio preferință în ceea ce privește proprietățile guvernamentale, la fel cum este acum cu proprietățile burgheze, deoarece tot controlul va fi deținut numai de executivi, care sunt burghezii de astăzi, sau alții ca ei.

Un astfel de stat în care comuniștii guvernează peste anticomuniști, trebuie să fie în mâinile unei oligarhii, într-o dictatură deplină, în care toți cetățenii sunt priviți ca un nimic, supuși pedepselor brutale conform dorinţei arbitrare a fiecărui executiv. În caz contrar, ei nu vor asigura susținerea nevoilor statului. Într-un astfel de regim, guvernul trebuie să se asigure că nu există alegeri democratice, deoarece majoritatea publicului este formată din anticomuniști.

Comunismul egoist nu îi eliberează pe muncitori. Dimpotrivă, în locul patronilor burghezi care sunt îngăduitori cu muncitorii, ei vor institui o clasă de directori și supraveghetori care vor înrobi muncitorii prin constrângere și pedepse aspre și severe. Opresiunea si exploatarea se vor dubla, si nu le va fi mai uşor în niciun fel dacă exploatarea este spre binele ţării, pentru că până la urmă patronii si asupritorii iau crema, iar muncitorii primesc zerul slab. În schimb, ei sunt supuși unei frici constante de moarte sau de pedepse mai aspre decât moartea.

Într-un asemenea stat, în care comuniștii stăpânesc peste anticomuniști, executivii trebuie să se asigure că populația nu poate descoperi povara și opresiunea sub care se află. Astfel, după ce toate fabricile vor fi în mâinile lor, ei vor interzice tipografilor să imprime și vorbitorilor să vorbească, pentru a nu le critica faptele cu nimic. În schimb, aceștia vor fi siliți să mintă și să-i acopere pe executivi înfățișând un rai pe pământ, iar situația lor nu va fi niciodată cunoscută.

Va fi cu atât mai mult cu minoritățile care sunt defavorizate de executivi, din orice motiv. Aceştia vor putea să-i anihileze fără rușine sau teamă că acest lucru va deveni cunoscut în afară. Și ce se va întâmpla cu evreii, pe care majoritatea lumii îi urăște?

Într-adevăr, adevărul absolut este că nu poate exista o societate bună și completă decât dacă majoritatea ei este bună, pentru că managementul ilustrează calitatea societății, iar societatea este determinată de majoritate. Dacă majoritatea este rea, conducerea va fi obligatoriu rea, deoarece cei răi nu vor pune peste ei conducători cu care să nu fie de acord.

Nu trebuie să tragem concluzii din democrațiile moderne, întrucât ele folosesc diverse tactici pentru a înșela electoratul. Când alegătorii vor deveni mai înțelepți și le vor înțelege viclenia, cei mai mulți oameni își vor alege cu siguranță o conducere conform spiritului lor. Iar tactica lor principală este aceea că mai întâi oamenii sunt sfințiți cu o bună reputație și sunt promovaţi fie ca înțelepți, fie ca drepți, iar apoi masele îi cred și îi aleg. Dar o minciună nu trăiește veșnic.

Aceasta explică hitlerismul. Ceea ce s-a întâmplat cu germanii este una dintre minunile naturii. Au fost considerați printre cele mai civilizate națiuni și dintr-o dată, peste noapte au devenit sălbatici, mai răi chiar decât cele mai primitive națiuni din istorie.

Mai mult, Hitler a fost ales cu votul majorității. În lumina celor de mai sus, este foarte simplu: într-adevăr, majoritatea publicului care este în esență rea, nu are opinii, nici măcar în cele mai civilizate națiuni. Iar ei înșeală această majoritate. Prin urmare, chiar dacă majoritatea publicului este rea, ar putea exista o conducere bună.

Totuși, dacă vine o persoană rea, capabilă să descopere înșelăciunea pe care o folosesc managerii, cu oamenii celebri pe care-i creează, și prezintă alți oameni care ar trebui să fie aleși, după spiritul și dorința majorității, așa cum a făcut Hitler (și Lenin și Troțki [Leon Troțki , 1879-1940, un revoluționar evreu marxist]), nu este de mirare că ei îi răstoarnă pe cei frauduloși și aleg lideri răi după spiritul lor.

Astfel, Hitler a fost într-adevăr ales democratic, iar majoritatea publicului s-a unit în spatele lui. După aceea, a supus și a dezrădăcinat pe toți oamenii idealiști și a făcut cu națiunile așa cum a dorit el și cum dorea poporul.

Aceasta este toată noutatea. Din zorii timpurilor, nu s-a întâmplat niciodată ca majoritatea publicului să guverneze un stat. Fie au făcut-o autocrații, care până la urmă au o oarecare măsură de moralitate, ori o oligarhie, ori democrații înșelători. Dar majoritatea compusă din oameni simpli a condus doar pe vremea lui Hitler, care în plus, a promovat răutatea față de alte națiuni. El a ridicat beneficiul public la nivelul de devotament, deoarece a înțeles gândirea sadicilor. Când li se lasă loc să-și descarce sadismul, ei sunt dispuși chiar să plătească pentru asta cu viața.

Secțiunea a șaptea

Comunismul egoist nu poate preveni războaiele, din moment ce națiunile harnice, sau cele bogate în materii prime, nu vor dori să împartă ceea ce au în mod egal cu națiunile sărace și rămase în urmă. Prin urmare, încă o dată nu trebuie să sperăm la pace, decât prin prevenirea războaielor, adică prin pregătirea armelor care să ne ferească de invidia și ura națiunilor sărace și rămase în urmă, la fel ca astăzi. Mai mult, vor fi și mai multe războaie din cauza schimbării idealurilor, precum titoismul și sionismul.

Am vorbit și am scris deja despre asta în 1933 și am strigat ca un cocor că războaiele de astăzi vor distruge lumea, dar ei nu m-au crezut. Dar acum, după bombele atomice și cu hidrogen, cred că toată lumea mă va crede că, dacă nu scăpăm de războaie, va fi sfârșitul lumii.            

Secțiunea a opta

Dacă comunismul este just pentru fiecare națiune, este just pentru toate națiunile. Ce prerogativă și proprietate asupra materiilor prime din sol are o națiune față de celelalte? Cine a legiferat această lege de proprietate? Cu atât mai mult dacă au dobândit-o cu ajutorul săbiilor și baionetelor!

De asemenea, de ce ar trebui ca o națiune să o exploateze pe alta dacă acest lucru este nedrept în cazul oricărui  individ? Într-un cuvânt: așa cum abolirea proprietății este justă pentru un individ, la fel este justă și pentru fiecare națiune. Abia atunci va fi pace pe pământ.

Luați în considerare acest lucru: dacă legile proprietății și regulile moștenirii nu le permit indivizilor să aibă dreptul de posesiune, de ce ar trebui să se permită acest lucru unei întregi națiuni? Deoarece diviziunea justă este aplicată între indivizii din interiorul națiunii, la fel ar trebui să fie și la nivel internațional, o împărțire justă a materiilor prime, mijloacelor de producție și a proprietăților acumulate, pentru toate națiunile în mod egal. Nu ar trebui să existe nicio diferență între alb și negru, civilizat și primitiv, la fel ca între indivizii dintr-o singură națiune. Nu ar trebui să existe nicio diviziune între indivizi, dintr-o singură națiune sau din toate națiunile din lume. Cât timp există vreo diferențiere, războaiele nu se vor termina.

Nu există nicio speranță de a ajunge la comunismul internațional prin comunismul egoist. Chiar dacă America, India și China ar adopta un regim comunist, nu există încă niciun element care să-i oblige pe americani să-și egaleze nivelul de trai cu africanii și indienii sălbatici și primitivi.

Toate remediile lui Marx și Lenin nu vor ajuta aici pentru a incita clasa săracă să jefuiască clasa bogată, deoarece bogații și-au făcut deja arme pentru a se păzi. Iar dacă acest lucru nu va fi de folos, atunci întregul comunism egoist a fost în zadar, pentru că nu va preveni războaiele.     

Secțiunea a noua

Este un fapt că Israelul este urât de toate națiunile fie din motive religioase, rasiale, capitaliste, comuniste sau cosmopolite, etc. Este așa pentru că ura precede toate motivele, doar că fiecare își justifică disprețul prin propria lui psihologie. Niciun sfat nu va fi de ajutor aici, cu excepția inițierii unui comunism internațional, moral și altruist între toate națiunile.

Israelul trebuie să fie prima dintre națiuni care își asumă comunismul internațional, altruist. Trebuie să fie un model care să demonstreze binele și frumusețea acestui guvern pentru că el suferă și va suferi din cauza tiraniei națiunilor mai mult decât toate celelalte națiuni. Este ca inima care arde înaintea tuturor celorlalte organe. Prin urmare, ei sunt mai bine pregătiți pentru a adapta primii acest guvern.

Însăși existența noastră în statul Israel este în pericol, deoarece conform ordinii economice actuale, va dura mult timp până când economia noastră se va stabiliza. Foarte puțini vor putea îndura experiența calvarului din țara noastră atât timp cât pot emigra în alte țări, mai bogate. unul câte unul, vor fugi de disconfort până când aici vor rămâne prea puțini pentru a merita numele de stat și vor fi înghițiți de arabi.

Dar dacă vor accepta regimul comunist internațional altruist, nu numai că vor avea satisfacția de a fi avangarda salvării lumii, pentru care vor ști că merită suferința, dar în plus, vor putea să-și controleze sufletele, să-și scadă nivelul de trai atunci când este nevoie și să muncească suficient de mult pentru a asigura o economie stabilă pentru stat.

Este cu atât mai mult cu kibuțurile a căror existență este construită pe idealism. Acesta se va stinge în mod natural din generațiile viitoare, deoarece idealurile nu sunt ereditare. Fără îndoială, ele vor fi primele care se vor distruge.

Secțiunea a zecea

Religia este singura bază solidă care poate ridica nivelul moral al societății până când fiecare om va munci după capacitatea sa și va primi după nevoile sale.

Neclar...

Dacă ai trăi pe o insulă de sălbatici, ale căror vieți nu le-ai putea salva, împiedicându-i să se extermine cu ferocitate, decât cu ajutorul religiei, ai ezita să le ordonezi viața cu ajutorul unei religii, atât cât să salvezi această națiune de la dispariţia din lume?

În ceea ce privește comunismul altruist, toți sunt sălbatici. Nu există nicio strategie care să poată impune lumii un astfel de regim, decât prin intermediul religiei, deoarece constrângerea religioasă devine agreabilă descendenților, așa cum am văzut că se întâmplă în națiunile care au acceptat religia prin forță și constrângere.

Dar constrângerea prin educație și opinia publică, care nu se transmite descendenților, nu face decât să se diminueze în timp. Prin urmare, puteți spune că este mai bine ca oamenii să se distrugă unii pe alții decât să le impuneți o anumită condiție care să-i conducă spre viață și fericire? Este greu de crezut că orice persoană sănătoasă ar ezita în acest punct.

Este imposibil să avem o societate democratică stabilă, altfel decât prin intermediul unei societăți a cărei majoritate este bună și cinstită, deoarece societatea este condusă de majoritate și la bine și la rău. Prin urmare, regimul comunist altruist nu trebuie instituit decât dacă majoritatea publicului este gata să se angajeze în el timp de generații. Acest lucru poate fi asigurat doar prin religie, deoarece, prin natura ei, religia începe prin constrângere, dar se termină voluntar.

Religia și idealismul se completează reciproc. Acolo unde idealul nu poate fi majoritar, religia guvernează cu forță peste majoritatea primitivă, incapabilă de idealuri din cauza caracterului posesiv și a dorinței fiecăruia de a lucra mai puțin decât prietenul său dar de a primi mai mult.

Este imposibil de construit comunismul altruist înainte de extinderea comunismului egoist. Cu toate acestea acum, că o treime din lume și-a asumat comunismul egoist, poate fi folosită puterea religiei pentru a instaura comunismul altruist.

Omenirea nu se va mulțumi cu decrete seci, fără a le însoți cu explicații rezonabile care să susțină și să întărească aceste conduite, adică o metodă filozofică. În această privință există deja o întreagă filozofie referitoare la dorința de a dărui, care este comunismul altruist, atât de vastă încât omul o poate contempla întreaga viață și astfel, să se întărească prin acte de dăruire.

Secțiunea a unsprezecea

Comunismul egoist va adopta în cele din urmă forma unui nazism complet, dar sub aparența comunismului naționalist. Oricum, această diferență de nume nu va împiedica pe nimeni să săvârșească fapte diabolice ca ale lui Hitler. Astfel, rușii vor fi „națiunea stăpână” și întreaga lume slujitorii lor supuși, ca în modelul lui Hitler.

În regimul burghez, libera concurență este combustibilul principal al succesului. Industriașii și comercianții joacă acest joc, câștigătorii sunt foarte fericiți, iar cei care nu câștigă suferă într-un final amar. Între ei se află muncitorii, care nu au niciun câștig din acest joc. Sunt aparent neutri, nici nu se ridică dar nici nu cad. Cu toate acestea, datorită capacității lor de a face grevă, nivelul lor de viață este asigurat.

În cele din urmă atât în guvernul comunist, cât și în cel burghez, cei rămași în urmă sunt inapți să conducă, deși constituie majoritatea publicului. Mai degrabă, ei trebuie să aleagă lideri dintre cei sârguincioși. Totuși, pentru că sunt aleși de ei, cei rămași în urmă pot spera să nu fie atât de exploataţi.

În schimb, în guvernul egoist comunist managerii nu sunt aleși de majoritatea publicului, deoarece aceasta este anticomunistă, ca în Rusia și în alte părți, unde aleșii sunt doar din rândul comuniștilor. Prin urmare, muncitorii se confruntă într-adevăr cu un final amar, din moment ce nu au niciun singur reprezentant în conducere.

Toate cele de mai sus respectă regula conform căreia proletariatul este anticomunist prin natură. Muncitorii nu sunt idealiști; ei constituie majoritatea rămasă în urmă a societății care consideră că „justa împărțire” înseamnă că primesc o cotă egală cu cei sârguincioși. Cei harnici nu vor dori niciodată asta.

Cuvintele mele se referă doar la muncitori, adică la cei mai rămași în urmă care sunt majoritatea societății. Harnicii și intelectualii vor suge mereu smântâna, fie într-un guvern comunist, fie într-un guvern burghez. Este rezonabil să credem că multora dintre ei le este mai bine într-un regim comunist, deoarece nu se vor teme de critici, așa cum este scris la punctul...

Doar voi, proletariatul oprimat, o veți duce cel mai rău în regimul comunist. Totuși, clasa celor sârguincioși va avea un alt nume: manageri și supraveghetori. Lor le va fi mai bine, pentru că vor scăpa de concurență, care micșorează partea burghezilor, și își vor primi cota în mod repetat și din belșug.

Cei rămași în urmă nu au nicio posibilitate și nici un mecanism pentru a pune capăt fricii, șomajului și sărăciei, cu excepția comunismului altruist. Prin urmare, cuvintele mele nu sunt îndreptate către cei  harnici și intelectuali, deoarece cu siguranță că nu vor accepta cuvintele mele. Doar muncitorii și rămașii în urmă vor putea să mă înțeleagă și lor le vorbesc precum și celor care cruță viețile celor rămași în urmă și simpatizează cu suferința lor.

Una dintre libertățile omului este aceea de a nu fi legat de un loc, precum plantele care nu-și pot părăsi habitatul. Prin urmare, fiecare țară trebuie să se asigure că nu-și împiedică cetățenii să se mute în altă țară. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că nicio țară nu-și închide porțile în fața străinilor și imigranților.

Un guvern al comunismului altruist nu trebuie inițiat înainte ca majoritatea publicului să fie pregătită pentru dăruire reciprocă.

În cele din urmă, comunismul altruist va cuprinde întreaga lume și toți vor avea același nivel de trai. Cu toate acestea, procesul real este unul lent și gradual. Orice națiune, a cărei majoritate a publicului a fost educată să-şi dăruiască reciproc, va intra prima în cadrul comunismului internațional.

Toate națiunile care au intrat deja în cadrul comunismului internațional vor avea un nivel de viață egal. Astfel, surplusul unei națiuni bogate sau harnice va îmbunătăți nivelul de trai al unei națiuni rămasă în urmă sau săracă în materii prime și mijloace de producție.

Forma religioasă a tuturor națiunilor ar trebui să oblige mai întâi membrii acelei națiuni să-şi dăruiască reciproc în măsura în care (viața prietenului va fi pusă înaintea propriei vieți), ca în „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți”. Omul nu se va bucura de societate mai mult decât un prieten rămas în urmă.

Aceasta va fi religia colectivă a tuturor națiunilor care vor intra în cadrul comunismului. În plus, fiecare națiune își poate urma propria religie și tradiție și una nu trebuie să se amestece în cealaltă.

Regulile religiei egale pentru întreaga lume sunt următoarele:

1) Omul ar trebui să lucreze pentru bunăstarea poporului cât de mult poate și chiar mai mult decât capacitatea lui dacă este nevoie, până când nu va mai fi foame sau sete în întreaga lume.

2) Omul poate să fie sârguincios, dar nu va primi beneficii de la societate mai mult decât cei rămași în urmă. Va exista un nivel de trai egal pentru toți.

3) Deși există religie, semnele de onoare ar trebui să fie împărțite în funcție de religie: cu cât beneficiile pe care cineva le aduce societății sunt mai mari, cu atât va primi o decorație mai importantă.

4) Cine se înfrânează să-și arate sârguinţa în beneficiul societății va fi pedepsit conform legilor societății.

5) Fiecare se angajează în munca de a ridica din ce în ce mai sus nivelul de trai al societății mondiale, astfel încât toți oamenii din lume să se bucure de viața lor și să simtă din ce în ce mai multă fericire.

6) Același lucru este valabil și pentru spiritualitate, deși nu toți sunt obligați să se angajeze în spiritualitate, ci doar oamenii speciali, în funcție de necesitate.

7) Va exista un fel de curte supremă. Cei care vor dori să-și dedice munca vieții spirituale vor trebui să obţină permisiunea pentru acest lucru de la această instanță.

De asemenea, pentru a detalia celelalte legi necesare:

Oricine, individ sau grup care intră în cadrul comunismului altruist, trebuie să depună un jurământ solemn să țină toate aceste legi pentru că Domnul a poruncit așa. Cel puțin, omul trebuie să se angajeze să-și învețe copiii că Domnul a poruncit așa.

Cei care spun că idealul le este suficient ar trebui acceptați și testați. Dacă este așa, ei pot fi acceptaţi. Cu toate acestea ei trebuie totuși să promită că nu-și vor transmite căile eretice copiilor lor, ci vor permite să fie educați de stat. Dacă cineva nu acceptă niciuna dintre condiţii, nu ar trebui să fie acceptat. El şi-ar corupe prietenii și mai mult ar pierde decât ar câștiga.

Mai întâi, trebuie să existe un mic aşezământ, a cărui majoritate este dispusă să muncească cât de mult poate și să primească atât cât are nevoie, din motive religioase. Va lucra la fel de sârguincios ca lucrătorii contractuali, chiar mai mult decât ziua de lucru de opt ore. Acesta va conține toate formele de guvernare ale unui stat complet. Într-un cuvânt, organizarea acelei mici societăți va fi suficientă pentru toate națiunile din lume, fără a adăuga sau omite ceva.

Această instituție va fi ca un punct focal global pentru națiunile și statele care o înconjoară și până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Toți cei care intră în această organizare își vor asuma aceeași conducere și aceeași agendă ca și instituția. Astfel, întreaga lume va fi o singură națiune, în profituri, pierderi și rezultate.

Hotărârile care se bazează pe forță vor fi complet revocate în această instituție. Mai degrabă, toate conflictele dintre membrii societății vor fi rezolvate între părțile în cauză. Opinia publică generală va condamna pe oricine exploatează dreptatea prietenului său pentru binele propriu.

Va exista și un tribunal, dar va servi doar la rezolvarea îndoielilor care se vor ivi între oameni și nu se va baza pe nicio forță. Cel care respinge decizia instanței va fi condamnat de opinia publică și nimic mai mult.

Nu trebuie să ne îndoim că acest lucru va fi suficient, la fel a fost de necrezut că educația copiilor poate fi făcută doar prin explicație și nu prin constrângere. Cu toate acestea, astăzi, cea mai mare parte a lumii civilizate s-a angajat să se abțină de la bătaia copiilor, iar această educație are mai mult succes decât metoda anterioară.

Dacă există cineva în societate care este excepțional, acesta nu trebuie adus în fața unei instanțe bazate pe forță, ci trebuie reformat prin argumentare și explicație și opinie publică. Dacă toate sfaturile nu-l ajută, publicul se va îndepărta de acea persoană ca și cum ar fi un proscris. Astfel, el nu va putea corupe și pe alții în societate.

Este important să stabilim că nimeni nu va cere societății să-i împlinească nevoile. În schimb, vor fi numiți responsabili care vor merge din uşă în uşă, pentru a examina nevoile fiecăruia și pentru a le împlini. Astfel, gândurile fiecăruia vor fi dedicate dăruirii către semenul său și nu va trebui niciodată să se gândească la propriile nevoi.

Acest lucru se bazează pe observația că în ceea ce privește consumul suntem ca orice alt animal. În plus, orice acțiune dezgustătoare din lume provine din consum. Și invers, vedem că fiecare act de bucurie din lume provine din atributul dăruirii către semeni. Astfel, ar trebui să fim economi, să respingem gândurile de consum pentru sine și să ne umplem mintea doar cu gânduri de dăruire către semeni. Acest lucru este posibil în modul descris mai sus.

Libertatea individului trebuie păstrată atât timp cât nu dăunează societății. Cu toate acestea, cel care dorește să părăsească societatea în favoarea alteia nu trebuie reținut în niciun fel, chiar dacă plecarea lui dăunează societății, dar chiar și atunci, trebuie doar să avem grijă ca societatea să nu fie distrusă cu totul.

Secțiunea a douăsprezecea

Propaganda

Există trei elemente ale expansiunii religiei: Satisfacerea dorințelor, Dovada și Propaganda.

1) Satisfacerea dorințelor:

În fiecare persoană, chiar și în cea seculară există o scânteie necunoscută care cere unirea cu Dumnezeu. Când se trezește, uneori trezește o pasiune de a-L cunoaște pe Dumnezeu, sau de a-L nega pe Dumnezeu, ceea ce este același lucru. Dacă altcineva trezește satisfacerea acestei dorințe în acea persoană, ea va fi de acord cu orice. La aceasta trebuie să adăugăm problema nemuririi sufletului, răsplata lumii următoare, gloria individului, gloria naţiunii.

2) Dovada:

Lumea nu poate exista fără ea, cu atât mai mult în zilele atomului și bombelor cu hidrogen.

3) Circulație:

Trebuie angajați oameni care să transmită publicului cuvintele de mai sus.

Comunismul egoist precede comunismul altruist, căci odată ce deține controlul astfel încât să desființeze proprietatea, este posibil să învețe publicul că anularea proprietății se datorează iubirii pentru ceilalți.

A doua fază a comunismului, comunismul altruist, trebuie grăbită, deoarece lipsurile și forța folosită în comunismul egoist îndepărtează lumea de această metodă. Prin urmare, este timpul să descoperim stadiul final al comunismului altruist, care deține toată plăcerea și nu are nicio pată.

De asemenea, trebuie să ne temem ca nu cumva să izbucnească al treilea război și astfel comunismul să dispară din lume. Într-un cuvânt, nu există o lovitură mai dură pentru guvernul capitalist decât această formă perfectă de comunism sus-menționată.

Asistăm deja la întărirea regimului capitalist și muncitorii țărilor capitaliste detestă regimul comunist. Acest lucru se întâmplă din cauza constrângerii și a forței necesare pentru ca un grup mic de comuniști să preia controlul asupra unei societăți anticomuniste.

Prin urmare, nu trebuie să ne așteptăm ca regimul să fie anulat de la sine. Dimpotrivă, timpul lucrează în favoarea lor. Atât timp cât guvernele comuniste vor prolifera în lume, vor fi dezvăluite constrângerea și supunerea pe care le aduc, pe care orice om obișnuit le detestă cu desăvârșire, deoarece oricine ar sacrifica totul pentru libertatea sa.

Mai este un lucru: deoarece comunismul nu se răspândește în țările civilizate ci în cele primitive, în cele din urmă va exista o societate de țări bogate cu un nivel de trai ridicat și o guvernare capitalistă și o societate de țări sărace cu un nivel de trai scăzut și o guvernare comunistă. Acesta va fi sfârșitul comunismului. Nicio persoană liberă nu va dori să audă de așa ceva; comunismul va fi detestat, deoarece conceptul de sclavi vânduți pe viață este detestat astăzi.

Pentru expansiune și propagandă:

Trebuie să ne amintim că toată agonia, sărăcia și omorurile etc. pot fi corectate doar prin comunismul altruist. În acest caz, nu va fi greu pentru o persoană să-și dea viața pentru el.

Iudaismul trebuie să prezinte națiunilor ceva nou. Iată ce așteaptă ele de la întoarcerea lui Israel în țară! Nu așteaptă alte învățături, pentru că în ele nu am inovat niciodată, ci am fost mereu ucenicii lor. Mai degrabă așteaptă înțelepciunea religiei, dreptății și păcii. În aceasta, majoritatea națiunilor sunt ucenicii noștri, iar această înțelepciune ne este atribuită numai nouă.

Dacă această întoarcere este anulată, sionismul va fi anulat cu totul. Această țară este foarte săracă, iar locuitorii ei sunt destinați să îndure multe suferințe. Fără îndoială fie ei, fie copiii lor vor părăsi treptat țara și va rămâne aici doar un număr nesemnificativ de oameni, care în cele din urmă vor fi înghițiți de arabi.

Soluția este doar comunismul altruist. Nu numai că unește toate națiunile pentru a fi una, ajutându-se una pe alta, dar le și înzestrează pe fiecare cu toleranța reciprocă. Cel mai important: comunismul produce o mare putere de a lucra; prin urmare, productivitatea va compensa dezavantajele sărăciei.

Dacă își asumă această religie, Templul poate fi construit și străvechea glorie restaurată. Acest lucru ar dovedi cu siguranță națiunilor cât de justă a fost întoarcerea lui Israel în țara sa, chiar și arabilor. În schimb, o întoarcere seculară precum cea de astăzi nu impresionează deloc națiunile și trebuie să ne temem că vor vinde independența Israelului pentru nevoile lor și inutil să spunem, returnarea Ierusalimului. Acest lucru îi sperie chiar și pe catolici.

Secțiunea a treisprezecea

Până acum, am arătat că, comunismul și altruismul sunt unul și același și de asemenea, că egoismul și anticomunismul sunt la fel. Totuși, toate acestea sunt propria mea doctrină. Dacă îi întrebi pe liderii comuniști, ei o vor nega fără rezerve.

În schimb, ei vor susține că sunt departe de orice sentimentalism și moralitate burgheză și caută doar dreptate prin „ce-i al meu să fie al meu și ce-i al tău să fie al tău”. (Toate acestea le-au preluat din cauza legăturii lor cu proletariatul.) Astfel, să examinăm lucrurile după percepția lor și să analizăm această dreptate pe care o caută ei.

Conform dezvoltării guvernelor de astăzi, termenii „burghez” și „proletariat” nu mai sunt suficienți pentru a explica istoria. Avem nevoie de definiții mai generale. Ar trebui să facem încadrarea conform denumirilor „sârguincioși” (din regimul capitalist și din regimul comunist) și „rămași în urmă”.

Orice societate este împărțită în harnici și rămași în urmă. Aproximativ douăzeci la sută sunt harnici, iar optzeci la sută sunt rămași în urmă. Printr-o lege naturală, clasa harnicilor va exploata clasa celor rămași în urmă, ca peștii din mare, unde cei puternici îi înghit pe cei slabi. În această privință nu este nicio diferență dacă cei harnici sunt capitaliștii burghezi, sau managerii, supraveghetorii sau intelectualii. În cele din urmă, aceiași douăzeci la sută sârguincioşi vor suge întotdeauna smântâna și vor lăsa zerul slab pentru cei rămași în urmă. Dar întrebarea este cât de mult îi exploatează ei pe cei rămași în urmă și care sunt cei care-i exploatează mai mult – burghezii sau managerii și supraveghetorii.

Secțiunea a paisprezecea

La baza acestei întregii explicații se află manifestarea substanței creației, spirituală și corporală, care nu este altceva decât dorința de a primi, adică existență din absență. Totuși, ceea ce primește această substanță se extinde ca existență din existență.

Astfel, se știe clar ce este bine și ce ne cere Creatorul și anume echivalența de formă. Prin natura creației, corpul nostru nu este decât o dorință de a primi și deloc de a dărui. Aceasta este opusă Creatorului, care este dăruire absolută fără niciun fel de primire, pentru că, de la cine ar putea El primi? Prin această diferență de formă, creația s-a separat de Creator.

Prin urmare, ni se poruncește să facem fapte în Tora și Mițvot [porunci] care aduc mulțumire Creatorului și să dăruim semenului nostru, pentru a dobândi forma de dăruire și a adera încă o dată la Creator,ca înainte de creație.

Diferențele dintre mine și Schopenhauer

[Arthur Schopenhauer (1788-1860), filozof german]

1) El percepe dorinţa de a primi ca pe o esență în sine, în timp ce eu o percep ca pe o formă și un predicat. Esența ei poate fi necunoscută, dar oricare ar fi ea, se extinde ca existență din existență.

2) El percepe dorința în sine ca pe o ambiție pe care niciun scop nu o poate epuiza, și este mai degrabă o ascensiune constantă și o tendinţă perpetuă. La mine însă, ea se limitează la a primi anumite lucruri, și poate fi saturată, adică direcționată.

Totuși, atingerea scopului crește dorința de a primi, ca în cazul celui care are o sută şi vrea două sute. Înainte de aceasta, dorința de a primi se limita doar la obținerea a o sută; nu voia două sute. În felul acesta, ambiția perpetuă duce la extinderea dorinței; nu este dorinţa de a primi în sine.

3) El nu face diferența dintre dorința de a dărui și dorința de a primi. La mine, numai dorința de a primi este esența creaturii, în timp ce dorința de a dărui din ea este o lumină dumnezeiască, atribuită Creatorului, nu creaturii.

4) El percepe dorința în sine ca pe un obiect, considerând-o o formă a obiectului și o întâmplare a lui. La mine, accentul se pune mai degrabă pe forma dorinței, adică a dorinței de a primi, dar purtătorul formei dorinței de a primi este o esență necunoscută.

1) … Deoarece el consideră dorința ca subiect, el trebuie să definească o dorință generală, fără formă. Astfel, el alege aspirația nesfârșită pentru bunuri materiale, iar ceea ce dorește aceste lucruri este forma. Dar, în realitate, nu există aici o tânjire nesfârșită, ci o dorință în creștere care crește în funcție de direcție, fiind o formă și o situație ale acelei dorințe.

A) În metoda lui, dorința este o esență, iar în a mea o formă.

B) În metoda lui este o dorință fără sfârșit, iar în a mea este limitată în direcția ei.

C) În metoda lui, nu există nicio diferență între a dărui și a primi, iar în a mea dorința de a dărui este o scânteie a Creatorului.

D) În metoda lui tânjirea este o substanță, iar calitatea primirii - forma, iar în a mea, calitatea primirii este substanța creației, iar purtătorul acestei calități este necunoscut. Oricare ar fi, acesta este existență din existență.

 Partea a doua

Liderii generației

Masele tind să creadă că liderul nu are angajamente și interese personale, ci că și-a dedicat și  abandonat viața privată pentru binele comun. Într-adevăr, așa ar trebui să fie. Dacă liderul dăunează unui membru al publicului din cauza interesului personal, el este un trădător și un mincinos. Odată ce publicul află, îl vor călca imediat în picioare.

Există două tipuri de interese personale: 1) interese materiale, 2) interese mentale. Nu există un lider în lume care să nu înșele publicul din interese mentale. De exemplu, dacă el este milostiv și prin urmare se abține să urmărească răufăcătorii și să-i aducă în fața legii, atunci el distruge publicul în favoarea unui interes personal. S-ar putea de asemenea să se teamă de răzbunare, chiar de răzbunarea Creatorului, iar acest lucru îl împiedică să facă corectările necesare.

Astfel, chiar dacă dorește să-și anuleze interesele materiale, el nu va dori să-și anuleze interesele idealiste sau religioase în favoarea publicului, deși acestea pot fi doar propriile sale simțiri personale. Publicul larg nu are nimic de-a face cu acestea, pentru că le pasă doar de cuvântul „interes”. Pentru public, nici cel mai idealist lucru nu poate sta în calea „interesului”.

Acțiune înaintea gândului

Ca și în dorință și iubire, efortul depus pentru un obiectiv creează iubire și apreciere față de acel obiectiv. În același mod, faptele bune nasc iubire pentru Creator, iubirea naște Dvekut [adeziunea] și Dvekut naște inteligență și cunoaștere.

Trei postulate [Axiome]

Aparent liber, aparent nemuritor, aparent existent [ultimul cuvânt este neclar în manuscris și prin urmare, este o speculație]. Ele se raportează la rațiunea practică (etica), la binele cel mai sublim.

Adevăr și Minciună

Se știe că gândirea precum și materia și dorința sunt două modificări [diferențe de formă] ale aceluiași lucru. Astfel, copiile psihologice ale absenței și existenței fizice sunt adevărul și minciuna. În acest fel, adevărul ca și existența, este teza, iar falsitatea, ca și absența, este antiteza. Sinteza dorită este rezultatul ambelor.

[pagină nouă]

[Aici și mai jos, cuvintele „pagină nouă” marchează începutul unei pagini noi sau al unei noi secțiuni din manuscris.]

Opinia personală și opinia publică

Opinia individului este ca o oglindă în care sunt adunate toate imaginile actelor benefice și dăunătoare. El se uită la acele experiențe, le sortează pe cele bune și benefice și respinge actele care i-au făcut rău. Acesta se numește „creierul memoriei”.

De exemplu, comerciantul urmărește în minte tot felul de mărfuri la care a suferit pierderi și de ce. La fel procedează cu mărfurile care i-au adus profit, analizează motivele. Ele sunt aranjate în mintea lui ca o oglindă a experiențelor. Ulterior, le sortează pe cele bune și le respinge pe cele rele. În cele din urmă, el devine un comerciant bun și de succes. În același mod, omul tratează aproape fiecare experiență din viață.

În mod similar, publicul are o minte colectivă, un creier al memoriei și o imaginație colectivă în care sunt întipărite toate actele legate de public și colectiv, de la fiecare persoană, cele benefice și cele dăunătoare. Membrii publicului sortează de asemenea actele benefice și pe cei care le fac și vor ca aceștia să dăinuiască. În plus, toți cei care fac fapte rele, care dăunează publicului, se întipăresc în creierul imaginar și al memoriei, sunt detestați iar publicul caută tactici pentru a scăpa de ei.

Prin urmare, ei laudă și slăvesc pe cei care fac actele benefice pentru a-i motiva din ce în ce mai mult să facă astfel de acte. De aici provin idealurile, idealiștii și fiecare atribut bun, precum și înțelepciunea eticii.

Dimpotrivă, ei condamnă ferm pe cei care fac acțiuni dăunătoare pentru a-i opri și a scăpa de ei. Aceasta este originea fiecărei trăsături rele, a păcatului și ticăloşiei din rasa umană. Astfel, opinia individuală funcționează la fel ca opinia publică. Totuși, acest lucru este valabil numai în ceea ce privește folosul și dauna.

Corupția în opinia publică

Corupția în opinia publică este aceea că publicul nu este organizat în funcție de majoritatea lui, ci doar în funcție de cei puternici, adică de ambițioși. După cum se spune, douăzeci de oameni conduc toată Franța. În cele mai multe cazuri, ei sunt cei bogați, care sunt doar zece la sută din public și sunt întotdeauna cei mai ignoranți dintre oameni (chiar și în ochii publicului).

Ei dăunează publicului și îl exploatează. Prin urmare, opinia publică nu deține controlul asupra lumii. Mai degrabă, opinia dăunătorului este cea care controlează publicul. Astfel, chiar și idealiștii care au fost sfințiți în lume nu sunt decât demoni și răufăcători față de majoritatea publicului. Nu numai religia, ci și justiția îi favorizează doar pe cei bogați și cu atât mai mult etica și idealurile.

Originea democrației și socialismului

De aici provine ideea de democrație, pentru ca majoritatea publicului să ia în propriile mâini sistemul judiciar și politic. Și socialismul le cere muncitorilor să-și ia destinul în propriile mâini. Pe scurt, majoritatea dorește să determine opinia publică, să decidă între ce-i benefic și dăunător pentru ei și să determine toate legile și idealurile în consecință.

Contradicția dintre democrație și socialism

Contradicția dintre democrație și socialism, așa cum vedem în Rusia, este că zece la sută controlează întregul public, în dictatură absolută. Motivul este simplu: diviziunea justă necesită idealism. Acesta nu se găsește în rândul majorității publicului. Prin urmare, socialismul va cădea și nu există nici un remediu pentru aceasta decât, cel de sus, prin religie, care va transforma întregul public în idealiști.

[pagină nouă]

Contactul cu El

Oamenii își imaginează că o persoană care are contact cu El este o persoană ... natură, că ar trebui să se teamă să vorbească cu El și cu atât mai mult să fie în imediata Sa vecinătate. Prin natura sa, omul se teme de orice iese în afara naturii creației. Oamenii se tem de asemenea de orice este neobișnuit, cum ar fi tunetele și zgomotele puternice.

Dar El nu este așa. Pentru că, de fapt, nu este nimic mai natural decât să intri în contact cu Creatorul tău, pentru că El a făcut natura. De fapt, fiecare făptură are contact cu Făcătorul său, așa cum este scris: „Întregul pământ este plin de slava Lui”, doar că noi nu știm și nici nu simțim acest lucru.

De fapt, cel căruia i se acordă contactul cu El atinge doar conștientizarea. Este ca și cum cineva, fără să știe, are o comoară în buzunar. Vine altul și îi spune ce are în buzunar. Acum chiar a devenit bogat.

Cu toate acestea, aici nu este nimic nou, nici un motiv de entuziasm. De fapt, în realitate, nu s-a adăugat nimic Același lucru este valabil și pentru cel căruia i s-a acordat darul de a ști că este fiul Creatorului: nimic nu se schimbă în realitatea sa, în afară de conștientizarea pe care nu o avea înainte.

În consecință, persoana aflată în realizare devine foarte naturală, simplă și foarte umilă. S-ar putea spune chiar că, înainte de a realiza acest lucru, ea și toți ceilalţi oameni erau în afara naturii simple. Asta pentru că acum el este egal, simplu și-i înțelege pe toți oamenii. El este foarte implicat în toate problemele lor și nimeni nu este mai aproape de oameni decât el, iar ei, doar pe el ar trebui să-l iubească, pentru că nu au un frate mai apropiat decât el.

[pagină nouă]

Reconstruirea Lumii

Vezi „Opinia personală și opinia publică” și „Contradicția dintre democrație și socialism”.

Acolo s-a clarificat faptul că până acum opinia publică a evoluat și s-a construit după cei puternici din societate, adică cei ambițioși. Abia recent masele au evoluat prin religie, prin școli și revoluții și au perceput metoda democrației și a socialismului.

Totuși, conform legii naturale, „omul se naște ca mânzul unui măgar sălbatic”, iar omul este urmașul unui animal sălbatic și al unei maimuțe, după metoda lui Darwin sau, după metoda înțelepților noștri, după păcat specia umană a decăzut la maimuță, pentru că „Toți cei de dinainte de Eva sunt ca o maimuță înainte de om”. Totuși, datorită meritului omului, care constă din pregătirea intelectuală, el a continuat să se dezvolte prin fapte și suferințe, și-a asumat religia, politica și justiția, iar în cele din urmă s-a civilizat. Într-adevăr, toată această dezvoltare a fost pusă doar pe umerii unei părți mai bune a societății, pe care masele au urmat-o ca o turmă.

Când masele și-au deschis ochii pentru a-și lua soarta în mâini, au fost nevoite să revoce toate corectările și legile asertivilor, adică religia, dreptatea și politica, pentru că acestea erau doar după spiritul asertivilor, conform dezvoltării lor și spre binele lor.

Astfel, au trebuit să construiască lumea din nou. Cu alte cuvinte, ei sunt ca oamenii preistorici, maimuța darwiniană, deoarece ei nu au trăit experiențele care le-au adus acea dezvoltare. Până astăzi, procesul de dezvoltare a stat doar pe umerii celor ambițioși, nu pe ai maselor, care până acum au fost pământ virgin.

Astfel, lumea se află acum într-o stare de ruină totală. Este foarte primitivă în sens politic, ca în epoca locuitorilor peșterilor. Ei nu au trecut prin experiențele și acțiunile care i-au determinat pe cei asertivi să-și asume religia, moravurile și dreptatea.

Prin urmare, dacă lăsăm lumea să se dezvolte în mod natural, lumea de astăzi ar trebui să sufere toate ruinele și chinurile pe care le-a trăit omul primitiv, până când vor fi constrânși să-și asume justiția politică permanentă și benefică.

Primul rod al ruinei a venit asupra noastră sub forma nazismului, care în cele din urmă este doar o ramură directă a democrației și socialismului, adică a conducerii majorității, odată ce-au fost îndepărtate constrângerile religiei, moravurilor și justiției.

Nazismul nu este un vlăstar al Germaniei

Prin urmare, lumea consideră în mod eronat că nazismul este un vlăstar al Germaniei. Într-adevăr, este rezultatul democrației și socialismului rămase fără religie, moravuri și justiție. Dar toate națiunile sunt la fel în această privință și nu există deloc speranță că nazismul va pieri odată cu victoria aliaților, căci mâine anglo-saxonii vor adopta nazismul, întrucât și ei trăiesc într-o lume a democraților și naziștilor.

Amintiți-vă că și democrații trebuie să renunțe la religie, moravuri și justiție pentru pace, ca și marxistii, deoarece toate aceste sunt slujitori loiali ai ambițioșilor din public. Ele pun întotdeauna obstacole în fața democraților sau în fața unei mari părți [majorității] a publicului.

Este adevărat că gânditorii dintre democrați sunt vigilenţi, ca religia și moravurile să nu fie distruse dintr-o dată, pentru că ei știu că astfel lumea va fi distrusă. Însă în aceeași măsură ei interferează cu guvernul majorității. Odată ce majoritatea va deveni inteligentă și-i va înțelege, cu siguranță că va alege alți lideri, precum Hitler, deoarece ei vor fi reprezentanţii autentici ai majorității publicului, fie el german, anglo-saxon sau polonez.

Unicul Sfat

Spre deosebire de democrați – care doresc să anuleze treptat religia și moravurile și să adapteze o nouă politică astfel încât să nu distrugă lumea – masele nu îi vor aștepta deloc. Mai degrabă, așa cum spun înțelepții noștri, „Nu distrugeți o sinagogă înainte de a putea construi una nouă în locul ei”. Cu alte cuvinte, ne este interzis să-i lăsăm pe cei puternici [majoritatea] să preia conducerea, înainte de a construi o religie, conduite și o politică potrivite pentru ei, căci între timp lumea va fi distrusă și nu va mai fi nimeni cu care să vorbim.

[pagină nouă]

Nihilism

[o viziune filozofică care neagă toate valorile și instituțiile tradiționale]

Nu nihilismul complet, ci nihilismul valorilor (cum este Nietzsche în ceea ce privește valorile creștinismului), adică toate valorile din comportamentele religioase, etică și politică, valori care au fost până acum acceptate în percepția umanistă.

Toate acestea sunt compromisuri în măsurarea egoismului individului, al statului sau al unui slujitor al Creatorului. Iar eu spun că orice măsură de egoism este defectuoasă și dăunătoare și nu există altă rânduială în afară de altruism, în ceea ce privește individul, publicul și Creatorul.

Monism materialist

Substanța zămislește totul, iar gândul este rezultatul acțiunilor și simțirilor, la fel ca o oglindă. Nu există libertatea dorinței, doar libertatea acțiunilor. Dar nu de la sine, pentru că faptele rele induc fapte rele, iar libertatea acțiunilor este percepută privind în oglindă prin mintea altei persoane. Atunci omul are libertatea de a se supune. Și nu va putea alege din propria sa minte (oglindă), deoarece calea fiecărui om pare corectă în ochii lui, iar mintea lui este întotdeauna de acord cu el.

În afara acestei lumi

În afara acestei lumi, trebuie să cercetăm și să examinăm doar subiectiv și pragmatic (practic). Așa se desfășoară cercetarea în această lume, deși are loc în afara ei, fiindcă analiza se face prin măsurători îmbrăcate în natura acestei lumi și de asemenea, în conformitate cu beneficiul practic (pragmatic).

Ce este în afara acestei lumi?

Numai Creatorul este imperativ, deoarece El este locul lumii, iar lumea nu este locul Lui. Înțelegem că numai El este și în afara acestei lumi, și nimic altceva, spre deosebire de panteism.

Această lume este un termen obiectiv care poate fi și înțeles obiectiv. Principiile sale de bază sunt „timp” și „spațiu”. În afara acestei lumi, acolo fiind lumile AK și ABYA [lumile Adam Kadmon, Ațilut, Bria, Yețira și Asia], este posibilă doar înțelegerea subiectivă, fără atingerea obiectului în sine.

Esența obiectelor pe care le definim prin nume în ABYA urmează ipoteza că, din moment ce toată lumea percepe acest lucru fără excepție (și anume cei câțiva aleși din fiecare generație, alcătuită din zecile de mii și milioanele care au existat și sunt destinați să existe). Astfel, în acest caz avem atingere obiectivă, deși nu atingem niciun fel de obiecte.

De aici provin cele patru lumi de deasupra acestei lumi, deși prin natura lor sunt doar subiective, îmbrăcând naturile acestei lumi în cele două moduri – expansiune și gândire – și anume prin paralelism psihofizic. Acest lucru se datorează faptului că putem cunoaște orice obiect sub două forme: mai întâi fizic și apoi psihic, iar acestea merg întotdeauna împreună, în paralel.

Chiar și în această lume se știe că mulți percep prin metoda „expresionismului”, adică doar prin percepție subiectivă. Cu toate acestea, eu urmez și „impresionismul” pentru a explica conceptele acestei lumi cât mai obiectiv posibil, minimizând interferența puterii subiectivismului.

[pagină nouă]

Esența religiei

Esența religiei este înțeleasă doar pragmatic, așa cum a scris James [William James (1842-1910), filozof american]. Originea credinței se află în nevoie iar adevărul din ea se află în măsura în care ea satisface această nevoie.

Există două tipuri de nevoi: 1) O nevoie mentală. Fără ea, viața ar deveni îngrozitor de detestabilă. 2) O nevoie fizică. Această nevoie apare în primul rând în ordinea socială, cum ar fi în etică și politică, așa cum a scris Kant [Immanuel Kant (1724-1804), filosof german]: „Credința este baza moralității și o păzește”.

În mod firesc, înțelepții vor veni numai dintre cei cu nevoi mentale, pentru că ei au nevoie de ea tot în mod obiectiv. Totuși, cei din al doilea tip vor obține satisfacție, adică adevărul, și în mod subiectiv. Cu toate acestea, de la Lo Lişma [nu de dragul ei] se ajunge la Lişma [de dragul ei]. Nevoia precede raţiunea care necesită credință.

Liderii publicului

În ceea ce-l privește, omul poate alege între expresionism și impresionism. Cu toate acestea, liderilor nu le este permis să conducă publicul în alt mod decât pozitiv și pragmatic, adică potrivit expresionismului, pentru că nu pot face rău publicului din cauza interesului personal.

De exemplu, ei nu pot impune publicului o anumită credință pentru a-și înțelege propriul lor impresionism, lipsind astfel publicul de conduita morală și etică. Dacă cineva nu se poate controla, ar fi bine să-și dea demisia și să nu facă rău publicului cu idealurile sale.

Percepția lumii

Lumea a fost creată prin evoluție consecventă, conform materialismului istoric și a dialecticii lui Hegel [Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1831), filosof german] a tezei, antitezei și sintezei. Într-adevăr, ea corespunde simțirii Creatorului, de la mineral, vegetal, animal și vorbitor, până la profeție, sau până la cunoașterea Creatorului. Plăcerea este teza, suferința este antiteza, iar simțirea locului de dincolo de pielea omului este sinteza.

Esența corupției și a corectării se află în opinia publică

Așa cum opinia privată determină câștigurile și pierderile acelui om și-l aduce la cea mai de succes afacere, la fel opinia publică determină politica și o alege pe cea mai de succes. Totuși, aici există cantitate și există calitate.

Cantitate versus calitate

Până acum, calitativii [puternicii] (care sunt cei asertivi) au determinat și au creat opiniile întregului public și deci toată justiția și moralitatea. Religia a fost folosită pentru a dăuna majorității, care reprezintă 80% din societate.

Majoritatea este la fel de primitivă ca omul preistoric

Majoritatea este la fel de primitivă ca omul preistoric. Pentru că ei nu au încercat să folosească dreptatea, religia și morala, care au fost folosite de alții până astăzi. Desigur însă, că toate acestea au ajuns la starea prezentă doar prin mari dureri pe calea cauzalității și a dialecticii. Majoritatea nu le-a dat atenție, și în orice caz, nu le poate înțelege.

Cea mai rapidă acțiune este religia

Pentru a activa din nou opinia publică în partea majoritară într-un mod eficient, nu există o cale mai rapidă decât religia, disprețul față de orice măsură a dorinței de a primi și ridicarea pe culmi a frumuseții dorinței de a dărui. Acest lucru trebuie făcut în mod specific prin acţiuni. Deși psihicul și fizicul sunt paralele, totuși, fizicul precede psihicul.

[pagină nouă]

Prodigiosul

Prodigiosul este un produs al generației; el are o tendință puternică de a dărui și nu are nevoie de nimic pentru sine. Ca atare, are echivalența de formă cu Creatorul și se lipește în mod natural de El. El extinde înțelepciunea și plăcerea de la Creator și le dăruiește omenirii.

Ei sunt împărțiţi în două tipuri: fie lucrează în mod conștient, adică să dea mulțumire Creatorului lor și prin urmare dăruiesc omenirii, fie lucrează inconștient, ceea ce înseamnă că nu simt sau nu știu că sunt în adeziune cu Creatorul. Ei aderă la El în mod inconștient și doar dăruiesc umanității. Conform acestei baze, nu există progres pentru umanitate, decât prin insuflarea în public a dorinței de a dărui și de a multiplica numărul prodigioșilor din lume.

Teleologie

[știința scopului]

Teleologia este necesară în Cabala, conform metodei antropocentrismului, că lumile au fost create pentru Israel și ei sunt scopul. Mai mult decât atât, Creatorul s-a consultat cu sufletele celor drepți. Scopul lor este menționat și în profeția: „Și întregul pământ va fi plin de cunoașterea Domnului”. Nu există un scop mai specific decât acesta.

Maimonide urmează după metoda disteleologiei și spune că, Creatorul are pentru creație și alte scopuri în afară de cele care privesc specia umană. Îi este greu să înțeleagă cum a creat Creatorul o creație atât de vastă, cu sisteme planetare, în care planeta noastră este ca un grăunte de nisip și toate acestea doar în scopul întregirii omului.

Scopul este imperativ pentru orice ființă conștientă, iar cel care lucrează fără scop este lipsit de minte. Prin faptele Lui Îl cunoaştem. El a creat lumea cu mineral, vegetal, animal și vorbitor. Vorbitorul este punctul culminant al creației, deoarece îi simte pe ceilalți și le dăruiește. Deasupra lor se află profetul, care Îl simte pe Creator și Îl cunoaște. Acest lucru este perceput ca fiind plăcut Lui și ca fiind scopul Său față de întreaga creație.

Întrebarea lui Hegel este că în mod necesar, există creaturi fără scop în natură, ca multe lucruri de pe planeta noastră, precum și nenumăratele planete pe care omenirea nu le folosește deloc. Răspunsul este conform legii că „Necunoscutul nu ascunde cunoscutul” și că „Judecătorul are doar ceea ce văd ochii lui”. Poate că există mineral, vegetal, animal și vorbitor pe fiecare planetă, și scopul lor pe fiecare planetă este vorbitorul.

La fel este și cu necunoscutul. Dar cum poate asta să contrazică ceea ce este cunoscut și familiar pe calea profeției? Acest lucru este simplu: este plăcut pentru Creator să creeze un obiect care se va califica pentru a negocia cu El și a schimba opinii etc. Există de asemenea plăcut să ai ceva care nu este de același tip cu tine, iar noi avem încredere completă în profeție.

Cauzalitate și alegere

Cauzalitatea și alegerea sunt o cale a durerii prin care omul este răsplătit inconștient, prin legile dialectice. În interiorul fiecărei ființe, absența și existența ființei sunt ascunse, atât timp cât absența din ea nu a fost dezvăluită. Atunci când antiteza se dezvoltă și se manifestă, ea distruge teza și aduce în locul ei o ființă mai întregită decât prima, întrucât conține corectarea antitezei anterioare (deoarece orice absență precede prezența.) Prin urmare, a doua ființă se numește „sinteză”, adică include și este un rezultat atât al prezenței cât și al absenței, care au precedat această nouă ființă.

La fel, adevărul urmează întotdeauna și este desăvârșit pe calea suferinței, care este prezența și absența, teza și antiteza, și dă naștere întotdeauna unor sinteze mai adevărate, până la apariția sintezelor perfecte. Dar ce este perfecţiunea?

În materialismul istoric, calea suferinței menționată mai sus este clarificată doar în raport cu dorințele economice, unde fiecare teză înseamnă guvernare justă pentru timpul său, fiecare antiteză înseamnă diviziune nedreaptă în economie și fiecare sinteză este o guvernare care echilibrează antiteza care a fost dezvăluită și nimic mai mult. Din acest motiv, în ea este ascunsă și absența. Când absența se dezvoltă, ea distruge și acea sinteză și așa mai departe până când se manifestă diviziunea justă.

Calea Torei

Calea Torei pune soarta în mâinile celor asupriți. Aceasta accelerează sfârşitul, în măsura în care asupriţii îl veghează. Aceasta se numește „alegere”, deoarece acum alegerea este în mâinile părților implicate. Astfel, calea durerii este un act obiectiv, calea Torei este un act subiectiv, iar soarta este în mâinile părților implicate.

[pagină nouă]

Principiul: dăruirea către alţii. Guvernarea — un regim care impune un minim pentru viață și fapte bune față de nivelul de viață al societății. Scopul și ţelul: adeziunea cu El. În opinia mea, aceasta este sinteza finală în care nu mai este ascunsă absența.

Fapte bune și Miţvot

Locke [John Locke (1632-1704), filozof englez] a spus că nu există nimic în minte care să nu fi venit mai întâi în simțuri. În plus, Spinoza [Baruch Spinoza (1632-1677), filozof evreu olandez] a spus: „Nu vreau ceva pentru că este bun, dar este bun pentru că îl vreau”. Trebuie să adăugăm la aceasta că nu există nimic în simțuri care să nu fie prezent mai întâi în acțiuni.

Astfel, acțiunile generează simțuri, iar simțurile generează înțelegere. De exemplu, este imposibil ca simțurile să aibă plăcere în dăruire înainte ca acestea să dăruiască efectiv. Mai mult, este imposibil să înțelegem și să percepem marea importanță a dăruirii înainte de a fi gustată în simțuri.

La fel, este imposibil să guşti plăcerea din adeziune înainte de a săvârși multe fapte bune care o pot influenţa, adică prin respectarea strictă a acestei condiții de a-i aduce mulțumire, adică de a găsi plăcere în mulțumirea oferită Creatorului prin împlinirea poruncii. După ce omul simte în acțiuni această mare plăcere, este posibil să-L înțeleagă, în măsura acelei plăceri. Și dacă... pentru plăcerea veșnică și perpetuă de a-I aduce mulțumire Lui, atunci omul va fi răsplătit cu cunoașterea...

După cum s-a văzut mai sus, există două moduri în religie: 1) Lo Lişma [nu de dragul ei], care este  utilitarism pur, adică omul urmărește să stabilească moralitatea pentru propriul său bine. Este satisfăcut  când dobândește această tendință. Și există o a doua tendință faţă de religie și anume o nevoie mentală de a adera la El. Aceasta se numește Lişma [de dragul Ei]. O persoană poate fi răsplătită cu cele de mai sus prin acțiuni, iar din Lo Lişma se ajunge la Lişma.

Direcția vieții

Există trei puncte de vedere în cărți și în cercetare: fie idei despre cum să se ajungă la adeziunea cu El, fie cum să se obțină progresul, numit utilitarism, fie plăcerea trupească a cărnii, numită Hedonism sau Ciranism (Jansenism).

Mi-aș dori ca punctul de vedere al Hedonismului să fie adevărat. Problema este că durerile sunt mai mari decât puținele plăceri senzuale cu care cineva se poate delecta. Pe lângă defectul zilei morții și metoda utilitarismului de a aduce progres în lume, există o mare întrebare aici: cine se bucură de acest progres complet... pentru care plătesc din greu cu dureri și chinuri?

Rezultă că numai idealurile a căror tendință este fericirea omului, îmbunătățind astfel toate forțele mentale, îi conferă omului respect în viață și un nume bun după moartea sa. Kant şi-a bătut joc de această metodă de a stabili o teză morală pe o tendință egoistă și a lăudat acțiunea făcută pentru a nu primi recompensă.

Știința modernă și-a ales utilitarismul, dar numai pentru binele comun, adică pentru a dărui. Acest lucru este de asemenea, similar cu „pentru a nu primi recompensă” și cine și-ar dori-o? Există și întrebarea: Ce va aduce acest progres generațiilor viitoare, pentru care eu trebuie să lucrez cu atâta durere?

Cel puțin, am dreptul să știu ce se cere de la progres și cine se va bucura de el. Cine poate fi atât de credul încât să plătească din greu fără să cunoască efectul? Întreaga problemă este că plăcerea este scurtă, iar suferința, lungă.

Scopul Vieții

Din toate cele menționate mai sus, veți descoperi că direcția vieții este de a obține adeziunea cu El, strict în beneficiul Creatorului sau de a recompensa publicul cu obținerea adeziunii la El.

Două înrobiri în lume

Există două înrobiri în lume, fie înrobirea față de Creator, fie înrobirea față de creaturile Sale. Una dintre ele este obligatorie. Chiar și un rege și un președinte servesc neapărat poporul. Într-adevăr, gustul libertății depline este rezervat pentru cel care este înrobit numai Creatorului și nu altei ființe din lume. Înrobirea este necesară, pentru că primirea este obscenă; este animalică. Cu privire la dăruire, întrebarea care se pune este: „Către cine?”

 Partea a treia

Secțiunea întâi

Comunismul pragmatic

Acceptarea religiei „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, la propriu.

Are loc doar împărțirea profiturilor, unde fiecare va lucra după capacitatea sa și va primi după nevoile sale.

Proprietatea este păstrată, dar proprietarului ei îi este interzis să primească din profit mai mult decât are nevoie în realitate. Un tip de proprietari vor fi ținuți sub supraveghere publică, un alt tip prin responsabilitate fiduciară sau registre.

Șomerii își vor primi nevoile în egală măsură cu cei angajaţi.

Cei care locuiesc în spaţii comunale vor câștiga aceleași salarii ca și muncitorii care sunt dețin proprietăți, iar profiturile realizate de viața comunală vor fi transformate în proprietate publică aparținând membrilor acelui colectiv.

De asemenea, trebuie să existe un efort pentru a construi o viață comunală pentru muncitorii din orașe.

Avantaje

Muncitorii, și cu atât mai mult cei cărora le este frică să fiei șomeri, își vor asuma cu siguranță religia, dobândind astfel siguranță în viața lor. Proprietarii idealişti îşi vor asuma religia prin îndoctrinare pe bază religioasă.

Opinia publică trebuie să fie astfel încât cel care ia mai mult decât are nevoie să fie tratat ca un criminal. Din cauza lui, lumea va trebui să continue măcelul, manierele hitleriste și războaiele teribile. Astfel, va fi promovat comunismul.

Este posibil ca viața proprietarilor să fie nefericită datorită contractelor și grevelor, așa că ei își asumă religia deoarece aceasta nu se atinge de proprietățile lor, ci doar de profituri. Deoarece religia va fi internațională, va fi posibil să câștigăm inimile șeicilor arabi cu bani și influență religioasă --- ca și ei să-și asume religia împreună cu noi ca o singură unitate și să o promoveze printre muncitorii și proprietarii arabi.

Asta, la rândul său, va aduce beneficii sionismului. Deoarece își vor asuma religia care impune iubirea și dăruirea către întreaga omenire în mod egal, ei nu vor fi invidioși pe furtul pământului, deoarece vor înțelege că pământul este al Domnului. Nivelul de trai al arabilor va fi egal cu cel al evreilor. Acesta va fi un mare stimulent pentru a le câștiga inimile.

Secțiunea a doua

Opinia privată și opinia publică

După cum există o opinie privată, care este forța de judecată a omului, în care sunt copiate toate acțiunile bune și rele, și după cum cineva alege binele și respinge răul ca și cum s-ar uita într-o oglindă, tot așa există o minte colectivă, pentru public, und sunt copiate acțiunile bune pentru societate și cele rele. Opinia publică le sortează pe cele care sunt bune pentru ea, îi laudă pe cei care le fac și îi condamnă pe cei care fac altfel. De aici ies idealiştii, liderii, regulile și motivațiile.

Corupția în opinia publică: cei puternici

Până astăzi, doar cei ambițioși aveau puterea de a judeca și a conduce, fiind cea mai bună parte. După cum se spune, douăzeci de oameni conduc toată Franța și ei alcătuiesc opinia publică. Ei au aranjat justiția, moralitatea și religia în beneficiul lor. Deoarece exploatează majoritatea publicului, religia, legea și etica sunt, prin urmare, dăunătoare publicului, adică majorității.

Țineți minte că actualul guvern al celor ambițioși a fost suficient până astăzi, deoarece masele nu aveau nicio putere de a judeca. Astfel, toate distrugerile premergătoare ordinii politice de astăzi au fost doar în rândul cele asertivi. Cu toate acestea, ei nu au ajuns la ordinea actuală într-o singură generație, ci prin distrugeri teribile până când au conceput religia, etica și legea care au adus ordinea în lume.

Noua Structură

În ultimele generații, din cauza presiunii și a necesității, de asemenea prin democrație și socialism masele au început să deschidă ochii și să-și asume responsabilitatea pentru conducerea societății de către majoritate. Astfel, ei au ajuns la concluzia că religia, rânduielile, guvernarea și justiția sunt toate în detrimentul lor, deoarece este adevărat că toate acestea deservesc pe cei zece la sută asertivi din public și dăunează tuturor celorlalți.

Astfel, au apărut două imagini ale guvernării colective: fie ca naziștii, care s-au răzvrătit împotriva religiei, rânduielilor și justiției și se comportă ca omul primitiv, de dinainte de organizarea vieții făcută de asertivi, fie ca sovieticii, unde zece la sută din public controlează întregul public prin dictatură. Acest lucru cu siguranță nu va dura mult, în lumina dialecticii istorice.

Dacă rânduielile sunt revocate, dușmanii lui Israel îi vor nimici pe toți. Pe scurt, ne vom întoarce neapărat și fără îndoială să fim locuitori ai peșterilor, până când (și masele) majoritatea învață dialectica pe propria piele și carne (cum au făcut-o cei puternici înaintea lor) și în cele din urmă vor fi de acord cu această ordine.

Astfel, nazismul nu este un brevet german

Dacă ne amintim că masele nu sunt idealiste, atunci nu există alt sfat decât religia, din care emană în mod natural rânduieli și dreptate. Dar acum, ea va servi majoritatea. Cum este posibil? Prin religia dăruirii.

Principiul dăruirii către semenul său. Conducerea: este imperativă menținerea unui anumit nivel minim de viață.

Scopul: adeziunea cu Creatorul.

Nazismul este rodul socialismului

Idealiștii sunt puțini, iar cei care îl pun cu adevărat în practică - muncitorii și țăranii - sunt egoiști. Dacă în orice națiune ar apărea un predicator precum Hitler, care să spună că național-socialismul este mai convenabil și mai benefic pentru ei decât internaționalismul, de ce nu l-ar asculta?

[pagină nouă]

1) Dacă nazismul, cu ruina ar pe care a adus-o, ar fi fost prevăzut cu câțiva ani mai devreme și dacă unii înțelepți ar fi conceput un plan pentru a-i salva pe oameni printr-o religie a devoţiunii care ar fi fost suficientă pentru a fi protejați, ar fi fost interzis acest lucru în numele minciunii?

2) Dacă, după război națiunile ar ajunge la concluzia că Israelul trebuie să fie împrăștiat în cele patru colțuri, să fim alungați din țara noastră, și o anumită persoană ar veni și ar restabili religia (pentru a sta cu devotament) între noi și celelalte națiuni, făcându-le astfel să fie de acord cu contrariul, ca și diaspora să vină în Israel, ar fi interzis acest lucru?

3) Dacă naziștii, ferească Dumnezeu, prevalează și conduc lumea și doresc să distrugă rămăşiţele lui Iacov, este permis să se instituie religia între toate națiunile pentru a salva națiunea?

Pragmatism

Credința provine dintr-o nevoie; este adevărată atât timp cât satisface această nevoie (James [William James (1842-1910)]). Astfel, nevoia este motivul credinței, iar satisfacerea nevoii este veridicitatea ei.

Două nevoi: 1) O nevoie materială de a stabili viața socială; aceasta este veridicitatea ei. 2) O nevoie mentală, fără de care viața este urâtă; aceasta este Lişma [de dragul Ei].

Desigur, înțelepții religiei vin din nevoia mentală, dar de la Lo Lişma [nu de dragul Ei] se ajunge la Lişma, vezi „Adevărul pragmatic”.

Direcția Vieții

1) Pentru a aduce progres și fericire în societate prin știința modernă.

2) Perfecționându-și toate puterile mentale, omul va dobândi demnitate în viață și un nume bun după moarte. Kant și-a bătut joc de această metodă ca fiind egoism și a arătat că acest lucru trebuie făcut fără a primi recompensă.

Trebuie să înțelegem: dacă nu merită să trăiesc pentru mine, merită să trăiesc pentru o mie de alți oameni ca mine, sau un miliard? Astfel, direcția trebuie să fie beneficiul Creatorului, fie pentru sine, fie pentru întreaga lume, pentru a-i recompensa cu adeziunea la El.

Adevăr și Minciună

Adevărul și minciuna sunt o copie psihică a existenței și absenței, care sunt teza și antiteza, din care provine „adevărul efemer”, care este o sinteză. Acesta este un adevăr pragmatic, care durează până când apare „adevărul absolut”, unde nu va exista nicio minciună în conștiința cuiva.

Exemplul nr. 4 (vezi mai sus): Omenirea antică, primitivă, în care s-au măcelărit și s-au ucis reciproc ca animalele sălbatice, ar permite instituirea unui guvern religios?

Exemplul nr. 5 (vezi mai sus): În copilăria mea, nu am vrut să citesc romane ca să nu mă ocup de minciuni. Citeam doar istorie. Când am crescut și am înțeles valoarea lor, că îţi dezvoltă imaginația, ele au devenit adevărul pentru mine.

[pagină nouă]

Necesitate

Din perspectiva Lişma [de dragul ei], aceasta este o nevoie emoțională. Desigur, ei sunt puțini, așa cum este scris: „El a văzut că aceia drepți sunt puțini… El i-a sădit în fiecare generație”, ca ei să ceară de la naștere. Cu toate acestea, unii detestă viața materială. Dacă nu îndeplinesc scopul de adeziune, se vor sinucide.

Principiul religios: De la Lo Lişma [nu de dragul ei], omul ajunge la Lişma [de dragul ei].

Providența a pregătit îndrumarea oamenilor într-o manieră egoistă, ceea ce ar induce în mod necesar distrugerea lumii dacă ei nu acceptă religia dăruirii. Prin urmare, există o nevoie pragmatică pentru ea și de aici se ajunge la Lişma.

Ce este o nevoie emoțională?

Deoarece o persoană oarbă nu poate percepe culoarea, sau un eunuc bucuria sexului, este imposibil să se descrie această nevoie celui care nu are nevoia emoțională. Și totuși, ea este o necesitate.

Efectuarea Miţvot [porunci]

Efectuarea Miţvot poate deveni pentru cineva o nevoie emoțională.

Manierele moralităţii

Manierele moralităţii înseamnă atribute bune, nu pentru a primi recompensă și fără o necesitate externă, ci bazate exclusiv pe altruism și simțul responsabilității față de societatea umană. Acest lucru se realizează prin educație. Cu toate acestea, educația necesită aprobarea publică pentru a o păstra și susține după ce omul iese de sub autoritatea educației. Dar opinia publică nu provine din educație, ci doar din beneficiul publicului.

Beneficiul publicului este evaluat doar în funcție de starea specifică a publicului respectiv, ceea ce contrazice obligatoriu alte state și țări. Prin urmare, cum va ajuta educația în acest sens? Dovada este că nici maniera, și nici chiar religia, suficiente pentru internaționalitate nu au fost create, așa cum uciderea și jefuirea domnesc peste tot, fără nici un fel de maniere. Mai mult, cu cât criminalul este mai mare, cu atât este considerat mai patriot și mai educat. Iar astăzi avem nevoie de maniere internaționale.

Egoismul public poate fi corectat doar prin religie

Egoismul public poate fi corectat doar de religie, deoarece educația care nu se bazează pe nimic poate fi ușor distrusă de orice persoană răutăcioasă, iar Germania este dovada. Dacă Hitler ar fi apărut într-o Germanie religioasă, nu ar fi reușit să facă nimic.

Egoismul natural

Nu vei sparge egoismul natural cu mijloace artificiale precum opinia publică sau educația. Nu există nici un remediu pentru aceasta, ci numai o religie naturală.

Beneficiu dublu

Religia dăruirii este salutară atât pentru trup, cât și pentru minte; prin urmare, este necesară și acceptată mai mult decât orice altă metodă din lume (vezi mai jos pe larg).

Puterea motivării

Există două discernăminte în ea: forța de atracţie din faţă, sau forța de împingere din spate.

Cum poate ajuta educația atunci când cineva este liber, fără nicio motivație pentru îndatoririle pentru care a fost crescut? La urma urmei, nu există forță de atracţie în ei și sunt de asemenea, lipsiţi de forța de împingere.

[pagină nouă]

Rămășiţele sufletului

Acesta este un dat, deoarece este o parte a lui Dumnezeu de sus. Cu toate acestea, nu este inclus în înțelepciunea Cabala, deoarece niciun obiect nu poate fi atins. Într-adevăr, sufletul îi apare persoanei care îl poartă numai prin acțiuni, iar acțiunile sale sunt doar atingeri ale Lui.

Prin urmare, este clar că maxima „Cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște totul” este din... filozofie, deoarece în Cabala ar trebui să spunem contrariul: „Cunoaște totul și... te vei cunoaște pe tine”. Nu pot fi atinse obiectele, ci numai acțiunile, care sunt realizări ale numelor Sale, adică doar subiectiv.

Cinci simţuri

Puterea din porunci este asemănătoare cu corporalitatea, unde acțiunile stimulează simțurile. Și când simțurile rămân... în memoria creierului, ele devin acolo imagini ale beneficiului, detrimentului și proprietății. Iar când mintea sau voința sau paznicul... se uită în imaginea memoriei, analizează treptat imaginile și își apropie adevărurile, adică beneficiul sau proprietatea și respinge minciunile care sunt aspectele dăunătoare.

Cunoașterea omului crește în funcție de claritatea analizei. La fel ca în matematică, ar trebui să-i atașăm imagini care sunt benefice pentru claritate și validare. De asemenea, omul economiseşte timp pentru că acestea îl ajută, ca în proprietatea existentă. Același lucru este valabil și în muzică, medicină și atribute.

Este asemănător cu puterea acțiunilor spirituale, unde... poruncile stimulează simțurile spirituale ale omului. Există două feluri de simțuri aici, sau RASHRAD [acronim pentru Reiyah, Șmia, Reyach, Dibur (văz, auz, miros și vorbire)], care sunt ordonate ... precum HGT NH [Hesed-Gvura-Tiferet-Neţah -Hod] ale corpului. Este așa pentru că se perpetuează faptele bune de la...în cel care lucrează în spiritul „iubirii”, și când se acumulează într-o cantitate considerabilă... în el sentimentul de „frică” de a comite un păcat și de a pierde iubirea. Iar când este sigur... de el însuși că are simțul iubirii și al fricii, se naște în el un sentiment de mândrie... față de prietenii săi care nu au fost răsplătiți cu asta (și aceasta este proprietatea).

Și urmând cele trei simțuri... „eternitatea” se naște în el ca o putere care îi controlează spiritul. Conform tuturor senzațiilor acestor patru simțuri, „slava” se naște în el, pe măsură ce admite existența Creatorului.

Și cu fiecare poruncă pe care o adaugă, cele cinci simțuri inferioare menționate mai sus și aromele poruncilor se intensifică în el. Când se acumulează la cantitatea necesară, se nasc în el cele cinci simțuri superioare, văzul-auzul-mirosul-vorbirea, pentru a vedea de fapt slava Lui și pentru a auzi vocea Creatorului, pentru a mirosi frica de El și pentru a vorbi în faţa Lui.

Iar când cineva este răsplătit mai mult, imaginile impresiilor celor cinci simțuri inferioare și ale celor cinci simțuri superioare rămân în el și el privește ca prin oglinda creierului aceste impresii și le sortează pe cele benefice... și respinge răul. Și în funcție de claritatea examinărilor, cunoașterea Creatorului va crește.

Lux și proprietate acumulată

Ca și în corporalitate, așa și în învățare. ... în învățăturile externe există economia. ... iar medicina este privită ca o analiză care ajută nivelul de trai pentru... lux. Acesta este primul grad de proprietate. Al doilea grad este acumularea proprietății, care nu este la fel de utilizată ca bogăția. Aceasta este știința... și un atribut și muzica.

La fel, în spiritualitate, analizele care pot fi folosite... sunt pentru un nivel spiritual de trai și o proprietate neacumulabilă.

Există, de asemenea, verificări mai înalte care nu servesc pentru nivelul de trai, ci doar ca proprietate acumulată și pentru posesiuni importante, cum ar fi bogăția și atributul și filozofia.

Cu toate acestea, ambele provin din imagini spirituale care au fost cândva absorbite de simțuri. Iar alegerea celor benefice pentru sine sau pentru alții se numește „cunoașterea Creatorului”. Să știți că înțelepciunea Cabala conține și aceste trei tipuri de proprietăți.

Paralelism psiho-fizic

Acestea sunt două manifestări ale aceleiași entități, cum sunt tunetul și fulgerul. Acesta este sensul „fapte bune și Tora”. Cu toate acestea, o persoană simte mai întâi explicația psihică, apoi pe cea fizică. Este asemănător cu iubirea, unde cel care dă darul simte mai întâi cu mintea că acela care-i dăruiește îl iubește, apoi scânteile de iubire curg și se răspândesc prin el. ...Un cap care revelează este psihicul, iar în interior, el îmbracă...

[pagină nouă]

Cauza fundamentală a oricărei erori din lume

Cauza principală a oricărei erori din lume este ideea - atunci când luăm o idee sau o imagine care a fost odată îmbrăcată într-un corp și o prezentăm ca pe un obiect abstract care nu a fost niciodată într-un corp. Adică, atunci când obiectul este lăudat sau criticat conform acelei valori abstracte.

Problema este că odată ce conceptul a fost dezbrăcat de corp, acesta pierde părți importante din semnificația sa inițială din timpul când era îmbrăcat în corp. Cei care-l discută conform semnificației rămase sunt obligați să înțeleagă greșit.

De exemplu, atunci când adevărul și minciuna lucrează în trup, lăudăm adevărul în funcție de beneficiul adus individului sau pentru ... și condamnăm minciuna în funcție de răul pe care-l aduce colectivului sau individului. Cu toate acestea, odată ce adevărul și minciuna au fost dezbrăcate de corpuri și au devenit concepte abstracte, ele își pierd sensul esențial... și dobândesc sfințenie sau impuritate în forma lor abstractă.

Și conform cu... este posibil ca evaluatorul să laude adevărul chiar și atunci când face un mare rău colectivului sau individului și să condamne... minciuna chiar și atunci când este extrem de benefică pentru individ sau pentru colectiv. Aceasta este o greșeală gravă care dăunează... și nimeni nu este liber să se întrebe cine a sfințit acest adevăr, sau... a pângărit și a interzis această minciună.

Beneficiul, în fapt toată lumea îl recunoaște

Cei care contestă, din cauză... că ei beneficiază... și o conduită morală care contrazice uneori beneficiul fizic. Totuși, în esență morala și religia sunt și ele utilitare... totul, cu excepția fericirii spirituale, și care este diferența?

Nu există un prost care să facă eforturi fără beneficii pentru trup sau minte.

Beneficiu dublu

În consecință, legea dăruirii către alţii este necesară pentru toți oamenii din lume... deoarece este benefică atât pentru trup, cât și pentru suflet conform înțelepciunii Cabala.

[pagină nouă]

Un complex neclar care trebuie rezolvat treptat

Problema principală este că aici există un... complex format din mai multe îndoieli care se întrepătrund:

În primul rând: Chiar și atunci când nu se ține cont de valabilitate, rămâne întrebarea dacă acesta este de fapt benefic.

În al doilea rând: Chiar dacă este benefic, este fezabil?

În al treilea rând: Cine sunt oamenii calificați pentru a pregăti generația pentru o chestiune atât de sublimă?

În al patrulea rând: Poate că această operațiune va trezi disprețul și batjocura publicului?

Cunoaştere

Cunoașterea vine într-unul dintre cele trei moduri: empiric, prin observație fizică (experimente reale), istoric - folosind documente și lucrări, sau matematic  - prin alăturarea de dimensiuni și șabloane (prin cunoaștere)...

Iar înțelepciunea Cabala este mai confirmată decât toate cele trei căi menționate mai sus.

Există de asemenea, o a patra cale de a cunoaște — prin deducții filozofice, fie prin deducții, fie prin inducții, adică de la general la particular, sau de la particular la general. Acest lucru este strict interzis în înțelepciunea Cabala, deoarece tot ceea ce nu atingem nu cunoaștem…

 Partea a patra

Secțiunea întâi

Analiza că, și astăzi, dăm și nu primim, atât pentru că nu luăm în mormânt surplusul pe care îl producem, și

2) pentru că dacă efortul unei zile dă o plăcere de o jumătate de zi, este vorba despre dăruire. Și din moment ce în general, rezultă foarte puțină plăcere din eforturile pe care le fac oamenii, cu toții, doar dăruim și nu primim. Acesta este un calcul matematic.

3) Lămurirea că muncim astăzi, din pricina aservirii de către societate, cel puțin 14 ore pe zi, cu durere și întristare, întrucât toate obiceiurile noastre provin din înrobirea față de public.... Cu precizarea că dacă folosim „guvernarea pământului”, putem grăbi „ultima generație” chiar și în generația noastră.

4) Această competiție rezultată din unicitatea dăruirii către alţii nu este o fantezie abstractă, așa cum este folosită în viața practică, cum ar fi cei care își dau toate bunurile publicului sau cei mai idealiști membri ai partidelor, care își neglijează și pierd viața în folosul publicului etc.

[pagină nouă]

Cum este acest lucru? Este ca un om bogat care avea un tată bătrân, pe care nu a vrut să-l întrețină. A fost judecat și verdictul a fost că-şi va susține tatăl cel puțin la fel de respectuos cât își întreține propria gospodărie, altfel va primi o pedeapsă aspră.

Firește, acesta şi-a luat tatăl acasă și a trebuit să-l sprijine cu generozitate, dar inima îi era îndurerată. Bătrânul i-a spus: „Întrucât deja îmi oferi toate plăcerile pe care le ai pe masa ta, ce ai pierde dacă ai avea și o intenție bună, care este rezonabilă în ochii oricărei persoane înțelepte, de a fi fericit pentru ocazia de a-l onora pe tatăl tău, care și-a cheltuit toată energia pentru tine și a făcut din tine un om respectabil? De ce ești atât de încăpățânat și te chinui singur? Poți oare să scapi de această obligație în acest fel?”

Aşa şi este. În concluzie, noi dăruim societății și numai societatea câștigă, deoarece fiecare persoană, mare sau mică, adaugă la vistieria societății și o îmbogățește. Dar individul, când cântărește tristețea și durerea pe care le capătă, este în mare deficit. Prin urmare, dăruiești semenului tău, dar cu durere și cu suferință mare și amară. Atunci de ce te-ar deranja intentia bună?

Secțiunea a doua

[Această secțiune include patru segmente grupate în funcție de context]

Fiecare dintre ei își îndeplinește rolul său în serviciul publicului în cel mai bun mod, fără să-și dea seama, deoarece opinia publică presează persoana chiar și în secret, până la punctul în care simte că a înșela societatea din greșeală este la fel de grav cu a ucide o ființă umană din greșeală.

Fiecare țară este împărțită în societăți în care un anumit număr de oameni, cu mijloace suficiente pentru a-și asigura toate nevoile, se conectează într-o singură societate.

Fiecare societate are un buget și un program de lucru conform condițiilor locale. Jumătate din acest buget este completat cu ore obligatorii, în care fiecare membru se angajează să lucreze un anumit număr de ore în funcție de puterea fiecăruia, iar cealaltă jumătate prin ore voluntare.

Cineva care nu reușește să-și asigure câștigul personal, întregul statut social al acelei persoane va dispărea în aerul subțire al societății ca norii în vânt, din pricina antagonismului profund pe care o astfel de persoană îl primește din partea întregii națiuni.

*

Atunci, fiecare persoană

1) Se pune la dispoziție de bunăvoie în serviciul publicului ori de câte ori este nevoie.

2) Este concurență liberă între indivizi, dar în dăruire către alţii.

3) Dezvăluirea oricărei forme de dorință de a primi pentru sine este dezonorantă și un defect atât de mare încât o astfel de persoană este considerată ca fiind printre cei mai de jos și mai inferiori oameni din societate.

4) Fiecare persoană este mediocră.

*

1) Ei au multe cărți metodice de înțelepciune și morală care dovedesc gloria și sublimitatea excelenței în dăruirea către ceilalți, până la un punct în care întreaga națiune, de la mic la mare se angajează în ele din toată inima.

2) Fiecare persoană care este numită într-o funcție importantă trebuie mai întâi să absolve o pregătire specială în învățătura mai sus menționată.

3) Tribunalele lor sunt ocupate în primul rând cu acordarea de medalii pentru cei care s-au distins în dăruirea către ceilalți. Nu există nimeni fără o medalie pe mânecă și este o mare ofensă să te adresezi cuiva fără să-i adaugi titlul de onoare. De asemenea, este o mare ofensă pentru o persoană să ierte o astfel de insultă la adresa titlului cuiva.

4) Există o competiție atât de acerbă în domeniul dăruirii către ceilalți, încât cei mai mulți oameni își riscă viața, deoarece opinia publică apreciază și respectă enorm medaliile de cel mai înalt rang în dăruirea către ceilalți.

5) Dacă se știe că o persoană că a făcut pentru sine ceva mai mult decât ceea ce a fost decis pentru el de către societate, societatea o condamnă atât de mult încât devine o rușine să vorbești cu ea și de asemenea, strică reputația familiei sale. Singurul remediu pentru situația lui este să ceară ajutorul instanței, care are anumite modalități prin care să-i ajute pe astfel de nenorociți care și-au pierdut poziția în societate. Dar, în cele mai multe cazuri, ei sunt relocați din cauza prejudecăților, deoarece opinia publică nu poate fi schimbată.

6) Nu există un astfel de cuvânt ca „pedeapsă” în legile instanței, pentru că potrivit regulilor ei, vinovații sunt întotdeauna cei care câștigă cel mai mult. Astfel, dacă cineva se face vinovat că nu a lucrat toate orele de lucru, atunci fie timpul său de lucru este redus, fie munca,uşurată, astfel încât să-i fie mai ușor să-și poată asigura existența. Uneori i se acordă un răgaz pentru a merge la școală, pentru a învăța marele merit al „dăruirii către ceilalți”. Totul depinde de punctul de vedere al judecătorilor.

*

1) Statul este împărțit în societăți. Un anumit număr de oameni care se pot întreține pe deplin, se pot izola și menține o societate specială.

2) Societatea are o cotă de ore de muncă în funcție de condițiile în care trăiesc, adică în funcție de condițiile locale și de preferințele membrilor săi.

Această cotă este completată cu ore obligatorii și ore voluntare. În cea mai mare parte, orele voluntare reprezintă aproximativ jumătate din orele obligatorii.

Orele de lucru provin din cele patru tipuri de oameni și se împart în funcție de forță: primul tip este omul slab, al doilea tip este cel mediu, al treilea tip este cel puternic și al patrulea tip este cel rapid.

Pentru munca de o oră a tipului unu, tipul doi lucrează două ore, tipul trei patru ore și tipul patru șase ore.

Fiecărei persoane i se acordă încredere că-și va găsi tipul potrivit de muncă, pe măsura puterii sale.

Secțiunea a treia

1) Progresul umanității este un rezultat direct al religiei.

2) Procesul religiei este circular și la apogeul său se ajunge la distrugerea umanității pe măsura ruinării religiozității. Din acest motiv, ei acceptă religia împotriva voinței lor, mișcarea ascendentă începe din nou și se formează un nou cerc.

3) Mărimea cercului corespunde autenticității religiei care este considerată „bază” la momentul ascensiunii.

Planul A

Așa cum ne așteptăm ca actorii de teatru să facă tot posibilul pentru a ne face imaginația să creadă că jocul lor este real, la fel ne așteptăm ca interpreții noștri de religie să ne poată atinge inimile atât de profund încât să percepem credința religiei ca fiind realitatea adevărată. Cătușele religiei nu sunt deloc grele pentru cei care nu cred, deoarece cerințele poruncilor dintre om și om sunt oricum acceptate, iar  între om și Dumnezeu, sunt suficiente cele câteva porunci respectate de public – cum ar fi poruncile pe care omul le are la dispoziție.

Planul B

„Natura” în Gematria este Elokim [Dumnezeu]. Prin urmare, tot ceea ce impune natura... cuvântul Creatorului. Beneficiul societății este recompensa, iar prejudiciul adus societății este pedeapsa.

Prin urmare, nu are sens să-L transformi pe Dumnezeu în natură, adică [un cuvânt tăiat în manuscris] un Creator orb care nu vede sau nu înțelege lucrarea mâinilor Sale. Este mai bine și este logic pentru fiecare persoană sănătoasă, să considerăm că El vede și știe totul, pentru că El pedepsește și răsplătește, deoarece toată lumea vede că natura pedepsește și răsplătește. Dovada este Hitler.

Planul C

Toate recompensele așteptate de la Creator și scopul întregii creații sunt în Dvekut [adeziunea] cu Creatorul, ca în „Un turn plin din belșug, dar fără oaspeți”. Aceasta este ceea ce primesc cei care se lipesc de El cu iubire.

În mod firesc, mai întâi omul iese din închisoare, care este ieşirea din pielea corpului prin dăruirea către alţii. Ulterior, el vine la palatul regelui, însemnând Dvekut cu El, prin intenția de a dărui mulțumire făuritorului său.

Prin urmare, cea mai mare parte a poruncilor se află între om și om. Cel care preferă poruncile dintre om și Dumnezeu este ca acela care urcă pe treapta a doua, înainte de a fi urcat pe prima treaptă. În mod clar, el își va rupe picioarele.

Credința în mase

Este scris: „Glasul poporului este glasul Celui Atotputernic”. Într-adevăr, aceasta înseamnă că ei au ales, conform realității, cel mai mic dintre toate relele și în această măsură, merg mereu pe calea bună. Cu toate acestea, desigur că trebuie să schimbăm realitatea astfel încât ei să poată accepta calea în totalitate. Și este adevărat că forța care păzește masele, în general alege pentru ele o cale conform situației. Din acest motiv, odată ce au corupt interpretarea Torei și Miţvot [porunci], ei au devenit răzvrătiți. Cu toate acestea, este o datorie sacră să găsim o interpretare adevărată în societate și atunci va fi contrariul: forța care păzește, care există în mase, îi va constrânge să respecte Tora și Miţvot.

*

... public de gradul întâi.

Pentru a pregăti drumul el a încercat (raţiunea sa).

1) Nazism: egoism; internaţional: altruism.

2) Este posibil să destabilizezi naziștii doar printr-o religie a altruismului.

3) Doar muncitorii sunt pregătiți pentru această religie, deoarece este o revoluție în percepția religioasă.

4) Această percepție religioasă are trei roluri:

1. Să submineze naziștii.

2. Să califice masele să-și asume guvernarea colectivă, astfel încât să nu eșueze așa cum au făcut-o rușii. (Aceasta urmează enunțul: Progresul umanității vine doar prin religie.) Așa se întâmplă deoarece, dacă muncitorul are mai multă nevoie de recompensă pentru muncă, în aceeași măsură regimul nu poate supraviețui, așa cum spunea Marx.

3.  Să ia religia de la posesori și să o transforme într-un instrument în mâinile muncitorilor.

4.  În primul rând, ea va fi acceptată de muncitori și prin ei, de întregul Israel și același lucru este valabil și pentru internaționaliștii tuturor națiunilor și prin ei de toate clasele din națiuni.

6.  Revoluția, în percepția religioasă, înseamnă că, în loc ca pustnicii să fie ca până acum, distrugătorii lumii, ei vor fi constructorii lumii, atunci când își vor asuma altruismul, întrucât măsura anxietății poate fi determinată doar prin măsura ajutorului adus societăţii pentru a aduce mulţumire Creatorului.

7.  Acest concept este clarificat pe aproape 2.000 de pagini care explică toate secretele Torei pe care ochiul uman nu le poate vedea. Ea îi va face pe toți să creadă în adevărul ei, deoarece vor vedea că acestea sunt cuvintele Creatorului, pentru că secretele înțelepciunii glorioase atribuite profeției mărturisesc veridicitatea lor.

8.  Distribuitorul de religie trebuie să fie capabil de Planul A, să aducă oamenilor cât mai multă credință.

În plus, el trebuie să aducă deplină mulțumire pentru mineral, vegetal, animal și vorbitor. Fără ea, religia este nesustenabilă. Așa cum a spus Maimonide, este ca un șir de orbi în frunte cu o persoană care vede. Adică, nivelul vorbitor trebuie să stea în fruntea liniei în fiecare loc și în fiecare generație. Prin urmare, orice religie care nu garantează că un om dintr-o mie va deveni vorbitor, este nesustenabilă.

9.  Răspândirea religiei iubirii se face prin Tora și prin rugăciune, care pot intensifica proprietatea de dăruire către alţii. În acel moment, Tora și rugăciunea sunt ca unul care își ascute cuțitul, astfel încât să poată tăia și să-și termine munca rapid. În schimb, cel care lucrează cu un cuțit tocit crede că este mai bine să nu piardă timpul ascuțind cuțitul, el greșește pentru că munca lui devine mult mai lungă.

(De asemenea, este clar în ceea ce privește termenul că nu există progres pentru umanitate decât prin religie.)

1o.  (Se referă la punctul 9) Al patrulea rol este în favoarea sionismului, căci în timpul armistițiului, când vor fi hotărâte destinele țărilor, nu vom avea dușmani din rândul conservatorilor, care cred că nu avem religie, așa cum aflăm din cuvintele lui Weizmann [Chaim Weizmann (1874-1952), primul președinte al statului Israel], iar mediatorii trebuie să fie din rândul acelor conservatori.

Partea a cincea

Nu distruge

Cei frivoli au înțeles deja că este posibil să se construiască doar pe ruina aproapelui. Această metodă a   pus pe jar omenirea până în ziua de azi, deoarece înainte ca omul să găsească un loc vulnerabil în prietenul său, nici nu poate concepe să construiască ceva. Dar în momentul în care găsește o slăbiciune în metoda prietenului său, el se apucă de-acolo cu ghearele și-l otrăvește până când îl distruge în întregime. Acolo își construiește palatul înțelepciunii sale.

Astfel, toate palatele științei sunt construite într-un loc de ruină. Și din acest motiv fiecare cercetător este interesat doar să distrugă și cu cât distruge mai mult, cu atât este mai faimos și mai lăudat. Într-adevăr, acesta este modul în care se dezvoltă știința și nu poate fi negat.

Totuși, cum este acest lucru? Este similar cu lupta care a domnit, cu distrugerile sale teribile, timp de milioane de ani înainte ca pământul să se formeze deasupra mării. Și aceasta a fost cu siguranță tot o dezvoltare. Și totuși, nu există niciun motiv să invidiem creaturile care au fost martorele acelor convulsii. Mai degrabă, ar trebui să fim invidioși pe cei care au venit pe lume după înfăptuirea păcii, după ce elementele care se luptau au făcut pace și fiecare și-a găsit locul de odihnă pe Pământ așa cum este astăzi.

Deși lupta persistă și astăzi, este totuși o luptă minoră și nu sub formă de convulsii, în care fiecare își distruge predecesorul, care s-a epuizat în întregime. Mai degrabă, ei au înțeles deja că este interzis să distrugi, pentru că „din cauză că-i îneci pe alții, tu ești înecat, iar sfârșitul celor care te-au înecat va fi să se înece și ei” (Masechet Avot 2, 6). Mai degrabă, lupta se referă mai mult la slăbire și restrângere, în același timp menținând viața celor slabi și evitând distrugerea lor, pentru că omul știe foarte bine că valul se va întoarce mai târziu: „Și cei care te-au înecat, se vor îneca”. Este asemănător cu legile războiului pe care luptătorii le respectă atunci când luptă. Și asta din același motiv.

Acum, dacă într-adevăr învățăm din istoria practică, nu trebuie să trecem cu vederea principiul menționat mai sus și trebuie să luăm în considerare realitatea ca într-un status quo, și să pedepsim pe cel care ucide un punct de vedere așa cum îl pedepsim pe cel care ucide o persoană. Este așa pentru că o minte fără opinii nu simte mila, deoarece sunt mai numeroşi decât toate dealurile și lacurile și tot aerul și din cauza aceasta sunt daţi Providenței iar noi nu avem niciun mijloc prin care să-i ajutăm.

Din acest motiv, ar trebui să stabilim ca lege că pământul din faţa noastră este vast și că există loc pe el  pentru ca toate punctele de vedere să existe, atât cele bune cât și cele rele. Într-adevăr, cel care ucide și distruge o opinie rea este ca acela care distruge o opinie corectată, deoarece nu există „opinie rea” în lume. Mai degrabă, putem spune că opinia imatură este rea. Prin urmare, ar trebui să-l judecăm ca pe cineva care ucide o persoană rea, unde „vocea sângelui urmașilor săi și al urmașilor urmașilor săi”, ne izbăveşte de răufăcător. De asemenea, o opinie rea este o sămânță care nu este coaptă pentru a fi mâncată, dar care în cele din urmă va crește și se va dezvolta.

Ar trebui să căutăm un loc nou pentru palatul înțelepciunii pe care vrem să-l construim, un loc liber de clădirile altora, adică fără a strica nicio metodă existentă. Mintea este adâncă și largă, iar cuvintele înțelepților sunt auzite cu plăcere, iar toată lumea acceptă faptul că metoda abuzatorilor și abuzaților este rea. Prin urmare, numai acest lucru ar trebui dezrădăcinat, deoarece potrivit tuturor este învechit și dezgustător.

În același timp, ar trebui să menținem toate formele de viață într-un status quo și să menținem libertatea individului, deoarece acestea nu sunt necesare pentru noua noastră construcţie pentru că în final ea este doar o structură economică. Este similar cu un comerciant care vrea să-și deschidă propriul magazin alimentar, dar se teme de concurență, așa că arde toate magazinele din oraș împreună cu aurul, bijuteriile, pietrele prețioase și hainele din ele. Este foarte prost, pentru că nu va deveni cu nimic mai bogat prin arderea magazinelor de bijuterii. Doar magazinele alimentare ar fi fost de ajuns pentru ruina dorită de el, ar fi trebuit să-i păstreze pe conservatori, iar pe cei care doresc să ia vacanță, să-i fi lăsat în vacanță. Cel mult, ar fi trebuit stabilită o lege că, toți cei care supraveghează trebuie să crească munca pentru a-i satisface pe examinatori.

[pagină nouă]

Știu ce a scris Marx, că odată ce rănile și necazurile corpului vor fi bandajate, vom începe și vom avea un loc potrivit pentru studiul idealurilor. În afară de argumentul că acest lucru este fundamental neadevărat, din moment ce știm din experiență că un trup chinuit și bolnav găsește cunoașterea și adevărul mai bine decât un trup sătul care nu cunoaște lipsa, chiar dacă lăsăm cuvintele lui să existe, ar trebui totuși să spunem: „Nu distruge”, cel puțin. Este asemănător cu o persoană care taie pomii fructiferi pentru că vrea să-i examineze, ca să devină mai rodnici. Este o nebunie, căci dacă îi va tăia, ei vor muri și nimeni nu va mai culege fructe.

La fel se întâmplă și cu opiniile pe care le-am primit prin moștenire de la părinții noștri de-a lungul a sute de generații de dezvoltare. El le taie, le usucă și le strică, promițându-ne că mai târziu, când se va odihni le va examina și le va îmbunătăți, dacă va fi posibil. Este o nebunie totală.

El presupune că religia dăunează comunităţii. (Dar cum poate fi sigur de această presupunere? La urma urmei, este o viziune care se răspândește printre oamenii pozitivi și negativi, iar mulți sunt susținători.) Nu poate decât să conteste forma de înțelegere pe care abuzatorii o folosesc pentru propriul lor  beneficiu. Prin urmare, ar trebui să luptăm pentru înțelegere, astfel încât aceasta să nu dăuneze, dar o  condamnă la moarte.

Și totuși, întreaga sa teorie este construită doar pe ura religioasă, asemănătoare structurilor savanților timpului său referitoare la ura față de religie, fără să aibe motivația prejudiciului economic. Din acest motiv, avem permisiunea să le cerem adevăraților înțelepți, a căror intenție este doar în latura economică, să elimine acest aspect din cărțile lor. Abia atunci pot spera să câștige o victorie de durată, ca să nu alunece pe propria vărsătură.

Într-un cuvânt, nu există bucurie fără calamitate, nu există bine fără rău. Nici cea mai înțeleaptă persoană nu poate fi salvată de amestecul erorilor, iar aceasta este partea mai slabă din el, care lasă loc celor care vin să o dispute și să o distrugă complet. Aceasta este partea slabă a marxismului și de aceea le este dificil să cucerească și, de o sută de ori mai mult, să aibă dreptul de a exista.

Prin urmare, dacă ești fidel metodei tale și dorești persistența acesteia, grăbește-te și șterge elementul menționat mai sus din legile tale și atunci drumul tău va fi pavat, în siguranță.

S-a împlinit profeția lui Marx?

Pe de o parte, profeția lui poate fi considerată ca fiind pe deplin realizată. Oamenii puternici stăteau de ceva vreme cu frica unei anumite ruine, bazată pe armele minunate pe care le-au acumulat și nu există nici măcar o fărâmă de speranță că vor scăpa de ele sau vor face un acord cu privire la ele. De asemenea, economiștii își văd ruina cu ochii lor și orice șansă de mântuire s-a stins din realitate. Mulțimile înfometate se acumulează în mase groaznice în fiecare zi; clasa muncitoare aproape că și-a încheiat coacerea etc., etc.

De ce au fost aruncați la dreapta?

Pe de altă parte, găsim contrariul. Fascismul crește zilnic, mai întâi în Italia, acum Germania, mâine Polonia, și America este de asemenea în pragul lui și așa mai departe. Se pare că acel profet a ratat un punct, ceea ce a cauzat greșeala lui gravă.

Defectul este îngropat în propria sa teorie

Defectul este îngropat în propria sa teorie, căci el a adăugat redundanțe în teoria participației, iar acestea sunt semințele dure pe care istoria nu le poate procesa deloc (religiozitate și naționalism), și ei au fost aruncați spre dreapta.

[pagină nouă]

Politică defectuoasă

Paznicul nu trebuie să stea și să păzească surplusurile care nu îi privesc starea de conservare, nici căutătorul libertății nu trebuie să urmărească libertatea pentru luxul corpului, nici colaboratorul nu trebuie să distrugă opiniile care nu contrazic socialismul său.

Toate aceste trei metode sunt reale și sunt respectate în mod egal de susținătorii lor. Dacă forțele permit ca o sectă să o distrugă pe alta, pentru un timp, roata se întoarce și în final, trebuie să existe legi care să limiteze tipurile de arme, astfel încât una să nu o distrugă pe cealaltă într-o măsură mai mare. Este o roată și omul nu știe în ce direcție se va învârti ea mâine.

Prin urmare, înainte de a veni ziua luptei, este suficient timp pentru ca mintea să ne protejeze de ruina completă a uneia dintre părți. Nu ne putem baza pe puterea actuală, ci mai degrabă pe viitorul sigur.

Având în vedere adevărul acestor metode, definesc acest cuvânt după legea evoluției, deoarece fiecare viziune și fiecare metodă ne pregătește pentru o metodă mai bună. Atât timp cât aceasta nu a fost încă formulată, ea trebuie păstrată și continuată, deoarece distrugând-o distrugi opinia și metoda care are rolul de a-și da roadele.

Marx însuși o subliniase... pentru că spune că din sânul marii burghezii iese clasa muncitoare”. Așadar, vedeți foarte clar că, dacă ar fi existat un salvator pentru clasa muncitoare la acea vreme, care să distrugă marea burghezie, cu siguranță ar fi șters din rădăcină temeliile comunităţii, pentru că această lege puternică, „nu distrugeți”, vă spune „până când nu-i vine timpul”. În acest sens îl contest, pentru că el spune că trebuie să forțăm chestiunea cu orice preț, iar eu spun, cu excepția ruinării opiniilor, ei nu au deloc dreptul să facă acest lucru.

Pentru orice există un timp, și vremea socialismului a sosit. Vai de proștii care pierd momentul și pun în fața lor obstacole și granițe complet redundante, care sunt ca fumul în ochii lor. Din acest motiv, înainte de a se întoarce într-un sens sau altul, lumea se va fi răsturnat deja și vor găsi „alinare și eliberare din alt loc”, iar ei și metoda lor se vor pierde pentru mult timp.

Războiul pentru definirea naționalității este complet redundant și nu seamănă deloc cu proprietatea privată. Nu există proprietate privată în spiritual, ci doar în proprietăți corporale. Cine nu dorește dezvoltarea înțelepciunii și cine nu știe că invidia autorilor crește înțelepciunea? Prin urmare nimeni nu contestă asta, nici măcar în rândul marxiştilor de extremă stângă. Mai degrabă, războiul se referă doar la proprietățile corporale, pentru care invidia nu produce decât spaimă și agonie inutilă. Prin urmare, de ce ar trebui să lupți împotriva proprietăților spirituale și a naționalității?

Să presupunem că toate națiunile au ajuns la paritate economică și au revocat proprietatea privată, astfel încât existența abuzatorilor este de neconceput. În loc ca națiunile să concureze între ele pentru bunurile corporale, de acum înainte competiția va fi asupra bunurilor spirituale. Această competiție este obligată să apară la indivizi, la fel ca și în colectiv. Aici nimeni nu vorbește despre asta, nici chiar printre cei mai extremişti, dar așa ar trebui să fie.

Prin urmare, dezbaterea noastră se învârte doar în jurul bunurilor spirituale din trecut. Spuneți: „Permitem achiziționarea unor astfel de active în viitor cu toată libertatea dezirabilă și potrivită, dar trecutul să-l scoateți din casele voastre”. Nu este acest lucru bolnav și sucit? La urma urmei, ce va fi permis în viitor de-ar trebui să distrugem baza pregătită din trecut? Este ca acel faimos rege egiptean care a moștenit o bibliotecă de cărți prețioase, de dimensiunea a trei străzi și a poruncit să fie arse pentru că nu sunt necesare pentru existența religiei sau de teama prejudiciului.

Și în plus, nicio națiune nu va asculta ordinul tău de a distruge toate bunurile trecutului său. Se vor lupta pentru asta cu devotament (dar ție îți este permis, pentru că nu ai deloc nevoie de el). Într-adevăr, chiar dacă un spirit de nebunie pune stăpânire pe pământ şi-i obligă să facă acest lucru, ei trebuie să cruțe această structură uriașă de câteva generații, să nu fie pierdută fără motiv.

Astfel, trebuie să lași intact „Tu ne-ai ales” din fiecare națiune, în măsura în care ele o doresc. Doar baza corporală a fiecărei națiuni ar trebui desființată, deoarece acea bază a ajuns acum la termen și oricum este în criză. Din acest motiv poate primi corectarea de la orice mână care se întinde spre ea. Cu toate acestea, odată cu aceasta trebuie ca fiecare națiune să aibă încredere totală și deplină că bunurile lor spirituale vor fi păstrate în întregime.

Nu putem comenta despre afirmațiile care se opun socialismului așa cum facem cu religia, deoarece atât legiuitorii, cât și autoritățile religioase admit că „renunțarea la o instanță este renunțare, iar legea țării este legea obligatorie”. Din acest motiv, toate acele legi care se opun conceptului de socialism vor rămâne ca istorie învechită, pentru că și acum o mare parte a lor este ascunsă și neutilizată.

În fața noastră sunt trei forțe în realitate, care luptă una împotriva celeilalte. Deși acest lucru contrazice punctul de vedere al marxiștilor, care iau în considerare doar două forțe – abuzatorii și abuzații – acesta este doar o teorie abstractă care nu are mai mult merit decât toate teoriile precedente. Cu toate acestea, conform bazei marxismului însuși, ar trebui să luăm în considerare doar ceea ce este practic, și nu teorii fără sfârșit. Prin urmare, am ales să detectez trei forțe ca și cum ar fi fost puse în fața ochilor noștri în realitate.

Noua diviziune de clasă: rapizi și leneși

Să presupunem că o națiune este leneșă, iar o altă națiune este în mod natural mai rapidă. Ce face una în două ore, cealaltă face într-o oră. Desigur, vor fi plângeri: unul va spune că toate națiunile ar trebui să lucreze același număr de ore, iar altul va spune că ceea ce contează este cantitatea produsă. Și așa cum se întâmplă într-o ceartă, fiecare va insista. Pe ce bază va decide instanța? Dacă este conform principiului „Dăruiește cât poți și primește cât ai nevoie”, nici acest lucru nu necesită același număr de ore. Și dacă judecăm națiunile în funcție de volumul de muncă, atunci și indivizii au un argument asemănător, iar cei sârguincioși vor lucra pe jumătate din cât lucrează cei slabi. Astfel, ți-ai pregătit o nouă clasă: o clasă de rapizi și o clasă de leneși.

Ai putea spune că majoritatea pasivă are puterea de a forța minoritatea agilă dintr-o națiune, dar cu siguranță nu există o astfel de putere între națiuni. Astfel, vei crea clase în rândul națiunilor,şi agresori și abuzați între indivizi.

Sosirea Mântuitorului

Acest lucru nu este nou, pentru că fondatorii înșiși știau asta, așa cum spune el...  la început vor vedea că acest lucru este posibil prin compromis și la sfârșit, vor ajunge la idealuri adevărate, la cel mai înalt grad al socialismului, unde fiecare dă cât poate de mult și ia doar atât cât are nevoie, adică la fel ca și cel leneș. Acest lucru se poate realiza numai prin sosirea Mântuitorului, când pământul va fi plin de cunoaștere. Atunci, cel care dăruiește va înțelege că el se străduiește pentru Dumnezeul său, pentru a-I da mulțumire Făuritorului său.

[pagină nouă]

Instinctele idealiste au atins deja numeroase rădăcini în rasa umană. Au venit și s-au învechit și au căpătat un punct de sprijin într-un loc unde nu poate ajunge nimeni și anume subconștientul din creierul alungit, care mișcă nervii omului de la sine, fără conștientizarea persoanei. Acesta este motivul pentru care au făcut experimentul în Rusia, deoarece se știe că ei nu au făcut nimic în toate războaiele lor. Acești războinici ar trebui să știe că inima umană le va oferi orice, dacă o lasă cu idealurile sale care au ajuns la ea prin moștenirea generațiilor trecute din subconștientul omului. Dacă insistă să distrugă și această moștenire, ei înșiși vor suferi consecințele, deoarece căldura și sulful se acumulează puțin câte puțin, spațiul se umple până la refuz și începe să explodeze.

Și pe lângă toate acestea, crește o nouă generație „care nu l-a cunoscut pe Iosif”. Ei nu înțeleg deloc nevoia sau necesitatea de a anula proprietatea privată din carnea și sângele lor, doar conform unei teorii uscate. Prin urmare, pasiunea pentru proprietatea privată care rămâne îngropată adânc în subconștientul lor din generațiile trecute, după toată învățătura, va face ca într-o bună zi să înființeze tabere de tineri din toate părțile. Ei înșiși vor ucide pe bătrâni cu toate averile și înțelepciunea lor. Este așa pentru că o ideologie nu vine la om din intelect, ci doar din experiențele vieții, din afecțiune și dintr-o combinație de bine și rău, ca în cazul mașinilor automate. Mintea nu are control asupra corpului, deoarece ne este complet străină. Prin urmare, acelor tineri socialiști care au dobândit cunoștințe prin propria lor inteligență nu li se poate acorda niciun fel de încredere și se vor sparge ca un balon de săpun. 

Un ultim cuvânt despre politică

Atunci, trei forțe vor sta pe tron în consilii - dreapta, stânga și mijloc. Ele se vor certa și lupta una cu cealaltă: dreapta opunându-se libertății din stânga, iar stânga opunându-se reacționarismului dreptei, iar neutrul va face loc ambelor. Majoritatea va rezolva și decide.

Într-adevăr, pe scurt, ei au ajuns deja la o soluție și anume împărțirea tuturor nevoilor necesare și pozitive ale vieții, adică împărțirea egală a tuturor nevoilor economiei: un pământ pentru toți cei care trăiesc pe el și o împărțire a plăcerilor lor corporale. Toate încercările și argumentele care vor împovăra suferința predicatelor spirituale, împreună cu cele trei grade de invidie, onoare și poftă, vor fi inversate și restrânse doar la limitele spirituale.

Această versiune va fi într-adevăr ultimul cuvânt în politică, deoarece va rămâne pentru totdeauna o lege inexorabilă. Este așa pentru că, în funcție de dezvoltarea speciei umane, opiniile se vor separa și se vor intensifica și fiecare va fi mult mai insistent decât este în prezent cu privire la avere. Nu există nicio speranță de a ieși din această strâmtoare decât dacă oamenii încep să se întoarcă la necesitate, adică să se desprindă cu totul de rațiunea lor.

Din acest motiv, vor fi aproape atâtea partide câţi oameni sunt și nu există nicio soluție în afară de legea fixă, „urmează majoritatea”. În acel moment, oamenii vor face între ei diverse compromisuri până se vor aduna în grupuri. În grupuri, opusurile se vor contrazice, până când opoziția în sine se va diviza.

Astfel, grupurile mari se vor împărți în grupuri mici, iar cele mici în grupuri și mai mici și vor face comerț între ele, așa cum se obișnuiește în zilele noastre. Totuși, această negociere trebuie să dobândească de fiecare dată o formă mai caustică, tocmai după măsura dezvoltării opiniilor fără compromis, căci așa ar trebui să fie pentru totdeauna.

[pagină nouă]

Cu o singură excepție: în proprietatea privată au ajuns deja la o soluție, în care fiecare va da la fel de mult precum cel care are succes și va primi cât cel care nu are succes, fără să adauge nici măcar cât un fir de păr. Iar orele de lucru vor fi egale pentru toţi, în mod obligatoriu. Iar pe lângă timpul obligatoriu, va mai fi un timp în plus pentru veterani, care va fi dat în numele celori slabi pentru a-i scuti complet şi a nu-i chinui. Acest lucru este similar cu caritatea de astăzi.

De asemenea, în fiecare oraș și comunitate, cei slabi vor fi repartizați în mod egal. Și dacă sunt mulți voluntari în comunitate, atunci toți cei slabi vor fi scutiți. Dacă sunt puțini, atunci doar unii dintre ei, cei mai slabi, vor fi scutiți.

Cel care încalcă aceste reguli va fi pedepsit fie dându-și porția, fie cu pedeapsă penală.

Înfățișarea unei idei

Este evidentă veridicitatea spiritului de plăcere al celui care o exprimă. Am devenit un c... deși... [cuvinte neclare în manuscris] cu mulți ani înainte, pe când nu eram atent, până când i-am văzut vorbind și certându-se. Apoi am recunoscut adevărul așa cum este. Este o lege că acela care este complet liniștit nu va fi satisfăcut de posesiunile corporale. Chiar și atunci când este angajat într-un ideal, el trebuie să simtă plăcere în timpul angajamentului. Măsura de spirit și de încântare pe care le simte cineva depind de veridicitatea idealului în care este angajat.

Astfel, am găsit pentru adevăr,  înfățișarea prin care să-l cunoaștem, adică pur și simplu uitându-ne la persoana care îl exprimă, dacă se bucură sau nu. Iar cantitatea de plăcere este cantitatea de adevăr. Aceasta este ceea ce m-a făcut să cred în această idee, căci până atunci nu am văzut pe nimeni exprimând o idee cu atâta mulțumire și încântare ca ei.

Adevărul absolut

Dacă nu există adevăruri absolute, ci temporare, atunci spun că fiecare adevăr în sine este adevărul absolut pentru timpul său. Așa cum nu se poate spune despre o realitate care este pe cale să moară, că este considerată moartă, deoarece cât timp este în viață, este o realitate absolută.

[pagină nouă]

Totul este operat fie voluntar, fie prin constrângere, iar mintea nu obligă. Prin urmare, avem o întrebare: cine îl va determina pe socialist să acționeze? Ce sursă îi va stimula dorința de a se mișca sau prin ce forță va veni asupra lui constrângerea?

Este așa pentru că în acel moment, mișcarea va deveni pentru el un fel de proprietate privată, iar fiecare persoană este meticuloasă în privința energiei sale, pentru a nu o dispersa inutil, chiar mai mult decât în privința averii sale. Și socialismul, nu că este deficitar, dar economisește energia, cu siguranță nu va risipi energia în zadar. Astfel, de unde va veni dreptatea sau compasiunea? 

Grăbirea coacerii: prin religie

Idealul socialist necesită maturizare în mintea cuiva pentru cel puțin trei generații întregi de pace și acord general. Prin urmare, lumea va îndura foarte multe încercări și cicluri înainte de a da roade, dar nu există o modalitate mai ușoară de a se coace ideile decât prin religie.

1.       Antonio Labriola, Eseuri despre concepția materialistă a istoriei, Partea 1: „În memoria Manifestului Comunist”,  url: http://www.marxists.org/archive/labriola/works/al00.htm#↩

2.        Georgi Plekhanov, „Fazele inițiale ale teoriei luptei de clasă: O introducere la a doua ediție în rusă a Manifestului Partidului Comunist,” ,” url: https://www.marxists.org/archive/plekhanov/1898/initial-phases.htm↩